Casa Neuman din Arad, fosta reședință de protocol a lui Ceaușescu, se vinde cu 2,4 milioane de euro
SportMedia,
29 iulie 2025 14:20
Casa Neuman, fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu, este o clădire emblematică construită de una dintre cele mai prestigioase familii din istoria Aradului. Aceasta este scoasă la vânzare pentru suma de 2,4 milioane de euro, potrivit unui anunț postat în mediul online de o agenție internațională specializată în intermedierea proprietăților de lux. Casa … The post Casa Neuman din Arad, fosta reședință de protocol a lui Ceaușescu, se vinde cu 2,4 milioane de euro appeared first on spotmedia.ro.
• • •
Alte ştiri de SportMedia
Acum o oră
14:40
Toamna aceasta spectacolul „Callas masterclass” de Terrence McNally, cu Oana Pellea în rol principal, pornește în turneu national, primele orașe în care se va juca sunt Brașov, Constanța și Iași. Cele trei reprezentații cu titlu de premieră vor avea loc pe 22 septembrie, ora 20:00, la Brașov (Teatrul „Sică Alexandrescu”), pe 23 septembrie, ora 20:00, … The post „Callas masterclass”, cu Oana Pellea în rol principal, la Brașov, Constanța și Iași appeared first on spotmedia.ro.
14:40
În estul Ucrainei, unde orașele sunt asediate, soldații ucraineni se bazează pe o tehnologie de-a dreptul rudimentară pentru a se apăra de dronele rusești: plasele de pescuit. Întinse pe stâlpi de-a lungul drumurilor, acestea reușesc uneori să oprească dronele mici, dar letale, capturându-le în firele lor rezistente. Kostiantynivka, punct fierbinte pe harta ofensivei ruse Orașul … The post În fața unei ofensive ruse high-tech, Ucraina își apără frontul cu plase de pescuit appeared first on spotmedia.ro.
14:40
FCSB a anunțat decizia luată după ce Andrei Cordea a semnat cu CFR Cluj. Roș-albaștrii au declarat că nu mai sunt interesați de transferul unui mijlocaș dreapta. Cei de la FCSB consideră că au asigurată acea poziție prin David Miculescu și Juri Cisotti. „Nu avem nevoie de un jucător pe acel post. Putem avea o … The post FCSB spune stop: Singurul transfer pe care îl va mai face în această vară appeared first on spotmedia.ro.
14:40
Președintele Nicușor Dan susține miercuri, de la ora 14.00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrați Prezidențială. Tema conferinței nu a fost anunțată. Miercuri dimineață, șeful statului a participat la ceremonia de acordare a gradului de sublocotenent/subinspector de poliție absolvenților Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” – Promoţia 2025 – ”Mihai Viteazul”. … The post LIVE Nicușor Dan, conferință de presă la Palatul Cotroceni appeared first on spotmedia.ro.
14:40
În București se moare cel mai des de căldură, dintre toate orașele Europei Centrale și de Est. Iar temperaturile tot cresc. Cum ne apărăm de caniculă? # SportMedia
Ne omoară căldura, vara, în București! Și nu e o figură de stil. Capitala noastră are cea mai mare rată a mortalității asociată cu căldura dintre toate orașele Europei Centrale și de Est, scriu autorii studiului „Bucureștiul sub Caniculă”. Asta, deși temperatura medie nu e cea mai ridicată la noi, ci în alte 8 orașe … The post În București se moare cel mai des de căldură, dintre toate orașele Europei Centrale și de Est. Iar temperaturile tot cresc. Cum ne apărăm de caniculă? appeared first on spotmedia.ro.
Acum 4 ore
12:30
Un important lider PSD, în „război” cu Grindeanu: Dacă iese președinte, nu mă mai văd în partid # SportMedia
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat miercuri că nu se mai regăsește în Partidul Social Democrat dacă Sorin Grindeanu va fi ales președinte la congresul din toamnă. „Mă văd în PSD dacă nu mă dau afară. Problema este că, în situația în care va ieși la congresul din toamnă, sper să se țină, domnul … The post Un important lider PSD, în „război” cu Grindeanu: Dacă iese președinte, nu mă mai văd în partid appeared first on spotmedia.ro.
