Analiză Storia: Piaţa chiriilor, reechilibrare în octombrie - stagnări în jumătate dintre marile oraşe analizate, creşteri punctuale în sud şi vest

Bursa, 4 noiembrie 2025 13:20

Luna octombrie a adus o reechilibrare a pieţei chiriilor în marile oraşe ale ţării, potrivit analizei realizate de Storia - cea mai vizitată platformă imobiliară din România. Evoluţiile diferă de la un oraş la altul: în aproximativ jumătate dintre oraşele analizate, preţurile medii ale chiriilor au rămas la acelaşi nivel sau au fost mai mici decât anul trecut

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 5 minute
19:00
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume, a anunţat că va vota împotriva ratificării pachetului salarial record propus de Tesla pentru CEO-ul său, Elon Musk, care include acţiuni în valoare de până la 1 trilion de dolari, potrivit Reuters.
19:00
Preşedintele american Donald Trump a lansat marţi un atac la adresa alegătorilor evrei din New York care îl susţin pe candidatul la primărie Zohran Mamdani, afirmând că and #8222;orice evreu care votează pentru Zohran Mamdani, o persoană care urăşte evreii dovedită şi autoproclamată, este o persoană proastă and #8221;, potrivit The Jerusalem Post.
19:00
Înalta Curte i-a eliberat din închisoare pe Sebastian Vlădescu şi Ionuţ Costea, invocând o decizie a CCR privind prescripţia penală
Acum 10 minute
18:50
Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a declarat miercuri, 5 noiembrie, zi de doliu în oraş, în memoria lui Octav Stroici, muncitorul român care şi-a pierdut viaţa în urma prăbuşirii parţiale a turnului medieval Torre dei Conti, situat în apropierea Colosseumului şi a Forului Roman, potrivit News.ro.
Acum 30 minute
18:40
Prima ediţie a Romanian Security Summit are loc pe 5-6 noiembrie 2025, la Romexpo Bucureşti, şi marchează debutul celui mai amplu eveniment dedicat industriei de securitate din Europa de Est, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
18:30
Lanţul american Burger King îşi continuă extinderea în România şi deschide, pe 5 noiembrie, cel de-al doilea restaurant din Ploieşti, situat în Shopping City Ploieşti, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
18:30
Evenimentul Empower Tech 2025 are loc pe 18 noiembrie, la NORD Events Center by Globalworth, aducând împreună femei-lider din companii de top, mentori şi profesionişti din domeniile tehnologiei şi afacerilor, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
Acum o oră
18:20
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat marţi că a vizitat trupele ucrainene din zona Pokrovsk, oraş strategic din regiunea Donbas şi epicentru al atacurilor ruseşti din ultimele luni, potrivit AFP.
18:20
Mandatele membrilor Consiliului de Supraveghere şi ale Directoratului din cadrul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) se încheie la data de 23 noiembrie 2025, potrivit prevederilor legale şi actului constitutiv al instituţiei, se arată într-un comunicat transmis redacţiei.
18:20
Knauf Insulation a inaugurat oficial fabrica de vată minerală de sticlă din Târnăveni, judeţul Mureş, în prezenţa şefului Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, a ambasadorului Germaniei în România, Angela Ganninger, a primarului municipiului Târnăveni, Sorin Megheşan, şi a altor oficiali români şi germani, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
18:10
Forumul NATO-Industry 2025 are loc la Bucureşti în perioada 5-6 noiembrie şi reuneşte peste 800 de participanţi din 26 de state NATO şi partenere, inclusiv peste 300 de companii din industria de apărare, potrivit News.ro.
Acum 2 ore
17:40
Miliardarul Ioan Micula susţine că percheziţiile efectuate luni la companiile din grupul European Food and Drinks, deţinute împreună cu fratele său Viorel Micula, reprezintă and #8222;intimidări and #8221;, pe fondul conflictului juridic prelungit cu statul român, potrivit unui interviu acordat publicaţiei Bihoreanul.
17:40
Intr-o piata in continua evolutie, Maison DADOO, cu o experienta de peste 13 ani in organizarea de evenimente private si corporate, vine cu o noua abordare in segmentul locatiilor premium pentru evenimente. Situata pe Strada Viitorului nr. 34, in inima Bucurestiului, noua proprietate reuseste sa imbine farmecul istoric cu un concept modern, devenind astfel un punct de referinta pentru orice evenimente exclusiviste.
