15 octombrie, Sfântul Mucenic Luchian. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

ObservatorNews, 14 octombrie 2025 13:00

Miercuri, 15 octombrie, este prăznuit Sfântul Mucenic Luchian, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 10 minute
17:00
Dirijorul de renume internațional și director artistic al Festivalului „George Enescu”, Cristian Măcelaru, a primit marți titlul de Cetățean de Onoare al Capitalei, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Ateneul Român.
Acum 30 minute
16:40
În primele nouă luni din 2025, cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 50% și au ajuns la 40 de miliarde de lei, egalând suma alocată investițiilor publice, care au fost reduse cu 6%, potrivit datelor analizate de un ziar românesc, conform Mediafax.
16:40
Meta a anunțat marți că va introduce o nouă măsură de siguranță prin care conturile de Instagram utilizatorilor adolescenți vor fi fi ghidate de un sistem de clasificare asemănător cu Acordul Parental din industria cinematografică.
16:40
Sute de oameni dintr-o comună din judeţul Dolj au rămas fără apă, iar primarul este de negăsit. Cursurile de la Şcoala Gimnazială Coşoveni se desfăşoară în sistem online. Garda de Mediu a dispus sistarea alimentării cu apă potabilă în comună, după un control efectuat la staţia de epurare, scrie Mediafax.
16:40
Tragedie în județul Arad. Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, acuzat că a lovit cu pumnul un băiat de doar 12 ani, într-un parc din comuna Vinga, scrie Mediafax. Copilul a intrat în comă și a murit la spital, la aproape două săptămâni după incident.
Acum o oră
16:10
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei l-a acuzat pe Mihail Hodorkovski că ar fi creat o organizație teroristă și că ar complota pentru răsturnarea violentă a regimului de la Kremlin. Fostul oligarh respinge acuzațiile și susține că "Kremlinul vede povestea cu APCE [n.r. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei] ca pe o mare problemă".
16:10
Președintele Indoneziei, Prabowo Subianto, i-a cerut lui Donald Trump o întâlnire cu fiul acestuia, Eric Trump, într-un moment surprins de un microfon deschis, după summitul dedicat crizei din Gaza, desfășurat în Egipt. Cei doi lideri păreau să nu-și dea seama că discuția lor era înregistrată.
16:10
Scene de coșmar în provincia Verona, nordul Italiei. Trei carabinieri au murit și alți 18 membri ai forţelor de intervenţie au fost răniți în explozia unei case din localitatea Castel d’Azzano. Forțele de ordine interveniseră pentru evacuarea unei locuințe în care se aflau trei frați. Procurorii italieni investighează cazul ca omor premeditat și iau în calcul și acuzația de masacru.
Acum 2 ore
16:00
Autorităţile estoniene au închis temporar un tronson de drum care traversează teritoriu rus în apropierea graniţei, după ce, pe 10 octombrie, paznicii de frontieră estonieni au observat un grup de "omuleţi verzi" ai Moscovei, în uniforme kaki, dar fără niciun semn de identificare. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), aceştia ar putea face parte din "Faza 0" în pregătirea unui potenţial război deschis cu ţările NATO, fază din care fac parte atât atacurile secrete, cât şi cele deschise împotriva Europei din ultimele luni.
16:00
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se ascundea într-un apartament din Pavia şi folosea documente false.
15:40
Volodimir Zelenski a denunțat un nou val de atacuri rusești asupra infrastructurii civile și energetice a Ucrainei și a cerut partenerilor internaționali să furnizeze urgent sisteme de apărare aeriană moderne, pentru a contracara teroarea aeriană lansată de Moscova.
15:40
Ziua păcii în Orientul Mijlociu, cu momente istorice pentru regiune, de la eliberarea ostaticilor, la Summitul din Sharm el Sheik, s-a transformat într-un festival MAGA cu osanale pentru Donald Trump din toate direcţiile, planuri imobiliare şi indicaţii de aministiere adresate preşedintelui Israelului.
