UPDATE - Timişoara: Accident în care a fost implicată o ambulanţă aflată în misiune/ Două femei şi un bebeluş de o lună, răniţi

News.ro, 25 august 2025 19:50

O ambulanţă aflată în misiune şi un autoturism au fost implicate, luni seară, într-un accident produs la Timişoara, pe bulevardul Michelangelo. În urma impactului, o femeie din autoturism şi asistenta medicală de pe ambulanţă au fost rănite. Printre cei răniţi se află şi un băieţel de o lună, care era transportat de ambulanţă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
23:50
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la acoperişul unei pensiuni din Sovata, judeţul Mureş, flăcările cuprinzând circ 150 de metri pătraţi. Din imobil au fost evacuate şapte persoane, fără a fi înregistrate victime. Pompierii intervin, alături de voluntari, pentru stingerea incendiului.
Acum 10 minute
23:40
Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse, locul 79 mondial, a fost eliminată, luni, în primul tur la US Open, ultimul grand slam al anului.
23:40
Echipa italiană Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a învins luni seara, pe teren propriu, scor 5-0, formaţia Torino, în prima etapă din Serie A.
Acum 30 minute
23:30
ONU deplânge luni o inacţiune internaţională după ce un atac israelian la Spitalul Nasser de la Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza, s-a soldat cu cel puţin 20 de morţi - inclusiv cinci jurnalişti -, relatează AFP.
23:30
25 de fani ai echipei argentiniene CA Independiente, acuzaţi că ar fi provocat scene de violenţă extremă împotriva suporterilor clubului Universidad de Chile, ceea ce a dus la întreruperea (la scorul de 1-1) a meciului retur din optimile de finală ale Copa Sudamericana dintre cele două cluburi, de miercuri, au fost identificaţi.
23:20
Ministrul Educaţiei, Daniel David, admite că reorganizarea reţelei şcolare prin reducerea numărului unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică ”s-a făcut pe repede înainte”, însă aminteşte că elevii şi profesorii nu au fost afectaţi de această măsură, care a redus, practic, doar numărul directorilor de şcoli.
23:20
Madison Keys, câştigătoare a Openului Australiei, a fost eliminată luni, la debutul său la US Open, fiind învinsă, scor 7-6 (12/10), 6-7 (3/7), 7-5, de mexicanca Renata Zarazua.
Acum o oră
23:10
Ministrul Educaţiei, Daniel David, explică faptul că majorarea normei didactice cu două ore nu creşte timpul de lucru al profesorilor, acesta rămânând la opt ore pe zi, însă aduce mai multă interacţiune între cadrele didactice şi elevi. Ministrul susţine că, în condiţiile în care norma didactică la clasă creşte, trebuie redusă încărcătura birocratică asupra profesorilor.
23:10
Carlo Ancelotti, selecţionerul Braziliei, a anunţat luni lotul echipei naţionale a Braziliei pentru meciurile din luna septembrie. Lucas Paqueta revine la naţională, în timp ce Neymar şi Vinicius Junior lipsesc, fiind accidentaţi.
23:00
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu susţine că, dacă ar candida la Primăria Capitalei susţinut de USR, ar câştiga detaşat, iar dacă ar fi Cătălin Drulă de la USR candidatul, susţinut de PNL, atunci Drulă ar câştiga ”la limită, dar riscant”.
23:00
Preşedintele american Donald Trump ameninţă luni China să impună taxe vamale de 200% produselor chineze care intră în Statele Unite, dacă Beijingul nu accelerează exportul de magneţi şi pământuri rare, relatează AFP.
Acum 2 ore
22:50
Ministrul Educaţiei, Daniel David, admite că ”per ansamblu” veniturile din educaţie se vor reduce, însă subliniază că profesorii titulari care nu erau plătiţi înainte la plata cu ora vor avea aceleaşi venituri. Ministrul avansează ideea ca, din anul şcolar 2026-2027, modalitatea de plată cu ora să se schimbe, în funcţie de anumite criterii.
