Liverpool îi dă o veste excelentă lui Radu Drăgușin. Negocieri de peste 30 de milioane de euro
SportMedia,
10 august 2025 11:30
Fundașul central român Radu Drăgușin ar putea primi o veste extraordinară către sfârșitul acestui mercato de vară. Vestea vine în contextul în care Marc Guehi (25 de ani), fundaș central de la Crystal Palace și internațional englez (23 de selecții), este disputat atât de Tottenham, cât și de Liverpool. Guehi mai are doar un an … The post Liverpool îi dă o veste excelentă lui Radu Drăgușin. Negocieri de peste 30 de milioane de euro appeared first on spotmedia.ro.
• • •
Alte ştiri de SportMedia
Acum 5 minute
22:20
Ministrul Sănătății sesizează Parchetul pentru neregulile de la Centrul pentru Arși de la Floreasca: Situația este de natură penală # SportMedia
Nereguli grave au fost găsite în urma controlului la Centrul pentru Arși al Spitalului Floreasca: lipsește sistemul de ventilație HVAC – care apare în acte, dar nu și în realitate -, există spații neconforme normativelor, s-a constatat și prezența Candida auris și există și suspiciuni de fals în documente oficiale. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune … The post Ministrul Sănătății sesizează Parchetul pentru neregulile de la Centrul pentru Arși de la Floreasca: Situația este de natură penală appeared first on spotmedia.ro.
22:20
Furnizorii de servicii medicale resping acuzațiile șefului CNAS: nu preferăm cash-ul, altele sunt problemele reale # SportMedia
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) contestă afirmațiile președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, potrivit cărora pacienții nu beneficiază de analize decontate deoarece unii furnizori ar prefera plata cash. Reprezentanții PALMED susțin că adevăratele cauze sunt subfinanțarea cronică a sistemului și modul deficitar în care sunt planificate și distribuite fondurile. … The post Furnizorii de servicii medicale resping acuzațiile șefului CNAS: nu preferăm cash-ul, altele sunt problemele reale appeared first on spotmedia.ro.
22:20
Horoscop zilnic pentru 13 august 2025. The post Horoscop zilnic: 13 august appeared first on spotmedia.ro.
22:20
Gafa care dezvăluie că Putin e jucătorul cheie în povestea lui Trump, cu Zelenski lăsat pe dinafară # SportMedia
Președintele SUA Donald Trump a exclus o întâlnire trilaterală care să-l includă pe Volodimir Zelenski și prezintă discuțiile pe care le va purta cu Vladimir Putin ca având o miză mică. El a descris summit-ul din Alaska de vineri ca pe o întâlnire informală și a subliniat că „nu depinde de mine să fac o … The post Gafa care dezvăluie că Putin e jucătorul cheie în povestea lui Trump, cu Zelenski lăsat pe dinafară appeared first on spotmedia.ro.
22:20
Europa a continuat să-și sporească ajutorul militar acordat Ucrainei, conform datelor din lunile mai și iunie, contrar Statelor Unite, care doar au vândut arme Kievului, iar ajutorul militar european se bazează acum mai degrabă pe industria sa de apărare decât pe stocurile de arme existente și care au fost diminuate de asistența oferită anterior Ucrainei, … The post Europa a depășit SUA ca principal furnizor de ajutor militar pentru Ucraina appeared first on spotmedia.ro.
Acum 4 ore
20:20
Președintele României, Nicușor Dan, a avut o discuție, marți, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în care l-a asigurat, potrivit unui comunicat de presă, de sprijinul României pentru o pace justă și durabilă, care nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia. „Președintele României, Nicușor Dan, a avut astăzi o … The post Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Zelenski. Va merge la Kiev în toamnă appeared first on spotmedia.ro.
20:20
Drepturile TV din Superliga au fost cedate: Contract record de aproape 400 de milioane de euro # SportMedia
Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a hotărât extinderea contractului privind drepturile TV până în anul 2035. Noul acord se ridică la aproape 400 de milioane de euro, sumă ce include TVA. Conform informațiilor publicate de Golazo, dintre cele 16 cluburi din Superliga, 15 au votat „pentru”, în timp ce singura abținere a … The post Drepturile TV din Superliga au fost cedate: Contract record de aproape 400 de milioane de euro appeared first on spotmedia.ro.
