Transfer curios! Pus pe liber de Farul fără meci jucat, a semnat în Superliga

Gazeta Sporturilor, 20 august 2025 17:50

Robert Sălceanu (21 de ani) este noul fotbalist al celor de la Petrolul. Anunțul a fost făcut de clubul ploieștean, prin intermediul rețelelor de socializare. Pe 11 iunie, Farul Constanța îl prezenta pe fundașul stânga. Acesta n-a bifat niciun meci pentru formația de la malul mării, iar miercuri a fost prezentat de Petrolul.Accidentat, Sălceanu n-a apucat să debuteze sub comanda lui Ianis Zicu (41 de ani), iar tehnicianul a renunțat la serviciile lui. ...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gazeta Sporturilor

Acum 15 minute
21:30
Rafael Baldrés Hermann (Rafinha), 27 de ani, jucătorul celor de la Inter Club d'Escaldes, a fost prezentat miercuri seara de Petrolul Ploiești, club cu care a semnat un contract pe două sezoane, cu drept de prelungire pentru încă un sezon. Despre această mutare, GSP.ro anunțase în exclusivitate încă de acum câteva zile. ...
Acum 30 minute
21:20
Înotătoarea Daria Silișteanu (16 ani) a adus prima medalie pentru România la Campionatele Mondiale de Juniori, un argint la 100 m spate, apoi a vorbit despre emoțiile prin care a trecut pe parcursul zilei.Daria Silișteanu a zâmbit mult după ce a ieșit din bazin. A zâmbit la interviuri, a zâmbit pe podium, a zâmbit în pozele cu medalia de după podium. „Nu am cuvinte să descriu, a fost o cursă extraordinară. ...
Acum o oră
21:10
Daria Silișteanu a adus prima medalie pentru România la Campionatele Mondiale de Juniori, un argint la 100 m spate, apoi a vorbit despre emoțiile prin care a trecut pe parcursul zilei.Daria Silișteanu a zâmbit mult după ce a ieșit din bazin. A zâmbit la interviuri, a zâmbit pe podium, a zâmbit în pozele cu medalia de după podium. „Nu am cuvinte să descriu, a fost o cursă extraordinară. ...
21:10
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a vorbit la conferința de presă premergătoare partidei cu Aberdeen, de joi seara, despre situația lui Risto Radunovic (33 de ani), Siyabonga Ngezana (28 de ani) și Baba Alhassan (25 de ani), cei trei jucători extracomunitari din lotul campioanei care au întâmpinat probleme cu viza. Aceștia au făcut deplasarea în Scoția, dar situația nu s-a rezolvat încă și riscă să nu joace la meciul de mâine seară. ...
21:00
Mamadou Thiam (30 de ani) reprezintă cel mai recent transfer făcut de FCSB. Vârful din Senegal a fost transferat de la U Cluj pentru 50.000 de euro + Andrei Gheorghiță (23 de ani) la schimb. Miercuri seară, din Scoția, Mihai Stoica (60 de ani), oficialul campioanei, a dezvăluit ce număr va purta atacantul.Fotbalistul va prelua tricoul cu numărul 93. Acesta a semnat în cursul zilei de miercuri, iar joi va efectua vizita medicală și va fi prezentat. ...
Acum 2 ore
20:40
Romelu Lukaku a luat decizia de a nu se supune unei intervenții chirurgicale și va urma o recuperare fără operație. Medicul specialist consultat în țara natală i-a dat de înțeles că și așa tot va absenta între 3 și 4 luni. Atacantul lui Napoli nu va fi trecut pe lista de Champions League, Antonio Conte așteptând un vârf în ultimele zile de mercato. ...
20:40
Este oficial: începând cu sezonul 2025-2026, Ligue 1 va fi transmis în România exclusiv pe Voyo, platforma de streaming a grupului PRO. Acest anunț reprezintă încă o mutare de impact pe piața media sportivă, după ce și Premier League a fost acontat de această platformă.Campionatul Franței va fi transmis de vineri, 22 august, pe platforma Voyo. PSG - Angers, de la 21:45, va fi prima partidă. ...
