"Legea Vexler", adoptată în forma inițială de deputați, după reexaminarea cerută de președintele Nicuşor Dan
ObservatorNews,
17 decembrie 2025 14:10
Deputaţii au adoptat, miercuri, reexaminarea, la cererea preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, potrivit Agerpres.
• • •
Alte ştiri de ObservatorNews
Acum 15 minute
17:20
Grindeanu: "Cu ce e mai bun USR care vrea să schimbe legile justiției față de Dragnea care a vrut la fel?" # ObservatorNews
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că deciziile privind faptele de corupție și regimul prescripției trebuie lăsate exclusiv în sarcina magistraților, avertizând că implicarea politicului în modificarea legilor justiției a avut efecte nocive. Liderul social-democrat a criticat tentativele partidelor de a influența acest domeniu, făcând o comparație directă între actuala conducere a USR și fostul lider PSD Liviu Dragnea. Cu ce este mai bună USR care vrea să schimbe legile justiției față de Dragnea
17:20
Bărbat din Bucureşti, arestat pentru trafic de influenţă. Ce i-a promis unei femei ca să obţină 10.000 de euro # ObservatorNews
Un bărbat de 37 de ani a fost arestat preventiv pentru trafic de influență după ce a înșelat o femeie din București să-i dea 10.000 euro.
Acum o oră
16:50
Armata Rusiei este "călită în luptă", iar o astfel de armată nu există în nicio altă țară din lume, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, miercuri la bilanțul anual al Ministerului rus al Apărării.
16:40
Rusia susţine că NATO pregăteşte războiul contra Moscovei: "Marş forţat pentru o confruntare în 2030" # ObservatorNews
Ministrul rus al Apărării, Andrei Belousov, a estimat miercuri că există "toate condiţiile" ca războiul în Ucraina să continue şi anul viitor, din cauza poziţiei Kievului şi a aliaţilor săi europeni, război pentru finanţarea căruia Rusia a cheltuit anul acesta 5,1% din PIB. De asemenea, Belousov susţine că Europa şi forţele NATO se pregătesc pentru un război direct cu Rusia în 2030.
Acum 2 ore
16:30
Melania Trump lansează film: "Povestea nu a fost niciodată spusă. O privire privată, nefiltrată" # ObservatorNews
Prima doamnă Melania Trump a oferit Fox News o primă privire exclusivă asupra viitorului ei film, "MELANIA", care urmează să apară în cinematografele din întreaga lume luna viitoare.
16:20
Putin îi numește pe liderii europeni "purceluși" care au sperat la "prăbușirii țării noastre" # ObservatorNews
Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat miercuri un atac dur la adresa liderilor europeni, pe care i-a ironizat numindu-i "purceluși" și a ameninţat că Rusia își va atinge obiectivele teritoriale în Ucraina, fie prin diplomație, fie prin mijloace militare. Totodată a transmis că sistemul de rachete hipersonice cu rază medie de acțiune "Oreșnik" va intra în serviciu de luptă până la sfârșitul anului. Declaraţiile au fost făcute la o reuniune anunală a Ministerului rus al Apărării.
16:10
Un avion Boeing 737 a fost găsit după 13 ani de la dispariţie. Unde a fost în tot acest timp # ObservatorNews
O descoperire neașteptată a stârnit uimire în industria aviatică. Air India a anunţat că a recuperat un avion Boeing 737 care fusese uitat pe un aeroport timp de peste un deceniu. Aeronava, abandonată încă din 2012 pe aeroportul din Kolkata, a fost recuperată abia recent, după ce compania a fost notificată oficial, povestea scoțând la iveală o serie de erori administrative surprinzătoare.
16:10
Tânăr de 21 de ani din Vâlcea, reţinut după ce şi-ar fi sechestrat şi bătut fosta iubită şi pe prietenul ei # ObservatorNews
Un tânăr de 21 de ani din comuna Şirineasa este cercetat pentru mai multe acuzaţii după ce, în ultima lună şi-ar fi bătut şi sechestrat de mai multe ori fosta concubină, cu şapte ani mai mare decât el, dar şi pe actualul iubit al acesteia, informează Agerpres.
16:00
Marea Britanie vrea să folosească averea lui Roman Abramovici pentru un fond destinat Ucrainei # ObservatorNews
Premierul britanic Keir Starmer a anunțat că guvernul va iniția transferul a 2,5 miliarde de lire provenite din vânzarea clubului Chelsea către un fond umanitar pentru Ucraina și îl avertizează pe Roman Abramovici că riscă acțiuni în instanță dacă nu cooperează.