12:30
FCSB a anunțat decizia importantă pe care a luat-o după ce a suferit trei înfrângeri în ultimele patru partide. Campioana României a transmis că nu este interesată să își amâne vreun meci de campionat pentru a se pregăti de cupele europene. Roș-albaștrii susțin că nu ar face decât să aglomereze și mai mult programul. „Nu … The post FCSB ia o decizie importantă după criza din ultima perioadă appeared first on spotmedia.ro.
12:30
Raiffeisen Bank România continuă ritmul de creștere: +35% mai mulți clienți noi, +12% pe zona de credite nete, +15% la economisire în prima jumătate a anului 2025 # SportMedia
Raiffeisen Bank România încheie prima jumătate a anului cu rezultate care confirmă menținerea strategiei de creștere. Numărul de clienți persoane fizice care au ales Raiffeisen Bank în primul semestru al anului a crescut cu peste 35%, comparativ cu perioada similară din 2024, și 85% dintre noii clienți au preferat experiența de înrolare digitală. Totodată, banca … The post Raiffeisen Bank România continuă ritmul de creștere: +35% mai mulți clienți noi, +12% pe zona de credite nete, +15% la economisire în prima jumătate a anului 2025 appeared first on spotmedia.ro.
12:30
Ziua 1253 Tabără militară, lovită de ruși. Explozii în Harkov (Video). Trump nu-i izgonește pe ucrainenii refugiați în SUA # SportMedia
În ziua 1253 de război aflăm că un atac rusesc lansat marți asupra unei tabere de antrenament militar a ucis cel puțin trei soldați ucraineni și a rănit 18. Locul atacului nu a fost menționat, dar bloggerii militari au sugerat că a avut loc în apropierea graniţei de nord a ţării, în regiunea Cernigău. Rușii … The post Ziua 1253 Tabără militară, lovită de ruși. Explozii în Harkov (Video). Trump nu-i izgonește pe ucrainenii refugiați în SUA appeared first on spotmedia.ro.
12:30
Casele oamenilor din Broșteni au fost luate de ape, după ce digul abia recepționat a cedat. „Nu au ajuns la ei nici acum” # SportMedia
Situația rămâne dramatică în zona afectată de inundații, în județul Suceava. În localitatea Broșteni, unde au fost cele mai mari pagube, urmează să fie declarată stare de alertă, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. În prezent, bilanțul dezastrului ajunge la 200 de case distruse, trei vieți pierdute și 200 de oameni recuperați de echipajele … The post Casele oamenilor din Broșteni au fost luate de ape, după ce digul abia recepționat a cedat. „Nu au ajuns la ei nici acum” appeared first on spotmedia.ro.
12:30
Președintele Volodimir Zelenski a provocat consternare la Bruxelles după ce a semnat în grabă o lege care plasează Biroul Național Anticorupție (NABU) și Parchetul Specializat Anticorupție (SAPO) sub autoritatea Procurorului General. Sub presiunea Uniunii Europene și a opiniei publice, Zelenski a făcut rapid un pas înapoi, propunând o nouă lege care să anuleze modificările. Însă, … The post UE își pierde încrederea în Ucraina după subordonarea instituțiilor anticorupție appeared first on spotmedia.ro.
12:30
US Lecce l-a cedat, sub formă de împrumut, pe tânărul atacant român Rareș Burnete la echipa de ligă secundă SS Juve Stabia, au anunțat, marți, cele două grupări pe site-urile lor oficiale. Burnete, care a participat vara aceasta cu selecționata de tineret a României la Campionatul European Under-21 din Slovacia, va juca la clubul gialloblu … The post Un fotbalist român a plecat din Serie A appeared first on spotmedia.ro.
Acum 6 ore
10:30
UE și Liga Arabă cer dezarmarea Hamas și recunoașterea Palestinei. Ce conține Declarația ONU de la New York # SportMedia
Uniunea Europeană și Liga Arabă, alături de alte țări precum Marea Britanie și Canada, au susținut un document adoptat la Conferința ONU de la New York, care reafirmă sprijinul pentru soluția celor două state și cere sfârșitul dominației Hamas în Gaza. Documentul, denumit Declarația de la New York, propune un plan în etape care include … The post UE și Liga Arabă cer dezarmarea Hamas și recunoașterea Palestinei. Ce conține Declarația ONU de la New York appeared first on spotmedia.ro.
