Reacția lui Andrew Tate după ce a scăpat de dosarul penal din UK: „Sunt unul dintre cei mai maltratați bărbați din istorie, alături de președintele Trump”
Adevarul.ro,
30 septembrie 2025 12:45
Andrew Tate a avut o primă reacție după ce a scapat de urmărire penală în Marea Britanie, în procesul în care patru femei l-au acuzat de violență sexuală. Influencerul s-a comparat cu președintele SUA, Donald Trump.
• • •
Alte ştiri de Adevarul.ro
Acum 10 minute
18:00
Bolojan s-a întâlnit la Palatul Victoria cu directorul executiv al FMI. Cei doi au discutat despre situația bugetară actual # Adevarul.ro
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit marți, 30 septembrie, cu Jeroen Clicq, director executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI). Cei doi au discutat despre situația bugetară actuală și despre măsurile necesare pentru corectarea deficitului.
18:00
Regele Charles al III-lea a vizitat expoziția „Maria a României. Regina artistă”, deschisă la Londra # Adevarul.ro
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a vizitat luni spaţiul expoziţional al fundaţiei Majestăţii Sale din Londra pentru a admira cea mai nouă expoziţie, "Maria a României. Regina artistă", organizată de Institutul Cultural Român.
Acum 30 minute
17:45
Dănuț Pilă, șeful CA al spitalului din Iași unde au murit șapte copii, este un fost angajat SRI, director la Drumuri și pensionar special # Adevarul.ro
Dănuț Pilă este președintele Consiliului de Administrație al Spitalului de pediatrie „Sfânta Maria” din Iași, unitate medicală unde șapte copii și-au pierdut viața din cauza unor infecții nosocomiale.
Acum o oră
17:30
MApN pregătește noi achiziții de tancuri și instruire militară, cu producție și mentenanță în țară # Adevarul.ro
Ministerul Apărării a cerut Parlamentului aprobarea pentru extinderea programului „Tanc principal de luptă”, cu achiziții de peste 6 miliarde de euro pentru tancuri Abrams, derivate, muniții și producție în țară, pentru creșterea capacității de apărare.
17:30
Moment ridicol produs de Pete Hegseth. A încercat să facă un truc cu skateboard-ul, dar s-a lovit cu placa între picioare # Adevarul.ro
Pete Hegseth, secretarul Apărării al SUA, a creat un moment amuzant după ce, încercând să facă un truc cu skateboard-ul, s-a lovit între picioare cu placa.
17:15
Garaj la preț de garsonieră în Capitală. Oferta care șochează piața imobiliară: „Are și un grup sanitar separat” # Adevarul.ro
Garaj la preț de garsonieră în Capitală. O construcție veche, ridicată în 1972 și folosită în prezent drept garaj a fost scoasă la vânzare pe o platformă imobiliară pentru suma de 50.000 de euro.
17:15
Ibiza și Insulele Baleare, sub cod roșu de ploi torențiale. Autoritățile semnalează un „pericol extraordinar” # Adevarul.ro
Agenția spaniolă de meteorologie (Aemet) a emis un cod roşu pentru Ibiza și Formentera din Insulele Baleare, avertizând asupra unui „pericol extraordinar” din cauza riscului de „inundații și viituri pe cursurile de apă”, cauzate de „ploi torențiale”.
Acum 2 ore
17:00
Abrudean: „Eu n-am mai auzit premieri în ultimii ani să condiționeze reformele de propriul mandat. E vorba de responsabilitate” # Adevarul.ro
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a vorbit în cadrul unui interviu pentru „Adevărul” despre reformele pe care Guvernul Bolojan și le-a asumat, punctând că este pentru prima dată când un premier condiționează reformele de mandatul său.
17:00
Avertisment de la Moscova. Peskov indică următoarele ținte: „Odesa și Nicolaev vor să-și lege destinele de Rusia dar se tem să spună” # Adevarul.ro
Moscova a lăsat să se înțeleagă că următoarele regiuni ucrainene vizate de pretențiile sale teritoriale ar putea fi Odesa și Nicolaev.