20:20
România Curată: Dosar penal la DNA pentru fostul director al Romsilva, Teodor Țigan, care a primit 100.000 de euro la pensionare # SportMedia
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu situaţia fostului director general al Romsilva Teodor Ţigan, care a fost pensionat în 2023, a primit un bonus de pensionare de 100.000 de euro brut, după care a fost reangajat la Romsilva ca … The post România Curată: Dosar penal la DNA pentru fostul director al Romsilva, Teodor Țigan, care a primit 100.000 de euro la pensionare appeared first on spotmedia.ro.
Acum 6 ore
18:20
Ioan Alin Demian, șeful de cabinet al ministrului PSD Bogdan Ivan Gruia, a fost propus oficial de Ministerul Energiei pentru un post în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, una dintre cele mai valoroase companii din energie din România. Propunerea va fi supusă votului în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA), programată pentru 8 septembrie … The post Statul mimează reforma: Finul ministrului Energiei, propus la vârful Hidroelectrica appeared first on spotmedia.ro.
18:20
Ieșirea de la guvernare a devenit nu doar noul slogan adoptat de PSD, ci și modalitatea prin care poate fi constrânsă coaliția să facă doar ce vor social-democrații. PSD s-a supărat că USR a fost împotriva funeraliilor de stat pentru Ion Iliescu și pe moment nu vrea să mai participe la ședințele coaliției, dacă aceasta … The post PSD: Ieșirea de la guvernare și tentația naționalismului appeared first on spotmedia.ro.
18:20
Mircea Lucescu s-a convins și face schimbări importante la echipa națională. Din această toamnă, Lucescu vrea să schimbe liniile la națională, iar unul dintre jucătorii pe care se va baza este Alexandru Dobre de la Rapid. Conform surselor noastre, Lucescu s-a arătat încântat de progresul lui Dobre și îl va convoca la meciurile din luna … The post Mircea Lucescu s-a convins: Jucătorul pe care îl aduce la echipa națională appeared first on spotmedia.ro.
18:20
Isărescu: România ar putea rata ținta de deficit. Reducerea cheltuielilor e mai grea decât mărirea taxelor. Dai cu capul de zeci de legi # SportMedia
România are șanse slabe să respecte ținta de deficit bugetar de 7% din PIB stabilită pentru acest an, a avertizat marți Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), într-o conferință de presă dedicată raportului trimestrial asupra inflației. Potrivit acestuia, reducerea deficitului rămâne un obiectiv esențial pentru credibilitatea țării, dar procesul este complicat și plin … The post Isărescu: România ar putea rata ținta de deficit. Reducerea cheltuielilor e mai grea decât mărirea taxelor. Dai cu capul de zeci de legi appeared first on spotmedia.ro.
18:20
Primarul interimar al Capitalei anunță extinderea rețelei de benzi dedicate transportului public cu încă 10,55 kilometri, urmând ca lungimea totală a benzilor unice din București să ajungă la 65,3 kilometri, dintre care 35,5 km sunt exclusiv pentru autobuze. „Continuăm să extindem rețeaua de benzi dedicate transportului public”, a transmis viceprimarul Stelian Bujduveanu, într-o postare pe … The post Bucureștiul va avea încă 10,5 km noi de benzi pentru autobuze. Lista traseelor vizate appeared first on spotmedia.ro.
18:20
Tottenham Hotspur a început discuțiile cu Crystal Palace pentru transferul internaționalului englez Eberechi Eze, scrie DPA. Spurs au fost interesați de mult timp de Eze, încă din perioada sa la Queens Park Rangers, dar ulterior a semnat cu Palace în 2020. De atunci, Eze a devenit unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi din Premier … The post Tottenham a început negocierile pentru un nou transfer appeared first on spotmedia.ro.
