GRAFICE Situație schimbată radical - România reapare printre cele mai scumpe piețe de energie din UE

Profit.ro, 3 noiembrie 2025 07:20

Scumpirea energiei electrice cu mai mult de o pătrime din ultima lună a făcut ca România să revină, după două luni de absență, în topul celor mai scumpe piețe spot de electricitate din UE, atât în cel al lunii octombrie, în care a ocupat poziția a doua, după Ungaria, cât și de la începutul anului până în prezent, în care ocupă poziția a treia, în urma piețelor spot italiană și maghiară, relevă date analizate de Profit.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Profit.ro

Acum 10 minute
16:30
Gigantul american Oracle este indicat în spațiul public ca urmând să disponibilieze sute de angajați în România.
Acum 30 minute
16:20
Numărul investitorilor în fonduri deschise a depășit pragul de un milion, cu intrări medii lunare de aproape 22.000 de investitori de la începutul anului, spune Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), prezent la Profit Financial.forum Ediția a VIII-a.
16:20
Universitatea Complutense din Madrid se află de ani de zile în criză financiară, lipsa de finanțare amenință cea mai mare universitate publică din Spania, iar profesorii simt că acceptă 'precaritatea din vocație', scrie EFE.
16:10
Un muncitor român a rămas blocat sub dărâmături după ce o parte din Torre dei Conti, emblematicul turn din capitala Italiei, aflat în reabilitare, s-a prăbușit, relatează Corriere della Sera.
16:10
George Simion, președintele AUR, este singurul candidat, pentru un nou mandat, la șefia acestui partid, el neavând contracandidați la Congresul din 30 noiembrie.
Acum o oră
16:00
La 31 octombrie, rezervele valutare la Banca Națională a României (BNR) au crescut la 65,347 miliarde euro, față de 65,015 miliarde euro la 30 septembrie, anunță banca centrală.
16:00
Piața asigurărilor generale și de viață va depăși 25 miliarde de lei la finele acestui an, dacă ritmul de creștere din anii anteriori se va menține, anunță Alexandru Ciuncan, președinte Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), la Profit Financial.forum Ediția a VIII-a.
15:50
România s-a apropiat în luna octombrie de 20.000 de vehicule noi înmatriculate, ca urmare a avansului de peste 10 procente de pe segmentul de autoturisme. În schimb, vehiculele comerciale ușoare au scăzut, dar au continuat să crească vehiculele complet electrice.
15:40
Peste 150 de membri de consilii de administrație, executivi și lideri de opinie s-au reunit la InterContinental Athénée Palace Bucharest pentru Future of Boards Awards Gala 2025, organizat de Envisia, prima școală de business din Europa Centrală și de Est dedicată profesionalizării membrilor de board și liderilor în guvernanță.
15:40
Piața asigurărilor traversează o perioadă de liniște, pe care o consider o situație de normalitate, dar principala provocare a sistemului este creșterea nivelului de încredere a clienților în acest domeniu, a declarat Sorin Mititelu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la Profit Financial.forum Ediția a VIII-a.
Acum 2 ore
15:30
Prețurile locuințelor se stabilizează în marile orașe din țară, după creșteri susținute înregistrate în ultimele luni.
15:20
Sistarea temporară a serviciilor pentru clienții First Bank preluați de Intesa SanPaolo, în vederea fuziunii din acest week-end, pare să se fi prelungit și luni. Unii dintre clienți reclamă că nu pot accesa serviciul de internet banking și unii reclamă că nu le funcționează nici cardurile în lipsa codurilor PIN. Mai mult, call-centerul este supraaglomerat și nu pot intra în legătură cu operatorii băncii. Banca susține că problemele s-au rezolvat.
15:20
Persoanele cu disponibilități financiare încep în România cu investiția imobiliară, dar în ultimii ani arată apetit și pentru alte tipuri de plasamente, afirmă Mihai Purcărea, CEO la BRD Asset Management, prezent la Profit Financial.forum Ediția a VIII-a.
15:00
Mulți bulgari au devenit victime ale puternicului război hibrid care se poartă de ani de zile împotriva aderării Bulgariei la zona euro,
14:40
Guvernul a primit un mesaj de atenționare din partea Comisiei Europene asupra a două inițiative parlamentare pregătite în România, care prevăd atât restricții pentru marile platforme, precum Facebook, TikTok, YouTube, X și amenzi de 3% din cifra de afaceri anuală globală, cât și interzicerea până la 16 ani a accesului la social media, streaming, comerț electronic, jocuri online, servicii bancare (legea ”majoratului online”).
