Oana Gheorghiu: În acest moment, avem 1.502 companii de stat, un număr foarte mare. 83 concentrează cele mai mari pierderi, istorice, care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei / Ne-am propus să facem un registru unic, vom începe cu 10 companii
News.ro,
24 noiembrie 2025 14:30
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, că în acest moment avem 1.502 companii de stat în România, iar dintre cele de la nivel central, 83 de companii concentrează cele mai mari pierderi, istorice, care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei. Oana Gheorghiu a mai anunţat că şi-au propus să facă un registru unic al companiilor de stat şi că vor începe cu 10 companii, 4 companii de la nivelul energiei şi 6 din transporturi.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
16:00
Un robot chinez, AgiBot A2, de 1,69 metri înălţime, a intrat în Cartea Recordurilor Guinness după ce a mers peste 100 de kilometri în trei zile, stabilind astfel cea mai lungă distanţă străbătută pe jos de către o maşină humanoidă, relatează AFP.
Acum 15 minute
15:50
Un robot chinez, AgiBot A2, de 1,69 metri înălţime, a intrat în Cartea Recordurilor Guinness după ce a mers peste 100 de kilometri în trei zile, stabilind astfel cea mai lungă distanţă străbătută pe jos de către o maşină humanoidă, relatează AFP.
Acum 30 minute
15:40
Cazul lectorului Alexandru Toader, acuzat că a hărţuit sexual două studente, este anchetat de Comisia de Etică din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi # News.ro
Comisia de Etică din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi s-a autosesizat şi va ancheta cazul lectorului Alexandru Toader de la Facultatea de Drept, acuzat că a hărţuit sexual două studente.
Acum o oră
15:30
BNR preconizează o nouă înrăutăţire a perspectivei inflaţiei în raport cu previziunile precedente. Rata anuală a inflaţiei ar urma să ajungă la 9,6% în decembrie 2025, comparativ cu 8,8% anticipat iniţial # News.ro
Rata anuală a inflaţiei ar urma să ajungă la 9,6% în decembrie 2025, comparativ cu nivelul de 8,8% anticipat, iar în a doua parte a orizontului proiecţiei să se reducă până la 3,7% în decembrie 2026 şi la 2,9% în septembrie 2027, faţă de valorile de 3% şi 2,7% previzionate anterior pentru aceleaşi momente de referinţă, se arată în minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României din 12 noiembrie 2025. Membrii Consiliului au arătat că actualele evaluări relevă o nouă înrăutăţire a perspectivei inflaţiei în raport cu previziunile precedente, mai cu seamă în prima parte a orizontului de prognoză, în condiţiile în care rata anuală a inflaţiei este aşteptată să înregistreze o scădere modestă în următoarele trei trimestre, şi pe o traiectorie fluctuantă şi semnificativ mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă.
15:30
Expoziţia „Human Scale” de la Bienala de Arhitectură de la Veneţia 2025 s-a închis. Catalogul oficial al proiectului, disponibil publicului/ VIDEO # News.ro
„Human Scale”, proiectul care a reprezentat România la cea de-a 19-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură - La Biennale di Venezia, s-a închis oficial duminică. Prezent în Pavilionul României din Giardini della Biennale şi în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, proiectul a făcut parte dintr-o ediţie record, care a înregistrat 298.000 de bilete vândute şi 17.584 de vizitatori în zilele de deschidere pentru profesionişti, cel mai ridicat nivel de participare din istoria Bienalei de Arhitectură.
15:30
Trei morţi şi zece răniţi în Coreea de Sud, după ce o camionetă loveşte pietoni către sala de aşteptare a terminalului unui feribot # News.ro
Trei persoane au murit luni în Coreea de Sud, după ce o maşină a lovit pietoni şi a rănit cel puţin alte zece persoane, anunţă poliţia, relatează AFP.
15:20
Gheorghiu, despre reforma companiilor: Evident că va fi nevoie de ajustări, vor fi companii unde probabil că numărul de locuri de muncă se va reduce, dar nu va fi ceva consistent / Dacă va fi cazul, statul va trebui să ia nişte măsuri compensatorii # News.ro
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, despre reforma companiilor de stat, că este evident că va fi nevoie de ajustări şi vor fi companii unde probabil că numărul de locuri de muncă se va reduce, dar nu va fi ceva consistent iar dacă va fi cazul, statul va trebui să ia nişte măsuri compensatorii.
