Cod roşu de vijelie puternică, în zeci de localităţi din judeţul Suceava
News.ro,
6 august 2025 14:00
Zeci de localităţi din judeţul Suceava se află, miercuri după-amiază, sub atenţionare Cod roşu de vijelie puternică - ploi torenţiale, vânt cu rafale de 80-90 kilometri pe oră, descărcări electrice şi grindină.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
16:50
DECESUL LUI ION ILIESCU - Ambasada Federaţiei Ruse transmite condoleanţe: Un om de stat remrcabil, cu o contribuţie semnificativă la menţinerea relaţiilor constructive dintre Rusia şi România # News.ro
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti transmite condoleanţe ca urmare a decesului fostului preşedinte Ion Iliescu, despre care afirmă că a fost un om de stat remrcabil, ”cu o contribuţie semnificativă la menţinerea relaţiilor constructive dintre Rusia şi România”.
16:50
Copaci doborâţi în urma unei furtuni, la Iaşi/ Un arbore a căzut peste un autoturism în care se afla o persoană, aceasta fiind scoasă de pompieri/ Un alt pom, căzut în curtea Institutului Regional de Oncologie # News.ro
Mai mulţi copaci au fost doborâţi, miercuri după-amiază, la Iaşi, în timpul unei furtuni puternice. Astfel, un arbore a căzut peste un autoturism oprit, în care se afla o persoană, aceasta fiind eliberată de pompieri. Un alt copac a căzut în curtea Institutului Regional de Oncologie, fără a se înregistra victime. Alţi arbori au fost puşi la pământ pe şoseaua Rediu.
16:50
Kremlinul anunţă că Putin şi Witkoff au avut discuţii „utile”, care au durat câteva ore, şi au schimbat „semnale” cu privire la problema Ucrainei. Ce ofertă i-ar putea face Moscova lui Trump, ca să amâne sancţiunile # News.ro
Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a purtat miercuri discuţii „utile şi constructive” cu preşedintele rus Vladimir Putin, a declarat un consilier al Kremlinului, întâlnirea având loc cu două zile înainte de expirarea termenului-limită stabilit de preşedintele Donald Trump pentru ca Rusia să accepte încetarea focului în Ucraina sau, altfel, să se confrunte cu noi sancţiuni, relatează Reuters.
Acum 10 minute
16:40
Formula 1: Pilotul Franco Colapinto a suferit un accident în Ungaria, în timpul testelor Pirelli # News.ro
Prezent la Hungaroring pentru echipa Alpine pentru testele Pirelli, Franco Colapinto a suferit un accident miercuri dimineaţă, relatează L'Equipe.
Acum 30 minute
16:30
O anchetă a fost deschisă în vederea stabilirii cauzelor incendiului uriaş care ameninţă mai multe sate în Masivul Corbières, în departamentul Aude, în sudul Franţei, anunţă miercuri Parchetul din Carcassonne, relatează AFP.
Acum o oră
16:10
Moda se mişcă rapid, iar încălţămintea sport a devenit un element esenţial în stilul de zi cu zi. În ultimii ani, perechile de adidasi de dama au depăşit graniţele sălii de sport şi au cucerit străzile, birourile şi chiar cafenelele chic din marile oraşe. Femeile aleg din ce în ce mai des confortul fără să renunţe la stil, iar brandurile au înţeles nevoia de versatilitate şi originalitate.
16:00
O moară veche de lângă Vulcanii Noroioşi devine centru educaţional culinar Slow Food Buzău # News.ro
Fosta moară din satul Policiori va fi reabilitată şi transformată în „Moara dintre Foc şi Pământ”, un centru educaţional culinar interactiv, aflat la doar câţiva kilometri de Vulcanii Noroioşi.
16:00
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vijelie puternică valabilă, miercuri după-amiază, în localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. Sunt aşteptate ploi torenţiale, vânt cu viteze de 80-90 de kilometri pe oră şi grindină.
16:00
Dan Petrescu va afla săptămâna viitoare sancţiunea pentru eliminarea de la meciul cu Universitatea Craiova # News.ro
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, eliminat la meciul cu Universitatea Craiova, din Superligă, îşi va afla săptămâna viitoare sancţiunea.