22:50
Daniel David, ministrul Educaţiei, admite că nu ştie cum vor decurge festivităţile de deschidere a anului şcolar 2025-2026, în contextul măsurilor fiscal-bugetare care afectează şi sistemul de învăţământ şi care au generat nemulţumirea sindicatelor din Educaţie. El susţine că, după perioada de criză, Educaţia trebuie să ajungă la procentul din PIB care să permită dezvoltarea sistemului.
22:40
Primarul PNL al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat, întrebat despre o eventuală intrare în cursă a Gabrielei Firea în bătălia pentru Primăria Capitalei, că ”ar fi haios”, el considerând că PSD ar putea încerca să arunce pe piaţă tot felul de nume pentru protejarea candidatului ”real”.
22:40
Propunerea ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete ca şefii de secţii din spitale să fie stabiliţi prin concurs, a fost discutată în ţedinţa de luni a conducerii PSD, fiind criticată de foştii miniştri Alexandru Rafila şi Florian Bodog, dar susţinută de lideri din teritoriu, Rogobete spune că e o premieră majoră în sănătate ţi admite că ”rezistenţa este mare”.
22:30
Ambasadorul american în Franţa Charles Kushner a fost convocat luni la sediul Ministerului de Externe în urma unor critici pe care Parisul le consideră ”inacceptabile” despre ”lipsa unei acţiuni suficiente” împotriva antisemitismului ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, a cărui intenţie de a recunoaşte Palestina ca stat irită puternic atât Israelul, cât şi Statele Unite, relatează AFP.
22:30
Daniel David, ministrul Educaţiei, afirmă că a ”stat paratrăsnet” în ultima perioadă, pentru că ştia că, dacă ”educaţia dă semne de agitaţie”, ţara ar fi avut probleme legate de evaluările făcute de agenţiile de rating. David explică faptul că a acceptat măsurile dificile pentru domeniul pe care îl conduce, conştient fiind că, fără acestea, ţara, nu doar sistemul de învăţământ, ar avea de suferit. El mărturiseşte că a luat în calcul demisia, însă spune că nu crede că plecarea sa din funcţie ar rezolva criza fiscal-bugetară. ”Funcţionarea sistemului pentru mine este mai importantă decât poziţia de ministru”, subliniază Daniel David.
22:30
Ciro Immobile va fi absent două luni după ce s-a accidentat sâmbătă, în meciul cu AS Roma, disputat la Bologna. Atacantul italian are o leziune la „muşchiul femural al coapsei drepte”.
22:10
Primarul PNL al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat, întrebat dacă se aşteaptă ca şeful statului să facă poze cu el, cum a făcut cu Cătălin Drulă, că nu îi spune preşedintelui ce să facă, dar că dacă Nicuşor Dan vrea, atunci este dispus să facă fotografii împreună.
Acum 4 ore
21:50
Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă că fondul pentru bursele studenţilor în anul universitar care va începe în octombrie va fi unul mai mare decât cel din 2022-2023, el susţinând că speră să se revină cât mai repede la fondul de burse pentru studenţi existent în ultimii ani. ”Din păcate, nu avem banii pentru a acoperi bursele în logica respectivă (din anii anteriori – n.r.), nu-i avem”, explică Daniel David.
21:40
Ministerul Educaţiei anunţă că majoritatea claselor nu sunt afectate de modificarea limitelor minime şi maxime pentru numărul de copii, decizie prevăzută în contextul modificărilor fiscal-bugetare, măsura având impact doar asupra claselor cu efectiv scăzut. Potrivit ministerului, ”este posibil ca aceste măsuri fiscal-bugetare să crească uşor ponderea învăţământului simultan (la nivel primar şi gimnazial)”. ”Cele mai multe clase nu erau la nivelul limitei superioare sau inferioare, cele mai multe clase se aflau între aceste limite şi ele rămân aşa cum au fost”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel David.
21:40
Taifunul Kajiki a atins luni uscatul, cu rafale de 130 de kilometri pe oră, în partea de centru-nord a Vietnamului, unde s-a soldat cu cel puţin un mort şi opt răniţi şi a antrenat evacuarea a zeci de mii de locuitori din zone de coastă, relatează AFP.
