Senatul a adoptat iniţiativa legislativă USR prin care pădurarii vor fi dotaţi cu body-cam
Bursa,
14 octombrie 2025 10:50
Senatul a adoptat iniţiativa parlamentarilor USR Diana Buzoianu, actual ministru a Mediului - şi Aurel Oprinoiu, prin care personalul silvic cu atribuţii de pază a pădurilor va putea folosi mijloace de înregistrare audio-video în timpul desfăşurării activităţilor de serviciu
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 5 minute
14:00
Green Tech International demarează lucrările pentru cel mai mare complex de sere hidroponice din ţara noastră # Bursa
Green Tech International S.A. a anunţat că a demarat lucrările pentru dezvoltarea celui mai mare complex de sere hidroponice din ţara noastră, alimentat cu energie geotermală, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti şi Autorităţii de Supraveghere Financiară.
14:00
Victor Negrescu se alătură echipei lui Sorin Grindeanu şi candidează pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD # Bursa
Europarlamentarul Victor Negrescu a anunţat pe Facebook, că se alătură echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinte ale Partidului Social Democrat, în perspectiva congresului din 7 noiembrie.
Acum 30 minute
13:40
Sorin Grindeanu îşi definitivează echipa cu care va conduce PSD după congresul din 7 noiembrie # Bursa
Congresul PSD pentru alegerea noului preşedinte al partidului va avea loc pe 7 noiembrie, iar Sorin Grindeanu este unicul candidat la funcţia supremă, potrivit informaţiilor publicate de HotNews.ro. Printre numele vehiculate pentru noua echipă de conducere se află Claudiu Manda, Corneliu Ştefan şi Ionuţ Pucheanu.
13:40
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că Republica Moldova nu se află în pericol de a fi atacată de Rusia, atât timp cât Ucraina rezistă în război, potrivit mass-media.
13:40
Apple a anunţat prima sa investiţie directă în ţara noastră, printr-un acord pe termen lung pentru achiziţia de energie dintr-un parc eolian de 99 MW aflat în construcţie în judeţul Galaţi, potrivit unui comunicat al companiei citat de mass-media. Proiectul face parte dintr-o iniţiativă mai amplă prin care gigantul american adaugă 650 MW de capacitate solară şi eoliană în reţelele europene, ca parte a strategiei sale de compensare a energiei folosite de clienţi pentru încărcarea produselor Apple.
Acum o oră
13:30
CNA îi cere preşedintelui Nicuşor Dan includerea educaţiei media în strategia naţională de apărare a ţării # Bursa
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) i-a solicitat oficial preşedintelui Nicuşor Dan ca educaţia media să fie inclusă ca pilon distinct în viitoarea strategie naţională de apărare a ţării, în contextul nivelului ridicat de dezinformare şi al vulnerabilităţilor care afectează societatea românească, potrivit unei analize Pagina de Media.
13:30
China a crescut de zece ori livrările de componente pentru dronele folosite de armata rusă pe frontul din Ucraina # Bursa
Beijing continuă să sprijine indirect complexul militar-industrial rus, în pofida sancţiunilor internaţionale, potrivit unei analize The Washington Post, citată de The Moscow Times. Livrările de cabluri cu fibră optică din China către Rusia au crescut de aproape zece ori în august 2025, ajungând la peste 520.000 de kilometri - cantităţi suficiente pentru echiparea a peste 26.000 de drone militare.
Acum 2 ore
13:00
Procesul de fuziune dintre Intesa Sanpaolo Bank România şi First Bank a intrat în etapa finală. Fuziunea este programată să se finalizeze la data de 31 octombrie 2025, sub condiţia îndeplinirii tuturor cerinţelor legale şi de reglementare, inclusiv obţinerea aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente.
12:50
Federaţia nicaraguană de fotbal (FENIFUT) a solicitat, luni, Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) să investigheze o operaţiune a poliţiei costaricane împotriva selecţionatei nicaraguane înaintea partidei cu Costa Rica din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, zonei CONCACAF, informează EFE.
