Alertă de incendiu la o primărie din judeţul Prahova / 30 de persoane s-au autoevacuat
News.ro,
30 iulie 2025 11:40
Pompierii au intervenit, miercuri, după ce au fost alertaţi cu privire la producerea unui incendiu la Primăria Boldeşti-Scăeni, judeţul Prahova.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
08:10
Kovesi: În România, pe ce înseamnă frauda cu TVA, am văzut o implicare a mafiei italiene/ România este un teritoriu fertil şi pentru mafia chineză / Mafia italiană a fost şi în spatele unor fraude cu fonduri europene, inclusiv în PNRR # News.ro
Procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a declarat într-un interviu pentru Libertatea că, În România, pe ce înseamnă frauda cu TVA, există o implicare a mafiei italiene, subliiind însă că România este un teritoriu fertil şi pentru mafia chineză. Conform şefei Parchetului European, mafia italiană a fost şi în spatele unor fraude cu fonduri europene, inclusiv clor din .PNRR
Acum 15 minute
08:00
Creştere de 10% a acţiunilor Meta, miercuri, după rezultate peste aşteptări şi o viziune ambiţioasă prezentată de Zuckerberg privind inteligenţa artificială # News.ro
Acţiunile Meta au crescut cu peste 10% miercuri, după ce compania a raportat rezultate financiare peste aşteptări pentru trimestrul al doilea şi a oferit estimări optimiste pentru perioada următoare. În centrul atenţiei s-a aflat CEO-ul Mark Zuckerberg, care a prezentat o viziune ambiţioasă asupra viitorului AI şi rolului Meta în dezvoltarea unei ”superinteligenţe personale”, relatează CNBC.
Acum 30 minute
07:50
Mercedes-Benz a anunţat miercuri că va suspenda temporar livrările gamei sale electrice EQ către Statele Unite, ca răspuns la scăderea cererii şi acumularea stocurilor în reţeaua de dealeri americani, transmite Reuters.
07:50
Fostul premier canadian Justin Trudeau, care în 2023 a anunţat că se desparte de soţia sa, şi cântăreaţa Katy Perry au fost văzuţi luând cina împreună în Montreal săptămâna aceasta, scrie The Associated Press. Fostul premier a fost văzut apoi la concertul de miercuri al artistei.
Acum o oră
07:40
Capitalizarea Microsoft depăşeşte pragul de 4.000 de miliarde de dolari după publicarea rezultatelor financiare, alăturându-se Nvidia # News.ro
Microsoft a devenit miercuri al doilea membru al clubului companiilor cu capitalizări de piaţă de 4.000 de miliarde de dolari, alăturându-se Nvidia, cel puţin în tranzacţiile de după închiderea pieţei, după un raport financiar trimestrial peste aşteptări, relatează CNBC.
07:30
Trump anunţă că taxele vamale pentru Coreea de Sud vor fi de 15 la sută, în urma unui acord cu Seulul # News.ro
Preşedintele Donald Trump a declarat miercuri că a ajuns la un acord comercial cu Coreea de Sud, care prevede aplicarea unor taxe vamale de 15% asupra produselor coreene care intră în Statele Unite, informează AFP.
07:20
Un atac cu rachete şi drone ruseşti asupra Kievului s-a soldat joi cu cel puţin un mort şi peste 40 de răniţi, au anunţat autorităţile..
Acum 2 ore
07:10
Democraţii exercită presiuni asupra lui Trump să publice ”documentele Epstein în întregime”, invocând o procedură obscură, ”regula celor cinci” # News.ro
Democraţii americani menţineau miercuri presiunile asupra preşedintelui republican Donald Trump în scandalului infractorului sexual Jeffrey Epstein, invocând o procedură obscură - ”regula celor cinci” - cu scopul de a forţa Guvernul să publice - în întregime - documentele din ancheta asociată acestui dosar sulfuros pentru locatarul Casei Albe, relatează AFP.
07:10
Indicele preţurilor de consum (CPI) din Rusia a scăzut cu 0,05% în ultima săptămână, potrivit datelor publicate miercuri de agenţia naţională de statistică, marcând a doua săptămână consecutivă de deflaţie, relatează Reuters.