10:30
Tinere recrutate prin metoda „loverboy” și obligate să se prostitueze în peste zece țări. Percheziții la clanurile Pian și Purcel. Unii dintre suspecți, găsiți în timp ce jucau barbut # SportMedia
Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în județele Ilfov, Argeş şi Buzău, la două grupări suspectate de trafic de persoane, proxenetism şi spălare a banilor. Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că sunt vizate clanurile Pian şi Purcel. Până în prezent, anchetatorii au reuşit să găsească parte dintre suspecţi, în general din … The post Tinere recrutate prin metoda „loverboy” și obligate să se prostitueze în peste zece țări. Percheziții la clanurile Pian și Purcel. Unii dintre suspecți, găsiți în timp ce jucau barbut appeared first on spotmedia.ro.
10:30
FCSB a făcut un anunț despre ultimul fotbalist pe care l-a pus pe lista neagră. Mihai Stoica a declarat că plecarea lui Ovidiu Perianu este condiționată de găsirea unui club care să garanteze că va juca. În cazul în care nimeni nu va face acest lucru, Perianu va rămâne la FCSB până la finalul sezonului. … The post FCSB, anunț despre ultimul fotbalist pus pe lista neagră appeared first on spotmedia.ro.
10:30
Ultimele locuri disponibile la Grădinița cu program prelungit Prietenii Mei pentru anul școlar 2025-2026 # SportMedia
Grădinița cu program prelungit Prietenii Mei, situată în Sector 4, București, continuă înscrierile pentru anul școlar 2025–2026. Atenție! Locurile sunt limitate, iar cele mai multe au fost ocupate deja. Cu o experiență solidă în educația preșcolară și o echipă dedicată, grădinița oferă un mediu cald și prietenos în care copiii se dezvoltă armonios. Ce oferă … The post Ultimele locuri disponibile la Grădinița cu program prelungit Prietenii Mei pentru anul școlar 2025-2026 appeared first on spotmedia.ro.
10:30
Moldova se află în epicentrul războiului hibrid al Rusiei. Ținta: alegerile parlamentare din 28 septembrie. Atacurile s-au înmulțit, iar unele, pe linie suveranistă, sunt alimentate din România. La Chișinău are loc o conferință cu promotori ai curentului suveranist din România și politicieni pro-Kremlin din Moldova – un „eveniment cu agendă extremistă”, susține Serviciul de Informații … The post Rusia folosește România contra Republicii Moldova appeared first on spotmedia.ro.
10:30
Dinamo Kiev, Steaua Roșie Belgrad și FC Copenhaga s-au calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal după victorii duble în turul secund preliminar. Dinamo Kiev a dispus de Hamrun Spartans cu 3-0, același scor cu care a câștigat și în Malta. Steaua Roșie a surclasat formația Lincoln Red Imps cu 5-1, … The post Liga Campionilor: Primele echipe calificate în turul 3 appeared first on spotmedia.ro.
Acum 8 ore
08:30
Coaliția decide azi soarta programului Anghel Saligny. PSD insistă pe continuarea investițiilor în teritoriu # SportMedia
Liderii coaliției se reunesc miercuri pentru a discuta despre viitorul programului „Anghel Saligny”, în contextul în care premierul Ilie Bolojan a declarat că fondurile alocate pentru acest an au fost deja epuizate. În paralel, PSD consideră că proiectele de apă, canal, drumuri și gaze din teritoriu reprezintă o „linie roșie” și cere continuarea lor printr-un … The post Coaliția decide azi soarta programului Anghel Saligny. PSD insistă pe continuarea investițiilor în teritoriu appeared first on spotmedia.ro.
08:30
Cutremur devastator în Kamchatka, urmat de tsunami: Evacuări în Rusia, Japonia și Hawaii. „Cel mai puternic din ultimele decenii” (Video) # SportMedia
Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 a zguduit miercuri peninsula Kamchatka din Extremul Orient al Rusiei. A provocat un tsunami cu valuri de până la 4 metri și a generat alerte pe scară largă în Pacific, inclusiv în Japonia, Alaska și Hawaii. Seismul a fost cel mai puternic înregistrat pe planetă de la cutremurul din … The post Cutremur devastator în Kamchatka, urmat de tsunami: Evacuări în Rusia, Japonia și Hawaii. „Cel mai puternic din ultimele decenii” (Video) appeared first on spotmedia.ro.