Acum 8 ore
16:20
Edi Iordănescu a dezvăluit de ce negocierile dintre Legia Varșovia și Ianis Hagi au fost oprite. Antrenorul Legiei a anunțat că nu a mai discutat în ultimele zile cu Ianis Hagi, după ce acesta a cerut o sumă foarte mare de bani. În plus, Ianis le-a transmis celor de la Legia că vrea să joace … The post Stop negocieri pentru Ianis Hagi: Edi Iordănescu dezvăluie ce s-a întâmplat appeared first on spotmedia.ro.
16:20
Un meteorit care a făcut o gaură în acoperișul unei case din statul american Georgia ar putea fi mai vechi decât Pământul. Locuitorii din mai multe state americane din sud-estul SUA au putut observa pe 26 iulie, în plină zi, o minge de foc pe cer. Meteoritul de dimensiuni reduse a făcut o gaură în … The post Un meteorit căzut în SUA ar putea fi mai bătrân decât Pământul appeared first on spotmedia.ro.
16:20
Incendii devastatoare în Europa. Un român a murit în Spania, 6.000 de persoane au fost evacuate (Foto & Video) # SportMedia
Aproape 6.000 de persoane au fost evacuate din locuințele lor în nordul, centrul și sudul Spaniei, din cauza incendiilor care continuă să se manifeste pe fondul unui val de căldură care ar putea aduce temperaturi de 44°C în unele părți ale țării. Căldura mortală din zone mari ale Europei a creat ceea ce oamenii de … The post Incendii devastatoare în Europa. Un român a murit în Spania, 6.000 de persoane au fost evacuate (Foto & Video) appeared first on spotmedia.ro.
16:20
Nicușor Dan a salutat public inițiativa președintelui american Donald Trump de a contribui la încheierea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, subliniind însă că o soluție de pace trebuie să fie „justă și durabilă”. „Salut eforturile președintelui Donald Trump de a contribui la încheierea războiului ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și de a construi … The post Nicușor Dan, semnal pentru Trump: Pacea nu se poate construi fără Ucraina appeared first on spotmedia.ro.
16:20
Nazare a cerut ANAF verificarea marilor companii care nu-și plătesc datoriile. Studiu de caz – un producător de țigări, cu restanțe de peste 600 de milioane de lei # SportMedia
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă că a cerut ANAF să verifice ”jucători de dimensiune economică semnificativă, asupra cărora persistă situaţii de tergiversare a plăţii obligaţiilor fiscale”. Sunt vizate mari companii care au apelat la eşalonări, restructurări, înlesniri şi amânări la plată, ce datează de mulţi ani, plus suspendări şi contestări obţinute în instanţe, ”în condiţii … The post Nazare a cerut ANAF verificarea marilor companii care nu-și plătesc datoriile. Studiu de caz – un producător de țigări, cu restanțe de peste 600 de milioane de lei appeared first on spotmedia.ro.
16:20
Paris Saint-Germain a oficializat, marți, transferul fundașului ucrainean Ilia Zabarni de la Bournemouth (Premier League), pentru o valoare de 63 milioane euro plus bonusuri, informează AFP. ”Paris Saint-Germain este încântat să-l întâmpine pe Ilia Zabarni. Fundașul central de 22 de ani, care va purta numărul 6, devine astfel primul jucător ucrainean din istoria clubului”, a … The post PSG a transferat un ucrainean cu 63 de milioane de euro appeared first on spotmedia.ro.
Acum 12 ore
14:20
Reforma administrației: Cum se face economie la CJ – 20% reducere de personal și stop la „pază non-stop la uși închise” # SportMedia
Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a anunțat un plan amplu de eficientizare a bugetului județean, care vizează reducerea cheltuielilor și optimizarea activității instituțiilor din subordine. Printre măsurile anunţate se numără renunțarea la „paza non-stop la uși închise” în instituțiile publice, reducerea personalului neesențial și restructurări la nivelul conducerii unor instituții. Stop la paza non-stop în … The post Reforma administrației: Cum se face economie la CJ – 20% reducere de personal și stop la „pază non-stop la uși închise” appeared first on spotmedia.ro.
14:20
Conducerea clubului PSV Eindhoven a dezvăluit motivul pentru care Dennis Man a fost transferat de la Parma. Directorul de fotbal al olandezilor a afirmat că Man a fost adus pentru că este un jucător creativ, capabil să dea multe goluri și pase decisive. „Ne doream să adăugăm un plus de creativitate în atac, iar cu … The post PSV Eindhoven dezvăluie de ce l-a transferat pe Dennis Man: „Obținem exact asta cu el” appeared first on spotmedia.ro.
