Trupa disidentă punk Pussy Riot, desemnată ”organizaţie teroristă” de un tribunal de la Moscova care-i ”interzice activitatea în Federaţie rusă”. ”Idioţii ăştia muncesc de ani de zile la asta, cel puţin din 2012”, denunţă Nadia Tolokonnikova
News.ro,
15 decembrie 2025 17:30
Justiţia rusă a desemnat luni trupe punk contestatară Pussy Riot drept ”organizaţie extremistă” şi i-a ”interzis activităţile în Federaţia rusă”, anunţă pe Telegram un tribunal din Moscova, introducând-o pe lista rusă oficială a ”teroriştilor şi extremiştilor”, relatează AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 30 minute
19:40
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski evocă luni negocieri ”deloc uşoare” dar ”productive” cu emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner, la Berlin, relatează AFP.
19:30
Echipa Farul Constanţa a încheiat la egalitate luni, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea arădeană UTA, în etapa a 20-a din Superligă.
Acum o oră
19:00
Nicuşor Dan, în Finlanda: Dacă privim pe termene mai lungi, în România vedem un progres şi vedem o maturizare a societăţii care nu poate să ducă decât înainte / Pe termen scurt, vedem oscilaţii mari şi popor latin emoţional, de la agonie la extaz # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan le-a transmis, luni, românilor din Finlanda, cu care s-a întâlnit la sediul Ambasadei României, optimismul său cu privire la România, afirmând că, dacă privim pe termene mai lungi, în România vedem un progres şi vedem o maturizare a societăţii care nu poate să ducă decât înainte dar, dacă privim pe termen scurt, vedem oscilaţii mari şi popor latin emoţional, de la agonie la extaz.
19:00
Echipa naţională a Emiratelor Arabe Unite, antrenată de Cosmin Olăroiu, a pierdut luni, în Arabia Saudită, scor 0-3, în faţa echipei naţionalei din Maroc, în semifinalele Cupei Arabe.
19:00
Secretar de stat: Încă 50 de km din Autostrada Moldovei, adică tronsonul Focşani – Adjud Nord, vor fi daţi în trafic ”foarte curând” # News.ro
Încă 50 de km din Autostrada Moldovei A7 au intrat în faza ultimelor lucrări şi a pregătirilor pentru deschiderea traficului, adică tronsonul Focşani – Adjud Nord în continuarea secţiunii Buzău – Focşani, deschisă traficului încă de anul trecut, spune secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioşteanu. Potrivit acestuia, mobilizarea constructorului face posibil ca ”în foarte curând”, acest tronson sa fie deschis circulatiei publice.
19:00
Agricover Credit ia un credit de 25 milioane euro de la BEI, pentru a facilita accesul la credite pentru microîntreprinderile agricole # News.ro
Fermierii români vor primi sprijin financiar printr-un împrumut acordat de Banca Europeană de Investiţii (BEI) către Agricover Credit în valoare de 25 milioane euro. Împrumutul va facilita accesul la credite pentru microîntreprinderile agricole din România în cadrul mandatului InvestEU. Obiectivul este de a stimula productivitatea, creşterea durabilităţii şi de a sprijini tinerii fermieri.
Acum 2 ore
18:50
Trump se dezlănţuie împotriva lui Rob Reiner şi susţine că moartea regizorului este cauzată de antitrumpismul ”turbat” al cineastului # News.ro
Preşedintele american Donald Trump s-a dezlănţuit luni împotriva lui Rob Reiner - care împreună cu soţia sa, Michele Singer Reiner, au fost victimele unui ”aparent omor”, potrivit poliţiei -, şi a dat asigurări că moartea lor este rezultatul antitrupismului ”turbat” al celebrului regizor, relatează AFP.
18:40
MOŢIUNE SIMPLĂ PE MEDIU - AUR, după adoptarea moţiunii în Senat: Premierul Bolojan trebuie să o demită pe Diana Buzoianu, nu mai are legitimitate să rămână în funcţie! # News.ro
AUR transmite luni seară, după ce Senatul a adoptat moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, că votul este un verdict politic clar iar Diana Buzoianu nu mai are legitimitate să rămână în funcţie. Potrivit AUR, dacă nu are decenţa unei demisii de onoare, premierul Ilie Bolojan trebuie să ia act de votul parlamentarilor şi să o demită de urgenţă.
