Jeff Daniels, extrem de critic la adresa lui Trump: Ne-am pierdut decenţa, ne-am pierdut civilizaţia. El este tot ceea ce e greşit nu doar în America, ci şi în a fi o fiinţă umană

DigiFM.ro, 24 iulie 2025 11:00

Jeff Daniels, nominalizat de patru ori la Globurile de Aur şi premiat cu Emmy, se exprimă tot mai des în legătură ceea ce simte el că a pierdut America ca naţiune de când preşedintele Donald Trump s-a întors la Casa Albă, informează hollywoodreporter.com.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de DigiFM.ro

Acum 12 ore
18:00
În ultima ediție a sezonului matinal Digi FM, Radu Paraschivescu revine în studio pentru o conversație savuroasă și plină de substanță. Discutăm sincer despre nostalgia românilor față de perioada Ceaușescu, mituri și realități ale vieții în comunism, vacanțele de altădată de pe litoral și cum s-a schimbat percepția publicului în timp.Pe lângă reflecții serioase, nu lipsesc momentele de umor și ironie fină – de la versurile Deliei la anunțurile colorate de pe panoul dintr-un supermarket.
16:40
Kremlinul a declarat vineri că summitul dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea avea loc doar ca etapă finală pentru încheierea unui acord de pace, relatează Reuters.
16:20
Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, întrebat în legătură cu acuzațiile părții ruse că România ar fi permis avioanelor militare ucrainene să survoleze spațiul aerian național, că acest lucru este 'total fals', menționând că are toate informările și 'nu s-a întâmplat asta'.
16:10
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a transmis, vineri, despre implicarea sa într-un dosar de corupţie, că a fost martor, nu denunţător, nu a existat nicio acţiune împotriva şi nu a avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic. El a menţionat că nu a avut niciodată nicio condamnare penală.
16:00
Confruntări armate sângeroase, care s-au reluat vineri în mai multe locuri de-a lungul frontierei între Thailanda şi Cambodgia, au antrenat evacuarea a peste 130.000 de civili de partea thailandeză, anunţă Bangkokul, care avertizează că aceste confruntări ”ar putea deveni un război”, relatează AFP.
15:10
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, recent divorțat, a fost descoperit decedat în propria locuință din Ban Chang, districtul Rayong (Thailanda), de către fiul său adolescent. Potrivit primelor informații, bărbatul, Thaweesak Namwongsa, ar fi suferit un stop cardiac, pe fondul unui consum excesiv de alcool și al refuzului prelungit de a se hrăni.
14:50
Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, avertizează că după zilele de caniculă va urma o perioadă cu temperaturi mai scăzute, cu ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Mateescu afirmă că, în contextul secetei pedologice de la nivelul solului, ploile sunt benefice pentru agricultură.
14:40
Cum arată tânăra care poartă corset 23 de ore pe zi, de 17 ani, ca să aibă talia subțire: „Bărbați adoră silueta mea exotică”
14:00
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că la începutul lunii august o să avem o asumare a Guvernului în Parlament, pe al doilea pachet de măsuri fiscale, despre tensiunile din coaliţie arătând că este remarcabil că partidele pro-occidentale şi-au asumat asta şi că cel mai simplu pentru fiecare era să stea în opoziţie.
14:00
Deficitul bugetar al Chinei pe primele şase luni a crescut cu 45% în ritm anual, până la un nivel record de 5.250 miliarde de yuani (733 miliarde de dolari), în condiţiile în care Guvernul de la Beijing şi-a intensificat măsurile de sprijinire a cererii interne, pe măsură ce tarifele lui Donald Trump au redus exporturile chineze spre SUA, transmite Bloomberg.
14:00
Un agent de poliție de la vama Siret a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de DIICOT că făcea partea dintr-o rețea de traficanți de droguri, care acționa la frontiera româno-ucraineană.
Acum 24 ore
12:40
O s-avem un băietel! Aflați în exclusivitate de la Oana Zamfir și Vlad Craioveanu sexul invitatului special de la ediția aniversară Untold X!
12:00
A trecut o săptămână de când Felix Baumgartner s-a stins din viață, iar acum ies la iveală noi detalii. De această dată, medicul care a încercat să-l resusciteze pe sportivul austriac a rupt tăcerea.
11:40
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă într-o declaraţie difuzată vineri că negociatori ucraineni şi ruşi au început să discute despre o posibilă întâlnire între liderii celor două ţări, o etapă către sfârşitul invazieii ruse, relatează AFP.
11:30
Un bărbat de 58 de ani a fost ucis într-un cartier din Arad, suspectul reţinut de anchetatori fiind un prieten al acestuia, care l-ar fi atacat după o ceartă pe tema colectării de sticle din plastic din oraş.
