Mircea Lucescu și-a pierdut controlul în direct: „Ăștia mă calomniază!” » Limbaj incalificabil: „Un «avorton» și un cap pătrat!”
Gazeta Sporturilor,
10 septembrie 2025 14:20
Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul echipei naționale a României, a avut un atac incontrolabil în cadrul unei emisiuni, la adresa contestatarilor.În mod special, „Il Luce” s-a referit la jurnalistul de la Iamsport, Remus Răureanu. Aceasta a spus înaintea meciului cu Cipru că selecționerul ar fi întârziat la un antrenament oficial al naționalei din cauza faptului că „a fost la un masaj privat și a adormit”. ...
• • •
Alte ştiri de Gazeta Sporturilor
Acum 30 minute
18:50
„Vine Hagi în locul lui Lucescu?” » Gică Popescu a dat din casă: „Vă spun sută la sută” # Gazeta Sporturilor
Gică Popescu, 57 de ani, cumnatul lui Gică Hagi și colaborator al acestuia la Farul, a comentat posibilitatea ca „Regele” să fie uns selecționer al primei reprezentative, o idee pe care a întreținut-o chiar actualul antrenor, Mircea Lucescu!Cu campania de calificare la Mondial compromisă, singura șansă rămasă fiind barajul datorat parcursului din Liga Națiunilor, Mircea Lucescu s-a arătat dispus să facă un pas în spate, cu condiția ca Federația să aibă pregătit un ...
18:40
Fosta coproprietară a clubului Newcastle, Amanda Staveley (52 de ani), a fost vizibil emoționată când Jake Humphrey i-a citit un mesaj de la o pagină de fani, în cadrul podcastului High Performance.Suporterii i-au mulțumit pentru contribuția la ascensiunea clubului și au subliniat că personalitatea lui Staveley a reprezentat o punte de legătură între fani și sufletul clubului. ...
Acum o oră
18:20
Mircea Lucescu merge mâine să discute cu Burleanu: „Pentru Hagi, mă dau la o parte cu plăcere” # Gazeta Sporturilor
Mircea Lucescu, selecționerul României, a transmis faptul că ar renunța la post dacă Gică Hagi va veni în locul său la echipa națională.După ce sub comanda lui Mircea Lucescu România a notat rezultate sub așteptări, postul său este în pericol. Selecționerul a anunțat că va avea mâine o discuție legată de viitorul său cu oficialii FRF. Gică Hagi este principalul favorit al citiorilor GSP într-un sondaj de opinie privind viitorul băncii tehnice a naționalei. ...
18:20
Mircea Lucescu răspunde la două întrebări fierbinți: de ce nu i-a jucat pe Baiaram și Mitriță, de ce l-a schimbat pe Dobre? # Gazeta Sporturilor
Mircea Lucescu, 80 de ani, selecționerul primei reprezentative a României, a răspuns la două întrebări de pe buzele tuturor microbiștilor: de ce nu i-a jucat pe Ștefan Baiaram și Alexandru Mitriță, de ce l-a schimbat pe Alex Dobre, ci nu pe Dennis Man în remiza cu Cipru, scor 2-2?În meciul din Nicosia, unul esențial în campania de calificare, România a fost egalată de la 2-0. ...
18:20
Canotorii lotului național, pregătiți pentru obiectivul anului, Campionatele Mondiale de la Shanghai: „Ne luptăm pentru medalii” # Gazeta Sporturilor
Sportivii care vor participa la Campionatele Mondiale de la Shanghai (21 – 28 septembrie) au fost prezentați oficial la Snagov, cu patru zile înainte de plecarea spre China. Componența bărcilor încă nu e complet definitivată. La precedenta ediție a CM, România a cucerit 5 medalii.Ultima, dar și cea mai importantă competiție a anului, Campionatele Mondiale, se apropie, iar sportivii din lotul național abia așteaptă să meargă la Shanghai. ...
