Ce dorințe și-ar pune Trump și Netanyahu în „Căsuța poștală a lui Dumnezeu”?

Libertatea, 23 decembrie 2025 07:50

Imposibil de formulat o concluzie definitivă despre Orientul Mijlociu în 2025, înaintea întrevederii dintre președintele Donald J. Trump și premierul Benjamin Netanyahu, care va avea loc în 29 decembrie, la Mar-a-Lago. Abia după ce și unul, și celălalt își vor fi comunicat noile poziții (cu talentul pe care trebuie să li-l recunoaștem amândorura) vom ști ce […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Libertatea

Acum 15 minute
09:40
Rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea, şi consilierul premierului Luciana Antoci se află pe lista scurtă a persoanelor care ar putea prelua portofoliul la Ministerul Educației, după ce Daniel David și-a dat demisia din funcție. Potrivit surselor Libertatea, un alt nume vehiculat este cel al Monicăi Anisie, fost ministru al Educației, președinta Comisiei pentru […]
09:40
Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au detectat, în noaptea de luni spre marți, două ţinte aeriene în spaţiul ucrainean, în apropierea graniţei cu România, iar autorităţile au emis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea și Galați, anunță oficialii într-un comunicat de presă. Dronele se deplasau pe direcţia Reni şi Chilia, în contextul […]
09:40
Foarte mulți ani, lumea a crezut că Irina Loghin este mama lui Fuego, deoarece artistul are multe melodii alături de cântăreață, iar relația dintre ei este una foarte strânsă. Mai mult decât atât, în videoclipul melodiei „Împodobește, mamă, bradul”, cea care joacă rolul mamei lui Fuego este chiar Irina Loghin, iar unele dintre melodiile celor […]
Acum 30 minute
09:30
După opt ani de căsnicie, Diana Bart a luat decizia dificilă de a divorța, iar acum vorbește pentru prima dată despre motivele care au dus la separarea de tatăl copiilor săi și despre schimbarea majoră din viața ei. Recent, vedeta a fost surprinsă în ipostaze intime cu actorul Daniel Nuță. Diana Bart a trecut prin […]
Acum o oră
09:10
Ministerul Finanțelor a publicat luni seară, în consultare publică, proiectul cunoscut sub denumirea de Ordonanța-trenuleț, care propune modificări semnificative în domeniul fiscal, iar Guvernul l-ar putea aproba în ședința de marți. Schimbările din proiect vor influența salariile, impozitele, pensiile, accizele, finanțele locale, companiile de stat și programele sociale, începând din 1 ianuarie 2026. Modificări pentru […]
09:10
Prețurile aurului și argintului au atins luni noi recorduri istorice, pe fondul revenirii investitorilor către metalele prețioase, considerate instrumente de protecție în perioade de instabilitate economică și geopolitică, relatează News.ro. Factori care influențează prețul aurului Aurul a depășit pentru prima dată pragul de 4.470 de dolari pe uncie în tranzacțiile futures, iar pe piața spot […]
Acum 2 ore
08:40
Accident cumplit pe autostrada M1 din Ungaria. Un polițist maghiar și un pompier român, aflați în timpul lor liber, au murit pe loc, luni dimineață, după ce au fost spulberați de un microbuz românesc pe banda de urgență. Cei doi opriseră pe dreapta după un accident ușor. Salvatori uciși de o dubă românească pe autostradă, […]
08:10
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 decembrie 2025 – 19 ianuarie 2026. Potrivit specialiștilor, finalul anului ar putea aduce un val de aer rece și ninsori în unele zone, începând cu data de 23 decembrie, iar 2026 va debuta cu temperaturi mai mici decât în mod normal. […]
Acum 4 ore
07:50
Imposibil de formulat o concluzie definitivă despre Orientul Mijlociu în 2025, înaintea întrevederii dintre președintele Donald J. Trump și premierul Benjamin Netanyahu, care va avea loc în 29 decembrie, la Mar-a-Lago. Abia după ce și unul, și celălalt își vor fi comunicat noile poziții (cu talentul pe care trebuie să li-l recunoaștem amândorura) vom ști ce […]
07:20
După numirea în fruntea Armatei de către Ion Iliescu, generalul Nicolae Militaru a reactivat o serie de militari care fuseseră marginalizați de Ceaușescu pentru apartenența lor la serviciile secrete sovietice. Iar noua putere coagulată în jurul lui Ion Iliescu era organizată încă din anii ‘80 cu sprijinul serviciilor secrete sovietice. Aceste legături cu Moscova au […]