20:40
Marin Radu II, 69 de ani, de două ori golgeter al României, fost campion cu FC Argeș și Steaua, e surprins pozitiv de parcursul nou-promovatei din primele șase runde, precum și de calitatea jocului etalat de trupa lui Bogdan Andone. Piteștenii au trei victorii în șase meciuri și cele mai convingătoare prestații dintre echipele venite din „B”. ...
20:30
Carlos Alcaraz (22 de ani) și-a asumat un risc major chiar înaintea debutului la US Open. Dezvăluirea a fost făcută de Andy Roddick în podcastul lui. Fostul tenismen profesionist, în vârstă de 42 de ani, se declară complet nedumerit de acțiunea spaniolului, care a stat extrem de aproape de Jannik Sinner, bolnav. Potrivit legendei tenisului, Roddick, Alcaraz a comis o mare greșeală. Aceasta s-a apropiat de italian după meciul scurt din finala de la Cincinnati Open. ...
20:20
Mamadou Thiam (30 de ani), atacantul celor de la Universitatea Cluj, a ajuns la o înțelegere cu cei de la FCSB. Radu Constantea, președintele ardelenilor, a reacționat după despărțirea de fotbalist, dezvăluind cum s-a ajuns la situația ca acesta să plece la campioana României. Pe numele jucătorului venise o ofertă din Vietnam, foarte bună pentru fotbalist, însă nu suficient de satisfăcătoare pentru club. ...
20:20
Cristi Borcea (55 de ani), fostul finanțator de la Dinamo, susține că cel mai bun fotbalist din Superliga este Cătălin Cîrjan (22 de ani), mijlocașul central al „câinilor”.De mai bine de un an sub comanda antrenorului Zeljko Kopic (47 de ani), Cîrjan a jucat 42 de meciuri în sezonul trecut pentru Dinamo, perioadă în care a marcat de 8 ori și a oferit 2 assist-uri. ...
20:20
Mihai Popescu (32 de ani), fundașul central de la FCSB, a vorbit înaintea meciului de mâine cu Aberdeen, din play-off-ul Europa League.Mihai Popescu a jucat în Scoția, pentru Hamilton, Heart of Midlothian și St. Mirren. Acesta cunoaște fotbalul scoțian și este convins că echipa lui Elias Charalambous poate obține calificarea încă din prima manșă. ...
20:00
Andrei Nicolescu, președintele de la Dinamo, a vorbit despre transferul atacantului Mamadou Thiam (31 de ani) la FCSB.Mamadou Thiam a bătut palma cu FCSB și urmează să devină în mod oficial noul fotbalist al campioanei. Acesta va câștiga la FCSB 30.000 de euro pe lună. Becali a achitat 50.000 de euro și l-a lăsat definitiv pe Andrei Gheorghiță la U Cluj. ...
19:50
Mauro Pederzoli (63 de ani), noul director sportiv de la Rapid, a oferit lămuriri într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor cu privire la situația lui Cristi Manea (28 de ani) și Marian Aioani (25 de ani), cei doi jucători care și-au manifestat dorința de a pleca pentru a obține mai multe minute de joc la alte echipe. ...
19:50
Frank Ilett a ajuns faimos pe rețelele sociale în Anglia datorită provocării la care singur s-a angajat, în speranța că echipa sa favorită va ieși din mediocritate. Fanul înfocat al lui Manchester United a promis că nu se va tunde până când „Diavolii Roșii” nu vor lega cinci victorii. ...
19:50
Diletta Leotta (34 de ani), celebra jurnalistă sportivă din Italia, se află în centrul atenției și își ține fanii conectați zilnic. De această dată, a publicat câteva fotografii din vacanță, unde apare îmbrăcată sumar.Mulți o consideră pe Diletta Leotta cea mai frumoasă jurnalistă sportivă din lume. Italianca se bucură de o popularitate uriașă, nu doar în țara natală, ci și pe plan internațional. ...
Acum 4 ore
19:40
Daria Siliștranu (16 ani) a adus prima medalie pentru România la Campionatele Mondiale de juniori de la Otopeni, cucerind argintul la 100 m spate, probă unde Aissia Prisecariu (17 ani) a ocupat locul șase. Robert Badea s-a clasat pe șapte la 200 m mixt.UPDATE 19:20. Daria Măriuca Silișteanu s-a clasat pe poziția a doua în proba de 100 m spate cu tun timp de 1:00, 02, nou record național. Acesta îi aparținea Dianei Mocanu din 2000 și era 1:00, 21. ...