06:40
Constructorii auto de lux avertizează asupra unor costuri combinate de 889 milioane dolari din cauza tarifelor SUA # News.ro
Producătorii de automobile de lux Porsche, Mercedes-Benz Group şi Aston Martin au raportat miercuri un impact financiar major din cauza noilor tarife impuse de administraţia Trump, care le-a adus cumulat pierderi de aproape 889 milioane de dolari în prima jumătate a anului, transmite CNBC.
Acum 4 ore
06:10
Foxconn intră pe piaţa de 1.000 de miliarde de dolari a centrelor de date AI printr-o alianţă strategică # News.ro
Foxconn, principalul asamblator de iPhone-uri ale Apple, a anunţat miercuri că intră oficial în cursa pentru dominaţia infrastructurii de inteligenţă artificială, prin preluarea unei participaţii de 10% în compania TECO Electric & Machinery Co. Mişcarea marchează începutul unei alianţe strategice menite să transforme Foxconn într-un furnizor complet de soluţii pentru centrele de date AI, transmite CNBC.
05:50
Ucraina va ”corecta” legea anticorupţie criticată, dă asigurări AFP Andrii Sîbiga. Sute de manifestanţi la Kiev, pe ploaie. scandează ”Guvernul este poporul”. Noul text care urmează să fie examinat joi prevede teste regulate cu detectorul de minciuni # News.ro
Ucraina va ”corecta” p lege care revocă independenţa instanţelor de luptă împotriva corupţiei care a provocat un val de proteste din partea multora dintre aliaţii săi şi manifestaţii în ţară, dă asigurări AFP miercuri, şeful diplomaţiei ucrainene Andrii Sâbiga,cu o zi înaintea unui vot în Parlament, relatează AFP.
05:40
Vânzările de obligaţiuni de catastrofă ating niveluri record, pe fondul intensificării dezastrelor naturale # News.ro
Vânzările de obligaţiuni de catastrofă (CAT bonds) ating niveluri record în 2025, semnalând creşterea rapidă a unui segment financiar cândva de nişă. Potrivit platformei specializate Artemis.bm, emisiunile de obligaţiuni CAT au ajuns deja la 18,2 miliarde de dolari până în prezent, depăşind recordul anual anterior de 17,7 miliarde din 2024, şi mai sunt încă cinci luni din an, transmite CNBC.
05:20
Economia Statelor Unite a înregistrat o creştere de 3% în trimestrul al doilea din 2025, peste aşteptări # News.ro
Economia Statelor Unite a înregistrat o creştere de 3% în trimestrul al doilea din 2025, o performanţă peste aşteptările analiştilor, în ciuda tensiunilor comerciale generate de tarifele impuse de administraţia Trump, relatează CNBC.
Acum 8 ore
01:30
Canada ”intenţionează” să recunoască Palestina la ONU, în septembrie, anunţă premierul Mark Carney # News.ro
Canada ”are intenţia” să recunoască Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU, în septembrie, la New York, anunţă premierul canadian Mark Carney, o schimbare de politică pe care o consideră necesară în vederea apărării spiritului unei soluţii cu două state în conflictul israeliano-palestinian, relatează AFP.
01:00
Democraţii exercită presiuni asupra lui Trump să publice ”documentele Epstein în întregime”, invocând o procedură obscură, ”regula celor cinci” # News.ro
Democraţii americani menţineau miercuri presiunile asupra preşedintelui republican Donald Trump în scandalului infractorului sexual Jeffrey Epstein, invocând o procedură obscură - ”regula celor cinci” - cu scopul de a forţa Guvernul să publice - în întregime - documentele din ancheta asociată acestui dosar sulfuros pentru locatarul Casei Albe, relatează AFP.
00:20
Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator: Ca să convingi medicii să meargă într-o zonă lipsită de relaţii sociale, de infrastructură trebuie să îi atragi cu ceva/ România este cel mai mare furnizor de mână de lucru medicală în Europa # News.ro
Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator, Cosmin Alexandrescu, a afirmat că pentru a convinge medicii să meargă în zone lipsite de relaţii sociale, de infrastructură, de educaţie trebuie să li se ofere ceva. El a precizat că şi în străinătate cererea de medici este foarte mare, iar România este în prezent, în Europa, cel mai mare furnizor de mână de lucru medicală.
