Cum să eviți locul din avion pe partea cu fereastra, dar fără fereastră. Toate companiile aeriane îl au

Click.ro, 16 noiembrie 2025 10:10

Nu toate locurile din avion oferă aceeași experiență. Unele scaune se află lângă fereastră, dar ferestrele lipsesc, iar pasagerii privesc direct un perete. Aceasta nu este doar o problemă estetică, ci și de confort.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Click.ro

Acum 15 minute
12:20
Este un detaliu pe care cu toții l-am remarcat, însă la care foarte puțini oameni se gândesc. De fapt, cei mai mulți dintre noi nici măcar nu știm ce înseamnă multe dintre aceste simboluri.
Acum o oră
12:00
Investitorii imobiliari pregătesc transformarea unor cartiere întregi din București în apartamente de închiriat, pe fondul scumpirii creditelor și al cererii în creștere pentru locuințe închiriate.
11:50
Primele imagini de la înmormântarea de la Cimitirul Bellu a lui Horia Moculescu.
11:40
Tragedia petrecută joi, 13 noiembrie, la clinica stomatologică Crystal Dental Clinic din București a cutremurat întreaga țară. O fetiță de doi ani și-a pierdut viața după ce a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei proceduri realizate în cadrul unității, specializată în sedare profundă. De
Acum 2 ore
11:10
O fabrică din România a intrat în Cartea Recordurilor, devenind cea mai mare unitate de producție de plăci aglomerate (blockboard) din lume. Cu o capacitate anuală impresionantă și extinsă pe mai multe hectare
10:50
O crimă terifiantă a tulburat liniștea unui cartier din Galați, după ce o adolescentă de 17 ani a fost găsită fără viață într-un apartament.
10:40
Deea Maxer trăiește din nou emoția unei povești de iubire și nu mai ascunde acest lucru. După luni de discreție, vedeta s-a afișat pentru prima dată alături de noul partener, lăsând imaginile să vorbească de la sine.
Acum 4 ore
10:30
Românii care stau la bloc trebuie să respecte anumite reguli simple, menite pentru a proteja atât spațiile comune din clădire cât și confortul celorlalți locatari. Iar cei care încalcă o regulă anume riscă să fie amendați de către autorități cu nu mai puțin de 400 de lei.
10:10
Gabriela Cristea și Tavi Clonda au făcut o schimbare neașteptată în viețile lor și au ales Italia drept locul în care să își cumpere o casă, după luni de căutări și planuri răsturnate.
10:10
Nu toate locurile din avion oferă aceeași experiență. Unele scaune se află lângă fereastră, dar ferestrele lipsesc, iar pasagerii privesc direct un perete. Aceasta nu este doar o problemă estetică, ci și de confort.
09:50
Chriile tot mai mari sunt deja o problemă în toată lumea, iar un tânăr student s-a lovit de ea într-un mod cu totul neașteptat. Din cauza costurilor ridicate, el nu și-a permis un apartament în orașul unde învață, așa că face naveta în fiecare dimineață.
09:40
În Beiuș, în inima Bihorului, un fost cioban demonstrează că destinul poate fi rescris cu încăpățânare și ani grei de muncă. După trei decenii de ambiție și renunțări, bărbatul conduce astăzi una dintre cele mai puternice afaceri din România în domeniul fructelor de pădure și al căpșunilor, evaluată
09:10
Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că dieta are un rol crucial pentru starea noastră de sănătate. Însă, nu foarte mulți oameni știu că alimentele pe care le consumă nu afectează numai sănătatea fizică, cât și pe cea mentală.
09:00
Meghido, vechiul oraș-stratificat din Valea Izreel, este considerat de tradiția biblică locul unde ar urma să se desfășoare confruntarea finală dintre Bine și Rău. Armaghedonul, forma consacrată a numelui, apare în Cartea Apocalipsei
Acum 6 ore
08:10
După data de 18 noiembrie 2025, harta astrală capătă o dinamică specială, iar două zodii sunt profund influențate de noile tranzite planetare. Perioadele încărcate, tensiunile emoționale și situațiile fără ieșire par să se risipească treptat, lăsând loc unui drum complet nou.
