Deian Sorescu a înscris un gol pentru Gaziantep FK în Cupa Turciei. Echipa românului este în grupe

News.ro, 4 decembrie 2025 17:00

Fotbalistul echipei Gaziantep FK, Deian Sorescu, a înscris un gol în meciul câştigat, joi, în deplasare, scor 2-0, în faţa formaţiei Yalova FK, în turul 4 al Cupei Turciei. Echipa românului s-a calificat în grupe.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
18:10
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, joi, că în cele cinci spitale din judeţul Prahova care nu au apă sunt internaţi în total 350 de pacienţi. Aceştia nu necesită intervenţii chirurgicale. De două ori pe zi autorităţile sanitare iau probele de apă şi de pe suprafeţe, iar ISU alimentează unităţile cu apă din cisterne.
18:10
Garda Naţională de Mediu anunţă, joi, că a aplicat în acest an amenzi de aproape 2,5 milioane de lei în Bucureşti şi Ilfov, după depăşirea valorilor-limită pentru particulele în suspensie. De asemenea, a fost amendată Primăria Bucureşti pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse anterior.
Acum 15 minute
18:00
Postul public german ARD, care difuzează Eurovision, a afirmat joi că Israelul are dreptul să participe la concurs, în momentul în care posturile europene discută despre posibila excludere a ţării din cauza ofensivei sale din Gaza, potrivit AFP.
Acum 30 minute
17:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susţine că unităţile critice din Prahova, precum spitalele, ISU, pompierii sau căminele de bătrâni, ar fi trebuit anunţate din timp despre criza apei potabile, pentru a fi luate măsuri privind organizarea unităţilor.
17:50
Administraţia Naţională Apele Române anunţă, joi, că în bazinul hidrografic superior al râului Argeş s-au înregistrat cantităţi importante de precipitaţii, care au dus la viituri importante pe toate cursurile de apă din zona montană. Pentru a gestiona situaţia s-a impus evacuarea controlată a apei din mai multe acumulări. Podul din judeţul Călăraşi care s-a rupt urmare a deversării apei din barajul Mihăileşti este o construcţie provizorie, neautorizată, existentă dinainte de Revoluţie şi care nu face faţă la debite mari de apă cum au fost în prezent.
Acum o oră
17:40
Armata israeliană anunţă joi că a identificat rămăşiţele penultimului ostatic mort în Fâşia Gaza, un cetăţean thailandez, Sudthisak Rinthalak, ucis la 7 octombrie 2023, relatează AFP.
17:40
Armata israeliană a anunţat joi că forţele sale au ucis în jur de 40 de militanţi Hamas care erau în tunelurile de sub Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, într-o zonă aflată acum sub control israelian, relatează Reuters.
17:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, joi, că în cele cinci spitale din judeţul Prahova care nu au apă sunt internaţi în total 350 de pacienţi. Aceştia nu necesită intervenţii chirurgicale. De două ori pe zi autorităţile sanitate iau proble de apă şi de pe suprafeţe, iar ISU alimentează unităţile cu apă din cisterne.
17:40
Un tramvai, un autoturism şi o autoutilitară au fost implicate, joi, într-un accident rutier produs în municipiul Iaşi, în urma impactului tramvaiul ieşind de pe şine. Nu s-au înregistrat persoane rănite.
17:40
Dominic Fritz, preşedintele USR, acuză joi că au pus tunurile din nou pe curajoasa ministră Diana Buzoianu, dar se dau de fapt de gol iar cum se foloseşte PSD politic de suferinţa a sute de mii de oameni nu este doar cinic, ci mai ales tupeist.
17:40
Forul european de handbal (EHF) a anunţat loturile lărgite ale echipelor participante la Campionatul European din Danemarca, Norvegia şi Suedia, între 15 ianuarie – 1 februarie 2026. România va juca în grupa B, cu Portugalia, Danemarca şi Macedonia de Nord.
17:40
După ce a părăsit FC Barcelona în 2021, Lionel Messi a făcut obiectul multor zvonuri privind o revenire în Catalonia. Miercuri, directorul sportiv catalan Deco a temperat această ipoteză în perspectiva următorului mercato.
17:30
Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold (Real Madrid) s-a accidentat miercuri, în meciul din Cupa Spaniei cu Athletic Bilbao, câştigat cu 3-0 de madrileni, şi, potrivit, postului de radio COPE va lipsi timp de două luni de pe gazon.
17:30
The New York Times a anunţat joi că a intentat un proces Pentagonului pentru că a implementat o serie de măsuri restrictive împotriva presei, pe care le consideră contrare Constituţiei.
