Dragostea față de Ortodoxie exprimată în faptele lucrării pastorale și misionare
Ziarul Lumina,
23 iulie 2025 11:20
„Comuniune frățească în Biserică și misiune spirituală în societate” a fost cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 30 septembrie 2007, la întronizarea ca Patriarh al Bisericii
• • •
Alte ştiri de Ziarul Lumina
Acum 5 minute
20:40
Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată într-un cadru oficial la 29 iulie 1848 în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Anul acesta, municipalitatea va sărbători printr-un
20:40
Reducerea numărului de membri din consiliile de administraţie şi de supraveghere din companiile de stat, a remuneraţiilor acestora, dar şi plafonarea beneficiilor se numără printre măsurile propuse de
20:40
De la 1 august, Autoritatea Vamală Română introduce noi sisteme electronice de declarare a mărfurilor. Potrivit instituţiei, acestea sunt: sistemul național de import - SNI, care va înlocui actualul sistem de
Acum 15 minute
20:30
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) va oferi un sprijin financiar pentru dezvoltarea mediului de afaceri. Fondurile provin dintr-o contribuţie elveţiană şi urmează să fie
20:30
Persoanele aflate în evidența Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) pot urma gratuit cursuri de calificare, recalificare și specializare profesională pentru mai multe ocupaţii: fo
Acum 4 ore
17:30
Specialiștii Asociației „Părinților Isteți” organizează, în perioada 9-10 august 2025, în Parcul „Al.I. Cuza” din București, între orele 10:00-13:00 și 18:00-21:00, tabăra gratuită de jurnalism
17:20
O bacterie prezentă în stomacul multor oameni ar putea provoca un val de îmbolnăviri dacă nu sunt luate măsuri urgente de prevenție. Un studiu recent estimează că milioane de persoane vor dezvolta cancer
17:20
Dacă vă confruntați cu neplăcerile sindromului colonului iritabil nu ar fi exclus să aveți și o carență de vitamina D. Conform datelor prezentate în publicația de specialitate BMJ Open Gastroenterology, 82% di
17:10
Din cauza simptomelor pe care le provoacă la nivelul pielii și a faptului că debutează de cele mai multe ori la vârsta copilăriei, dermatita atopică este confundată frecvent cu o simplă alergie. Președintele So
Acum 6 ore
16:40
Pentru a avea o vedere bună, globul ocular și toate componentele din structura sa, însemnând corneea, cristalinul și retina, trebuie să îndeplinească anumite condiții legate de formă și dimensiuni. În caz
16:20
Părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București, a primit astăzi, 23 iulie, cea mai înaltă distincție din Patriarhia Română, Crucea Patriarhală, pentru clerici.
15:10
Părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București, a primit astăzi, 23 iulie, cea mai înaltă distincție din Patriarhia Română, Crucea Patriarhală, pentru clerici.
15:00
Ediția a 4-a a Școlii de vară de la Sâmbătă de Sus a avut loc în perioada 6-11 iulie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu tema „Profesorul, între
15:00
Iar noi locului ne ținem/ Cum am fost așa rămânem! (Mihai Eminescu, Revedere) Am înălțat împreună rugăciune de mulțumire către Atotputernicul și Milostivul Dumnezeu la împlinirea a 74 de
Acum 8 ore
14:10
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit miercuri, 23 iulie, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, rânduiala de sfințire a r
13:00
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea a găzduit marți, 22 iulie, festivitatea de revedere a promoției 2015, după 10 de ani de la absolvirea cursurilor din această instituție teologică do
12:50
Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman și‑a sărbătorit marți, 22 iulie, hramul de vară. Sfânta Mironosiță Maria Magdalena a fost cinstită prin oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul
Acum 12 ore
11:20
„Comuniune frățească în Biserică și misiune spirituală în societate” a fost cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 30 septembrie 2007, la întronizarea ca Patriarh al Bisericii
10:50
Ceremonia de dezvelire a bustului întâiului Patriarh al României, Elie Miron Cristea, la Miercurea‑Ciuc # Ziarul Lumina
În incinta Unității Militare „Brigada 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu” din Miercurea‑Ciuc, a avut loc, la 17 iulie, ceremonia de dezvelire a bustului întâiului Patriarh al României, Elie
10:50
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la schitul cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie” și „Duminica
10:50
Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Toplița și‑a serbat hramul istoric, iar Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și
10:40
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Ban, județul Sălaj, în ziua în care a fost sărbătorit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, în Duminica a 6‑a după Rusalii (a
Acum 24 ore
23:40
Spiru Haret a fost, fără îndoială, una dintre marile personalități ale societății românești din perioada ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea și a primelor două decenii a veacului următor. În
23:30
Aducerea moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Foca; Sfinţii Mucenici Apolinarie, Vitalie şi Valeria # Ziarul Lumina
