15 OCTOMBRIE, calendarul zilei: David Trezeguet împlinește 48 de ani. Are loc încoronarea Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria
Gândul,
15 octombrie 2025 07:20
Gândul vă prezintă calendarul zilei de miercuri, 15 octombrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. David Trezeguet este unul dintre cei mai prolifici atacanți francezi din istoria fotbalului. Născut pe 15 octombrie 1977, în Rouen, Franța, dar crescut în Argentina, Trezeguet și-a început cariera profesionistă la clubul […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
Acum 5 minute
14:10
Legea prosumatorilor a fost adoptată/ Daniel Zamfir: „Compensarea se poate face și cu consumul de gaze” # Gândul
Daniel Zamfir(PSD) spune că ONG-urile frânează dezvoltarea României. Însă, toată clasa politică a fost de acord să fie continuate proiectele energetice, ca să putem scădea prețurile, a declarat acesta, la ieșirea din plenul Camerei Deputaților. Noua lege a energiei, adoptată de parlamentari, încurajează să se dezvolte și mai mult piața energiei verzi. „Noua lege se […]
Acum 15 minute
14:00
Cum și-a salvat o mamă fiul de 6 ani de la moarte. Medicii i-au zis inițial că ar fi doar „mofturos la mâncare”: „Am fost devastată” # Gândul
Jodie Morris este o mamă care a luptat pentru viața fiului ei de 6 ani. Totul a început când băiețelul s-a confruntat cu o viroză la stomac, făcându-l să nu aibă poftă de mâncare. Ulterior, această lipsă a poftei de mâncare s-a acutizat, chiar și după ce viroza îi trecuse. Medicii i-au spus mamei că […]
14:00
Noua lege a energiei aduce avantaje serioase pentru prosumatori/ Daniel Zamfir: „Compensarea se poate face și cu consumul de gaze” # Gândul
Daniel Zamfir(PSD) spune că ONG-urile frânează dezvoltarea României. Însă, toată clasa politică a fost de acord să fie continuate proiectele energetice, ca să putem scădea prețurile, a declarat acesta, la ieșirea din plenul Camerei Deputaților. Noua lege a energiei, adoptată de parlamentari, încurajează să se dezvolte și mai mult piața energiei verzi. „Noua lege se […]
Acum o oră
13:40
FOTO. Karmen și Olga Barcari, despre MOTIVAȚIA de a participa la ”Asia Express”. ”Să o vadă așa cum este ea, nu doar fata lui Adi Minune” # Gândul
Karmen și Olga Barcari au vorbit despre participarea lor la show-ul ”Asia Express” 2025, difuzat de postul de televiziuine Antena 1. Karmen, fiica lui Adi Minune, participă la emisiunea ”Asia Express” 2025. Aceasta face echipă cu Olga Barcari. Cele două au acordat un interviu pentru tvmania.ro, unde au explicat care a fost motivația pentru a […]
13:40
Toți românii care stau la bloc trebuie să dețină acest aparat în locuință. Cine nu are, primește amendă # Gândul
Toți românii care locuiesc la bloc trebuie să dețină acest aparat în locuință, iar cine nu are, primește amendă. Despre ce aparat este vorba! Este vorba despre detectoarele de gaze, esențiale pentru a preveni intoxicațiile cu monoxid de carbon. Iar cine nu are detector de gaze în apartament și nu respectă legea, primește amendă. Românii […]
13:30
Iancu Guda aplaudă politicile lui Bolojan. Românii îl contrazic, pe facebook, și-i răstoarnă cifrele # Gândul
Consilierul onorific pe probleme de economie al premierului, Iancu Guda, ar avea și el, la rândul lui, nevoie de consiliere în domeniu. În ultima sa postare, acesta se bucură că a crescut numărul firmelor înființate în România, în perioada iunie-august 2025. N-a trecut mult și-a aflat și motivul real, de la urmăritorii săi. Lecția de […]
13:20
Ministrul Fondurilor UE Pîslaru spune că poate recupera banii europeni pierduți. Problema e că nu s-au cheltuit nici cei deja intrați # Gândul
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, susține că măsurile fiscale adoptate recent de Guvernul Bolojan au prevenit suspendarea fondurilor europene destinate României. Același ministru mai spune și că cea mai mare parte din cererea de plată 3 este recuperabilă, însă, ghinion, nici banii europeni deja intrați nu s-au cheltuit. La începutul lunii septembrie, Ministrul Fondurilor UE […]
Acum 2 ore
13:10
