Forţele ruse anunţă că au preluat controlul asupra unei localităţi din regiunea Dnipro
News.ro,
24 august 2025 17:10
Ministerul Apărării rus a anunţat că forţele ruse au preluat controlul asupra localităţii Filiia, din regiunea ucraineană Dnipro.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
00:00
Echipa italiană Pisa, cu Marius Marin titular, a terminat la egalitate duminică, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea Atalanta Bergamo, în prima etapă din Serie A.
00:00
Un român de 37 de ani şi-a înjunghiat logodnica şi apoi a provocat intenţionat un accident rutier în care au murit el şi fiul de trei luni al cuplului/ Fetiţa în vârstă de doi ani a supravieţuit şi este în spital # News.ro
Un român de 37 de ani, din Germania, şi-a înjunghiat mortal logodnica şi apoi a provocat intenţionat un accident de maşină în care el şi fiul de trei luni al cuplului au murit, iar fiica de 2 ani a fost rănită grav. Copila a stat mai mult timp în comă, însă în cele din urmă şi-a revenit. Poliţia germană a confirmat că ancheta privind crima nu va continua, dat fiind că utorul este mort.
Acum 15 minute
23:50
Ce spune JD Vance despre faptul că o companie americană a fost atacată de Rusia în Ucraina. El rămâne optimist că „diplomaţia energică” va pune capăt războiului # News.ro
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat într-un interviu la NBC News că „nu i-a plăcut” atacul cu rachete ruseşti asupra unei fabrici americane din Ucraina, însă a deviat repede de la subiect şi a trecut în schimb la critici la adresa fostului preşedinte democrat Joe Biden.
Acum 30 minute
23:40
Echipa FC Argeş a învins duminică seara, în deplasare, scor 2-0, echipa campioană a României, FCSB, în etapa a şaptea din Superligă.
Acum o oră
23:10
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de tehnicianul român Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea AE Larissa, în prima etapă a campionatului grec, Stoiximan Super League.
Acum 2 ore
23:00
Preşedintele american Donald Trump a declarat că va fi prezent la prima rundă a turneului de golf Ryder Cup, care va avea loc luna viitoare la New York, el precizând şi că, în opinia sa, căpitanul echipei americane, Keegan Bradley, ar trebui să participe, relatează AP.
22:50
Apele Române anunţă că după trei săptămâni „de muncă intensă” lacul Izvorul Mureşului a fost curăţat de buştenii aduşi de viituri/ Cum arată acum imensa acumulare de la Bicaz VIDEO # News.ro
Administraţia Naţională Apele Române a anunţat că, după trei săptămâni „de muncă intensă” şi sprijin din toată ţara, lacul Izvorul Muntelui, din judeţul Neamţ, a fost curăţat de cantitatea imensă de buşteni, dar şi de animalele moarte aduse de viituri în urma inundaţiilor puternice de la sfârşitul lunii iulie, din Suceava şi Neamţ. Din cauza acestei situaţii, în comuna Poiana Teiului a fost instituită atunci stare de alertă. Între timp, potrivit Apelor Române, lacul a fost curăţat şi este acum „mai curat şi mai aproape de echilibrul natural”.
22:40
Aflat la Kiev, premierul canadian Mark Carney nu exclude trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina. Ce spune Zelenski despre articolul din „The Wall Street Journal” potrivit căruia SUA ar fi blocat atacurile asupra Rusiei # News.ro
Prim-ministrul canadian Mark Carney i-a transmis duminică preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că susţine solicitările Ucrainei în privinţa unor garanţii solide de securitate ca parte a oricărui acord de pace cu Rusia, sugerând că Ottawa nu exclude trimiterea de trupe în acest context, relatează Reuters.
22:10
Ambasadorul SUA în Franţa, tatăl ginerelui lui Trump, îl critică pe preşedintele Macron pentru „lipsa de acţiune suficientă” în faţa antisemitismului # News.ro
Ambasadorul american în Franţa, Charles Kushner, nimeni altul decât cuscrul preşedintelui Donald Trump, a denunţat într-o scrisoare adresată preşedintelui Emmanuel Macron „lipsa de acţiune suficientă” împotriva antisemitismului, alăturându-se criticilor prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP.