19:40
Universitatea Craiova va juca joi seara în Turcia, în deplasare, contra celor de la Istanbul Basaksehir, în manșa tur a play-off-ului din Conference League. Pentru acest meci, oltenii au fost nevoiți să își schimbe echipamentul, la fel cum s-a întâmplat și în urmă cu o săptămână, în deplasarea cu Spartak Trnava, din Slovacia. Istanbul Basaksehir - Universitatea Craiova, în manșa tur a play-off-ului din Conference League, se joacă joi seara, de la ora 20:45. ...
19:20
19:20
19:20
19:20
19:20
19:20
19:20
Mamadou Thiam, 30 de ani, este noul atacant de la FCSB. Gazeta îi realizează un portret, cu plusuri și minusuri, la obiect.Thiam vine la FCSB să acopere lipsa lui Alibec din acest început de sezon. Fotbalistul transferat de la Farul are în continuare probleme medicale, iar campioana a dorit să-i asigure o dublură de valoare lui Bîrligea. ...
19:10
Jimmy Thelin a avut duminică un spion pe Arena Națională la remiza pe care FCSB a făcut-o cu Rapid (2-2). Managerul lui Aberdeen a declarat că „le știm și atuurile, și punctele slabe. Christer Persson a fost la București, am făcut o analiză a adversarilor, așa că avem toate elementele pentru meciul de joi”, declară antrenorul suedez, înaintea turului play-off-ului din Europa League programat în Scoția. ...
19:10
Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul Universității Craiova, a susținut miercuri seara conferința de presă premergătoare partidei cu Istanbul Basaksehir, contând pentru manșa tur a play-off-ului din Conference League.Istanbul Basaksehir - Universitatea Craiova, în manșa tur a play-off-ului din Conference League, se joacă joi seara, de la ora 20:45. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1. ...
19:10
Secretarul general adjunct al Federației Române de Fotbal (FRF), Gabriel Bodescu, a fost implicat marți într-o controversă de proporții, la tragerea de sorți a play-off-ului Cupei României Betano, iar miercuri a cerut să intre în direct pentru a clarifica toată situația.Bodescu a fost acuzat că nu a amestecat cum trebuie bila Corvinului Hunedoara și că a ales-o special pentru a juca în compania celor de la Farul Constanța. ...
19:10
Astăzi se joacă cele 4 partide tur ale play-off-ului Ligii Campionilor. Toate vor fi liveTEXT pe GSP.ro.Duelul dintre Fenerbahce, echipa lui Jose Mourinho, la portughezii de la Benfica este cel mai atractiv duel al serii. Kairat Almaty, din Kazahstan, încearcă să producă surpriza pe terenul lui Celtic, campioana Scoției. ...
19:00
Reputatul antrenor american de tenis Rick Macci (70 de ani) consideră că Joao Fonseca (18 ani) poate amenința hegemonia celor mai buni jucători din lume, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner.Macci, fostul antrenor al lui Andy Roddick, Jennifer Capriati, Maria Sharapova și al surorilor Williams, a acordat un interviu site-ului tennis365.com, iar la un moment dat a fost întrebat care jucător din circuit consideră că le-ar putea crea probleme lui Alcaraz și Sinner. ...
19:00
Gazeta Sporturilor publică în rândurile de mai jos amintirile prețioase ale lui Marin Radu II, 79 de ani, marcator în remiza lui FC Argeș cu Aberdeen, 2-2, din 4 noiembrie 1981.Fostul mare atacant, de două ori golgeter al primei ligi, a înscris în poarta scoțienilor la meciul retur (0-3 în prima manșă), determinându-l pe Sir Alex Ferguson, managerul de atunci al lui Aberdeen, să încerce să-l transfere în Scoția. ...