12:50
Peste 110 kg de tutun şi zeci de mii de ţigarete nedeclarate, descoperite pe Aeroportul Henri Coandă # Bursa
Poliţia de Frontieră Română anunţă că, în cooperare cu Biroul Vamal Otopeni, au fost depistate mai multe persoane care au încercat să transporte peste frontieră cantităţi semnificative de produse accizabile fără a le declara autorităţilor competente.
12:50
FLYONE Airlines anunţă extinderea frecvenţelor de operare pe patru destinaţii-cheie europene, începând cu sezonul de iarnă 2025, potrivit unui comunicat al companiei. Decizia vine ca răspuns la cererea crescută din partea pasagerilor pentru călătorii de business şi city break-uri.
12:50
Premiul Nobel pentru Economie din 2025, acordat economiştilor Moykr, Aghion şi Howitt, oferă o lecţie esenţială pentru statele lumii: inovaţia este motorul progresului, iar lipsa acesteia poate genera pierderi economice majore, arată analiştii XTB România, companie de investiţii pe pieţele internaţionale.
12:50
Dental Elite atrage o investiţie majoră de la ACP Credit şi anunţă extinderea la nivel naţional # Bursa
Dental Elite, lanţ de clinici stomatologice fondat de Bogdan Ciucu şi Dr. Alexandru Ciucu, a obţinut o investiţie semnificativă din partea Accession Capital Partners Credit (ACP Credit), parte a grupului ACP, pentru dezvoltarea şi extinderea reţelei sale la nivel naţional, potrivit unui comunicat al companiei.
12:50
Start-up-ul românesc Privabon lansează Privabon v1, primul chatbot generalist de inteligenţă artificială dezvoltat exclusiv pentru limba română, care asigură confidenţialitate totală a utilizatorilor, potrivit unui comunicat al companiei.
12:40
Bitget, prima platformă universală de schimb, arată că, deşi mineritul de Bitcoin este frecvent criticat pentru consumul ridicat de energie, acesta poate deveni un instrument util pentru stabilizarea reţelelor electrice, potrivit lui Vugar Usi Zade, director operaţional al companiei.
12:40
Martin Odegaard se confruntă cu o serie de accidentări de câteva luni. Jucătorul vedetă al echipei Arsenal a ratat deja patru meciuri la începutul sezonului din cauza unei accidentări la umăr.
12:40
Floor Depot a inaugurat noul său showroom din Bucureşti, pe Bulevardul Pipera nr. 2/II, un spaţiu dedicat soluţiilor complete pentru amenajări interioare, potrivit unui comunicat al companiei.
12:40
Ericsson şi Vodafone semnează un parteneriat strategic pe cinci ani pentru dezvoltarea reţelelor 5G programabile # Bursa
Ericsson şi Vodafone au anunţat semnarea unui parteneriat strategic pe cinci ani pentru modernizarea infrastructurii reţelelor Vodafone, prin implementarea soluţiilor avansate de hardware şi software 5G oferite de Ericsson, potrivit unui comunicat comun al companiilor.
12:40
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a decernat Premiile Fair-Play pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 pentru gesturi de prietenie, spirit sportiv şi solidaritate, cu prilejul unei ceremonii la Muzeul Olimpic de la Lausanne, scrie Xinhua.
12:40
Colliers: Cererea pentru birouri scade cu o treime în 2025, pe fondul retragerii companiilor IT and C # Bursa
Cererea pentru spaţii moderne de birouri din Bucureşti a scăzut cu aproximativ o treime în 2025, în principal din cauza diminuării activităţii companiilor din sectorul IT and C, potrivit unei analize Colliers. Acestea au generat doar 10% din totalul închirierilor din primele nouă luni ale anului - cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani.
12:30
Ministrul Finanţelor, domnul Alexandru Nazare, conduce delegaţia Ministerului Finanţelor la Reuniunea Anuală a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Grupului Băncii Mondiale, care se desfăşoară la Washington D.C., Statele Unite ale Americii, în perioada 14 - 18 octombrie 2025.
12:30
Green Tech International începe construcţia primului complex de sere hidroponice alimentate cu energie geotermală # Bursa
Green Tech International S.A. (simbol bursier BVB: GREEN), deţinător al unuia dintre cele mai mari portofolii de sonde geotermale din Europa, a anunţat demararea lucrărilor pentru dezvoltarea celui mai mare complex de sere hidroponice din România, alimentat cu energie geotermală, potrivit unui comunicat al companiei.
