Fiul lui Sile Cămătaru, cercetat după ce şi-ar fi agresat băiatul de 12 ani pe stradă / L-a lovit cu palmele şi pumnii, momentul fiind surprins de martori / Poliţiştii s-au autosesizat, iar procurorii propun arestarea preventivă – VIDEO

News.ro, 15 octombrie 2025 18:10

Fiul lui Sile Cămătaru este cercetat după ce şi-ar fi agresat băiatul de 12 ani pe o stradă din Bucureşti, în luna august a acestui an. L-a lovit cu palmele şi pumnii, momentul fiind surprins de martori. Copilul este crescut de bunicii din partea mamei şi nu locuieşte cu tatăl său, iar până la momentul acesta familia nu a depus vreo plângere. Poliţiştii s-au autosesizat, iar procurorii propun arestarea preventivă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 10 minute
20:50
Campioana CSM Oradea a fost învinsă miercuri, în deplasare, de formaţia FTC Budapesta, scor 19-11, în primul meci din grupa C a Ligii Campionilor. FTC Budapesta este deţinătoarea trofeului.
20:50
Naţionala României a fost învinsă miercuri, în deplasare, de reprezentativa Norvegiei, scor 29-27 (16-11), în primul meci din grupa 1 a EHF EuroCup. Competiţia este dedicată echipelor deja calificate la CE2026, celelalte disputând preliminarii. Meciul de la Larvik a reprezentat şi debutul pe banca tricoloră a antrenorului Ovidiu Mihăilă.
Acum 30 minute
20:40
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alfred Simonis (PSD), şi viceprimarul Timişoarei, Ruben Laţcău (USR), se contrează în declaraţii pe diferite teme, iar Alfred Simonis i-a transmis primarului Dominic Fritz că subalternii săi sunt ”răuvoitori” şi lansează atacuri grave la adresa CJ.
20:40
Prim-ministrul britanic Keir Starmer s-a angajat miercuri să facă publice elementele transmise de guvernul său justiţiei, care au dus la abandonarea urmăririi penale împotriva a doi britanici acuzaţi de spionaj în favoarea Chinei, relatează AFP.
20:30
Aproape întreaga Ucraină s-a confruntat miercuri cu întreruperi de curent din cauza avariilor la infrastructura electrică cauzate de atacurile ruseşti, a anunţat operatorul reţelei, semn al unei situaţii care s-a agravat faţă de ziua precedentă, relatează AFP.
Acum o oră
20:20
Preţul gunoiului ar putea creşte, în Timişoara, dar şi în mai multe localităţi din judeţul Timiş, după ce Consiliul Judeţean Timiş a reziliat contractul cu operatorul depozitului de deşeuri nepericuloase aflat în localitatea Ghizela. Operatorul ar fi depus deşeuri peste capacitate, iar acestea nu au fost corect sortate şi s-a acumulat o cantitate prea mare de levigat. Până la deschiderea unei noi celule a gropii ecologice, gunoiul va fi dus la Arad şi Hunedoara.
20:00
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat miercuri, despre programul de înzestrare european SAFE că interesul şi eforturile noastre sunt pentru a aduce cât mai mult din această capacitate industrială de apărare în România. El a anunţat că suntem în discuţii cu ucrainenii pentru a demara producţia de drone în România. Potrivit lui Moşteanu,până la finalul lui noiembrie, trebuie să finalizăm lista de programe care intră în SAFE.
20:00
Patru administratori ai unor firme de ridesharing au fost reţinuţi de DNA Timişoara, în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu estimat la peste 30 de milioane de lei. Aceştia ar fi înfiinţat mai multe firme şi ar fi avut colaborat cu peste 800 de şoferi, dar au conceput un mecanism de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
20:00
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat la telefon cu preşedintele Consiliului European, António Costa, despre apărarea UE, sprijinul pentru Ucraina, cel de-al 19-lea pachet de sancţiuni şi stimularea competitivităţii UE prin simplificarea birocraţiei.
