Autorizată prin Ordin de Ministru: „Mușatinii” devine prima școală gimnazială particulară din Roman
Basilica.ro,
6 august 2025 16:20
În urma emiterii în data de 31 iulie, a Ordinului Ministrului nr. 5161 de autorizare, „Mușatinii” devine prima școală gimnazială particulară din municipiul Roman și din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Noua structură funcționează sub egida Fundației „Episcop Melchisedec” și este inclusă în rețeaua școlară a orașului. Pentru anul școlar 2025–2026, școala este pregătită să…
• • •
Alte ştiri de Basilica.ro
Acum 6 ore
00:10
(†) Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie – Pârvu Zugravul; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Nicanor # Basilica.ro
Calendar Ortodox, 7 august Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla Această floare duhovnicească şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, avea dregătorie ostăşească, aşa…
Acum 12 ore
19:40
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a săvârșit slujba stâlpilor pentru fostul președinte Ion Iliescu # Basilica.ro
Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a săvârșit miercuri seară slujba stâlpilor pentru fostul președinte Ion Iliescu. Slujba a fost oficiată în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, unde este depus sicriul cu trupul fostului președinte al României. Alături de Preasfinția Sa, au slujit pr. Valentin Fătu, consilier patriarhal în cadrul Biroului Protocol al Administrației…
18:30
Sf. Ioan Iacob Hozevitul, cinstit în Marea Britanie: Mănăstirea românească din Stanbridge și-a sărbătorit hramul # Basilica.ro
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Stanbridge, Marea Britanie, și-a serbat marți hramul. De sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Înaltpreasfinția Sa a evidențiat legătura dintre taina Schimbării la Față a Domnului și viața transfigurată a Sfântului…
17:30
Noua biserică a Mănăstirii Sihla va fi închinată Sfintei Cuvioase Teodora: A fost sfințită piatra de temelie # Basilica.ro
De praznicul Schimbării la Față a Domnului, a fost sfințită piatra de temelie a noi biserici de la Mănăstirea Sihla, care va purta hramul Sfânta Cuvioasă Teodora. Slujba de sfințire a fost oficiată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, împreună cu Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și cu Episcopul vicar…
Acum 24 ore
16:20
Autorizată prin Ordin de Ministru: „Mușatinii” devine prima școală gimnazială particulară din Roman # Basilica.ro
În urma emiterii în data de 31 iulie, a Ordinului Ministrului nr. 5161 de autorizare, „Mușatinii” devine prima școală gimnazială particulară din municipiul Roman și din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Noua structură funcționează sub egida Fundației „Episcop Melchisedec” și este inclusă în rețeaua școlară a orașului. Pentru anul școlar 2025–2026, școala este pregătită să…
16:10
Hramul istoric al Mănăstirii Cernica: Avem datoria morală să lucrăm pentru schimbarea la față a întregii țări # Basilica.ro
Mănăstirea Cernica a sărbătorit, miercuri, praznicul Schimbării la Față a Domnului, hramul principal. Liturghia a fost oficiată de Arhim. Vasile Pârjol, starețul Mănăstirii Cernica, alături de un sobor de preoți și diaconi. Proinstarețul Mănăstirii, Arhim. Maxim Bădoiu, a reflectat asupra minunii Schimbării la Față a Domnului și a subliniat ca minunile Mântuitorului izvorăsc din iubirea…
16:10
Mitropolitul Ardealului: Șansa vieții noastre este că Hristos ni se dăruiește prin Sfânta Împărtășanie # Basilica.ro
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a spus duminică la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, că Sfânta Împărtășanie este șansa vieții fiecăruia dintre noi, care este dăruită de Hristos Domnul. În Duminica a 8-a după Rusalii, Mitropolitul Laurențiu a slujit alături de un sobor numeros, format, printre alții, din cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă…
15:00
Pe Tabor, Hristos nu Se schimbă pentru Sine, ci pentru a ne arăta ce putem deveni noi, spune PS Paisie Sinaitul # Basilica.ro
„Pe Tabor, Hristos nu Se schimbă pentru Sine, ci pentru a ne arăta ce putem deveni și noi, prin har: oameni luminați de prezența Lui”, a subliniat Episcopul vicar patriarhala Paisie Sinaitul în predica rostită miercuri la Mănăstirea „Sf. Maria” – Stavropighie patriarhală, de la Techirghiol. Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a spus că prin…
14:10
Patriarhul Daniel: Schimbarea la Față a Domnului este icoana luminoasă a fiecărei biserici # Basilica.ro
