Un autobuz în care se aflau 52 de persoane a luat foc în judeţul Timiş - FOTO

News.ro, 8 decembrie 2025 16:00

Un autobuz al unei firme de transport, în care se aflau 52 de persoane, a luat foc în oraşul Sânnicolau Mare, judeţul Timiş. Incendiul a fost lichidat în urma intervenţiei pompierilor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 15 minute
17:00
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că nu vede motive pentru care unii parlamentari din această coaliţie să voteze o moţiune de cenzură, arătând că nu crede că e bine pentru România ca vreunul din partide să nu mai fie în această coaliţie, pentru că este un semnal de instabilitate politică.
17:00
Un cutremur cu magnitudinea preliminară 7,2 s-a produs luni în largul coastelor Japoniei, a anunţat Agenţia Meteorologică Japoneză, iar autorităţile au avertizat că un tsunami de până la trei metri înălţime ar putea lovi coasta de nord-est a arhipelagului nipon, relatează AFP.
17:00
„One Battle After Another”, o privire extrem de amuzantă asupra unei societăţi represive sfâşiate de violenţa politică, a dominat luni nominalizările la premiile Globul de Aur 2026, obţinând nouă selecţii. A fost urmat îndeaproape de „Sentimental Value”, o dramă despre familia disfuncţională a unui regizor, şi „Sinners”, un film cu vampiri care se petrece în sudul segregat, care au obţinut opt propuneri şi, respectiv, şapte nominalizări.
Acum 30 minute
16:50
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu pentru Bloomberg, la câteva ore după ce Donald Trump îl criticase că „nu a citit” propunerile SUA, că negocierile nu au ajuns încă la un acord cu privire la Donbasul ucrainean, care include provinciile Doneţk şi Luhansk, pe care Moscova nu le controlează în totalitate, dar de unde ar vrea ca trupele ucrainene să se retragă şi să le cedeze Rusiei.
16:50
Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat redeschiderea bazei sale din Târgu Mureş şi lansarea a nouă rute, începând cu 29 martie 2026, către Bruxelles Charleroi (Belgia), Larnaca (Cipru), Paris Beauvais (Franţa), Dortmund şi Memmingen (Germania), Milano Bergamo şi Roma Fiumicino (Italia), Basel (Elveţia), precum şi Londra Luton (Marea Britanie), în completarea rutei deja existente către Budapesta. De altfel, Târgu Mureş a fost primul aeroport din România de pe care Wizz Air a operat, cu zborul inaugural în 2006.
Acum o oră
16:40
Premierul britanic Keir Starmer l-a primit luni, pe scările numărului 10, pe Downing Street, pe preşedintele ucrainan Volodimir Zelenski, la câteva momente după ce i-a primit pe cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unei reuniuni privind Ucraina, relatează AFP.
16:40
Patrimoniul cultural al României va putea fi cunoscut şi consultat de cetăţeni, funcţionari, cercetători, organizaţii prin proiectul ePatrimoniu, cel mai important proiect de transformare digitală, care a fost lansat luni, la Muzeul Naţional de Artă. Ministrul Demeter Andras a declarat că realizarea acestuia reprezintă „o investiţie în vizibilitate, în respect, în recunoaştere, fiind un gest de responsabilitate faţăd e memoria noastră colectivă”.
16:30
Cel puţin şapte persoane au fost rănite într-un atac cu dronă vizând un bloc locuit la Ohtîrka, în regiunea Sumî, în nord-estul Ucrainei, a anunţat luni guvernatorul Oleg Grîgorov, relatează Reuters.
16:30
Jucătoarea italiană Jasmine Paolini, numărul 8 mondial, va avea printre antrenorii săi în 2026 pe partenera sa de dublu Sara Errani, cu care a câştigat titlul olimpic în 2024 la Paris.