15:20
Box: Americanul Vanes Martirosian, cunoscut sub numele de „The Nightmare”, a murit la doar 39 de ani. El avea cancer de piele # News.ro
Boxerul american de origine armeană Vanes Martirosian a decedat duminică, la doar 39 de ani. Luptătorul, al cărui ultim meci a avut loc în 2018 împotriva lui Gennadi Golovkin pentru unificarea titlurilor mondiale la categoria mijlocie, suferea de cancer de piele de doi ani.
15:20
Banca Mondială: O creştere a productivităţii cu 10% ar putea adăuga aproape 2 milioane de locuri de muncă în ţările din Europa şi Asia Centrală # News.ro
Stimularea productivităţii ar dinamiza PIB-ul şi ar crea locuri de muncă mai multe şi mai bune pentru ţările din Europa şi Asia Centrală, arată un raport al Băncii Mondiale, potrivit căruia o creştere a productivităţii cu 10% ar putea adăuga aproape 2 milioane de locuri de muncă în regiune.
15:20
Gheorghiu: Arhitectura pe care am propus-o scoate complet din ecuaţie influenţa politică / Mi-e foarte greu să cred că cineva va veni şi va spune: nu vă atingeţi de oamenii mei / Nu am întâmpinat niciun obstacol, de la niciun partid # News.ro
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, despre reforma companiilor de stat, că arhitectura pe care au propus-o scoate complet din ecuaţie influenţa politică, ea menţionând că îi este foarte greu să creadă că cineva va veni şi va spune: nu vă atingeţi de oamenii mei şi adăugând că nu a întâmpinat niciun obstacol, de la niciun partid. red că toată lumea înţelege importanţa acestui moment. Ne aflăm într-un moment extrem de important, în care riscăm să pierdem bani. Cred că nimeni nu vrea să-şi asume asta, a mai spus Oana Gheorghiu.
15:10
Nicuşor Dan, după participarea la reuniunea extraordinară a liderilor UE privind Ucraina: Trebuie să găsim soluţii pentru continuarea şi consolidarea sprijinului nostru pentru Ucraina, prin măsuri concrete # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, după participarea la reuniunea extraordinară a liderilor UE privind Ucraina, că trebuie să găsim soluţii pentru continuarea şi consolidarea sprijinului nostru pentru Ucraina, prin măsuri concrete şi că există o legătură directă între securitatea Ucrainei şi cea a Republicii Moldova şi a regiunii în ansamblu şi că actualele negocieri de pace trebuie să ţină seama de acest aspect.
15:10
ANPIS: Plăţile pentru beneficiile de asistenţă socială aferente lunii octombrie, finalizate # News.ro
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) anunţă că au fost finalizate plăţile pentru beneficiile de asistenţă socială aferente lunii octombrie.
Acum 2 ore
15:00
Oana Gheorghiu: Vor fi cu siguranţă companii care urmează să intre într-un proces de pregătire pentru listare, dar procesul acesta durează / Nu trebuie să ne aşteptăm că o reformă se întâmplă peste noapte # News.ro
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, că vor fi cu siguranţă companii care urmează să intre într-un proces de pregătire pentru listare, dar procesul acesta durează, ea arătând că nu trebuie să ne aşteptăm că o reformă se întâmplă peste noapte, dar este un proces pe care însă îl doresc bine fixat, astfel încât să ştie sigur că va continua, indiferent de schimbările care apar la nivel guvernamental.
14:50
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti anunţă că resping propunerea legislativă a Guvernului privind pensiile magistraţilor # News.ro
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au adoptat, în majoritate, un punct de vedere prin care resping propunerea legislativă a Guvernului legată de modificarea pensiilor magistraţilor.
14:50
Gheorghiu: Nu am vorbit niciodată despre salariile magistraţilor, m-am referit la faptul că ies la pensie la 48-50 de ani / Remarcile, nişte metafore, pare că au supărat nişte oameni şi îmi pare rău dacă s-au simţit lezaţi # News.ro
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, că nu a vorbit niciodată despre salariile magistraţilor ci s-a referit la faptul că ies la pensie la 48-50 de ani, ea arătând că remarcile sale au fost nişte metafore, dar ”pare că au supărat nişte oameni şi îi pare rău dacă s-au simţit lezaţi”.
14:50
China respinge drept ”periculoasă” desfăşurarea prevăzută a unor rachete de tip sol-aer pe Insula japoneză Yonaguni, situată în apropiere de Taiwan # News.ro
China denunţă luni drept ”periculos” un plan al Japoniei care şi-a reiterat voinţa de a desfăşura rachete de tip sol-aer pe Insula japoneză Yonaguni, situată în apropiere de Taiwan şi care se află în centrul unor tensiuni între Beijing şi Tokyo, relatează AFP.