Acum 4 ore
21:40
Mihai Jurca, discuţii cu oficiali ucraineni despre colaborarea între România şi Ucraina în domeniul dezvoltării de produse militare adaptate războiului modern şi în reconstrucţia ţării aflate în război cu Rusia # News.ro
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, reprezentantul României pentru reconstrucţia Ucrainei şi coordonator al aplicaţiei naţionale pentru Programul european SAFE, a discutat, duminică, la Kiev, cu oficiali ucraineni despre posibilităţile de colaborare în două domenii, între România şi Ucraina: dezvoltarea de produse militare adaptate războiului modern şi implicarea României în reconstrucţia ţării aflate în război cu Rusia.
21:40
Tenis: Emma Răducanu a învins-o pe Shibahara şi a înregistrat prima victorie la US Open după triumful din 2021 # News.ro
Fosta campioană Emma Răducanu a obţinut duminică prima sa victorie la US Open de după triumful din 2021. Ea a învins-o în primul tur pe japoneza Ena Shibahara, scor 6-1, 6-2.
21:40
Echipa italiană AC Fiorentina a încheiat la egalitate duminică seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Cagliari, iar Como a dispus, pe teren propriu, scor 2-0, de Lazio Roma, în prima etapă din Serie A.
21:30
Coreea de Sud transmite Chinei că doreşte normalizarea relaţiilor, după o serie de tensiuni # News.ro
Coreea de Sud speră să normalizeze relaţiile cu China, care au fost tensionate în ultimii ani, a declarat duminică liderul unei delegaţii de rang înalt de la Seul în timpul unei vizite la Beijing, a informat agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap, preluată de Reuters.
21:20
FR Gimnastică Ritmică, după argintul mondial al Amaliei Lică, la doar 16 ani: România a zguduit Rio! # News.ro
FR Gimnastică Ritmică a transmis un mesaj, duminică seară, după ce sportiva Amalia Lică a câştigat medalia de argint la măciuci, la Campionatul Mondial de la Rio de Janeiro: ”România a zguduit Rio!”.
21:10
Creşterea economică a regiunii, paşii necesari pentru o pace durabilă şi rezilienţa societăţilor în faţa ameninţărilor hibride, teme abordate la Forumul European de la Alpbach, unde s-a aflat şi ministrul român de Externe # News.ro
Creşterea economică a regiunii, paşii necesari pentru o pace durabilă şi rezilienţa societăţilor în faţa ameninţărilor hibride au fostt temele abordate la Forumul European desfăşurat vineri şi sâmbătă, la Alpbach, în Austria, la care a participat şi ministrul român al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu. Potrivit unui comunicat de presă al MAE, Ţoiu a subliniat rolul strategic al Mării Negre şi a evidenţiat consecinţele majore pe care evoluţiile din regiune le au asupra securităţii europene, euroatlantice şi globale, precum şi rolul important al României în parcursul european al vecinilor.
21:10
Cel puţin o persoană a murit în urma exploziei unei butelii de gaz într-un magazin de jucării emblematic din Moscova, situat în apropierea sediului FSB # News.ro
Cel puţin o persoană a murit duminică în urma exploziei unei butelii de gaz într-un magazin de jucării emblematic din Moscova, Magazinul Central al Copiilor, cunoscut de majoritatea ruşilor sub numele de „Deţki Mir”. Acesta este situat în piaţa Lubianka, în apropierea sediului Serviciului Federal de Securitate (FSB), principalul succesor al KGB-ului din era sovietică, relatează Reuters.
21:00
Gimnastică ritmică: Rezultat de excepţie pentru Amalia Lică la Campionatul Mondial – medalie de argint la măciuci, la doar 16 ani # News.ro
Gimnasta Amalia Lică a debutat la nivel de senioare, la doar 16 ani, la Campionatul Mondial de la Rio de Janeiro, la care a obţinut medalia de argint la măciuci şi clasarea pe locul 17 la individual.
20:50
Germania ar trebui să privească dincolo de acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, care impune taxe vamale de 15% asupra produselor din UE, şi să găsească noi parteneri comerciali în următorii ani, a declarat cancelarul Friedrich Merz, potrivit Reuters.