16:20
Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare - fără progresişti la guvernare” a fost citită, luni, în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului şi urmează să fie dezbătută şi votată lunea viitoare, în data de 15 decembrie, de la ora 14.00. Liderul AUR, George Simion, a criticat absenţa premierului Ilie Bolojan de la şedinţa în care s-a citit moţiunea de cenzură.
Acum 2 ore
16:10
Comisia Europeană (CE) denunţă luni ”declaraţii complet nebune” ale lui Elon Musk, în urma unor atacuri ale patronului XAI, firma-mamă a X, care cere ca Uniunea Europeană (UE)b să fie ”abolită”, în urma amendării X cu 120 de milioane de euro din cauza încălcării regulamentului serviciilor digitale, relatează AFP.
16:00
Un autobuz al unei firme de transport, în care se aflau 52 de persoane, a luat foc în oraşul Sânnicolau Mare, judeţul Timiş. Incendiul a fost lichidat în urma intervenţiei pompierilor.
16:00
Un centru pentru pacienţii cu AVC va fi înfiinţat la Spitalul Judeţean Timişoara, iar medicul care va opera în această unitate spitalicească este un specialist român care de 15 ani operează pacienţi în Franţa, la Paris. Pentru acest nou centru va fi făcută o investiţie de aproximativ 30 milioane lei, bani cu care vor fi cumpărate echipamente de ultimă generaţie.
15:50
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că doi cetăţeni români au fost implicaţi în incidentul din Tenerife, produs de un val oceanic uriaş. Autorităţile spaniole au confirmat decesul unuia dintre cetăţenii români afectaţi.
15:40
Senatorul AUR Petrişor Peiu a declarat, luni, că din punct de vedere instituţional, George Simion a fost ales în urmă cu o săptămână preşedinte AUR, până în anul 2029, el precizând că nu a auzit să i se ceară nici demisia, nici să fie contestată activitatea dânsului, în urma rezultatului alegerilor locale din Capitală şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău.
15:40
Un bărbat a fost prins de poliţişti rutieri când conducea cu o viteză de 201 kilometri pe oră, pe autostrada A2. Ulterior, aparatul DrugTest şi analizele toxicologice au indicat că el era drogat. Bărbatul a fost amendat cu 4.050 de lei şi a rămas fără permis pentru patru luni.
15:20
Atacantul echipei Liverpool, Mohamed Salah, îşi distruge moştenirea, afirmă fostul atacant al echipei Manchester United, Wayne Rooney.
Acum 4 ore
15:10
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, luni, a fost reluată furnizarea apei în toate cele 13 oraşe şi comune care, timp de peste o săptămână, nu au avut această utilitate, din cauza problemelor de la barajul Paltinu. Populaţia din localităţile afectate este atenţionată să nu folosească apa decât pentru igienizarea toaletelor.
15:10
Un ucrainean şi doi români cercetati pentru trafic de droguri de mare risc şi introducere în ţară de droguri de mare risc au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, sub coordonarea procurorilor Biroului Teritorial Maramureş al DIICOT, au descoperit în caroseria autoturismului acestora aproximativ cinci kilograme de substanţă cristalină 3 CMC, un drog de mare risc procurat din Polonia.
15:10
Poliţia norvegiană anunţă că a arestat un tânăr în vîrstă de 19 ani, pe care-l suspectează de faptul că a tras focuri de armă, un pic mai înainte, în plină perioadă de cumpărături de Crăciun, înăuntrul unui centru comercial mare, la Oslo, care a fost evacuat pentru o scurtă perioadă de timp, relatează AFP.
15:00
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a afirmat că ”salută” decizia ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, de a sesiza Parchetul European pe subiectul achiziţiei microbuzelor şcolare electrice pentru elevi. Alexe consideră că demersul ministrului Pîslaru poate aduce claritate asupra modului în care a fost gestionat proiectul.
