OUT OF THE BOX II – Vocea din spatele zidurilor: artă, reflecție și o a doua șansă
Jurnalul.ro,
31 iulie 2025 00:50
Sâmbătă, 2 august 2025, de la ora 18:00, la Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara (str. Vasile Alecsandri nr. 1), are loc vernisajul expoziției OUT OF THE BOX II, un proiect artistic cu puternic impact social, realizat de 34 de persoane aflate în detenție.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
20:50
Canada va recunoaște un stat palestinian în septembrie, a declarat prim-ministrul canadian Mark Carney, potrivit CNN.
20:40
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că, în urma analizelor, suma de 30 de miliarde este necesară pentru acoperirea deficitului bugetar și că această sumă va fi obținută din măsuri de reducere a cheltuielilor și de creștere a veniturilor.
Acum 30 minute
20:20
OpenAI și-a dublat aproximativ veniturile în primele șapte luni din 2025, ajungând la 12 miliarde de dolari în venituri anualizate, potrivit The Information.
Acum o oră
20:10
Consumul frecvent de carne roșie este corelat cu un risc crescut de hipertensiune arterială și afecțiuni cardiovasculare. Totodată, carnea roșie procesată, bogată în sare și nitrați, sporesc și mai mult acest risc, iar reducerea aportului poate fi decisivă pentru prevenția bolilor de inimă, porivit unor studii recente.
19:50
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la comunitatea internațională să depună eforturi pentru „schimbarea regimului” din Rusia și să confiște activele rusești, în loc să le înghețe.
Acum 2 ore
19:40
Adevăratul scop în viață nu este doar urmărirea succesului sau a realizărilor mărețe, ci bucuria procesului în sine. Când acel scop își pierde strălucirea și nu te mai entuziasmează este semnalul că trebuie să schimbi direcția. Și nu trebuie să ai un singur scop mare. Pasiunile îți pot oferi împlinire profundă.
19:20
Liderii locali UDMR, printre care viceprimarul orașului Târgu Mureș, îi cer rectorului Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, dr. Leonard Azamfirei, folosirea limbii maghiare în farmacia universitară „Gaudeamus”.
19:10
Joseph Aoun a cerut din nou ca gruparea Hezbollah să renunțe la arme, în contextul intensificării presiunilor exercitate de Statele Unite pentru dezarmarea militanților și încheierea definitivă a conflictului cu Israelul.
19:00
Rezultate Loto 6/49 31 iulie 2025. Numerele câștigătoare de joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus # Jurnalul.ro
Loteria Română a organizat joi, 31 iulie, noi trageri la jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. După extragerile de duminică, 27 iulie, s-au acordat peste 24.100 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,9 milioane de lei. Reporturile au crescut considerabil, ajungând la sume impresionante, în special la Joker și Loto 6/49.
18:50
Anxietatea financiară crește accelerat în rândul românilor, din cauza majorărilor de prețuri, măsuri ce vor intra în vigoare din august 2025 la majoritatea produselor și serviciilor.
Acum 4 ore
18:40
Au pierdut tot din cauza drogurilor, dar acum luptă să-și ia viața înapoi. Campania antidrog „Conștient, nu dependent” a Fundației Dan Voiculescu, la Centrul de fete Teen Challenge # Jurnalul.ro
Campania națională antidrog „Conștient, nu dependent” a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a ajuns în mijlocul tinerelor aflate în proces de reabilitare, la Centrul de fete Teen Challenge „House of Joy”. Un spațiu care, departe de a fi doar un centru de tratament, s-a transformat într-un loc de regăsire, introspecție și reconstruire.
18:40
Scandal la tribunal în cazul furtului tezaurului dacic. Urme de aur găsite într-o geantă sport # Jurnalul.ro
În timpul audierii desfășurate miercuri la tribunalul din Assen, în cazul furtului de artefacte dacice din Muzeul Drents, unul dintre suspecți a făcut scandal, chiar în timp ce procurorii prezentau dovezi noi, informează RTV Drenthe.