16:00
Compania turcească Karel anunţă parteneriate cu giganţii din industria de apărare Havelsan si Turkish Aerospace Industries, urmărind să dezvolte soluţii de înaltă tehnologie pentru industria românească de apărare # News.ro
Karel, companie turcească lider în domeniul tehnologiilor de comunicaţii şi apărare, a anunţat semnarea unui memorandum de înţelegere (MoU) cu Havelsan, furnizor global de soluţii software şi de sisteme în sectoarele de apărare şi IT, si a unui acord strategic cu Turkish Aerospace Industries (TAI), colaborări strategice care vizează direct şi industria românească de apărare. Havelsan va moderniza în România “Sistemul Integrat de Supraveghere a Frontierei Maritime – SCOMAR”, prin dezvoltarea capacităţilor tehnice şi operaţionale pentru efectuarea de operaţiuni de supraveghere la Marea Neagră.a
15:50
Prinţul Harry, exonerat de acuzaţii de hărţuire în ONG-ul său Sentebale, pradă a unui conflict intern # News.ro
Autoritatea britanică de reglementare a asociaţiilor, Charity Commission, l-a exonerat pe prinţul Harry, acuzat de hărţuire de către preşedinta unei organizaţii nonguvernamentale (ONG) pe care prinţul l-a înfiinţat-o în 2006 în Africa, însă a arătat cu degetul nereguli ale ”tuturor părţilor” implicate în gestionarea asociaţiei, relatează AFP.
Acum 2 ore
15:40
Şedinţă extraordinară a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă al Ministerului Mediului, după avertizările meteorologice şi hidrologice/ Administraţia Apele Române nu estimează probleme majore # News.ro
Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă al Ministerului Mediului s-a întrunit, miercuri, după avertizările Cod portocaliu şi Cod galben emise de meteorologi şi hidrologi. Secretarul de stat Cristian-Valer Beşeni a afirmat că în judeţele Suceava şi Neamţ sunt concentrate deja forţe de intervenţie şi a solicitat asigurarea permanenţei la primăriile vizate de avertizări. ”Solicităm deţinătorilor de baraje să se asigure de bună funcţionare a descărcătorilor hidraulici, pentru a evita posibila blocare a acestora”, a arătat el. Reprezentanţii Administraţiei Apele Române au transmis că nu sunt estimate probleme majore, deoarece există capacitate de preluare a cantităţilor de precipitaţii.
15:20
Ediţie nouă Art Safari cu lucrări de Matisse alături de Pallady, în colaborare cu celebrele Musée de l'Orangerie şi Musée Henri Matisse din Paris # News.ro
Art Safari anunţă o nouă ediţie, în perioada 5 septembrie - 14 decembrie. Noul sezon propune o călătorie prin Parisul lui Pallady, pe vremea când artistul român lega o frumoasă prietenie cu Henri Matisse, o colaborare cu două muzee din Paris; povestea unui geniu, George Enescu, vizionarul care a pus piatra de temelie a muzicii simfonice în România, eveniment conex desfăşurat sub egida Festivalului Internaţional „George Enescu”; artă contemporană românească şi... matematică - Young Blood 5.0; o incursiune în design-ul contemporan japonez; dar şi o expoziţie ancorată în realitatea imediată, despre risipa alimentară.
15:20
Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Incendiu masiv de vegetaţie ȋn departamentul Aude din Franţa/ Circulaţia pe autostrada A9, legătura cu Spania, întreruptă/ Două campinguri, evacuate # News.ro
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, având în vedere incendiul masiv de vegetaţie din departamentul Aude. Circulaţia pe autostrada A9, care asigură legătura cu Spania, a fost întreruptă, la fel şi mai multe rute locale şi regionale. Două campinguri din zona masivului Corbières au fost evacuate.
15:10
Muzica trupelor Coldplay şi Imagine Dragons va fi reinterpretată de instrumente clasice, în premieră, pe faleza Cazinoului din Constanţa # News.ro
Muzica trupelor Coldplay şi Imagine Dragons va fi reinterpretată de instrumente clasice într-un concert care va avea în premieră, sâmbătă, pe faleza din faţa Cazinoului din Constanţa.
15:00
Teleorman: Bărbatul care şi-a atacat rudele cu cuţitul, omorând două persoane, arestat preventiv/ El a recunoscut faptele în faţa procurorilor/ A treia victimă a atacatorului de la Peretu, în stare gravă # News.ro
Florian Oneaţă, bărbatul care a omorât o femeie şi pe fiul acesteia, la Peretu, judeţul Teleorman, a fost arestat preventiv, miercuri după-amiază, după ce a recunoscut fapta, ancheta procurorilor stabilind că el se afla sub influenţa alcoolului când i-a ucis pe cei doi. Cea de-a treia victimă a atacului, fiul mai mic al femeii omorâte, a scăpat cu viaţă, însă este în stare gravă. Între timp, procurorii din Teleorman au făcut precizări cu privire la motivul pentru care Oneaţă a fost plasat sub control judiciar şi nu s-a luat faţă de el o altă măsură preventivă, deşi la câteva ore de la eliberarea din penitenciar el a atacat o vânzătoare într-o benzinărie.
