LOTO 6/49 joi 4 decembrie 2024. Numerele câştigătoare de azi

ObservatorNews, 4 decembrie 2025 12:30

Joi, 4 decembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 30 noiembrie, Loteria Română a acordat 29.551 de câştiguri în valoare totală de peste 2,26 milioane de lei.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 5 minute
13:20
India va plăti aproximativ 2 miliarde de dolari pentru a închiria un submarin nuclear din Rusia, relatează Bloomberg citând surse. Acordul a fost finalizat după aproape un deceniu de negocieri și coincide cu vizita președintelui Vladimir Putin la New Delhi joi şi vineri.
13:20
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru joi, 4 decembrie 2025, iar cifrele afişate arată că leul românesc a pierdut teren important în raport cu lira sterlină.
13:20
Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că vineri, 5 decembrie 2025, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.
13:20
Vineri, 5 decembrie 2025, este prăznuit Sfântul Sava cel Sfinţit, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
13:20
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 5 decembrie de-a lungul timpului.
Acum 15 minute
13:10
O alunecare de teren s-a produs sub carosabil, pe Drumul Naţional 1, în apropierea oraşului Comarnic din judeţul Prahova. Autorităţile au intervenit după ce incidentul a fost semnalat de către internauţi pe reţelele de socializare, zona fiind semnalizată, iar circulaţia în zonă este restricţionată parţial. 
Acum 30 minute
13:00
Bucureștiul intră în linie dreaptă în cea mai aprinsă confruntare politică a sfârșitului de an - cine va ocupa fotoliul lăsat liber de Nicușor Dan? Un oraș de milioane, un buget de miliarde și o decizie care poate schimba tot. Finalul de campanie și ziua votului, două zile capitale pentru inima României, aduc, la Antena 1, Edițiile Speciale Observator care tranșează viitorul Bucureștiului.
13:00
Donația include un kit complet – dronă de intervenție aeriană, cu AI și termoviziune, pentru fiecare serviciu public județean și local al Salvamont România. Salvamont România folosește deja peste 150 de drone aeriene și acvatice implementate cu sprijinul Vodafone și Fundația Vodafone. Dronele au fost utilizate în peste 300 de intervenții doar în acest an.
13:00
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a semnat joi ordinul de începere a lucrărilor pentru extinderea magistralei de metrou M4, o investiţie de 3,5 miliarde de euro. Noul traseu, cu o lungime de 11 kilometri între Gara de Nord şi Gara Progresul, va include 14 staţii noi, informează News.ro.
Acum o oră
12:40
Polițiștii clujeni au reținut două persoane, un bărbat de 27 de ani și o femeie de 50 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
12:40
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost informat la finalul lunii noiembrie 2025 despre posibila implicare a unui cadru didactic într-o relație inadecvată cu o elevă minoră de 14 ani dintr-o unitate de învățământ din Timișoara, potrivit unui comunicat al Inspectoratului.
12:40
Zeci de mii de locuitori din sudul Ucrainei au rămas fără curent electric și căldură în urma atacurilor lansate de Rusia, în timpul nopții, asupra orașului Herson și a portului Odesa, cel mai mare port maritim al țării, au anunțat joi autoritățile locale și compania de energie, informează Reuters, conform News.ro.
12:30
Joi, 4 decembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 30 noiembrie, Loteria Română a acordat 29.551 de câştiguri în valoare totală de peste 2,26 milioane de lei.
12:30
Un nou fake news referitor la faptul că autorităţile urmăresc să controleze traficul şi circulaţia populaţiei în zonele publice circulă în mediul online, avertizează autorităţile. "Aceste informaţii sunt false, iar tema este una care a fost reluată periodic în ultimii doi ani", au transmis oficialii MAI.
12:30
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost informat la finalul lunii noiembrie 2025 despre posibila implicare a unui cadru didactic într-o relație inadecvată cu o elevă minoră de 14 ani dintr-o unitate de învățământ din Timișoara, potrivit unui comunicat al Inspectoratului.
Acum 2 ore
12:20
Daniel Băluţă şi Ciprian Ciucu sunt favoriţi în cursa pentru Primăria Capitalei, arată un Sondaj INSCOP. În cazul alegătorilor potenţiali, cei care au exprimat o opţiune de vot, primarul Sectorului 4 ar obţine 28.2% (față de 26.6% în noiembrie). Este urmat de Ciprian Ciucu (PNL), cu 27.1% pe Ciprian Ciucu (față de 24.2% în noiembrie), iar 21% pe Anca Alexandrescu (independentă, susținută de AUR și PNȚCD) (față de 19.1% în noiembrie).
12:20
Conform raportului "Ambiţiile miliardarilor", publicat joi de banca elveţiană UBS, soţii şi copiii miliardarilor au moştenit mai multă avere în acest an decât în orice an de când s-a început publicarea datelor, în 2015, scrie Reuters.
12:10
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, joi, că nu își va da demisia, în contextul în care PSD îi cere plecarea după situația de la barajul Paltinu. De asemenea, afirmațiile apărute în presă, potrivit cărora Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ar fi cunoscut riscul opririi alimentării cu apă în Prahova şi ar fi ignorat avertismentele, sunt false, subliniază insituţia. 