17:10
Germania intenţionează să crească ajutorul financiar acordat Ucrainei cu aproximativ 3 miliarde de euro în 2026, potrivit Reuters, care citează surse guvernamentale.
17:10
China şi Rusia au anunţat că vor colabora pentru a contracara and #8222;sancţiunile coercitive unilaterale and #8221;, în contextul vizitei oficiale efectuate la Beijing de premierul rus Mihail Mişustin, potrivit Reuters. Declaraţia comună a fost făcută după întâlnirea dintre premierul chinez Li Qiang şi omologul său rus, desfăşurată luni.
Acum 4 ore
17:00
Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia prin care Corden BioChem România S.R.L. intenţionează să preia o serie de active deţinute de Getec Servicii Energetice S.R.L., potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
16:50
Peste 200.000 de şoferi din România au ales să renunţe la formularele clasice pe hârtie şi să folosească aplicaţia and #8222;Amiabila and #8221;, dezvoltată de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), pentru a soluţiona rapid şi civilizat accidentele uşoare, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
16:40
Grupul de companii controlat de fraţii Ioan şi Viorel Micula - Transilvania General Import-Export SRL - a înregistrat în 2024 o scădere puternică a veniturilor şi pierderi majore, potrivit datelor publicate de platforma de analiză financiară RisCo.ro.
16:30
Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa creşte la 20.291 de euro în 2025, potrivit studiului and #8222;NIQ Purchasing Power Europe 2025 and #8221;, transmis redacţiei. Diferenţele dintre cele 42 de ţări analizate rămân însă semnificative: locuitorii din Liechtenstein, Elveţia şi Luxemburg au un venit net mult mai mare decât cei din Ucraina. Irlanda este printre marii câştigători ai acestui an, urcând cinci poziţii în comparaţia europeană generală.
16:30
PENNY România a anunţat inaugurarea oficială a noului depozit logistic din Mihăileşti, judeţul Giurgiu, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Centrul este primul din reţeaua companiei care funcţionează 100% fără încălzire pe gaz, folosind exclusiv soluţii bazate pe recuperarea căldurii reziduale şi pompe de căldură.
16:10
Comandamentul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT) şi de Divizia pentru Industrie de Apărare, Inovaţie şi Armament din cadrul Statului Major Internaţional al NATO orgfanizează, în perioada 5-6 noirmbrie, la Bucureşti, NATO-Industry Forum 2025, eveniment care reuşeşte peste 800 de participanţi din 26 state NATO şi partenere, precum şi peste 300 de companii din industria de apărare, transmite News.ro.
16:00
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că and #8222;prezenţa americană este şi va rămâne and #8221; în România iar Statele Unite ale Americii sunt principalul partener strategic în apărare
15:40
Constituţia Nigeriei nu tolerează nicio persecuţie religioasă, a dat asigurări marţi ministrul de externe Yusuf Tuggar, în replică la ameninţările de intervenţie militară lansate de preşedintele american Donald Trump pentru apărarea creştinilor din această ţară vest-africană
15:40
Aproximativ un milion de persoane au primit ajutoare alimentare din partea Programului Alimentar Mondial (PAM) de la începerea armistiţiului în Fâşia Gaza, a anunţat marţi o reprezentantă a acestei agenţii a ONU, reiterând apelul pentru redeschiderea tuturor punctelor de trecere a frontierei către acest teritoriu
15:30
România nu este menţionată nici măcar o dată în programul de guvernare al noului guvern al Republicii Moldova, condus de premierul Alexandru Munteanu, după cum arată documentul de pe site-ul oficial. România este principalul suporter al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, furnizând atât ajutoare în bani, cât şi sprijin strategic pentru ca ţara vecină să scape de dependenţa de Rusia atât în plan energetic, cât şi comercial
15:20
Primăria Braşov a depus o solicitare pentru a accesa o finanţare europeană de peste 86 de milioane de lei pentru închiderea unei rampe de deşeuri industriale, aflată pe teritoriul municipiului, în apropierea celei de deşeuri menajere, a cărei închidere a început în prima parte a anului
15:20
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a participat, marţi, la şedinţa comisiei de apărare din Senat, unde s-a discutat legea privind armata voluntară, că s-a luat în calcul oportunitatea de a ţine în rezerva operaţională anumite specialităţi, în condiţiile în care anumite competenţe, mai ales în ceea ce priveşte războiul modern, s-ar putea să nu poată fi acoperite de rezerva operaţională existentă sau pe care o vom avea în următorii ani
15:10
Dick Cheney, unul dintre principalii artizani ai invaziei americane din Irak în 2003, considerat de istoricii prezidenţiali drept unul dintre cei mai puternici vicepreşedinţi din istoria Statelor Unite, a murit la vârsta de 84 de ani, a anunţat marţi familia sa
15:10
Coaliţia de guvernare discută astăzi soarta reformei pensiilor magistraţilor şi a administraţiei publice, în şedinţa reunită la ora 14.00, la Palatul Victoria, potrivit News.ro. Premierul Ilie Bolojan participă la prima întâlnire a coaliţiei după ce liderii PSD i-au cerut să vină în Parlament pentru a oferi explicaţii privind retragerea parţială a trupelor americane din România.