15:00
Inundaţii la Suceava, în urma ploii torenţiale/ La Fălticeni, vântul a doborât un copac/ Judeţul, aflat sub Cod roşu de vijelie # News.ro
Pompierii intervin, miercuri după-amiază, în două zone din municipiul Suceava, unde ploaia torenţială a provocat inundarea demisolului Centrului Cultural ”Bucovina” şi acumulări de apă în zona unui centru comercial. La Fălticeni, rafalele de vânt au doborât un copac. Meteorologii au emis, miercuri, avertizare Cod roşu de vijelie puternică pentru zeci de localităţi din judeţul Suceava.
14:50
Istoricul naţionalist Karol Nawrocki devine noul preşedinte al Poloniei. Primele sale declaraţii prevestesc o coabitare dificilă cu Guvernul proeuropean Tusk. ”Trebuie să luptăm împotriva celor care împing naţiunea către declin şi degradare” # News.ro
Istoricul conservator Karol Nawrocki, în vârstă de 42 de ani, a fost învestit miercuri în funcţia de nou preşedinte al Poloniei, iar primele sale declaraţii prevestesc o coabitare dificilă cu Guvernul proeuropean al Donald Tusk, relatează AFP.
Acum 4 ore
14:40
Hunedoara: Bărbat de 39 de ani reţinut după ce a întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 14 ani/ Mama copilei a găsit în telefonul acesteia mai multe conversaţii între cei doi şi a sesizat poliţia # News.ro
Un bărbat de 39 de ani din comuna Baru, judeţul Hunedoara, a fost reţinut 24 de ore după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 14 ani din aceeaşi localitate. Mama fetei a descoperit conversaţii nepotrivite între cei doi, în telefonul fiicei şi a sesizat poliţia.
14:40
Cushman & Wakefield Echinox: Stocul de retail modern din România a ajuns la 4,73 milioane de metri pătraţi la jumătatea anului. Transilvania şi Banatul cumulează o treime din stocul de retail modern, depăşind Bucureşti, Moldova are cel mai mic stoc # News.ro
Stocul de retail modern din România a ajuns la 4,73 milioane de metri pătraţi la jumătatea anului, cea mai parte fiind localizat în zona de Centru – Vest a ţării (16 judeţe din Transilvania şi Banat) cu circa 1,6 milioane de metri pătraţi (33% din total) şi în Bucureşti - Ilfov cu 1,33 milioane de metri pătraţi (28%), potrivit unui raport publicat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
14:40
O reducere automată a salariilor introdusă pentru cluburile retrogradate din Serie A în Serie B # News.ro
Noul acord colectiv între Lega Serie A şi Asociaţia Fotbaliştilor Italieni (AIC) include o măsură fără precedent care prevede reducerea automată a salariilor jucătorilor în cazul retrogradării în Serie B. Această reducere poate fi însă negociată de la caz la caz, relatează L'Equipe.
14:30
„În lumină”, filmul de deschidere de la Berlinale 2025, vine în cinematografe din 22 august/ VIDEO # News.ro
„În lumină”, filmul semnat de cunoscutul regizor de origine germană Tom Tykwer şi care a deschis cea de-a 75-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, va rula în premieră în cinematografe din 22 august, distribuit de CAY Films.
14:10
UPDATE - Argeş: Copil, la spital, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Câmpulung/ Poliţia face verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat # News.ro
Un copil cu vârsta de aproximativ trei ani a căzut, miercuri după-amiază, de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Câmpulung, judeţul Argeş. El a scăpat cu viaţă, fiind preluat de un echipaj medical şi dus la spital. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş (IPJ) anunţă că instituţia face verificări pentru a stabili împrejurările în care copilul a căzut de la etaj.
14:00
Zeci de localităţi din judeţul Suceava se află, miercuri după-amiază, sub atenţionare Cod roşu de vijelie puternică - ploi torenţiale, vânt cu rafale de 80-90 kilometri pe oră, descărcări electrice şi grindină.
