Singurul aliat european al lui Putin sparge BLOCADA de la Beijing. Politicianul va avea o întrevedere și cu Zelenski

Gândul, 2 septembrie 2025 16:40

Seism pe scena geopolitică mondială. Președintele Rusiei s-a întâlnit la Beijing, marți, cu premierul Slovaciei, Robert Fico,singurul aliat european declarat al lui Vladimir Putin. Cei doi politicieni au discutat pe teme de stringentă actualitate precum războiul Rusiei împotriva Ucrainei, relațiile cu țările occidentale și legăturile economice, relatează The Kyiv Independent, preluat de Mediafax. Slovacia, singura […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gândul

Acum 15 minute
22:50
Sorin Grindeanu a declarat marţi seară, la România TV, că întâlnirea preşedintelui Nicuşor Dan cu liderii coaliţiei nu a fost foarte lungă. „Pot să spun că astăzi a fost în jur de două ore şi n-aş spune tensionată”, a spus liderul interimar al PSD.   Cu privire la reforma din administrație, Sorin Grindeanu a declarat […]
Acum 30 minute
22:40
Nicolas Maduro, președintele Venezuelei, a acuzat administrația Trump din SUA că încearcă să-l răstoarne de la conducere, fiind observate distrugătoare americane lângă coasta țării sale. Aflat la putere din 2013, de la moartea președintelui Hugo Chavez, Maduro a amenințat că dacă SUA atacă,  acesta va transforma Venezuela într-o „republică înarmată”. De asemenea, el a avertizat […]
22:40
Premierul Ilie Bolojan urmează să fie chemat la audieri în Senat pentru a da explicații cu privire la pachetul de măsuri de austeritate, adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului, fără consultări publice sau dezbateri parlamentare, potrivit unor surse parlamentare, consultate de GÂNDUL.   Decizia a fost luată marți în cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției […]
Acum o oră
22:10
Marius Tucă Show începe miercuri, 3 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”…
22:10
Actorul Nicholas Braun (37 de ani), celebru pentru rolul lui Greg Hirsch din serialul „Succession”, a fost arestat pentru conducere sub influența alcoolului. Mai mult, el mergea  și cu farurile stinse. Conducerea Închisori din comitatul Carroll din New Hampshire a confirmat, marți, pentru Us Weekly că Braun a fost arestat vineri, sub suspiciunea de conducere […]
22:10
Sorin Grindeanu a declarat marţi seară, la România TV, că întâlnirea preşedintelui Nicuşor Dan cu liderii coaliţiei nu a fost foarte lungă. „Pot să spun că astăzi a fost în jur de două ore şi n-aş spune tensionată”, a spus liderul interimar al PSD.   Cu privire la reforma din administrație, Sorin Grindeanu a declarat […]
Acum 2 ore
21:50
Fostul prim-ministru al României, Adrian Năstase, a anunțat că se află la Beijing, acceptând invitația Republicii Populare Chineze de a participa la parada militară, care comemorează 80 ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial (cunoscut ca „Marele Război Patriotic” la ruși și „Războiul Anti-fascist” la chinezi). Mai mulți lideri și demnitari străini vor […]
21:40
Un zbor al companiei Virgin Australia pe ruta Denpasar – Brisbane s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru pasageri, după ce toate toaletele avionului s-au defectat în aer. Zborul VA50 al Virgin Australia, a decolat spre Bali, pe 28 august, și ar fi trebuit să fie o cursă obișnuită de șase ore. Inițial, doar o toaletă […]
21:20
Statele Unite s-au abținut de la a impune sancțiuni secundare Chinei, pentru sprijinul acordat de aceasta Rusiei în conflictul din Ucraina, deoarece negocierile comerciale mai ample continuă, a declarat marți Matthew Whitaker, ambasadorul SUA la NATO. Președintele Donald Trump a amenințat că va impune sancțiuni cumpărătorilor de petrol rusesc dacă nu se va ajunge la […]
21:20
Ascensiunea fulminantă a viceprimăriței lui Ilie Bolojan. Camera Deputaţilor şi-a ales, luni, vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii din Biroul permanent. Printre numele aflate pe listă se află pe funcția de secretar se află și Arina Moș, fosta viceprimăriță a lui Ilie Bolojan. Aceasta fusese anterior la camera Senatului, iar acum a trecut pe funcția de secretar […]
21:10
Într-o ediție transmisă live de Gândul, George Simion a prezentat o perspectivă asupra României în care acesta ar fi ajuns președinte. De asemenea, liderul AUR vorbește despre modul în care banii pentru înarmare, dar și pentru sprijinirea altor state, sunt alocați de către autorități, fără a se solicita opinia cetățenilor. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui […]
Acum 4 ore
20:40