15:40
Nicuşor Dan: "Cred că sunt probleme în justiţie, la Inspecţia Judiciară şi la promovări. Dar trebuie probate" # ObservatorNews
Preşedintele Nicuşor Dan a delcarat, miercuri, că atunci când ai o mie de magistraţi care spun că sunt probleme în sistemul de justiţie, înseamnă că e o chestiune foarte serioasă, el arătând că, în opinia sa, problemele cele mai mari sunt la Inspecţia Judiciară şi la modul de promovare în justiţie, dar aceste lucruri trebuie dovedite.
Acum 4 ore
15:30
Bărbat de 71 de ani, spulberat de o mașină pe o stradă din Capitală. La volan se afla un tânăr de 19 ani # ObservatorNews
Un bărbat de 71 de ani a murit, miercuri, spulberat de o mașină condusă de un tânăr de 19 ani, pe Bd. Tudor Vladimirescu, dinspre Calea Rahovei către Calea 13 Septembrie, din București.
15:30
Ricky Martin a oferit aseară un spectacol memorabil la București, într-un concert așteptat cu nerăbdare de fani de mai bine de 22 de ani. Artistul a urcat pe scenă în aplauzele publicului și a demonstrat, încă o dată, de ce rămâne unul dintre cei mai iubiți artiști internaționali, chiar și după decenii de carieră. Sala a fost plină, iar atmosfera a fost una caldă, prietenoasă și plină de entuziasm încă din primele minute ale show-ului.
15:20
Vremea de mâine 18 decembrie. Cerul va fi mai mult noros. Maxime, între 4 şi 15 grade # ObservatorNews
Temperaturile se vor situa peste normalul perioadei, în cea mai mare parte a ţării. Maximele se vor încadra între 4 şi 15 grade. Iată prognoza meteo de mâine 18 decembrie.
15:20
Putin spune că armata va cuceri militar "teritorii ruseşti istorice" din Ucraina, dacă diplomaţia dă greş # ObservatorNews
Preşedintele Vladimir Putin a afirmat miercuri că, în cazul în care diplomaţia va eşua, armata rusă va cuceri pe cale militară ceea ce el a numit "teritorii ruseşti istorice" din Ucraina, referindu-se la cele patru regiuni ucrainene anexate de Moscova, informează EFE, citată de Agerpres.
15:10
Miruţă, după amenda de la AMEPIP: "Dacă preţul pentru a face dreptate este să aduc bani de acasă, îl plătesc" # ObservatorNews
Ministrul Economiei, Radu Miruță, anunță că a fost amendat cu 15.000 de lei "pe persoană fizică" de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), după ce a refuzat să gireze numiri controversate la compania de stat Avioane Craiova, se arată într-o postare a sa de pe Facebook. Miruță afirmă că va contesta sancțiunea, dar susține că își asumă costul dacă acesta este "prețul pentru a face dreptate".
15:10
O ţară europeană oferă 10 euro pe lună copiilor și adolescenților pentru economii destinate pensiei # ObservatorNews
Guvernul german a aprobat, miercuri, un proiect de lege pentru consolidarea pilonului privat al sistemului de pensii. Acesta include o subvenție de stat garantată de 10 euro pe lună pentru copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, pentru a-i ajuta să dispună de un fond de economii de pensii, scrie EFE, citat de Agerpres.
15:10
Inovație românească cu potențial economic uriaș. Trei studenți schimbă piața energiei solare # ObservatorNews
România ar putea deveni un jucător important în industria energiei verzi datorită unei inovații venite din mediul universitar. Trei studenți ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava - Daniel Flutur, Gabriel Ciuciudău și Florin Baciu - au creat DFG Energy Solutions, un sistem inteligent de monitorizare și predicție a performanței panourilor fotovoltaice, premiat la nivel internațional și inclus în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
15:10
Fostul ministru Răzvan Cuc şi omul de afaceri Cătălin Buşe, arestaţi preventiv pentru 30 de zile # ObservatorNews
Tribunalul Bucureşti a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru directorul general al Registrului Auto Român (RAR). Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul omului de afaceri Cătălin Daniel Buşe.
15:00
Engie preia un parc eolian aflat în construcție, unul dintre cele mai mari din România # ObservatorNews
Engie a anunțat semnarea unui acord pentru preluarea unui parc eolian cu o capacitate instalată de 253,1 MW, situat în județul Ialomița, de la compania Greenvolt Power, membră a grupului Greenvolt Group, informează News.ro.