08:30
Putin mai are 10 zile să facă pace. SUA pregătesc sancțiuni împotriva Rusiei și a țărilor care îi cumpără petrolul # SportMedia
Președintele american Donald Trump a declarat marți că Statele Unite vor începe să impună tarife și alte sancțiuni împotriva Rusiei în termen de 10 zile, dacă Moscova nu face pași concreți spre încheierea războiului din Ucraina. „Vom impune tarife și diverse alte măsuri”, a spus liderul de la Washington, subliniind că nu a primit niciun … The post Putin mai are 10 zile să facă pace. SUA pregătesc sancțiuni împotriva Rusiei și a țărilor care îi cumpără petrolul appeared first on spotmedia.ro.
08:30
David Popovici impresionează din nou la Campionatele Mondiale de Natație din Singapore. Sportivul nostru s-a întors în această dimineață în bazin și a obținut cel mai rapid timp în calificările probei de 100 de metri liber. Românul a obținut calificarea în semifinale cu cel mai bun timp din serii, 47.41. Cu un record personal în … The post David Popovici, de neoprit la Mondialele de natație. Pan Zhanle, slab în serii appeared first on spotmedia.ro.
08:30
FCSB a primit o ofertă concretă pentru unul dintre jucătorii săi. Petrolul Ploiești forțează pentru a obține transferul temporar al lui Gheorghiță, conform DigiSport. Oficialii clubului de pe Ilie Oană sunt încurajați de discursul public al lui Becali de după jocul cu Farul. Gheorghiță s-a numărat printre cei criticați de patronul FCSB. De la startul … The post Ofertă concretă pentru FCSB: Roș-albaștrii sunt așteptați să dea răspunsul appeared first on spotmedia.ro.
08:30
12 babuini au fost uciși la o grădină zoologică din Germania din cauza lipsei de spațiu # SportMedia
Grădina zoologică Tiergarten Nürnberg din Germania a anunțat marți că a eutanasiat 12 babuini din specia Guineea, invocând suprapopularea și lipsa alternativelor viabile de relocare. Decizia a fost pusă în aplicare în ciuda protestelor venite din partea activiștilor pentru drepturile animalelor și a opoziției publice. Instituția semnalase încă din februarie 2024 intenția de a reduce … The post 12 babuini au fost uciși la o grădină zoologică din Germania din cauza lipsei de spațiu appeared first on spotmedia.ro.
08:30
Andrei Rațiu nu duce lipsă de oferte în această vară. După ce a ratat transferul la AS Roma, Andrei Rațiu este dorit și de o echipă din Germania. Conform presei din această țară, Wolfsburg a făcut o ofertă între 12 și 14 milioane de euro. Cei de la Rayo Vallecano au refuzat propunerea, dar Wolfsburg … The post Andrei Rațiu, la mare căutare: Ultima propunere pentru fundașul român appeared first on spotmedia.ro.
Acum 12 ore
06:30
Relația dintre reprezentanții statului român și cetățeni e una toxică și trebuie să înceteze. Pericolul e ca mecanismul de deturnare a fondurilor publice să continue, iar pagubele, tot mai mari, să fie plătite de fiecare dintre noi prin frecvente și nejustificate măriri de taxe. Demisia tardivă a lui Dragoș Anastasiu, ajuns vicepremier pe o scurtătură … The post Ilie Bolojan, prins pe picior greșit de caracatița PSD appeared first on spotmedia.ro.
04:20
Timp de milenii, oamenii au crezut că lumina solară este esențială pentru orice formă de viață de pe Pământ. Însă un studiu recent realizat în China ne oferă o perspectivă complet nouă: viața poate exista și în lipsa soarelui, hrănindu-se cu energia eliberată de fracturarea rocilor din scoarța terestră. Cercetătorii de la Institutul de Geochimie … The post Viața poate exista și în absența luminii soarelui – studiu appeared first on spotmedia.ro.
04:20
Momentul în care îmbătrânirea corpului accelerează. Organele care cunosc cel mai rapid declin după această vârstă # SportMedia
Îmbătrânirea nu este un proces liniar, ci este marcată de salturi bruște și transformări accelerate. Un nou studiu arată că în jurul vârstei de 50 de ani are loc un punct de cotitură major în procesul de îmbătrânire a organelor, iar o categorie este afectată în mod special. După această vârstă, ritmul în care țesuturile … The post Momentul în care îmbătrânirea corpului accelerează. Organele care cunosc cel mai rapid declin după această vârstă appeared first on spotmedia.ro.