Acum 2 ore
19:50
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat miercuri că NATO funcţionează la o viteză mult sporită faţă de anii trecuţi, el apreciind că România are în momentul ăsta probabil una dintre cele mai avansate legislaţii din UE, care permite Armatei să dea jos orice zboară neautorizat. El a mai arătat că Rusia nu va ataca un stat NATO, uitându-ne la câtă forţă există în această Alianţă.
19:40
Un oficial de rang înalt din cabinetul premierului israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri pentru The Times of Israel că războiul din Gaza „nu s-a terminat încă”, în ciuda insistenţelor preşedintelui american Donald Trump de la începutul acestei săptămâni şi a unei scrisori trimise de guvern familiilor ostaticilor în care se afirma că războiul s-a încheiat.
19:40
Apple a anunţat miercuri lansarea noilor modele MacBook Pro, iPad Pro şi Vision Pro, echipate cu cipul M5, care oferă o performanţă de calcul de până la patru ori mai mare faţă de generaţia anterioară M4, potrivit companiei, transmite CNBC.
19:30
Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a sancţionat FC Rapid ca urmare a incidentelor de la meciul cu Farul Constanţa.
19:30
Asociaţia Pro Infrastrcutură anunţă că vineri se va deschide traficul pe lotului 2 al Autostrăzii A7 Ploieşti-Buzău, dar apreciază că ”la noi niciodată nu este aşa simplu”, întrucât doar spre Bucureşti se va putea circula, în sens opus şoferii fiind nevoiţi să circule prin localităţi. ”Nivelul de incompetenţă şi delăsare este absolut inacceptabil”, transmit reprezentanţii organizaţiei care adaugă că ”incompetenţa şi fuga de răspundere ale oficialilor CNAIR şi ale celor din Ministerul Transporturilor sunt strigătoare la cer”.
19:10
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la ceremonia de inaugurare a noii fabrici STIHL din Oradea, că cei care lucrează în companiile private sunt cei care duc ţara noastră în spate, pentru că fiecare plăteşte un impozit şi din aceste impozite pe care le plătesc companiile bugetul de stat încasează venituri din care pot să facă investiţii, să avem şcoli mai bune sau spitale mai bune.
19:00
Parlamentarii USR, membri în comisiile juridice ale celor două camere, au depus o iniţitivă legislativă care menţine caracterul public al declaraţiilor de avere, după decizia Curţii Constituţionale care a blocat publicarea documentelor. Proiectul de lege urmăreşte să păstreze echilibrul între dreptul cetăţenilor la informare şi dreptul la viaţă privată, aducând cadrul legal în acord cu jurisprudenţa CCR. Astfel, declaraţiile de avere vor rămâne publice, însă vor fi anonimizate datele personale ale membrilor de familie ai declarantului, precum şi adresele exacte ale bunurilor imobile, cu excepţia menţionării judeţului sau a ţării în care acestea se află.
19:00
Pakistanul şi administraţia talibanilor afgani au convenit asupra unui armistiţiu temporar de 48 de ore, începând de miercuri, de la ora 18:00, ora locală din Pakistan (16:00 ora României), a anunţat Islamabadului, după ce au izbucnit noi lupte între cele două ţări vecine, relatează AFP şi Reuters.
Acum 4 ore
18:50
Ministrul apărării naţionale, Ionuţ Moşteanu, a participat miercuri, la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, desfăşurată la Cartierul General al NATO din Bruxelles, apărarea şi descurajarea pe Flancul Estic, respectiv sprijinul pentru Ucraina fiind elemente majore dezbătute în cadrul reuniunii.
18:50
Înaintea meciului împotriva Surinamului, din preliminariile Cupei Mondiale, suporterii naţionalei din Panama s-au adunat în faţa hotelului adversarilor, la căderea nopţii, pentru a face gălăgie şi a-i împiedica pe jucători să se odihnească. Însă jucătorii din Surinam au avut o reacţie neaşteptată, relatează RMC Sport.