14:00
Timişoara: Dosar penal şi anchetă internă după ce o tânără a postat un videoclip pe TikTok în care spune că ea şi mama ei sunt ameninţate de tată, respectiv soţ, care are brăţară de monitorizare # News.ro
Poliţiştii din Timişoara s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal după ce un bărbat şi-ar fi ameninţat soţia şi fiica, aceasta după ce soţia beneficiază de un ordin de potecţie înpotriva soţului care acum are brăţară electronică de monitorizare. Fiica celor doi a postat pe TikTok un filmuleţ în care spune că tatăl său o ameninţă pe ea şi pe mama ei. Cele două au sesizat Poliţia, iar poliţiştii le-ar fi spus că poate este vorba de un mesaj trimis din greşeală.
13:50
DECESUL LUI ILIESCU - Naumescu: Ion Iliescu ne divizează politic şi după moarte, aşa cum a făcut-o în timpul vieţii. Nu e nimic de plâns şi nimic de sărbătorit la moartea lui Iiescu. E prea târziu pentru orice atitudine radicală. Statul de drept a eşuat # News.ro
Profeorul universitar Valentin Naumescu, expert în relaţii internaţionale, afirmă, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, că Ion Iliescu îi „divizează politic” pe români „şi după moarte, aşa cum a făcut-o în timpul vieţii”. Naumescu, profesor la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, mai spune că face parte din „categoria opozanţilor publici, asumaţi”, ai fostului preşedinte, şi ai „produsului său politic, partidul-stat corupt FSN (PDSR, PSD)”, dar nu face însă parte din categoria celor care „acum proferează blesteme ori se lansează în alte manifestări de ură isterică sau bucurie puerilă”. „Nu e nimic de plâns şi nimic de sărbătorit la moartea lui Ion Iiescu. Este prea târziu pentru orice atitudine radicală. Ce era de făcut, trebuia făcut şi clarificat de mult. Statul de drept a eşuat. Să vedem ce va reuşi să clarifice istoria...”, mai afirmă Naumescu.
13:50
CS Rapid Bucureşti a anunţat, miercuri, continuarea campaniei de întărire a lotului de handbal cu un transfer important: internaţionala sârbă Marija Petrović.
13:50
STUDIU: Platformele internaţionale de comerţ electronic pot genera pierderi fiscale de peste 10 miliarde lei pe an pentru România, pornind de la faptul că acestea nu plătesc taxe vamale şi impozite în România, eliminând jucători locali din economie # News.ro
Platformele internaţionale de comerţ electronic care vând direct către consumatorii din România pot genera pierderi fiscale de circa 10,86 miliarde lei / an (circa 2,12 miliarde euro) în următorii doi ani, potrivit unei analize de impact elaborate de economistul Iancu Guda la solicitarea Asociaţiei Române a Magazinelor Online (ARMO). Potrivit studiului, dacă aceeaşi marfă ar fi vândută de companii româneşti, s-ar mai încasa şi taxe pe salarii, pe profit.
13:50
Aproape 60% dintre bulgari se tem de creşterea costului vieţii după adoptarea monedei euro # News.ro
Aproape 60% dintre bulgari sunt îngrijoraţi de creşterea costului vieţii în urma adoptării monedei euro, scrie agenţia Novinite, citând rezultatele unui sondaj recent Gallup International Balkan, realizat pentru Televiziunea Naţională Bulgară, între 11 şi 23 iulie, cu 800 de participanţi. prin interviuri faţă în faţă.
13:40
Mercato: Bucătăria de 11 milioane de euro care poate bloca transferurile Borussiei Dortmund # News.ro
Borussia Dortmund are un buget foarte limitat în această perioadă de transferuri din cauza altor proiecte costisitoare, printre care se numără renovarea întregii bucătării a stadionului, pentru o sumă totală de 11 milioane de euro, potrivit Sport Bild, relatează RMC Sport.
13:40
Argeş: Copil, la spital, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Câmpulung # News.ro
Un copil cu vârsta de aproximativ trei ani a căzut, miercuri după-amiază, de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Câmpulung, judeţul Argeş. El a scăpat cu viaţă, fiind preluat de un echipaj medical şi dus la spital.
13:30
Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, primit de Putin la negocierile ultimei şanse înainte de expirarea unui ultimatum vineri # News.ro
Emisarul lui Donald Trump Steve Witkoff a fost primit miercuri la Moscova de către preşedintele rus Vladimir Putin, cu două zile înaintea expirării unui ultimatum dat de către miliardar liderului de Kremlin pentru ca Rusia să-şi oprească ofensiva în Ucraina, relatează AFP.