12:10
Doi adolescenți au fost reținuți de polițiștii din Caraș-Severin, fiind suspectați că au provocat incidentul feroviar de sâmbătă seară. Aceștia ar fi plasat osii metalice pe calea ferată, în fața trenului București - Timișoara, în care se aflau 30 de pasageri. Garnitura a fost oprită aproximativ o oră, fără ca vreo persoană să fie rănită, informează News.ro.
11:40
Administraţia Naţională Apele Române a recunoscut că are "o parte din vină" în cazul crizei de apă potabilă din Prahova. Instituţia admite că "era nevoie de mai multă comunicare interinstituţională, în special la nivel judeţean şi local, între administraţia bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa şi toate celelalte instituţii responsabile". Instituţia susţine însă că pericolul iminent de întrerupere a apei a fost semnalat tuturor autorităţilor în cadrul comitetelor pentru situaţii de urgenţă, inclusiv Prefecturii Prahova, care are "rolul de coordonator instituţional", scrie News.ro.
11:40
Alegerile prezidențiale din primăvara lui 2025 au influențat semnificativ interesul românilor în mediul online. În topul căutărilor pe Google din acest an se regăsesc atât Nicușor Dan, președintele ales, cât și contracandidatul său din turul al doilea, George Simion, alături de subiecte precum prezența la vot. Alte teme intens căutate au fost jucăria Labubu, filmul "Nosferatu", rețeta de drob de miel, dieta Cerin și întrebarea "Cum arată buletinul de vot", informează News.ro.
11:40
Un inginer agronom şi fermier a fost descoperit împuşcat în cap cu un asomator de fiica sa, într-o magazie din localitatea Piscu, judeţul Galaţi. Bărbatul de 57 de ani a fost transportat de urgenţă la spital, unde se află intubat.
11:30
În ultimele 24 de ore Hidroenergia a salvat România de la colapsul sistemului energetic românesc, după incidentul de la Barajul Paltinu și oprirea Centralei Electrotermice de la Brazi, exact în momentul în care vântul și soarele au dispărut complet din balanța electroenergetică națională, a declarat expertul Dumitru Chisăliţă. 
11:30
Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției, a murit miercuri la vârsta de 86 de ani. A făcut parte din Guvernul Adrian Năstase. Fostul premier a transmis un mesaj de condoleanţe.
11:30
Vladimir Putin a declarat, înaintea vizitei sale în India, că americanii au împărțit cele 28 de puncte ale planului de pace propus de Donald Trump în patru pachete, propunând discutarea acestora separat, fără a detalia însă care dintre puncte sunt acceptabile pentru Rusia și care nu. Totodată, președintele rus a amenințat că Rusia va elibera oricum Donbasul și Novorossia (n.r. sudul și estul Ucrainei), fie prin mijloace militare, fie prin alte metode.
Acum 4 ore
11:20
Un bărbat de 30 de ani, aflat sub influența alcoolului, a intrat cu autoturismul într-o autospecială a poliției aflată în misiune în orașul Târgu-Neamț. Incidentul a fost sesizat de agentul de poliție aflat la volanul autospecialei, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ.
11:10
Iancu Guda, specialistul economic al Observator, discută cu invitații din mediul de afaceri despre tendințe, transparență și strategiile care pot transforma companiile locale în campioni ai pieței.
11:00
Deși legea locuinței stabilește clar suprafețele minime, 37 mp pentru o garsonieră, 52 mp pentru un apartament cu două camere și 66 mp pentru unul cu trei camere, în Chiajna a fost autorizat în 2024 un complex care nu respectă această prevedere esențială, dezvoltatorii continuând să vândă locuințe sub dimensiunile legale.
10:50
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a lansat joi o amenințare directă la adresa Uniunii Europene, în cazul în care blocul comunitar va decide să folosească activele rusești înghețate pentru a finanța reconstrucția Ucrainei.
10:50
Ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, a declarat miercuri că atacurile "extrem de înfricoşătoare" din ultimele zile asupra petrolierelor care aparţin "flotei fantomă" a Rusiei, în Marea Neagră, ameninţă siguranţa tuturor ţărilor din regiune. Fidan a subliniat că astfel de atacuri arată că războiul din Ucraina se extinde, scrie Reuters, citat de News.ro.
10:40
Toate dronele ucrainene "Sea Baby", aflate în misiuni operaţionale în Marea Neagră, au fost identificate. Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei, nicio dronă nu a intrat în apele teritoriale românești.
10:30
Joi dimineață, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Dolj au desfășurat șapte percheziții într-un dosar ce vizează acuzații de delapidare și fals intelectual, atât la sediul unei primării din județ, cât și la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor firme, informează Agerpres.
10:30
Angajatorii din România au publicat, în ultima lună, peste 22.000 de locuri de muncă pe platformele eJobs.ro şi iajob.ro. Majoritatea locurilor de muncă vizează sezonul de sărbători, atunci când cererea de personal creşte semnificativ. Cea mai mare cerere este pentru candidaţi entry-level (0-2 ani de experienţă) şi fără experienţă.