Gabriel Torje, Cătălin Munteanu, Ovidiu Herea, Adrian Iordache și Ionel Dănciulescu au participat la un triughiular amical unde au jucat și naționalele jurnaliștilor din România sau Republica Moldova, dar au comentat și despre derby-ul etapei 13 din Superliga. După acțiunea din București, delegația din Republica Moldova a vizitat Mânăstirea din Curtea de Argeș și barajul […]
13:00
Singura zodie din horoscop care nu se înțelege cu nimeni. De ce este considerată cea mai dificilă din zodiac # Gândul
Care e singura zodie din horoscop care nu se înțelege cu nimeni și de ce este considerată cea mai dificilă din zodiac. În horoscop, există o zodie care nu se înțelege cu nimeni, nativii fiind personae foarte dificile, de care nimeni nu se poate apropia. Deși pare charismatică și sigură pe ea, Scorpionul, căci despre […]
13:00
Cum ajung să fie furați turiștii români în Istanbul. Metoda folosită de hoți pe victimele lor: „Vin cu rochițe sau pijamale, le pun în fața ta” # Gândul
Unii dintre turiștii români care vizitează orașul Istanbul ajung să fie furați de hoți. De data aceasta, a fost adusă în atenție o altă metodă care este utilizată de hoți pe victimele lor. Unii dintre turiști își dau seama târziu că au picat în plasa lor, rămânând fără anumite bunuri. Totul începe de la simplă […]
12:50
Israelul acuză Hamas că a ÎNCURCAT cadavre. Autoritățile spun că unul dintre trupurile predate marți nu este al niciunui ostatic # Gândul
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au transmis miercuri că unul dintre cadavrele predate de Hamas nu aparține vreunui ostatic israelian. Potrivit Newsweek, returnarea tuturor ostaticilor către Israel, inclusiv a cadavrelor celor care au murit în timpul captivității, este o condiție centrală a armistițiului și a primei faze a planului de pace al președintelui SUA, Donald […]
12:50
Marea MOBILIZARE a rezerviștilor, un adevărat FIASCO. Gândul a filmat în EXCLUSIVITATE la poarta unei unități militare din Ilfov. Rezerviștii chemați de ministrul Apărării, total descumpăniți: „Eu mai știu să trag cu arma, dar nu mai văd cu un ochi. Ne cheamă Moșteanu bolnavi, el nu știe să se lege la șiret” # Gândul
Sute de bărbați au luat cu „asalt” unitățile militare din București și Ilfov, acolo unde au fost chemați la marea mobilizare a Ministerului Apărării. Somnoroși, obosiți, sau gata „încălziți” cu licori bahice, viitorii „soldați” ai României sunt gata să ne apere în caz de război. Printre ei și nea Gică, în vârstă de 62 de […]
12:40
FOTO. Alina Laufer, despre viața cu PATRU copii. ”Chiar sunt cea mai tare mămică dar nu vreau să mă laud” # Gândul
Alina Laufer a explicat cum este pentru ea viața cu patru copii. ”Chiar sunt cea mai tare mămică dar nu vreau să mă laud”, a afirmat aceasta. Alina Laufer, fosta parteneră de viață a lui Jorge – împreună cu care are o fetiță, Karina, este căsătorită cu Ilan Laufer. În data de 15 februarie 2021, […]
12:40
Claudiu Manda, propunerea lui Sorin Grindeanu pentru funcția de secretar general al PSD, în exclusivitate pentru Gândul: „Credem în muncă, familie, tradiții, solidaritate și respect” # Gândul
Cu doar câteva săptămâni înainte de Congresul PSD din 7 octombrie, partidul se află într-un moment de reflecție. Atât în ceea ce privește conducerea, cât și viitoarea direcție ideologică. Sorin Grindeanu, rămas singur în cursa pentru președinția social-democraților după retragerea lui Titus Corlățean, își definitivează echipa de conducere. Printre numele importante se află Claudiu Manda, […]
12:20
Un bărbat deține cel mai lung nume din lume. Povestea din spatele celor 2.253 de cuvinte întinse pe 7 pagini pe certificatul de naștere # Gândul
Laurence Watkins este un bărbat în vârstă de 60 de ani din Auckland care a intrat în Cartea Recordurilor pentru că deține cel mai lung nume din lume. Vezi mai jos, în articol, povestea din spatele celor 2.253 de cuvinte întinse pe 7 pagini pe certificatul de naștere. Laurence Watkins are vârsta de 60 de […]
Acum 4 ore
12:10
CSO Voluntari și U BT Cluj, rezultate bune în Europa la BASCHET! Victorie categorică pentru ilfoveni # Gândul