15:00
Un bărbat de 64 de ani, cioban la o stână din judeţul Caraş-Severin, a fost găsit mort, luni, după ce în noaptea anterioară a avut un conflict cu un alt bărbat, de 38 de ani, cioban şi el. Poliţiştii au stabilit că bărbatul mai tânăr l-a lovit pe celălalt în cap, după care a plecat şi l-a lăsat în sălaş. Suspectul este în custodia poliţilştilor.
14:50
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a virat, în 8 decembrie, prin agenţiile teritoriale (AJPIS), sumele aferente drepturilor lunii noiembrie 2025, pentru trei dintre cele mai importante beneficii de asistenţă socială: alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.
14:50
Preşedintele Nicuşor Dan îl felicită, luni, pe primarul ales al Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, el afirmând că bucureştenii au ales un primar şi ”trebuie să-i dăm acum mijloacele de a guverna oraşul”. E regula de bază a democraţiei: cetăţenii au întotdeauna dreptate, iar opiniile şi le exprimă prin vot, mai spune şeful statului, el precizând că a fost un exerciţiu democratic pe care partidele din coaliţie l-au dus cu responsabilitate.
14:50
Un congresman democrat, Henry Cuellar îl înfurie pe preşedintele republican Donald Trump, la doar câteva zile după ce l-a graţiat de acuzaţii de corupţie şi spălare de bani, după ce a anunţat că a decis să candideze din nou din partea Partidului Democrat, relatează AFP.
14:40
Un câine pe care stăpânul său îl ţinea închis într-o autoutilitară a fost salvat de către poliţiştii de la Protecţia animalelor din Argeş, după ce situaţia patrupedului a fost adusă la cunoştinţa autorităţilor. Animalul era neîngrijit, nevaccinat, nemicrocipat, iar spaţiul în care acesta era închis devenise insalubru, verificările făcute de Poliţie arătând că stăpânul a rămas cu câinele după ce s-a despărţit de soţie.
14:30
AUR a chemat-o luni, în plenul Camerei Deputaţilor, pe Diana Buzoianu, ministrul Mediului, la Ora Guvernului, tema dezbaterii fiind ”Dezastrul administrativ de la acumularea Paltinu: încălcări ale normelor de sănătate publică, risc energetic naţional şi responsabilitatea Ministerului Mediului în gestionarea unei crize scăpate de sub control”.
14:20
Fostul fundaş şi antrenor belgian Glen De Boeck a murit, în noaptea de duminică spre luni, la Anvers, la vârsta de 54 de ani.
14:10
Grupul East Grain şi Poultry Investment SA au preluat participaţia de 45% deţinută anterior de UBM Group în UBM Feed Romania, consolidându-şi astfel poziţia şi devenind acţionari principali cu cote egale. UBM Feed Romania, care deţine o fabrică de furaje la Sânpaul, judetul Mureş, devine Protena şi estimează pentru 2025 o cifră de afaceri de 332 milioane lei şi un profit brut de 18 milioane lei.
14:10
Uniunea Europeană (UE) nu poate accepta o ”ameninţare a amestecului”, respinge luni preşedintele Consiliului European Antonio Costa, după publicarea noii strategii americane de securitate - extrem de critică cu europenii -, relatează AFP.
13:50
Premierul Ilie Bolojan a transmis, luni, cu prilejul Zilei Constituţiei României, că un viitor mai bun pentru români se poate construi doar pe baza unei Constituţii puternice şi a unor legi corecte iar legea Fundamentală ne oferă această bază, pe care putem continua să consolidăm protejarea drepturilor cetăţeneşti, dezvoltarea societăţii româneşti şi parcursul nostru european şi euroatlantic.
13:40
Preşedintele american Donald Trump, care promovează o abordare naţionalistă şi ”anti-woke” a culturii, a prezidat o seară de gală la Kennedy Center, o sală mare de spectacole de la Washington, a cărei conducere a preluat-o, un eveniment la care a lăudat meritele Gloriei Gaynor şi ale lui Sylvester Stallone, laureaţi ai ”Kennedy Honors”, premii care se acordă anual unei mâini de artişti cu o carieră prestigioasă, relatează AFP.
