SONDAJ: Vi se par prea scumpe biletele de tren pentru condițiile oferite?

ObservatorNews, 20 noiembrie 2025 11:20

Călătoriile cu trenul, cu garnituri învechite, întârzieri şi chiar anulări de trenuri, se tot scumpesc într-un dispreţ total faţă de călători. Este al treilea an consecutiv în care decembrie vine cu majorări de preţuri la bilete. Se scumpesc, aşadar, cu încă 10% atât la CFR cât şi la companiile private. Este a treia majorare anul acesta, iar de data aceasta motivul este inflaţia. Deci majorările nu se vor regăsi în calitatea serviciilor. CFR spune că românii plătesc bilete ieftine faţă de cât plătesc alţi europeni, dar în alte ţări se merge pe şine cu trenuri de mare viteză.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 10 minute
16:30
A început numărătoarea inversă până la startul campaniei electorale pentru Primăria Bucureşti. 18 candidaţi au fost admişi de Biroul Electoral Municipal. Pe listă se află şi fostul ministru Eugen Orlando Teodorovici, care şi-a depus candidatura pentru funcţia de Primar General al Capitalei la 16 noiembrie.
16:30
Matematica dă bătăi de cap multor elevi, dar o tânără profesoară din Iaşi a reuşit să dea o nouă faţă materiei şi să o facă atractivă.
Acum 30 minute
16:10
România va fi acoperită între 21 și 23 noiembrie de praf saharian adus din nordul Africii, anunță meteorologii. Particulele vor ajunge mai întâi în vestul, nord-vestul și nordul țării, iar depunerile vor fi vizibile mai ales când va ploua.
Acum o oră
16:00
Ministrul Ionuţ Moşteanu a atras atenţia joi asupra faptului că, în acest an, cheltuielile statului român cu dobânzile vor fi mai mari decât bugetul destinat Apărării.
15:50
Accident grav între un autotren și un autoturism, pe DN6, la viaductul Oreva. O persoană a fost grav rănită şi a rămas încarcerată. 
15:50
Actorul George Burcea, cunoscut din producții filmate atât în România, cât și în străinătate, este una dintre cele mai neașteptate apariții pe lista candidaților la Primăria Capitalei. Susținut de Partidul Oamenilor Tineri (POT), Burcea își construiește o campanie bazată pe imaginea de outsider politic și pe ideea unei administrații radical diferite față de abordările clasice. Însă în spatele acestei candidaturi se află o biografie complicată și numeroase controverse.
Acum 2 ore
15:30
AUR a atacat la CCR pachetul fiscal adoptat zilele trecute în plenul reunit. CCR a stabilit termen de judecată pe 4 februarie. Asta înseamnă că impozitul pe proprietate și celelalte măsuri fiscale nu se mai aplică de la 1 ianuarie.
15:30
Incident grav de muncă în Cluj. Doi bărbați au fost răniţi în timp ce transportau o șină de cale ferată cu un buldoexcavator, la Mintiu Gherlii.
15:30
Opt candidați au fost validați de către Biroul Electoral de Circumscripție Județeană (BECJ) nr. 10 pentru alegerile locale parțiale care vor avea loc pe 7 decembrie. Marcel Ciolacu se va lupta cu alţi 7 politicieni pentru şefia Consiliului Judeţean Buzău. 
15:20
Vremea se încălzeşte în cea mai mare parte a ţării. Maximele zilei se vor încadra între 7...8 grade în nordul Moldovei şi în jurul a 19 grade în Dobrogea şi sud-estul Munteniei. Iată prognoza meteo de mâine 21 noiembrie. 
15:20
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 se joacă în Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic, iar la turneul final vor participa 48 de echipe, fiind prima ediţie cu un număr atât de mare de echipe.