Echipa de baschet masculin CSO Voluntari, deținătoarea trofeului, a trecut de o manieră categorică de echipa croată Alkar Sinj, cu scorul de 92-72 (25-10, 25-27, 31-26, 11-9), marți seara, pe teren propriu, în Liga Nord-Europeană de baschet masculin (ENBL). Gruparea ilfoveană a obținut a doua victorie consecutivă, la capătul unui meci pe care l-a dominat […]
12:10
Povestea dramatică a unui tată cu doi copii. A fost tratat greșit de arsuri la stomac, deși avea cancer în stadiul patru # Gândul
Zack Van Aarde, un tata în vârstă de 41 de ani, a fost diagnosticat cu cancer în stadiul patru, după luni întregi de disconfort gastric. Medicul care se ocupa de caz i-a prescris medicamente pentru reflux acid, dar acesta a aflat că simptomele lui erau, de fapt, cauzate de cancer esofagian. Bărbatul, pasionat de sport, […]
12:00
Firme de ride-sharing din Timișoara, suspectate de DNA că au pus la punct un „mecanism” evazionist de proporții. Comisioane de 10%, șoferi care cotizau săptămânal, case și mașini de lux # Gândul
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat – în această dimineață – mai multe percheziții în Timișoara, într-un dosar de evaziune fiscală. Un „mecanism” evazionist bine pus la punct a fost destructurat în urma unei anchete de proporții, iar schema s-a derulat între 2021 și 2024. În exclusivitate, Gândul prezintă informații de ultimă oră din […]
12:00
Cunoscuta jurnalistă Sorina Matei, cu o experiență de 28 de ani în presa din România, se alătură echipei Gândul. Sorina Matei, una dintre cele mai respectate voci ale presei românești Sorina Matei a debutat în presă în 1997, mai întâi ca jurnalist în presa scrisă, reporter special la Jurnalul Național, iar din anul 2003 a […]
12:00
Sondaj de ultimă oră: ce cred românii despre guvernare? Peste 65% cred că țara se îndreaptă spre o direcție GREȘITĂ. Cei mai nemulțumiți: votanții AUR, PSD, femeile și privații # Gândul
O nouă cercetarea sociologică, dată publicității astăzi de Inscop Research arată că românii nu au o percepție bună despre actuala guvernare. 65.5% dintre români sunt de părere că lucrurile merg într-o direcție greșită, în timp ce doar 25% cred că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcție bună. Cei mai nemulțumiți sunt votanții AUR și […]
11:50
După ce primarul Odesei și-a pierdut cetățenia ucraineană, Zelenski anunță că orașul va fi pus sub administrație militară # Gândul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că intenționează să plaseze orașul Odesa sub administrație militară. Anunțul lui Zelenski a venit după ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că primarul din Odesa, Ghennadi Truhanov, a rămas fără cetățenie ucraineană. SBU a declarat într-un comunicat de presă, pe 14 octombrie, că cetățenia lui Ghennadi […]
11:50
Scandalul rezerviști-MApN se amplifică. Andrei Roșu, fostul solist al trupei „Gaz pe foc”, chemat la INSTRUCȚIE militară. Ce l-a nemulțumit # Gândul
După ce inițial rezerviștii din provincie au primit ordine de chemare la exerciții militare, acum a venit rândul rezerviștilor din București și Ilfov. Printre cei care au primit ordinul MApN se numără și Andrei Roșu, fostul solist al trupei „Gaz pe foc”, care a reacționat imediat pe pagina sa de Facebook. Andrei spune că nu […]
11:40
Șeful ANP, EXCLUSIV, despre breșa de securitate: „Deținuții au avut acces la sistemul informatic” # Gândul
Aplicația de un milion de euro, achiziționată de fosta conducere a Administrației Naționale a Penitenciarelor dă rateuri grave. Un deținut din Penitenciarul Târgu Jiu a reușit să spargă sistemul informatic al ANP și să modifice modul de executare al pedepselor, condițiile de detenție, precum și alte drepturi pentru el și alți 15 deținuți. O contabilă […]
11:40
În ediția din 14 octombrie 2025 a emisiunii Marius Tucă Show, Dan Diaconescu a împărtășit o poveste captivantă care leagă începuturile monedei virtuale Bitcoin de o experiență personală cu un tânăr IT-ist. Urmăriți aici, integral emisiunea Marius Tucă Show Dan Diaconescu a împărtășit o poveste captivantă care leagă începuturile monedei virtuale bitcoin de o experiență personală […]