14:20
Sindicatele acuză: Ministerul Mediului vrea să distrugă Romsilva cu un proiect ilegal și invalidat de Ministerul Justiției # SportMedia
Federația Sindicatelor din Silvicultură „Silva” susţine că proiectul de hotărâre de guvern privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva este viciat de erori grave și nu poate fi promovat în forma actuală. Potrivit unui comunicat al federației, Ministerul Justiției a solicitat refacerea integrală a proiectului, semnalând deficiențe majore de legalitate și conținut. „Propunerea de … The post Sindicatele acuză: Ministerul Mediului vrea să distrugă Romsilva cu un proiect ilegal și invalidat de Ministerul Justiției appeared first on spotmedia.ro.
14:20
Cseke Attila ar avea nevoie de 4,5 md. lei pentru Anghel Saligny. Expert Forum prezintă situația actuală a programului și principalele probleme # SportMedia
Programul Anghel Saligny este necesar și are nevoie de încă 4,5 miliarde de lei, spune ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, precizând că soluția ar putea veni la rectificarea bugetară. „Acest program anul acesta are o finanțare de zece miliarde de lei. Din păcate, din aceste zece miliarde, 3,6 miliarde sunt datorii de pe anul trecut și … The post Cseke Attila ar avea nevoie de 4,5 md. lei pentru Anghel Saligny. Expert Forum prezintă situația actuală a programului și principalele probleme appeared first on spotmedia.ro.
14:20
Polonezul Robert Lewandowski, atacantul echipei de fotbal FC Barcelona, a dezvăluit că și-a dat acordul să joace la Manchester United, în perioada în care formația engleză era antrenată de celebrul manager Sir Alex Ferguson. ”Am decis să vin la Manchester United și am zis ‘Da’. Am vrut să vin la Manchester United să-l văd pe … The post Robert Lewandowski explică de ce a ratat transferul la Manchester United appeared first on spotmedia.ro.
14:20
Anchetă în Italia. Copilul unui cuplu de români a murit, după ce a stat în mașina familiei, parcată în plin soare # SportMedia
Procuratura din Roma a deschis o anchetă după ce copilul de patru ani al unor turişti români aflaţi în vacanţă în Sardinia a murit la spital, la câteva zile după ce a fost găsit în şoc termic, în maşina părinţilor săi, parcată în plin soare. Potrivit carabinierilor din cadrul Companiei Alghero, în 6 august, copilul … The post Anchetă în Italia. Copilul unui cuplu de români a murit, după ce a stat în mașina familiei, parcată în plin soare appeared first on spotmedia.ro.
14:20
BNR a revizuit în creștere puternică prognoza de inflație pentru 2025. Isărescu: Avem o cocoașă frumușică # SportMedia
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creștere puternică prognoza de inflație pentru 2025, de la 4,6% la 8,8%, a anunţat guvernatorul Mugur Isărescu. El a precizat că economia României se confruntă în prezent cu câteva șocuri majore și avertizează că inflația s-ar putea situa la peste 9%, la finele anului, cu un vârf … The post BNR a revizuit în creștere puternică prognoza de inflație pentru 2025. Isărescu: Avem o cocoașă frumușică appeared first on spotmedia.ro.
12:10
Se pregătește atestarea traseului Via Transilvanica. Vicepremier: E cel mai frumos proiect de țară, merită toată susținerea noastră # SportMedia
Vicepremierul Tanczos Barna s-a întâlnit cu Alin Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, iniţiatorii Via Transilvanica, pentru a discuta despre atestarea traseului. ”Via Transilvanica, cel mai frumos proiect de ţară, care merită toată susţinerea noastră! Recent, Guvernul a finalizat cadrul legal pentru atestarea, amenajarea şi administrarea traseelor pedestre de interes naţional, în scop recreativ. Acum, Asociaţia … The post Se pregătește atestarea traseului Via Transilvanica. Vicepremier: E cel mai frumos proiect de țară, merită toată susținerea noastră appeared first on spotmedia.ro.
