Copil în plasament, agresat de un angajat al unei asociații din Arad. 20 de minori au fost mutați de urgență după acuzaţii de abuzuri

Adevarul.ro, 23 iulie 2025 23:00

Un adolescent aflat în plasament la o asociație din Arad a ajuns la spital, acuzând că a fost lovit de un angajat. Autoritățile au declanșat o anchetă și au decis mutarea de urgență a altor 20 de copii din centru, pe fondul mai multor acuzații de abuz fizic, emoțional și hărțuire.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
03:45
Casele de vacanță ridicate în numeroase sate aproape pustii din România au schimbat înfățișarea așezărilor, dar nu le-au animat, spun puținii localnici rămași aici. În trecut, mii de sate izolate au fost considerate neviabile, iar regimul comunist a decis dezafectarea lor.
Acum o oră
03:15
Google testează în Statele Unite o funcție AI care efectuează apeluri telefonice în locul utilizatorilor, pentru programări și solicitări de informații. Soluția ridică semne de întrebare privind viitorul interacțiunii umane.
Acum 2 ore
02:45
În timp ce rata de candidați care așteaptă etapa a doua de repartizare la liceu este de 2,98% la nivel național, în județul Constața este de peste 3 ori mai mare. În tot acest timp, 800 de locuri de la școala profesională sunt neocupate.
02:15
Una dintre cele mai faimoase agenții de justițiari din istorie a luat naștere acum 117 ani pe continentul american. A fost întemeiată de un strănepot al celebrului Napoleon Bonaparte și astăzi investighează o gamă largă de crime federale, cum ar fi terorismul sau crima organizată.
Acum 4 ore
01:15
Rețetă mediteraneană recomandată pentru ziua de luni din planul nostru alimentar de vară: boluri cu creveți, quinoa și pesto – gata în doar 25 de minute.
00:45
Un episod vechi, dar nerezolvat, revine în atenție după ce presa americană a redescoperit un fragment controversat dintr-un raport de 1.000 de pagini al Comisiei pentru Informații a Senatului SUA, redactat în urmă cu patru ani sub supravegherea senatorului republican Marco Rubio.
00:15
Pe 25 iulie 1917, Mata Hari a fost condamnată la moarte prin împuşcare, fiind acuzată că din cauza ei au murit mii de soldaţi francezi. În ziua de 25 iulie 1943, Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei, l-a destituit pe dictatorul fascist Benito Mussolini.
00:15
O familie tânără care voia să-și ia un apartament de 3 camere își va permite doar unul cu două camere după data 1 august când TVA va crește de la 19% la 21% pentru apartamentele noi, susțin contabilii.
00:15
Declarația vine după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Dragoș Anastasiu, vicepremier și om de afaceri, ar fi oferit, în perioada 2009–2017, foloase necuvenite inspectorului ANAF Angela Burlacu.
00:00
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat joi că Franța va recunoaște oficial statul Palestina, în cadrul sesiunii Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, care va avea loc în luna septembrie la New York.
Acum 6 ore
23:45
Economia românească trece printr-o perioadă marcată de incertitudine, creșteri ale costurilor și o presiune constantă pe marjele de profit. În astfel de vremuri tulburi, riscul de insolvență a devenit o amenințare palpabilă pentru companii de toate dimensiunile.
23:45
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale pentru ziua de vineri, 25 iulie.
23:30
Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a declarat că Guvernul de la Budapesta nu va adopta nicio decizie politică legată de România care să contravină intereselor UDMR și ale comunității maghiare de peste hotare.
23:00
Sute de mii de fani au sărbătorit-o pe Jennifer Lopez în toată Europa, în această lună! Luna iulie a fost incendiară pentru solista care susține un concert o dată la două zile, în diferite locuri ale Europei.
23:00
Lotul olimpic al României a obținut rezultate de excepție la Olimpiada Internațională de Fizică 2025 (IPhO), desfășurată în perioada 17–25 iulie la Paris, în Franța. Elevii români s-au întors acasă cu o medalie de aur, patru medalii de argint și două premii speciale.
22:30
Premierul Ilie Bolojan a semnat decizia prin care Luciana Simona Enache-Pirtea a fost numită consilier onorific al vicepremierului Dragoș Anastasiu. Actul a fost publicat joi seara în Monitorul Oficial.
22:15
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut joi. 24 iulie, o convorbire oficială cu secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, în contextul parcursului României către aderarea la organizație.
22:15
Ministerul Apărării Naționale al României a aflat din presa ucraineană despre explozia dragorului pe canalul Bâstroe, în urma căreia au murit 3 persoane, iar alte șapte au fost grav rănite. Incidentul a fost raportat către Ministerul Transporturilor din România.
22:15
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a dezvăluit că există două firme care fac selecția directorilor la companiile de stat. Acesta a vorbit despre o schemă pe care o numește „geniul răului”.
22:00
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adus joi, 24 iulie, un omagiu unui „mare prieten”, Hulk Hogan, legendă a wrestlingului, actor de film și susținător al liderului de la Casa Albă.
Acum 8 ore
21:45
Rusia l-a acuzat joi, 24 iulie, pe cancelarul german Friedrich Merz că urmează o cale de „militarizare” și a afirmat că acest lucru reprezintă un motiv de îngrijorare pentru Rusia.
21:45
Dan Motreanu a fost validat joi, 24 iulie, în funcția de secretar general al PNL, în urma unei decizii unanime a Biroului Politic Național (BPN) al PNL. Numirea a fost făcută la propunerea președintelui formațiunii, Ilie Bolojan.