11:40
Andrei Roșu, fostul solist al trupei „Gaz pe foc”, chemat la INSTRUCȚIE militară. Ce l-a nemulțumit în ordinul MApN: „Nu chemarea e problema…” # Gândul
După ce inițial rezerviștii din provincie au primit ordine de chemare la exerciții militare, acum a venit rândul rezerviștilor din București și Ilfov. Printre cei care au primit ordinul MApN se numără și Andrei Roșu, fostul solist al trupei „Gaz pe foc”, care a reacționat imediat pe pagina sa de Facebook. Andrei spune că nu […]
11:40
FOTO. Prin ce a trecut chef Sorin Bontea la începutul carierei. ”Te luau la ȘUTURI, te înjurau” # Gândul
Chef Sorin Bontea, în vârstă de 54 de ani, a povestit prin ce a trecut la începuturile sale în bucătăie și cum se comportau cei cu mai multă experiență decât el. Chef Sorin Bontea a avut parte de tot felul de experiențe la începuturile carierei sale. Acesta a povestit, pentru revista Viva, ce a […]
11:30
Cât costă cea mai scumpă garsonieră din București: cu cât se vinde metrul pătrat. La polul opus sunt casele din Ferentari și Prelungirea Ghencea # Gândul
Iată cât costă cea mai scumpă garsonieră din București și cu cât se vinde metrul pătrat util. La polul opus în ce privește prețurile sunt locuințele din Ferentari și Prelungirea Ghencea. Proprietatea scumpă se află la parterul unui bloc cu 8 etaje, construit în 2008, și este complet amenajată, mobilată și utilată, având și o […]
11:30
După ce primarul Odesei și-a pierdut cetățenia ucraineană, Zelenski pune orașul sub administrație militară # Gândul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că intenționează sp plaseze orașul Odesa sub administrație militară. Anunțul lui Zelenski a venit după ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că primarul din Odesa, Ghennadi Truhanov, a rămas fără cetățenie ucraineană. SBU a declarat întru-un comunicat de presă, pe 14 octombrie, că cetățenia lui Ghennadi […]
11:30
A 10-a zi de CRIZĂ în Franța. Partidul Socialist nu va depune o nouă moțiune de cenzură. Marine LE Pen denunță o „coaliție” condusă de MACRON # Gândul
Partidul Socialist din Franța a anunțat că nu va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Lecornu, datorită „suspendării imediate și complete” a reformei pensiilor din 2023 și abandonarea articolului privind asumarea răspunderii. „Credem că, din momentul în care premierul a anunțat suspendarea imediată și completă și a confirmat excluderea articolului 49,3 și posibilitatea unui […]
11:20
Ion Cristoiu: Modificarea OUG 52/2025 – O dovadă că măsurile de austeritate sunt aberații clocite în birouri # Gândul
În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a vorbit despre modificarea OUG 52/2025. Spune că este o „dovadă că măsurile de austeritate sunt aberații clocite în birouri”. „În mai multe rânduri am semnalat că dezastrul măsurilor sau așa-ziselor măsuri de austeritate, de reducere a deficitului bugetar, prezentate spectaculos de […]
11:20
Șeful ANP, EXCLUSIV, despre breșa de securitate: „Cauza a fost permisiunea ca deținuții să aibă acces la infochioșcuri și tastaturi fizice” # Gândul
Aplicația de un milion de euro, achiziționată de fosta conducere a Administrației Naționale a Penitenciarelor dă rateuri grave. Un deținut din Penitenciarul Târgu Jiu a reușit să spargă sistemul informatic al ANP și să modifice modul de executare al pedepselor, condițiile de detenție, precum și alte drepturi pentru el și alți 15 deținuți. O contabilă […]
11:10
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a vorbit despre un episod amuzant din viața lui, dar și despre cum vede el anumite lucruri din actualitate. Jurnalistul a explicat și motivul pentru care toate fenomenele meteorologice extreme au nume de femei. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Diaconescu: „Trec cu mașinile lor […]
11:10
Cum a reușit o ucraineancă să primească peste 10.000 de euro de la stat. Escrocheria a trimis-o pentru 2 ani la închisoare # Gândul
