Bogdan Mîndrescu, mandat de 4 ani la conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București
Jurnalul.ro,
3 septembrie 2025 08:10
Consiliul de Administrație al CNAB l-a desemnat pe Bogdan Mîndrescu în funcția de Director General, în urma unei proceduri de selecție desfășurate conform regulilor guvernanței corporative. Mandatul său va fi de 4 ani, începând din 3 septembrie 2025.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 10 minute
21:10
Saturn retrograd în Pești, din 1 septembrie 2025, ne obligă să înfruntăm lucrurile neterminate. Planeta conducătoare a sarcinilor și conducătorul ceresc al disciplinei, limitelor și structurii a revenit în Pești, amintindu-ne că evoluția pe care o căutăm vine cu răbdare, responsabilitate și lecții pe care pur și simplu nu le putem evita.
Acum 30 minute
21:00
Xi și Putin, discuție despre transplantul de organe și nemurire, în timpul paradei din Beijing # Jurnalul.ro
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său chinez, Xi Jinping, au fost prinși discutând despre transplantul de organe și o speranță de viață de până la „150 de ani”. La conversație a participat și liderul nord-coreean Kim Jong Un, potrivit Times of India.
Acum o oră
20:40
Furnicile își pott face simțită prezența în locuința ta, mai ales în bucăărie. Deși sunt insecte curate, o invazie nu este tocmai de dorit, astfel că este bine să știi de ce apar în casa ta și cum poți să scapi de ele.
20:30
Alături de Andreea Frăţilă, va da startul distracţiei într-un nou sezon Xtra Night Show, în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, de la 21.30, pe Antena Stars
Acum 2 ore
20:10
De la barurile provinciei la luminile Casablancăi: „Toți o iubesc pe Touda”- în cinematografe din 5 septembrie # Jurnalul.ro
O voce care refuză să fie redusă la tăcere. O femeie care își caută libertatea prin artă și luptă pentru viitorul fiului ei. Toți o iubesc pe Touda / Everybody Loves Touda spune povestea unei cântărețe din Maroc care sfidează interdicțiile și prejudecățile. Prezentat în selecția oficială la Festivalul de Film de la Cannes filmul regizat de Nabil Ayouch ajunge în cinematografele din România pe 5 septembrie, distribuit de Independența Film.
20:00
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, miercuri, că este dispus să se întâlnească la Moscova cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează CNN.
19:50
Atunci când îți dorești o locuință confortabilă și o grădină bine întreținută, alegerea materialelor și a uneltelor potrivite joacă un rol esențial.
19:50
Un zâmbet armonios nu reprezintă doar un aspect estetic, ci și un indicator al sănătății orale și al încrederii personale.
19:50
În orice mediu industrial, siguranța angajaților reprezintă un aspect esențial. Riscurile asociate muncii neprotejate pot varia de la accidente minore la situații cu consecințe grave asupra sănătății.
19:50
Succesul unui proiect din construcții, agricultură sau logistică depinde nu doar de echipa implicată, ci și de utilajele folosite.
19:50
Piața de capital poate părea la prima vedere complexă și intimidantă, însă orice investitor care își dorește să obțină rezultate consistente trebuie să înțeleagă principiile fundamentale și mecanismele prin care funcționează tranzacțiile bursiere.
19:40
Sezonul toamnei aduce nuanțe care vor da strălucire părului. Noul anotimp vine în culori calde și elegante, potrivite penru atmosfera melancolică de la sfârșitul verii.
19:30
Art Movements Foundation și Scemtovici & Benowitz Gallery, cu sprijinul ALERT Studio, deschid ediția a III-a a Premiului pentru Desen Contemporan # Jurnalul.ro
Art Movements Foundation și Scemtovici & Benowitz Gallery, cu sprijinul ALERT Studio, deschid ediția a III-a a Premiului pentru Desen Contemporan.
Acum 4 ore
19:10
Regii și reginele zodiacului. 5 semne care se remarcă prin magnetism, putere și înțelepciune # Jurnalul.ro
Unele persoane sunt născute să fie conduse, în timp ce altele ajung în mod natural în poziții de putere. În astrologie, anumite semne au o aură regală, un amestec de încredere, înțelepciune și autoritate care îi face pe ceilalți să le respecte și să le admire.
