Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Bursa, 12 decembrie 2025 14:50

Judecătoria Sectorului 1 a decis vineri ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, să rămână sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară, respingând cererea acestuia de revocare a măsurii, conform deciziei instanţei, care nu este însă definitivă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 5 minute
16:30
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat respectarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor prin controle efectuate la peste 1.700 de operatori economici din întreaga ţară, potrivit unui comunicat ANPC.
16:30
Piaţa energetică a Republicii Moldova a continuat să atragă investitori internaţionali, conform unui comunicat de presă remis redacţiei din partea Invest Moldova. Cel mai nou jucător este Westing Management Solutions, o companie cu capital mixt din Ungaria, Republica Moldova şi Ucraina, parte a grupului internaţional Westing Management. Investitorul a intrat pe piaţa locală cu o investiţie iniţială de 130.000 de euro alocată pentru organizarea şi operaţionalizarea proceselor administrative din ţară.
Acum 10 minute
16:20
Germania a acuzat Rusia de un atac cibernetic asupra sistemului de control al traficului aerian şi de tentativă de interferenţă în alegerile federale, convocându-l pe ambasadorul rus la Berlin, potrivit BBC, de la care relatăm cele ce urmează.
16:20
Reglementările tehnice radicale pentru 2026 reprezintă mult mai mult decât o evoluţie sportivă: o schimbare către un sistem de propulsie hibrid echilibrat, care reflectă o transformare fundamentală care se desfăşoară pe pieţele auto globale, unde vehiculele electrice hibride înregistrează o creştere explozivă, în timp ce producătorii îşi recalibrează strategiile de electrificare, conform informaţiilor transmise de Bogdan Maioreanu, analist şi comentator de piaţă al eToro.
Acum 30 minute
16:10
SkiGyimes Hotel and Resort îşi deschide oficial porţile joi, în cadrul unui eveniment care marchează un nou capitol în dezvoltarea turismului montan din judeţul Harghita, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care prezentăm cele ce urmează.
16:10
* BCR, managerul de stabilizare, nu a cumpărat acţiuni din piaţă pentru susţinerea cotaţieiBanca Comercială Română nu a efectuat tranzacţii pentru stabilizarea preţului acţiunii producătorului de mezeluri şi produse and #8221;ready-meals and #8221; Cris-Tim Family Holding (CFH), încheind anticipat perioada în care putea achiziţiona titluri ale companiei din piaţă pentru susţinerea cotaţiei, după cum reiese din raportul băncii publicat astăzi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
16:00
Vivre anunţă închiderea oficială a procedurii de insolvenţă şi revenirea companiei în circuitul normal de afaceri, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care transmitem cele ce urmează. Hotărârea instanţei confirmă finalizarea cu succes a procesului de restructurare, prin care Vivre devine o organizaţie mai simplă, mai eficientă şi mult mai bine poziţionată pentru următorul ciclu de creştere.
16:00
Preţurile crescute i-au făcut pe mulţi să renunţe la băutura preferată şi să reducă achiziţiile din comerţ, împingându-i spre variante and #8222;de casă and #8221;, nefiscalizate, deci mai ieftine, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei din partea Spirits România. Băuturile pot ascunde riscuri serioase de falsificare, cu consecinţe grave pentru sănătate.
16:00
Fostul director general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Teodor Ţigan, a pierdut procesul intentat instituţiei şi este obligat să restituie bonusul de pensionare încasat, în valoare de 280.520 de lei, potrivit RISE Project, de la care relatăm cele ce urmează. Decizia a fost pronunţată de Tribunalul Arad şi nu este definitivă.
Acum o oră
15:40
LEMET a lansat campania and #8222;Din culisele LEMS and #8221; - un proiect fără precedent în comunicarea din retailul de mobilă, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
Acum 2 ore
15:30
Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, a transmis un mesaj dur la adresa funcţionării sistemului judiciar, afirmând că situaţia actuală nu mai poate fi numită justiţie şi cerând măsuri ferme împotriva corupţiei. Declaraţia a fost publicată pe pagina sa oficială de Facebook.