O tânără mama din Ucraina, stabilită în Olanda, a fost condamnată la doi ani de închisoare în Cehia, după ce a comis sute de fraude cu bani publici. Aceasta, care pretindea că oferă cazare refugiaților de război, a mințit că deține peste 80 de case și a folosit date personale ale unor oameni găsiți pe […]
11:10
România a dat ȘAH MAT la Campionatul European pe Echipe. Performanță istorică pentru țara noastră. Au fost 40 de echipe # Gândul
Vești bune pentru România! Țara noastră a terminat Campionatul European pe Echipe – Batumi pe cea mai bună poziţie din toate participările la competiţia continentală la Open: locul 5, la egalitate cu Germania şi după Ucraina, Azerbaidjan şi Serbia. Victoria este cu atât mai mare cu cât în competiție au fost 40 de echipe participante. Echipa […]
10:40
ATAC în Ecuador. Un vehicul a explodat lângă un mall dintr-unul dintre cele mai mari orașe din țară # Gândul
O persoană a murit și mai multe au fost rănite după ce o camionetă a explodat marți seara pe o stradă aglomerată din orașul portuar Guayaquil din Ecuador. Explozia s-a produs în apropierea unui mall aglomerat din oraș, scrie NBC. Maiorul Jorge Montanero de la departamentul de pompieri din Guayaquil a declarat pentru postul local […]
10:40
Fără porc pe masa de Crăciun? ANSVSA avertizează asupra riscului crescut de apariție a unor focare de boli # Gândul
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a emis o atenționare publică către crescătorii de animale cu privire la riscul crescut de apariție a unor focare de boli. În primele două săptămâni ale lunii octombrie 2025, către reprezentanții instituției au fost raportate focare de pestă porcină africană la porci domestici. Dintre cele 54 […]
10:40
Doliu la TVR. A murit Andrei Bacalu, omul care a transmis în premieră la televizor primii pași pe Lună făcuți de Neil Armstrong # Gândul
Este doliu în Televiziunea Română. Jurnalistul Andrei Bacalu, omul care a transmis pentru români primii pași făcuți de om pe Lună, s-a stins din viață. Considerat o legendă a TVR și un reper al profesionalismului jurnalistic, Bacalu a fost vocea calmă și sigură care a făcut istorie în noaptea misiunii Apollo 11. Televiziunea Română a […]
10:20
CHINA își stabilește noile strategii în domeniul economic. Beijingul pune accent pe creșterea producției de înaltă tehnologie # Gândul
Partidul Comunist din China se întrunește, luna aceasta, pentru a trasa noile direcții care prioritizează producția de înaltă tehnologie, în încercarea de a-și moderniza industriile și de a proiecta putere la nivel global. În cadrul întâlnirii vor fi luate măsuri ferme pentru a stimula consumul gospodăriilor și a reduce dezechilibrele profunde dintre cerere și ofertă, […]
Acum 6 ore
10:10
Pentru Putin, ordinea mondială este „spațiu creativ”. Ipoteză de lucru la Kremlin: „Alianța Nord-Atlantică este slabă, divizată și indecisă” # Gândul
Nu există nicio garanție că Rusia nu va repeta greșelile făcute în anul 2022. Pe atunci, Kremlinul conta pe faptul că Ucraina se va dovedi slabă și inutilă. „Acum se bazează ideea că NATO este o alianță slabă, divizată și indecisă”, consideră Alexander Baunov, expert rus în politică internațională, jurnalist, publicist și fost diplomat, argumentându-și […]
10:10
Gabriela Firea militează în Parlamentul European pentru accesul larg la case: „Locuințele sunt un drept social, nu privilegii sau bunuri” # Gândul
Gabriela Firea adoptă o poziție tranșantă în privința accesului la case al cât mai multor persoane, în contextul crizei locuințelor în Europa. Grupul S&D din Parlamentul European, din care fac parte toți eurodeputații social-democrați a întocmit un document cu măsuri pentru redresarea acestei situații. Eurodeputatul PSD spune că „locuințele sunt un drept social, nu privilegii […]
10:10
Cu doar 3.000 de euro îți construiești propria CASĂ în numai două zile. Cine e românul care vrea să revoluționeze Europa cu locuințe ultra-eficiente # Gândul
Mulți români visează la momentul când se vor muta în propria casă, însă costurile pentru a ridica o locuință „de la zero” îi sperie, mai ales după ce materialele clasice de construcții s-au scumpit în ultima vreme. Așa s-a născut ideea lui Adrian Trăsnea, fondatorul Eco Dome, care a dezvoltat un concept de case modulare […]