19:00
Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat, miercuri, că a semnat certificatele de urbanism pentru trei stații și un depou pe ruta București Nord - Scroviștea.
19:00
Renovarea locuinței poate fi o experiență provocatoare, mai ales atunci când nu există un plan clar sau resursele nu sunt gestionate eficient. Specialiștii Hauzen recomandă abordarea fiecărui proiect cu calm, organizare și atenție la detalii, pentru a transforma procesul într-o experiență plăcută și fără stres. O planificare bine gândită poate face diferența între o renovare haotică și una fluidă, cu rezultate estetice și funcționale durabile.
18:40
Pîslaru: UE este încântată de actualul de actualul guvern şi de fermitatea pe care o avem, de măsurile „nepopulare” # Jurnalul.ro
Uniunea Europeană şi partenerii de discuţie sunt foarte încântaţi de actualul guvern, de fermitatea pe care o avem, de măsurile complete, "nepopulare", a afirmat miercuri ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, în cadrul unei conferinţe de presă, după vizita de lucru la Bruxelles.
18:30
Sorin Grindeanu recunoaște tensiunile din coaliție: „Am vrut să ieșim de la guvernare. Am fost foarte supărat” # Jurnalul.ro
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a confirmat public, într-o ediție a emisiunii „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”, că în ultimele zile au existat momente de tensiune majoră în cadrul coaliției de guvernare, în care social-democrații au luat în calcul ieșirea de la guvernare.
18:10
Rolul și poziția pe care le avem familia în care ne naștem poate influența semnificaiv modul în care ne raportăm mai târziu la partenerul de viață.
18:00
Dan Negru și-a exprimat public frustrarea după ce a rămas blocat în trafic pe Valea Oltului, acuzând lipsa investițiilor în infrastructură.
17:40
Israelul a lansat un nou satelit de spionaj, pe care oficialii din domeniul apărării l-au descris drept o piatră de temelie strategică, afirmând că va consolida capacitatea de supraveghere a țării în Orientul Mijlociu în anii următori, potrivit AP.
17:30
„Scandinavele pe Drumul Brâncovenilor”: 24 de vehicule istorice Volvo și Saab pornesc sâmbătă din Mogoșoaia, într-o caravană cu parfum regal # Jurnalul.ro
Peste 20 de vehicule istorice scandinave, în special modele Volvo și Saab, vor participa sâmbătă, 6 septembrie 2025, la evenimentul „Scandinavele pe Drumul Brâncovenilor”, un traseu auto cu semnificație istorică ce va conecta Palatul Mogoșoaia, Palatul Potlogi și Turnul Chindiei din Târgoviște.
Acum 6 ore
17:10
Nicușor Dan: Coaliția de guvernare funcționează. Vizita lui Dăncilă și Năstase în China nu reprezintă statul român # Jurnalul.ro
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri că actuala coaliție de guvernare este funcțională și continuă să își desfășoare activitatea în mod eficient, în ciuda diferențelor politice dintre formațiunile care o compun.
17:00
Premierul Ilie Bolojan a explicat cum se pot face concedieri corecte în administrația publică # Jurnalul.ro
Premierul Ilie Bolojan a explicat miercuri, într-un interviu acordat Europa FM, cum pot fi realizate concedieri corecte în administrația publică, subliniind că totul ține de responsabilitatea directorilor și de un proces obiectiv de evaluare a personalului.
16:40
De la 20:30, Radu Vâlcan va adresa cea mai așteptată întrebare a verii, în Marea Finală a show-ului fenomen: ”Cum îți dorești să părăsești Insula Iubirii?”. Emisia, lider de audiență # Jurnalul.ro
Au vrut să facă o schimbare în relația lor, să înțeleagă mai bine cum își pot rezolva problemele de care erau atât de conștienți și au acceptat cel mai dur test!
16:20
5 greșeli pe care pacienții le fac când vine vorba despre igiena orală și cum le prevenim la GentleDentist # Jurnalul.ro
Igiena orală corectă și prevenția sunt esențiale pentru menținerea unui zâmbet sănătos și pentru evitarea complicațiilor care pot apărea în timp. Mulți pacienți subestimează importanța controalelor regulate și a tehnicilor adecvate de curățare, ceea ce poate duce la probleme dentare complexe, greu de tratat ulterior. Înțelegerea greșelilor frecvente și a modului în care acestea pot fi prevenite este primul pas spre un plan de îngrijire orală eficient și durabil.