14:50
Poliţia Română atrage atenţia asupra pericolelor inteligenţei artificiale generative şi face recomandări pentru identificarea imaginilor false # News.ro
Poliţia Română atrage atenţia asupra pericolelor inteligenţei artificiale generative, arătând că videclipurile false, create cu AI, au devenit instrumente preferate de autorii infracţiunilor informatice, dar sunt folosite şi pentru manipulare, distrugerea reputaţiei unei persoane, provocarea de traume emoţionale sau inducerea în eroare cu privire la adevăruri ştiinţifice. Poliţiştii fac mai multe recomandări pentru cetăţeni, pentru a nu cădea în astfel de ”capcane”. Ei atrag atenţia asupra unor persoane care se recomandă a fi din Poliţia Română şi care încearcă să inducă în eroare populaţia.
14:40
Brigăzile conduse de Rareş Vidican şi Szabolcs Kovacs vor arbitra în această săptămână în UEFA Youth League, echivalentul Ligii Campionilor la categoria de vârstă Under 19.
14:40
Oana Gheorghiu: Aşa cum am anunţat, nu mă aflu în niciun fel de incompatibilitate. Asociaţia Dăruieşte Viaţă o să-şi regleze problemele, cu siguranţă # News.ro
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, că aşa cum a anunţat, nu se află în niciun fel de incompatibilitate iar Asociaţia Dăruieşte Viaţă o să-şi regleze problemele, cu siguranţă.
14:40
Deputat USR, despre scandalul în care este implicat fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader: Acest individ trebuie retras de la cursuri. Facultatea nu poate să întoarcă privirea sau să acopere un astfel de abuz # News.ro
Deputatul USR, Monica Berescu, susţine că lectorul Alexandru Toader, acuzat că a hărţuit sexual două studente, ar trebui oprit să mai predea, considerând totodată că Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Facultatea de Drept ar trebui să deschidă o anchetă serioasă în acest caz.
14:40
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti anunţă că resping propunerea legislativă a Guvernului privind pensiile magistraţilor # News.ro
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au adoptat, în majoritate, un punct de vedere prin care resping propunerea legislativă a Guvernului legată de modificarea pensiilor magistraţilor.
14:30
Oana Gheorghiu: În acest moment, avem 1.502 companii de stat, un număr foarte mare. 83 concentrează cele mai mari pierderi, istorice, care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei / Ne-am propus să facem un registru unic, vom începe cu 10 companii # News.ro
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, că în acest moment avem 1.502 companii de stat în România, iar dintre cele de la nivel central, 83 de companii concentrează cele mai mari pierderi, istorice, care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei. Oana Gheorghiu a mai anunţat că şi-au propus să facă un registru unic al companiilor de stat şi că vor începe cu 10 companii, 4 companii de la nivelul energiei şi 6 din transporturi.
14:30
„Din iubire/ Loveable”, regizat de Lilja Ingolfsdottir, care a avut premiera internaţională la Karlovy Vary, unde a fost distins cu mai multe premii (între care Premiul Special al Juriului şi Premiul FIPRESCI), va putea fi văzut în cinematografele din România din 28 noiembrie, distribuit de Cay Films.
14:20
Oana Gheorghiu: Procesul de selecţie de la AMEPIP este în faza finală/ 48 de companii, care nu sunt doar din Energie, vor avea conducerile definitive până pe 31 martie 2026 # News.ro
Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunţat că procesul de selecţie de la Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) este în faza finală şi în curând acolo urmează să fie numită o conducere statutară. Ea a menţionat că 48 de companii care au conduceri interimare vor începe procesul de selecţie, astfel încât până la 31 martie să aibă conduceri definitive.
14:20
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, la cel de-al patrulea Summit Parlamentar al Platformei Internaţionale Crimeea: Rămânem pe deplin angajaţi în oferirea de sprijin Ucrainei atât timp cât este necesar # News.ro
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, la cel de-al patrulea Summit Parlamentar al Platformei Internaţionale Crimeea, că România rămâne pe deplin angajată în oferirea de sprijin Ucrainei atât timp cât este necesar şi este alături de ea în procesul ei de a deveni membru cu drepturi depline al UE şi NATO.