20:30
Şapte echipaje participă la Campionatul Mondial Mondioring 2025, din Italia/ Vicecampionul mondial Robert Caraman dezvăluie satisfacţiile, dar şi problemele pe care le au practicanţii acestui sport canin puţin cunoscut în România # News.ro
Şapte echipaje din România - din care unul de rezervă - vor participa, între 8–12 octombrie 2025, la Campionatul Mondial FCI Mondioring 2025, care va avea loc în Borgo San Dalmazzo, provincia italiană Cuneo. Intrată în urmă cu peste 15 ani în elita acestui sport canin complex, România a „crescut” constant, reuşind să obţină, în ultimii trei ani, rezultate deosebite atât în privinţa clasificării pe echipe - top 3 Mondial, cât şi individual, prin Robert Caraman, devenit anul trecut vicecampion mondial. Caraman a explicat pentru News.ro că mondioringul este un sport cu „foarte mulţi practicanţi în toată lumea”, care cuprinde exerciţii variate şi creative, desfăşurate fără lesă, testând nivelul suprem de control şi încredere între câine şi conductor. Fiecare competiţie are o temă teatrală, cu recuzită, decoruri şi scenarii care pun la încercare inteligenţa, controlul şi autocontrolul câinelui. Exerciţiile includ, printre altele, sărituri spectaculoase şi atacuri controlate în scenarii complexe.
20:30
Echipa Universitatea Craiova a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a şaptea din Superligă.
Acum 6 ore
20:00
JD Vance spune că Rusia a făcut concesii semnificative în vederea unui acord de pace cu Ucraina # News.ro
Vicepreşedintele SUA, JD Vance, a declarat că Rusia a făcut „concesii semnificative” în vederea unei soluţionări prin negocieri a conflictului cu Ucraina şi că este încrezător că se înregistrează progrese, în ciuda lipsei unor evoluţii clare în direcţia încheierii conflictului, relatează Reuters.
20:00
Handbal feminin: Campioana CSM Bucureşti câştigă a 7-a Supercupă a României, după finala decisă în prelungiri cu Gloria Bistriţa # News.ro
Campioana CSM Bucureşti a câştigat, duminică, a 7-a Supercupă a României, după finala decisă în urma a patru reprize de prelungiri cu Gloria Bistriţa, scor 40-39 (15-15, 30-30, 33-33, 36-36, 38-38). Meciul a durat 140 minute. Medalia de bronz a revenit vicecampioanei Corona Braşov.
19:40
Un cartonaş cu Michael Jordan şi Kobe Bryant, vândut la licitaţie pentru suma record de 12,9 milioane de dolari # News.ro
Un cartonaş semnat de Michael Jordan şi Kobe Bryant s-a vândut sâmbătă cu 12,932 milioane de dolari, un record pentru un cartonaş de colecţie de sport, relatează Reuters.
19:10
Un urs a fost semnalat într-o localitate din Alba / Jandarmii se deplasează în zona respectivă / Locuitorii din zonă au primit mesaj RO-Alert # News.ro
Un urs a fost semnalat, duminică seara, într-o localitate din judeţul Alba, iar jandarmii se deplasează în zona respectivă pentru îndepărtarea animalului. De asemenea, locuitorii din zonă au fost avertizaţi de prezenţa ursului printr-un mesaj RO-Alert.
18:50
Rogobete: Sănătatea se schimbă cu fapte şi bani europeni, nu cu promisiuni/ Ministrul Sănătăţii a vizitat spitalele din Vâlcea şi afirmă că investiţiile depăşesc 150 de milioane de euro, „bani transformaţi în realitate pentru pacienţi” # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că sănătatea „se schimbă cu fapte şi bani europeni, nu cu promisiuni”. Ministrul a vizitat, duminică, spitalele din Vâlcea şi spune că investiţiile depăşesc 150 de milioane de euro, „bani transformaţi în realitate pentru pacienţi”. Rogobete adaugă că la Vâlcea „nu se ridică doar ziduri, ci se schimbă spitalele şi se ridică standardul serviciilor medicale”, dând ca exemplu extinderea unui ambulatoriu, realizarea unui nou bloc operator şi modernizarea secţiei ATI, dar şi construirea unui centru de sănătate mintală pentru tratarea pacienţilor cu adicţii.