13:30
Pianistul Seong-Jin Cho debutează în România la Festivalul „Enescu”, alături de Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma # News.ro
Festivalul Internaţional „George Enescu” anunţă, pentru prima dată în România, participarea renumitului pianist Seong-Jin Cho, una dintre cele mai captivante prezenţe ale scenei muzicii clasice internaţionale. Artistul va interpreta, sub bagheta dirijorului Daniel Harding, Concertul pentru pian nr. 1 în Do major, op. 15 de Ludwig van Beethoven, alături de prestigioasa Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, duminică, 31 august, de la ora 19:30, la Sala Palatului.
13:00
Cel puţin doi morţi şi 12 răniţi, inclusiv doi copii într-o tabără, în Zaporojie, într-un atac rus cu bombe aeriene. Zelenski denunţă un atac menit să semene frica. Un mort şi răniţi la Pokrovsk # News.ro
Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte 12 rănite - inclusiv doi copii -, într-o tabără de vacanţă, în regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei, anunţă miercuri autorităţile, relatează AFP.
13:00
FC Dinamo a anunţat, miercuri, că Răzvan Patriche va continua în alb-roşu.
Acum 6 ore
12:30
Zelenski cere SUA să-şi intensifice presiunile împotriva Rusiei în timpul unei vizite a lui Witkoff la Moscova. ”Este foarte important să se consolideze toate pârghiile de care dispun Statele Unite, Europa şi G7” # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere miercuri Statelor Unite să-şi intensifice presiunile împotriva Rusiei şi să o oblige să oprească Războiul în Ucraina, după sosirea emisarului american Steve Witkoff la Moscova, relatează AFP.
12:20
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Suceava, Neamţ, Harghita, Botoşani şi Iaşi/ Cod galben, pentru râuri din 23 de judeţe # News.ro
Hidrologii au emis o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă miercuri, pentru unele sectoare de râuri din judeţele Suceava, Neamţ, Harghita, Botoşani şi Iaşi. Totodată, este în vigoare un Cod galben hidrologic pentru râuri din 23 de judeţe. Populaţia este sfătuită să fie pregătită pentru eventuale măsuri de evacuare preventivă.
12:10
Percheziţii ale poliţiştilor Capitalei la administratorii unor firme care comercializau maşini şi mandate de aducere, într-un dosar de evaziune fiscală # News.ro
Poliţiştii Capitalei fac, miercuri, percheziţii la administratorii unor firme care comercializau maşini şi pun în aplicare mandate de aducere, într-un dosar de evaziune fiscală, urmând să fie audiaţi atât suspecţi, cât şi martori în acest caz.
12:00
Mason Greenwood este tot mai aproape de revenirea în fotbalul la nivel de echipă naţională: el a obţinut cetăţenia jamaicană şi a primit paşaport jamaican # News.ro
Mason Greenwood este aproape de revenirea în fotbalul internaţional după ce i s-a acordat cetăţenia jamaicană şi a primit paşaport jamaican, relatează BBC.
11:50
Preşedinţii Tribunalelor: Deschiderea unui dialog onest între cele trei puteri ale statului, efort comun de a corecta excesele din politicile fiscale/ Independenţa noastră asigură protejarea cetăţenilor şi nu reprezintă un privilegiu acordat magistratului # News.ro
Preşedinţii Tribunalelor din România afirmă că deschiderea unui dialog onest între cele trei puteri ale statului - legislativă, executivă şi judecătorească - va reprezenta un efort comun de a corecta excesele din politicile fiscale. ”Independenţa noastră asigură protejarea cetăţenilor şi nu reprezintă un privilegiu acordat magistratului”, susţin aceştia.
11:50
The New York Times a dezvăluit marţi că a obţinut certificatul de deces al lui Ozzy Osbourne, legenda heavy metal care a murit în 22 iulie la vârsta de 76 de ani. Potrivit presei americane, pe baza documentelor de la Registrul din Londra, cântăreţul britanic suferea de mai mulţi ani de „boala Parkinson cu disfuncţii autonome”, de un „infarct miocardic acut” şi de o „boală coronariană”. În cele din urmă, el a murit de stop cardiac „în afara spitalului”.