12:10
David Popovici revine în bazin la scurt timp după ce a făcut spectacol la Mondialele din Singapore. Sportivul nostru va concura la începutul lunii septembrie la un eveniment de prestigiu din lumea natației. Acesta se numește Sprint With the Stars și are un format inedit, deoarece îi pune pe înotătorii amatori față în față cu … The post David Popovici, înapoi în bazin: Evenimentul la care va participa appeared first on spotmedia.ro.
12:10
Poliția adună prosoapele lăsate de oameni ca să își rezerve locurile pe o plajă din Croația # SportMedia
În orașul croat Makarska autoritățile au început o acțiune împotriva turiștilor care își „păstrează” locuri pe plajă prin lăsarea prosoapelor peste noapte. În fiecare dimineață, echipe compuse din polițiști și voluntari adună toate prosoapele și șezlongurile abandonate fără supraveghere, informează Blesk. Măsura a fost luată pentru a garanta accesul echitabil pe plajă tuturor vizitatorilor. „Din … The post Poliția adună prosoapele lăsate de oameni ca să își rezerve locurile pe o plajă din Croația appeared first on spotmedia.ro.
12:10
Ziua 1266 Rușii avansează spre o autostradă strategică din Donețk (Hartă). Comandant rus eliminat. Lovitură la singura uzină rusă de heliu pentru rachete # SportMedia
În ziua 1266 de război, frontul din estul Ucrainei a cunoscut o escaladare semnificativă. Forțele ruse au avansat spre autostrada strategică Dobropillia–Kramatorsk, ocupând mai multe localități din apropiere, în încercarea de a sparge liniile ucrainene și de a compromite rutele logistice ale Kievului. Situația de pe teren a devenit tot mai periculoasă, iar Statul Major … The post Ziua 1266 Rușii avansează spre o autostradă strategică din Donețk (Hartă). Comandant rus eliminat. Lovitură la singura uzină rusă de heliu pentru rachete appeared first on spotmedia.ro.
12:10
Dragoș Pîslaru trimite Corpul de Control să verifice jaful cu microbuze școlare din banii PNRR # SportMedia
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat marţi că va trimite Corpul de Control pentru a verifica achizițiile de microbuze școlare electrice finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în urma informațiilor apărute în presă privind posibile prețuri supraevaluate. „Nu putem vorbi despre modernizarea României și investiții pentru viitorul copiilor noștri … The post Dragoș Pîslaru trimite Corpul de Control să verifice jaful cu microbuze școlare din banii PNRR appeared first on spotmedia.ro.
12:10
Mesajul liderilor din 26 de țări UE înaintea summit-ului Trump-Putin: Ucraina trebuie să aibă libertatea de a-și decide viitorul # SportMedia
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, cu excepţia Ungariei, spun într-o declaraţie comună că ucrainenii trebuie să aibă libertatea de a-și decide viitorul. „Negocieri semnificative pot avea loc numai în contextul unui armistiţiu sau al reducerii ostilităţilor”, au declarat liderii europeni, adăugând că „împărtășim convingerea că o soluție diplomatică trebuie să protejeze … The post Mesajul liderilor din 26 de țări UE înaintea summit-ului Trump-Putin: Ucraina trebuie să aibă libertatea de a-și decide viitorul appeared first on spotmedia.ro.
12:10
La Festivalul de Film de la Locarno, regizorul român Radu Jude a prezentat „Dracula”, o tragi-comedie cu accente satirice care explorează folosirea inteligenței artificiale în procesul creativ al unui scenarist. Filmul urmărește un tânăr scenarist care, lipsit de inspirație, apelează la o voce sintetizată pentru a genera diverse variante de povești cu vampiri, cu rezultate … The post „Dracula”, filmul AI care divide criticii: Radu Jude între inovație și plictiseală appeared first on spotmedia.ro.
12:10
Andrei Rațiu nu duce lipsă de oferte în această perioadă în care se află în conflict cu conducerea lui Rayo Vallecano. Potrivit jurnaliștilor de la One Football, Rațiu a avut o ofertă concretă zilele trecute de la Aston Villa. Clubul englez a oferit 18 milioane de euro în schimbul românului, dar Rayo a cerut 25. … The post Ofertă concretă pentru Andrei Rațiu: Suma uriașă oferită în schimbul românului appeared first on spotmedia.ro.