18:20
Finanțarea infrastructurii rutiere, clarificată: Autostrada A8 așteaptă decizia UE, iar România reduce împrumuturile din PNRR # Jurnalul.ro
Guvernul clarifică finanțarea proiectelor de infrastructură în contextul renegocierii PNRR, cu vești bune pentru A7 și DEx12, dar cu incertitudini pentru A8. România păstrează fondurile europene nerambursabile, dar reduce semnificativ componenta de împrumut.
18:10
11 semne că nu este persoana potrivită pentru tine. Cum recunoști o relație care nu va funcționa # Jurnalul.ro
Atunci când te trezești des punând sub semnul întrebării relația ta, poate fi momentul să confirmi ce simți deja în adâncul sufletului tău. Mulți preferă să fie cu cineva, oricine, decât singuri. Dar dacă partenerul nu vede sau nu își valorifică propriul potențial, nu îl va putea atinge niciodată. Iar acest lucru afectează relația.
17:50
Prima impresie contează întotdeauna. Dar te-ai întrebat vreodată de ce unele persoane, care poate nu corespund canoanelor clasice de frumusețe, au o carismă magnetică, o putere de atracție care pare aproape magică?
17:50
Am concurat cu mine și am triumfat, susține David Popovici, cel care joi a devenit singurul sportiv care reușește de două ori dubla 100 și 200 de metri la Campionatele Mondiale.
17:40
Salvamont România trage un semnal de alarmă: structurile de salvare montană din țară sunt la un pas de colapsul funcțional.
17:20
Pasagerii care călătoresc cu trenul între România și Ungaria trebuie să-și schimbe planurile pentru următoarea lună. Gara Budapesta Keleti se închide, iar trenurile internaționale vor pleca și sosii din alte stații din capitala ungară.
Acum 6 ore
16:40
Ce se întâmplă când te deplasezi într-o mașină electrică. Sfaturi utile pentru o călătorie confortabilă # Jurnalul.ro
Pasagerii mașinilor electrice sunt mai predispuși la amețeli în timpul călătoriei.
16:20
Opt spitale din România vor primi o finanțare de 535 milioane euro. Alte 1.200 de ambulanțe vor fi achiziționate prin PNRR # Jurnalul.ro
Guvernul anunță investiții majore în infrastructura sanitară: opt spitale vor beneficia de fonduri europene în valoare de peste jumătate de miliard de euro, iar parcul auto al serviciilor de urgență va fi modernizat cu 1.200 de ambulanțe noi, achiziționate din PNRR.
16:10
Pesto de lămâie este sosul perfect pentru a aduce prospețime și un strop de soare preparatelor tale, fiind ideal pentru paste, pește, bruschette sau pentru legume și pita. Rețeta este inspirată de pesto-ul clasic italian, dar lasă busuiocul deoparte și pune în prim-plan aroma intensă a lămâilor întregi.
15:50
Meciul care a scris soarta FCSB în Cupele Europene, lider absolut de audiență, la Antena 1! Campioana României continuă în Europa League # Jurnalul.ro
Inimile a peste 30.000 de oameni aflați pe Arena Națională au bătut miercuri seară la unison, când FCSB, campioana României și câștigătoarea Supercupei, a întâlnit-o pe Shkendija în returul de la București.
15:50
Blocuri și hoteluri construite în zone periculoase, în locuri interzise prin lege. Ancheta Observator - România, coşmar rezidenţial # Jurnalul.ro
Legi călcate în picioare, în goana după profit. Siguranța cetățeanului, ignorată complet.
15:50
În timp ce problemele sanitare par adesea minore și ușor de amânat, impactul lor asupra bugetului tău poate deveni semnificativ dacă nu sunt gestionate la timp.
15:50
Radu Miruță răspunde acuzațiilor: Nu am venit să cosmetizez sistemul, ci să-l transform # Jurnalul.ro
Ministrul Energiei, Radu Miruță, respinge acuzațiile privind numirile politice în consiliile de administrație: „Nu am venit să cosmetizez sistemul, ci să-l transform. Mai bine pentru noi toți”.