15:10
Primăriţa municipalităţii Molenbeek-Saint-Jean din Bruxelles, Catherine Moureaux, şi-a anunţat luni intenţia de a-şi prelungi concediul medical până la începutul anului 2026, invocând necesitatea unei recuperări complete după o perioadă de epuizare profesională, potrivit publicaţiei Brussels Times.
Acum 6 ore
15:00
Ucraina va înfiinţa birouri pentru exportul de arme şi producţia comună de arme la Berlin şi Copenhaga în acest an, a afirmat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează agenţia de ştiri Reuters
14:50
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că va veni în Parlament, atunci când agenda premierului va permite, pentru a oferi clarificări privind retragerea trupelor americane din România, potrivit News.ro. El a precizat că discuţiile vor avea loc and #8222;în măsura în care se pot face dezbateri cu elemente clasificate şi confidenţiale and #8221;.
14:40
Rusia afirmă că îşi strânge încercuirea în jurul forţelor ucrainene din oraşul Pokrovsk, un nod logistic strategic din regiunea Doneţk, potrivit Reuters. Ministerul Apărării de la Moscova susţine că trupele sale au and #8222;eliberat and #8221; 35 de clădiri şi că avansează şi în apropierea localităţii Kupiansk, în regiunea Harkov, însă informaţiile nu au putut fi verificate independent.
14:30
Estonia a încălcat Convenţia europeană privind drepturile omului atunci când le-a interzis deţinuţilor să fumeze, a apreciat marţi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), subliniind că dreptul la viaţă privată şi libertatea de a face alegeri se menţin şi în închisoare
14:30
Hidroelectrica a anunţat că a depăşit pragul de un milion de clienţi casnici şi non-casnici pe piaţa de furnizare către consumatorul final, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Momentul marchează o etapă simbolică în evoluţia companiei, care a intrat pe segmentul de furnizare directă în 2020 şi a devenit rapid unul dintre cei mai importanţi actori din domeniu.
14:30
Armata belgiană a primit ordinul să doboare orice drone necunoscute care sunt zărite deasupra bazelor sale, a declarat luni şeful Apărării, generalul Frederik Vansina, conform Belga News
14:30
Auchan România şi BRD - Groupe Societe Generale au lansat, în premieră pe piaţa locală, un pachet de finanţare sustenabilă dedicat furnizorilor Auchan, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Iniţiativa, prezentată în cadrul Climate Supplier Event by Auchan, organizat sub egida Climate Change Summit, face parte dintr-un parteneriat strategic menit să sprijine tranziţia către o economie durabilă şi decarbonizarea operaţiunilor şi produselor.
14:20
Booking Holdings România ocupă primul loc în Top Angajatori Undelucram.ro 2025, urmată de Servier Pharma şi JYSK România, potrivit platformei Undelucram.ro. Clasamentul, realizat pe baza evaluărilor anonime oferite de angajaţi între 16 octombrie 2024 şi 15 octombrie 2025, reflectă percepţiile reale asupra mediului de lucru, fără influenţe din campanii de imagine.