10:10
Președintele SUA Donald Trump a afirmat luni că aurul nu va fi supus noilor tarife vamale americane, după ce un document oficial a provocat confuzie săptămâna trecută și a propulsat metalul prețios la un nivel record. ”Un comunicat difuzat de Donald J. Trump, președintele Statelor Unite ale Americii: Aurul nu va fi supus tarifelor vamale!”, … The post SUA nu vor impune tarife vamale la aur appeared first on spotmedia.ro.
10:10
Ministrul Mediului, despre chiria de 54.000 de euro pe lună plătită de Apele Române: E o sfidare. Am dat termen să găsească alt sediu # SportMedia
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că a primit numeroase mesaje privind chiria de 54.000 de euro pe lună plătită de Apele Române. Buzoianu a spus că persoane fizice, dezvoltatori imobiliari, dar şi firme care plătesc chirii i-au transmis că ”această cifră este colosală pentru orice standard şi că nu este justificată niciun fel”. ”Mi-au scris … The post Ministrul Mediului, despre chiria de 54.000 de euro pe lună plătită de Apele Române: E o sfidare. Am dat termen să găsească alt sediu appeared first on spotmedia.ro.
10:10
Ilan Șor oferă 3.000 de dolari pe lună celor care ies în stradă să conteste guvernul de la Chișinău. Reacția poliției # SportMedia
Oligarhul fugar prorus Ilan Şor a oferit luni moldovenilor plăţi lunare de 3.000 de dolari pentru a se alătura unor proteste antiguvernamentale, în încercarea de a submina guvernul pro-european al Moldovei înaintea alegerilor parlamentare de luna viitoare. Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) de la Chişinău a avertizat că „participarea la proteste pentru promisiuni de plată … The post Ilan Șor oferă 3.000 de dolari pe lună celor care ies în stradă să conteste guvernul de la Chișinău. Reacția poliției appeared first on spotmedia.ro.
10:10
Transferul lui Dennis Man de la Parma a fost finalizat. Începând de marți, Dennis Man este noul jucător al olandezilor de la PSV. Fotbalistul român a efectuat deja vizita medicală și va purta tricoul cu numărul 27 la campioana Olandei. În schimbul său, PSV Eindhoven le-a plătit 8 milioane de euro celor de la Parma. … The post Transferul lui Dennis Man a fost finalizat: Toate cifrele afacerii appeared first on spotmedia.ro.
10:10
Temperaturi neobișnuit de ridicate în primele zile din septembrie și puține ploi – Prognoza meteo următoarele patru săptămâni # SportMedia
Meteteologii au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni şi anunţă, în general, temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei în cea mai mare parte a ţării. Şi luna septembrie începe cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice perioadei. În primele două săptămâni ale intervalului ploile vor fi deficitare. Săptămâna 11 – 18 august Valorile termice vor … The post Temperaturi neobișnuit de ridicate în primele zile din septembrie și puține ploi – Prognoza meteo următoarele patru săptămâni appeared first on spotmedia.ro.
10:10
Rata anuală a inflației a crescut puternic în luna iulie, la 7,84%. Față de luna iunie, inflația a sărit cu 2,7%. Cele mai mari creșteri de preţuri s-au înregistraat în ultimul an la mărfurile nealimentare cu 8,18%. Preţurile serviciilor s-au majorat cu 7,33%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 7,67%, potrivit Economedia. La alimente, cele … The post Rata inflației a crescut puternic în iulie, la 7,8%. Ce s-a scumpit cel mai mult appeared first on spotmedia.ro.
Acum 24 ore
08:10
Cseke Attila: Reforma administrației locale vizează reducerea a 40.000 de posturi. Va fi o economie de 2,2 miliarde de lei pe an # SportMedia
Măsurile privind reforma administrației locale vizează reducerea a peste 40.000 de posturi, impactul financiar anual urmând să fie de 2,2 miliarde de lei, a declarat ministrul Dezoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. El a răspuns astfel la o întrebare despre măsurile cuprinse în proiectul privind reforma administrației locale, care vizează reduceri de personal. ”Această … The post Cseke Attila: Reforma administrației locale vizează reducerea a 40.000 de posturi. Va fi o economie de 2,2 miliarde de lei pe an appeared first on spotmedia.ro.