16:45
Congresului Naţional al AUR va avea loc pe 30 noiembrie, la Alba Iulia, potrivit unui comunicat oficial.
16:45
Statuia lui Ioan de Hunedoara, dată jos din turn. Urme stranii găsite pe armura cavalerului de la Castelul Corvinilor # Adevarul.ro
Statuia lui Ioan de Hunedoara a fost coborâtă, miercuri, după mai mult de un secol și jumătate de pe Turnul Buzdugan al Castelului Corvinilor, pentru a fi restaurată. Operațiunea a fost dificilă, din cauza înălțimii turnului, dar și a volumului și stării avansate de degradare a monumentului.
16:45
SUA cooperează cu Belarusul pentru a deschide un canal de comunicare cu Putin, spune trimisul lui Trump # Adevarul.ro
Statele Unite poartă discuții cu Belarus ca parte a eforturilor de a menține canale deschise de comunicare cu președintele rus Vladimir Putin, a declarat trimisul special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg marți, 30 septembrie, la Forumul de Securitate de la Varșovia.
16:30
Un tânăr declarat mort a apărut în carne și oase la propria înmormântare, organizată de familie: „Nu eu sunt cel din sicriu” # Adevarul.ro
Un tânăr de 22 de ani a apărut viu și nevătămat la propria înmormântare, lăsându-şi fără cuvinte rudele și prietenii care se adunaseră pentru un ultim rămas bun.
16:30
O tânără de 20 de ani a fost înjunghiată mortal marți, 30 septembrie, de fostul concubin. Mama victimei a fost, de asemenea, atacată, dar a supraviețuit și a sunat la 112.
16:30
Qatarul ar fi primit garanții de securitate din partea lui Trump și o o promisiune de la Netanyahu că Israel că nu va mai ataca această țară # Adevarul.ro
Qatarul a anunțat că a primit garanții privind securitatea sa din partea SUA şi o promisiune de la Israel că nu va mai ataca țara din Golf, asigurări primite în timpul unei conversații telefonice desfășurate luni între cele trei state, transmit marți AFP și Reuters.
16:30
Administrația Prezidențială dă înapoi la bugetul de stat 17,5 milioane de lei. Nicușor Dan: „Nu e un gest politic, e o chestiune de bun-simț” # Adevarul.ro
Administrația Prezidențială anunță o reducere substanțială a propriului buget pentru 2025, în contextul măsurilor de austeritate cerute populației. Președintele Nicușor Dan a transmis că instituția va returna statului aproximativ 17,5 milioane de lei, echivalentul a 17% din creditele bugetare.
16:30
Polonezii l-au reținut pe instructorul ucrainean de scufundări, suspectat de implicare în sabotajul cobductelor Nord Stream # Adevarul.ro
Un instructor ucrainean de scufundări, identificat ca Volodimir Z., a fost reținut în Polonia la cererea autorităților germane, care îl suspectează de implicare în exploziile conductelor de gaz Nord Stream din 2022.
16:30
Ministrul german al Transporturilor a leșinat în timpul unei ședințe a cabinetului cancelarului Merz # Adevarul.ro
Ministrul Transporturilor, Patrick Schnieder, a fost transportat marţi la spital după ce a leşinat în timpul unei şedinţe a Cabinetului, la Berlin, transmite agenţia DPA, citată de Agerpres.
16:15
Perchezițiile și reținerile în dosarul corupției electorale continuă în Republica Moldova și după alegerile parlamentare de duminică.
16:15
U Cluj rămâne cerebrală. Pleacă sau nu Ioan Ovidiu Sabău? S-a luat decizia: „Obiectivul e intrarea în play-off” # Adevarul.ro
Tehnicianul român a preluat banca tehnică a clujenilor în luna ianuarie 2023.