18:30
Trump se dezlănţuie împotriva lui Rob Reiner şi susţine că moartea realizatorului este cauzată de antitrumpismul ”turbat” al cineastului # News.ro
Preşedintele american Donald Trump s-a dezlănţuit luni împotriva lui Rob Reiner - care împreună cu soţia sa au fost victimele unui ”aparent omor”, potrivit poliţiei -, şi a dat asigurări că moartea lor este rezultatul antitrupismului ”turbat” al celebrului realizator, relatează AFP.
18:30
Fiul lui Rob Reiner, Nick Reiner, a fost arestat în urma morţii realizatorului, scrie luni presa americană, relatează AFP.
18:30
Fiul lui Rob Reiner, Nick, se află în custodia poliţiei după moartea regizorului şi a soţiei sale Michele # News.ro
Nick Reiner, fiul în vârstă de 32 de ani al lui Rob şi Michele Reiner, se află în arest după ce duminică după-amiază regizorul şi soţia sa au fost ucişi, scrie Variety.
18:30
Ministrul Energiei: Noul pachet de finanţare pentru reţele, aprobat astăzi de Consiliul UE pentru Energie, cuprinde proiectele pe care le-am propus în numele României # News.ro
Ministrul Energiei Bogdan Ivan anunţă că noul pachet de finanţare pentru reţele, aprobat astăzi de Consiliul UE pentru Energie, cuprinde proiectele pe care le-a propus în numele României. ”Astăzi, Consiliul Energiei, care reuneşte toate statele membre ale Uniunii Europene, a validat această investiţie strategică drept „autostradă energetică” europeană, vitală pentru scăderea preţurilor în regiunea noastră”, afirmă ministrul, referindu-se la interconectarea Austria-Ungaria.
18:30
MOŢIUNE SIMPLĂ PE MEDIU - AUR, după adoptarea moţiunii: Premierul Bolojan trebuie să o demită pe Diana Buzoianu # News.ro
AUR transmite luni seară, după ce Senatul a adoptat moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, că votul este un verdict politic clar iar Diana Buzoianu nu mai are legitimitate să rămână în funcţie. Potrivit AUR, dacă nu are decenţa unei demisii de onoare, premierul Ilie Bolojan trebuie să ia act de votul parlamentarilor şi să o demită de urgenţă.
18:20
ApaVital Iaşi, după incidentul privind calitatea apei la Spitalul de Copii: Apa furnizată populaţiei în municipiu se încadrează în parametrii normali. Probele la apă sunt conforme, nu există niciun pericol # News.ro
Conducerea ApaVital susţine că nu există probleme legate de calitatea apei potabile în municipiul Iaşi şi că toate probele prelevate se încadrează în parametrii normali.
18:20
Buffon o sprijină pe Giorgia Meloni: Reprezintă tot ce este mai bun pentru naţiunea noastră # News.ro
Fostul portar italian Gianluigi Buffon şi-a exprimat sprijinul pentru prim-ministrul italian Giorgia Meloni.
18:20
Trump se dezlănţuie împotriva lui Rob Reiner şi susţine că moartea realizatorului este cauzată de antitrumpismul ”turbat” al realizatorului # News.ro
Preşedintele american Donald Trump s-a dezlănţuit luni împotriva lui Rob Reiner - care împreună cu soţia sa au fost victimele unui ”aparent omor”, potrivit poliţiei -, şi a dat asigurări că moartea lor este rezultatul antitrupismului ”turbat” al celebrului realizator, relatează AFP.
