Dmitri Medvedev îl avertizează pe Trump: „Fiecare nou ultimatum este un pas către război”

News.ro, 29 iulie 2025 10:30

Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei şi în prezent vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei, cunoscut pentru declaraţiile sale agresive la adresa Occidentului, l-a avertizat luni pe Donald Trump că ultimatumurile acordate de acesta pentru încheierea conflictului din Ucraina vor fi interpretate ca paşi către un război al Moscovei împotriva Statelor Unite.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
23:10
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat, referindu-se la acuzaţiile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind faptul că preşedintele Nicuşor Dan refuză să semneze decretele de pensionare ale unor magistraţi, că situaţia ar trebui rezolvată cât mai repede.
23:10
Jaqueline Cristian, locul 52 WTA, s-a calificat, marţi, în turul trei al turneului de categorie WTA 1000 de la Montreal.
Acum 15 minute
23:00
Germania, Franţa şi Regatul Unit ”probabil” le vor cere ”joi, săptămâna viitoare”, miniştrilor lor de Externe să se ducă împreună în Israel, anunţă marţi cancelarul german Friedrich Merz, în contextul unor presiuni tot mai mari împotriva Israelului, din cauza crizei umanitare în Războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.
Acum 30 minute
22:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că soluţia nu este să fie lăsat în faţa spitalului un om fără asigurare medicală sau să fie luate medicamente unui bătrân care nu are asigurare medicală sau are o pensie mică, ci să fie reaşezat sistemul de sănătate aşa cum se întâmplă acum, prin aceste măsuri luate de Guvern. El a adăugat că soluţia este de a închide robinetul acolo unde există scurgeri financiare importante, care nu aduc beneficiu pacientului.
Acum o oră
22:40
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat că nu crede că premierul Ilie Bolojan nu are în vedere o etapizare în privinţa creşterii vârstei de pensionare a magistraţilor la 65 de ani.
22:30
Portughezul João Félix a semnat cu clubul saudit Al-Nassr, venind de la Chelsea pentru aproximativ 30 de milioane de euro, plus bonusuri. Atacantul îl va regăsi acolo pe conaţionalul său Cristiano Ronaldo.
22:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat, referitor la cazul pacientei internate la Spitalul Floreasca cu arsuri foarte grave şi care a reclamat lipsa analgezicelor, dar şi prezenţa unor bacterii şi a gândacilor în apropierea patului, că au existat analgezice pentru toţi pacienţii internaţi în unitatea medicală, iar faptul că nu au fost administrate corespunzător ţine de bun simţ şi de deontologie profesională.
22:20
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat, referindu-se la discuţiile din societate privind pensiile magistraţilor, că anumite categorii sociale nu trebuie tratate ca nişte duşmani şi că nu magistraţii sunt vinovaţi pentru că au un anumit statut.
22:20
Guvernul lui Donald Trump anunţă marţi că revine asupra unei mari decizii din 2009 care servea până în prezent ca fundament al luptei împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră în Statele Unite, o reformă care urmează să permită o vastă dereglementare în sectorul automobilelor, relatează AFP.
Acum 2 ore
22:10
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, susţine că proiectul anunţat de premierul Ilie Bolojan privind pensiile magistraţilor este ”o bază de idei”, el precizând că ministerul pe care îl conduce nu a iniţiat vreun proiect de lege în acest sens.
22:00
Cei doi bărbaţi care l-au agresat pe un agent de poliţie în judeţul Caraş-Severin, după ce a oprit în trafic un ATV condus de un tânăr care consumase alcool şi nu deţinea nici permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, au fost arestaţi preventiv, în urma deciziei Judecătoriei Caransebeş. Cei doi sunt acuzaţi de ultraj şi tulburarea liniştii publice.
22:00
România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte pentru dezvoltarea industriei de apărare şi creşterea mobilităţii militare, investiţii care urmează să fie finanţate prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE), a anunţat, marţi seară, Guvernul.
22:00
Franţa urmează să paraşuteze în Fâşia Gaza 40 de tone de ajutoare umanitare franceze ”începând de vineri”, anunţă marţi ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot la BFMTV.
21:50
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, marţi seară, că va fi declarată starea de alertă în localitatea Broşteni, grav afectată de inundaţii, această măsură urmând să simplifice modul de acţiune. El a explicat că vor începe să ajungă în zonă ajutoare imediate, dar şi altele, iar restabilirea accesului temporar va dura câteva zile. ”La acest moment, nu avem nicio confirmare asupra unei persoane dispărute care n-a fost găsită”, a precizat Arafat.