15:20
Campioană de un deceniu la neîncasarea TVA, conform rapoartelor Comisiei Europene, ţara noastră se află pe primul loc şi la necolectarea impozitului pe profit, arată aceeaşi instituţie într-o analiză publicată pentru prima dată în 11 decembrie 2025.
15:10
Interesul romanilor pentru investitiile imobiliare in Dubai continuă sa creasca accelerat, iar SOBHA Realty a depasit pragul de 80 de milioane de euro in vanzari realizate in ţara noastră prin intermediul lui Răzvan Pascu, antreprenor si consultant in turism si investitii imobiliare internationale, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
15:10
Fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, a acuzat consecinţe and #8222;extrem de grave and #8221; asupra funcţionării sistemului judiciar, în urma unei şedinţe desfăşurate astăzi la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un mesaj publicat pe Facebook.
15:00
Judecătoria Sectorului 1 a decis vineri ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, să rămână sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară, respingând cererea acestuia de revocare a măsurii, conform deciziei instanţei, care nu este însă definitivă.
15:00
Judecătoarea Raluca Moroşanu a transmis mulţumiri celor care o susţin pe ea şi pe judecătorul Laurenţiu Beşu, unul dintre magistraţii care au vorbit în documentarul Recorder and #8222;Justiţie capturată and #8221;, după momentul tensionat de la conferinţa de presă a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook.
15:00
Banca centrală a Rusiei a anunţat că sesizează justiţia de la Moscova împotriva societăţii belgiene Euroclear, care deţine cea mai mare parte a activelor ruseşti blocate prin sancţiuni, pe care UE vrea să le folosească în vederea finanţării unui ajutor destinat Ucrainei, potrivit AFP.
14:50
Judecătoria Sectorului 1 a decis vineri ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, să rămână sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară, respingând cererea acestuia de revocare a măsurii, conform deciziei instanţei, care nu este însă definitivă.
14:50
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a declarat, într-un interviu acordat RFI, că fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, în mandatul căruia au fost operate ultimele modificări ale legilor justiţiei în 2022, nu poate fi făcut responsabil pentru modul în care magistraţii aplică legea în interiorul sistemului judiciar.
Acum 4 ore
14:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat că problemele din sistemul judiciar semnalate în documentarul Recorder and #8222;Justiţia capturată and #8221;, care and #8222;cel puţin prin modul în care au fost prezentate par grave and #8221;, trebuie verificate, iar legislaţia analizată pentru a asigura o funcţionare mai eficientă a Justiţiei.
14:10
Procurorul-şef european Laura Codruţa Kovesi s-a alăturat apelului public semnat de peste 500 de actuali şi foşti magistraţi români care cer reformarea profundă a sistemului de justiţie şi protejarea judecătorilor şi procurorilor care semnalează abuzuri şi presiuni din interiorul sistemului, potrivit mass-media.
14:10
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că toate aspectele care au apărut în discuţie în urma documentarului Recorder and #8221;par grave and #8221;, cel puţin în modul în care au fost prezentate, şi ar trebui verificate în aşa fel încât să se constate ce probleme sunt şi trebuie făcută şi o analiză a legislaţiei, conform news.ro, de la care transmitem cele ce urmează.
13:50
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a acuzat Statele Unite de and #8222;piraterie navală and #8221; după ce forţele americane au confiscat un petrolier în largul coastelor venezuelene, în cadrul desfăşurării militare din Marea Caraibelor, relatează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
13:10
La fel ca multe alte domenii, piaţa de retail este în plin proces de transformare. Dacă anul 2025 a fost despre adopţia inteligenţei artificiale, despre experimente şi demonstraţii de concept, 2026 va marca trecerea finală de la entuziasm la execuţie, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care transmitem cele ce urmează.
13:00
Ultimele remarci ale secretarului general NATO sunt un semn clar că 'toată lumea de la Bruxelles s-a aliniat împotriva eforturilor de pace ale preşedintelui american Donald Trump' şi, prin urmare, guvernul ungar îi cere lui Mark Rutte să 'înceteze să alimenteze tensiunile de război', a declarat vineri pe Facebook ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI.