17:20
Ucraina a acuzat joi Rusia că trimite în lagăre de „reeducare” din Coreea de Nord copii ucraineni „răpiţi” de Moscova în teritoriile ocupate de armata rusă, relatează AFP.
Acum 2 ore
17:10
Casa de brokeraj XTB estimează că PIB-ul României va creşte cu 0,8% în 2026, iar deficitul bugetar va fi de 6,7% din PIB. Inflaţia ar urma să scadă către 3,9% până la finalul anului 2026, în timp ce cursul euro/leu ar fi de 5,25 lei, arată raportul XTB ”Anul 2026, în cifre şi scenarii”.
17:10
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a mers în zona Paltinu, ea declarând despre cererile venite dinspre PSD să îşi dea demisia că în mod evident, trebuie să fie sancţionate persoanele care sunt vinovate iar în acest caz, este vorba de autorităţile de la nivel local. Ministrul a mai anunţat că speră să se lanseze apa, în sistem, de luni, pentru a ajunge la locuitorii din zonele afectate.
17:00
Fotbalistul echipei Gaziantep FK, Deian Sorescu, a înscris un gol în meciul câştigat, joi, în deplasare, scor 2-0, în faţa formaţiei Yalova FK, în turul 4 al Cupei Turciei. Echipa românului s-a calificat în grupe.
17:00
Rafinăria Petrobrazi nu s-a oprit şi nici nu se va opri din lipsa alimentării cu apă, dau asigurări, joi, autorităţile din Prahova. În ceea ce priveşte furnizarea apei pentru populaţie, precizează că, deşi a plecat din barajul Paltinu, apa nu a fost încă reintrodusă în sistemele Hidro Prahova şi nu va fi introdusă până când Direcţia de Sănătate Publică nu va confirma că respectă toţi parametrii fiziologici şi bacteriologici.
17:00
Autorităţile americane au arestat un bărbat suspectat că a plasat bombe artizanale în Washington în noaptea dinaintea asaltului din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului, când susţinătorii preşedintelui Donald Trump au intrat în sediul Congresului SUA pentru a împiedica certificarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020, au declarat joi doi oficiali informaţi cu privire la acest caz, relatează Reuters.
16:50
Liderul rus Vladimir Putin este „responsabilul moral” pentru moartea unei femei britanice care a fost ucisă după ce a pulverizat pe ea, crezând că e parfum, Noviciok, un agent neurotoxic introdus ilegal în Marea Britanie de agenţi ruşi cu scopul de a-l asasina pe un fost spion rus, Serghei Skripal - este concluzia la care a ajuns o anchetă britanică, la mai bine de şapte ani de la desfăşurarea evenimentelor.
16:50
Pantone, autoritatea mondială în domeniul culorilor şi furnizorul de standarde profesionale de limbaj cromatic şi soluţii digitale pentru comunitatea de design, a prezentat joi PANTONE 11-4201 Cloud Dancer, un "alb vaporos, impregnat de un sentiment de seninătate", Culoarea anului 2026.
16:40
Un pod peste râul Argeş s-a rupt în judeţul Călăraşi din cauza deversărilor de la barajul Mihăileşti. Primarul din Budeşti, Mihai Ilie, afirmă că nu sunt persoane izolate, întrucât nu este singura cale de acces în localitate. De asemenea, primarul afirmă că nu se impune evacuarea locuitorilor din zonă.
16:30
Formaţia Metalul Buzău a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 7-4, echipa Sporting Lieşti, într-un meci din etapa a doua a fazei grupelor Cupei României Betano, ediţia 2025-2026.
16:30
Un tânăr în vârstă de 23 de ani care a bătut şi sechestrat într-o maşină pe care a condus-o fără permis, în Capitală, un cunoscut cu care plecase din Dâmboviţa a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Conflictul dintre cei doi bărbaţi a izbucnit după ce presupusul agresor s-a supărat că însoţitorul său nu a mai vrut să se plimbe cu el prin Bucureşti şi intenţiona să se întoarcă acasă. Deşi a încercat să scape din autoturismul în care l-a urcat cu forţa amicul său, după ce l-a lovit cu pumnii şi cu palmele, nu a reuşit acest lucru decât după mai multe ore de plimbare forţată prin oraş.
Acum 4 ore
16:10
Şase eleve de la un liceu din Roşiorii de Vede au fost reţinute şi sunt cercetate pentru tâlhărie, ameninţare, lovirea sau alte violenţe şi lipsire de libertate, după ce au bătut o colegă. Incidentul a avut loc marţi, când victima a fost scoasă din sala de clasă şi lovită în mod repetat. Scandalul ar fi pornit iniţial între victimă şi o altă fată, se pare că din cauza unui băiat.