18:20
MOŢIUNE SIMPLĂ PE MEDIU - Preşedintele USR, Dominic Fritz: Diana Buzoianu nu pleacă nicăieri, chiar dacă PSD şi AUR au votat cot la cot moţiunea. Rămânem în coaliţie! / Grindeanu trebuie să explice de ce PSD a încălcat protocolul de coaliţie # News.ro
Preşedintele USR, Dominic Fritz, anunţă luni seară că Diana Buzoianu nu pleacă din funcţia de ministru, chiar dacă PSD şi AUR au votat cot la cot moţiunea simplă din Senat. El mai spune că USR rămâne în coaliţie şi nu abdică de la misiunea pe care şi-a asumat-o Guvernul Bolojan, şi anume reforma statului român şi îi cere liderului PSD; Sorin Grindeanu, să explice de ce PSD a încălcat protocolul de coaliţie semnat de el, care prevede explicit că nu se vor vota moţiuni împotriva vreunui membru al Guvernului.
18:20
Fiul lui Rob Reiner a fost arestat în urma morţii realizatorului, scrie luni presa americană, relatează AFP.
18:10
Trupa disidentă punk Pussy Riot, desemnată ”organizaţie teroristă” de un tribunal de la Moscova care-i ”interzice activitatea în Federaţia rusă”. ”Idioţii ăştia muncesc de ani de zile la asta, cel puţin din 2012”, denunţă Nadia Tolokonnikova # News.ro
Justiţia rusă a desemnat luni trupe punk contestatară Pussy Riot drept ”organizaţie extremistă” şi i-a ”interzis activităţile în Federaţia rusă”, anunţă pe Telegram un tribunal din Moscova, introducând-o pe lista rusă oficială a ”teroriştilor şi extremiştilor”, relatează AFP.
18:10
MOŢIUNE SIMPLĂ PE MEDIU - Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată de Senat, cu voturile PSD # News.ro
Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, de Senat, cu 74 de voturi ”pentru” şi 43 de voturi contra. S-a înregistrat şi o abţinere. Moţiunea a trecxut cu voturile parlamentarilor PSD, care au votat împotriva ministrului USR, deşi fac parte din aceeaşi coaliţie de guvernare.
18:00
MOŢIUNE SIMPLĂ PE MEDIU - Diana Buzoianu: Nu este un document politic, e mai degrabă un film prost, fără scenariu, fără acţiune şi cu foarte mult fum. O moţiune Bambilici, cerută de PSD şi executată de AUR şi SOS/ Senator PSD: Buzoianu e un Dorel obraznic # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat luni, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii, că iniţiativa Opoziţiei nu este un document politic, ci este mai degrabă un film prost, fără scenariu, fără acţiune şi cu foarte mult fum, o moţiune Bambilici, cerută de PSD şi executată de AUR şi S.O.S. Buzoianu a anunţat că va continua curăţenia şi reformele şi atâta timp cât va rămâne la Ministerul Mediului, nimeni nu o să poată să o şantajeze cu funcţia, pentru că nu le convine lor că zboară oamenii lor incompetenţi din funcţii de la nivel local.mSenatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, luni, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii simple pe mediu, că ministrul Diana Buzoianu este ”un Dorel obraznic, un Dorel impertinent, care se răsteşte şi care acuză isteric pe cei pe care o acuză pentru gafele ei monumentale”, a completat el. El s-a adresat premierului Ilie Bolojan, arătând că există o complicitate în ceea ce priveşte ministra USR, pentru că invocă acel acord politic al coaliţiei, care nu permite să voteze o moţiune împotriva ministrului unui alt partid, dar tot în acordul politic şi-au asumat, la Mediu, reforma autorităţilor de control şi reglementare. ”Aţi spus că, atunci când eşti pus într-o demnitate publică, trebuie să îţi asumi responsabilitatea funcţiei. Ori, asumarea politică înseamnă plecarea din funcţie”, i-a mai spus Zamfir premierului Bolojan.
18:00
MOŢIUNE SIMPLĂ PE MEDIU - Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată de Senat # News.ro
Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, de Senat, cu 74 de voturi ”pentru” şi 43 de voturi contra. S-a înregistrat şi o abţinere. Moţiunea a trecxut cu voturile parlamentarilor PSD, care au votat împotriva ministrului USR, deşi fac parte din aceeaşi coaliţie de guvernare.