15:00
Miruţă, după amenda de la AMEPIP: "Dacă preţul pentru a face dreptate este să adaug bani de acasă, îl plătesc" # ObservatorNews
Ministrul Economiei, Radu Miruță, anunță că a fost amendat cu 15.000 de lei "pe persoană fizică" de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), după ce a refuzat să gireze numiri controversate la compania de stat Avioane Craiova, se arată într-o postare a sa de pe Facebook. Miruță afirmă că va contesta sancțiunea, dar susține că își asumă costul dacă acesta este "prețul pentru a face dreptate"
14:40
Fostul ministru Răzvan Cuc, filmat când ar fi negociat şpaga de la RAR într-un restaurant din Capitală # ObservatorNews
Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost filmat în timpul unei întâlniri într-un restaurant din capitală. Ar fi intervenit la directorul Registrului Auto Român pentru a ajuta un prieten să obţină un contract cu compania de stat. La schimb, ar fi promis o mită de aproape 300.000 de euro. Omul de afaceri a fost şi el reţinut. Cei doi află astăzi decă vor fi arestaţi preventiv.
14:40
800 de oameni, ţepuiţi cu cursuri de formare. Deşi sunt zeci de plângeri, încă se mai pot face înscrieri # ObservatorNews
Zeci sau chiar sute de români din toată țara au picat în plasa unei platforme ce pretindea că oferă cursuri de formare pentru diverse meserii. Oamenii au rămas fără bani după ce au plătit sume considerabile pentru a primi o diplomă acreditată de statul român. Plângerile au început din vară dar în continuare se fac înscrieri la cursuri.
14:30
Un autocamion care transporta aproximativ 200 de porci vii s-a răsturnat, miercuri, pe drumul european E81, în zona localității Topa Mică din județul Cluj. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Aghireșu.
14:30
Bolojan, despre situația coaliției: "E doar o problemă de timp până când lucrurile se vor termina prost" # ObservatorNews
Premierul Ilie Bolojan a declarat că actuala coaliție de guvernare riscă să se blocheze dacă nu va avea loc o „resetare” a relațiilor dintre partidele aflate la putere, pe fondul votului favorabil dat de senatorii PSD unei moțiuni simple împotriva ministrei USR, Diana Buzoianu.
14:30
DN1, afectat de o surpare în județul Prahova. Restricții de circulație pe sensul Brașov-Ploiești # ObservatorNews
Drumul Naţional 1, celebra şosea care ne duce spre munte, care ar fi trebuit să suporte în curând mii de maşini pe drumul spre vacanţă, s-a rupt. Banda 1 de mers pe sensul Braşov-Ploieşti, în afara localităţii Cornu, a fost restricţionată, după ce o alunecare de teren a afectat terasamentul drumului. Zona este semnalizată acum, iar măsura a fost luată pentru siguranţa tuturor celor aflaţi la drum. Situaţia nu e izolată. În urmă cu aproape două săptămâni, o altă bucată de pământ s-a surpat în apropiere.
14:20
Magie de sărbători la Galați. Moș Crăciun a venit cu autobuzul și îi plimbă pe cei mici prin oraş # ObservatorNews
La Galaţi, Moş Crăciun cu desaga plină a pornit deja la drum nu cu sania, ci cu un autobuz pregătit special, unde îi așteaptă pe cei mici să le ofere daruri dar şi să facă împreună o plimbare prin oraş. Un traseu magic unde copiii se pot bucura de o atmosferă de poveste, vor primi surprize, vor cânta colinde şi se vor distra alături de Moşul.
14:20
"E simplu să pui etichete" a fost răspunsul lui Ilie Bolojam, atunci când a fost întrebat ce părere are despre porecla sa "Ilie Sărăcie".
14:10
Bolojan vrea eliminarea prescripției pentru corupţia gravă. Despre Lia Savonea: "Ministrul nu are pârghii" # ObservatorNews
Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, miercuri, dacă Lia Savonea va pleca de la conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acesta a subliniat că rămâne de văzut care vor fi "concluziile grupului de lucru" și că ministrul "nu are pârghii". El a vorbit şi despre faptele grave de corupţie care, unde, în opinia lui, "nu ar trebui să existe prescripţie".
14:10
Barcelona, calificare cu emoţii în optimile Cupei Spaniei deşi a jucat pe terenul unei echipe din Liga a III-a # ObservatorNews
FC Barcelona s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Spaniei, însă nu fără emoţii deşi a avut în faţă o echipă de Liga a III-a, CD Guadalajara.
14:10
"Legea Vexler", adoptată în forma inițială de deputați, după reexaminarea cerută de președintele Nicuşor Dan # ObservatorNews
Deputaţii au adoptat, miercuri, reexaminarea, la cererea preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, potrivit Agerpres.
