Interes ridicat pentru împrumuturile prin programul SAFE
Ziarul Lumina,
3 august 2025 23:20
Până în prezent, 18 din cele 27 de state UE, printre care și România, şi-au manifestat interesul de a contracta împrumuturi însumând 127 de miliarde de euro prin mecanismul SAFE (Security Action for Europe)
• • •
Alte ştiri de Ziarul Lumina
Acum 24 ore
21:40
Fraților, precum trupul unul este și are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, așa și Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup, fie
21:40
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 346-347„(...) Uită-te cât de precise sunt cuvintele Stăpânului! N-a spus atât:
21:30
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer. Iarăși grăiesc vouă
21:20
Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, Episcopul Romei # Ziarul Lumina
Sfântul Ioan Iacob s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, din fostul județ Dorohoi. Rămânând orfan de mic, a fost crescut de bunica sa, Maria. De tânăr a dorit să devină călugăr, de aceea, la
20:20
Familia, apropiații, precum și credincioșii din localitatea nemțeană Farcașa l-au condus astăzi pe drumul veșniciei pe părintele arhid. Ioan Cazara. Acesta a trecut la Domnul în noaptea de joi, 31 iulie, la vâ
20:00
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț-Noul Hozevit nu a fost singurul român nevoitor în Țara Sfântă. Sunt mulți isihaști cunoscuți, dar și alții rămași anonimi, care s-au nevoit la Locurile Sfinte în
20:00
În 16 ianuarie 1979, la Hunedoara, unde un fiu al Văii Trotușului, absolvent al Facultății de Teologie de la Sibiu, părintele Viorel Anăstăsoaie, săvârșea vocațional misiunea păstorească, prezbitera
20:00
Muzeul Municipiului București a deschis la Muzeul „George Severeanu” expoziția „Grecii de peste mări. Ceramică cu figuri roșii din Etruria și Magna Grecia”, un proiect muzeal care aduce în prim-plan piese
20:00
Muzeul Național al Țăranului Român prezintă în Sala „Tancred Bănățeanu” expoziția „Pasărea Măiastră. Zbor între lumi”, organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie
20:00
Începând de sâmbătă, 2 august, Muzeul Național de Artă al României a reluat vizitele în Galeria de Artă Orientală și Galeria de Artă Decorativă Europeană, după lucrările de reamenajare. Galeria
20:00
În perioada 6 august - 7 septembrie, Palatul Suțu din București prezintă pe gardul său expoziția de fotografie „România Agfacolor. 1940-1948”, dedicată începuturilor fotografiei color în România. Sunt
20:00
Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles” organizează în data de 13 august, de la ora 19:30, un concert de cântări bizantine dedicat praznicului Adormirii Maicii Domnului, care va fi
20:00
Până pe 11 august, peste 30 de studenţi de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti participă la cea de-a doua ediţie a „Govora Heritage Lab”, o şcoală de vară dedicată pa
20:00
La Galeriile de Artă ale Municipiului Iași „Dan Hatmanu” - Pasaj Sfânta Vineri este deschisă expoziția „Fir, istorie, artă”, dedicată tapiseriei ca formă de expresie artistică și memorie culturală.
20:00
O echipă de arheologi care desfăşoară cercetări pe malul lacului Ohrid, în Albania, susţine că a scos la iveală cea mai veche aşezare lacustră din Europa, după identificarea unor dovezi ale existenţei unei
20:00
România a finalizat renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă - PNRR, care dura din august 2024. Printre cele mai importante modificări se numără transferarea a cinci loturi din Autostrada
20:00
Echipele Hidroelectrica, în colaborare cu cele de la Apele Române, au început duminică să elibereze lacul de acumulare Izvorul Muntelui (Bicaz) de deşeurile aduse de ape în urma fenomenelor hidrometeorologice de
20:00
Începând de la 1 august, Cartea Electronică de Identitate poate fi solicitată la orice serviciu de evidenţă a persoanelor, indiferent de domiciliu, și poate fi ridicată de la un alt serviciu decât cel unde a
20:00
Ieri, 4 august, au început probele de evaluare a competenţelor din cadrul sesiunii a doua a Bacalaureatului, potrivit Ministerului Educaţiei. Prima probă scrisă - cea la Limba şi literatura română - se va
20:00
O clipă de neatenţie poate duce la o tragedie; respectaţi regulile şi nu înotaţi în locuri periculoase - a transmis Poliţia Română, după ce în zonele Craiova şi Bucureşti au fost înregistrate, în
20:00
În anul de graţie pentru Ortodoxia românească 1925, presa a susţinut ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, dând glas, astfel, opiniei generale din societatea românească de susţinere a ace
17:00
Parohia „Sfinții Teodori” din Protopopiatul Iași 1, Arhiepiscopia Iașilor, organizează licitație privind atribuirea lucrărilor de pictură murală din nou, în tehnica frescă, la Biserica „Sfinții
16:50
Parohia „Sfinții Teodori” intenționează să atribuie un contract pentru lucrări de desfacere tencuieli interioare biserică și executare fresca neagră la Biserica „Sfinții Teodori”, municipiul
15:30
Sub lumina blândă a verii și în duhul rugăciunii și al comuniunii frățești, în zilele de 30 și 31 iulie 2025, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a avut loc un pelerinaj în nordul Dobrogei, organizat de Centrul eparhial din Buzău. La acest eveniment au participat pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, părinți consilieri eparhiali, protoierei, exarhi, stareți, starețe, egumeni și alți slujitori și ostenitori de la Centrul eparhial.