12:30
Grupul Frizon a obţinut o finanţare strategică multicompanie acordată de CEC Bank, cu garanţie emisă de Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), potrivit unui comunicat al PCF Investment Banking, care a asistat compania în calitate de consultant exclusiv.
12:30
Alex Antetokounmpo se va alătura fraţilor săi Giannis şi Thanasis la echipa Milwaukee Bucks, potrivit ESPN. O premieră în istoria NBA.
12:30
ChatGPT said: Florin Drăgan: Reducerea abandonului universitar, esenţială pentru piaţa muncii # Bursa
Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) atrage atenţia asupra scăderii accentuate a populaţiei şcolare şi asupra efectelor acesteia asupra învăţământului superior, potrivit unui comunicat al instituţiei. În contextul în care numărul studenţilor din anul I este în declin la nivel naţional, reducerea abandonului universitar devine o prioritate strategică pentru formarea specialiştilor necesari pe piaţa muncii.
12:20
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) invită toate persoanele fizice şi juridice direct sau indirect afectate de modificarea Legii RCA să se alăture protestelor naţionale!
12:20
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) a transmis un Memeoriu către Camera Deputaţilor referitor la adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii RCA Legea nr. 132/2017 (PL-x nr. 216/2024) în forma transmisă de Senat, cu respingerea oricăror amendamente suplimentare care ar putea fi propuse la nivelul Camerei Deputaţilor faţă de versiunea PL-x nr. 216/2024 adoptată de către Senat.
Acum 4 ore
12:00
Etihad Airways desemnează AVIAREPS ca GSA în 5 noi ţări, extinzând parteneriatul la 18 ţări la nivel Mondial # Bursa
AVIAREPS, lider mondial în reprezentare internaţională, marketing şi comunicare pentru branduri din aviaţie, turism, ospitalitate şi industria alimentară, are plăcerea să anunţe desemnarea sa ca Agent General de Vânzări (GSA) pentru Etihad Airways în România, Azerbaidjan, Uzbekistan, Armenia şi Georgia.
11:50
Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat, marţi, în sferturile probei de dublu, de la Japan Open
11:50
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, afirmă, după respingerea moţiunii depuse de AUR împotriva sa, că va continua să pună and #8222;reguli în loc de combinaţii and #8221; şi oameni care and #8222;să fie traşi la răspundere pentru ce fac, nu oameni care doar să primească nişte bani and #8221;
11:50
Corupţia trebuie să devină o preocupare a Serviciului Român de Informaţii, prin mecanisme pe deplin constituţionale, foarte bine definite din punct de vedere juridic, a declarat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan
11:30
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat 130 de miliarde de lei, în perioada iulie-septembrie 2025, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.
10:50
Senatul a adoptat iniţiativa parlamentarilor USR Diana Buzoianu, actual ministru a Mediului - şi Aurel Oprinoiu, prin care personalul silvic cu atribuţii de pază a pădurilor va putea folosi mijloace de înregistrare audio-video în timpul desfăşurării activităţilor de serviciu
10:50
Bujduveanu: and #8221;Sunt peste 1,7 milioane de maşini înmatriculate în Bucureşti and #8221; # Bursa
Primarul general Stelian Bujduveanu propune interzicerea circulaţiei autovehiculelor de aprovizionare, curierat şi salubrizare între orele 07:00-10:00 şi 16:00-19:00, pentru reducerea blocajelor în trafic şi a poluării accentuate
10:50
Preşedintele francez Emmanuel Macron a organizat, în luna iunie, o cină exclusivistă la Palatul Elysee, cu un invitat special: Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, în onoarea unui acord pe care compania sa tocmai îl încheiase cu Mistral, startup-ul francez de inteligenţă artificială, pentru a dezvolta cele mai mari centre de date din Franţa, transmite Bloomberg.