16:10
Experiențe care apropie: activități pentru cupluri care iubesc aventura, by experimenteaza.ro # Jurnalul.ro
Pentru cuplurile care caută să-și transforme timpul liber în amintiri de neprețuit, alegerea activităților potrivite poate face o diferență enormă. Fie că preferați adrenalina, relaxarea sau explorarea culturală, există o gamă variată de opțiuni care stimulează comunicarea și conexiunea emoțională. Activitățile pentru cupluri nu sunt doar despre distracție, ci și despre crearea unui spațiu în care cei doi parteneri se pot cunoaște mai bine și pot împărtăși experiențe autentice.
16:10
Investiție strategică la Timișoara: Proiect de zeci de milioane de euro pentru facilitarea transportului feroviar între Aeroportul „Traian Vuia” și Gara de Est # Jurnalul.ro
Timișoara face un pas important spre integrarea eficientă în rețeaua europeană de transport feroviar prin semnarea contractului pentru realizarea conexiunii feroviare dintre Gara de Est și Aeroportul Internațional „Traian Vuia”.
16:00
Publicarea unui anunț de închiriere ar trebui să fie un proces simplu: faci câteva poze, scrii descrierea și aștepți chiriași serioși. Realitatea, însă, este că mulți proprietari se confruntă cu telefoane nesfârșite de la agenți, mesaje nesolicitate și chiar riscul ca datele lor personale să fie folosite în mod abuziv.
15:40
Nicușor Dan: Energia electrică devine esențială în economia globală dominată de inteligența artificială # Jurnalul.ro
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că energia electrică va avea un rol tot mai important în viitorul apropiat, în special datorită impactului în creștere al inteligenței artificiale asupra economiei globale. Declarațiile au fost făcute în contextul vizitei sale la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, unde au început lucrările de retehnologizare a Unității 1.
15:30
Vești bune pentru pacienți. Medicii care își trimit pacienții în clinici private pot fi reclamați direct la Ministerul Sănătății # Jurnalul.ro
Ministerul Sănătății a lansat un formular online prin care pacienții îi pot reclama pe medicii care îi trimit din spitalele publice către clinici private.
Acum 8 ore
15:10
FACIAS sesizează organele de urmărire penală în cazul copilului mort electrocutat la Vaslui. Spațiile publice nu trebuie să ucidă! # Jurnalul.ro
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) va depune un denunț în cazul tragediei din Vaslui, unde un copil de doar 1 an și 5 luni a murit electrocutat după ce ar fi călcat pe un fir de la o lampă de iluminat amplasată pe gazonul din Centrul Civic. Incidentul, care a șocat opinia publică, s-a produs în incinta unui spațiu verde frecventat zilnic de sute de persoane.
15:00
SUA, sub presiunea deportărilor. Avocați militari americani vor deveni temporar judecători de imigrație # Jurnalul.ro
Administrația Trump a anunțat că avocați militari și civili din cadrul Departamentului Apărării vor fi desemnați, pe termen limitat, ca judecători de imigrație. Măsura are scopul de a ajuta la reducerea numărului mare de dosare aflate pe rol, notează Reuters.
14:40
Transformarea casei într-un spațiu cu adevărat special necesită atenție la detalii și o viziune clară asupra stilului dorit. Statuetele decorative pentru interior reprezintă unul dintre cele mai rafinate moduri de a adăuga personalitate și eleganță în orice încăpere. Aceste piese artistice nu doar că completează designul existent, ci creează și puncte focale care captează privirea și inițiază conversații. Iată cum poți integra aceste elemente decorative pentru a obține un rezultat cu adevărat spectaculos.
14:40
Serviciul de Informații Externe (SIE) scoate la concurs zeci de posturi, de la ofițeri operativi și specialiști în IT, până la zugravi sau șoferi. Recrutarea implică cerințe stricte, evaluări complexe și restricții de confidențialitate, iar salariile sunt motivante și cresc odată cu experiența.
14:30
Agenția de supraveghere nucleară a Organizației Națiunilor Unite a anunțat marți că inspectorii săi au găsit urme de uraniu la un sit din Siria despre care se crede că a făcut parte dintr-un program nuclear clandestin al fostului guvern, scrie AP.