14:20
Cel puţin trei morţi şi mai mulţi răniţi în Fâşia Gaza, în atacuri israeliene, anunţă Apărarea Civilă # News.ro
Cel puţin trei persoane au fost ucise luni în atacuri israeliene în Fâşia Gaza, anunţă luni Apărarea Civilă din enclavă, relatează AFP.
14:10
Jimmy Cliff, legenda reggae şi autorul piesei „Reggae Night”, a murit la vârsta de 81 de ani # News.ro
Legendarul cântăreţ jamaican Jimmy Cliff a murit la vârsta de 81 de ani, a anunţat soţia sa într-un mesaj publicat pe Instagram.
14:10
Românii merg şi de patru ori mai rar la restaurant decât în trecut, pe fondul scumpirilor. Au devenit şi mai selectivi. 30% dintre clienţi comandă un singur fel de mâncare, iar mulţi aleg meniul zilei sau oferte speciale # News.ro
Românii merg mult mai rar la restaurant şi numai atunci când au un motiv clar. Servirea mesei în oraş nu mai este o formă de relaxare sau o alternativă la gătitul acasă, ci o ocazie planificată. Datele din ultimele luni, septembrie – noiembrie, arată că românii au 1-2 vizite la restaurant pe lună, faţă de 4-5 ieşiri lunar în anii trecuţi, arată o analiză. Aproximativ 30% dintre clienţi comandă un singur fel de mâncare şi doar una-două băuturi, iar mulţi aleg meniul zilei sau oferte speciale.
Acum 4 ore
14:00
Oana Gheorghiu: În acest moment, avem 1.502 companii de stat. Dintre cele de la nivel central, 83 concentrează cele mai mari pierderi, istorice, care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei / Ne-am propus să facem un registru unic al acestora # News.ro
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, că în acest moment avem 1.502 companii de stat în România, iar dintre cele de la nivel central, 83 de companii concentrează cele mai mari pierderi, istorice, care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei. Oana Gheorghiu a mai anunţat că şi-au propus să facă un registru unic al companiilor de stat şi că vor începe cu 10 companii, 4 companii de la nivelul energiei şi 6 din transporturi.
14:00
Poliţia de Frontieră: Sistemul de Intrare/Ieşire (EES), extins la alte patru puncte de trecere a frontierei # News.ro
Poliţia de Frontieră anunţă că, începând de luni, Sistemul de Intrare/Ieşire (EES) este extins la alte patru puncte de trecere a frontierei, mai exact la PTF Galaţi şi Oancea (judeţul Galaţi) şi la aeroporturile din Iaşi şi Cluj.
14:00
Hezbollahul confirmă asasinarea comandantului militar Haitham Ali Tabatabai într-un atac israelian. Iranul denunţă o ”încălcare flagrantă a armistiţiului” # News.ro
Mişcarea islamistă libaneză Hezbollah a confirmat asasinarea comandantului militar Haitham Ali Tabatabai de către Israel, care l-a prezentat ca fiind şeful Statului Major al mişcării şiite proiraniene, într-un atac israelian la periferia de sud a capitalei Libanului, relatează AFP.
13:40
Banca digitală Revolut a anunţat finalizarea vânzării de acţiuni, compania fiind evaluată la 75 de miliarde de dolari.
13:30
DOGE, condus iniţial de Musk, desfiinţat mai devreme decât se prevedea, anunţă directorul OPM Scott Kupor, care revine şi nuanţează # News.ro
Departamentul eficacităţii guvernamentale (DOGE) a fost închis anticipat - în mod discret - înainte cu opt luni să-şi încheie activitatea în mod oficial -, a confirmat în weekend, într-un interviu acordat Reuters, directorul Office of Personnel Management (OPM) Scott Kupor.
13:30
Acţiunea care a permis Real Madrid să egaleze în ultimele minute ale meciului împotriva echipei Elche, duminică, în Liga (2-2), se află în centrul unei controverse aprinse în Spania, portarul Iñaki Peña fiind lovit în faţă de Vinicius.
13:30
Pălărie (USR), despre proiectul pensiilor magistraţilor: Nu poate fi vorba despre o ingerinţă în justiţie, pentru că, totuşi, pensia medie cu care magistraţii vor pleca din sistem este de două ori mai mare decât pensia medie a românilor # News.ro
Senatorul USR Ştefan Pălărie, a declarat, luni, despre proiectul pensiilor magistraţilor, că nu poate fi vorba despre o ingerinţă în justiţie, pentru că, totuşi, pensia medie cu care magistraţii vor pleca din sistem este de două ori mai mare decât pensia medie a românilor. Senatorul a făcut apel la CSM să dea un aviz cât mai rapid pentru ca legea să fie asumată în Parlament.