16:00
Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a avertizat pe liderii europeni că SUA ar putea fi pe cale să „trădeze” Ucraina, avertismentul fiind transmis în timpul unei convorbiri telefonice în aceştia discutau despre strategii de protejare a Kievului, potrivit transcriptului acelei conversaţii scurs către presă, relatează POLITICO.
15:40
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, joi, intenţia de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la proiectul de lege care stabileşte pensiile magistraţilor.
15:30
Marcel Bîrsan va arbitra primul meci al etapei a 19-a din Superliga, Oţelul Galaţi - Unirea Slobozia, programat, vineri, de la ora 20.30.
15:30
Federica Mogherini, fost ministru de externe al Italiei, care a condus Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) între 2014 şi 2019 şi ocupa funcţia de rector al Colegiului Europei din 2020 a demisionat din această funcţie la câteva zile după percheziţiile legate de o anchetă deschisă pentru fraudă, informează POLITICO.
15:10
Nouă persoane – opt bărbaţi şi o femeie, avocat – au fost reţinute în urma pecheziţiilor făcute la reţeaua suspectată că introducea stupefiante în penitenciare şi urmărea reducerea pedepselor unor persoane. Pentru alte cinci persoane, anchetatorii cer arestare în lipsă, acestea nefiind depistate până î acest moment. De asemenea, s-au găsit droguri, bani, dar şi alte probe.
15:10
Fenomenul La Niña, asociat cu temperaturi globale mai scăzute, s-ar putea manifesta slab între lunile decembrie şi februarie şi multe regiuni ar urma să înregistreze temperaturi ridicate, a anunţat joi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), informează AFP.
15:10
Ada Solomon, recunoscută pentru o carieră de peste 25 de ani în cinematografie, în care filmele pe care le-a produs sau coproducţiile internaţionale cu peste 15 ţări la care a lucrat au obţinut numeroase premii importante, a fost aleasă preşedintă a consiliul de administraţie al Academiei Europene de Film, în urma voturilor exprimate de cei peste 5.400 de profesionişti din cinematografie membri ai Academiei. Producătoarea olandeză Leontine Petit şi producătorul francez Matthieu Darras au fost aleşi vicepreşedinţi. Mandatul de doi ani va începe la 1 ianuarie 2026.
15:00
„Bilanţul anual” al lui Vladimir Putin, conferinţa de presă maraton în care răspunde la întrebările jurnaliştilor şi cetăţenilor, este prevăzut pentru data de 19 decembrie, a anunţat joi Kremlinul. Declaraţiile liderului de la Kremlin sunt cu atât mai aşteptate cu cât au loc la aproape patru ani de la începutul ofensivei ruse împotriva Ucrainei şi în plină activitate diplomatică pentru a găsi o soluţie la conflict.
15:00
Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, a anunţat că va sesiza Poliţia, dar şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, după ce edilul PNL al municipiului Paşcani ar fi trimis un utilaj ca să repare un drum judeţean, pentru a ajuta un coleg de partid, care candidează la o primărie de comună.
15:00
Senatorul Daniel Zamfir (PSD), membru în comisia economică din Senat, a declarat joi, că este răspunderea prim-ministrului Bolojan să o demită urgent pe Diana Buzoianu, el precizând că acest ministru nu mai poate gestiona sub nicio formă treburile la Ministerul Mediului, aşa cum nu mai poate gestiona nici preşedintele Apele Române activităţile companiei, în urma crizei apei potabile din Dâmboviţa şi Prahova.
14:50
Pentru a şasea oară, proiectele de incluziune ale Federaţiei Române de Fotbal au fost recunoscute în cadrul programului UEFA pentru Fotbal şi Refugiaţi.
14:40
Un bărbat de 40 de ani, care circula cu maşina în Bucureşti, nu a oprit la semnalele poliţiştilor, a lovit patru maşini, a mers pe contrasens şi nu a acordat prioritate. A fost urmărit, a abandonat maşina şi a încercat să fugă pe jos, dar a fost prins. Gestul său este cu atât mai greu de explicat cu cât verificările şi testările nu au arătat nicio neregulă. Nu consumase alcool sau droguri, avea permisul în regulă şi nici în maşină nu s-au găsit obiecte sau substanţe suspecte.