14:10
Ministrul Dragoș Pîslaru demite un director după excursii nejustificate în străinătate pe fonduri publice # Jurnalul.ro
Ministrul Dragoș Pîslaru a demis un director din minister și a sesizat disciplinar mai mulți angajați, după ce aceștia au organizat excursii externe pe bani publici, în ciuda interdicțiilor oficiale.
14:00
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: „Nu s-a discutat și nu avem în calcul o creștere a TVA” # Jurnalul.ro
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, exclude o majorare a TVA, subliniind că măsurile fiscale actuale vizează reducerea deficitului până în 2026. Discuțiile despre TVA în HoReCa sunt analizate separat.
13:40
Grindeanu, despre prezența lui Năstase și Dăncilă la parada militară din China: „A fost o alegere personală, nu una de partid” # Jurnalul.ro
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că participarea foștilor premieri Viorica Dăncilă și Adrian Năstase la parada militară din China reprezintă o decizie personală, care nu reflectă poziția oficială a Partidului Social Democrat.
13:30
Vladimir Putin a lăudat la Beijing curajul soldaților nord-coreeni care au luptat la Kursk împotriva forțelor ucrainene # Jurnalul.ro
Președintele rus Vladimir Putin a avut miercuri, la Beijing, o întrevedere cu președintele nord-coreean Kim Jong Un, căruia i-a mulțumit pentru sprijinul acordat de Phenian în războiul împotriva Ucrainei, potrivit The Kyiv Independent.
13:20
La 100 de zile de la preluarea mandatului, președintele României, Nicușor Dan, răspunde, în direct, în fața românilor, la cele mai importante întrebări ale momentului, la Observator Antena 1.
Acum 12 ore
13:10
Pe 3 septembrie 2025, tranzitul Mercur în cuadratură cu Uranus aduce o schimbare de perspectivă și o eliberare mentală. Blocajele dispar, gândirea devine mai liberă, iar trei semne zodiacale reușesc să lase în urmă tristețea care le-a apăsat în ultima perioadă.
13:00
Costul orar al forței de muncă în trimestrul al II-lea al acestui an a crescut în România cu 1,53%, față de trimestru I și cu 10,34% față de același trimestru din 2024.
12:30
Oana Țoiu critică prezența unor foști premieri la Beijing: "România nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onorați în poză lângă Putin" # Jurnalul.ro
România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onorați în poză lângă Putin astăzi, afirmă ministrul de Externe, Oana Țoiu, după ce foștii premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă s-au fotografiat, la Beijing, alături de Vladimir Putin și Kim Jong Un.
12:30
Mircea Fechet trage un semnal de alarmă: "Rechinii imobiliari înoată nestingheriți prin Pădurea Băneasa" # Jurnalul.ro
Fostul ministru al Mediului Mircea Fechet, deputat PNL, spune că Pădurea Băneasa riscă să fie distrusă de interese imobiliare, după ce un drum forestier ar putea fi transformat într-o șosea urbană.
12:00
Oana Țoiu spune de ce Ambasada României în China nu a participat la parada militară de la Beijing: „Nu reprezintă în acest moment interesele României" # Jurnalul.ro
Ambasada României a fost invitată la parada militară de la Biejing dar niciunul dintre membrii guvernului nu ar fi putut să reprezinte România acolo pentru că noi ne delimităm de practicile lui Vladimir Puțin, susține Oana Țoiu, ministru de Externe.
12:00
Abonamentele pentru ediția din 2026 sunt deja disponibile
11:30
Împrejurările producerii accidentului cumplit de la Botoșani. 19 persoane sunt rănite și 3 au decedat # Jurnalul.ro
Un bărbat de 48 de ani din Republica Moldova, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și a intrat în microbuzul care se deplasa din sens opus, arată IPJ Botoșani. Accidentul s-a soldat cu 19 victime, dintre care 3 morți. Este vorba despre șofer și de 2 pasageri din autoturism.
11:00
Horoscop zilnic, 4 septembrie 2025: Marte în careu cu Jupiter! Grijă la excese și impulsivitate # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, 4 septembrie 2025: Tranzitul dintre Marte și Jupiter aduce pe 4 septembrie 2025 o energie puternică, dar și riscul de a exagera sau de a lua decizii pripite.
10:50
În ultimele zile, au apărut mai multe campanii frauduloase care exploatează încrederea oamenilor în branduri populare.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.