18:00
Un poliţist rănit şi 22 de persoane arestate în urma unor ciocniri la Amsterdam, la o manifestaţie împotriva prezenţei cântăreţului armatei israeliene la un concert de Hanuka la Concertgebouw # News.ro
Poliţia olandeză a arestat 22 de persoane, la Amsterdam, în urma unor ciocniri cu manifestanţi care protestau faţă de un concert susţinut de către Shai Abramson, un cântăreţ al armatei israeliene, în sala de concert Concertgebouw, a cărui participare a fost anuală, relatează AFP.
Acum 4 ore
17:40
Germania: Portarul legendă al lui Bayern, Manuel Neuer, s-a accidentat şi va lipsi pentru o durată nedeterminată de timp # News.ro
Manuel Neuer (Bayern Munchen) s-a accidentat la coapsă duminică, în meciul cu FSV Mainz, şi va fi indisponibil pentru o perioadă nedeterminată.
17:40
MOŢIUNE SIMPLĂ PE MEDIU - Daniel Zamfir (PSD): Buzoianu este un Dorel obraznic, un Dorel impertinent, care se răsteşte şi care acuză isteric pe cei pe care o acuză pentru gafele ei monumentale # News.ro
Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, luni, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii simple pe mediu, că ministrul Diana Buzoianu este ”un Dorel obraznic, un Dorel impertinent, care se răsteşte şi care acuză isteric pe cei pe care o acuză pentru gafele ei monumentale”, a completat el. El s-a adresat premierului Ilie Bolojan, arătând că există o complicitate în ceea ce priveşte ministra USR, pentru că invocă acel acord politic al coaliţiei, care nu permite să voteze o moţiune împotriva ministrului unui alt partid, dar tot în acordul politic şi-au asumat, la Mediu, reforma autorităţilor de control şi reglementare. ”Aţi spus că, atunci când eşti pus într-o demnitate publică, trebuie să îţi asumi responsabilitatea funcţiei. Ori, asumarea politică înseamnă plecarea din funcţie”, i-a mai spus Zamfir premierului Bolojan.
17:30
MOŢIUNE SIMPLĂ PE MEDIU - Diana Buzoianu: Moţiunea de astăzi nu este un document politic, este mai degrabă un film prost, fără scenariu, fără acţiune şi cu foarte mult fum. O moţiune Bambilici, cerută de PSD şi executată de AUR şi S.O.S # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat luni, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii, că iniţiativa Opoziţiei nu este un document politic, ci este mai degrabă un film prost, fără scenariu, fără acţiune şi cu foarte mult fum, o moţiune Bambilici, cerută de PSD şi executată de AUR şi S.O.S. Buzoianu a anunţat că va continua curăţenia şi reformele şi atâta timp cât va rămâne la Ministerul Mediului, nimeni nu o să poată să o şantajeze cu funcţia, pentru că nu le convine lor că zboară oamenii lor incompetenţi din funcţii de la nivel local.
17:30
Trupa disidentă punk Pussy Riot, desemnată ”organizaţie teroristă” de un tribunal de la Moscova care-i ”interzice activitatea în Federaţie rusă”. ”Idioţii ăştia muncesc de ani de zile la asta, cel puţin din 2012”, denunţă Nadia Tolokonnikova # News.ro
Justiţia rusă a desemnat luni trupe punk contestatară Pussy Riot drept ”organizaţie extremistă” şi i-a ”interzis activităţile în Federaţia rusă”, anunţă pe Telegram un tribunal din Moscova, introducând-o pe lista rusă oficială a ”teroriştilor şi extremiştilor”, relatează AFP.
17:20
Leonardo Jardim a părăsit, luni, postul de antrenor al echipei Cruzeiro, a anunţat clubul brazilian pe reţelele sociale, a doua zi după înfrângerea din semifinalele Cupei împotriva echipei Corinthians (0-1, 2-1, 4-5 la loviturile de departajare).