13:40
Noul Mers al Trenurilor va intra în vigoare duminică, anunţă CFR Călători. În noul program vor fi introduse legături directe între Bucureşti şi Budapesta, dar trenuri sezoniere - pe timpul verii - pe ruta Bucureşti-Giurgiu-Ruse şi se extinde circulaţia trenurilor la Viena Westbahnhof. Pe rutele interne, vor fi introduse noile rame electrice Alstom Coradia Stream, dar şi vagoane şi locomotive modernizate prin PNRR.
13:40
Purtătorul de cuvânt al PSD, Alexandru Rafila, a afirmat, luni, despre atitudinea pe care o va avea partidul în coaliţia de guvernare, după alegerile din Capitală, că dacă „vor exista negocieri serioase, nu de faţadă”, „cu siguranţă colaborarea va fi bună”. Duminică seară, Ciprian Ciucu declarase, întrebat dacă, în contextul în care a câştigat detaşat Primăria Generală, se aşteaptă la o atitudine a PSD mai conciliantă şi mai cooperantă cu PNL în interiorul coaliţiei, că îşi doreşte acest lucru „pentru România” şi că doreşte ca PSD „să nu fie duplicitar”. Referitor la această declaraţie, Rafila a spus că nu vede „niciun fel de duplicitate” în ceea ce-i priveşte pe el sau pe cei din conducerea PSD, care fac „declaraţiile oficiale”.
13:40
Premierul Ilie Bolojan va avea, marţi, o întrevedere oficială cu ministrul federal al apărării din Germania, Boris Pistorius, în Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” din Mihail Kogălniceanu.
13:30
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că premierul Ilie Bolojan iese consolidat în coaliţie, după victoria lui Ciprian Ciucu la alegerile pentru Primăria Capitalei. ”Imaginaţi-vă cum arăta Grindeanu, dacă ar fi câştigat Băluţă, cred că avea guşa umflată de nu încăpea pe uşă la întâlnirile de coaliţie”, a mai spus Băsescu.
13:20
ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor de oameni din lume şi lansează un apel umanitar în vederea unei relansări a finanţării - restrânse -, care se află în cădere liberă, în 2026, relatează AFP.
13:20
Primul eveniment oficial dedicat menopauzei, „Let’s Talk About Menopause”, a avut loc în Parlamentul European, la iniţiativa Asociaţiei ”Sunt la Menopauză”, care susţine modificarea legislaţiei în vederea asigurării protecţiei juridice, medicale şi profesionale a celor 7 milioane de femei din România aflate în perimenopauză şi menopauză. Pornind de la ideea că menopauza nu este doar un subiect medical, ci o criză de echitate şi drepturi fundamentale, cele trei membre fondatoare – Ileana Badiu, Maria Manole şi Ana Bîtu - solictă modificarea Legii privind discriminarea, a Codului Muncii şi a Legii sănătăţii, în sensul includerii menopauzei ca stare protejată prin lege; recunoaşterii menopauzei/perimenopauzei ca situaţie ce poate necesita adaptări profesionale, instituirii de pachete obligatorii de screening 45–50+ (hormoni, osteodensitometrie, terapie hormonală) şi al formării obligatorii a medicilor în managementul menopauzei.
13:20
Ministerul Finanţelor lansează luni cea de-a douăsprezecea ediţie a Programului de titluri de stat TEZAUR din acest an. În perioada 8 decembrie 2025 – 9 ianuarie 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,40%, 7%, respectiv, 7,40%.
13:20
Înfrângerea suferită duminică de Real Madrid pe teren propriu împotriva echipei Celta Vigo (0-2) a provocat momente de tensiune între jucători în vestiarul madrilen, susţine El Chiringuito.
13:20
Primarul ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat luni că aşteptările sale pentru primul an vor fi mai degrabă temperate şi probabil cea mai mare provocare va fi întocmirea bugetului. El a menţionat că speră să aducă câteva îmbunătăţiri vizibile, cel puţin în zona centrală, dar proiectele semnificative vor dura.