15:40
Cât plătesc românii pentru protecția președintelui. Salariul omului din umbra lui Nicușor Dan # Jurnalul.ro
Agentul SPP care îi asigură protecția președintelui Nicușor Dan are un salariu de bază în jur de 12.000 de lei pe lună, conform informațiilor apărute în spațiul public.
15:30
Diseară, în vila fetelor, emoțiile și vulnerabilitățile vor ieși la suprafață, la Insula Iubirii: ”S-a aprins flacăra” # Jurnalul.ro
Au mai rămas doar câteva ore până la momentul în care, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, începe o nouă ediție din cel mai fierbinte show al verii, Insula Iubirii.
15:30
Dacă ai un site pe WordPress și vrei să-l optimizezi pentru Google în România, ai făcut deja un pas important: ai ales o platformă care este SEO-friendly din construcție.
15:30
Productivitatea în mediul de afaceri: legătura neașteptată dintre curățenie și eficiența echipei tale # Jurnalul.ro
În peisajul de business actual, optimizarea performanței este un obiectiv constant pentru orice manager sau antreprenor.
15:20
Consiliul Județean Suceava alocă 4 milioane lei pentru localitățile afectate de inundații # Jurnalul.ro
Consiliul Județean Suceava a aprobat o primă tranșă de 4 milioane lei din fondul de rezervă, pentru sprijinirea locuitorilor din Broșteni, Ostra și Stulpicani, grav afectați de inundațiile din ultimele zile.
15:10
Mobilierul din lemn conferă un aspect elegant locuinței dar fiind poros poate fi afectat de pe urmele petelor albe, lăsate de paharele fierbinți sau reci. Vestea bună? Există un truc extrem de simplu și rapid pentru a elimina aceste pete: folosește un fier de călcat și hârtie de copt!
14:50
David Popovici scrie istorie la Mondialele de natație din Singapore: dublu aur la 100 și 200 metri liber # Jurnalul.ro
David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 de metri liber la Campionatele Mondiale de Natație din Singapore, cu un record al competițieide 46:51.
14:50
O femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani a murit înecată, joi, în râul Suceava, în zona Bazar.
Acum 8 ore
14:40
Scumpiri la transportul public din Capitală. Cât vor costa biletele și abonamentele STB și Metrorex # Jurnalul.ro
Începând din luna august, călătorii din Capitală vor plăti mai mult pentru transportul public, după ce Metrorex și Societatea de Transport București (STB) au anunțat creșteri semnificative ale tarifelor.
14:10
Casa Darvas-La Roche: Vernisaj vineri 1 august de la ora 16:00
13:50
De la 1 august 2025, TVA-ul general crește la 21%, iar cel redus la 11%, aplicabil pentru alimente, medicamente și animale domestice. Se introduc noi reguli pentru locuințele cu TVA 9%, CASS pentru pensii peste 3.000 lei și crește impozitul pe dividende la 16% din 2026.
13:40
Armata rusă a anunțat cucerirea orașului Ceasiv Iar, într-un comunicat de presă emis joi. Localitatea, care avea o populație de aproape 15.000 de locuitori înainte de război, a devenit un obiectiv al Rusiei după capturarea orașului Bahmut, în mai 2023.
13:20
Sprijin pentru elevii vulnerabili. Vouchere de 500 de lei vor fi acordate în anul școlar 2025-2026 # Jurnalul.ro
Vor fi alocate fonduri europene pentru continuarea programului de sprijin financiar în valoare de 500 de lei, destinat elevilor vulnerabili aflați în risc de abandon școlar, spune ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pâslaru.
13:10
Luna august 2025 aduce o explozie de energie cosmică, marcând începuturi și finaluri importante pentru toate semnele zodiacale.