Acum 2 ore
18:00
Mărturia portarului demolat în Norvegia: „Îl înțeleg pe Haaland. Mi-a zis că nu-i vina lui, voia să facă goleveraj” # Gazeta Sporturilor
Cristian Avram, portarul de 31 de ani al naționalei Republicii Moldova, a povestit dialogul purtat cu golgheterul Norvegiei după „execuția” cu public din Oslo (1-11). „Lui Haaland i-a părut într-un fel rău de noi, însă a jucat să marcheze cât mai mult. Pentru că echipa lui vrea să câștige grupa”, a spus goalkeeperul lui Araz-Nakhchivan.Avram a scos de două ori mingea din plasă după doar 11 minute, iar la pauză avea deja cinci goluri încasate. ...
18:00
Între timp, în Superliga: Varga nu se mai oprește, tocmai a oficializat transferul #17! # Gazeta Sporturilor
CFR Cluj a anunțat transferul portarului Octavian Vâlceanu, 28 de ani, adus să-l înlocuiască pe italianul Alessandro Micai, pus pe liber după dezamăgitoarele prestații din acest început de sezon.Vâlceanu era liber de contract de la finele sezonului precedent, când s-a despărțit de Concordia Chiajna. A mai evoluat în prima ligă pentru Academica Clinceni, Gaz Metan, Petrolul Ploiești și FC Voluntari. ...
17:40
Șelimbăr, ocupanta penultimului loc din Liga 2, a oficializat transferul lui Alexandru Stoian (20 de ani), fost portar la Dinamo.Goalkeeper-ul a semnat un contract valabil pe 1 sezon cu posibilitatea de prelungire pentru un al doilea. ...
17:30
Invitat la GSP Live, Raul Rusescu (37 de ani) a comentat strategia aleasă de Mircea Lucescu în remiza României cu Cipru, scor 2-2.De trei ori campion al României, Rusescu nu s-a ferit să critice felul în care selecționerul a abordat jocul, în special în ceea ce privește schimbările. Modificările care ar fi trebuit să întărească apărarea au venit mult prea târziu, consideră fostul internațional.VIDEO. ...
17:30
A devenit al șaselea cel mai scump fotbalist din lume, apoi a început declinul » DJ part-time, emblematicul număr 6 revine în curând în iarbă # Gazeta Sporturilor
În 2001, Gaizka Mendieta devenea cel mai scump fotbalist spaniol din istorie, Lazio plătind 48 de milioane de euro pentru a-l transfera de la Valencia. Astăzi, fostul mijlocaș este ambasador UEFA și al campionatului Spaniei, ocazional DJ, și se pregătește să pună ghetele în picioare pentru Legends Charity Game, supermeciul caritabil pe care Gazeta Sporturilor îl va transmite în exclusivitate în România.Pe 15 septembrie, ora 22:00, GSP. ...
17:20
Mircea Lucescu a solicitat un drept la replică, după dezvăluirile GSP: „Nu am avut motiv să aplic amenzi. Legat de partea cu frizerul, e o tradiție” # Gazeta Sporturilor
Mircea Lucescu, criticat după egalul României din Cipru, 2-2, a oferit o replică privind situația din vestiarul naționalei, declarând că toți jucătorii respectă regulamentul și că există unitate și disciplină.Într-un dialog cu reporterul Gazetei Sporturilor, Mircea Lucescu a reacționat ca urmare a materialului publicat pe GSP. ...
Acum 4 ore
17:00
Statisticienii au refăcut calculele la titlu » Cine e văzută mare favorită și ce echipă este cotată cu șansa a doua # Gazeta Sporturilor
CIES Football Observatory a publicat o analiză a luptei la titlu în 29 de campionate din Europa. Institutul de Statistică și Istorie a Fotbalului din Neuchatel a evaluat șansele la câștigarea competiției interne și în Superliga, iar în capul listei se află FCSB. Învingătoarea din sezonul 2024-2025 e creditată, susprinzător, cu 47,9% șanse, deși ocupă abia locul al 13-lea, la 14 puncte de lider. ...
16:50
Suporterul lui Oviedo, reținut în Spania pentru gesturi rasiste la adresa lui Vinicius și Mbappe # Gazeta Sporturilor
Autoritățile spaniole au reținut miercuri un suporter al echipei Oviedo, acuzat că a făcut gesturi și sunete cu tentă rasistă la adresa lui Vinicius (25 de ani) și Kylian Mbappe (26 de ani) în timpul meciului dintre formația asturiană și Real Madrid, disputat pe 24 august, încheiat scor 0-3. Incidentul a avut loc mai exact în minutul 37, moment în care madrilenii sărbătoreau golul marcat de numărul 10 al „galacticilor”. ...