00:20
Dr. Cosmin Alexandrescu: Dacă poţi trata un pacient în ambulatoriu, statul va plăti mai puţin, va putea trata mai mulţi pacienţi în aceiaşi bani/ În nicio ţară bugetul sănătăţii nu este suficient să acopere toate nevoile # News.ro
Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator, medicul Cosmin Alexandrescu, a afirmat că, dacă un pacient poate fi tratat în ambulatoriu, statul va plăti mai puţin, iar acest lucru înseamnă că mai mulţi pacienţi vor putea fi trataţi în aceiaşi bani. Alexandrescu a menţionat că în nicio ţară bugetul sănătăţii nu este suficient ca să acopere toate nevoile.
Acum 12 ore
00:10
Kamala Harris anunţă că nu va candida la postul de guvernatoare a Californiei în 2026, fără să excludă o nouă candidatură la fotoliul de la Casa Albă în 2028. Ea cataloghează perioada actuală drept un ”moment de criză” şi îndeamnă la ”metode şi o abordare # News.ro
Kamala Harris, candidata democrată înfrântă în alegerile prezidenţiale americane de la sfârşitul lui 2024, nu va candida la postul de guvernatoare a Californiei în 2026, anunţă miercuri într-un comunicat fosta vicepreşedintă, fără să excludă însă o nouă candidatură la fotoliul de la Casa Albă în 2028, relatează AFP.
00:00
Meciul FCSB – Shkendija: Charalambous – Sunt îngrijorat. Am pierdut mingea uşor, am făcut greşeli. Trebuie să găsim motivul # News.ro
Tehnicianul formaţiei FCSB, Elias Charalambous, a declarat miercuri seară, după meciul cu Shkendija, scor 1-2, că trebuie să găsească motivul pentru care echipa nu joacă aşa cum ar trebui.
30 iulie 2025
23:50
Ucraina va ”corecta” legea anticorupţie criticată, dă asigurări AFP Andrii Sîbiga. Sute de manifestanţi la Kiev, pe ploaie. scandează ”Guvernul este poporul”. Noul text care urmează să fie examinat joi prevede teste regulate cu detectorul de minciuni # News.ro
Ucraina va ”corecta” p lege care revocă independenţa instanţelor de luptă împotriva corupţiei care a provocat un val de proteste din partea multora dintre aliaţii săi şi manifestaţii în ţară, dă asigurări AFP miercuri, şeful diplomaţiei ucrainene Andrii Sâbiga,cu o zi înaintea unui vot în Parlament, relatează AFP.
23:40
Fotbalistul echipei FCSB, Daniel Bîrligea, a declarat miercuri seară, după eliminarea din Liga Campionilor, că el şi colegii săi au fost penibili.
23:40
Oana Ţoiu: Continuarea războiului la graniţa României este ceva ce ne costă pe toţi, în Uniunea Europeană/ Şi nu ne costă doar pentru că încercăm să ajutăm, ci presiunea pusă pe creşterea bugetelor pentru apărare este un cost indirect al războiului # News.ro
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a afirmat că această continuare a războiului la graniţa României este ceva ce costă pe toată lumea în Uniunea Europeană. ”Şi nu ne costă doar pentru că împreună încercăm să ajutăm, ci şi cât se poate de direct, presiunea pusă pe creşterea bugetelor pentru apărare este un cost indirect al războiului de la graniţa României”, a explicat Ţoiu.
23:30
Fotbalistul echipei FCSB, Mihai Popescu, a declarat miercuri seară, după înfrângerea cu 2-1 din meciul de acasă cu Shkendija, că lui şi colegilor săi le este ruşine de felul în care au jucat.
23:20
Oana Ţoiu: Foarte important pentru noi este să menţinem acelaşi nivel al prezenţei NATO pe teritoriul României în componenţa internaţională de acum sau cu modificări # News.ro
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a afirmat că este foarte important să se menţină acelaşi nivel al prezenţei trupelor NATO pe teritoriul României în componenţa internaţională de acum sau cu modificări. Ţoiu a explicat că sunt multe ţări care contribuie la prezenţa NATO în ţara noastră, există o dinamică a acestor trupe, dar prioritatea României este ca această prezenţă să rămână stabilă.
23:10
Unul dintre colegii lui Olimpiu Moruţan de la Aris Salonic, internat după ce a fost muşcat de un câine de organele genitale # News.ro
Fotbalistul Carles Pérez, recent împrumutat de Celta Vigo la Aris Salonic, în Grecia, a fost internat într-o clinică privată cu o rană profundă la nivelul organelor genitale, după ce a încercat să despartă doi câini, relatează RMC Sport.