10:30
Un şofer de 24 de ani s-a urcat băut la volan şi şi-a condus prietenul de 26 de ani spre moarte, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o carieră de piatră, în judeţul Dolj. 
10:20
Arta rămâne încă un teritoriu interzis pentru cei peste 100.000 de români cu deficienţe grave de vedere. În majoritatea muzeelor, atingerea exponatelor este interzisă. Fără contact direct, experienţa artistică devine aproape imposibilă. La Timişoara însă, Muzeul Naţional de Artă sparge această barieră: cu ajutorul voluntarilor, zece tablouri celebre au fost transformate în lucrări tactile, însoţite de descrieri audio, astfel încât nevăzătorii să poată explora arta cu mâinile.
10:10
Polițiștii clujeni au reținut două persoane, un bărbat de 27 de ani și o femeie de 50 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
09:50
Forţele Aeriene germane au activat miercuri prima parte a scutului antirachetă cu rază lungă de acţiune de tip Arrow, desfăşurat pentru prima oară în afara Israelului, menit să consolideze apărarea antiaeriană europeană împotriva ameninţării Rusiei.
09:40
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a pus în pericol propriile trupe folosind aplicaţia de mesagerie Signal, notează un organism independent din cadrul Pentagonului. Hegseth ar fi folosit aplicaţia pentru a discuta despre atacurile aeriene din Yemen, au relatat miercuri media americane, scrie AFP, citat de Agerpres.
09:30
Spitalul Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți a fost inclus în Programul Acțiuni Prioritare - AVC, extinzând astfel rețeaua națională de tratament pentru accidentul vascular cerebral acut. Anunțul a fost făcut joi de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o postare pe Facebook.
Acum 6 ore
09:20
Bradul de Crăciun din Rockefeller Center a fost aprins aseară. Ca în fiecare an, momentul a fost completat de un concert de excepţie.
09:20
Sebastian Felecanu, avocatul acuzat că şi-a ucis iubita însărcinată după ce a aruncat-o de la etajul 6 al blocului, a fost încarcerat. În ziua în care trebuia să fie dus după gratii, bărbatul a încercat să se evite inevitabilul. Poliţiştii l-au găsit aseară, ascuns într-o boxă din scara blocului. Crima pentru care a fost condamnat definitiv a zguduit Iaşul. O noapte de violenţă, urlete şi panică, încheiată cu trupul iubitei însărcinate prăbuşit pe asfalt. La 4 ani distanţă, Felecanu a ajuns în Penitenciarul Iași, unde rămâne pentru 23 de ani. 
09:10
Peste jumătate dintre europeni consideră că există un risc ridicat de război cu Rusia, potrivit unui sondaj realizat în nouă ţări ale UE şi publicat joi de revista franceză Le Grand Continent.
09:00
Horoscop 5 decembrie 2025. O zi cu multe obstacole, în care este nevoie de calm şi să nu vă ignoraţi intuiţia. 
08:50
Flacăra pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 a făcut aseară un popas la templul Partenon de pe Acropole. Torța, purtată de medaliatul olimpic la canotaj Stefanos Duscos, urmează să fie predată astăzi oficialilor competiției. Flacăra va fi dusă de 10.000 mii de persoane și va parcurge 12.000 de kilometri în 63 de zile.
08:50
Tot mai mulţi români sunt interesaţi de investiţiile în monede virtuale, cu accent pe renumita bitcoin, chiar dacă aceasta a ajuns la un nivel ridicat, în raport cu alte monede virtuale, astfel că am decis să vedem ce ne spun cifrele astăzi, joi, 4 decembrie 2025.
08:40
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că joi, 4 decembrie 2025, preţul la motorină standard este în scădere, faţă de cel afişat în ziua precedentă.
08:40
Se face dreptate în cazul morţii regretatului Matthew Perry. Medicul care i-a furnizat ilegal ketamină actorului, în săptămânile dinaintea morţii sale, a primit doi ani şi jumătate de închisoare. Doctorul a devenit prima persoană condamnată dintre cele cinci implicate în dosarul care a şocat o lume întreagă.
08:40
Mare, munte și deșert, toate într-un singur loc! Sultanatul Oman este un adevărat paradis, la doar o oră de Dubai. Resorturi de 5 stele pe plaje spectaculoase fac din această destinație cadrul perfect pentru o vacanță de neuitat. Pentru cei care vor să viziteze țara, agențiile de turism oferă circuite de o săptămână, cu prețuri începând de la 1000 de euro.
08:20
Consum de droguri în închisori, furnizate chiar oamenii legii! O avocată din Cluj este bănuită că ar fi ajutat o rețea care introducea narcotice în penitenciarele Gherla și Bistrița. Iar într-un alt dosar, doi agenţi ai Penitenciarului Jilava sunt acuzați că au vândut stupefiante și telefoane deținuților.
08:20
O dronă militară de tip "Gerbera", posibil de origine rusească, a fost găsită pe teritoriul Republicii Moldova, în satul Pepeni din raionul Sângerei.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.