16:30
Nicolae Stanciu (32 de ani), căpitanul echipei naționale, a fost integralist în remiza cu Cipru, scor 2-2, din preliminariile CM 2026. Cifrele din dreptul mijlocașului ofensiv indică unul dintre motivele colapsului „tricolorilor” la Nicosia.Motorul echipei naționale în campania de calificare la EURO 2024, dar și la turneul final din Germania, Stanciu a avut evoluții sub așteptări la națională în ultima perioadă, după cum au remarcat mai mulți foști internaționali. ...
16:30
„La cum merg lucrurile...” » Egalul cu Cipru l-a lăsat descumpănit pe Miodrag Belodedici: „Ceva e în neregulă!” # Gazeta Sporturilor
Miodrag Belodedici, 61 de ani, fostul mare fundaș central al echipei naționale, o piesă prețioasă a „Generației de Aur” care-i încânta pe români în anii '90, acceptă cu greu remiza înregistrată de naționala României în Cipru, scor 2-2. Într-un dialog purtat astăzi cu GSP.ro, Belo nu și-a mascat dezamăgirea prilejuită de remiza de la Nicosia. ...
16:20
FIFA pregătește o nouă schimbare MAJORĂ » Se va aplica din sezonul viitor și va afecta direct și fotbalul românesc # Gazeta Sporturilor
Din 2026, formatul actual al programului echipelor naționale va fi revoluționat. Concret, atunci va exista o singură pauză internațională în intervalul septembrie-octombrie.Actuala pauză internațională s-a încheiat în Europa. Marți seara, s-au disputat ultimele meciuri de calificare la Campionatul Mondial 2026, găzduit de Canada, SUA și Mexic, din luna septembrie. În octombrie și noiembrie vor continua calificările pentru turneul final de anul viitor. ...
16:10
Fostul președinte al clubului din Italia, găsit mort în casă la 41 de ani » Anchetatorii iau în calcul ipoteza sinuciderii # Gazeta Sporturilor
Paul Baccaglini, fostul președinte al clubului Palermo, a murit la vârsta de 41 de ani. Acesta a fost găsit fără suflare în locuința sa din Segrate, de către partenera sa, iar anchetatorii iau în calcul ipoteza sinuciderii.Cauza exactă a decesului urmează să fie clarificată în cursul zilei de miercuri, după autopsie, susține gazzetta.it. ...
16:10
Marca a numit cei mai buni 11 wonderkids U18 în 2016, iar unul este rapidist acum. Ce s-a întâmplat cu ei # Gazeta Sporturilor
Cristi Manea, 28 de ani, era într-un prim 11 elaborat de prestigioasă publicație spaniolă în 2016, alături de nume care au atins culmile performanței, precum Donnarumma și Mbappe, dar și jucători care au urcat și au regresat la nivel internațional, precum Oxford și Renato SanchesSpaniolii de la Marca au obiceiul de a elabora un prim XI al fotbaliștilor de viitor la nivel internațional de foarte mulți ani. ...
15:40
Arbitrul suspendat pentru consum de droguri și jigniri la adresa lui Jurgen Klopp, cercetat pentru videoclipuri indecente cu minori # Gazeta Sporturilor
David Coote, fostul arbitru din Premier League, suspendat în urma derapajului la adresa lui Jurgen Klopp și a lui Liverpool, și, de asemenea, în urma consumului de droguri înaintea unui meci pe care l-a oficiat la Campionatul European din 2024, a fost acum acuzat de realizarea unui material video de categoria A, cu un copil. În vârstă de 43 de ani, arbitrul originar din Nottinghamshire, urmează să fie audiat joi, 11 septembrie. ...
15:30
Mircea Lucescu este dispus să renunțe la funcția de selecționer al echipei naționale. Mai mulți antrenori ar putea fi luați în calcul pentru a prelua conducerea primei reprezentative. Pe cine crezi că ar trebui să numească Federația Română de Fotbal? Votează în sondajul GSP.RO.„Dacă există o variantă viabilă, eu mă dau la o parte. Nu vreau să țin de scaun, dar nici nu sunt laș”. ...