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat miercuri, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, că praznicul Schimbării la Față a Domnului reprezintă „icoana luminoasă a fiecărei biserici”. Patriarhul Daniel a spus că „potrivit cântărilor acestei sărbători, Biserica a rânduit ca slava lui Hristos…
12:20
PS Timotei Prahoveanul: Lumina de pe Tabor nu este o metaforă, ci este un dar pe care îl primesc cei care Îl iubesc pe Domnul # Basilica.ro
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat, miercuri, de sărbătoarea Schimbării la Față, Sf. Liturghie, la Catedrala Patriarhală. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre darul pe care Dumnezeu îl face oamenilor care-L iubesc: „Lumina de pe Tabor nu este o metaforă, ci este un dar pe care îl primesc cei care Îl iubesc pe…
12:10
Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, organizează a cincea ediție a „Festivalului Familiei”. Evenimentul se va petrece duminică, 7 septembrie, între orele 11:00 – 19:00 în Parcul Expoziției din Iași, precizează Doxologia. A cincea ediție are loc în weekendul dinaintea praznicului Sfinților Părinți Ioachim și Ana, ocrotitori ai familiei. Participanții…
11:00
PS Timotei Prahoveanul a oficiat Trisaghion la căpătâiul fostului președinte al României, Ion Iliescu # Basilica.ro
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat, miercuri, 6 august, Trisaghion, la Palatul Cotroceni, unde se află catafalcul fostului președinte Ion Iliescu. Sicriul fostului președinte al României, Ion Iliescu, a fost depus miercuri dimineață în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, unde Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, împreună cu un sobor de preoți…
10:00
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu va fi adusă în pelerinaj la Vaslui: Program # Basilica.ro
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, din județul Iași, va fi adusă, joi, 7 august, în pelerinaj, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui. Din delegația care va însoți icoana va face parte și arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu. Cu acest prilej va fi oficiată slujba Paraclisului Maicii Domnului.…
09:40
Se împlinesc 154 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Pasărea, cel care a instituționalizat cântarea bisericească # Basilica.ro
Miercuri se împlinesc 154 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Pasărea, cel care a instituționalizat cântarea bisericească într-o perioadă dificilă, de scindare a tradiției. Ion Popescu s-a născut în satul Pasărea, județul Ilfov, în 1872, într-o familie de preoți. Tatăl său era parohul localității, iar bunicul, Neagu Popescu, fusese și el preot în același…
09:10
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a împlinit, miercuri, 38 de ani de la intrarea în monahism. Patriarhul a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sihăstria în ziua de 6 august 1987, după Vecernia Schimbării la față a Domnului din 1987. Sfântul Cuvios Cleopa Ilie, canonizat anul trecut, a binecuvântat alegerea viitorului Patriarh. I-a fost naș de…
08:50
Nu știi de unde să începi astăzi? Ți-am pregătit o selecție de 5 știri ca să fii informat în mai puțin de un minut. Patriarhul Daniel transmite condoleanțe la moartea fostului președinte Ion Iliescu: A schimbat orientarea politică a României Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis marți un mesaj de condoleanțe la moartea fostului Președintele…
Ieri
00:10
Calendar Ortodox, 6 august Domnul nostru Iisus Hristos, în anul al treizeci şi treilea de la naşterea Sa, şi în al treilea an şi cel de pe urmă al propovăduirii Sale, apropiindu-Se de Pătimirea cea de bunăvoie pentru mântuirea noastră, a mers în părţile Cezareei lui Filip, şi, după cuvintele pe care le-a zis Petru,…
5 august 2025
19:40
Patriarhul Daniel transmite condoleanțe la moartea fostului președinte Ion Iliescu: A schimbat orientarea politică a României # Basilica.ro
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis marți un mesaj de condoleanțe la moartea fostului Președintele al României, Ion Iliescu. Preafericirea Sa a evidențiat faptul că „totdeauna Domnul Ion Iliescu a avut o atitudine de respect faţă de Biserica Ortodoxă Română, chiar şi înainte de a fi Preşedinte al României, deoarece a recunoscut importanţa Bisericii Ortodoxe…
19:00
De praznicul Schimbării la Față a Domnului, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul…
17:50
PS Nichifor Botoșăneanul a evocat moștenirea spirituală a Sf. Ioan Iacob la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț # Basilica.ro
Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor a evocat moștenirea duhovnicească a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul la hramul Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamț, sărbătorit marți. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, împreună cu Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor și…