17:00
Adrian Ţuţuianu a preluat luni mandatul de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, pentru o perioadă de opt ani/ Care sunt principalele sale obiective # News.ro
Fostul preşedinte al PSD Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu a preluat luni, pentru o perioadă de opt ani, mandatul de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. Ţuţuianu, care a demisionat din Partidul Social Democrat întrucât, potrivit legii, nu mai poate fi membru de partid, a fost propunerea PSD pentru conducerea AEP, fiind ales în funcţie, în 18 noiembrie, de către plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului. Ţuţuianu afirmă că în noua calitate îşi propune, printre altele, să consolideze capacitatea instituţională a AEP, să clarifice şi să standardizeze procedurile electorale i să întărească mecanismele de control privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, inclusiv în mediul online.
17:00
Eurovision 2026 închide lista ţărilor participante/ Cel mai mic număr din 2004/ Bulgaria, România şi Moldova revin în concurs # News.ro
Uniunea Europeană de Radiodifuziune şi Televiziune (UER), care organizează concursul Eurovision, a prezentat lista ţărilor care vor participa la cea de-a 70-a ediţie a acestuia, care va avea loc în luna mai la Viena, în Austria.
16:50
MOŢIUNEA DE CENZURĂ - Moţiunea de cenzură a Opoziţiei împotriva guvernului Ilie Bolojan a fost respinsă de Parlament # News.ro
Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ilie Bolojan a fost respinsă, luni, de Parlament, cu 139 de voturi ”favorabile” şi două voturi împotrivă, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru ca Executivul să fie demis.
16:50
UPDATE - A început, în Senat, dezbaterea moţiunii simple AUR „Prahova sub asediu: peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu” # News.ro
Moţiunea simplă a AUR „Prahova sub asediu: peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu” este dezbătută luni la Senat. Iniţiatorii se referă la ”situaţia gravă” din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, unde ”peste 100.000 de cetăţeni au fost lăsaţi fără apă potabilă, apă caldă şi căldură”, ajungând să trăiască „ca în Evul Mediu”. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că nu va demisiona din funcţie, ea arătând că a văzut presiunea din sfera PSD şi AUR şi nu va ceda..
16:30
Maria Corina Machado, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a suferit o fractură vertebrală după plecarea sa agitată din Venezuela # News.ro
Disidenta venezueleană Maria Corina Machado, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a suferit o fractură vertebrală după ieşirea sa agitată din Venezuela săptămâna trecută, a anunţat luni purtătoarea sa de cuvânt, relatează AFP.
16:30
Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ilie Bolojan a fost respinsă, luni, de Parlament, cu 139 de voturi ”favorabile” şi două voturi împotrivă, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru ca Executivul să fie demis.
16:20
Secţia pentru judecători a CSM anunţă demersuri pentru consultarea corpului profesional al judecătorilor, ”având în vedere contextul actual din justiţie” / Care vor fi temele discutate / Concluziile, prezentate în 19 decembrie # News.ro
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii anunţă demersuri pentru consultarea corpului profesional al judecătorilor, ”având în vedere contextul actual din justiţie”., printre temele discutate urmând să se afle detaşarea, transferul judecătorilor şi consecinţe asupra activităţii acestora în completurile de judecată, percepţia asupra independenţei justiţiei, salarizarea şi pensiile judecătorilor, dar şi libertatea de exprimare a judecătorilor.;Concluziile discuţiilor urmează să fie prezentate în 19 decembrie. Anunţul vine după documentarul Recorder privind situaţia din Justiţie şi după ce iniţial Secţia pentru judecători a CSM a susţinut că ”alegaţiile” din ancheta Recorder sunt contrare evaluărilor făcute în ultimii ani în ceea ce priveşte sistemul de justiţie şi a denunţat „amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătoreşti prin distrugerea încrederii în sistemul de justiţie.
16:20
Volei feminin: CSO Voluntari, victorie cu CSM Lugoj în prima manşă din sferturile Cupei României # News.ro
Echipa CSO Voluntari, a învins luni, pe teren propriu, formaţia CSM Lugoj, scor 3-0, în prima manşă din sferturile de finală ale Cupei României. Returul va avea loc în 21 ianuarie.