15:20
Marcel Pușcaș a găsit „buba” naționalei: „Și dacă Lucescu și-ar da demisia, tot degeaba!” + „Ar fi și Chivu o soluție. Dar nu renunță el la banii de la Inter” # Gazeta Sporturilor
Marcel Pușcaș (64 de ani) nu mai este implicat direct în fotbal, după ce s-a despărțit de Ceahlăul Piatra Neamț, ultimul club la care a activat, dar urmărește atent fenomenul, inclusiv echipa națională.Pușcaș s-a arătat și el dezamăgit de rezultat, dar mai ales de jocul „tricolorilor”, nu doar în partida de aseară, cu Cipru la Nicosia, „unde, după 2-0, jocul a arătat foarte urât”, dar și de cel prestat în ultimul timp. ...
15:20
Invitat la GSP Live, Raul Rusescu (37 de ani) a comentat strategia aleasă de Mircea Lucescu în remiza României cu Cipru, scor 2-2.De trei ori campion al României, Rusescu nu s-a ferit să critice felul în care selecționerul a abordat jocul, în special în ceea ce privește schimbările. Modificările care ar fi trebuit să întărească apărarea au venit mult prea târziu, consideră fostul internațional.VIDEO. ...
15:10
Florentin Petre vine la podcastul GSP „2 la 1”: „După discuția cu Becali, am plâns jumătate de oră în mașină” # Gazeta Sporturilor
Florentin Petre, 49 de ani, antrenorul secund de la Dinamo, e invitatul ediției #24 a podcastului GSP „2 la 1”, format realizat de Alexandru Barbu și Raul Rusescu.Podcastul cu Florentin Petre va fi disponibil pe canalul de YouTube al Gazetei Sporturilor (ABONEAZĂ-TE AICI!), precum și pe GSP. ...
Acum 6 ore
15:00
Adrian Mutu, fostul decar al echipei naționale, a analizat prestația tricolorilor din meciul terminat la egalitate cu Cipru, 2-2. Cel mai bun marcator al primei reprezentative, la egalitate cu Gheorghe Hagi (ambii cu câte 35 de goluri), a opinat că lipsa de formă a majorității jucătorilor a dus la prestația rușinoasă de aseară. „Briliantul” l-a remarcat pe Drăguș și a cerut explicații despre cum de nu s-a reușit gestionarea rezultatului de 2-0 pe care l-am avut. ...
14:50
Rodion Cămătaru vine cu un verdict necruțător: „Din ce în ce mai slab, e modest!” » Răspuns frontal despre Mircea Lucescu # Gazeta Sporturilor
Rodion Cămătaru, 67 de ani, fostul mare atacant al României, oferă, într-un interviu acordat miercuri Gazetei Spoturilor, explicațiile sale pentru regresul echipei naționale din ultimele luni. „Tricolorii” s-au făcut de râs în Cipru, 2-2, scăpând printre degete o victorie care ne-ar fi menținut în cărți în perspectiva meciurilor de „foc” din toamnă, când vom întâlni Austria și Bosnia. ...
14:20
Mircea Lucescu, despre demisie: „Dacă există o variantă viabilă, eu mă dau la o parte!" # Gazeta Sporturilor
Mircea Lucescu (80 de ani) a spus în ce condiții este dispus să demisioneze din funcția de selecționer al naționalei României. Mircea Lucescu a spus că este dispus să renunțe la post în cazul în care Federația Română de Fotbal va găsi o soluție viabilă. Selecționerul a spus că până în acest moment nimeni din Federație nu i-a sugerat să plece. Crede în continuare că naționala se poate califica la Campionatul Mondial din 2026. ...