16:40
Eparhiile din Patriarhia Română se mobilizează pentru a-i ajuta pe sinistrații din Suceava # Basilica.ro
Eparhiile din Patriarhia Română se mobilizează pentru a ajuta persoanele afectate de inundațiile din județul Suceava. Cum s-a întâmplat și în cazurile anterioare, mai multe eparhii din Patriarhia Română și-au anunțat ajutorul pentru familiile afectate de inundații. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților oferă, prin intermediul protoieriilor, mâncare caldă pentru cei afectați, pentru voluntari și pentru echipele…
16:30
Starețul Mănăstirii Hadâmbu a donat alimente pentru vârstnici și familiile numeroase din Episcopia de Bălți # Basilica.ro
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a adus daruri pentru persoane vârstnice și familii numeroase, donate de starețul Mănăstirii Hadâmbu. Darurile au constat în 220 de pachete de produse alimentare, (făină, mălai, ulei, hrișcă, zahăr, orez, paste, sare). Episcopul Antonie a menționat că produsele alimentare au fost donate de Părintele Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii…
16:10
FOTO: Mănăstirea Chiajna și-a cinstit unul din ocrotitori, pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamț # Basilica.ro
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat, marți, 5 august, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Chiajna din București, cu prilejul hramului închinat Sfântului Ioan Iacob de la Neamț. Lăcașul de cult păstrează fragmente din moaștele Sfinților Ioan Iacob și Efrem cel Nou, precum și o copie a icoanei Maicii Domnului Portărița din Sfântul Munte. Pentru mai multe…
16:00
Mâna Stângă a Sfântului Haralambie va fi adusă la Catedrala Episcopală din Alexandria: Program # Basilica.ro
Mâna Stângă a Sfântului Haralambie, de la Mănăstirea Mega Spileo din Grecia, va fi adusă spre închinare, la Catedrala Episcopală din Alexandria, în perioada 29 august – 1 septembrie, cu ocazia hramului Mănăstirii „Sfântul Alexandru”. Programul include slujbe arhierești, procesiuni și privegheri, atât la Catedrala Episcopală, cât și la Mănăstirea Pantocrator, unde moaștele vor fi…
15:40
PS Benedict oferă cinci principii inspirate din Scriptură, pe care tinerii le pot transpune în viața de zi cu zi # Basilica.ro
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a primit, duminică, vizita mai multor grupuri de tineri din țară, cărora le-a vorbit la finalul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău. În cuvântul de învățătură din Duminica a 8-a după Rusalii, Episcopul Benedict le-a explicat tinerilor cinci principii de viață inspirate din pericopa evanghelică pe…
14:20
Angajații Centrului Eparhial din Buzău au luat parte la un pelerinaj în nordul Dobrogei # Basilica.ro
Un pelerinaj duhovnicesc în nordul Dobrogei, organizat de Centrul Eparhial din Buzău, a avut loc la sfârșitul lunii iulie, în prezența Arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei. Printre clericii prezenți s-au numărat: pr. Marian Gegea (vicar administrativ eparhial), arhid. Daniel Dumitrică (secretar eparhial), părinți consilieri, protoierei, exarhi, stareți, starețe, egumeni și ostenitori din cadrul Centrului Eparhial. Popasuri…
13:10
IPS Varsanufie: Mântuitorul Hristos ne împărtășește, mai presus de orice, hrana vieții veșnice # Basilica.ro
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a explicat, duminică, minunea înmulțirii peștilor și a pâinii săvârșită de Hristos, arătând că Mântuitorul a oferit oamenilor, în primul rând, hrana vieții. Vorbind în biserica parohiei Ciuget din județul Vâlcea, în Duminica a 8-a după Rusalii, Arhiepiscopul Varsanufie, a subliniat că „Pâinea vieții” este cea de care avem nevoie,…
11:50
PS Timotei Prahoveanul: Mesajul de azi al Sf. Ioan Iacob este de a nu ne uita menirea de creștini și de români # Basilica.ro
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat, marți, Sf. Liturghie, de hramul Mănăstirii Chiajna-Giulești, din Sectorul 6 al Capitalei. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor le-a vorbit credincioșilor despre modelul Sf. Ioan Iacob Hozevitul, unul dintre ocrotitorii sfântului așezământ: „Într-o frumoasă poezie pe care a scris-o pentru frații români, el îi îndeamnă să nu-și uite menirea de…
11:20
Biserica Sf. Nicolae din Brașov, în restaurare. Acad. Ioan-Aurel Pop, despre istoria care i-a păstrat caracterul ortodox # Basilica.ro
Biserica Sfântul Nicolae, din Șcheii Brașovului, monument istoric important, a intrat în procesul de restaurare, informează Radio România. Părintele paroh Valentin Ionuț Moșoiu a explicat că procesul va începe cu restaurarea celor două paraclise, cele cu hramurile Buna Vestire și Înălțarea Domnului, urmând ca apoi să se continue cu Biserica Mare. „O să începem cu…