Robert Turcescu, invitat la emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” din data de 2 septembrie 2025, a discutat despre situația mediului privat și a statului în România. Urmăriți aici, integral emisiunea Ai Aflat! Cu Ionut Cristache. Robert Turcescu a adus în discuție o critică la adresa declarațiilor premierului Ilie Bolojan privind absorbția forței de muncă […]
20:40
În cadrul emisiunii Marius Tucă de marți, 2 septembrie 2025, George Simion a făcut o declarație clară și fermă referitoare la poziția sa în raport cu „sistemul” politic actual din România. Urmăriți aici, integral emisiunea Marius Tucă Show. Întrebat dacă este un om al sistemului, liderul politic a răspuns fără echivoc că nu face parte din […]
20:40
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a dat azi mâna cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, pe durata întâlnirii lor de la pensiunea de stat Diaoyutaidin Beijing. După Summitul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, desfășurat anul acesta la Tianjin, premierul slovac și președintele rus vor lua parte la festivitățile paradei militare de mâine, organizată și găzduită de […]
20:40
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, marţi, într-o intervenție la Europa FM, că printr-o ordonanţă de urgenţă ce va apărea în perioada următoare se va permite ca filmările şi fotografiile realizate de comisarii Gărzii de Mediu cu aparatura din dotare să poată fi folosite în instanţă.   ”O să mergem în paralel şi cu o […]
20:40
Un bărbat din judeţul Tulcea a uitat suma de 7.500 lei, la un bancomat, banii fiind găsiţi de o femeie pe tastatura ATM-ului aflat în sediul unei bănci. Ea a sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112 şi a semnalat situaţia. Angajaţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Tulcea au ridicat bancnotele şi au început […]
20:30
NATO lucrează pentru a contracara bruiajul rusesc al curselor aeriene civile, a declarat marți secretarul general al alianței Mark Rutte. Anunțul vine la două zile după ce un avion la bordul căruia se afla președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a avut dificultăți în a folosi navigația GPS în timp ce se afla în […]
20:20
 Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că procedura de listare a companiilor pe bursă durează cel puțin șase luni și că anul viitor vor fi incluse în special firme din sectorul energetic și cel al transporturilor. Întrebat când se vor lista mai multe companii pe bursă, Ilie Bolojan a explicat că procesul durează aproximativ șase […]
20:20
Trei bărbați, cu vârste de 19, 20 și 37 de ani, care efectuau marcaje rutiere pe prima bandă a Autostrăzii 1 (A1), au murit după ce au fost lovite în plin de un TIR, la Boița. Aceștia efectuau marcaje rutiere pe banda 1, când șoferul unui TIR i-a lovit în plin. Alte două persoane implicate […]
20:20
Premierul Ilie Bolojan a vorbit la Digi24 despre discuțiile pe care le-a avut în cursul zilei cu președintele Nicușor Dan și spune că trebuie finalizat pachetul de reformare a administrației locale și centrale. „Până la jumătatea lunii septembrie, un grup de lucru, care va fi format în structura Guvernului, va analiza toate soluțiile, în așa […]
20:10
În ediția din 2 septembrie 2025 a emisiunii „Marius Tucă Show”, George Simion a declarat că situația politică și socială din România ar fi fost diferită dacă AUR ar fi obținut un scor de 40% la alegerile din 1 decembrie 2024, scorul pe care partidul său îl are acum în sondaje. Urmăriți aici, integral emisiunea […]
20:10
Premierul Ilie Bolojan a evitat să dea un răspuns  cu privire la discuția avută împreună cu Nicușor Dan și Sorin Grindeanu, săptămâna trecută, când șeful statului a descins la Guvern, înainte de o ședință de coaliție.    Moderatorul Digi 24 i-a adresat întrebarea premierului Ilie Bolojan și anume: „Președintele Nicușor Dan a venit și v-a […]
19:50
Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că, deși numărul suplinitorilor din învățământ a scăzut, salariile cadrelor didactice nu au fost diminuate, iar măsurile recente nu au afectat sistemul de educație.   Premierul Ilie Bolojan a explicat că diminuarea numărului de suplinitori în școli este reală, dar aceasta nu a implicat reducerea salariilor cadrelor didactice. […]
19:40
Robert Turcescu, invitat la emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” din data de 2 septembrie 2025, a avut un discurs critic la adresa premierului și a reformelor prezentate de acesta. Urmăriți aici, integral emisiunea Ai Aflat cu Ionut Cristache. Robert Turcescu a spus că marea reformă promisă de premier este, de fapt, o tăiere a […]
19:40