18:40
Legendele marelui ecran Al Pacino şi Robert De Niro, care au mai jucat împreună în filme precum „The Irishman” din 2019, „Righteous Kill” din 2008, „Heat” din 1995 şi „The Godfather Part II” din 1974, s-au reunit pentru prima lor campanie comună de promovare a mărcii Moncler. În conformitate cu lansarea globală a campaniei, „Warmer Together”, Pacino şi De Niro se apropie şi se simt confortabil purtând cele mai noi articole de iarnă ale casei de modă de lux, ca „expresie a prieteniei, conexiunii şi căldurii umane”.
18:40
Palatul Victoria va fi iluminat în această seară în culorile roz şi bleu, acţiune prin care Guvernul se alătură şi în acest an campaniei de iluminat arhitectural desfăşurată cu prilejul Zilei Părinţilor de îngeri, în semn de sprijin şi solidaritate cu părinţii ai căror copii care au murit în lunile de sarcină, la naştere sau înainte de a împlini 18 ani.
18:40
Preşedintele Volodimir Zelenski l-a numit pe actualul şef al administraţiei militare regionale din Dnipropetrovsk, generalul Serhii Lîsak, în funcţia de şef al administraţiei militare din Odesa, după ce primarul oraşului de la Marea Neagră şi-a pierdut funcţia în urma retragerii cetăţeniei ucrainene prin decret prezidenţial, relatează Ukrainska Pravda.
18:40
Trei tineri s-au filmat în timp ce se deplasează cu o maşină, iar unul dintre ei manipulează un pistol. Un altul pare a avea o bâtă de baseball în mână. Imaginile au ajuns în mediul online, iar poliţiştii au demarat cercetări. Tinerii au fost identificaţi, iar miercuri au avut loc percheziţii în judeţul Maramureş la domiciliile celor vizaţi, fiind găsit un pistol de tip airsoft.
18:20
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt convocaţi, joi, în şedinţă, pentru a adopta o decizie cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu legea care reglementează pensiile private, adoptată de Camera Deputaţilor.
18:10
Fiul lui Sile Cămătaru este cercetat după ce şi-ar fi agresat băiatul de 12 ani pe o stradă din Bucureşti, în luna august a acestui an. L-a lovit cu palmele şi pumnii, momentul fiind surprins de martori. Copilul este crescut de bunicii din partea mamei şi nu locuieşte cu tatăl său, iar până la momentul acesta familia nu a depus vreo plângere. Poliţiştii s-au autosesizat, iar procurorii propun arestarea preventivă.
18:00
Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din sectorul 1 al Capitalei au făcut, miercuri patru percheziţii, în judeţele Gorj şi Ilfov, într-un dosar penal de înşelăciune. Potrivit Poliţiei Capitalei, managerul unei societăţi comerciale de transport de mărfuri ar fi indus în eroare firma, în perioada 2023 - 2024, cu ajutorul a două persoane, invocând plăţi fictive de 500.000 de euro şi 6.500.000 de lei. Din cercetări a reieşit că bărbatul ar fi transferat sumele respective în contul bancar al unei societăţi interpuse, de unde ulterior şi le-a însuşit. Cei trei au fost duşi la audieri.
17:50
FC Barcelona a anunţat, miercuri, prelungirea contractului lui Frenkie De Jong până în 2029.
17:50
Poliţiştii au intervenit, miercuri după-amiază, pentru a aplana un scandal izbucnit între mai mulţi tineri, pe un bulevard din municipiul Târgu Mureş. Trei tineri au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
17:30
Ungaria ar avea de suferit dacă ar fi izolată de energia rusă, a declarat miercuri ministrul de externe al Budapestei în timpul unei vizite la Moscova, reiterând că ţara sa nu va accepta presiuni externe în ceea ce priveşte deciziile privind aprovizionarea cu energie, relatează Reuters.