18:50
Perechea Elena Zaharia/Lee Zion (România/Coreea de Sud) a câştigat, duminică, proba de dublu feminin din cadrul WTT Feeder Panagyurishte 2025, competiţie desfăşurată în Bulgaria.
18:40
Israelul a lansat duminică un atac asupra capitalei Yemenului, Sanaa, ca ripostă la rachetele lansate de militanţii houthi către Israel. Potrivit presei locale, atacul a provocat moartea a cel puţin două persoane şi rănirea altor cinci, relatează Reuters.
18:30
Incendiu într-o localitate din Ilfov/ Şapte hectare de vegetaţie uscată, o casă şi două maşini, cuprinse de flăcări/ Intervenţii ale pompierilor pentru limitarea extinderii incendiului spre pădure - FOTO # News.ro
Şapte hectare de vegetaţie uscată, o locuinţă şi două autoturisme, din localitatea ilfoveană Ţegheş, au fost cuprinse de flăcări, duminică după-amaiză, existând riscul propagării focului la pădurea din apropiere. Pentru a limita extinderea incendiului, pompierii au amplasat autospeciale de stingere şi au delimitat fâşii de protecţie cu ajutorul unui tractor cu plug.
18:20
Performanţă pentru dansul sportiv românesc: Rareş Cojoc şi Andreea Matei au câştigat al doilea Grand Slam din carieră, la prestigiosul concurs German Open Championships # News.ro
Rareş Cojoc şi Andreea Matei au câştigat, în acest weekend, al doilea Grand Slam din carieră, ei impunându-se la prestigiosul concurs de dans sportiv German Open Championships, la Stuttgart.
18:20
Coreea de Sud: Mandat de arestare emis împotriva fostului prim-ministru pentru rolul său în legea marţială # News.ro
Procurorii sud-coreeni au emis, duminică, un mandat de arestare împotriva fostului prim-ministru Han Duck-soo, suspectat că l-a ajutat pe fostul preşedinte Yoon Suk Yeol să declare legea marţială şi că a minţit ulterior în faţa unui tribunal.
18:20
Superliga: CFR pierde din nou la scor, de această dată în campionat, 1-4 la Galaţi, cu Oţelul # News.ro
Echipa Oţelul Galaţi a învins duminică, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia CFR Cluj, în etapa a 7-a din Superligă. Patrick, atacantul din Insulele Capului Verde, a reuşit un hat-trick.
Acum 8 ore
18:00
Ciucu, după apariţia sondajului CURS care îl dă pe locul al treilea ca intenţii de vot la Primăria Capitalei: A început bătălia sondajelor. Credeţi doar acele sondaje făcute de case de sondaje care ştiu ce este ruşinea. Restul sunt pe bani # News.ro
Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu, prim-vicepreşedinte PNL şi potenţial candidat la Primăria Capitalei, reacţionează după apariţia unui sondaj CURS, care îl dă pe locul al treilea ca intenţii de vot la Primăria Capitalei, la egalitate cu Cristian Popescu Piedone, afirmând că a început bătălia sondajelor şi invitând publicul să creadă doar acele sondaje ”făcute de case de sondaje care ştiu ce este ruşinea”. El susţine că restul sondajelor sunt pe bani, ”făcute la unul sau la altul în debara”.
17:50
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) s-a impus duminică în Marele Premiu al Ungariei la MotoGP, reuşind astfel a şaptea dublă consecutivă – cursă sprint şi Mare Premiu.
17:50
Dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, în cazul conflictului dintre muncitorii români şi nepalezi de la o fabrică de mobilă din Baia Mare # News.ro
Poliţiştii din Baia Mare au deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, în cazul conflictului dintre muncitorii români şi nepalezi de la o fabrică de mobilă din Baia Mare. Incidentul, care ar fi pornit din cauza unui borcan cu aracet, a degenerat într-o bătaie generală, potrivit imaginilor apărute în spaţiul public.
17:40
Donald Trump, scrisoare de susţinere către Ucraina cu ocazia Zilei Independenţei ţării: "Statele Unite respectă lupta dumneavoastră şi cred în viitorul dumneavoastră ca naţiune independentă" / Kievul „nu va pierde” războiul, spune Zelenski # News.ro
Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a alăturat duminică altor lideri mondiali în adresarea de mesaje de sprijin Ucrainei, care sărbătoreşte Ziua Independenţei într-un moment în care speranţele pentru pace sunt minime, în ciuda eforturilor diplomatice intense, relatează CNN.