07:10
Deja începem să ne apropiem cu pași repezi de iarnă, iar una dintre cele mai presante probleme pentru români este cum să își încălzească eficient casele fără să plătească facturi uriașe. Din fericire, există alte țări din Europa care oferă răspunsul la această întrebare.
Acum 8 ore
06:10
Deși poate suna surprinzător, există o zi din săptămână în care oamenii ar trebui să evite cumpărăturile. Acesta este sfatul oferit de o casieră care a lucrat, de-a lungul anilor, la mai multe magazine renumite.
Acum 12 ore
01:10
Credincioșii din țara noastră urmează să țină post în perioada următoare, până pe data de 24 decembrie. Însă, în timp ce toată lumea știe precis ce fel de alimente trebuie să evite, nu mulți oameni știu că există și alte tradiții de care nu trebuie să uite în Postul Crăciunului.
00:10
Restaurantele de tip „all you can eat” au fost populare de mult timp dincolo de hotare, mai ales în țări precum Statele Unite. Acum, ele încep să apară tot mai des și în România, iar foarte mulți oameni se întreabă cum reușesc, de fapt, aceste restaurante să facă profit.
00:00
O seară rușinoasă trăită de naționala României sâmbătă seară! Tricolorii au fost învinși categoric, cu 3-1, în Bosnia-Herțegovina, ratând orice șansă de a mai ocupa locul 2 în grupa de calificare la Campionatul Mondial.
15 noiembrie 2025
23:40
Cei mai mulți dintre noi ne gândim la desert ca fiind, în mod automat, un inamic al oricărei diete. Iar, în mare parte, acest lucru nu este tocmai fals. Cel puțin atunci când vine vorba despre dulciuri grele, pline de zahăr, este cel mai indicat să le consumăm cât mai rar.
Acum 24 ore
23:10
Există momente în care Universul pare să deschidă uși la care unii nativi nici măcar nu au îndrăznit să bată. Finalul acestui an aduce o energie aparte pentru o zodie considerată, încă din vechile tradiții astrologice, una dintre cele mai conectate la divin.
22:10
21:40
21:10
Sebastian Dobrincu (27 de ani) este un bărbat vânat pentru că nu este doar carismatic ci are și o avere impresionantă.
20:40
Relația dintre jurnalista Denise Rifai și antrenorul Dan Alexa stârnește tot mai mult interes în showbiz, după ce cei doi au fost surprinși în ipostaze apropiate la un restaurant din București. Zâmbetele, gesturile și energia dintre ei au alimentat imediat zvonurile unei povești de dragoste abia înc
20:00
Românii care își doresc o vacanță ieftină într-o destinație de vis nu vor fi nevoiți să călătorească prea departe de casă, anul viitor.
19:50
Departe de luminile scenei și de imaginea impunătoare a „Regelui colindelor”, viața lui Ștefan Hrușcă este definită de o prezență discretă, elegantă și extrem de importantă: soția lui, Geanina. Originară din Iași, fost fotomodel și actual programator IT în Canada, ea este femeia care i-a fost alătur
19:30
În România, dreptul de proprietate este considerat a fi unul fundamental și un adevărat pilon al statului de drept. Având în vedere cât de important este, nu va surprinde pe nimeni să afle că există pedepse severe menționate de către lege pentru toți cei care încalcă acest drept.
19:20
Moartea Sarei, fetița de doi ani care a murit după o anestezie la o clinică stomatologică din București, a lăsat în urmă o familie distrusă și un lanț de acuzații șocante. La scurt timp după înmormântare, tatăl micuței rupe tăcerea și povestește detalii cumplite despre ceea ce susține că s-a întâmpl
18:50
Atunci când vine vorba despre limbi pe cale de dispariție, cei mai mulți dintre noi ne gândim la comunități mici, care au fost asimilate, încet dar sigur, de către alte culturi. Însă, există și situații cu totul diferite.