Premierul Ilie Bolojan a recunoscut, la Digi 24, că s-au mai strecurat și erori atunci când au fost scrise noile proiecte incluse în pachetul 2 de reformă. Șeful Executivului a povestit că a fost nevoie de o nouă ședință de guvern pentru a corecta noile tarife privind rovinieta.   „Atunci când vii și faci multe […]
19:30
Numărul muncitorilor din construcții  a atins un record istoric în luna mai 2025 – o creștere cu 40.000. Totuși, acest nivel a fost înregistrat înainte de creșterea TVA și eliminarea facilităților fiscale. Fondurile europene rămân decisive pentru marile investiții în derulare și proiectele de construcții, potrivit România TV . Bilanțul de la finalul anului 2025 ar putea […]
19:30
Ioan Nistor, fost director al publicației Tribuna Sibiului în perioada comunistă și decan de vârstă al presei sibiene, a murit la vârsta de 97 de ani. Ioan Nistor face parte din grupul celor patru care şi-au început activitatea la „Flacăra Sibiului”, ”pe vremea când municipiul Sibiu era doar oraş, capitală de raion, scrie Turnul Sfatului […]
19:20
„Au fost discuții legate de două subiecte, propunerile pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea și componenta de administrație pe care nu am finalizat-o si despre colaborarea din Coaliție”, a răspuns Bolojan, întrebat despre întâlnirea pe care a avut-o la Cotroceni.   Întrebat la Digi 24, despre posibilitatea de a-și da demisia, premierul Ilie Bolojan a […]
19:20
„Nu s-a pus problema de creștere a TVA-ului”, spune Ilie Bolojan, care arată spre sectorul HORECA, unde ar putea crește această taxă, în cazul în care nu se face o colectare dezirabilă. Premierul aduce aminte de analiza care va fi făcută în această toamnă, ale cărei rezultate vor sta la baza decizie de creștere sau […]
Acum 6 ore
19:00
În cadrul unei ediții live a emisiunii „Gândul”, Robert Turcescu a vorbit despre poziția lui Ilie Bolojan în politica românească și despre previziunile sale privind viitorul acestuia, pe care îl vede revenind în administrația locală. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Robert Turcescu: „Bolojan se va întoarce într-o funcție locală, la fel lui Boc” […]
19:00
Robert Turcescu a comentat la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”, difuzată în exclusivitate de Gândul, gestul a sute de oameni de cultură din țară, în frunte cu Mircea Cărtărescu, care au trimis o scrisoare premierului Bolojan în care își exprimă revolta față de reformele impuse de acesta și ministrul Educației, Daniel David. Turcescu i-a […]
18:50
Astrologul Cristina Demetrescu a prezentat marți, la Pro TV, horoscopul pentru săptămâna 1-7 septembrie! În această perioadă, eclipsa de Lună schimbă destinul unor semne zodiacale, iar pentru anumiți nativi urmează unele încercări. Astfel, prima săptămână de toamnă aduce dinamism și inspirație, dar și o energie specială și evenimente astrale care vor pune la încercare răbdarea […]
18:40
În cursul zilei de azi, între orele 9:02 și 10:30 (ora locală), la bordul vasului Missouri,  unde în urmă cu fix 80 ani,  reprezentanții Imperiului Japonez au semnat capitularea care a marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Se va desfășura o ceremonie  solemnă, care va onora  ziua istorică care a marcat finalul celui mai […]
18:40
Antonio Costa, Președintele Consiliului European, va fi primit la Cotroceni, miercuri seara, de la ora 19.00, de președintele Nicușor Dan.  Agenda include întâmpinarea oficială, convorbiri tête-à-tête și discuții oficiale, urmate de declarații de presă comune programate în jurul orei 19:30. Antonio Costa vine la București în cadrul unui „Tur al capitalelor” statelor membre, pe care […]
18:30
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Robert Turcescu l-a criticat pe premierul Ilie Bolojan, acuzându-l că, deși aduce critici aparatului de stat și propune reforme care vor lăsa mulți bugetari fără loc de muncă, el însuși a lucrat toată viața la stat. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Robert Turcescu: „Dacă pleacă […]
18:30
Un incendiu a izbucnit în zona ansamblului rezidențial Doi Cocoși, din Capitală, deținut de Cristi Borcea, marți 2 septembrie la orele amiezii. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri. Potrivit primelor informații, incendiul a fost provocat de o dubă cu polistiren, care a luat foc,  în zona Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești. Este […]
18:30
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a sosit în capitala chineză Beijing, împreună cu fiica sa Kim Ju Ae. Kim se află în China pentru a fi prezent miercuri la o paradă de „Ziua Victoriei”, alături de președintele chinez Xi Jinping, liderul rus Vladimir Putin și alți lideri mondiali. Este prima dată când un lider nord-coreean […]
18:20