18:50
Atacantul argentinian al lui Galatasaray, Mauro Icardi (32 de ani), și-a propus să devină cel mai bun marcator străin din istoria clubului galben-roșu. În total, are 88 de prezențe în echipamentul campioanei en-titre și 62 de reușite.În a doua etapă de campionat a sezonului 2025-2026, a înscris al 62-lea gol pentru Cimbom, iar realizarea a însemnat urcarea pe locul secund în topul marcatorilor străini ai Galatei, devansându-l pe cehul Milan Baros. ...
18:40
Jimmy Thelin a avut duminică un spion pe Arena Națională la remiza pe care FCSB a făcut-o cu Rapid (2-2). Managerul lui Aberdeen a declarat că „le știm și atuurile, și punctele slabe. Christer Persson a fost la București, am făcut o analiză a adversarilor, așa că avem toate elementele pentru meciul de joi”, declară antrenorul suedez, înaintea turului play-off-ului din Europa League programat în Scoția. ...
18:40
După ce a impresionat sezonul trecut în tricoul celor de la CFR Cluj, Louis Munteanu (23 de ani) ar putea bifa un transfer important în această perioadă de mercato. Pentru semnătura atacantului se luptă deja două echipe importante.Transferat sezonul trecut de la Fiorentina, pentru 2,3 milioane de euro, Louis Munteanu a devenit rapid un jucător de bază pentru gruparea pregătită de Dan Petrescu. ...
18:40
Denis Alibec (34 de ani) a revenit pe teren după o pauză de 18 zile, chiar în ziua în care FCSB a plecat în Scoția pentru manșa tur a „dublei” cu Aberdeen, din play-off-ul Europa League.Atacantul s-a accidentat la genunchi în meciul cu CFR Cluj, din Supercupa României, câștigată de FCSB cu 2-1. Ulterior, a mai evoluat în duelurile cu Dinamo (3-4) și Shkendija (1-2), dar problemele medicale au împiedicat prezența sa constantă în lotul echipei. ...
18:30
John Wall și-a anunțat retragerea din sportul de performanță la vârsta de 34 de ani, punând capăt unei cariere strălucitoare, deși marcată de accidentări. A jucat ultima dată pentru LA Clippers. Fundașul este unul dintre cei mai rapizi jucători din istoria NBA, și-a lăsat amprenta în special în tricoul echipei Wizards, dar a decis să-și agațe ghetele în cui după 11 sezoane în liga nord-americană. ...
18:20
La începutul anului, Gigi Becali (67 de ani) l-a adus pe Andrei Gheorghiță (23 de ani) la FCSB sub formă de împrumut de la Poli Iași, în schimbul a 120.000 de euro.Patronul roș-albaștrilor anunțase apoi că îl va transfera definitiv, însă contractul jucătorului cu moldovenii a fost reziliat de Camera Națională de Soluționare a Litigiilor, după ce Poli Iași nu i-ar fi plătit la timp restanțele salariale. ...
18:10
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a susținut miercuri după-amiază o conferință de presă, după ședința Comitetului Executiv al FRF, în care a anunțat o modificare extrem de importantă a regulamentului disciplinar, astfel încât începând de acum înainte „toate mesajele de natură politică, ideologică, religioasă sau ofensatoare vor fi sancționate la fel ca mesajele pentru rasism, xenofobie, discriminare și denigrare”. ...
18:10
Umilința suferită de Ceahlăul Piatra Neamț duminică, în fața Concordiei Chiajna, scor 0-8, a „dinamitat” clubul care și-a propus accederea în play-off în acest sezon. Anton Măzărianu, finanțatorul echipei, a anunțat în urmă cu câteva luni că se va retrage de la echipă în luna septembrie. ...
18:00
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat după ședința Comitetului Executiv că, în maximum doi ani, mașinuțele VAR care merg la meciurile din Superligă vor dispărea. În locul lor se construiește un sediu central la Mogoșoaia. ...
17:50
Fanii lui Manchester City au primit o veste foarte bună la începutul noii edițiie de Premier League, pe care „cetățenii” au început-o ca din tun, cu o victorie concludentă (4-0 ci Wolves). Managerul Pep Guardiola ar putea să continue la echipa de pe Etihad Stadium până în 2029!De unde nu demult se gândea la un apropiat an sabatic, în perioada în care Manchester City a traversat o criză fără precedent în mandatul antrenorului spaniol, acum situația s-a răsturnat ...