15:40
Un tânăr de 26 de ani care avea la el un cuţit cu o lungime de 25 de centimetri a fost prins, marţi, de jandarmi în Gara din Drobeta-Turnu Severin. Aceştia au fost alertaţi de comportamentul bărbatului.
15:20
O grevă declanșată marți în Belgia a dus la anularea majorității zborurilor de pe aeroporturile din Bruxelles și Charleroi și a paralizat transportul public din Capitală, în contextul protestelor împotriva reformelor propuse de guvern în domeniul muncii și al pensiilor.
15:20
Un sondaj INSCOP publicat marţi relevă faptul că peste jumătate dintre români au o părere bună despre rezultatele alegerilor din Republica Moldova, unde partidul pro-european, condus de Maia Sandu, a câştigat alegerile cu mai mult de 50% din voturi, scrie Agerpres.
15:10
Premierul Autorității Palestiniene, Mohammad Mustafa, a declarat că încetarea războiului din Fâșia Gaza este doar primul pas spre revenirea la o viață normală, subliniind că reconstrucția regiunii este o responsabilitate națională și umanitară.
Acum 4 ore
15:00
Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică proiectul "Siguranţă în trafic", care prevede, între altele, integrarea în sistemul e-SIGUR a camerelor autorităţilor locale şi ale CNAIR, introducerea conceptului de viteză medie, simplificarea mecanismului de constatare a sancţiunilor. Totodată, cererile, notificările şi actele privind permisul de conducere vor putea fi transmise şi primite online.
15:00
Un convoi ONU cu ajutoare umanitare a fost, marţi, ţinta unui atac rus, în regiunea Herson, în sudul Ucrainei. Anunţul a fost făcut de guvernatorul ucrainean al regiunii, Oleksandr Prohudin, care consideră o "minune" faptul că nicio persoană nu a fost rănită, potrivit AFP.
15:00
Fostul ministru al Muncii, deputatul PSD Marius Budăi transmite, marţi, că salariul minim va creşte în anul următor şi nu va fi îngheţat, el arătând că PSD nu va accepta încălcarea legislaţiei naţionale şi europene.
14:40
Mai mult de o treime (33,8%) dintre copiii români trăiau în continuare în risc de sărăcie sau excluziune socială în 2024, potrivit unui raport al Salvaţi Copiii. România ocupă locul trei în topul celei mai mari rate de sărăcie în rândul copiilor din UE, după Bulgaria (35,1%) şi Spania (34,6%).
14:30
Doi bărbați urmăriți internațional, depistați de polițiștii doljeni. Unul era condamnat în Italia, celălalt căutat în Germania pentru furturi
14:30
Tot mai multe companii din România angajează șoferi profesioniști din India pentru a acoperi deficitul acut de personal. Cererea pentru șoferi străini a crescut de trei-patru ori în ultimul an, în special pentru transportul de marfă intern și internațional, potrivit unei companii specializate în recrutarea și formarea angajaților din Asia.  
14:20
 Poliţiştii de la rutieră vin cu modificări şi reguli noi în legislaţia rutieră pentru şoferi. Vorbim despre mai multe propuneri prin care autorităţile vor simplificarea sancțiunilor pentru parcare neregulamentară sau oprire în locuri interzise. În plus, vor fi eliminate punctele de penalizare. 
14:10
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care a câștigat alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, îl va propune pe economistul, profesorul universitar și omul de afaceri Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru, după validarea mandatelor de deputat de către Curtea Constituțională (CC) și convocarea ședinței de constituire a noului parlament de către președinta Maia Sandu, a anunțat marți președintele PAS, Igor Grosu.
14:10
Liderii coaliţiei se întâlnesc, marţi, pentru a relua negocierile pentru reforma din primării şi consilii judeţene. O decizie în ce priveşte concedierile din administraţia locală este aşteptată de o lună şi jumătate.