13:20
Dr. Anca Maria Arhip, MedLife: „Testarea genetică la copiii cu malformaţii cardiace nu e doar un detaliu!” # News.ro
Meseria de medic înseamnă, de cele mai multe ori, pe lângă pasiune, empatie, răbdare, şi multă, multă dedicare, fiindcă medicii lucrează cu vieţile oamenilor. A alege cardiologia pediatrică presupune din start să accepţi o responsabilitate dublă: să ai grijă de inimile fragile ale copiilor şi, în acelaşi timp, de emoţiile părinţilor.
13:20
Senatorul USR Ştefan Pălărie, despre afirmaţiile liderilor PSD că măsurile luate de guvernarea anterioară, precum majorarea pensiilor, au fost bune: Sunt nişte declaraţii iresponsabile, e cazul să plece acei oameni acasă, definitiv # News.ro
Senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat, luni, despre afirmaţiile liderilor PSD că măsurile luate de guvernarea anterioară, precum majorarea pensiilor, au fost bune, că sunt nişte declaraţii iresponsabile şi în opinia sa, e cazul să plece acei oameni acasă, definitiv. Potrivit lui Pălărie, ”un gest populist ajunge să ducă la final chiar la putere de cumpărare mai mică decât cea iniţială” şi nu reprezintă sub nicio formă nici măcar o soluţie pentru ţară şi nici măcar un lucru bun pentru cetăţenii.
13:10
România, la National Geographic - Documentare despre cel mai grav accident aviatic din istoria ţării, cel mai lung pod de pe Dunăre şi legenda lui Vlad Ţepeş # News.ro
National Geographic propune între 1-5 decembrie un program special dedicat ţării, cu documentare care explorează istoria, geografia şi mitologia locală. În fiecare seară, la ora 20:00 (cu excepţia zilei de 4 decembrie, rezervată unei premiere), telespectatorii vor descoperi România din perspective noi.
13:00
Petrişor Peiu (AUR): Politica pe care a adoptat-o guvernul Bolojan, şi anume descreşterea inflaţiei, pentru a reduce povara datoriei publice, este ucigătoare pentru ţară # News.ro
Senatorul Petrişor Peiu (AUR) a declarat, luni, că politica pe care a adoptat-o guvernul Bolojan, şi anume descreşterea inflaţiei, pentru a reduce povara datoriei publice, este ucigătoare pentru ţară.
12:50
Zelenski salută progrese la Geneva, dar estimează că pentru a ajunge la o ”pace reală” e nevoie de ”mult mai mult”. Kremlinul anunţă că n-a primit ”nicio informaţie”, dar că ştie că s-au făcut ”modificări” propunerii SUA # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski salută luni progrese, la o zi după negocieri la Geneva între americani, ucraineni şi europeni, însă estimează că este nevoie de ”mult mai mult” pentru a se ajunge la o ”pace reală” cu Rusia, relatează AFP.
12:50
Evenimente culturale dedicate artei interpretative şi memoriei Clarei Haskil, între 11 şi 16 decembrie, la Bucureşti # News.ro
Anul acesta se împlinesc 130 de ani de la naşterea Clarei Haskil (1895-1960), una dintre cele mai mari pianiste ale secolului XX, un simbol al sensibilităţii interpretative şi al devotamentului faţă de artă. O serie de evenimente culturale dedicate artei interpretative şi memoriei artistei - de la discuţii publice şi intervenţii în spaţiul urban până la proiecţii de film, lecturi şi momente muzicale - vor avea loc în perioada 11-16 decembrie, în Bucureşti.
12:40
Xiaomi a deschis primul magazin fizic din România în mall-ul ParkLake din Bucureşti. De anul viitor, compania va vinde în România şi electrocasnice mari # News.ro
Xiaomi a deschis primul magazin fizic din România în incinta ParkLake Shopping Center din Bucureşti. Pentru 2026, Xiaomi îşi propune să extindă varietatea de produse comercializate pe piaţa din România cu electrocasnice mari (white goods). Potrivit companiei, România este una dintre cele mai dinamice pieţe din Europa Centrală şi de Est şi ia în calcul posibilitatea deschiderii altor noi puncte de lucru fizic.
12:40
Mehedinţi: Un bărbat a distrus cu pumnul parbrizul unei autospeciale de Poliţie, după ce sunase nejustificat la numărul de urgenţă 112 # News.ro
Un bărbat de 34 de ani, din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a distrus parbrizul unei maşini de Poliţie, echipajul prezentându-se la intervenţie, după ce acesta sunase nejustificat la numărul de urgenţă 112.