23:00
Trump impune Braziliei suprataxe vamale de 50%. Departamentul Trezoreriei impune o serie de sancţiuni judecătorului Curţii Supreme Alexandre de Moraes care-l judecă pe Bolsonaro, pe care-l acuză de de ”detenţii arbitrare” şi nerespectarea ”libertăţii de e # News.ro
Preşedintele american Donald Trump a semnat miercuri un decret prin care impune produselor braziliene taxe vamale suplimentare de 40%, crescând astfel suprataxa la 50%, anunţă Casa Albă, relatează AFP.
23:00
Ministrul de Externe, despre eforturile de a reveni în programul Visa Waiver: Suntem într-un moment în care reclădim încredere, în care reclădim disponibilitatea de investiţie semnificativă în viitorul acestor relaţii bilaterale # News.ro
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a afirmat, în legătură cu posibilitatea ca România să revină în programul Visa Waiver, că este un moment în care se reclădesc încrederea şi ”disponibilitate de investiţie semnificativă în viitorul acestor relaţii bilaterale”. ”Sunt câteva lucruri pe care noi le-am făcut deja, care contează”, a subliniat Ţoiu.
22:40
Ţoiu, întrebată despre întâlnirea Nicuşor Dan - Donald Trump: România nu mai este într-un moment în care să se pună problema dacă vizita va avea loc/ Priorităţile sunt legate de conţinutul agendei # News.ro
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a afirmat, în legătură cu întâlnirea dintre preşedintele României, Nicuşor Dan, şi preşedintele SUA, Donald Trump, că nu mai este un moment în care să se pună problema dacă vizita va avea loc, adăugând că priorităţile se referă la conţinutul agendei şi la felul în care se avansează în relaţia bilaterală cu SUA.
22:40
Trump impune Braziliei suprataxe vamale de 50%. Departamentul Trezoreriei impune serie de sancţiuni judecătorului Curţii Supreme Alexandre de Moraes care-l judecă pe Bolsonaro, pe care-lm acuză de de ”detenţii arbitrare” şi nerespectarea ”libertăţii de e # News.ro
Preşedintele american Donald Trump a semnat miercuri un decret prin care impune produselor braziliene taxe vamale suplimentare de 40%, crescând astfel suprataxa la 50%, anunţă Casa Albă, relatează AFP.
22:30
Liga Campionilor – turul II preliminar: O nouă ruşine istorică pentru FCSB, 1-2 cu FK Shkendija şi românii continuă în Liga Europa # News.ro
Echipa bucureşteană FCSB a pierdut miercuri seara, pe teren propriu, scor 1-2, cu formaţia nord-macedoneană FK Shkendija, în manşa secundă a turului doi şi a fost eliminată din Liga Campionilor, urmând să evolueze în calificările Ligii Europa.
22:20
Primăria de la Besançon, în estul Franţei, depune o plângere cu privire la”furtul” unui steag ucrainean, pe care o retrage după ce anunţă că steagul a fost dat jos ”din greşeală” de agenţi municipali # News.ro
Primăria din Besançon, în estul Franţei, care a depus plângere cu privire la ”furtul” unui steag al Ucrainei de pe Esplanada Drepturilor Omului, unde a fost ridicat de la invazia rusă în 2022, a dat înapoi miercuri, evocând o ”neînţelegere” şi anunţând că stindardul a fost ridicat - din greşeală - de către agenţi municipali, relatează AFP.
22:20
Doisprezece pacienţi copii şi 36 de rude ale acestora, evacuaţi din Israel cu un avion al Forţelor Aeriene Române # News.ro
Doisprezece pacienţi copii şi 36 de rude ale acestora, cetăţeni palestinieni, au fost evacuaţi, miercuri, din Israel cu un avion C-130 Hercules al Forţelor Aeriene Române. Aceştia urmează să fie transportaţi în Franţa şi Norvegia.
22:10
Bărbatul care conducea ambarcaţiunea răsturnată în Golful Musura, accident soldat cu moartea a patru persoane, reţinut/ El ar fi permis îmbarcarea mai multor pasageri, a plecat din port fără a ţine cont de vremea rea şi a ieşit cu ambarcaţiunea pe mare # News.ro
Bărbatul care conducea ambarcaţiunea implicată în accidentul de luni seară, din Golful Musura, în urma căruia patru persoane au murit a fost reţinut de procurorii militari pentru ucidere din culpă. El este suspectat că a permis îmbarcarea mai multor persoane decât permitea ambarcaţiunea, că a plecat din Portul Sulina fără să ţină cont de vremea rea şi că a ieşit pe mare, deşi ambarcaţiunea nu era prevăzută pentru acest lucru.