12:50
Sindicatele acuză Guvernul de feudalizarea administrației de stat: Cere austeritate, dar își mărește aparatul # Jurnalul.ro
În timp ce promite reducerea aparatului bugetar, Guvernul adoptă o hotărâre pentru extinderea propriei structuri printr-un nou post de secretar general adjunct. Sindicatele denunță ipocrizia și feudalizarea administrației.
Acum 12 ore
12:40
Defrișările ilegale, cauza dezastrului inundațiilor din nord-estul României. Declarațiile halucinante ale autorităților # Jurnalul.ro
Inundațiile din județele Suceava și Neamț au lăsat în urmă pagube majore, afectând peste 470 de gospodării și provocând trei decese în Suceava, conform rapoartelor oficiale. În zona Broșteni, din județul Suceava, mai mult de jumătate din oraș și localitățile învecinate au fost grav afectate, inclusiv prin ruperea digului care fusese inaugurat anul trecut. Case solide au fost luate de ape iar localnicii au trăit clipe de coșmar..
12:20
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare Cod galben valabilă joi, în intervalul orar 12:00 – 24:00.
12:10
Expoziţia de artă contemporană „Spaţiul” a artistului Vladimir Păun Vrapciu, curator Massimo Faranda # Jurnalul.ro
Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, 1–13 august 2025
12:00
Șefa CSM, către Nicușor Dan: Suntem și noi siderați, șocați sau orice alt sinonim mai vreți # Jurnalul.ro
Suntem și noi siderați, șocați sau orice alt sinonim mai vreți să folosim, este reacția președintei CSM, Raluca Elena Costache, după ce Nicușor Dan a criticat „debandada" din sistemul judiciar, unde 70% dintre magistrați nu au indicat o dată precisă de pensionare.
12:00
Ministrul Justiției, șefii ÎCCJ și premierul, discuții cu Nicușor Dan despre pensiile magistraților # Jurnalul.ro
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, premierul Ilie Bolojan și șefii Instanței Supreme sunt invitați vineri la Palatul Cotroceni pentru discuții cu președintele Nicușor Dan despre propunerea Guvernului în ceea ce privește pensiile magistraților.
11:50
Chiar dacă miercuri trecuse pericolul unui tsunami care va inunda Hawai, pe rețelele de socializare circulau încă afirmații conform cărora vedeta TV Oprah Winfrey ar fi refuzat accesul imediat la un drum privat care le-ar fi permis locuitorilor o rută de evacuare mai scurtă, potrivit AP.
11:40
Măsurile fiscale, dezastru pentru români. Creșterile de prețuri vor ajunge la 25% de la 1 august 2025 # Jurnalul.ro
Deși 1 august încă nu a sosit, majorările de prețuri sunt deja resimțite de consumatori. Furnizorii au actualiza listele de prețuri, luând în calcul creșterile costurilor cu energia și materia primă, fără a include încă majorarea TVA. Unele produse vor înregistra scumpiri de până la 25%.
11:30
Un bistrițean și-a bătut soția și fiicele minore de mai multe ori și le-a amenințat că le omoară # Jurnalul.ro
Un bărbat de 35 de ani dintr-o comună din Bistrița-Năsăud și-a agresat violent familia între 25-27 iulie, băgând frica în soție și în cele două fiice minore pe care le amenința în mod repetat cu moartea.
11:30
Un tramvai și un autobuz STB s-au ciocnit în Sectorul 5. 11 oameni, îngrijiți de medici # Jurnalul.ro
Un tramvai și un autobuz STB au intrat în coliziune joi, la intersecția Calea 13 Septembrie cu strada Progresului, în Sectorul 5 al Capitalei. Accidentul a făcut 11 victime - șoferii celor două vehicule și pasagerii care se aflau la bord.
11:20
Procurorii militari au început urmărirea penală împotriva conducătorului ambarcațiunii implicate în accidentul din Golful Musura, în urma căruia patru persoane au murit. Acesta este acuzat de ucidere din culpă și a fost reținut pentru 24 de ore.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.