Acum 4 ore
21:10
Un incendiu s-a produs, marţi seara, la hotelul Majestic din Olimp, unde sunt cazaţi 350 de turişti. Echipele de intervenţie au constatat că este fum la ultimul etaj, dar în cantităţi mici, iar pompierii au acţionat pentru a identifica sursa fumului. Ei au constatat că a ars un cablu electric situat pe acoperiş.
21:10
Tadej Pogacar, care a câştigat duminică pentru a patra oară Turul Franţei, nu va participa la Turul Spaniei (23 august - 14 septembrie), a anunţat marţi UAE Team Emirates, potrivit AFP.
20:50
Traficul feroviar a fost oprit, marţi seară, între staţiile Izvorul Oltului şi Izvorul Mureşului, judeţul Harghita, după ce au căzut copaci care au afectat calea ferată şi liniile de electricitate. Circulaţia a patru trenuri de călători a fost afectată. Traficul feroviar a fost reluat.
20:40
Regatul Unit va recunoaşte Palestina ca stat, în septembrie, dacă Israelul nu-şi asumă un număr de angajamente - inclusiv un armistiţiu în Fâşia Gaza asediată, în care ajutorul umanitar intră cu pipeta, anunţă marţi premierul britanic Keir Starmer, relatează AFP. (Vom reveni)
20:20
Milioane de persoane din întreaga Europă trăiesc cu hepatită B sau C fără să ştie, ceea ce le expune unui risc serios de boli hepatice şi cancer, au avertizat autorităţile de sănătate publică, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei.
20:20
Într-un pas semnificativ pentru oncologia de precizie, o echipă de cercetători australieni propune o strategie complet nouă pentru stoparea cancerelor agresive, bazată pe inhibarea unui proces celular mai puţin studiat. Cercetătorii de la Walter and Eliza Hall Institute (WEHI), din Australia, au descoperit o strategie promiţătoare de a suprima creşterea cancerelor agresive şi greu de tratat, vizând un proces molecular specializat cunoscut sub numele de „splicing minor”.
20:20
Tehnicianul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi sunt concentraţi şi se vor dărui total în returul cu Shkendija pentru calificarea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
20:10
Un băiat în vârstă de doi ani, care se juca în apropierea casei, în satul Bettiah, în India, a muşcat şi a ucis o cobră care l-a atacat, relatează The Times of India.
20:00
Rusia dezvăluie o nouă dronă navală de temut, lungă de câţiva metri, în timpul unor manevre navale, ”Furtuna din iulie”, desfăşurate în iulie la mările Baltică, Caspică şi la oceanele Arctic şi Pacific.
20:00
Rapperul Cheloo a fost prins de poliţişti, marţi, după ce ar fi provocat un scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului, unde şi-a parcat autoturismul, afirmă surse judiciare. El a fost testat cu aparatele, rezultatul fiind pozitiv pentru droguri, astfel că a fost dus la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice pentru a se stabili dacă a consumat substanţe interzise.
19:40
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Daniel Vasilică Harpa, anunţă că în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean, a propus şi s-a aprobat alocarea urgentă a unui fond de rezervă în valoare de 300 000 lei, destinat sprijinirii persoanelor afectate de dezastre. În plus, au decis să renunţe anul acesta la finanţarea evenimentelor „Zilele comunelor”, „Zilele Oraşului Târgu‑Neamţ” şi a festivalului Bizon Folk.
19:40
Traficul feroviar este oprit, marţi seară, între staţiile Izvorul Oltului şi Izvorul Mureşului, judeţul Harghita, după ce au căzut copaci care au afectat calea ferată şi liniile de electricitate. Circulaţia a patru trenuri de călători este afectată.
19:20
Tabloul de dublu mixt de la US Open 2025 prinde contur după ce opt echipe au fost acceptate direct şi şase echipe au primit wild card-uri. Printre cei care au primit wild card se numără şi Emma Răducanu şi Carlos Alcaraz, dar şi Venus Williams alături de Reilly Opelka.
Acum 6 ore
19:00
Thailanda acuză marţi Cambodgia de faptul că a încălcat un armistiţiu care a intrat în vigoare cu câteva ore mai înainte, sub egida Malaysiei, menit să pună capăt aproape unei săptămâni de confruntări armate sângeroase la frontieră între cele două ţări, relatează AFP.