18:40
Un pensionar din România a ajuns la o pensie de 6.484 lei după ce a depus cererea de trecere la pensia de limită de vârstă. Recalcularea i-a adus și un bonus consistent de 2.310 lei, într-o perioadă în care mulți pensionari se confruntă cu tăieri și reduceri. Exemplul lui arată că, prin documente co
18:10
Oana Ioniță nu se ferește să-și declare admirația atunci când un bărbat din showbiz îi atrage atenția. Chiar dacă trece printr-o luptă dureroasă pentru custodia fiului ei, vedeta își păstrează sinceritatea și dezvăluie fără ocol faptul că există un artist celebru, căsătorit, pe care îl apreciază eno
17:50
Românii sunt tot mai interesați de alimente și băuturi care reușesc să îmbine gustul bun cu beneficiile pentru sănătate. Iar o băutură din Japonia începe să devină tot mai populară în țara noastră, fiind considerată o adevărată „minune” în țara ei natală.
17:00
Este mai ușor ca niciodată să ne asigurăm că în jurul nostru va fi mereu un miros plăcut. Cu numai câteva trucuri simple, aerul din casă va avea un parfum subtil și relaxant, iar problema mirosurilor neplăcute va fi o chestiune a trecutului.
16:30
Horoscop duminică, 16 noiembrie. Ziua de astăzi aduce provocări emoționale, mici tensiuni în comunicare și decizii financiare importante pentru multe zodii.
16:30
O specie dispărută din peisajul românesc de aproape o sută de ani își face, în sfârșit, simțită prezența. După un amplu proces de repopulare desfășurat în mai multe județe, specialiștii anunță revenirea spectaculoasă a unor exemplare care vor readuce echilibrul în ecosistemele locale.
16:20
În vârstă de numai 33 de ani, Alex Williams cheltuia o sumă uriașă în fiecare lună pe alimente nesănătoase, mai ales de tip fast-food.
16:00
15:50
Tot mai mulți angajați se confruntă cu aceeași dilemă: de ce sunt obligați să revină la birou, chiar și atunci când jobul lor se poate desfășura perfect de acasă? O postare de pe Reddit surprinde foarte bine aceste întrebări, punând pe masă frustrările și nedumeririle unui om care muncește eficient
15:50
15:50
Horia Moculescu, unul dintre cei mai importanți compozitori ai României, a trăit zeci de ani într-un apartament spațios situat în centrul Capitalei, lângă Parcul Cișmigiu. Odată cu dispariția sa, mulți s-au întrebat cum arăta locuința artistului, un spațiu încărcat de istorie, amintiri și elemente p
15:40
Încrederea este liantul social care unește comunitățile, modelează instituțiile și alimentează activitatea economică. Un sondaj realizat între 2022 și 2024 și care a inclus 90 de țări a vrut să afle cum stau oamenii la capitolul încredere
15:10
Naționala României va disputa diseară, de la ora 21.45, una dintre cele mai importante partide din ultima perioadă. Meciul de la Zenica, contra Bosniei-Herțegovina, ne poate asigura un baraj mai lejer pentru calificarea la Mondiale.
14:30
Actrița Raluca Guslicov a mers, sâmbătă dimineață, din nou, la Teatrul Constantin Tănase, la priveghiul regretatului Horia Moculescu.
14:10
Viața la bloc poate aduce situații la care puțini se așteaptă. Deși pare incredibil, există persoane care pot intra în locuința ta fără mandat, iar refuzul accesului poate atrage amenzi considerabile. Legea stabilește clar când și cine are dreptul să pășească în casa ta, chiar dacă nu ești pregătit
14:10
Previziuni bombă pentru fiecare cifră de destin în 2026 de la numerologul Cristian Terran!
14:10
În urmă cu cincizeci de ani, o țară șoca lumea cu protestul „Ziua Liberă a Femeilor”, al cărui impact se resimte și astăzi. Recent, un grup de femei de toate generațiile și-a exprimat lista de dorințe pentru o lume mai bună.
13:30
Arheologii au descoperit rămășițele unei femei din epoca vikingilor, îngropată împreună cu câinele ei, în nordul Norvegiei. Săpăturile au avut loc la sfârșitul lunii mai 2025, într-un „mormânt-barcă” foarte bine conservat, lângă satul Sand, pe insula Senja, aproape de Cercul Polar. Situl fusese iden
12:50
Claudia Covaciu, profesoara de biologie de la Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” din Răducăneni, Iași, a ajuns în centrul atenției după ce elevii au găsit imagini cu ea pe site-uri de videochat. Fotografiile și capturile distribuite în școală au ajuns rapid și la părinți, iar scandalul a erupt pe loc.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.