14:10
Consolidare, restaurare, conservare și punere în valoare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”‑Vărăști, Ilfov # Ziarul Lumina
Sesiunea TMI - VI/2024Subprogramul acțiuni tematice - „Edificii de cult” - RestaurareBeneficiar: Parohia VărăștiTitlul proiectului: Consolidare, restaurare, conservare și punere în valoare a
14:10
Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a sfinţit duminică, 3 august, Centrul social‑pastoral „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” al Parohiei „Sfântul
13:20
Numeroși pelerini au participat în Duminica a 8‑a după Rusalii, 3 august, la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, la Altarul de vară al
13:20
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a poposit duminică, 3 august, în mijlocul obștii și pelerinilor care au trecut pragul Mănăstirii Radu Vodă din
12:50
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Duminica a 8‑a după Rusalii la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din
12:50
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a rugat împreună cu credincioșii prezenți la Catedrala
12:40
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, s‑a aflat duminică, 3 august, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Te
12:40
În Episcopia Severinului și Strehaiei, s‑a îndătinat ca într‑o duminică dinainte de 13 august, când este pomenit Sfântul Dorotei din Gaza, să fie celebrat hramul bisericii de pe Calea Hinovei din
12:40
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a efectuat duminică, 3 august, o vizită pastorală la Parohia Aeroport Timișoara, Protopopiatul Timișoara II, unde a rostit un cuvânt de învățătură
12:10
Obștea monahală de la Mănăstirea „Sfânta Treime”‑Ionești, județul Argeș, a trăit duminică, 3 august, momente de mare bucurie. Credincioșii au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie oficiată de
12:10
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a făcut duminică, 3 august, un popas de rugăciune în Parohia Potoceni din comuna buzoiană Mărăcineni.Ierarhul a săvârșit Sfânta
12:00
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să ofere sprijin comunităților afectate de inundații # Ziarul Lumina
Mai multe localități din sud‑vestul județului Suceava au fost afectate de inundații care au produs pagube însemnate, numeroase familii pierzându‑și casele și gospodăriile, rămânând astfel fără
12:00
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Parohia Cartierul Verde‑Arad, cu hramul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, ocrotitorul Banatului
11:50
În Duminica a 8‑a după Rusalii, când Biserica face pomenirea minunii înmulțirii pâinilor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ser
Ieri
23:40
În 8 august s-au împlinit 35 de ani de la moartea monahiei Teodosia (Zorica) Lațcu, cea mai mare poetă creștină pe care a dat-o până în prezent România. Din păcate, opera ei excepțională nu este încă
23:40
Nu știu când am auzit prima dată de Palermo, dar l-am asociat mereu cu Bălcescu și cu mafia siciliană, un pământ îndepărtat și exotic unde nu aș fi crezut că voi ajunge vreodată. Imaginea lui
23:40
Praznicul Adormirii Maicii Domnului reliefează răsturnarea de perspectivă ce face din moarte o poartă spre viața în deplină libertate a duhului, cu Dumnezeu și în El: „La Adormirea Maicii Domnului, Lumina
23:40
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
23:40
Ziua de 6 august nu este o simplă dată calendaristică, ci un prag între două lumi. Este puntea de trecere dintre slava necreată și prăbușirea făpturii în hăul autodistrugerii. Pe de o parte, avem Taborul, loc
23:40
La data de 3 august 1601 a avut loc bătălia de la Gurăslău, în județul Sălaj. Trupele aflate în slujba împăratului austriac Rudolf al II-lea, conduse de generalul Gheorghe Basta și Voievodul Mihai Viteazul, le
23:30
„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic
23:30
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), fiind fii ai dregătorului cetăţii Efes şi toţi credeau în Mântuitorul Iisus Hristos, mărturisind cu îndrăzneală că sunt creştini. Auzind împăratul că ei sunt mărturisitori ai lui Hristos, i-a chemat la judecată. În faţa lui Deciu, cei şapte tineri au mărturisit credinţa lor cu mult curaj. Văzând acestea, împăratul le-a dat timp să se răzgândească până la întoarcerea sa, dar ei, luând aur şi argint din casa părintească, s-au retras într-o peşteră din muntele Ohlon, rugându-se neîncetat. Aflând împăratul unde s-au ascuns, a poruncit să fie zidită gura peşterii, astfel încât cei şapte fraţi să moară de foame. Dar, prin voia lui Dumnezeu, au adormit în chip minunat. Şi au trecut anii, iar la conducerea imperiului a venit împăratul Teodosie al II-lea (408-450). Aşadar, în zilele acestui împărat, binevoind Dumnezeu, a deschis peştera printr-un om care căuta piatră, şi a înviat din morţi, după aproape 200 de ani, pe cei şapte tineri, cărora li se părea că au dormit o singură noapte. Deci, ieşind Iamvlih, fratele mai mic, în cetate, a văzut oraşul plin de biserici, iar semnul Crucii era pus pe ziduri. El le-a spus tuturor despre fraţii săi şi se minuna toată lumea, proslăvind pe Dumnezeu. Iar tinerii, adeverind tuturor credinţa în învierea morţilor, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului.
23:30
Fraților, de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați. Dar, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea. De aceea, frații mei, când vă adunați ca să
23:30
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXV, IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 755-756„După cum Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească și
23:20
Până în prezent, 18 din cele 27 de state UE, printre care și România, şi-au manifestat interesul de a contracta împrumuturi însumând 127 de miliarde de euro prin mecanismul SAFE (Security Action for Europe)
23:20
Uniunea Europeană va începe în două luni implementarea controlului automatizat la graniţele sale, care va înlocui ştampila de pe paşapoarte, relatează AFP. „Ne va ajuta să ştim cine intră în UE şi cine ie
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.