14:40
O femeie de 54 de ani a fost rănită, la o trecere pentru pietoni din Ploieşti, de o ambulanţă aflată în misiune, care avea în funcţiune semnalele de avertizare acustice şi luminoase. Femeia accidentată a fost transportată la spital. Atât conducătorul autospecialei, cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
14:40
Colectivul Teatrului Excelsior solicită conducerii Primăriei Municipiului Bucureşti, într-o scrisoare deschisă, menţinerea lui Vlad Cristache în funcţia de manager interimar şi organizarea urgentă a concursului de management. Semnatarii subliniază că sub coordonarea lui Vlad Cristache, la Excelsior „s-a format o echipă în adevăratul sens al cuvântului” şi „au fost produse spectacole care au adus un public nou în sală”.
14:30
Cancelarul Republicii Austria, Christian Stocker, a declarat joi, în declaraţiile comune cu premierul României, Ilie Bolojan, la Viena, că România este un partener pe care ne putem bizui, având în vedere şi relaţiile noastre străvechi pe plan istoric, politic şi economic, el arătând căîi leagă şi o comunitate foarte mare de români în Austria.
14:30
Actorul Victor Rebengiuc a fost onorat de Asociaţia Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) cu Premiul România Europeană 2025. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a vorbit despre faptul că Victor Rebengiuc este „un model”, într-o societate care are mare nevoie de modele, care „este cineva care a cunoscut succesul, dar care nu s-a lăsat dominat şi a continuat să muncească”. Cu o carieră de aproape 70 de ani pe scenă, încheiată cu rolul „Tatăl”, Rebengiuc a mulţumit publicului, pentru premiu, şi Marianei Mihuţ, soţia sa, alături de care a jucat în multe piese.
14:20
Toată presa britanică, dar şi cea de pe alte continente urmăreşte cu interes cazul lui George Smyth, tânărul britanic în vârstă de 18 ani care a venit într-o drumeţie în România şi este dat dispărut din 23 noiembrie în Munţii Bucegi. Tabloidele s-au grăbit să scrie că el ar fi plecat spre castelul lui Dracula, dar salvamontiştii români au infirmat, din datele pe care le au, această ipoteză.
14:20
Născută în Rusia, Anastasia Potapova, în prezent locul 51 WTA, a anunţat, miercuri, că va reprezenta de acum înainte Austria. Este a treia jucătoare rusă care îşi schimbă naţionalitatea sportivă după Maria Timofeeva şi Kamilla Rakhimova, care au devenit uzbece în ultimele săptămâni.
14:20
Asigurătorii din România au achitat în primul semestru despăgubiri în valoare de 300 milioane lei pentru companiile şi locuinţele afectate de incendii şi calamităţi naturale, în creştere cu circa 63% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, anunţă Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Acum 6 ore
14:10
Premierul Ilie Bolojan a fost primit, joi, la Viena, de Cancelarul federal Christian Stocker, el afirmând că Austria este unul dintre principali investitori străini în România iar firmele cu capital austriac din ţara noastră asigură peste 100.000 de locuri de muncă. Premierul a menţionat că, deşi în ultimii 10 ani atât investiţiile cât şi schimburile comerciale au crescut cu peste 60%, există în continuare potenţial semnificativ pe ambele paliere.
14:00
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, la Viena, întrebat despre situaţia crizei apei potabile din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, că se lucrează la soluţii, în aşa fel încât, mai repede de luni, locuitorii care sunt afectaţi, inclusiv companiile din zonă, să poată beneficia de apă. Premierul a precizat că cei responsabili de astfel de evenimente trebuie să răspundă şi asta se va întâmpla în zilele următoare.
14:00
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, anunţă că au fost recepţionate lucrările de modernizare, pe o suprafaţă totală de 500.000 mp, prevăzute în proiectul de creştere a capacităţii operaţionale a Aeroportului Henri Coandă şi de optimizare a condiţiilor de operare a aeronavelor. A fost construită o nouă cale de rulare a aeronavelor, a fost extinsă platforma nr. 2 de îmbarcare-debarcare a pasagerilor şi a fost mărită capacitatea de parcare a aeronavelor cu 28 de poziţii pentru aeronave cod C. În plus, s-au realizat două drumuri rapide care asigură accesul echipamentelor de handling către avioanele de pe platformele aeroportuare.
14:00
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, după ce Opoziţia a anunţat că a strâns semnăturile necesare pentru depunerea unei moţiuni de cenzură, că în condiţiile în care se depune o moţiune de cenzură, se derulează procedura parlamentară şi se va testa atunci susţinerea de care se bucură guvernul.
13:40
Oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj anunţă, joi, că se fac verificări interne, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată în timp ce loveşte un autoturism, iar şoferul nu opreşte, plecând de la locul tamponării. Imaginile care surprind incidentul au fost postate online.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.