17:20
Deputatul PSD Constanţa Daniel Georgescu a anunţat că proiectul pe care l-a iniţiat pentru ca unele plaje să fie fără şezlonguri şi beach-baruri a fost aprobat de Parlament şi va merge la promulgare. Potrivit actului normativ, primăriile pot primi, în folosinţă gratuită, prin Hotărâre de Guvern, sectoare de plajă care să devină plaje publice, iar pe acestea nu se vor putea desfăşura activităţi comerciale. De asemenea, prin aceste modificări primăriile pot organiza evenimente culturale sau sportive pe plajă, dar nu vor putea concesiona sau închiria pentru activităţi economice precum beach-bar-uri sau închiriere de şezlonguri.
17:20
Federaţia Cehă de Fotbal l-a demis miercuri pe selecţionerul Ivan Hašek, după înfrângerea umilitoare cu 2-1 în faţa Insulelor Feroe, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
17:20
Ministrul apărării naţionale, Ionuţ Moşteanu, prezent la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, a avut miercuri, la Bruxelles, o întrevedere bilaterală cu omologul spaniol, Margarita Robles Fernández. Ministrul român a apreciat în mod deosebit participarea activă a Spaniei la Grupul de Luptă al NATO dislocat în România, precum şi profesionalismul forţelor aeriene în executarea misiunilor de poliţie aeriană.
17:10
Consiliul de Stat respinge miercuri un al treilea recurs al şefei Partidului Rassemblement National (RN, extremă dreapta) Marine Le Pen împotriva aplicării imediate a pedepsei ineligibilităţii, la care a fost condamnată de către un Tribunal Corecţional de la Paris, în martie, în scandalul unor angajări fictive de asistenţi ai unor europarlamentari ai Frontului Naţional (FN, în prezent RN), relatează AFP.
Acum 6 ore
16:50
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a solicitat miercuri aliaţilor din NATO să crească cheltuielile pentru achiziţionarea de arme americane pentru Ucraina, în urma unui raport care a evidenţiat o scădere bruscă a sprijinului militar acordat Kievului în iulie şi august, relatează Reuters.
16:40
Preşedintele Asociaţiei Operatorilor de Plajă Năvodari, Lucian Marcu, a afirmat, după decizia luată de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) de a nu aproba cererile de prelungire a contractelor de închiriere, că astfel este ”înmormântată” staţiunea Mamaia Nord. El a precizat că a cerut, în 11 iulie, prelungirea contractului, iar în 8 octombrie a primit răspuns de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral că solicitarea nu este acceptată, fără niciun fel de explicaţii.
16:30
Reprezentanţi ai Autorităţii Palestiniene (AP) urmează să efectueze un turneu în mai multe ţări europene, pentru a obţine o recunoaştere a Palestinei, anunţă miercuri, la sediul ONU, la Geneva, emisarul preşedintelui Mahmoud Abbas, Mohammed Shtayyeh, un fost premier, în urma unei întâlniri cu şeful diplomaţiei elveţiene Ignazio Cassis, relatează AFP.
16:20
O brigadă de arbitri din România va oficia în această seară meciul din mansa secundă a turului doi al competiţiei 2025–26 UEFA Women’s Europa Cup, dintre KFF Vllaznia (Albania) şi FC Internazionale Milano (Italia).
16:00
TopBet, noul brand de pariuri sportive online al Soft2Bet, s-a lansat oficial pe piaţa din România cu o promisiune clară: o experienţă de pariere intensă, captivantă şi personalizată, centrată pe competiţiile care contează cu adevărat pentru fani.
16:00
O asistentă medicală din echipa care se ocupă de Michael Schumacher acuză de viol un fost pilot australian apropiat de Mick Schumacher. Faptele descrise în detaliu de presupusa victimă s-ar fi petrecut la domiciliul septuplului campion mondial de Formula 1.