04:20
Oamenii de știință chinezi au descoperit că un grup de dinozauri erbivori, non-aviari, scoteau sunete similare ciripitului, complet diferit de alte specii care comunicau prin răgete sau mârâituri. Cel puțin asta a reieșit din analiza fosilelor descoperite în nord-estul Chinei, care includ și părți ale cutiei vocale. Specia e una nouă și a fost numită … The post S-a descoperit o nouă specie de dinozaur, care ciripea la fel ca păsările appeared first on spotmedia.ro.
04:20
Horoscop zilnic pentru 30 iulie 2025. The post Horoscop zilnic: 30 iulie appeared first on spotmedia.ro.
Acum 24 ore
00:20
Augustin Zegrean îl provoacă pe Bolojan să explice ce înseamnă aplicarea „doar pe viitor” a reformei pensiilor magistraților # SportMedia
Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean îl provoacă pe Ilie Bolojan să explice ce înseamnă aplicarea „doar pe viitor” a noilor măsuri privind pensionarea magistraților și subliniază că drepturile dobândite în baza unei legi civile nu pot fi anulate retroactiv de o lege nouă. Premierul Bolojan a explicat, marți, într-o conferință de presă, că prevederile … The post Augustin Zegrean îl provoacă pe Bolojan să explice ce înseamnă aplicarea „doar pe viitor” a reformei pensiilor magistraților appeared first on spotmedia.ro.
00:20
Radu Marinescu: Ministerul Justiției nu are un proiect de lege pentru pensiile magistraților, premierul a prezentat „o bază de idei” # SportMedia
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, susţine că proiectul anunţat de premierul Ilie Bolojan privind pensiile magistraţilor este ”o bază de idei”, el precizând că ministerul pe care îl conduce nu a iniţiat vreun proiect de lege în acest sens. ”Ceea ce astăzi domnul premier a făcut a fost să prezinte o bază de idei, o bază … The post Radu Marinescu: Ministerul Justiției nu are un proiect de lege pentru pensiile magistraților, premierul a prezentat „o bază de idei” appeared first on spotmedia.ro.
00:20
Jaqueline Crstian s-a calificat, marți, în turul trei al turneului WTA de la Montreal. Jaqueline a trecut de Linda Noskova, scor 6-3, 6-4, după o oră și 22 de minute de joc. În turul următor, românca o va întâlni pe câștigătoarea meciului Elena Rybakina – Hailey Baptiste. Turneul WTA de la Montreal e dotat cu … The post Jaqueline Cristian avansează la Montreal appeared first on spotmedia.ro.
00:20
Ministrul Sănătății: Din toamnă, spitalele vor publica tot – numele medicilor cu cabinete private și finanțări # SportMedia
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că începând din această toamnă toate spitalele din România vor fi obligate să publice pe site-urile lor o gamă largă de informații, inclusiv numele medicilor care au și cabinete private. Întrebat, la Digi 24, când vor fi obligate spitalele să publice numele medicilor care au și cabinete private, Rogobete … The post Ministrul Sănătății: Din toamnă, spitalele vor publica tot – numele medicilor cu cabinete private și finanțări appeared first on spotmedia.ro.
00:20
Comisia Europeană a autorizat instalarea pe aeroporturile din UE a scannerelor care le permit pasagerilor să transporte în bagajele de mână recipiente cu lichide cu un volum mai mare de 100 de mililitri și elimină obligația scoaterii dispozitivelor electronice din bagaje la controlul de securitate, a anunțat marți executivul comunitar, relatează agenția EFE. Există în … The post Reguli noi pentru bagajele de mână pe aeroporturile din Uniunea Europeană appeared first on spotmedia.ro.
29 iulie 2025
22:20
O înregistrare video apărută online arată un membru al gărzii de corp a lui Putin purtând o dronă interceptoare parțial acoperită, în timp ce liderul de la Kremlin se întâlnea cu ofițeri militari. În imaginile postate de analistul militar ucrainean și expertul în război electronic Serhii „Flash” Beskrestnov se poate vedea cum președintele rus Vladimir … The post Cum e apărat Putin de drone: Kremlinul are o armă secretă (Video) appeared first on spotmedia.ro.