16:20
Patronatele din industria ospitalităţii spun că intenţia ISU de a reduce pragul suprafeţei pentru obligativitatea autorizaţiei de securitate la incendiu, de la 600 mp la 200 mp, reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări pentru HoReCa # News.ro
Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) îşi exprimă îngrijorarea profundă faţă de intenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) de a reduce pragul suprafeţei pentru obligativitatea autorizaţiei de securitate la incendiu, de la 600 mp la 200 mp. Potrivit FPIOR, reglementarea reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări pentru HoReCa în acest moment.
16:10
MOŢIUNEA DE CENZURĂ - Petrişor Peiu (AUR) îl acuză pe premier de minciună: Proasta guvernare este cea mai mare ameninţare. Dumneavoastră sunteţi Rusia din România, acest guvern incompetent care seacă ţara prin împrumuturi aberante # News.ro
Senatorul Petrişor Peiu (AUR) a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că proasta guvernare este cea mai mare ameninţare, el arătând că ”Rusia din România este acest guvern incompetent care seacă ţara prin împrumuturi aberante”. Peiu l-a acuzat pe premierul Bolojan că a minţit la dezbaterea moţiunii de cenzură.
16:10
Thiago Silva părăseşte Fluminense cu şase luni înainte de încheierea contractului. Care este motivul # News.ro
Thiago Silva (41 de ani) şi-a luat rămas bun de la coechipierii de la Fluminense în vestiar, duminică, după eliminarea echipei sale în semifinala retur a Cupei Braziliei împotriva lui Vasco de Gama (1-0, 3-4, la lovituri de departajare), anunţă Globo Esporte.
16:10
MOŢIUNEA DE CENZURĂ - Bolojan îi răspunde senatorului AUR Petrişor Peiu cu un citat din Petre Carp, după ce acesta l-a acuzat de minciună: La fel cum frumuseţea nu scuză prostituţia, nici inteligenţa nu scuză lipsa de caracter # News.ro
Premierul Ilie Bolojan i-a răspuns, luni, în plenul parlamentului, senatorului AUR Petrişor Peiu, care îl acuzase de minciună, el dând un citat din Petre Carp, care afirmase că, ”la fel cum frumuseţea nu scuză prostituţia, nici inteligenţa nu scuză lipsa de caracter”. Premierul a mai spus că nu va minţi cetăţenii români, cât timp este pe această funcţie. El a dat asigurări că acest guvern va face ceea ce trebuie pentru ţară şi că se va lupta pentru ţară în fiecare zi.
16:10
Aproape 40 de persoane au murit duminică la Safi, pe coasta atlantică a Marocului, în urma unor inundaţii bruşte, acesta fiind cel mai grav bilanţ din ultimul deceniu pentru fenomene meteorologice de acest tip în Maroc, relatează AFP.
16:10
Lucrări de amenajare şi întreţinere în expoziţia „Tezaur istoric” de la MNIR. Expoziţii cu acces gratuit în zilele de 17 şi 18 decembrie # News.ro
Expoziţia „Tezaur istoric” va fi închisă pentru lucrări de amenajare şi întreţinere. În 17 şi 18 decembrie, accesul în muzeu va fi gratuit pentru toate categoriile de public.
16:00
MOŢIUNEA DE CENZURĂ - Petrişor Peiu (AUR): Proasta guvernare este cea mai mare ameninţare. Dumneavoastră sunteţi Rusia din România, acest guvern incompetent care seacă ţara prin împrumuturi aberante # News.ro
Senatorul Petrişor Peiu (AUR) a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că proasta guvernare este cea mai mare ameninţare, el arătând că ”Rusia din România este acest guvern incompetent care seacă ţara prin împrumuturi aberante”. Peiu l-a acuzat pe premierul Bolojan că a minţit la dezbaterea moţiunii de cenzură.
Acum 6 ore
15:50
MOŢIUNEA DE CENZURĂ - Adrian Câciu (PSD): Domnilor de la USR, înţelegeţi că politica nu se face isteric! / PSD are soluţii pentru guvernare, respectaţi cel mai mare partid din această ţară! # News.ro
Deputatul PSD Adrian Câciu a transmis celor de la USR, în cadrul dezbaterilor la moţiunea de cenzură, că politica nu se face isteric şi că social-democraţii au soluţii pentru guvernare. El a cerut USR să respecte PSD, care este cel mai mare partid din ţară.