Acum 6 ore
13:00
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, despre rezultatul candidatului USR, Cătălin Drulă, la Primăria Capitalei, că a fost executat pentru ceea ce USR a făcut la guvernare, adăugându-l şi pe fostul ministru al apărării. Băsescu a mai spus că PSD trebuie să se uite foarte bine cum îşi selectează candidaţii. În plus, fostul preşedinte consideră că nu există pericolul ruperii coaliţiei de guvernare.
13:00
Purtătorul de cuvânt al PSD, Alexandru Rafila, afirmă, în legătură cu scenariile privind o posibilă ieşire a partidului de la guvernare, că nu are informaţii despre aşa ceva şi că nu ar trebui pus un semn de egalitate între rezultatele alegerilor din Bucureşti şi o decizie politică legată de ieşirea de la guvernare. „Nu cred că este cazul pentru aşa o comparaţie”, a subliniat Rafila. În legătură cu rezultatul de duminică al alegerilor din Bucureşti, după ce Daniel Băluţă a ieşit pe locul al treilea, Rafila a spus că nu este unul mulţumitor, precizând că şi pentru social-democraţi a fost „o surpriză”, mai ales că „nu s-a corelat cu sondajul făcut la ieşirea de la urne”.
12:50
ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor de oameni din lume şi lansează un apel umanitar în vederea unei relansări a finanţării - restrânse -, care se află în cădere liberă, în 2026, relatează AFP.
12:40
BCR Leasing, jucător pe piaţa de leasing financiar din România, anunţă depăşirea pragului de 1 miliard de euro portofoliu de finanţări. Topul domeniilor finanţate este reprezentat de transporturi (30%), construcţii (21%) şi agricultură (10%), acestea cumulând cea mai mare parte a expunerii companiei.
12:40
Tânărul de 20 de ani care a provocat accidentul din 13 octombrie, de pe o trecere de pietoni de pe Şoseaua Berceni din Capitală, soldat cu moartea unei femei şi cu rănirea unui copil de doi ani, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
12:30
O tânără de aproximativ 20 de ani a fost condamnată, luni, la Seul, la patru ani de închisoare pentru că a susţinut că este însărcinată şi l-a şantajat pe superstarul sud-coreean de fotbal Son Heung-min, a raportat agenţia de ştiri Yonhap News TV, citată de AFP.
12:20
Aproape 1.200 de blocuri din sectoarele 2, 3, 4 şi 6 ale Capitalei vor rămâne, în această săptămână, fără apă caldă şi căldură, din cauza unor lucrări care se desfăşoară la reţeaua termică.
12:20
Harry Ramsden’s Group, compania din spatele celebrului brand britanic de fish & chips, intră oficial pe piaţa din România printr-un parteneriat exclusiv de dezvoltare cu Horecagroup SRL. În 2026 ar urma să fie deschise două restaurante în România, primul fiind programat în martie.
12:10
Andreea-Cristina Alecu-Gireadă, fiica fostului edil Verginel Gireadă, nevoit să demisioneze din funcţie în luna octombrie, după ce a recunoscut că a luat mită, a câştigat Primăria comunei Mihai Eminescu, din judeţul Botoşani, susţinută de PSD. Ea a obţinut 1.330 de voturi, reprezentând 41,54%, fiind urmată de candidatul susţinut de liberali, Ionuţ-Cristian Sigartău, votat de 823 de persoane, respectiv 25,70 % din voturile alegătorilor. Verginel Gireadă a condus Primăria în mai multe mandate, între 2004 şi 2012, revenind la conducerea primăriei în 2020, din partea PNL. În 2024, a trecut la PSD şi a obţinut un nou mandat, la care a fost nevoit să renunţe din cauza problemelor din justiţie. La conducerea primăriei s-a aflat, timp de două mandate, între 2012 şi 2020, şi soţia acestuia, Aneta Gireadă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.