10:10
IPS Atanasie: Cu cât dăruim și mulțumim mai mult, cu atât se săvârșește minunea mai adânc și ajunge în inimile tuturor # Basilica.ro
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a oficiat, duminică, Sfânta Liturghie, la noua parohie „Sf. Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei” din Corby, Regatul Unit. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord le-a vorbit oamenilor despre recunoștință: „Cu cât dăruim și mulțumim mai mult, cu atât se săvârșește minunea mai adânc și ajunge în inimile…
09:20
Trei medalii – una de argint și două de bronz – este bilanțul delegației României care a participat la Olimpiada Internațională de Geografie, care s-a desfășurat în perioada 25 iulie – 1 august în Thailanda, la Bangkok, informează Ministerul Educației pe pagina de Facebook. La competiție au luat parte 47 de țări din întreaga lume.…
09:10
Muzeul Județean Botoșani va găzdui în perioada 9-10 august, începând cu ora 10:00, o serie de ateliere de pictură pe sticlă dedicate amatorilor de artă. Activitatea este deschisă atât începătorilor, cât și celor care au deja experiență în domeniul artistic și își doresc să experimenteze tehnica. Sub îndrumarea unui artist plastic experimentat, participanții vor explora…
08:50
Revenim cu selecția zilnică de 5 știri esențiale din ziua precedentă. Începe și astăzi dimineața cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Program: Proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria Proclamarea locală a canonizării sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie va avea loc joi la Mănăstirea Sihăstria. Citește mai mult. IPS…
Mai mult de 2 zile în urmă
00:10
Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului; †) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, Episcopul Romei # Basilica.ro
Calendar Ortodox, 5 august Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului Tropar – Glasul 4 Schimbarea la Faţă a lui Hristos mai înainte să o întâmpinăm, luminat praznuind cele mai înainte de prăznuire, credincioşilor şi să strigăm: sosit-a ziua dumnezeieştii veselii; Stăpânul se suie în Muntele Taborului, Frumuseţea Dumnezeirii Sale să o strălucească. Sfântul Ioan Iacob…
4 august 2025
18:50
Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei a instalat un nou preot paroh în Parohia „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” din Soria # Basilica.ro
Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” din orașul spaniol Soria, unde a instalat un nou preot paroh. Părintele Sergiu Florin Caracaș-Bratu, noul paroh, a fost prezentat comunității la finalul Sfintei Liturghii. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioșii să îl primească cu răbdare, dragoste și…
17:50
Program: Proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria # Basilica.ro
Proclamarea locală a canonizării sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie va avea loc joi la Mănăstirea Sihăstria. Programul sfintelor slujbe: 5 august 2025, ora 18:00 – Priveghere în cinstea praznicului împărătesc Schimbarea la Față a Domnului; 6 august 2025, ora 8:00 – Acatistul, Ceasurile și Sfânta Liturghie; 6 august 2025, ora 18:00 – Priveghere în cinstea…
17:10
Parohia Cocorăștii Grind și Fundația ASSA au organizat vineri o excursie tematică în Capitală, pentru copiii care provin din medii defavorizate. Primul obiectiv vizitat a fost Museum of Immersive New Art (MINA) din București, unde, prin intermediul căștilor 3D, copiii au descoperit minunile naturii. După ce au luat masa în oraș, tinerii au vizitat Muzeul…
16:50
Profesorii și studenții Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași sunt autorii unor noi descoperiri arheologice remarcabile, aparținând culturii „Cucuteni”. Este vorba despre vestigii istorice vechi de peste 6.000 de ani, care au fost descoperite în situl Cucuteni-Cetățuia, din localitatea Cucuteni, în apropiere de Târgu Frumos, județul Iași, informează Agerpres. Printre obiectele…
16:00
IPS Andrei: Cinci pâini și doi pești au săturat cinci mii de bărbați. Această minune a Mântuitorului prefigura Sf. Liturghie # Basilica.ro
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat, duminică, Sfânta Liturghie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Cuvântul Înaltpreasfinției Sale a reprezentat un îndemn de participare la Sf. Liturghie: „Cinci pâini și doi pești au săturat cinci mii de bărbați. Această minune a Mântuitorului prefigura Sf. Liturghie”. Înconjurat de un sobor de preoți și…
15:10
A avut loc sfințirea Bisericii Mănăstirii din Valea Mare, Covasna: „o continuitate a lucrării dumnezeiești în lume” # Basilica.ro