14:20
Ciprian Marica trage un semnal de alarmă: „Trăim într-o bulă. Realitatea e alta” # Gazeta Sporturilor
Ciprian Marica (39 de ani), fostul atacant al echipei naționale, a comentat remiza României cu Cipru, scor 2-2, în preliminariile Campionatului Mondial din 2026.Fostul internațional a tras un semnal de alarmă, declarând că fotbalul românesc trăiește într-o bulă. Marcator a 25 de goluri pentru România, Marica e de părere că apărarea e principala problemă de la națională.Ciprian Marica: „Am primit goluri, acolo e problema”„Din păcate, asta e realitatea tristă. ...
14:20
Mircea Lucescu și-a pierdut controlul în direct: „Ăștia mă calomniază!” » Limbaj incalificabil: „Un «avorton» și un cap pătrat!” # Gazeta Sporturilor
Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul echipei naționale a României, a avut un atac incontrolabil în cadrul unei emisiuni, la adresa contestatarilor.În mod special, „Il Luce” s-a referit la jurnalistul de la Iamsport, Remus Răureanu. Aceasta a spus înaintea meciului cu Cipru că selecționerul ar fi întârziat la un antrenament oficial al naționalei din cauza faptului că „a fost la un masaj privat și a adormit”. ...
14:00
Îl vede pe Gică Hagi selecționer la naționala României: „E doar o chestiune de timp” # Gazeta Sporturilor
Ciprian Marica, acționar minoritar la Farul, e de părere că Gică Hagi (60 de ani) va fi în viitor selecționerul României. Fostul mare internațional consideră că Mircea Lucescu trebuie să-și ducă mandatul la capăt.Ciprian Marica a declarat că Gică Hagi va ajunge în viitor pe banca naționalei. El a fost dorit și după plecarea lui Edi Iordănescu, înainte de numirea lui Il Luce.Doar că Hagi era pe banca Farului și nu a dorit să renunțe la echipă. ...
14:00
Succesorul lui Erik ten Hag vorbește despre demiterea-fulger a „bunului său coleg”: „A fost foarte haotic. Sper la ceva mai mult de 3 meciuri” # Gazeta Sporturilor
Bayer Leverkusen l-a numit pe Kasper Hjulmand (53 de ani) ca succesor al lui Erik ten Hag (55 de ani), care a fost demis săptămâna trecută. Olandezul a fost dat afară după doar trei meciuri oficiale. Antrenorul danez a vorbit cu mult respect despre predecesorul său. „Sper la ceva mai mult de trei meciuri”, spune fostul selecționer al Danemarcei.„Vreau să încep prin a spune că am un respect deosebit pentru Erik. Este un coleg bun. ...
14:00
Sunt indicii serioase că FCSB va aborda transferul lui Kennedy Boateng, 28 de ani, de la Dinamo. Când și în ce condiții?Gazeta a relatat ieri despre situația lui Boateng. Stoperul e în ultimul an de contract cu Dinamo, iar până acum „câinii” n-au găsit o soluție de prelungire a înțelegerii.Din informațiile GSP, Boateng țintește un salariu aproape dublu față de cel încasat în prezent la Dinamo, adică peste 20. ...
13:50
Scene curioase cu Ralf Rangnick » Cum a apărut selecționerul Austriei la jocul din Bosnia și ce explică! # Gazeta Sporturilor
Ralf Rangnick (67 de ani) a surprins pe toată lumea când a apărut la Zenica pedalând! Selecționerul Austriei, adversara naționalei României în viitorul joc de pe Arena Națională din preliminariile CM 2026, își protejează piciorul accidentat. ...
13:40
Oficial. După 19 ani, Final 4-ul Euroligii se va întoarce în Atena: „O decizie naturală. Suntem încântați” # Gazeta Sporturilor
Telekom Center Arena din Atena va fi gazda Final 4-ului Euroligii din 2026, după o ședință care a avut loc miercuri, 10 septembrie. Cealaltă variantă era Belgradul, capitala Serbiei, însă votanții au ales în majoritate, 8-3, capitala Greciei.După ce în 2025 Final 4-ul Euroligii s-a desfășurat în afara Europei, la Abu Dhabi, conducătorii celei mai importante competiții europene inter-cluburi au decis să revină pe continent, în niște orașe cu tradiție în baschet. ...