22:20
Cheloo a făcut scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului: A ieșit pozitiv la testul pentru droguri # SportMedia
Rapperul Cheloo a fost prins de poliţişti, marţi, după ce ar fi provocat un scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului, unde şi-a parcat autoturismul, afirmă surse judiciare. El a fost depistat pozitiv la testul pentru droguri. Potrivit surselor judiciare, poliţiştii au fost sesizaţi, marţi, că un bărbat se află în curtea Catedralei Mântuirii Neamului, unde … The post Cheloo a făcut scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului: A ieșit pozitiv la testul pentru droguri appeared first on spotmedia.ro.
22:20
Marea Britanie va recunoaște Palestina în septembrie dacă Israelul nu pune capăt situației din Gaza # SportMedia
Regatul Unit va recunoaşte Palestina ca stat, în septembrie, dacă Israelul nu-şi asumă un număr de angajamente, inclusiv un armistiţiu în Fâşia Gaza asediată, în care „ajutorul umanitar intră cu pipeta”, anunţă marţi premierul britanic Keir Starmer, relatează AFP. ”Regatul Unit va recunoaşte statul Palestina în septembrie (…), dacă Guvernul israelian nu ia măsuri substanţiale … The post Marea Britanie va recunoaște Palestina în septembrie dacă Israelul nu pune capăt situației din Gaza appeared first on spotmedia.ro.
22:20
FCSB a anunțat, marți, plecarea lui Malcom Edjouma (28 de ani), fotbalist aflat pe lista neagră. Prin vocea lui Mihai Stoica, FCSB a anunțat că Edjouma și-a dat acordul pentru a juca la CFR Cluj, după ce Gigi Becali a făcut tot posibilul să scape de mijlocașul francez. „Va pleca la CFR Cluj. 100%, și-a … The post FCSB anunță plecarea lui Malcom Edjouma: „Și-a dat acordul” appeared first on spotmedia.ro.
20:20
Consiliul Superior al Magistraturii condamnă planurile Guvernului de a modifica din nou sistemul de pensionare al judecătorilor și procurorilor, acuzând o acțiune unilaterală, lipsită de consultare și în contradicție cu statul de drept. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a criticat vehement, marți, măsurile anunțate de premierul României privind schimbările din sistemul de pensionare al magistraților. … The post CSM critică dur măsurile anunțate de premier: Vor duce la distrugerea sistemului appeared first on spotmedia.ro.
20:20
Primarii îi propun lui Bolojan mai mulți polițiști locali decât prevede reforma. Emil Boc: Trebuie să ții orașul sub control # SportMedia
Asociația Municipiilor din România (AMR) i-a propus premierului în privința reducerii numărului de polițiști locali ca norma să fie de un polițist la 1.200 de locuitori, având în vedere complexitatea problemelor care sunt de gestionat, a declarat președintele executiv al asociației, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca. Declarațiile sale au fost făcute la finalul consultărilor cu … The post Primarii îi propun lui Bolojan mai mulți polițiști locali decât prevede reforma. Emil Boc: Trebuie să ții orașul sub control appeared first on spotmedia.ro.
20:20
Sindicaliștii din învățământ cer demisia lui Daniel David: Urmează pichetarea ministerului # SportMedia
Reprezentanții sindicatelor din învățământ solicită demisia ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, și au anunțat că începând de miercuri vor picheta sediul ministerului. „Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională ‘Alma Mater’, în numele celor peste 250.000 de salariați ale căror interese le reprezintă, își exprimă revolta împotriva … The post Sindicaliștii din învățământ cer demisia lui Daniel David: Urmează pichetarea ministerului appeared first on spotmedia.ro.
20:20
Ianis Hagi a primit o ofertă importantă: 600.000 salariu și primă de instalare fabuloasă, răspunsul a venit pe loc # SportMedia
Liber de contract după despărțirea de Rangers, Ianis Hagi (26 de ani) își caută în continuare o nouă echipă. Arcadie Zaporojanu, agent implicat în negocierile dintre Ianis și Legia Varșovia, una dintre echipele care îl au pe român pe listă, face dezvăluiri de la discuțiile dintre părți. Legia Varșovia i-a oferit lui Ianis Hagi un … The post Ianis Hagi a primit o ofertă importantă: 600.000 salariu și primă de instalare fabuloasă, răspunsul a venit pe loc appeared first on spotmedia.ro.