17:50
Robert Sălceanu (21 de ani) este noul fotbalist al celor de la Petrolul. Anunțul a fost făcut de clubul ploieștean, prin intermediul rețelelor de socializare. Pe 11 iunie, Farul Constanța îl prezenta pe fundașul stânga. Acesta n-a bifat niciun meci pentru formația de la malul mării, iar miercuri a fost prezentat de Petrolul.Accidentat, Sălceanu n-a apucat să debuteze sub comanda lui Ianis Zicu (41 de ani), iar tehnicianul a renunțat la serviciile lui. ...
Acum 6 ore
17:40
Yunnan Yukun, echipa chineză la care sunt legitimați jucătorii românii Andrei Burcă (32 de ani) și Alexandru Ioniță II (30 de ani), a pierdut neverosimil miercuri după-amiaza, în semifinalele Cupei Chinei, scor 0-7, în fața celor de la Beijing Guoan.Fundașul central al naționalei României, Andrei Burcă, a fost eliminat direct la capătul primei jumătăți de oră, în minutul 31, iar după cartonașul roșu primit de el echipa s-a prăbușit complet. ...
17:30
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a avut un prim comentariu după momentul curios de la tragerea la sorți pentru meciurile din play-off-ul Cupei României Betano. Primul duel, Farul Constanța - Corvinul Hunedoara, a fost stabilit în urma unor stângăcii care au născut suspiciuni. ...
17:30
Eva Lys (23 de ani, 60 WTA) s-a declarat indignată de modul inegal în care au fost recompensați câștigătorii turneelor de la Cincinnati, Iga Swiatek și Carlos Alcaraz.Imediat după finalul turneului de 1000 de puncte de la Cincinnati, Eva Lys a distribuit o postare în care arăta sumele de bani primite de campionii Iga Swiatek (752.275$) și Carlos Alcaraz (1.124.380$). ...
17:10
Aberdeen o va înfrunta pe FCSB , în turul 3 preliminar al Europa League, din postura unei echipe cu multe deficiențe, mare parte dintre acestea asemănătoare cu ale „roș-albaștrilor”. Gazeta Sporturilor a analizat punctele slabe ale scoțienilor, pe care formația lui Elias Charalambous le poate specula în prima manșă. ...
17:10
Dubla manșă Basaksehir - Universitatea Craiova se va vede la TV. Digi Sport și Prima Sport au achiziționat drepturile de televizoare pentru „dubla” din play-off-ul Conference League.Manșa tur a „dublei” Basaksehir - Universitatea Craiova a fost programată la Istanbul pe 21 august de la ora 20:45. ...
17:10
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a vorbit pentru prima dată de ieșirea din insolvență a celor de la Dinamo.Oficialul FRF a confirmat faptul că Dinamo poate depune dosarul de licență UEFA pentru următorul sezon competițional deoarece ieșirea din insolvență a fost oficializată înainte de data de 30 iunie 2025.Astfel, Dinamo poate reveni în cupele europene după o pauză de 9 ani. Dinamo a jucat ultima oară în cupele europene în vara 2017. ...
16:50
Cătălin Chirilă (27 de ani) și-a început parcursul la Campionatele Mondiale de la Milano, concurând în seriile de canoe-1 pe distanțele de 500 și 1.000 de metri, obținând calificarea în penultimul act.Campionatele Mondiale de kaiac-canoe au loc anul acesta pe lacul Idroscalo, de lângă Milano. România a trimis opt reprezentanți, cel mai titrat dintre ei fiind Cătălin Chirilă. Canoistul a debutat miercuri la Milano, concurând mai întâi în proba de canoe-1 – 500 m. ...
16:50
UEFA a respins cererea Barcelonei de a-și începe campania din Liga Campionilor cu un meci în deplasare. Catalanii au contactat forul european la mijlocul lunii iulie, solicitând să evite disputarea primului lor meci european pe teren propriu din cauza lucrărilor de renovare de la Camp Nou. UEFA a argumentat că astfel de cereri nu au fost niciodată acceptate în trecut, potrivit sportal.bg. ...
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.