22:00
Zelenski autorizează recrutarea în armată la vârsta de peste 60 de ani, pentru a atenua penuria de militari # News.ro
Preşedintele ucrainean a promulgat o lege prin care autorizează recrutarea în armată a persoanelor în vârstă de peste 60 de ani, în contextul în care Kievul întâmpină dificultăţi în atragerea unor recruţi noi, pentru a înfrunta invazia rusă, relatează AFP.
21:50
Apelul clubului Crystal Palace pentru a participa în Liga Europa va fi examinat luna viitoare de TAS # News.ro
O audiere cu uşile închise în cazul Crystal Palace vs UEFA, Nottingham Forest şi Olympique Lyon va avea loc în data de 8 august, a confirmat miercuri Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), potrivit Reuters.
21:00
Belgia transmite Curţii Penale Internaţionale dosarele a doi militari israelieni arestaţi la Tomorrowland, acuzaţi de crime de război în Războiul din Fâşia Gaza de către un ONG belgian propalestinian, Hind Rajab Foundation # News.ro
Autorităţile belgiene urmează să transmită Curţii Penale Internaţionale (CPI) dosare dintr-o anchetă deschisă în urmă cu zece zile împotriva a doi militari israelieni, acuzaţi de o organizaţie nonguvernamentală (ONG) belgiană propalestiniană - Hind Rajab Foundation (HRF) - de faptul că au comis crime de război în Războiul din Fâşia Gaza, anunţă miercuri parchetul federal belgian, relatează AFP.
21:00
Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc maxim de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia # News.ro
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde este risc maxim de producere a unor incendii de vegetaţie, în special în regiunile centrale şi de nord.
20:30
Europa Liberă: Ministrul Transporturilor a dat mită de şase ori înainte de a denunţa fapta/ Ciprian Şerban: Reprezentanţii Ocolului Silvic reţineau sume de bani care nu se justificau, am considerat că sunt plăţi nelegale şi am sesizat imediat autorităţile # News.ro
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, ar fi dat, în trecut, ca om de afaceri, de şase ori mită reprezentanţilor unui ocol silvic din judeţul Iaşi înainte de a deveni denunţător în acest dosar, relatează Europa Liberă. Ciprian Şerban afirmă că, la acel moment, lucra cu zilieri pe care îi plătea, iar la un moment dat a observat ”că reprezentanţii Ocolului Silvic, cei care coordonau una dintre echipele de zilieri, reţineau sume de bani care nu se justificau (...), dând de înţeles că sunt comisioane, fără să explice destinaţia şi justificarea lor”, astfel că a sesizat Parchetul. ”Au fost derulate mai multe acte în dosar, care au dovedit temeinicia celor sesizate de mine, inclusiv un flagrant pe care am acceptat să-l fac”, menţionează el.
20:20
Clubul turc Galatasaray Istanbul a anunţat miercuri transferul definitiv al atacantului nigerian Victor Osimhen, de la gruparea italiană Napoli.
20:20
Traficul aerian a fost perturbat - scurt timp - în Regatul Unit, în urma unei ”probleme tehnice”, potrivit serviciului britanic de control aerian (NATS), un incident care a condus la suspendarea mai multor zboruri, însă sistemul afectat ”a fost restabilit”, relatează AFP.
20:10
Economia zonei euro a înregistrat o creştere modestă, de 0,1%, în trimestrul al doilea, peste aşteptări # News.ro
Economia zonei euro a crescut cu 0,1% în al doilea trimestru din 2025, faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor preliminare publicate miercuri de Eurostat. Ritmul de creştere, deşi modest, a fost peste aşteptările analiştilor chestionaţi de Reuters, care anticipau o stagnare a produsului intern brut.
20:10
Alfred Simonis, după întâlnirea preşedinţilor de CJ cu premierul Bolojan: Am transmis faptul că investiţiile nu pot fi oprite de pe o zi pe alta, toate, aşa cum s-a dorit iniţial # News.ro
Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a declarat miercuri, după întâlnirea preşedinţilor de cConsilii Judeţene cu premierul Bolojan, că au transmis faptul că investiţiile nu pot fi oprite de pe o zi pe alta, toate, aşa cum s-a dorit iniţial. El a anunţat că s-a ajuns la concluzia că în următoare două săptămâni vor fi făcute analize, care sunt economiile care pot fi făcute de pe alte ministere şi cum se pot suplimenta banii, pentru a continua marile investiţii din România.