14:00
 A dat vina pe frâne pentru că a omorât o mamă dar imaginile cu momentul accidentului, surprinse chiar de camera de bord a maşinii lui, îl contrazic. Filmarea care surprinde secundele dinaintea nenorocirii dovedeşte că tânărul de 20 de ani făcea slalom în trafic cu viteză şi a ignorat complet trecerea de pietoni. Impactul i-a fost fatal femeii de 35 de ani. Fetiţa de nici doi ani este internată la terapie intensivă cu răni extrem de grave.
14:00
SUA ar putea livra Ucrainei doar între 20 și 50 de rachete Tomahawk, fără a influența semnificativ dinamica luptelor și situația de pe câmpul de luptă, a evaluat Stacey Pettyjohn, directoarea programului de apărare din cadrul centrului de analiză Center for a New American Security, citată de Financial Times.
14:00
Cea de-a șasea etapă de pe Drumul Eroilor a început în forță, cu o surpriză care a dinamizat întreaga competiție: o nouă echipă a intrat în joc, pentru o singură etapă. Bordea și Cortea au revenit pe traseu, aducând cu ei nu doar pofta de aventură și spiritul competiției, ci și o valiză cu 10.000 de Euro — o miză uriașă, care poate rămâne la ei sau se poate adăuga la marele premiu al sezonului. A fost o cursă a orgoliilor și a adrenalinei, iar emisiunea a fost din nou lider detașat de audiență.
13:50
Eminem este pe cale să devină bunic din nou! Cea mai mare fiică a rapperului, Alaina Scott, a anunțat duminică pe Instagram că ea și soțul ei, Matt Moeller, așteaptă primul lor copil împreună, descriindu-l pe micuț drept "cea mai bună parte din tine și din mine". 
13:50
Kazahstan încearcă să îşi diversifice rutele de export de petrol, în condiţiile în care şi-a propus să majoreze exporturile de petrol până la 70,5 milioane de tone în acest an. România se află printre principalii cumpărători, alături de Italia, Ţările de Jos, Franţa, Grecia şi China, arată o analiză a publicaţiei The Astana Times.
13:50
Ai pierdut poze, contacte sau documente importante de pe telefon? Situațiile de acest fel apar des, fie din cauza unei ștergeri accidentale, a unor erori de software sau a unor probleme hardware ca un ecran spart. Mulți utilizatori se confruntă cu aceste momente frustrante, dar vestea bună este că există mai multe moduri eficiente prin care poți încerca să îți recuperezi datele. În continuare, vei găsi cinci soluții practice și ușor de aplicat, indiferent dacă folosești Android sau iOS. Parcurge-le pe rând pentru a decide ce metodă se potrivește cel mai bine situației tale.
13:40
Un tânăr care organiza tombole fictive pe rețelele de socializare a ajuns pe mâna poliției. Individul îşi convingea victimele că ar putea câştiga maşini sau cai.
13:30
Armata israeliană a declarat, marţi, că a deschis focul asupra unor persoane suspecte care se îndreptau spre soldaţii israelieni în nordul Fâşiei Gaza. Cel puţin şase persoane au fost ucise de forţele israeliene în cartierul Shejaiya din estul Gazei.
13:20
"Noul Orient Mijlociu" despre care a vorbit președintele american Donald Trump în discursul său din parlamentul israelian necesită sacrificii pe care nici israelienii, nici palestinienii nu par dispuși să le facă, explică istoricul Max Boot într-un articol de opinie publicat de The Washington Post (WP). Acordul intermediat de Trump este important, dar nu va duce la o pace reală, fără dezarmarea Hamas, oprirea extinderii coloniilor israeliene și recunoașterea unui stat palestinian. În lipsa acestor pași, eforturile de pace riscă să fie doar temporare și simbolice.