13:40
Gigi Becali (67 de ani), patronul de la FCSB, a spus care a fost motivul pentru care l-a păstrat pe Vlad Chiricheș (35, mijlocaș) pe lista pentru Superliga. Gigi Becali era hotărât să îl excludă pe Vlad Chiricheș de pe lista de campionat și cea de Europa League. În mod surprinzător, fotbalistul a rămas pe lista de Superliga. Patronul campioanei a spus că a luat această decizie în urma unei discuții cu Mihai Pintilii. ...
13:30
Mircea Lucescu a dezvăluit în ce condiții își dă demisia de la naționala României: „Fără niciun fel de problemă” + Dialog cu Gigi Becali: „Care e nemulțumirea?” # Gazeta Sporturilor
Mircea Lucescu (80 de ani) a mărturisit că este pregătit să-și dea demisia din funcția de selecționer al echipei naționale a României, în cazul în care Federația Română de Fotbal găsește o soluție viabilă.România a remizat surprinzător în Cipru, scor 2-2, deși „tricolorii” au condus cu 2-0. Astfel, șansele de a se califica la Campionatul Mondial din 2026 prin intermediul grupei preliminare sunt aproape 0, iar Mircea Lucescu a fost aspru criticat. ...
13:20
Fostul fundaș din „Generația de Aur”, mesaj acid: „Să-l pomenim în fiecare seară, să-i mulțumim” # Gazeta Sporturilor
Gică Mihali (59 de ani), fostul fundaș central al naționalei României, a analizat pentru GSP.ro remiza „tricolorilor” din Cipru, scor 2-2.Componentul „Generației de Aur” a declarat că se aștepta să vadă mai mult de la Dennis Man și Nicolae Stanciu. Vorbind despre șansele pentru a ajunge la Campionatul Mondial, Mihali a declarat că „ar trebui să-i mulțumim lui Infantino”.România mai are șanse de 0,1 % să câștige grupa și să se califice direct la CM 2026. ...
13:20
România a obținut doar un egal în Cipru, scor 2-2, la Nicosia, la capătul unui meci în care „tricolorii” și-au arătat din nou limitele momentului. În meciul în care trebuia să păstrăm vii șansele de calificare pe ruta grupei, naționala a trăit un roller-coaster tactic cu final în suferință. ...
13:20
N-am văzut mare lucru marți seară din Cipru-România, asta trebui spus din capul locului, doar frânturi, îmi mai aruncam un ochi când și când. Am comentat în același timp Ungaria - Portugalia de la Budapesta, prilej pentru mine și pentru cei (puțini) care au fost inspirați să stea pe această partidă să constatăm că om fi depășit noi Ungaria pe parte economică, dar pe parte de fotbal sunt mult în fața noastră. ...
Acum 8 ore
13:00
Născut în anul ultimei apariții la Mondial, Sergiu Stancu prefațează turneul din Filipine: „Ne bucurăm că suntem pe scena voleiului mondial” # Gazeta Sporturilor
Sergiu Stancu (43 de ani), antrenorul naționalei de volei masculin a României, a oferit o amplă declarație înainte de debutul tricolorilor la Campionatul Mondial din Filipine, acolo unde le va întâlni în primă fază pe Polonia, Olanda și Qatar.Naționala de volei masculin a României se află în Filipine, acolo unde, după o pauză de 43 de ani, a revenit la Campionatul Mondial. Tricolorii au fost repartizați în grupa B, alături de Polonia, Olanda și Qatar. ...
13:00
Gigi Becali dă vina pe Mircea Lucescu pentru accidentarea lui Adrian Șut: „Nu mai merge să alergăm până vomităm” # Gazeta Sporturilor
Gigi Becali (67 de ani) a lăsat de înțeles că îl vede pe Mircea Lucescu (80) vinovat pentru accidentarea suferită de mijlocașul Adrian Șut (26) în meciul Cipru - România, scor 2-2. Adrian Șut a fost introdus la Nicosia în minutul 80 și a ieșit accidentat după doar 6 minute. Becali a spus că nu este vorba despre ceva grav. ...