20:00
Burduja: Efervescenţă mare (deja) pentru Primăria Capitalei. Mulţi, prea mulţi doritori de funcţii / Corect ar fi să existe discuţii interne în fiecare partid, apoi în coaliţia de guvernare, candidatul cu cele mai mari şanse să fie susţinut # News.ro
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, afirmă după ce Cătălin Drulă a scris pe Facebook că a discutat cu preşedintele Nicuşor Dan despre proiectele Capitalei, că este o efervescenţă mare (deja) pentru Primăria Capitalei şi mulţi, prea mulţi doritori de funcţii. Ell arată că ar fi corect să existe discuţii interne în fiecare partid, apoi în coaliţia de guvernare, pentru un candidat comun.
20:00
The New-York Times, acuzat de ”minciună” după publicarea unei imagini prin care denunţă foametea în Fâşia Gaza # News.ro
Cotidianul american The New York Times (NYT), acuzat de ”minciună” după ce a publicat o imagine, pe prima pagină, în care apare corpul unui copil palestinian emaciat, pentru a trage un semnal de alarmă împotriva foametei din Fâşia Gaza, denunţată de ONU, şi-a actualizat articolul pentru a ţine cont de informaţii noi despre ”probleme de sănătate preexistente”.
19:50
Gorghiu, despre reacţia CSM la anunţul lui Bolojan privind pensiile magistraţilor: CSM nu este sindicat. „Măcelar” sau „mincinos” nu sunt cuvinte care construiesc soluţii / Avem nevoie de dialog real, nu de revendicări de tip „nu schimbăm nimic” # News.ro
Fostul ministru al Justiţiei, deputatul PNL Alina Gorghiu, comentează reacţia dură a CSM la anunţul premierului Ilie Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor, arătând că CSM nu este sindicat iar „Măcelar” sau „mincinos” nu sunt cuvinte care construiesc soluţii. Avem nevoie de dialog real, nu de revendicări de tip „nu schimbăm nimic” atunci când totul se schimbă, mai spune ea.
19:50
Atletele care doresc să concureze la feminin în competiţiile de clasament mondial începând din septembrie vor trebui să efectueze un test genetic unic, a anunţat World Athletics, potrivit BBC.
Acum 24 ore
19:10
Stelian Bujduveanu: De azi, Bucureştiul are pentru prima dată o strategie dedicată pistelor pentru biciclete: Până în 2035, vom avea 150 km trasee principale şi 415 km trasee secundare # News.ro
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă că Bucureştiul are pentru prima dată o strategie dedicată pistelor pentru biciclete după ce Consiliul General a aprobat Masterplanul Velo, documentul care pune bazele unei reţele moderne de infrastructură pentru biciclişti.
19:10
Rectorul SNSPA s-a adresat Parchetului ICCJ în cazul acuzaţiilor aduse profesorului Marius Pieleanu de foste studente. A cerut să i se comunice dacă au fost înregistrate plângeri penale sau dacă s-a constituit sau urmează să fie constituit un dosar penal # News.ro
Rectorul SNSPA Remus Pricopie s-a adresat Parchetului ICCJ în cazul acuzaţiilor de abuz şi comportament inadecvat aduse profesorului Marius Pieleanu de foste studente într-o investigaţie Snoop.ro, cerând să i se comunice dacă au fost înregistrate plângeri penale cu privire la aceste fapte sau dacă s-a constituit sau urmează să fie constituit un dosar penal care să conducă la clarificarea acuzaţiilor semnalate în investigaţia jurnalistică publicată de Snoop.ro.
19:10
Braşov: Cioban în stare gravă, după ce a căzut pe munte. Salvamontiştii se deplasează spre victimă, intervenţia elicopterului nefiind posibilă din cauza condiţiilor meteo # News.ro
Un bărbat care lucrează ca cioban a fost grav rănit, miercuri după-amiază, pe un traseu montan din judeţul Braşov, după ce a căzut, fiind, pentru o perioadă, inconştient. Din cauza condiţiilor meteorologice, elicopterul SMURD nu poate interveni, astfel că salvamontiştii se deplasează spre victimă.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.