14:40
La 31 octombrie, rezervele valutare la Banca Națională a României (BNR) au căzut la 65,347 miliarde euro, față de 65,015 miliarde euro la 30 septembrie, anunță banca centrală.
Acum 4 ore
14:30
Câteva dintre recomandările Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru perioada de reduceri Black Friday: verificarea magazinului online, a prețului produsului, alegerea unei metode sigure de plată și folosirea garanției legale.
14:10
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să treacă printr-o schimbare pentru a se capacita și face față noilor provocări generate de evoluția tehnolgică și digitalizare, a transmis Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la Profit Financial.forum Ediția a VIII-a.
14:10
Prima țară din lume care a impus o interdicție în privința fumatului în funcție de generație, interzicând oricărei persoane născute după 1 ianuarie 2007 să fumeze, să cumpere și să vândă tutun este Maldive, relatează CNN.
14:00
Măsurile fiscale adoptate în vară au impact asupra tuturor categoriilor de clienți, iar consumul este în încetinire, cu o contracție a salariului real, arată Mihaela Lupu, președinta executivă a UniCredit Bank România, la Profit Financial.forum - Provocări pentru piețele financiare într-o economie marcată de dezechilibre macro și presiuni fiscale - Ed. a VIII-a. Cu toate acestea, UniCredit a majorat creditarea peste media sistemului bancar, în paralel cu încheierea fuziunii cu Alpha Bank în luna august și Lupu declară că rămâne optimistă cu privire la anul următor, când creșterea economică este așteptată să accelereze.
14:00
Operațiunea de listare derulată de Cris-Tim Family Holding reprezintă un semnal pentru alți antreprenori, a arătat Remus Vulpescu, CEO al Bursei de Valori București, prezent la la Profit Financial.forum Ediția a VIII-a.
14:00
Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care Celco preia producătorul de materiale de construcții Prefab.
14:00
Nicușor Dan a anunțat că șeful NATO, Mark Rutte, va sosi la București pe 5 noiembrie și va participa la un eveniment important.
14:00
Hotelul de 4 stele Orizont din Predeal, al cărui principal acționar este Transilvania Investments Alliance (fosta SIF Transilvania), este rescos la vânzare, după ce tranzacția cu grupul Alexandrion a picat, în urma decesului proprietarului, omul de afaceri român de origine siriană Nawaf Salameh.
13:50
Procurorul general al Spaniei este judecat într-un caz de scurgere de informații care îl pune într-o situație delicată pe premierul socialist Pedro Sánchez, deja afectat de numeroase scandaluri judiciare, relatează AFP.
13:50
Mandatul a inclus consultanță privind structura parteneriatului de tip joint venture, redactarea, revizuirea și negocierea documentației tranzacției, inclusiv a acordului acționarilor și a acordului privind serviciile de dezvoltare, ajustarea documentelor de finanțare pentru noul parteneriat, obținerea avizului privind investițiile străine directe (FDI), precum și asistență în procesul de închidere a tranzacției.
13:40
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să treacă printr-o schimbare pentru a se capacita și face față noilor provocări generate de evoluția tehnolgică și digitalizare, a transmis Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la Profit Financial.forum Ediția a VIII-a.
13:30
Prezent la lansarea candidatului USR, Cătălin Drulă, pentru Primăria Capitalei, șeful statutului a fost chestionat la plecare despre scenariul în care Ilie Bolojan nu ar mai deține funcția de prim-ministru.
13:20
Ryanair începe o săptămână plină de câștiguri cu o creștere a profiturilor.
13:10
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat luni de BNR, a ajuns la 5,0861 lei, de la 5,0851 lei, înregistrat vineri.
13:00
Înțelegerile anterioare dintre Renault Group și Geely au fost confirmate de semnarea acordurilor prin care compania chineză cumpără un pachet de acțiuni la una dintre subsidiarele francezilor din America de Sud.
13:00
România traversează o perioadă de încetinire a creșterii economice, necesară pentru consolidarea fiscală și menținerea stabilității macroeconomice, spune Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România, la conferința Profit Financial.forum.
13:00
România ar putea scapa de perspectiva negativă a ratingului de țară începând de la jumătatea anului următor, o consecință a măsurilor de consolidare luate în ultimele luni, a transmis Ștefan Nanu, Director General al Trezoreriei Statului, Ministerul Finanțelor, prezent la Profit Financial.forum Ediția a VIII-a. Potrivit acestuia, dobânzile, care au ajuns la un nivel ridicat în contextul deficitelor bugetare ridicate din ultimii ani, sutn pe un trend de corectare, iar Finanțele vor pune o presiune suplimentară pe dobânzi în noiembrie și decembrie, cu emisiuni nete negative, adică împrumuturi mai mici comparativ cu plățile făcute către investitori în contul datoriei care ajunge la scadență.