20:20
Un avion de vânătoare F-18 Hornet, la un pas să cadă peste turiștii aflați pe plajă (Video) # SportMedia
Pilotul unui avion de vânătoare de tip EF-18 Hornet aparţinând Forţelor Aeriene spaniole aproape s-a prăbuşit, în timpul unui festival aerian, în weekend, la Gijon, în Asturia, în nordul Spaniei, scrie presa locală. Imagini surprind avionul militar zburând la foarte joasă altitudine către o plajă, duminică, înainte să se ”rostogolească” brusc în zbor. Pilotul a … The post Un avion de vânătoare F-18 Hornet, la un pas să cadă peste turiștii aflați pe plajă (Video) appeared first on spotmedia.ro.
18:20
Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control la Metrorex. Vor fi verificate sporurile # SportMedia
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban, anunță că a trimis Corpul de Control la Metrorex pentru a verifica contractele şi respectarea prevederilor legale la acordarea de sporuri. ”Am trimis, astăzi, Corpul de Control al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii să efectueze un control tematic la ”METROREX” – Societatea Comercială de Transport cu Metroul București.Obiectivele trasate pentru … The post Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control la Metrorex. Vor fi verificate sporurile appeared first on spotmedia.ro.
18:20
FCSB, cu ochii pe David Popovici: Roș-albaștrii au aclamat succesul campionului în proba de 200 m liber Video # SportMedia
Campioana României, FCSB, a stat cu ochii pe David Popovici (20 de ani) în cursa pentru aur de la Campionatele Mondiale de natație. David Popovici a câștigat, marți, medalia de aur în proba de 200 de metri liber la Campionatele Mondiale de natație și a făcut-o într-o manieră impresionantă. Fotbaliștii de la FCSB s-au strâns … The post FCSB, cu ochii pe David Popovici: Roș-albaștrii au aclamat succesul campionului în proba de 200 m liber Video appeared first on spotmedia.ro.
18:20
Simplificarea unei legi UE privind defrișările ar favoriza comerțul ilegal cu lemn din Rusia. România, printre susținătorii demersului # SportMedia
Majoritatea țărilor din Uniunea Europeană susțin modificări ale legislației privind defrișările care ar putea crește importurile ilegale de lemn din Rusia și Belarus, aflate sub sancțiuni, avertizează organizația Earthsight. Aceasta susține că statele care promovează aceste modificări profită direct de pe urma comerțului ilegal cu lemn. În mai, 18 state membre ale UE, între care … The post Simplificarea unei legi UE privind defrișările ar favoriza comerțul ilegal cu lemn din Rusia. România, printre susținătorii demersului appeared first on spotmedia.ro.
18:20
David Popovici dezvăluie că a fost la un pas să se retragă de la Campionatele Mondiale de natație: „Nu am mai pățit niciodată asta” # SportMedia
David Popovici (20 de ani) a dezvăluit, după cursa în urma căreia a devenit campion mondial la 200 de metri liber pentru a doua oară în carieră, că a fost la un pas să renunțe la participarea la CM de natație. Și-a dorit să se întoarcă acasă, din Singapore, pentru că „am pățit ceva ce … The post David Popovici dezvăluie că a fost la un pas să se retragă de la Campionatele Mondiale de natație: „Nu am mai pățit niciodată asta” appeared first on spotmedia.ro.
18:20
Bolojan a vorbit cu primarii și le-a repetat mesajul: Statul nu mai are bani pentru cheltuielile actuale # SportMedia
Premierul Ilie Bolojan a discutat, marţi, cu reprezentanţii administraţiilor locale, despre reducerea cheltuielilor, prin diminuarea numărului de angajaţi în primării şi Consilii locale şi judeţene, introducerea grilei unice de salarizare, limitarea numărului de poliţişti locali, reforma impozitării proprietăţii. Statul român nu mai are capacitatea financiară să susţină în continuare cheltuielile actuale cu administraţia publică, le-a … The post Bolojan a vorbit cu primarii și le-a repetat mesajul: Statul nu mai are bani pentru cheltuielile actuale appeared first on spotmedia.ro.
18:20
Un elicopter al armatei germane s-a prăbușit marți în râul Mulde din Saxonia, a declarat un purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene. Nu există încă informații despre posibile victime, a anunțat Brigada de Pompieri a Districtului Leipzig. Echipele de urgență spun că accesul la epava elicopterului este dificil, relatează Euronews. Se pare că elicopterul se … The post Un elicopter militar s-a prăbușit într-un râu din Germania appeared first on spotmedia.ro.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.