13:20
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru marţi, 14 octombrie 2025, iar cifrele afişate arată că leul românesc a câştigat teren important în raport cu lira sterlină.
13:20
Deşi suntem, încă, în prima parte a săptămânii, ziua de miercuri, 15 octombrie, aduce o mulţime de evenimente de care bucureştenii, mai mari sau mai mici, se pot bucura cu încredere.
13:10
Armata israeliană a declarat, marţi, că a deschis focul asupra unor persoane suspecte care se îndreptau spre soldaţii israelieni în nordul Fâşiei Gaza. Patru persoane au fost ucise de forţele israeliene în cartierul Shejaiya din estul Gazei.
Acum 6 ore
13:00
Incident șocant la un centru comercial din Constanţa. Trupul unui bărbat a fost găsit marţi dimineaţă în toaletă. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul.
13:00
Miercuri, 15 octombrie, este prăznuit Sfântul Mucenic Luchian, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
13:00
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 15 octombrie de-a lungul timpului.
12:50
Cei care au investit în aur de-a lungul timpului se pot declara practic câştigători la loto. Metalul preţios e mai scump ca niciodată. Un gram se apropie de 580 de lei, la cursul BNR. Aşa că mulţi fug deja la casele de amanet să îşi vândă bijuteriile ca să profite de preţul ridicat. Dar atenţie! Investiţia în bijuterii nu e întotdeauna aur curat.
12:50
Jaqueline Cristian, cea mai bine cotată jucătoare de tenis a României, s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului feminin de tenis de la Osaka (Japonia), competiţie dotată cu premii în valoare totală de peste 275.000 de dolari.
12:50
Apar noi imagini cu accidentul cumplit din Capitală, în care un şofer de 20 de ani a spulberat pe trecere o mamă cu fiica sa de 2 ani în căruţ. Tragedia a fost surprinsă chiar de camera de bord a tânărului care a provocat accidentul.
12:30
Experții și personalitățile publice cer premierului Keir Starmer să interzică pălmuirile aplicate copiilor de părinți, o practică permisă în prezent în Anglia dacă este considerată o "pedeapsă rezonabilă". Fostul fotbalist Alan Shearer și actorul Michael Caine se numără printre cei care au semnat o scrisoare oficială.
12:30
Atenţie, şoferi. Legea RCA cu acele schimbări majore ar putea intra în vigoare chiar de săptămâna aceasta. Aşa că este un moment bun să ne reamintim modificările. Şi să le luăm pe rând.
12:30
Tot mai mulţi români sunt interesaţi de investiţiile în monede virtuale, cu accent pe renumita bitcoin, chiar dacă aceasta a ajuns la un nivel ridicat, în raport cu alte monede virtuale, astfel că am decis să vedem ce ne spun cifrele astăzi, marţi, 14 octombrie 2025.
12:10
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu benzină sau cu motorină trebuie să ştie că marţi, 14 octombrie 2025, preţurile la carburanţi au rămas nemodificate, faţă de cele afişate în ziua precedentă.
12:10
Timp de decenii, povestea sudului Italiei a fost una a plecărilor, a generaţiilor care pleacă în căutarea unor oportunităţi în nordul industrial sau în străinătate. Acum, un număr tot mai mare dintre cei care au plecat sunt atraşi înapoi de îmbunătăţirea perspectivelor de angajare şi proiectele de infrastructură, potrivit Mediafax, care citează Reuters.
12:00
Poluarea cu metan este încă răspândită în România. Emisiile mari apar în timpul producerii, stocării și transportului petrolului și gazelor, deși unele lucruri s-au mai îmbunătățit, spun mai multe organizații de mediu.
11:40
Iranul a respins apelul președintelui american Donald Trump pentru un acord de pace, spunând că gestul este "contradictoriu" cu acțiunile militare ale Statelor Unite, care au vizat instalațiile nucleare iraniene în iunie.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.