21:45
Grav accident aviatic în Extremul Orient rus, joi, când un avion de pasageri Antonov s-a prăbușit la aterizare şi toate persoanele aflate la bord și-au pierdut viața.
21:30
Rusia a acuzat joi, 24 iulie, România că a oferit protecție avioanelor militare ucrainene de atacurile Rusiei. „Autoritățile române par să nu fie dispuse să se gândească la riscuri”, susține purtătoarea de a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
21:30
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că, în calitate de fost ministru al Economiei, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu neregulile constatate la imobilul de pe Șoseaua Olteniței, aflat în administrarea ministerului.
21:15
Un nou studiu internațional sugerează că Pământul are constant în jurul său cel puțin șase „mini-luni” – corpuri de mici dimensiuni aflate temporar pe orbită în jurul Pământului, iar multe dintre ele ar putea fi chiar fragmente din satelitul nostru natural.
21:15
21:00
Garda Națională de Mediu (GNM) se află în pragul unui colaps funcțional cu posibile consecințe grave asupra sănătății publice, mediului și siguranței naționale, avertizează Sindicatul Național al Gărzii de Mediu (SNGM) într-o scrisoare deschisă transmisă autorităților.
20:45
Vara, când rafturile sunt pline de fructe și legume proaspete, pierderea în greutate pare mai simplă, dar, potrivit unui medic specialist în nutriție, unele gustări pot sabota efortul de a slăbi.
20:45
Șeful agenției ONU pentru palestinieni susține că personalul său leșină de foame, pe măsură ce criza de foamete din Gaza se agravează.
20:30
O firmă din India a expediat în decembrie către Rusia un compus exploziv cu utilizări militare în valoare de 1,4 milioane de dolari, conform datelor vamale indiene consultate de Reuters, în ciuda amenințărilor SUA de a impune sancțiuni.
20:30
Stefanos Tsitsipas ocupă locul 29 mondial, la vârsta de 26 de ani.
20:15
Doi tineri părinți au murit înghițiți de apele Dunării, în zona plajei neautorizate de la Gostinu, după ce tatăl a reușit să își salveze fetița de 9 luni, ținută în brațe de mama luată de curenți. Trupurile lor au fost recuperate de scafandri.
20:00
Guvernul României a adoptat, în ședința de joi, 24 iulie, memorandumul privind constituirea unui grup de lucru interministerial dedicat reformei întreprinderilor publice.
20:00
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi, 24 iulie, construirea a șase noi submarine nucleare până în anul 2030 în regiunea Arhanghelsk, în nordul părții europene a Rusiei.
Acum 12 ore
19:30
Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 24 iulie 2025, două proiecte de lege privind execuția bugetară a anului 2024.
19:30
Un pilot explică de ce a pune telefonul pe modul avion în timpul zborului nu face parte dintr-o „teorie a conspirației”, ci ține de modul în care dispozitivele pot afecta comunicarea piloților în momente critice de zbor.
19:15
ARCEN va transforma până la finalul anului 2029 ruina Cinematografului Marconi, aflată la intersecția Calea Griviței cu strada Atelierului din București, într-un spațiu cultural cu două săli de cinema, de concerte și de conferințe.
19:15
Legenda wrestlingului Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani, a aflat TMZ Sports.
19:00
E plină presa ultimelor zile de tunuri de miliarde şi miliarde date la bugetul de stat. Adică furate!
19:00
Ungaria a interzis accesul trupei de rap Kneecap la Festivalul Sziget, invocând motive de securitate națională. Organizatorii califică măsura drept una „inutilă şi regretabilă” şi spun că „boicotul cultural” nu e o soluţie.
19:00
Un șofer de camion în permanență beat a fost blocat într-o parcare de pe autostrada A 6, din Germania, timp de peste o săptămână, pentru că firma la care lucrează nu are angajat un al doilea șofer și nimeni nu a putut să-l înlocuiască.
18:45
Moscova nu mai poate ascunde adevărul: războiul dus împotriva Ucrainei a secătuit piața muncii interne, iar guvernul rus se pregătește să aducă un milion de muncitori din India pentru a menține în funcțiune serviciile de bază.
18:45
Fetița din orașul Dumbrăveni, care a fost supusă unui ritual de exorcizare de către mamă, a fost preluată în regim de urgență de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu.
18:30
Conducerea PNL se reuneşte joi seara, în prima ședință de după congresul care l-a adus pe Ilie Bolojan în fruntea partidului. Pe masa liberalilor se află validarea prin vot a noului secretar general, poziție pentru care Bolojan îl propune pe Dan Motreanu.
18:30
Flăcările au cuprins regiuni întinse din nordul orașului Limassol, iar în Turcia, zece salvatori au murit încercând să stingă incendiile izbucnite în provincia Eskișehir.
18:15
Adolescentul de 15 ani care şi-a înjunghiat, în ianuarie 2025, un coleg de clasă, la un liceu din Târgu Jiu, și-a omorât bunica.
18:00
18:00
Trei membri ai echipajului unui dragor ucrainean au murit, iar şapte au fost răniți, în urma unei explozii produse pe canalul Bâstroe, unde au avut loc frecvent atacuri cu drone rusești.
18:00
Mădălina Ghenea, cunoscuta actriță și fost model internațional, a trecut recent printr-o intervenție chirurgicală complicată la ochi. Vedeta a împărtășit experiența cu fanii ei de pe Instagram, publicând o fotografie în care apare nemachiată, direct din salonul de spital.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.