15:00
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi că, în proiectul reformei administrației, nu este vorba despre o tăiere a salariilor cu vreun procent. Salariile nu se reduc cu 10%. Ea a subliniat, de asemenea, că, dacă CSM va emite avizul până săptămâna viitoare pentru proiectul de lege privind pensiile magistraților, angajarea răspunderii Guvernului va avea loc joi sau vineri. Totodată, Dogioiu a anunțat că proiectul de lege urmează să fie finalizat rapid.
14:50
Poliţia Capitalei a anunţat joi că o adolescentă de 16 ani ar fi fost victima unei agresiuni sexuale şi fizice comise de antrenorul său de lupte libere. Anchetatorii au efectuat patru percheziţii domiciliare în Bucureşti, conform News.ro.
14:50
Joi, la Zurich, a avut loc tragerea la sorţi pentru barajul de calificare la Campionatul Mondial de fotbal din America de Nord, de anul viitor, iar sorţii nu au fost tocmai prietenoşi cu naţionala României.
14:40
Ţara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la producția de lapte de vacă, potrivit celor mai recente date Eurostat. Deși laptele de vacă este cel mai consumat tip de lapte din blocul comunitar, fermele românești înregistrează unele dintre cele mai slabe producții din Europa.
14:40
Potrivit ministrei Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, noile măsuri incluse în Ordonanţa de Urgenţă pentru reforma Romsilva, adoptată joi de Guvern, prevăd evaluarea anuală a performanţei manageriale, stabilirea unor criterii clare de performanţă financiare şi nefinanciare, organizarea transparentă a concursurilor de selecţie, precum şi digitalizarea mecanismelor de control, conform unui comunicat transmis de minister, informează Agerpres.
Acum 4 ore
14:20
Rusia ar păstra controlul asupra regiunii Donbas în schimbul plăţii unei chirii, conform noului plan ruso-american de pace în Ucraina, relatează The Telegraph.
14:20
Un bărbat din Galați a ajuns pe mâna poliției după ce a pus în circulație mii de euro și dolari falși. Totul a ieșit la iveală când individul a schimbat la un casino valută în valoare de 38.000 de lei, bani pe care apoi i-a jucat la aparate.
14:00
A fost alertă în această noapte la vama Albiţa, după ce un camion încărcat cu piese de echipamente militare a fost depistat la graniţă. Oficial, în acte, camionul condus de un cetăţean din Republica Moldova transporta "articole din metal", dar la verificări s-a descoperit că bucăţile ar putea fi componente ale unor lansatoare de rachete.
14:00
În seara meciului România – San Marino, printre bannerele sponsorilor a apărut un nume neașteptat: cancerul de prostată.
13:50
Seară memorabilă la Chefi la cuțite: ediția de ieri, care a ocupat prima poziție în clasamentul audiențelor atât la nivel comercial, cât și urban și național, a fost încărcată de emoții și adrenalină, culminând cu momentul spectaculos în care concurentul Luca Zvaleni a ales cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki, având pe masa juraților încă două cuțite oferite. Lupta pentru amuletă a fost, de asemenea, intensă: desfășurată la poalele Castelului Bran, i-a adus victoria lui Chef Orlando Zaharia.
13:50
Plus Auto Marketplace a decis să elimine limitele legate de anul de fabricație și numărul de kilometri pentru mașinile listate pe platformă. Măsura schimbă modul în care cumpărătorii se raportează la piața auto și deschide un interval mai larg de opțiuni pentru cei care caută un vehicul potrivit bugetului și nevoilor proprii.
13:50
Apple continuă să stabilească standarde în industria tehnologică, iar discuția despre apropierea dintre MacBook Pro și iPad Pro devine tot mai intensă. În ultimii ani, compania a investit în tehnologii care reduc diferențele dintre laptopuri și tablete, oferind utilizatorilor o experiență uniformizată.
13:40
Experții Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că Google Chrome și alte browsere construite pe platforma Chromium sunt afectate de mai multe vulnerabilități critice, potrivit unei postări publicate joi pe pagina oficială de Facebook a instituției.