17:20
Sondaj INSCOP, la comanda PNL - Intenţii de vot la Primăria Capitalei - Daniel Băluţă pe primul loc, urmat de Ciprian Ciucu / Candidatul AUR pe locul al treilea, indiferent dacă este vorba despre George Simion sau Anca Alexandrescu / Drulă, poziţia a patr # News.ro
Primarul sectorului 5, social-democratul Daniel Băluţă, se situează pe primul loc în intenţiile de vot pentru Primăria Capitalei, urmat de primarul Sectorului 6, liberalul Ciprian Ciucu, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research, făcut public de PNL cu argumentul că ”alte forţe politice au început deja să manipuleze prin sondaje”, după apariţia unui sondaj CURS. Sondajul analizează două scenarii pentru candidatul AUR, nefiind înregistrate diferenţe majore nici în cazul în care acesta este liderul partidului George Simion şi nici dacă este vorba despre candidatura Ancăi Alexandrescu. În ambele variante, candidatul USR Cătălin Drulă este pe locul 4, cu un procent ceva mai mare în cazul unei candidaturi a Ancă Alexandrescu.
17:20
Sondaj INSCOP, la comanda PNL: Nicuşor Dan, politicianul cu cea mai mare notoritate la nivelul Capitalei, urmat de Gabriela Firea, Călin Georgescu, George Simion şi Ilie Bolojan / Nicuşor Dan conduce şi în topul încrederii, urmat de Ilie Bolojan # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan, fost primar al Capitalei, este politicianul cu cea mai mare notoritate printre bucureşteni, urmat de Gabriela Firea, Călin Georgescu, George Simion şi Ilie Bolojan, conform unui sondaj realizat de INSCOP, la comanda PNL. Cirpian Ciucu este depăşit ca notorietate de Anca Alexandrescu. Nicuşor Dan conduce şi în topul încrederii, urmat de Ilie Bolojan, pe locul al treilea aflându-se, la egalitate, Daniel Băluţă, Călin Georgescu şi Gabriela Firea.
17:10
Ministerul Apărării rus a anunţat că forţele ruse au preluat controlul asupra localităţii Filiia, din regiunea ucraineană Dnipro.
17:10
George Rareş Vidican arbitrează meciul FC Hermannstadt - Farul, care se va disputa, luni, de la ora 19.00, în etapa a şaptea din Superligă.
16:50
UPDATE Constanţa: Doi motociclişti au fost grav răniţi într-un accident rutier / Unul dintre ei a fost preluat de elicopterul SMURD/ Cum s-a petrecut accidentul - FOTO, VIDEO # News.ro
Doi motociclişti au fost grav răniţi, duminică, într-un accident rutier petrecut în judeţul Constanţa, iar una dintre victime a fost preluată cu elicopterul SMURD şi transportată la spital. O motocicletă a luat foc.
16:50
Fetiţă de aproximativ 10 ani, lovită de o motocicletă pe un drum din localitatea Cormaia, judeţul Bistriţa-Năsăud/ Copila a fost dusă cu elicopterul SMURD la un spital din Târgu Mureş, cu traumatism cranian sever # News.ro
O fetiţă în vârstă de aproximativ 10 ani a fost lovită de o motocicletă, duminică după-amiază, pe un drum din localitatea Cormaia, judeţul Bistriţa-Năsăud. Copila a fost găsită în stare de inconştienţă, fiind solicitat elicopterul SMURD, care a transportat-o la un spital din Târgu Mureş, cu traumatism cranian sever.