14:10
Ce amenzi riscă şoferii care îşi împodobesc maşinile de Crăciun. Pot pierde şi certificatul de înmatriculare # ObservatorNews
Spiritul Crăciunului nu ne dă pace, iar pe unii dintre noi îi urmăreşte şi în trafic. Nu avem zăpadă şi atmosferă autentică de iarnă, dar avem decoraţiuni pe străzi şi, iată, pe maşini. Din exces de zel şi fără să se gândească prea mult la siguranţă, mulţi şoferi îşi decorează în această perioadă maşinile. Îi pot înţelege, la cum se circulă în Capitală, petrec probabil mai mult timp în maşini decât acasă. În orice caz nu e bine! Desenele de pe geamuri şi instalaţiile neomologate sunt adevărate pericole, spun poliţiştii. Iar cei care îşi împodobesc maşinile astfel riscă amenzi.
14:10
Lady Gaga a oprit temporar concertul din Sydney după ce un dansator a căzut de pe scenă # ObservatorNews
Emoţii mari pentru Lady Gaga şi echipa sa de colaboratori. Unul dintre dansatori a alunecat şi a căzut de pe scenă în timpul showului desfăşurat la Sydney. Artista a cerut oprirea imediată a concertului pentru a se asigura că balerinul său este în afara oricărui pericol.
13:50
După aproape 20 de ani, misterul dispariţiei unei tinere de 27 de ani a fost rezolvat în Anglia # ObservatorNews
După aproape 20 de ani, misterul dispariţiei unei tinere de 27 de ani în Leicester a fost rezolvat. Despre poloneza Malgorzata Wnuczek nu s-a mai aflat nimic din luna mai 2006.
13:40
Carambol cu 6 maşini pe podul de la Cernavodă. Şoferii au derapat din cauza poleiului # ObservatorNews
Podul de la Cernavodă a fost blocat în această dimineaţă în urma unui carambol cu şase maşini. Cauza producerii accidentului ar fi fost poleiul depus pe şosea. Şi tot din cauza poleiului, un alt carambol cu 15 maşini a avut loc lângă Ploieşti. Din fericire în ambele cazuri nu s-au înregistrat răniţi.
13:40
Senatul a modificat legea pensiilor private după decizia CCR. Bolnavii de cancer nu mai pot retrage toţi banii # ObservatorNews
Senatul a modificat miercuri Legea pensiilor private, în urma deciziei Curţii Constituţionale. A fost eliminat articolul care le permitea bolnavilor de cancer să retragă întreaga sumă, după ce Curtea Constituțională l-a declarat neconstituțional.
13:40
Ilie Bolojan: "Avem o decuplare totală a sistemului de învățământ de realitatea economică" # ObservatorNews
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că sistemul de învățământ este complet deconectat de la realitățile economice actuale ale țării. El a subliniat, de asemenea, că un alt aspect problematic este calitatea educației, menționând că, indiferent de percepții, în ultimii ani s-a înregistrat un regres vizibil, conform News.ro.
Acum 6 ore
13:30
Australia o plânge pe fetița ucisă în atacul de pe plaja Bondi. Matilda şi părinţii ei veneau din Ucraina # ObservatorNews
Teroristul care a ucis cu sânge rece 15 oameni în Australia a fost inculpat pentru 59 de infracţiuni, inclusiv 15 capete de acuzare pentru crimă - câte unul pentru fiecare victimă decedată. Ancheta autorităţilor arată că cei doi asasini - de 24 şi 50 de ani, tată şi fiu - au mers în Filipine, unde au fost antrenaţi de o grupare teroristă. Între timp, au loc primele înmormântări. Mii de oameni au adus un ultim omagiu victimelor, iar printre ele se află şi o fetiţă de doar 10 ani.
13:30
Curs BNR, 17 decembrie 2025. Leul românesc câştigă mai mult de 2 bani în raport cu lira sterlină # ObservatorNews
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru miercuri, 17 decembrie 2025, iar cifrele arată că leul românesc a câştigat teren important în raport cu lira sterlină.
13:30
Relația Musk-Trump s-a încălzit. Miliardarul donează din nou pentru republicani, pentru alegerile din 2026 # ObservatorNews
Miliardarul Elon Musk a început să finanțeze campaniile Partidului Republican pentru Camera Reprezentanților și Senat în alegerile parțiale din 2026, cunoscute ca midterms, semn că relația sa cu președintele Donald Trump s-a încălzit din nou, relatează Axios. Luna trecută, Musk s-a întâlnit cu vicepreședintele J.D. Vance, șefa de cabinet a Casei Albe Susie Wiles și Taylor Budowich, fost oficial al administraţiei Trump.