15:50
Oil Terminal Constanţa anunţă că va putea primi benzină din import pentru distribuţia pe piaţa românească şi în ţările vecine. Pe termen mediu, obiectivul principal îl reprezintă automatizarea tuturor fluxurilor tehnologice # News.ro
Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră, anunţă că vrea să îşi diversifice fluxurile operaţionale şi că va putea primi benzină din import pentru distribuţia pe piaţa românească şi în ţările vecine. Proiectele noi ale companiei au în plan modernizări ale infrastructurii de depozitare, implementarea de echipamente moderne de măsurare şi control, extinderea portofoliului de produse, precum şi extinderea capacităţilor în zone strategice ale portului. Pe termen mediu, obiectivul principal îl reprezintă automatizarea tuturor fluxurilor tehnologice, pentru a reduce la minimum riscul de eroare umană, optimizarea timpilor de transfer şi creşterea siguranţei operaţiunilor.
15:40
Alexandru Ghigiu (PSD): Această moţiune va cădea, dar dincolo de vot, nu trebuie să ignorăm mesajele din societate / Nu vom accepta îngheţarea salariului minim sau o reformă în administraţie care va bloca activitatea # News.ro
Deputatul PSD Alexandru Ghigiu a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că această moţiune va cădea, dar dincolo de vot, nu trebuie să ignorăm mesajele din societate iar pentru PSD, oamenii sunt linia roşie peste care nu se trece. El a precizat că PSD nu va accepta îngheţarea salariului minim sau o reformă în administraţie care, în loc să eficientizeze serviciile către populaţie va bloca activitatea instituţiilor, sau măsuri împotriva oamenilor.
15:40
MOŢIUNEA DE CENZURĂ - Radu Miruţă: Moţiunea nu este despre guvernare, ci este despre zgomot / Moţiunea nu este despre soluţii, ci despre obsesia AUR de a semnaliza că există # News.ro
Deputatul USR Radu Miruţă a afirmat luni, în plenul Camerelor reunite pentru dezbaterea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, că moţiunea de cenzură nu este despre guvernare, ci este despre zgomot şi a explicat că aceasta nu este despre soluţii, ci despre obsesia AUR de a semnaliza că există. Miruţă a explicat că AUR nu oferă nicio soluţie la nicio situaţie pe care o critică.
15:40
Handbal masculin: Creşte numărul de echipe în Liga Campionilor şi European League; România are asigurate 3 locuri # News.ro
EHF a anunţat, luni, noile regulamente privind Liga Campionilor şi European League, care se extind din sezonul 2026-2027 la 24, respectiv 32 de participante. România are dreptul să înscrie o echipă în prima competiţie continentală, respectiv două în European League, conform clasamentului pe naţiuni.
15:30
MOŢIUNEA DE CENZURĂ - Simion: În loc să vă ţină PSD-ul la guvernare încă şase lun în care dumneavoastră falimentaţi România, poate economisim timpul românilor şi nu ne mai batem joc cu nişte soluţii care nu sunt soluţii. Daţi-vă demisia domnule Bolojan! - # News.ro
Preşedintele AUR, George Simion, i-a transmis premierului Ilie Bolojan, luni, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că în loc să îl ţină PSD-ul la guvernare încă şase luni, perioadă în care falimentează România, ”mai bine economisim timpul românilor şi nu ne mai batem joc cu nişte soluţii care nu sunt soluţi” ‘şi Ilie Bolojan demisionează din funcţie.
15:30
A fost stabilită cauza decesului elevului din Timişoara găsit fără suflare, după ce s-a întors de la un majorat/ El a murit după un infarct # News.ro
Elevul în vârstă de 18 ani de la Liceul Nikolaus Lenau, din Timişoara, care a fost găsit mort de mama lui, la câteva ore după ce s-a întors de la un majorat, a murit în urma unui infarct.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.