13:40
Tăierile din aparatul bugetar nu par la fel de uşor de aplicat precum cele care au vizat populaţia. Al treilea pachet de austeritate pregătit de Guvernul Bolojan a rămas practic în aer, după ce PSD a ameninţat, din nou, cu ieşirea de la guvernare. 
13:20
Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei, a lansat pe Facebook un atac la adresa liberalului Ciprian Ciucu, acuzându-l că folosește strategii murdare în campania electorală și că se lasă angrenat într-un plan coordonat de PNL și PSD pentru a controla Capitala.
13:20
Mercenarul Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, care a fost reţinut în Dubai, este adus, joi, în ţară, au declarat surse judiciare pentru News.ro. Acesta s-ar afla într-o aeronavă alături de fiul şi nepotul său, pe numele celor trei existând mandate de arestare în lipsă pentru tentativă de acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
13:20
1.500 de lire sterline ca să părăsească Marea Britanie. Este oferta pe care ministrul de Interne britanic i-a făcut-o românului Mircea Marian Cumpănașoiu, liderul unei grupări care viola, droga şi exploata femei în Dundee.
13:20
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru joi, 20 noiembrie 2025, iar cifrele afişate arată că leul românesc a pierdut teren important în raport cu dolarul american.
13:20
Poliția Română, împreună cu procurorii DIICOT, a desfășurat miercuri, 19 noiembrie, o operațiune de amploare care a dus la reținerea a 91 de persoane și la instituirea măsurii controlului judiciar pentru alte 19, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române, informează Agerpres. 
13:00
Vladimir Putin a avut parte de un adevărat spectacol de dans la Moscova. Un robot i-a arătat liderului de la Kremlin mişcările din dotare. Momentul, transmis la televiziunea de stat, a avut loc odată cu sosirea preşedintelui la o conferinţă despre inteligenţa artificială organizată de cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank.
12:50
Miniștrii de externe din UE au afirmat joi că orice plan pentru a pune capăt războiului din Ucraina trebuie să fie elaborat împreună cu Ucraina și statele europene, ca reacție la o propunere venită din partea SUA, care ar presupune cedarea unor teritorii, armament și reducerea armatei ucrainene, potrivit Reuters, informează Agerpres.
12:50
Târgurile de animale din județul Maramureș își reiau activitatea etapizat, în localitățile unde funcționau înainte de pandemie, pentru a sprijini producătorii locali, informează Agerpres.
Acum 6 ore
12:30
O pană de curent produsă joi dimineața a lăsat fără electricitate aproximativ 170.000 de locuințe din mai multe zone ale Parisului, începând cu ora 05:38 GMT, relatează Reuters, conform Agerpres.
12:30
Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care cere obligarea fostului preşedinte Klaus Iohannis la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de jumătate dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.
12:20
Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei, a lansat pe Facebook un atac la adresa liberalului Ciprian Ciucu, acuzându-l că folosește strategii murdare în campania electorală și că se lasă angrenat într-un plan coordonat de PNL și PSD pentru a controla Capitala.
12:20
Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care cere obligarea fostului preşedinte Klaus Iohannis la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de jumătate dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.
12:00
Președintele SUA, Donald Trump, a aprobat "planul de pace" în 28 de puncte între Rusia și Ucraina, elaborat în secret în ultimele săptămâni de înalți oficiali ai administrației sale, în consultare cu trimisul Kremlinului Kirill Dmitriev și oficiali ucraineni, relatează NBC News, citând un înalt oficial al administrației Trump. Potrivit presei, Ucraina a primit o nouă propunere de pace din partea SUA care presupune ca ea să cedeze teritorii Rusiei şi să-şi reducă armata la jumătate.