Acum 4 ore
16:00
Prima actriță AI zguduie Hollywoodul și provoacă indignare printre staruri: „Plecați dracu! Sper ca toți actorii să își dea demisia” # Adevarul.ro
O nouă senzație zguduie Hollywoodul: Tilly Norwood, actrița creată de inteligența artificială, este căutată deja de agenții de management. În timp ce fanii sunt fascinați, actorii reali o critică vehement.
16:00
Președintele Senatului spune că traseismul politic „ar trebui interzis într-o societate ideală”. „Sunt reglementări care ar trebui să se aplice și în Parlament” # Adevarul.ro
Sunt niște reglementări care ar trebui corelate și care ar trebui să se aplice și în zona Parlamentului, spune Mircea Abrudean, președintele Senatului referitor la traseismul politic, într-un interviu pentru „Adevărul”.
15:45
LIVE TEXT Comandanți armatei SUA din toată lumea, întâlnire cu președintele Donald Trump. Agenda discuțiilor nu a fost dată publicității # Adevarul.ro
Președintele Donald Trump și secretarul Apărării, Pete Hegseth, se vor întâlni marți, 30 septembrie, cu înalți comandanți ai armatei americane, în cadrul unui eveniment neobișnuit desfășurat la o bază din apropiere de Washington DC.
15:45
SUA se confruntă cu cel mai mare exod de creiere. 154.000 de angajați federali pleacă acasă: „O mare parte din cunoștințe se pierde” # Adevarul.ro
Peste 150.000 de angajați federali vor fi scoși săptămâna aceasta de pe statul de plată al guvernului SUA, după ce au acceptat să demisioneze în schimbul salariilor compensatorii.
15:30
Jurnalista Ioana Popescu nu va fi înmormântată de stat. Cine se va ocupa de funeralii: „Va avea tot ce e creștinește, colivă, sicriu” # Adevarul.ro
Trupul neînsuflețit al Ionei Popescu nu a fost ridicat de nimeni după decesul său, astfel că jurnalista Mara Bănică s-a oferit să se ocupe personal de înmormântarea ei. Aceasta a promis că „devoratoarea de fotbaliști” va avea parte de o ceremonie creștinească completă.
15:30
Rusia extinde crematoriul din Sankt Petersburg, pe fondul pierderilor masive din războiul din Ucraina # Adevarul.ro
Autoritățile din Sankt Petersburg au decis modernizarea și extinderea crematoriului orașului, care urmează să devină cel mai mare din Europa, în contextul pierderilor uriașe suferite de armata rusă în Ucraina.
15:30
„Regele asfaltului” din România, Dorinel Umbrărescu, interesat să preia combinatul siderurgic Liberty Galați. Ce condiție pune omul de afaceri # Adevarul.ro
Omul de afaceri român Dorinel Umbrărescu, supranumit „regele asfaltului” și proprietarul celui mai puternic grup de construcții din România, și-ar fi manifestat interesul pentru preluarea combinatului siderurgic Liberty Galați, deținut în prezent de magnatul indian Sanjeev Gupta.
15:15
Rapoartele SRI, păstrate la secret, după ce au fost blocate în sertarele Parlamentului. Abrudean: „Trebuie aprobate cât mai rapid” # Adevarul.ro
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul” despre blocajul rapoartelor privind activitatea SRI în Parlament, admițând că acest lucru generează speculații. El a precizat că urmează să discute cu colegii săi pe această temă.