14:20
Preşedintele României, Nicuşor Dan, îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul General al NATO, Mark Rutte, aflat în prima sa vizită în România de la preluarea conducerii Alianţei
14:20
Philip Morris România îşi consolidează angajamentul faţă de sustenabilitate prin instalarea a 6.188 de panouri solare, cu o capacitate totală instalată de 3,4 MWh, în fabrica din Otopeni, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Acestea au fost montate în parcarea şi pe acoperişul clădirilor de producţie, cu sprijinul ENGIE România, şi au fost puse în funcţiune la 1 noiembrie. Din 2017, Philip Morris International (PMI) a investit peste 730 de milioane de dolari în retehnologizarea şi modernizarea fabricii din Otopeni. O parte din aceste investiţii au fost direcţionate spre măsuri de sustenabilitate, inclusiv instalarea panourilor solare.
14:20
Emisiunea Panorama de la BBC, difuzată cu o săptămână înainte de alegerile americane, a and #8222;indus complet în eroare and #8221; telespectatorii, arătându-l pe preşedinte spunându-le susţinătorilor că va merge cu ei la Capitoliu pentru a and #8222;lupta ca naiba and #8221;, când, de fapt, a spus că va merge cu ei and #8222;pentru a-şi face vocile auzite în mod paşnic şi patriotic and #8221;
14:10
Orice lider de companie ştie că între viziune şi execuţie stă un ingredient esenţial: finanţarea. Chiar şi cea mai solidă strategie de creştere poate eşua dacă resursele nu sunt gestionate cu precizie. Într-un mediu economic volatil, cu dobânzi oscilante şi competiţie acerbă, finanţarea inteligentă devine un avantaj competitiv în sine, nu doar o necesitate operaţională.
14:10
SUA trimit membrilor Consiliului de Securitate al ONU o rezoluţie privind un mandat internaţional în Gaza
14:10
Embryos Clinic, una dintre cele mai importante reţele de fertilizare in vitro din România, a anunţat achiziţia Centrului de diagnostic şi tratament al infertilităţii Calla din Oradea, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Tranzacţia consolidează prezenţa Embryos în vestul ţării şi marchează o nouă etapă în strategia de expansiune naţională a companiei.
14:10
Statul Major al Armatei Poloneze a declarat că, în contextul negocierilor de pace menite să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, s-a înregistrat o intensificare a operaţiunilor psihologice îndreptate împotriva Ucrainei şi desfăşurate pe teritoriul polonez
14:00
Orice lider de companie ştie că între viziune şi execuţie stă un ingredient esenţial: finanţarea. Chiar şi cea mai solidă strategie de creştere poate eşua dacă resursele nu sunt gestionate cu precizie. Într-un mediu economic volatil, cu dobânzi oscilante şi competiţie acerbă, finanţarea inteligentă devine un avantaj competitiv în sine, nu doar o necesitate operaţională.
14:00
Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) anunţă oficial aderarea la Declaraţia comună ANFAVEA-JAMA - and #8222;Pragmatic and Successful Decarbonization of Road Transport: The Strategic Role of Sustainable Fuels including Biofuels and Technological Diversity and #8221; - un apel internaţional pentru o tranziţie deschisă tehnologic şi extinderea utilizării combustibililor sustenabili, inclusiv dincolo de 2035, complementar electrificării, pentru atingerea neutralităţii climatice până în 2050
14:00
O dezbatere a fost organizată de USR, la Parlament, pe tema impozitulului minim pe cifra de afaceri şi efectele sale asupra mediului de afaceri din România. USR susţine eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, o măsură care descurajează investiţiile şi sufocă mai ales firmele care angajează oameni în România
14:00
Zeci de organizaţii locale şi de mediu i-au solicitat, marţi, printr-o scrisoare deschisă, ministrei Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, instituirea unui regim de protecţie strict pentru râul Jiu în Planul de Management al Parcului Naţional Defileul Jiului, potrivit România Curată.
13:50
Pentru companiile mature, care utilizează o infrastructură digitală compusă din multiple sisteme operaţionale, adoptarea unei soluţii de tip Data Warehouse accelerează semnificativ viteza de lucru şi procesul de obţinere a rapoartelor şi analizelor de business
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.