11:10
Un copil în vârstă de 5 ani, din localitatea Ciurea, a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce a fost muşcat de un şobolan.
11:00
Statele Unite resping ”ferm” proiectul preşedintelui francez Emmanuel Macron de a recunoaşte Palestina şi denunţă o decizie ”imprudentă”, care îndepărtează pacea, relatează AFP.
10:50
Aproape toată ţara se va afla sâmbătă sub avertizări de caniculă. Pentru Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Dobrogei continentale, inclusiv în Bucureşti, a fost emisă avertizare cod roşu, temperaturile putând ajunge până la 43 de grade Celsius. Singurele judeţe care nu vor fi afectate sâmvătă de valul de căldură sunt Suceava şi Botoşani.
09:50
Alex Mocanu, cunoscut publicului larg pentru umorul său inteligent și carisma cu care cucerește scenele de stand-up comedy, face un pas surprinzător și delicios în FM. Din această vară, se alătură echipei Digi FM și începe aventura matinalului, alături de cea mai optimistă voce din radio – Alice Tudor.
09:20
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat, joi, că nu a luat o decizie dacă va candida sau nu la Primăria Bucureşti. ”E o discuţie forte, foarte serioasă”, a afirmat Ciucu, precizând că vrea să vadă dacă bucureştenii mai au apetit pentru reforme. ”Dacă mă duc acolo doar să stau degeaba, mulţumesc, nu!”, a mai declarat liberalul.
08:50
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită de lucru în Marea Britanie, a fost primită joi de Regele Charles al III-lea la reşedinţa acestuia de la Sandringham.
08:40
Revenirea victorioasă a lui Venus Williams în circuitul profesionist de tenis a venit şi cu o surpriză: ea s-a logodit, relatează AP.
08:20
Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice, săptămâna viitoare, când sunt aşteptate şi ploi, în cea mai mare parte a ţării, indică prognoza pe patru săptămâni făcută publică vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie. Pentru luna august nu sunt prognozate perioade caniculare, conform datelor ANM.
08:00
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a adus joi un omagiu unui "mare prieten", Hulk Hogan, legendă a wrestlingului, actor de film şi susţinător al liderului de la Casa Albă, relatează AFP.
07:50
A murit Hulk Hogan. Legenda wrestlingului avea de 71 de ani
Ieri
16:20
La doar câteva zile după ce a dezvăluit public că suferă de o formă rară de cancer, actrița Ada Galeș a revenit cu un mesaj scurt, în care a oferit noi detalii despre ce i se întâmplă în această perioadă.
16:20
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nadina-Ioana Dogioiu, a declarat joi, că Guvernul lucrează la o hotărâre prin care va fi recalculată chiria locuinţelor de serviciu ale statului, care nu a mai fost modificată din anul 2007 şi va fi interzisă ocuparea unei locuinţe de serviciu, după ieşirea la pensie sau după ce ai părăsit funcţia.
16:20
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi, despre programul Rabla, că imediat ce va fi adoptat pachetul 2 de măsuri, vor putea să dea ordinul de ministru care stabileşte valoarea voucherelor noi şi, după 10 zile de punere în transparenţă vor da drumul la program.
16:10
O coliziune a avut loc în portul San Diego între un iaht privat şi portavionul USS Midway, o navă-muzeu emblematică, fără răniţi, în urma căreia căpitanul iahtului, care a fugit de la locul faptei, a fost arestat de Paza de Coastă americană cu privire la navigare în stare de ebrietate, iar pagubele cauzate sunt estimate la 100.000 de dolari.
16:10
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă joi că propune un nou proiect de lege care să asigure ”independenţa” structurilor anticorupţie, în urma un val de proteste cauzate de adoptarea unei legi care le reduce autonomia, relatează AFP.
16:00
La doar o săptămână după ce a fost eliberată din închisoare, Elena Udrea a făcut public un videoclip emoționant, în care a surprins momentul revederii cu fiica sa, Eva, după mai bine de trei ani de despărțire.
15:00
Dan Alexa a semnat, joi, contractul şi este noul antrenor al echipei Politehnica Timişoara. Obiectivul „Chirurgului” în stagiunea 2025-26 este promovarea în Liga 2, a anunţat site-ul clubului bănăţean.
14:20
Adelina Pestrițu, în vârstă de 38 de ani, a rămas fără permisul de conducere, după ce a fost surprinsă de polițiștii Brigăzii Rutiere trecând pe culoarea roșie a semaforului. Incidentul a avut loc pe bulevardul Charles de Gaulle din Sectorul 1 al Capitalei, iar consecințele nu au întârziat să apară. Vedeta a fost amendată cu 810 lei, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru 30 de zile.