21:40
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu susţine că alegerile pentru Primăria Capitalei trebuie organizate cel târziu în noiembrie, motivând că aşa spune legea şi că acest lucru nu poate fi negociat în cadrul coaliţiei.
21:30
Ministerul Educaţiei anunţă că majoritatea claselor nu sunt afectate de modificarea limitelor minime şi maxime pentru numărul de copii, decizie prevăzută în contextul modificărilor fiscal-bugetare, măsura având impact doar asupra claselor cu efectiv scăzut. Potrivit ministerului, ”este posibil ca aceste măsuri fiscal-bugetare să crească uşor ponderea învăţământului simultan (la nivel primar şi gimnazial)”.
21:30
Echipa italiană Udinese, cu portarul Răzvan Sava titular, a terminat la egalitate luni seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Hellas Verona, în prima etapă din Serie A.
21:10
Echipa FC Hermannstadt a învins luni seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Farul Constanţa, în ultimul meci al etapei a 7-a din Superligă.
21:10
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a declarat că atmosfera de la şedinţa coaliţiei de luni seară, la care participă şi PSD, este una colegială, bazată pe respect reciproc şi că nu mai există ”o hăhăială” ca în perioada în care premier era Marcel Ciolacu.
21:00
Preşedintele american Donald Trump se laudă luni că este numit ”preşedintele Europei” de către omologii săi de pe Bătrânul Continent.
20:40
Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova a pierdut luni, în primul tur de la US Open, în faţa franţuzoaicei Diane Parry. A fost ultimul meci al cehoaicei în circuit, Kvitova luând decizia de a se retrage din activitate.
20:30
Cinci jurnalişti, unii dintre ei colaboratori ai unor publicaţii internaţionale ca Al Jazeera, Reuters şi The Associated Press, au fost ucişi luni în atacuri israeliene ţintind un spital în sudul Fâşiei Gaza, soldate cu 20 de morţi.
20:20
Cinci jurnalişti, unii dintre ei colaboratori ai unor publicaţii internaţionale ca Al Jazeera, Reuters şi The Associated Press, au fost ucişi luni în atacuri israeliene ţintind un spital în sudul Fâşiei Gaza, soldate cu 20 de morţi.
20:00
Naţionala României va debuta în grupa B a preliminariilor europene pentru FIBA World Cup 2027 în 27 noiembrie, în deplasare, cu puternica selecţionată a Greciei. Din grupa B mai fac parte echipele Muntenegru şi Portugalia.
Acum 6 ore
19:50
O ambulanţă aflată în misiune şi un autoturism au fost implicate, luni seară, într-un accident produs la Timişoara, pe bulevardul Michelangelo. În urma impactului, o femeie din autoturism şi asistenta medicală de pe ambulanţă au fost rănite. Printre cei răniţi se află şi un băieţel de o lună, care era transportat de ambulanţă.
19:50
Preşedintele Federaţiei Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat luni că nu se pune problema unei greve generale în educaţie ci doar de o boicotare în data de 8 septembrie a începutului de an şcolar. În plus, a spus el, va fi un miting de amploare în faţa Palatului Victoria, urmat de o marş de protest, până la Palatul Cotroceni.
19:40
O ambulanţă aflată în misiune şi un autoturism au fost implicate, luni seară, într-un accident produs la Timişoara, pe bulevardul Michelangelo. În urma impactului, o femeie din autoturism şi asistenta medicală de pe ambulanţă au fost rănite.
19:30
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează patru apeluri de proiecte prin care vor fi finanţate servicii de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor vulnerabili din Delta Dunării, Ţara Făgăraşului, Valea Jiului şi Moţii Ţara de Piatră
19:30
Potrivit publicaţiei catalane Sport, clubul spaniol FC Barcelona ia în considerare transferul camerunezului Karl Etta Eyong, de la Villarreal, pentru care s-ar plăti clauza de reziliere, de 10 milioane de euro.