10:10
Accident incredibil la un examen auto, în Ploiești: O femeie care încerca a treia oară să ia permisul a dat peste instructor # Gândul
Caz incredibil la Ploiești. O femeia care se afla la a treia încercare de a lua permisul auto a lovit un instructor auto și alte două mașini, când a ieșit din parcare, în vreme ce, pe scaunul din dreapta se afla chiar polițistul examinator. Femeia în vârstă de 45 de ani era la a treia […]
10:10
Informația care poate schimba TOTUL în furtul tezaurului din Olanda. Cine este românul care s-ar fi furișat în muzeu înainte de dispariția obiectelor # Gândul
Apar informații noi în furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda. Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un român s-ar fi furişat în muzeu. Acest lucru reiese din dosarul penal consultat de RTL Nieuws și potrivit informațiilor acest […]
10:00
CONTRADICȚII LA COTROCENI. Nicușor Dan vrea să BAGE serviciile în Justiție, Ludovic Orban insistă să fie SCOASE și din Politică și din Justiție # Gândul
Președintele Nicușor Dan a lansat în spațiul public o nouă „temă”, respectiv implicarea Serviciului Român de Informații (SRI) în lupta împotriva corupției, și a precizat că „fenomenul” ar trebui „atacat frontal”. Numai că declarația lui Nicușor Dan vine în contradicție cu părerea tranșantă pe care chiar consilierul său, Ludovic Orban, o are despre acest subiect. […]
10:00
De ce trebuie să activezi „Modul Avion” al telefonului atunci când călătorești la bordul unei aeronave. Un pilot cu experiență dezvăluie motivul real # Gândul
Un fost pilot experimentat a dezvăluit motivul real pentru care pasagerii trebuie să își treacă telefoanele pe „Modul Avion”, atunci când călătoresc la bordul unei aeronave. Unii dintre călători ignoră, uneori, o astfel de solicitare fără să știe că ar putea interfera cu sistemele audio ale aeronavei. Martin Drake, fost căpitan și reprezentant al Asociației […]
09:50
Conducerea Consiliului Județean Ilfov anunță finalizarea unui nou drum pe Valea Lungă, ca variantă ocolitoare a Drumului Județean 401. Ruta ocolitoare conectează DJ 401 Berceni cu Drumul național Centura București, prin strada Codrului. Drumul construit de la zero a fost finanțat de Consiliul Județean Ilfov. RECOMANDAREA AUTORULUI: (P)Proiect de promovare turistică în regiunea București-Ilfov, […]
09:50
David Popovici a fost alături de Daniel Dines, co-fondatorul UiPath, la un eveniment în Dubai și marele campion a spus ce înseamnă succesul. A avut și un mesaj pentru tinerii care vor să urmeze o carieră sportivă. Popovici este ambasador al UiPath și recent a fost și la UiPath FUSION 2025 din Las Vegas. UiPath […]
09:50
Mali a introdus o taxă de până la 10.000 de dolari pentru americanii care doresc să viziteze țara, fie în scop turistic, fie de afaceri # Gândul
Mali a introdus o taxă de până la 10.000 de dolari pentru americanii care doresc să viziteze țara, fie în scop turistic, fie de afaceri. Măsura pare să fie o ripostă la politica administrației Trump, care a impus cerințe financiare similare pentru vizitatorii din mai multe țări africane. Astfel, ministerul de Externe din Mali a […]
09:50
DNA, 9 percheziții și 6 mandate de aducere într-un dosar de evaziune fiscală la o societate din Timișoara # Gândul
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează în această dimineață percheziții la o societate comercială din Timișoara. Știre în curs de actualizare
09:40
S-au întors ploile, iar mercurul din termometre coboară. ANM, pentru Gândul: „E o vreme rece, în mod obișnuit ar trebui să avem spre 20 de grade” # Gândul
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis încă de marți, pentru Gândul, că vremea se răcește, iar în multe zone ale țării și-au făcut apariția, din nou, și ploile. Precipitațiile nu sunt însemnate cantitativ, deocamdată, dar nu lipsește nici ceața, iar meteorologii au emis și un cod galben pentru localități din județul Suceava. În exclusivitate […]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.