15:15
13 comandanți ruși, identificați de serviciile ucrainene ca fiind implicați direct în atacurile cu rachete asupra civililor # Adevarul.ro
Serviciul de informații militare al Ucrainei (GUR) a publicat o listă detaliată cu 13 comandanți ai aviației strategice ruse, despre care afirmă că sunt responsabili pentru planificarea și executarea atacurilor masive cu rachete asupra teritoriului ucrainean, de la începutul invaziei din 24 februari
15:00
Misterul hamburgerului de aproape 10.000 de euro care a stârnit fascinația lumii culinare: acord de confidențialitate și fotografierea interzisă! # Adevarul.ro
Bosco Castro, cunoscut drept BdeVikingo – bucătar, influencer și proprietar al steakhouse-ului „Aupa”, lângă Barcelona, a creat un hamburger unic în lume, evaluat la 9.440 de euro. Accesul la această delicatesă este strict controlat: clienții sunt selectați pe baza unor criterii misterioase.
15:00
Printre cei mai buni 5 portari din Europa, acum se chinuie să pună mâncare pe masa familiei. „Mor de foame. Trăim 3 oameni cu 140 de euro lunar” # Adevarul.ro
În vârstă de 70 de ani, cel mai amintit pentru perioada sa în vestiarul celor de la Hajduk Split, se luptă pentru un trai zilnic decent.
15:00
Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) a crescut la 6,06% pe an, de la 5,55% cât era în urmă cu trei luni, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Este cel mai ridicat nivel al indicelui de până acum.
15:00
Incendiu la Șantierul Naval Constanța. Puntea unei nave a fost cuprinsă de flăcări. Fumul se vede de la mare depărtare # Adevarul.ro
Un incendiu a izbucnit marți, 30 septembrie, pe puntea superioară a unei nave aflate în reparații în doc la Șantierul Naval Constanța, au anunțat reprezentanții ISU Dobrogea.
15:00
TVR intră în familia EBU Sport. Competițiile naționale din România vor putea fi văzute în toată lumea # Adevarul.ro
Audiența și vizibiltiatea competițiilor sportive din România ar putea crește prin introducerea transmisiunilor într-o platformă integrată.
14:45
Protest sub fereastra lui Putin. Câteva sute de ruși au depus petiții în cea mai amplă manifestație de la începutul anului 2024 # Adevarul.ro
Aproape 1.000 de persoane s-au adunat sâmbătă, 27 septembrie, în fața biroului oficial de recepție al președintelui Vladimir Putin, pentru a protesta față de problemele sociale și de mediu.
14:30
Companii din UE plătesc Rusiei miliarde de dolari în taxe pentru importurile de gaz natural lichefiat. Ce arată un studiu Greenpeace # Adevarul.ro
Rusia profită semnificativ de pe urma vânzărilor de gaz natural lichefiat (GNL) către companii din Uniunea Europeană, se arată într-un studiu realizat de organizația de mediu Greenpeace, publicat marți.
14:30
Gina Pistol, revoltată de tarifele unei parcări din București: „Încă plâng după bani”. Cât a plătit pentru o oră și jumătate de parcare # Adevarul.ro
O simplă oprire în București s-a transformat într-o experiență neașteptată pentru Gina Pistol. Prezentatoarea emisiunii MasterChef a fost surprinsă de costul ridicat al unei parcări, după ce a aflat că o oră și jumătate de staționare i-a costat 105 lei, fără ca prețul să fie afișat în prealabil.
14:15
Tragedie în fotbalul englez! Fostul antrenor al celor de la Liverpool și Chelsea s-a sinucis # Adevarul.ro
Fostul tehnician a rămas în istoria fotbalului feminin englez.
Acum 6 ore
14:00
Un caz de violență școlară a fost raportat luni, 29 septembrie, la Școala Gimnazială nr. 12 „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Constanța, unde un elev a fost mușcat de un alt copil în zona genitală.
14:00
Spitalul Filantropia din București și un medic ginecolog, obligați să plătească 80.000 euro despăgubiri într-un caz de malpraxis # Adevarul.ro
Spitalul Filantropia din București și medicul ginecolog Mădălina Gheorghe au fost obligați de instanță să plătească 80.000 de euro daune morale unei paciente, după un caz de malpraxis petrecut în anul 2019.