19:20
Reţeaua de socializare X şi start-upul xAI, întrepinderile lui Elon Musk, acuză Apple şi OpenAI de faptul că au format o alianţă ilegală cu scopul de a obstrucţiona concurenţa pe piaţă a inteligenţei artificiale (AI) generative pe smartphone-uri, relatează AFP.
19:10
Un copil în vârstă de un an şi jumătate, care a căzut dintr-o maşină în mers, după ce fratele său în vârstă de trei ani i-a desfăcut centura de siguranţă şi a deschis portiera, a fost grav rănit şi spitalizat la Roma.
19:00
Premierul francez François Bayrou anunţă luni că urmează să angajeze ”răspunderea Guvernului” în Adunarea Naţională reunită în sesiune extraordinară în ”problema centrală” a ”controlului finanţelor noastre”, în cadrul unei declaraţii de politică generală ”urmată de un vot”, conform Articolului 49.1 din Constituţie, relatează AFP.
19:00
Un bărbat de 75 de ani care alerga cu cuţitul în mână după soţia lui, o femeie de 78 de ani, a fost oprit de şefa Postului de Poliţie din localitatea Tomeşti din judeţul Timiş. Agresorul este cercetat acum pentru violenţă în familie.
18:30
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a avut luni o întâlnire cu Kata Tüttő, preşedinta Comitetului European al Regiunilor, în cadrul discuţiilor acesta afirmând că viitorul buget european pe termen lung trebuie să ţină cont de revendicările şi nevoile de dezvoltare ale României şi ale autorităţilor locale.
18:30
Preşedintele american Donald Trump a atacat luni, în mod brusc, Coreea de Sud, o ţară care, în opinia sa, este prada unei ”epurări”, cu câteva ore înaintea unei întâlniri cu preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung la Casa Albă, relatează AFP.
18:20
Biroul executiv al Colegiului Medicilor Bihor a decis declanşarea actiunii de cercetare disciplinară a medicului primar pneumulog Flavia Groşan, în urma afirmaţiilor din spaţiul public, de pe contul personal de Facebook, potrivit cărora o persoană nevaccinată se poate îmbolnăvi în urma unor relaţii intime cu una vaccinată. La scurt timp de la decizia Colegiului, doctoriţa şi-a şters postarea, precizând că ea doar a distribuit o postare a altcuiva de care susţine că se „dezice” şi adăugând că nu are „argumente ştiinţifice”.
18:20
Atacantul englez Bukayo Saka (Arsenal Londra) s-a accidentat sâmbătă şi va lipsi de pe teren timp de aproape patru săptămâni.
18:10
Senatorul PNL Lucian Rusu afirmă că plăţile pentru proiectele din PNRR şi ”Anghel Saligny” continuă, în ciuda ”zvonurilor alarmiste”, şi că în ultima săptămână Ministerul Dezvoltării a făcut plăţi de două miliarde de lei. Afirmaţiile senatorului liberal vin după ce preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că în şedinţa de la partid aleşii locali s-au plâns că sunt facturi neplătite pe ”Anghel Saligny” şi că sute de firme ar putea intra în faliment.
18:00
Noul preşedinte naţionalist polonez Karol Nawrocki s-a opus prin veto, luni, unui proiect de lege care prelungeşte ajutoare acordate refugiaţilor ucraineni care trăiesc în Polonia şi propune ca aceste ajutoare să fie acordate numai ucrainenilor angajaţi, relatează AFP.
Acum 8 ore
17:50
Două lebede albe, aflate într-o stare precară de sănătate, au fost salvate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Ilfov dintr-o gospodărie din comuna Copăceni. Cinci persoane sunt cercetate penal în dosrul deschis în acest caz, fiind suspectate de rănirea animalelor cu intenţie şi uciderea sau capturarea intenţionată a acestora.
17:20
Portofoliul Anansi. World Fiction are cinci noi titluri: trei dintre acestea sunt traduse în premieră în limba română, iar două sunt reeditări ale unor cărţi îndrăgite de cititorii români.
17:20
Meciul FCSB - Aberdeen, programat, joi, în returul play-off-ului Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă din Norvegia, cu Espen Eskås.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.