10:50
Un număr de 1.627 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 6 - 12 octombrie, în scădere cu 27,7% faţă de săptămâna precedentă, a informat, marţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică
10:40
Echipa feminină de tenis de masă a României, vicecampioană en titre, şi-a asigurat calificarea pe tabloul principal, printre primele 16 echipe ale Campionatului European Echipe Seniori 2025
10:40
Nicuşor Dan: and #8221;Este foarte mult spaţiu pentru investiţii americane în România and #8221; # Bursa
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că o prezenţă mare a investiţiilor străine în România poate asigura o creştere economică a ţării noastre, el precizând că există foarte mult spaţiu pentru investiţii americane noi în zone precum energia sau inteligenţa artificială
10:40
Bill Clinton: and #8221;Trump şi actorii regionali merită toate laudele pentru acordul de încetare a focului and #8221; # Bursa
Fostul preşedinte democrat Bill Clinton l-a felicitat preşedintele republican Donald Trump şi pe actorii regionali care au semnat luni acordul de încetare a focului în Gaza
10:40
Nicuşor Dan: and #8221;Sunt două schimbări majore în documentul privind Strategia de apărare a ţării and #8221; # Bursa
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, referindu-se la stadiul aprobării unui document privind strategia naţională de apărare a ţării, că proiectul poate fi adoptat până pe 26 noiembrie, când se împlinesc şase luni de la investirea sa în funcţie
10:40
Alexandru Rogobete: and #8221;În curând, marii arşi vor fi trataţi în România, acasă and #8221; # Bursa
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, luni seară, stadiul pregătirii centrelor de mari arşi din ţară şi precizează că cel de la Târgu Mureş ar putea funcţiona din primăvara viitoare
10:30
Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian, locul 47 mondial, s-a calificat, marţi, în turul doi la Japan Open, turneu de categorie WTA250, cu premii de 275.094 de dolari
10:30
Echipa naţională a Islandei a terminat la egalitate luni seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa naţională a Franţei, în grupa D a calificărilor europene pentru Cupa Mondială 2026
10:10
Trump l-a numit pe Orban un lider fantastic: Mulţi nu sunt de acord cu mine,dar eu sunt singurul care contează # Bursa
Premierul ungar Viktor Orban este un lider fantastic, a declarat luni preşedintele american Donald Trump, la conferinţa de pace privind Fâşia Gaza, desfăşurată în staţiunea egipteană Sharm El-Sheikh, de la Marea Roşie, informează marţi MTI.
Acum 6 ore
10:00
Raiffeisen Bank încheie un parteneriat cu Munich Re pentru o tranzacţie de securitizare sintetică în valoare de 1 miliard de euro # Bursa
Raiffeisen Bank anunţă finalizarea cu succes a unei noi tranzacţii de securitizare sintetică în parteneriat cu Munich Re, una dintre cele mai mari companii de reasigurare din lume.
10:00
Banca de Investiţii şi Dezvoltare semnează prima convenţie de garantare pentru proiectele publice de investiţii strategice cu CEC Bank # Bursa
Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) şi CEC Bank au semnat prima convenţie pentru acordarea de garanţii individuale destinate finanţării entităţilor din sectorul public.
10:00
Resursele de energie primară şi cele de energie electrică au crescut cu 4,6%, respectiv cu 4,1%, în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
09:50
India lansează un plan hidroelectric de 77 miliarde de dolari, în timp ce China construieşte un baraj în amonte # Bursa
India a prezentat un amplu plan de investiţii de 6,4 trilioane rupii (77 miliarde de dolari) pentru dezvoltarea infrastructurii de transport energetic, menit să preia capacitate hidroelectrică de peste 76 gigawaţi din bazinul fluviului Brahmaputra până în anul 2047, potrivit Autorităţii Centrale pentru Energie Electrică (CEA)
09:40
Preşedintele american Donald Trump a confirmat că urmează să-l primească vineri, la Casa Albă, pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în cea de a treia vizită a preşedintelui ucrainean în Statele Unite de la întoarcerea la putere a republicanului
09:40
Numerele private ale prim-ministrului australian şi ale lui Donald Trump Jr. au fost publicate pe un site web # Bursa
Numerele de telefon private ale mai multor personalităţi, printre care prim-ministrul australian şi Donald Trump Jr., au fost publicate pe un site web american
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.