11:40
SUA scot la licitaţie un superiaht în valoare de 300 mil $, Amadea, confiscat oligarhului rus Suleiman Kerimov. Cauţiunea minimă, 10 mil. $ # News.ro
Un superiaht în valoare de 300 de milioane de dolari, Amadea, confiscat în 2022 de către Washington oligarhului rus Suleiman Kerimov, vizat de sancţiuni americane, urmează să fie scos la licitaţie, anunţă societatea însărcinată cu vânzarea, National Maritime Services. relatează AFP.
11:40
O admiratoare în vârstă de 12 ani a lui Katy Perry s-a prăbuşit pe scenă la un concert din Detroit - VIDEO # News.ro
Starul pop american Katy Perry a ajutat o tânără spectatoare pe care o invitase pe scenă, după ce aceasta s-a prăbuşit. Cântăreaţa a anunţat ulterior că fata în vârstă de 12 ani se simte „mult mai bine”.
11:30
Incendiu la un fast-food, în municipiul Braşov/ Angajaţii şi clienţii s-au evacuat, nefiind înregistrate victime # News.ro
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un fast-food din municipiul Braşov. Angajaţii şi clienţii s-au evacuat, nefiind înregistrate victime. Primele date arată că focul a pornit la o hotă, în zona unde se prepară alimentele.
11:20
UPDATE - PSD nu participă la şedinţa coaliţiei programată miercuri, calificând drept ”lipsită de respect” atitudinea USR faţă de Ion Iliescu/ Grindeanu: Nu participăm la şedinţele Coaliţiei până când USR nu îşi va revizui atitudinea # News.ro
PSD nu participă la şedinţa coaliţiei de guvernare programată miercuri, în semn de protest faţă de atitudinea USR în cazul funeralilor pentru fostul preşedinte Ion Iliescu. PSD participă la şedinţele Coaliţiei până când cei de la USR nu vor da dovadă de maturitate politică şi îşi vor revizui atitudinea!, a anunţat preşedintele interimar al partidului Sorin Grindeanu.
11:20
Un fost colaborator al deputatului german de extremă dreapta Maximilian Krah, Jian Guo, judecat cu privire la spionaj în favoarea Chinei # News.ro
Un fost colaborator al deputatului german de extremă dreapta Maximilian Krah, Jian Guo, suspectat de colectarea în favoarea Beijingului a peste 500 de documente - unele clasificate şi extrem de sensibile - este judecat începând de marţi la Dresda, în contextul unei multiplicări în ultimele luni a cazurilor de spionaj în Germania, relatează AFP.
11:20
DECESUL LUI ION ILIESCU - Emil Boc: Istoria va aşeza fiecare lider politic la locul lui potrivit în istorie/ Respectul şi decenţa faţă de un fost şef de stat cu ocazia funeraliilor naţionale spune totul şi despre noi, ca stat democratic # News.ro
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat, după decesul fostului preşedinte al României Ion Iliescu, că istoria va aşeza fiecare lider politic la locul lui potrivit. ”Respectul şi decenţa faţă de un fost şef de stat cu ocazia funeraliilor naţionale spune totul şi despre noi, ca stat democratic”, a adăugat el.
11:10
PSD nu participă la şedinţa coaliţiei de guvernare programată miercuri, calificând drept lipsită de respect, decenţă şi umanitate atitudinea USR faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu # News.ro
PSD nu participă la şedinţa coaliţiei de guvernare programată miercuri, în semn de protest faţă de atitudinea USR în cazul funeralilor pentru fostul preşedinte Ion Iliescu.
11:10
Regizorul american Francis Ford Coppola, după ce a fost spitalizat pentru probleme cardiace: „Sunt bine” # News.ro
Regizorul american Francis Ford Coppola a fost transportat marţi la spitalul Policlinico Tor Vergata din Roma pentru o operaţie care nu era urgentă. În prezent, el se recuperează bine.
11:00
Agenţia Naţională de Integritate: Cele două recomandări care privesc ANI, apreciate ca fiind parţial implementate în Raportul GRECO # News.ro
Agenţia Naţională de Integritate arată că, în cel mai recent Raport GRECO, sunt considerate ca fiind parţial implementate cele două recomandări care privesc ANI, prima vizând realizarea unui studiu analitic al cadrului legal de integritate şi revizuirea acestuia, iar cea de-a doua verificarea efectivă şi substanţială, în mod regulat, a declaraţiilor de avere şi interese ale persoanelor cu funcţii executive de conducere.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.