19:00
Un vânător care a împuşcat mortal, la sfârşitul anului trecut, un bărbat pe care l-a confundat cu un porc mistreţ, în timpul unei partide ilegale de vânătoare într-un fond cinegetic din judeţul Vrancea, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj şi instigare la fals în înscrisuri. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi a deţinut şi purtat, fără drept, două arme cu glonţ şi muniţia aferentă şi ar fi pus un paznic de vânătoare să completeze în fals o autorizaţie pentru respectiva partidă, după decesul persoanei confundate şi anterior apelului la 112. Alte trei persoane implicate în acelaşi caz au fost trimise în judecată de către procurorii vrânceni.
19:00
Fosta biatlonistă germană Laura Dahlmeier, dublă campioană olimpică, a fost grav rănită într-un accident în timpul unei expediţii montane în Pakistan, iar echipele de salvatori nu au reuşit încă să ajungă la ea, potrivit informaţiilor furnizate ZDF, citând surse din anturajul sportivei.
18:50
Federaţiile sindicatelor din Educaţie solicită demisia ministrului Daniel David, despre care afirmă că a avut ”un rol foarte activ” în luarea de ”măsuri fără precedent pentru învăţământ şi în special pentru învăţământul preuniversitar”. ”Dând dovadă de cinism şi iresponsabilitate, Guvernul Bolojan provoacă în învăţământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, având în vedere că aceste măsuri înseamnă, practic, reorganizarea a o bună parte a învăţământului preuniversitar, într-un interval de timp de aproximativ o lună”, susţin sindicaliştii. Ei anunţă pichetări ale Ministerului Educaţiei, începând de miercuri, şi un ”Miting al Educaţiei” în 8 septembrie, prima zi a noului an şcolar.
18:50
Thailanda acuză marţi Cambodgia de faptul că a încălcat un armistiţiu care a intrat în vigoare cu câteva ore mai înainte, sub egida Malaysiei, menit să pună capăt aproape unei săptămâni de confruntări armate sângeroase la frontieră între cele două ţări, relatează AFP.
18:40
Agenţia Internaţională de Testare (ITA), care conduce un program independent antidoping pentru boxul mondial, a anunţat marţi că Lazizbek Mullojonov, campion olimpic en titre la categoria grea, a fost depistat pozitiv.
18:40
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu afirmă, marţi, despre pensionarea magistraţilor, că a devenit o problemă de frustrare naţională iar România trebuie să se alinieze la standardele europene.
18:20
Banca Centrală Europeană (BCE) anunţă marţi că vrea să includă riscul climatic în regulile sale împrumutare a băncilor, o măsură care le-ar putea îndemna pe acestea din urmă să privilegieze active mai durabile, relatează AFP.
18:10
David Popovici a dezvăluit, după ce a câştigat titlul mondial la 200 de metri liber în Singapore, că a fost cuprins de frică şi a vrut să renunţe la a mai concura la Campionatele Mondiale de Nataţie.
18:10
Consiliul Judeţean Galaţi a alocat 1 milion de lei pentru sinistraţii din judeţul Suceava, anunţul fiind făcut de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Şoldan, care a transmis mulţumiri tuturor celor care s-au alăturat gestului şi au făcut donaţii sau au sărit în ajutor. ”Peste 2.300 de oameni plâng de două zile şi au sufletul plin de durere, dar e remarcabil să vezi că alte câteva mii le-au sărit în ajutor”, a transmis Şoldan.
17:50
Cinci persoane, între care un copil de 12 ani, au fost transportate la spital cu traumatisme, marţi după-amiază, după ce două autovehicule s-au ciocnit, pe un drum judeţean din Braşov.
17:50
Activele nete ale celor 248 de fonduri deschise şi închise (locale şi străine) au atins în luna iunie 51,8 miliarde lei (10,2 miliarde euro), arată datele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF). Piaţa fondurilor de investiţii din România a depăşit pragul de un milion de investitori.
17:50
Liber de la expirarea contractului său cu Inter Milano la 30 iunie, Marko Arnautovic a semnat pe doi ani cu Steaua Roşie Belgrad. În lacrimi, atacantul austriac de origine sârbă a explicat într-o conferinţă de presă că aceasta era o promisiune pe care i-o făcuse lui Sinisa Mihajlovic, decedat de leucemie în 2022.