13:20
Cu adâncă tristețe anunțăm încetarea din viață a domnului Ioan Bendei. 
12:50
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, îi ia apărarea fostului şef al ANPC Cristian Popescu Piedone, pus sub control judiciar într-un dosar instrumentat de DNA în care este acuzat că l-ar fi anunţat pe patronul unui hotel din Sinaia despre un control. Fritz afirmă că este „obligat moral” să-l apere pe Piedone pentru a aminti că „inclusiv corupţii şi criminalii au drepturi, fiindcă aşa funcţionează statul de drept”.
12:00
Un avion de linie cu 49 de persoane la bord s-a prăbuşit joi în regiunea Amur din Extremul Orient al Rusiei, au anunţat autorităţile locale din aceste teritorii izolate unde au loc deseori catastrofe aeriene, relatează agenţiile internaţionale de presă.
12:00
S-au scurs mai bine de trei ani de când Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au separat, după 12 ani de căsnicie în care au avut împreună două fetițe. Cu toate acestea, relația dintre cei doi nu pare să se fi îmbunătățit.
11:00
Jeff Daniels, nominalizat de patru ori la Globurile de Aur şi premiat cu Emmy, se exprimă tot mai des în legătură ceea ce simte el că a pierdut America ca naţiune de când preşedintele Donald Trump s-a întors la Casa Albă, informează hollywoodreporter.com.
10:30
Agenţia de evaluare financiară S&P a decis să reconfirme pentru România calificativul „BBB-/A-3” pe termen lung şi scurt, atât în monedă străină, cât şi locală, menţinând totodată o perspectivă negativă şi după recentele măsuri fiscale asumate de Guvernul Bolojan.
10:30
Neymar a avut o discuţie aprinsă şi îndelungată cu un fan al echipei Santos, miercuri, după înfrângerea pe teren propriu în faţa formaţiei Internacional Porto Alegre, scor 1-2, care menţine clubul în zona retrogradării.
10:20
Sportivul român Lucian Florin Cambei a cucerit două medalii de aur şi una de bronz, miercuri, la cat. 56 kg, Under-17, la Campionatele Europene de haltere pentru U15 şi U17 de la Madrid (Spania).
10:20
Un student american la criminologie care a şocat Statele Unite ucigând patru colegi fără a-şi dezvălui vreodată motivele a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viaţă fără eliberare condiţionată, informează AFP.
10:10
România a cucerit două medalii, una de argint şi una de bronz, miercuri, la Festivalul Olimpic al Tineretului European, ediţia de vară, de Skopje (Macedonia de Nord) şi Osijek (Croaţia).
09:40
Preşedintele Emmanuel Macron şi soţia sa Brigitte au intentat miercuri un proces pentru calomnie în Statele Unite împotriva influenceriţei americane Candace Owens. Aceasta ar fi difuzat şi exploatat pe scară largă în videoclipuri informaţia falsă potrivit căreia Brigitte Macron s-ar fi „născută bărbat”, relatează AFP şi Reuters.
09:30
Un clip video cu o femeie care îşi supune fiica unui aşa-numit procedeu de exorcizare este intens distribuit online şi a strâns numeroase reacţii negative. Potrivit celor care au distribuit imaginile, incidentul a avut loc în localitatea Dumbrăveni din judeţul Sibiu. Copila plânge în hohote, în timp ce femeia rosteşte rugăciuni. Protecţia Copilului şi Poliţia fac anchete.
09:30
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, s-au întâlnit joi cu preşedintele chinez, Xi Jinping, la Beijing, în deschiderea unui summit care se aşteaptă să fie dominat de tensiunile comerciale şi de problema Ucrainei, relatează Reuters.
09:20
Vicepremierul Tanczos Barna a explicat, miercuri seară, că evaluarea proiectelor din Programul Anghel Saligny nu ar trebui să dureze foarte mult, pentru că datele sunt cunoscute la nivelul Ministerului Dezvoltării. El a precizat că trebuie spus adevărul, respectiv că banii s-au terminat, dar proiectele vor continua, însă nu cu finanţare în acest an.
Mai mult de 2 zile în urmă
17:10
Premierul Ilie Bolojan a semnat miercuri decizia de eliberare din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a lui Cristian Popescu Piedone.
16:40
Investiţiile din programul ''Anghel Saligny'' nu îngheaţă, a declarat miercuri preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, lider al PSD, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.
16:10
La câteva zile după apariția speculațiilor privind moartea lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu a oferit primele lămuriri cu privire la rezultatul autopsiei. Vedeta a declarat pentru publicația italiană Il Resto del Carlino că, din punctul ei de vedere, cauza decesului nu a fost niciodată un mister.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.