12:50
Ryanair începe o săptămână plină de câștiguri cu o creștere a profiturilor.
12:50
Măsurile de scădere a deficitului bugetar au un efect secundar în scăderea consumului, ceea ce a afectat și cererea de creditare - totuși, situația mai slabă a economiei nu se vede și în creșterea creditelor neperformante, spune Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, la Profit Financial.forum Ediția a VIII-a. El se așteaptă de la stat de programe care se susțină creditarea companiilor, precum IMM Invest, dar mai ales ca taxa bancară, recent dublată, să fie una temporară, pentru că pe termen mediu și lung va afecta creditarea.
12:40
Rheinmetall Victoria S.A. va fi cea mai modernă companie din lume în acest moment pentru producerea de pulberi cu bază dublă și triplă, a declarat Armin Papperger, CEO al Companiei Rheinmetall AG, după semnarea unui acord de colaborare cu partea română, la Palatul Victoria, în prezența premierului Ilie Bolojan.
Acum 6 ore
12:20
Aproximativ 248 de companii germane continuă să fie active în Rusia, la mai bine de trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina, contribuind indirect la economia de război a Moscovei.
12:00
Cheltuielile din ultimele două luni ale anului sunt în mod tradițional ridicate, cu investițiile în creștere față de anul trecut, alimentatre de fonduri europene, dar este important ca Guvernul să anticipeze riscurile, să reacționeze la timp și să demonstreze că România nu mai produce surprize neplăcute în ce privește deficitul bugetar, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Profit Financial.forum Ediția a VIII-a. Pentru bugetul pe anul următor, discuțiile vor începe după Consiliul EcoFin de la jumătatea lunii noiembrie, unde România așteaptă decizii importante referitoare la PNRR și procedura de suspendare de fonduri europene.
12:00
În zona orașului prahovean Comarnic se fac lucrări de întreținere a carosabilului și a acostamentului.
11:50
AnimaWings și-a suspendat zborurile între București și Sofia pe 29 octombrie 2025.
11:50
Contractul pentru modernizarea fabricii de pulberi militare Victoria, din Făgăraș, cu Rheinmetall, din Germania, va fi semnat astăzi cu Guvernul României, spun surse pentru Profit.ro.
11:40
Compania 2B Intelligent Soft este subcontractant într-o înțelegere majoră cu o societate din domeniul energiei pe o durată de 6 ani.
11:30
România nu mai are luxul obiectivelor modeste și și-a epuizat avantajul de cost, așa încât trebuie să parieze pe cunoaștere, inovare și competențe digitale pentru creșterea viitoare, spune Sergiu Manea, CEO BCR, la Profit Financial.forum. Crede că sistemul bancar este parte din soluția creșterii și în actualul context economic complicat, în care statul trebuie să-și ajusteze deficitele, măsurile fiscale afectează cererea de consum, iar ritmul economisirii și al creditării se temperează.
11:20
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai mulțe zone din Capitală.
11:10
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.
11:10
O echipă multidisciplinară din cadrul Clifford Chance Badea, biroul local al firmei globale de avocatură Clifford Chance, a asistat Cris-Tim Family Holding (CFH) în legătură cu oferta publică inițială în valoare de 454,35 milioane de lei, care a făcut istorie pe Bursa de Valori București, evaluând compania la 1,33 miliarde de lei.
11:10
Directorul diviziei de inteligență artificială a Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat că doar ființele biologice pot avea conștiință, iar cercetările care urmăresc să demonstreze contrariul ar trebui oprite, relatează CNBC.
11:10
eMAG, cel mai mare retailer local online, și-a propus să înregistreze în acest an vânzări de 940 de milioane de lei în ziua cu cele mai multe reduceri din an, Black Friday, programată pe 7 noiembrie 2025.
11:00
Unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicații din lume, compania spaniolă Telefónica, care deservește peste 350 de milioane de clienți în Europa (Spania, Marea Britanie, Germania) și America Latină (Brazilia, Chile, Argentina, Peru etc.), intenționează să se extindă în Europa.
11:00
Inteligența artificială (IA) influențează deja decizii majore în economie, sănătate și administrație.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.