16:00
Proiectul de lege care permite scoaterea din arii protejate a tuturor construcţiilor începute înainte de 2007, adoptată de deputaţi, cu 262 de voturi pentru şi 33 de voturi împotrivă. Senatorul Daniel Zamfir (PSD), a venit cu un atac la ministrul USR Diana Buzoianu, pe care o acuză de balet politic. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că legea adoptată este o ruşine, care va distruge, însă, păduri extraordinar de valoroase din ţară pentru generaţii întregi de acum încolo.
16:00
Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Cristian Popescu Piedone a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru că ar fi divulgat informaţii privind un control care urma să se desfăşoare la un hotel din Sinaia, pentru a evita sancţionarea operatorului.
15:50
Premierul israelian Benjamin Netanyahu este audiat miercuri la un tribunal din Tel Aviv în procesul-fluviu în care este inculpat de corupţie, deschis în mai 2020, relatează AFP.
15:40
Cea de-a cincea ediţie a proiectului „Străzi deschise - Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti, s-a încheiat după şapte luni de evenimente care au transformat spaţiile publice ale oraşului în locuri de întâlnire, relaxare şi bucurie comunitară.
15:30
Două şcoli din judeţul Satu Mare - cea din Odoreu şi cea din Culciu - au fost evacuate, miercuri, în urma cutremurului cu magnitudine 4 resimţit în judeţ, anunţă ISU, precizând că măsura a fost luată preventiv de reprezentanţii unităţilor de învăţământ, iar ulterior activitatea s-a reluat. Totodată, pompierii au avut două intervenţii în municipiul Satu Mare, pentru a securiza un coş de fum dezafectat, desprins parţial de pe clădirea Liceului ”I.C. Brătianu”, şi la un imobil unde s-au desprins cărămizi de pe faţadă. Clădirea Colegiului Naţional ”Doamna Stanca” din municipiul Satu Mare este monitorizată după ce într-un perete dintr-o clasă a apărut o crăpătură, însă specialiştii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii au stabilit că nu este afectată structura de rezistenţă şi nu se impune suspendarea cursurilor.
15:20
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius respinge miercuri acuzaţii potrivit cărora a împiedicat un acord în cadrul coaliţiei guvernamentale a lui Friederich Merz asupra unei reforme a serviciului militar, un proiect-cheie al Berlinului împotriva creşterii ameninţării Rusiei, relatează AFP.
15:10
Hotărârile judecătoreşti vor putea fi redactate într-un timp mai scurt şi vor fi mai clare, iar judecătorii vor avea mai mult timp pentru analiza cauzelor şi stabilirea soluţiei corecte, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, modificarea Codului de procedură civilă, iniţiată de deputatul USR Oana Murariu.
15:10
James Norton, starul din „Happy Valley” şi „House of Guinness”, va interpreta rolul managerului formaţiei The Beatles, Brian Epstein, în seria de patru filme biografice despre trupă, regizate de Sam Mendes, potrivit unor surse.
15:00
Clubul Tottenham Hotspur, la care este legitimat Radu Drăguşin, a anunţat că Fabio Paratici revine în funcţia de director sportiv, la doi ani şi jumătate după ce a fost suspendat de FIFA, relatează BBC.
15:00
Senatorul Titus Corlăţean a declarat, miercuri, că PSD a avut lideri care au avut nişte contribuţii foarte importante la evoluţia României dar, din păcate, nu a avut inteligenţa până acum să reunească, într-o formă de consiliu consultativ, pe foştii lideri PSD, chiar dacă este vorba de oameni imperfecţi.
15:00
„The Floor”, super quiz show-ul de la Kanal D, prezentat de Dan Negru, va debuta în 8 noiembrie. Emisiunea va putea fi urmărită în fiecare sâmbătă seara, de la 21.00.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.