12:40
Rusia a atacat cu drone în timpul nopţii infrastructură energetică în regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, provocând incendii şi pene de curent, au declarat vineri guvernatorul local şi serviciile de urgenţă, relatează Reuters.
12:40
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF anunţă intensificarea, începând cu luna septembrie a.c., a acţiunilor de control la nivel naţional în domeniul transportului alternativ de persoane, vizând operatorii economici identificaţi cu risc fiscal ridicat pe baza analizelor recente, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care transmitem cele ce urmează.
Acum 6 ore
12:30
Ca urmare a denunţului depus de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au efectuat, la începutul săptămânii, percheziţii la nivel naţional pentru a verifica posibile fraude comise în achiziţia microbuzelor electrice şcolare finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
12:30
Renault a decis să închidă serviciile de car-sharing şi să încetinească lansarea de staţii de încărcare rapidă la subsidiara sa Mobilize, care se concentrează pe noi soluţii de transport, în încercarea de a direcţiona investiţiile către proiecte mai profitabile, transmite Reuters.
12:20
Românii reprezintă 30-40% dintre turiştii din Bulgaria, fiind pe primul loc în topul ţărilor din care provin vizitatorii ţării vecine, conform platformei Travel Planner, de la care relatăm cele ce urmează. Se estimează că trecerea la moneda euro ar putea creşte în primăvară cu aproximativ 5-10% preţurile pentru următorul sezon de vacanţe în Bulgaria. Majorarea va fi determinată de preţurile mai mari pe care hotelurile şi pensiunile le vor plăti în 2026 pentru aprovizionare, utilităţi şi forţă de muncă.
12:10
Piaţa construcţiilor civile din România se află într-un proces accelerat de industrializare. Construcţiile modulare şi prefabricate, soluţii deja dominante în Europa, câştigă teren şi la nivel local datorită avantajelor economice, predictibilităţii şi controlului ridicat al calităţii
12:00
Te regăseşti în fraza: and #8222;Vreau să investesc, dar nu ştiu de unde să încep and #8221;? În zilele de astăzi, mulţi oameni pornesc în acelaşi fel: cu întrebări multe şi cu impresia că totul începe de la and #8222;în ce să-mi investesc banii? and #8221;
12:00
Imaginează-ţi ziua în care primeşti cheile, intri în apartament, te uiţi pe fereastră şi ai acel sentiment de and #8222;Am ajuns acasă. and #8221; În spatele acestui moment special pentru liniştea ta este dreptul de proprietate
11:50
Parlamentul slovac a aprobat joi noi amendamente controversate la codul penal, care incriminează cooperarea cu o 'putere străină' pentru a obstrucţiona o campanie electorală, relatează AFP.
11:50
* Comisia Europeană doreşte o creştere cu 140% a accizei minime la ţigarete, o majorare cu 260% pentru tutunul de rulat şi scumpiri masive pentru vape-uri, pliculeţe cu nicotină şi produse din tutun încălzit (Peste 80 de companii, organizaţii profesionale, uniuni ale fermierilor, producători şi retaileri se opun acestei propuneri a Bruxelles-ului *Ei susţin că o astfel de măsură va avea impact negativ nu doar cu privire la locurile de muncă din industrie, ci şi cu privire la veniturile fiscale ale statelor membre UE
11:50
Comisia Europeană are în vedere lansarea unei a doua ediţii a schemei sale de împrumuturi SAFE, în valoare de miliarde de euro, pentru proiecte de apărare, în contextul în care blocul comunitar încearcă să îşi consolideze apărarea din cauza temerilor tot mai mari faţă de Rusia şi a îndoielilor cu privire la angajamentele SUA în materie de securitate, afirmă doi oficiali ai UE, conform Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
11:40
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a anunţat, vineri, că a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu aspectele semnalate în materialul de presă difuzat de Recorder, conform unui comunicat transmis de Secţia pentru judecători a CSM.