16:50
Sondaj INSCOP, la comanda PNL - Intenţii de vot la Primăria Capitalei - Daniel Băluţă pe primul loc, urmat de Ciprian Ciucu / Candidatul AUR pe locul al treilea, indiferent dacă este vorba despre George Simion sau Anca Alrexandrescu / Drulă, poziţia a pat # News.ro
Primarul sectorului 5, social-democratul Daniel Băluţă, se situează pe primul loc în intenţiile de vot pentru Primăria Capitalei, urmat de primarul Sectorului 6, liberalul Ciprian Ciucu, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research, făcut public de PNL cu argumentul că ”alte forţe politice au început deja să manipuleze prin sondaje”, după apariţia unui sondaj CURS. Sondajul analizează două scenarii pentru candidatul AUR, nefiind înregistrate diferenţe majore nici în cazul în care acesta este liderul partidului George Simion şi nici dacă este vorba despre candidatura Ancăi Alexandrescu. În ambele variante, candidatul USR Cătălin Drulă este pe locul 4, cu un procent ceva mai mare în cazul unei candidaturi a Ancă Alexandrescu.
16:40
Neymar, urmărit de ghinion. El s-a accidentat şi ar putea rata meciurile Braziliei din septembrie # News.ro
Accidentat la coapsă în timpul antrenamentului de joi al echipei Santos, Neymar riscă să rateze convocarea la naţionala Braziliei pentru meciurile din septembrie.
16:30
Constanţa: Doi motociclişti au fost grav răniţi într-un accident rutier / Unul dintre ei a fost preluat de elicopterul SMURD - FOTO, VIDEO # News.ro
Doi motociclişti au fost grav răniţi, duminică, într-un accident rutier petrecut în judeţul Constanţa, iar una dintre victime a fost preluată cu elicopterul SMURD şi transportată la spital. O motocicletă a luat foc.
16:20
Clubul CFR Cluj a anunţat, duminică, numirea lui Andrea Mandorlini în funcţia de antrenor principal, după despărţirea de Dan Petrescu.
16:20
Valul de căldură care a afectat Spania timp de 16 zile în luna august a fost „cel mai intens de când există înregistrări” în această ţară, a anunţat, duminică, Agenţia Naţională de Meteorologie (Aemet) pe reţeaua socială X.
16:20
Sondaj CURS - Bucureştenii consideră că aglomeraţia, nivelul de trai, curăţenia şi poluarea sunt principalele probleme ale Capitalei / Termoficarea, pe locul 5 / 60% consideră că Bucureştiul se îndreaptă într-o direcţie greşită # News.ro
Aglomeraţia, nivelul de trai, curăţenia şi poluarea sunt principalele probleme ale Capitalei, conform unui sondaj CURS, în care termoficarea este pe locul al cincilea în top. Aproape două treimi dintre bucureşteni consideră că oraşul se îndreaptă într-o direcţie greşită.
16:20
Ionuţ Moşteanu: România rămâne ferm de partea Ucrainei. Nu vom ceda în faţa propagandei şi presiunilor venite dinspre partidele aliniate Moscovei - FOTO # News.ro
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a afirmat că România rămâne ferm de partea Ucranei şi că ţara noastră nu va ceda în faţa propagandei şi presiunilor venite dintre partidele aliniate Moscovei. Moşteanu a fost prezent, duminică, la ceremoniile organizate de Ziua Naţională a Ucrainei.
Acum 12 ore
15:50
Sondaj CURS la nivelul Capitalei - 43% dintre bucureşteni au o părere foarte bună despre Nicuşor Dan, el având cea mai bună imagine. Însă 53% au o părere proastă despre el / Cel mai impopular politician este Ilie Bolojan, despre care 76% au o părere proas # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan, fost primar general, conduce în topul popularităţii în Capitală, el având cea mai bună cotă, 43%, conform unui sondaj CURS realizat în Bucureşti, care arată însă că 53% dintre cei chestionaţi au o părere proastă despre el. Cel mai impopular politician este Ilie Bolojan, despre care 76% au o părere proastă şi doar 20% au o părere bună. 32% spun că nu îl cunosc pe primarul Sectorului 1, liberalul Gheorghje Tuţă. Mai mult de trei sferturi dintre cei chestionaţi consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită.
15:30
Emisarul american Keith Kellogg pentru Ucraina se află la Kiev. El a fost decorat de preşedintele Zelenski - VIDEO # News.ro
Emisarul american Keith Kellogg pentru Ucraina se află duminică la Kiev, unde a participat la celebrarea Zilei Independenţei Ucrainei, în timp ce eforturile diplomatice sub egida americană pentru soluţionarea conflictului par să se împotmolească.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.