13:20
Eurostat: România a fost şi în noiembrie ţara membră UE cu cea mai ridicată inflaţie # ObservatorNews
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut până la 2,4% în noiembrie, de la un nivel de 2,5% luna trecută. România este în continuare țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 8,6%, arată datele publicate miercuri de Eurostat.
13:10
Ilie Bolojan, despre lipsa stabilității în guvernare: "Am improvizat de foarte multe ori" # ObservatorNews
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România a suferit în ultimii ani din cauza lipsei de constanță în guvernare, afirmând că improvizația a fost o practică frecventă, cu efecte negative pe termen lung asupra funcționării aparatului public, informează News.ro.
13:10
Luptătorul gruzin Ilia Topuria îşi anunţă retragerea temporară pentru că ar fi fost supus unui şantaj # ObservatorNews
Luptătorul gruzin Ilia Topuria, unul dintre cei mai apreciaţi luptători de arte marţiale mixte, şi-a anunţat retragerea temporară din cauza unor probleme personale, acuzând că ar fi fost supus unui şantaj.
13:00
Transportul public din Constanța, paralizat. Angajații cer demisia conducerii și acuză probleme grave # ObservatorNews
Transportul public din Constanța este paralizat de două zile, după ce angajații companiei locale refuză să mai iasă pe traseu și protestează. Oamenii cer demisia conducerii și spun că nu se vor întoarce la serviciu până când nu se face o schimbare. Motivele invocate sunt multe, iar printre ele se numără nerespectarea contractelor de muncă și lipsa unei mentenanțe corecte a mașinilor.
13:00
96% dintre păsări provin din sisteme intensive, doar 4% au acces afară sau sunt crescute ecologic.
12:50
Flavius Nedelcea, fost secretar de stat și șefi din ANPC, trimiși în judecată de DNA pentru abuz și șantaj # ObservatorNews
Un fost secretar de stat din Ministerul Economiei, alături de mai mulți șefi din cadrul ANPC, au fost trimiși în judecată de DNA într-un dosar ce vizează fapte de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, șantaj și complicitate la șantaj.
12:40
Premierul Ilie Bolojan le-a pus gând rău şi şomerilor. Şeful Executivului vrea reducerea ajutoarelor de şomaj. Totodată, acesta îşi doreşte eliminarea posibilităţilor de pensionare anticipată, dar şi să ne reducem angajaţii din sectorul public în foarte multe zone unde personalul este supradimensionat.
12:30
Profesor universitar de Etică din Iaşi, arestat după ce a fost acuzat de viol de o studentă # ObservatorNews
Un profesor în vârstă de 57 de ani de la Universitatea de Științele Vieții din Iași a fost arestat preventiv, fiind acuzat de viol de către o studentă. Cadrul didactic Corneliu Gașpar preda disciplina "Etică și integritate academică".
12:30
Echipa lui Chef Ștefan, victorioasă, aseară la Chefi la cuțite. Diseară, provocare triplă în arena culinară # ObservatorNews
Victorie îndelung așteptată pentru echipa lui Chef Ștefan Popescu, aseară, la Chefi la cuțite. Juratul a început battle-ul cu dreptul, câștigând mai întâi jocul, apoi confruntarea culinară. Diseară, echipele își dau din nou întâlnire în arena gastronomică – iar de data aceasta, provocarea va fi triplă: roata nebună a ingredientelor, dar și condițiile incomode impuse de două amulete puternice.
12:30
NiCK NND și soția lui, Cătălina Marin, după 33 de ani de relație, pornesc într-o nouă aventură la Power Couple # ObservatorNews
O viață împreună, una în care ați scris povești, ați depășit obstacole și ați învățat că în doi, totul pare mai ușor. O zonă de confort care devine mediul perfect în care să-ți trăiești fiecare zi. Și o oportunitate să lași totul deoparte când apare un proiect mai provocator ca oricând – Power Couple. Din 5 ianuarie, în fiecare luni, marți și miercuri, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, nouă cupluri cunoscute lasă în urmă normalitatea cotidiană și pornesc, în Malta, într-o provocare care le va schimba orice așteptare!
12:20
Trump anunţă că impune Venezuelei o blocadă totală care vizează petrolierele sancționate # ObservatorNews
Donald Trump a anunţat marţi o "blocadă totală" împotriva petrolierelor sub sancţiuni care se deplasează spre sau pleacă din Venezuela, întărind presiunea economică asupra Caracasului în plină criză între cele două ţări.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.