13:00
Huiduit nonstop de tot stadionul! » Selecționerul Deschamps l-a apărat: „Este inacceptabil” # Gazeta Sporturilor
Adrien Rabiot a avut parte marți seară de o primite incredibil de ostilă din partea publicului de pe „Parc des Princes”. Introdus de nevoie în repriza secundă, după eliminarea lui Aurelien Tchouameni, fostul mijlocaș al lui Marseille, care a trădat-o pe PSG, a devenit inamicul public numărul 1 pentru fanii parizieni!Franța s-a impus cu emoții (2-1) în partida jucată pe „Parc des Princes” în fața naționalei din Islanda. ...
12:30
Dezvăluiri incredibile din interiorul echipei naționale: „Debandadă totală! Vin frizerii în cantonament, caterincă, maimuțăreală” # Gazeta Sporturilor
Haosul pare să fi cuprins echipa națională odată cu venirea lui Mircea Lucescu, care a renunțat la regulamentele stricte impuse de predecesorul său, Edward Iordănescu. Jucătorii se bucură de libertate totală în cantonamente, iar unele surse din fotbal descriu atmosfera drept „dezorganizare și circ”. ...
12:30
Acord între Becali și Varga pentru transferul lui Louis Munteanu: „Nu spun prețul” # Gazeta Sporturilor
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a spus că în ultima zi de mercato din România (8 septembrie) s-a înțeles cu Ioan Varga pentru transferul lui Louis Munteanu (23 de ani), însă a renunțat la transferul atacantului de la CFR Cluj. Gigi Becali susține că ar fi putut să îl aibă în acest moment în lot pe Louis Munteanu. Nu a vrut să spună prețul la care se înțelesese cu Varga. Totuși, a considerat că nu are rost să îl transfere pe fotbalist în acest moment. ...
12:20
Turcia – Grecia, semifinala de vis de la EuroBasket 2025 » Duel între doi antrenori de top și vedetele Alperen Sengun și Giannis Antetokoumpo # Gazeta Sporturilor
Turcia – Grecia este prima semifinală a ediției din acest an a EuroBasket, a cărei fază eliminatorie se joacă în Letonia, la Riga. Turcii s-au impus cu 91-77 în fața Poloniei, în timp ce grecii au trecut cu 87-76 de Lituania.Campionatul European de baschet masculin se apropie de final, iar marți, 9 septembrie, s-a stabilit prima semifinală a acestui turneu, care se va disputa între două țări rivale. Este vorba de Turcia și de Grecia. ...
12:20
Scene revoltătoare! Jucătorul a sărit peste panouri și i-a smuls megafonul unui fan: „Să aud la fiecare atac cât de urât sunt, că sunt un monstru” # Gazeta Sporturilor
Federația Norvegiană de Handbal a început să adune informații despre incidentul șocant care a avut loc duminică seară la meciul dintre Follo și Bergen, dispitat în sala Stil Arena (Langhus), scor 27-29. Cu puțin timp înainte de pauză, jucătorul oaspeților Nicolai Daling a sărit peste panourile publicitare și a smuls megafonul din mâna unui fan al echipei gazdă. ...
12:10
Aproape de o bătaie pe gazon! » Acuzațiile grave ale israelienilor contra Italiei: „Ne-au insultat tot meciul!” # Gazeta Sporturilor
Tragicomedia de la Debrecen s-a terminat luni cu scandal. După ce înaintea meciului Israel - Italia 4-5, fanii oaspeților au boicotat imnul țării adverse și s-au întors cu spatele la teren, finalul era cât pe ce să degenereze într-o bătaie, chiar pe gazon!Jucătorii israelieni se plâng că au fost provocați și chiar înjurați de către elevii lui Gennaro Gattuso pe stadionul din Ungaria, ce a servit drept gazdă pentru adversarii Italiei. ...
11:50
Fostul jucător al lui Dinamo va evolua în Liga a 2-a » Constantin Budescu l-a convins să vină la Tunari # Gazeta Sporturilor
Ricardo Grigore (26 de ani), fostul fundaș central al lui Dinamo, va evolua în liga secundă, la Arsenal Tunari.Echipa nou-promovată în eșalonul secund l-a convins pe Rici Grigore să se alăture lotului. Ultima echipă pentru care a evoluat a fost CD Eldense. S-a despărțit de formația din liga a doua a Spaniei anul acesta, în februarie. ...
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.