13:45
Opt bebeluși de la maternitatea din Târgu Mureș, depistați cu Serratia Marcescens în trei zile. Ce a favorizat răspândirea bacteriei # Adevarul.ro
La începutul lunii iunie 2025, la maternitatea Spitalului Județean de Urgență Târgu Mureș au fost înregistrate opt cazuri de infecție cu Serratia Marcescens, aceeași bacterie care a fost identificată și în cazul bebelușilor decedați la Spitalul Sfânta Maria din Iași.
13:45
Alexandru Rafila: „Dacă vreau să-mi vaccinez copilul la medicul meu de familie şi el spune «eu nu fac vaccinări la copii», nu cred că este în regulă” # Adevarul.ro
Președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Alexandru Rafila, a declarat marţi, 30 septembrie, că un popor ar trebui să aibă o cultură a prevenției, însă în România aceasta nu există.
13:45
Ilie Năstase l-a dezamăgit pe Ion Țiriac. Act de trădare, ambiții sfidătoare și o prietenie cu frânturi: „A fost o minciună” # Adevarul.ro
Cel mai celebru cuplu de jucători români din circuitul ATP nu și-au vorbit timp de jumătate de deceniu.
13:45
Un polițist de la antidrog este acuzat că furniza informații secrete traficanților. O întreagă grupare a fost distrusă de DIICOT # Adevarul.ro
Au fost făcute 43 de percheziții domiciliare în București, Ilfov și Olt, într-un dosar ce vizează infracțiuni de trafic de droguri de risc și mare risc, constituirea unui grup infracțional organizat, luare și dare de mită, dar și divulgarea de informații nepublice.
13:30
Netanyahu neagă că a fost de acord cu un stat palestinian ca parte a planului de pace în Gaza # Adevarul.ro
Premierul israelian Benjamin Netanyahu neagă că a acceptat ideea unui stat palestinian, într-o înregistrare video publicată pe Telegram, subliniind că acesta nici nu face parte din planul de pace propus de preşedintele american Donald Trump.
13:30
Tarifele la apă și canalizare în România: București și Ploiești, printre cele mai accesibile. Diferențe importante de tarif la nivel național # Adevarul.ro
România continuă să înregistreze diferențe semnificative în tarifele la apă și canalizare, în funcție de județ și de operator.
13:30
Mircea Abrudean, președintele Senatului, vorbește marți, 30 septembrie, la „Interviurile Adevărul” despre cum funcționează camera Parlamentului pe care o conduce, măsurile fiscale propuse de Guvernul Bolojan, situația din partidul său (PNL) și cea din Coaliția de guvernare.
13:15
Copii terorizați de educatoare și asistentă la o creșă din ARAD. Părinții au înregistrat amenințările: „Dacă faci pe tine, aceeași soartă: mănânci ciocolată maro” # Adevarul.ro
O familie din Arad a descoperit, cu ajutorul unui microfon ascuns în hainele fiului lor de trei ani, abuzurile la care erau supuși copiii din creșa la care mergea copilul. Deși au pus înregistrările la dispoziția autorităților de patru luni, nu s-a luat nicio măsură.
13:15
Proces istoric în China. 11 membri ai unui clan mafiot, condamnați la moarte pentru escrocherii de miliarde de dolari, tortură și crime # Adevarul.ro
Un tribunal din China a condamnat la moarte 11 membri ai unei familii mafiote implicate în fraude, tortură, crimă, trafic și cazinouri ilegale în Myanmar. În total, 39 de membri ai clanului au primit condamnări.
13:00
Ucraina dorește să ajute Europa să se apere de incursiunile dronelor rusești. Noi observări ale unor vehicule fără pilot în Norvegia # Adevarul.ro
Ucraina este dispusă să ofere asistență Poloniei și altor țări europene pentru a se apăra împotriva unor potențiale incursiuni cu drone, pe care Kievul le atribuie Rusiei, avansând în acest sens ipoteza că Moscova le-ar fi putut lansa din Marea Baltică, relatează The Guardian.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.