12:30
Taximetrist, agresat de un client care apoi i-a furat maşina şi s-a plimbat prin Craiova/ El înlocuise numărul de înmatriculare cu unul luat de la o altă maşină # News.ro
Un bărbat de 51 de ani, taximetrist, a fost agresat de un client, care a refuzat să plătească o cursă şi care i-a furat autoturismul. El a schimbat numărul de înmatriculare cu unul luat de la o altă maşină şi s-a plimbat prin Craiova cu maşina până a fost prins de poliţişti, ulterior fiind reţinut.
12:30
Zelenski salută progrese la Geneva, dar estimează că pentru a ajunge la o ”pace reală” e nevoie de ”mult mai mult”. ”Am reuşit să includem puncte extrem de sensibile”, anunţă el într-o conferinţă virtuală în Suedia # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski salută luni progrese, la o zi după negocieri la Geneva între americani, ucraineni şi europeni, însă estimează că este nevoie de ”mult mai mult” pentru a se ajunge la o ”pace reală” cu Rusia, relatează AFP.
12:20
Mercenarul Horaţiu Potra, adus la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat în dosarul de evaziune fiscală şi spălare a banilor în cazul banilor obţinuţi în urma misiunilor din Congo # News.ro
Mercenarul Horaţiu Potra, arestat preventiv, alături de fiul şi nepotul său, pentru tentativă de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, a fost adus, luni, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat de către procurori într-un alt dosar în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălarea banilor, după ce nu ar fi plătit taxe pentru banii obţinuţi în timpul unor misiuni în Congo. Horaţiu Potra, prins în Dubai în luna septembrie, a fost de acord să fie adus în ţară, motiv pentru care procedurile s-au derulat repede. În iulie, procurorii au pus sechestru pe conturile şi bunurile lui Potra.
12:20
Tenis: Datorită eforturilor unui fost jucător profesionist, Pakistanul organizează primul turneu ATP din istoria sa. # News.ro
Noul preşedinte al Federaţiei de tenis din Pakistan, Aisam-Ul-Haq Qureshi, a reuşit să organizeze primul turneu ATP din ţara sa, care începe luni, la Islamabad, capitala ţării.
Acum 6 ore
12:00
Bebeluş de numai 5 luni, aflat pe „plămân artificial”, transferat cu avionul la Milano, pentru a fi operat. Transportul copilului, o imensă provocare. Adelina Toncean, Asociaţia Blondie: „Trebuie avut grijă să nu iasă tuburile care ţin tot sistemul” # News.ro
Un copil de numai 5 luni şi două săptămâni este pus pe ECMO (oxigenare prin membrană extracorporală) de 16 zile. Şansa fetiţei este operaţia pe care o va face la Milano, la clinica San Donato. Luni, 24 noiembrie, are loc zborul spre Milano, de pe aeroportul Otopeni. Transferul copilului de la Spitalul Marie Curie, spre aeroport, mai departe din ambulanţă în avion şi din avion în ambulanţa din Italia este unul extrem de complicat, din cauza sistemului complex la care este conectată fetiţa. Pe tot parcursul traseului tuburile speciale trebuie să rămână acolo unde sunt montate, altfel viaţa copilului este pusă în pericol. Trei medici şi două asistente de la Spitalul ”Marie Curie” au grijă de bebeluş pe tot parcursul traseului până la avion şi pe toată durata zborului.
12:00
Comedii romantice, aventuri epice, alianţe surprinzătoare şi poveşti inspirate din realitate, cu eroi din trecut şi prezent, se regăsesc în programul Warner TV de Crăciun.
12:00
Mercenarul Horaţiu Potra, adus la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat în dosarul de evaziune fiscală şi spălare a banilor în cazul banilor obţinuţi în urma misiunilor din Congo # News.ro
Mercenarul Horaţiu Potra, arestat preventiv, alături de fiul şi nepotul său, pentru tentativă de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, a fost adus, luni, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat de către procurori într-un alt dosar în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălarea banilor, după ce nu ar fi plătit taxe pentru banii obţinuţi în timpul unor misiuni în Congo. Horaţiu Potra, prins în Dubai în luna septembrie, a fost de acord să fie adus în ţară, motiv pentru care procedurile s-au derulat repede. În iulie, procurorii au pus sechestru pe conturile şi bunurile lui Potra.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.