12:00
Norbi este tânărul de 28 de ani, aflat în scaun cu rotile, care a murit în accidentul provocat de judecătoarea din Satu Mare, care a confundat frâna cu acceleraţia, în parcarea spitalului de recuperare Auxologico President din Cordău. Bărbatul era din Aleşd şi ajunsese în scaun cu rotile tot în urma unui accident.
11:20
Călătoriile cu trenul, cu garnituri învechite, întârzieri şi chiar anulări de trenuri, se tot scumpesc într-un dispreţ total faţă de călători. Este al treilea an consecutiv în care decembrie vine cu majorări de preţuri la bilete. Se scumpesc, aşadar, cu încă 10% atât la CFR cât şi la companiile private. Este a treia majorare anul acesta, iar de data aceasta motivul este inflaţia. Deci majorările nu se vor regăsi în calitatea serviciilor. CFR spune că românii plătesc bilete ieftine faţă de cât plătesc alţi europeni, dar în alte ţări se merge pe şine cu trenuri de mare viteză.
11:20
O firmă românească specializată în dezvoltarea de software a realizat prima sa rachetă de croazieră autonomă care folosește sistemul Nemesis AI pentru control și operare, informează Agerpres.
11:00
Miss Jamaica a trecut prin clipe dramatice în timpul rundelor preliminare ale concursului Miss Universe desfăşurat în Thailanda. Dr. Gabrielle Henry, reprezentanta din Jamaica, a alunecat şi a căzut de pe scenă chiar în timpul defilării în rochia de seară, moment surprins în mai multe clipuri care au devenit virale pe reţelele sociale, informează News.ro.
11:00
42 de persoane au fost rănite, după ce două trenuri s-au ciocnit în Cehia. Două dintre ele sunt în stare gravă. Traficul feroviar este blocat.
11:00
Un transport de armament a fost oprit, joi dimineaţă, de autorităţile locale de control în Vama Albiţa. Potrivit primelor informaţii, ar fi vorba despre o încărcătură de muniţie de război. Ansamblul format din camion şi remorcă de tip container ar fi fost condus de un cetăţen din Republica Moldova şi urma să ajungă în Israel, susţin surse Observator.
10:50
Joi, de la 14.00, ora României, la Zurich are loc tragerea la sorţi pentru barajul de calificare la Campionatul Mondial de fotbal de anul viitor, din America de Nord, eveniment transmis LIVE pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
10:50
Miss Jamaica a trecut prin clipe dramatice în timpul rundelor preliminare ale concursului Miss Universe desfăşurat în Thailanda. Dr. Gabrielle Henry, reprezentanta din Jamaica, a alunecat şi a căzut de pe scenă chiar în timpul defilării în rochia de seară, moment surprins în mai multe clipuri care au devenit virale pe reţelele sociale, informează News.ro.
10:40
O rețea periculoasă recrutează minori ucraineni pe Telegram pentru sabotaj. Copii chiar și de 11 ani sunt ademeniți cu bani să pună bombe sau să incendieze clădiri, potrivit BBC.
Acum 8 ore
10:30
Părinţii fetiţei de 2 ani, care a murit în urma unei anestezii la o clinică stomatologică din Capitală, vor fi audiaţi joi la Serviciul Vătămări şi Ucideri din Culpă din cadrul Poliţiei Capitalei.
10:30
Utilizatorii de Instagram şi Facebook dintr-o ţară din Oceania care au sub 16 ani vor avea parte de o surpriză mai puţin plăcută la începutul lunii viitoare. Începând cu data de 4 decembrie, Meta va dezactiva conturile pe aceste reţele de socializare. Mişcarea are loc cu puţin înainte ca legea guvernului australian, care interzice accesul adolescenților la rețelele sociale, să intre în vigoare.
10:20
Caz înfiorător în judeţul Botoşani. O adolescentă de 17 ani şi bebeluşul ei de numai trei luni au fost bătuţi cu bestialitate chiar de cel cu care trăiau în casă, un tânăr de 25 de ani.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.