08:10
Preşedintele Donald Trump a prelungit luni cu încă 90 de zile armistiţiul comercial cu China, timp în care vor continua negocierile. Trump a postat pe platforma sa socială Truth Social că a semnat ordinul executiv pentru prelungire precizând că „toate celelalte elemente ale acordului vor rămâne neschimbate”, relatează The Associated Press (AP). În acelaşi timp, … The post SUA și China își prelungesc armistițiul comercial cu încă 90 de zile appeared first on spotmedia.ro.
02:00
Somnul de calitate nu depinde doar de ceea ce facem înainte de culcare, ci este influențat de alegerile pe care le facem pe parcursul întregii zile. Dincolo de rutină, liniște și reducerea timpului petrecut în fața ecranelor, alimentația joacă un rol esențial în modul în care adormim, în profunzimea somnului și în felul în care … The post Cum mănânci, așa dormi: Ce consumă la micul dejun, prânz și cină un specialist în somn appeared first on spotmedia.ro.
02:00
Tuță a tăiat posturi de conducere, la Poliția Locală a Sectorului 1. Care e economia. La ce eficiență se așteaptă # SportMedia
Primăria Sectorului 1 – la fel ca și cea a Sectorului 2 – și-a reorganizat poliția locală. A tăiat posturi de conducere. A trecut toți angajații în subordinea directă a primarului George Tuță. Și estimează că va economisi sume consistente. Rămâne să vedem dacă își va spori și eficiența. Prin hotărârea nr. 179/25.10.2024, Consiliul Local al … The post Tuță a tăiat posturi de conducere, la Poliția Locală a Sectorului 1. Care e economia. La ce eficiență se așteaptă appeared first on spotmedia.ro.
02:00
Fără bani, nu construim autostrăzi. Iar ritmul în care Guvernul poate finanța astfel de noi proiecte de drumuri de mare viteză pare că încetinește. Prima „victimă” este un segment de autostradă de aproape 60 km din Moldova. A doua ar putea deveni o porțiune de șosea de mare vitează de 31 km care urma … The post S-au terminat banii de autostrăzi? Ce proiecte bat pasul pe loc appeared first on spotmedia.ro.
02:00
La prima vizită la Chișinău în calitate de președinte al României, Nicușor Dan a fost întrebat dacă va întoarce sprijinul electoral primit din partea Maiei Sandu şi a Partidului Acţiune şi Solidaritate la alegerile parlamentare din toamnă, care fac obiectul unui asalt de o agresivitate crescândă din partea Rusiei. Răspunsul a fost dat de președintele … The post Ce a căutat Nicușor Dan lângă Maia Sandu appeared first on spotmedia.ro.
02:00
Horoscop zilnic pentru 12 august 2025. The post Horoscop zilnic: 12 august appeared first on spotmedia.ro.
00:00
Noi sancțiuni severe vor intra în vigoare în Italia pentru aruncarea ilegală a gunoiului din mașini. În cazuri extreme, un regulament care va intra în vigoare sâmbătă ar putea prevedea amenzi de până la 18.000 de euro pentru șoferii care aruncă un sac de gunoi de pe geamul mașinii pe șosea sau pe marginea drumului, … The post Amenzi de până la 18.000 de euro pentru aruncarea gunoiului din mașini, în Italia appeared first on spotmedia.ro.
00:00
România susține o soluție bazată pe respectarea deplină a suveranității, independenței și integrității teritoriale a Ucrainei, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, după participarea la videoconferinţa informală a miniştrilor Afacerilor Externe din cadrul Uniunii Europene. ”Vizita mea recentă la Kiev a confirmat încă o dată că Ucraina, conducătorii săi şi poporul său sunt … The post Poziția României înainte de summitul din Alaska: Nimic despre Ucraina fără Ucraina appeared first on spotmedia.ro.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.