Sfântul Mucenic Foca este unul din cei patru Foca pomeniţi de sinaxar. El a trăit în Sinope, în zilele împăratului Traian, strălucind cu toate faptele bune şi cu petrecere neprihănită. Când a fost adus
23:30
„În vremea aceea, cunoscându-L pe Iisus, oamenii din ținutul Ghenizaretului au trimis în tot acel ținut și au adus la El pe toți bolnavii. Și-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; și câți se
23:30
Fraților, dacă un frate are o femeie care nu crede și ea voiește să viețuiască cu el, să nu o lase. Și o femeie, dacă are bărbat necredincios și el binevoiește să locuiască cu ea, să nu-și lase
23:30
Eroismul cotidian al creștinului se întemeiază pe recunoașterea realistă a limitelor și neputințelor personale, ceea ce conduce la o viață de smerenie și curaj; „un eroism de uzură”, o formă de
23:30
Printre cei mai cunoscuţi sfinţi contemporani îl regăsim pe Cuviosul Paisie Aghioritul. El a fost un veritabil gheron athonit cu viaţă de Pateric care leagă secolul XX de epoca de aur a patristicii, a timpului
23:30
Se presupune că, cel puţin încă din secolul al XV-lea, de pe vremea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi a duhovnicului său, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, existau pustnici pe Muntele Rarău. Tradiţia
23:30
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, pp. 239-240„Paladie: (...) Dar lămurește-mă, în ce înțeles trebuie
23:20
O amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism realizată de INSCOP la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Comunist (IICCMER) reliefează că nu mai
23:20
Ministrul culturii, András Demeter, a declarat, într-un interviu acordat Radio România Cultural, că, „în lipsa unei soluții bugetare, evenimentele culturale ar putea fi suspendate în weekend și în zilele de s
23:20
Angajaţii din primării şi din sectorul asistenţei sociale se vor afla astăzi, 23 iulie, în grevă de avertisment, astfel că programul cu publicul este suspendat în intervalul orar 11:00 - 13:00. Sindicaliştii cr
23:20
Dintre cei 31.143 de candidați prezenţi la proba scrisă a examenului de titularizare, 13.553 de candidați (43,52%) au obținut note peste 7, iar alţi 11.324 de candidați au obținut note între 5 și 6,99
23:10
Primul-ministru Ilie Bolojan şi ministrul sănătăţii, Alexandru Rogobete, au prezentat luni, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru reformarea
23:00
Școala din localitatea Ocheni a comunei băcăuane Huruiești va primi, din 30 iulie, numele profesorului universitar Vasile Adăscăliței (1929-2007), cunoscut cercetător, considerat întemeietorul Școlii de
23:00
Cea de-a 30-a ediție a Festivalului „Sighișoara Medievală” va avea loc în perioada 25-27 iulie 2025 şi se anunţă a fi una aniversară, potrivit informațiilor de pe pagina de Facebook a Primăriei
23:00
Comisia Europeană a lansat, în 2 iulie 2025, o strategie prin care-și propune să facă din Europa cel mai atractiv loc din lume pentru ştiinţele vieţii (studiul sistemelor vii, de la celule la ecosisteme,
Ieri
20:20
În perioada 6-11 iulie 2025, a avut loc Tabăra Internațională „Limbă, cultură, civilizație și spiritualitate românească” la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, unde au participat elevi români din țară
16:00
În Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei a avut loc astăzi, 22 iulie, un moment festiv dedicat aniversării zilei de nașterea a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
14:30
Rugăciune și recunoștință la ziua de naștere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel # Ziarul Lumina
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sărbătorit astăzi, 22 iulie 2025, împlinirea vârstei de 74 de ani. Alături de Preafericirea Sa au participat la momentul de rugăciune și la
14:00
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sărbătorit astăzi, 22 iulie 2025, împlinirea vârstei de 74 de ani. Alături de Preafericirea Sa au participat la momentul de rugăciune și la
13:00
20 de ani de la târnosirea bisericii Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Albac # Ziarul Lumina
La pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox
13:00
La praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dragomirești, judeţul Maramureș, cu ocazia
13:00
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit prima Dumnezeiască Liturghie în noua biserică a recent-înființatei Parohii Oradea - Cartierul Tineretului, cu hramurile „Înălțarea Domnului”
12:30
De sărbătoarea Sfintei Cuvioase Macrina cea tânără, 19 iulie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul Centrului Episcopal din
12:30
Parohia Mărcuța, Protoieria Sector 2 Capitală, situată în str. Biserica Mărcuța nr. 8, sector 2, București, organizează licitație publică pentru adjudecarea lucrărilor de pictură murală (43 icoane
12:30
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Brăila, Protoieria Brăila, județul Brăila, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură interioară în tehnica secco.
11:50
Unul dintre ocrotitorii spirituali ai Eparhiei Dunării de Jos este Sfântul Cuvios Rafail, alături de Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie. Sfântul Cuvios Rafail, deşi a sihăstrit la
11:20
Luni, 21 iulie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a slujit prima Liturghie arhierească în calitate de Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva”
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.