17:40
Consiliul Superior al Magistraturii a reacţionat dur, marţi, după măsurile anunţate de premierul Ilie Bolojan, acuzând încălcarea pricipiilor constituţionale şi lipsa de consultare şi dialog. ÎN plus, magistraţii cred că noile mpsuri, care produc distriminare ăntre diferite generaţii de procurori şi judecători, vor duce la distrugerea sistemului. De asemenea, potrivit CSM, ducerea discuţiei către pensiile magistraţilor are rolul de a ”abate atenţia de la problemele reale ale societăţii, care nu au fost create de magistraţi”.
17:40
Pilotul unui avion de vânătoare de tip EF-18 Hornet aparţinând Forţelor Aeriene spaniole aproape s-a prăbuşit, în timpul unui festival aerian, în weekend, la Gijon, în Asturia, în nordul Spaniei, scrie presa locală.
17:40
Preşedintele Donald Trump a declarat marţi în timpul unei vizite la noul său teren de golf din Aberdeen, Scoţia, că „a oprit cam cinci războaie” şi că se va întoarce în curând la Washington, deoarece acest lucru este „mult mai important decât să joace golf”, relatează Fox News.
17:30
O maşină în care se aflau un adult şi patru copii s-a răsturnat, marţi, în albia râului Jiu, în judeţul Hunedoara, iar trei fete şi un băriat au fost transportaţi la spital.
17:30
O femeie şi un bărbat au fost reţinuţi de poliţiştii din Bucureşti într-un dosar de contrabandă, fiind suspectaţi că, în perioada februarie-iulie, au vândut online circa 14,5 tone de tutun, fără a avea calitatea de antrepozitar fiscal autorizat şi fără a fi înregistraţi legal. Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat depăşeşte 10 milioane de lei.
17:20
Trei persoane au murit, iar alte câteva sute au fost evacuate în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat nord-estul României, cauzate de ploi torenţiale, relatează AFP.
17:20
Un pahar de vin după o zi grea, un cocktail elegant într-o seară de vară sau o bere rece alături de prieteni – toate acestea fac parte din obiceiurile sociale ale multora dintre noi. De cele mai multe ori, consumul de alcool este asociat cu relaxarea, distracţia şi momentele plăcute. Însă, dincolo de atmosfera în care alegem să bem, este important să înţelegem ce se întâmplă în corpul nostru, mai ales în creier, atunci când consumăm alcool.
Acum 8 ore
17:10
Sindicatul Europol a reacţionat dur, marţi, după ce ce IGPR a trimis Direcţia Control Intern să facă verificări la IPJ Caraş-Severin, în urma ultrajului asupra unui poliţist, considerând că aceste „verificări” sunt în afara cadrului legal care reglementează procedura cercetării disciplinare. Sindicaliştii mai spun că le-au fost solicitate informaticienilor înregistrările stocate de body-cam-uri, deşi descărcarea acestora poate fi autorizată doar cu acordul structurii centrale din IGPR, fiind interzisă o astfel de autorizare pentru cercetarea disciplinară a poliţistilor sau pentru verificările „ilegale” pe care DCI „obişnuieşte să le facă”. „Nu putem înţelege logica acestei ingerinţe în actul de justiţie”, afirmă Sindicatul Europol.IGPR precizează, într-un comunicat dat publicităţii marţi după-amiază, că activitatea DCI nu este de natură a interfera cu cea a organelor judiciare sau de a îngreuna administrarea probatoriului, ci de a evalua profesional cum a fost organizată şi desfăşurată misiunea, în scopul identificării unor eventuale disfuncţionalităţi şi a optimizării intervenţiilor.
17:10
Bulgaria a primit 1.426.800 de vizitatori străini în iunie 2025, o scădere uşoară de 3,1% faţă de anul anterior, cei mai numeroşi fiind turiştii români, care au reprezentat aproape o treime din total, scrie Novinite.
17:00
Sindicatul Europol a reacţionat dur, marţi, după ce ce IGPR a trimis Direcţia Control Intern să facă verificări la IPJ Caraş-Severin, în urma ultrajului asupra unui poliţist, considerând că aceste „verificări” sunt în afara cadrului legal care reglementează procedura cercetării disciplinare. Sindicaliştii mai spun că le-au fost solicitate informaticienilor înregistrările stocate de body-cam-uri, deşi descărcarea acestora poate fi autorizată doar cu acordul structurii centrale din IGPR, fiind interzisă o astfel de autorizare pentru cercetarea disciplinară a poliţistilor sau pentru verificările „ilegale” pe care DCI „obişnuieşte să le facă”. „Nu putem înţelege logica acestei ingerinţe în actul de justiţie”, afirmă Sindicatul Europol.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.