Invitatul emisiunii de marți „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” a fost Robert Turcescu. Cunoscutul jurnalist a comentat pe marginea abordării duale a premierului Ilie Bolojan în multe chestiuni esențiale care țin de esența guvernării. În plus, la șeful Exectivului este vizibil faptul că este captivul propriei sale bule, evitând controlat publicul ostil.  În viziunea jurnalistului […]
18:00
O octogenară din Japonia a rămas fără suma de 5.773 de euro (1 milion de yeni), după ce s-a îndrăgostit de un bărbat pe care l-a cunoscut online şi care se prezenta ca un astronaut aflat într-o situaţie dificilă în spaţiu, a anunţat – marţi – Poliţia niponă, potrivit Agerpres. Bătrâna, care locuieşte în nordul […]
17:50
Într-o ediție a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, Robert Turcescu l-a criticat dur pe președintele României Nicușor Dan. Acesta a afirmat că șeful statului trăiește în lumea proprie și nu se potrivește funcției pe care o deține. Urmăriți aici emisiunea integrală. Robert Turcescu l-a ironizat pe Nicușor Dan, precizând că acesta se potrivea mult […]
17:50
Amânata reformă a administrației locale anunțată de premierul Ilie Bolojan începe să provoace reacții aprinse chiar din interiorul coaliției. Ionuț Pucheanu, primarul PSD al Galațiului, acuză că datele prezentate marți de șeful Guvernului sunt „eminamente greșite” și atrage atenția că direcția corectă riscă să fie compromisă de o execuție făcută „cu toporul bontit”. „Eu sunt […]
17:50
Jurnalistul Robert Turcescu a declarat, la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”, că deficitul României de 7,8% nu poate fi acoperit prin măsurile impuse de guvernul Bolojan, având în vedere împrumuturile și dobânzile plătite lunar de țara noastră. „Tăierile au o limită și impozitările crescute vor duce la creșterea evaziunii fiscale”, a subliniat Turcescu.  Robert […]
17:40
Zeci de mii de rezerviști israelieni au început să se prezinte la unități marți, înaintea unei noi ofensive în Gaza, o ofensivă pe care premierul Benjamin Netanyahu vrea să o accelereze, în ciuda avertismentelor din partea unor militari de rang înalt. Postul de radio al Armatei israeliene a anunțat că aproximativ 40.000 de rezerviști se […]
17:40
Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 3 septembrie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Sorin Grindeanu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.
17:30
Un cetățean nepalez, venit să muncească în România, a recunoscut ce salariu primește în țara noastră, de fapt. „Salut, bună seara! Ce faceți voi? Eu cred că bine. Noi… nu bine, că astăzi a fost vineri, mâine e sâmbătă. Pentru voi… sâmbăta și duminica e foarte bine, pentru noi nu e bine, că mâine iar […]
17:20
Compania rusă Gazprom a fost de acord cu o creștere a livrărilor de gaze către China prin intermediul unei conducte deja existente și a semnat un memorandum privind construirea vastei conducte Power of Siberia 2. Deși creșterea livrărilor prin conducta deja existentă este una relativ modestă, prețurile pentru achiziția acestor gaze vor fi mai mici […]
17:20
Pensionarea multor magistrați a dus la o inflație de locuri neocupate în sistemul de justiție. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, marți 2 septembrie, situația posturilor de judecător vacante la 1 septembrie 2025. La nivel național este vorba de sute de locuri libere, în contextul protestelor extinse de la nivelul Curților de apel și […]
Acum 8 ore
17:00
Ilie Bolojan a descoperit că reforma administrației locale nu poate începe până nu se lămurește câți oameni lucrează, de fapt, în primării și consilii județene. Cum premierul are îndoieli vis-a-vis de cifrele primite până acum de primari și șefii de CJ-uri, șeful Executivului a cerut prefecturilor, prin Ministerul Afacerilor Interne, să verifice personal datele transmise […]
17:00
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski se va întâlni joi, 4 august, la Paris, cu președintele Comisiei Europene, cu secretarul general al NATO și cu liderii Germaniei, Franței și Marii Britanii, a anunțat marți Administrația ucraineană. Discuțiile vor fi co-prezidate de președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer, notează Le Figaro. Președintele Comisiei Europene Ursula […]
16:50
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a prezentat, în cadrul conferinței de presă susținute azi, 2 septembrie, cinci direcții care urmăresc scăderea cu 25% a prețului la energie pentru consumatori. La momentul de față, românii plătesc 1,5 lei pentru un kWh, în timp ce media europeană este de 1,28 pe un kWh.  „Ceea ce noi dorim e […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.