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei, au oficiat duminică slujba de sfințire a bisericii Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Valea Mare, județul Covasna. În cadrul Sf. Liturghii, Preasfințitul Părinte Nestor a vorbit despre importanța sfințirii unei…
15:10
Episcopul Iustin a sfințit capela unui cimitir parohial: Euharistia este taina viețuirii, răstignirii, morții și învierii noastre # Basilica.ro
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit, duminică, în Parohia Mara din județul Maramureș, unde a oficiat și slujba de sfințire a capelei parohiale, unde a vorbit despre taina Euharistiei. Ierarhul a explicat că Biserica parohială, cu o vechime de peste 130 de ani, merita o capelă nouă, care să îndeplinească cum se…
14:50
Un grup de copii de la o parohie din Brăila a vizitat casa memorială a Sf. Dometie cel Milostiv # Basilica.ro
Un grup de copii de la Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” din Brăila au vizitat casa memorială a Sf. Dometie cel Milostiv din localitatea Târlele Filiu. Grupul au fost întâmpinat de către preotul Radian Spânu care le-a prezentat Casa memorială, diverse documente, obiecte și veșminte ale Sfântului Dometie. Mai departe, copii s-a închinat și în biserica…
14:10
Vă propunem o retrospectivă vizuală a săptămânii precedente, hotar între iulie și august, în care au avut loc tabere de tineret, pelerinaje pedestre, momente solemne și de comuniune între credicioșii ortodocși. Cea mai apreciată fotografie de săptămâna trecută pe contul nostru de Instagram: View this post on Instagram A post shared by Basilica.ro…
14:10
Mitropolitul Banatului a binecuvântat lucrările de renovare ale Bisericii Timișoara Aeroport # Basilica.ro
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a binecuvântat, duminică, lucrările de renovare din exteriorul bisericii „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” de la Parohia Timișoara Aeroport. Din sobor au făcut parte părintele protopop Caius Andrașoni, părintele paroh Doru Melinescu, pr. Cristian-Aurel Tomescu și preoții militari Andrei Chiriluc și Mihai-Adrian Venter. Au fost prezenți numeroși credincioși și cadre militare…
13:30
Tineri din Norvegia, prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul Macarie în localitatea sa natală # Basilica.ro
Credincioși din Norvegia și din toată România au venit la Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată, duminică, de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, în localitatea sa natală. Fiii satului, atât din țară, cât și din diaspora, precum și un grup de norvegieni convertiți la ortodoxie, au luat parte la…
12:40
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în biserica Panagia Agiasos, din insula Lesbos, Grecia. Sfântul așezământ adăpostește o icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată, potrivit tradiției, de Sfântul Apostol Luca. Biserica Panagia Agiasos păstrează în patrimoniul religios danii ale voievozilor români. Printre acestea se numără o candelă mare din…
11:50
Excelență culturală: Corala „Ciprian Porumbescu” a intrat în Top 50 mondial al ansamblurilor corale # Basilica.ro
Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina” din Suceava a intrat în Top 50 mondial al Ansamblurilor corale potrivit clasamentului oficial Interkultur – cel mai important sistem de evaluare corală la nivel mondial – informează un comunicat de presă al organizației. Conform , „Corala „Ciprian Porumbescu” a fost inclusă în Top 50 mondial în două…
10:40
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, au sfințit, duminică, noul paraclis al Schitului „Acoperământul Maicii Domnului” – Pocrov, din județul Neamț. După întâmpinarea ierarhilor, clericii au înconjurat biserica în procesiune, binecuvântând zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir. A urmat slujba de…
10:00
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a vorbit, cu ocazia praznicului Sfântului Ilie, conform calendarului nerevizuit, despre faptul că societatea moldovenească simte „foamea de cele duhovnicești” din cauza anilor de ateism sovietic și a secularizării. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie în parohia din satul Puhoi, raionul Ialoveni. Potrivit…
08:50
Începe săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Patriarhul Daniel, la proclamarea locală a Sfinților Iraclie și Alexandru din Basarabia: Au fost făclii ale credinței Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj la proclamarea locală a Sfinților Iraclie și Alexandru din Basarabia, care a avut loc duminică la Biserica „Sf. Apostoli Petru și…
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.