11:30
În noiembrie, capitalizarea totală a pieţei criptomonedelor a scăzut cu 15,43%, continuând tendinţa descendentă, arată o analiză Binance. Companiile de tip and #8222;Treasury and #8221;, precum Strategy şi Bitmine, au înregistrat scăderi accentuate ale cotaţiilor bursiere de 36%, respectiv 38%, alimentând temerile privind un nou crash.
11:20
Statele Unite, care doresc să securizeze lanţurile de aprovizionare pentru inteligenţa artificială, au anunţat joi un acord în acest sens cu parteneri cheie pentru a contracara influenţa Chinei, conform Departamentului de Stat, informează AFP.
11:20
În noiembrie, capitalizarea totală a pieţei criptomonedelor a scăzut cu 15,43%, continuând tendinţa descendentă, arată o analiză Binance. Companiile de tip and #8222;Treasury and #8221;, precum Strategy şi Bitmine, au înregistrat scăderi accentuate ale cotaţiilor bursiere de 36%, respectiv 38%, alimentând temerile privind un nou crash.
11:10
Ministerul Educaţiei şi Cercetării propune continuarea Programului naţional and #8222;Masă sănătoasă and #8221; şi în anul 2026, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat în transparenţă decizională.
11:10
Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, românii resimt atât bucuria pregătirii cadourilor, cât şi presiunea cheltuielilor care vin cu sezonul festiv, potrivit Barometrului Sezoanelor Financiare, realizat de Asociaţia CFA România cu sprijinul UniCredit Bank. Un procent de 63% dintre români fac mai multe cumpărături decât în mod obişnuit în perioada de Crăciun şi Revelion, procent care urcă la 80% în rândul tinerilor din Generaţia Z.
11:00
Fostul candidat la prezidenţialele din 2024, Călin Georgescu a reacţionat vineri în scandalul declanşat de documentarul Recorder and #8222;Justiţia capturată and #8221;, afirmând că and #8222;justiţia trebuie refăcută din temelii - în special acea parte care a anulat alegerile and #8221;, conform mesajului său de pe Facebook.
11:00
Fostul procuror-şef al DNA, Crin Bologa, reacţionează după ce, în urma apariţiei sale în documentarul Recorder and #8222;Justiţia capturată and #8221;, o televiziune a susţinut că ar avea legături cu fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea şi cu primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.
10:50
Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în noiembrie, cu 62,36% în ritm anual, dar cu un preţ în scădere cu 2,52% faţă de luna precedentă, urmată de energia termică, cu o creştere anualizată de 18,8%, şi de transportul pe calea ferată, cu 18,59% în ritm anual, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri.
10:50
Câştigul salarial mediu net, în octombrie, a fost 5.492 lei, în creştere cu 49 lei (+0,9%) faţă de luna septembrie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
10:40
Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în noiembrie, cu 62,36% în ritm anual, dar cu un preţ în scădere cu 2,52% faţă de luna precedentă, urmată de energia termică, cu o creştere anualizată de 18,8%, şi de transportul pe calea ferată, cu 18,59% în ritm anual, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri.
Acum 8 ore
10:30
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide, începând din 15 decembrie, sesiunea pentru depunerea cererilor de finanţare pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole, în vederea obţinerii de produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, finanţată din Planul Strategic PAC 2023 - 2027 (PS 2027)
10:30
Numărul locuinţelor date în folosinţă la nivel naţional a scăzut, în primele nouă luni ale acestui an, până la 40.322 de unităţi, faţă de aceeaşi perioadă din 2024, când numărul acestora era de 42.312, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri
10:30
Curtea Constituţională a României a decis să amâne cu 55 de zile pronunţarea în două dosare esenţiale, printre care şi Legea Prosumatorului, votată în unanimitate pe 15 octombrie 2025, în plină criză de credibilitate generată de ancheta Recorder privind corupţia şi disfuncţiile din sistemul judiciar. În acest context, A.P.C.E. solicită stabilirea unui termen mai scurt, invocând impactul direct asupra a peste 600.000 de români afectaţi de lege, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.