Acum 12 ore
00:00
Prețul barilului la țițeiul Ural, produsul emblematic al Rusiei, a scăzut la aproximativ 34 de dolari pe fondul sancțiunilor impuse de Statele Unite împotriva companiilor petroliere Rosneft și Lukoil, în timp ce Kremlinul riscă să se confrunte cu un colaps economic. Potrivit Bloomberg, prețul barilului la țițeiul Ural a scăzut vineri la 34,82 de dolari […]
00:00
Majordomul șef de la Élysée ar fi fost prins cu veselă furată din palatul lui Emmaneul Macron, pe care ulterior ar fi pus-o la vânzare pe platforma Vinted. Majordomul șef și alte trei persoane ar fi furat vesela din Palatul Élysée Un scandal neașteptat a zguduit Palatul Élysée, reședința oficială a președintelui Franței. Majordomul șef […]
22 decembrie 2025
23:50
Vince Zampella, un dezvoltator de jocuri video renumit pentru realizarea unor titluri de succes, a murit duminică, după un accident cu un Ferrari pe Angeles Crest Highway, în sudul Californiei. Zampella, în vârstă de 55 de ani, era liderul Respawn Entertainment, un studio de renume în industria jocurilor video. De asemenea, a fost CEO-ul Infinity […]
23:40
Dacă deții un iPhone 17 Pro Max, probabil că știi deja cât de avansată și intuitivă este această tehnologie. Totuși, ca orice alt dispozitiv sofisticat, acesta ascunde multiple funcții și setări care pot îmbunătăți semnificativ experiența de utilizare.  Fie că este vorba de economisirea bateriei, ajustarea setărilor de confidențialitate sau automatizarea unor sarcini zilnice, vei […]
23:30
Te-ai întrebat vreodată cum reușesc vedetele să aibă mereu bucle impecabile la fiecare apariție publică? Secretul poate părea complicat, dar este mai accesibil decât crezi. Acest articol îți va dezvălui trucurile și tehnicile folosite de celebrități pentru a obține bucle perfecte care rezistă întreaga zi. De la selecția produselor de styling până la pașii esențiali […]
23:20
Volkswagen renunță la motoarele termice pentru mașinile mici. Thomas Schäfer, directorul mărcii, a anunțat că noile norme de emisii fac imposibilă economic vânzarea acestor modele. Începând cu 2026-2027, modelele ID. Polo, ID. Cross și ID. Every1 vor fi complet electrice. „A oferi noi modele termice în segmentul Polo nu ar avea niciun sens. Ar fi […]
23:10
O nouă fabrică a unui gigant german se deschide anul viitor la Craiova. Compania plănuiește să ajungă la 500 de angajați în România. Finanțare de 12,7 milioane de euro pentru construirea fabricii de la Craiova O companie germană din industria aviatică investește într-o nouă fabrică lângă Craiova, care ar urma să fie deschisă anul viitor […]
22:30
Generalul-colonel Serghei Kuzovlev, un bărbat masiv, cu părul gri, de aproape 50 de ani, i-a spus la sfârșitul lunii trecute liderului rus Vladimir Putin că trupele sale „au finalizat eliberarea orașului Kupiansk”, un oraș mic, dar important din punct de vedere strategic din regiunea ucraineană Harkov, relatează Financial Times. Ocuparea orașului Kupiansk, revendicată în mod […]
22:30
Senatul a aprobat, luni, un proiect de lege care prevede sancțiuni pentru medicii care răspândesc în spațiul public informații false sau contrare dovezilor științifice recunoscute, dacă aceste mesaje pot pune în pericol sănătatea publică. Medicii care răspândesc informații false vor fi sancționați Proiectul legislativ modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, astfel încât […]
22:30
Daniel David a demisionat din funcția de ministru al Educației, iar locul său ar putea fi luat de Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, scrie edupedu.ro. Acesta este considerat favorit pentru a prelua conducerea ministerului care se confruntă cu provocări majore din cauza măsurilor de austeritate impuse de Legea Bolojan.  De ce și-a […]
22:10
Horoscop 23 decembrie 2025. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe Libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 23 decembrie 2025: Ai parte de o zi care te va ajuta să temperezi înclinația către exagerări, inclusiv dorința de […]
22:10
România face un pas important în combaterea importurilor ilegale de deșeuri, anunță Ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Camioanele care transportă deșeuri și vor să intre în țară vor putea fi scanate de o echipă mobilă a Gărzii Naționale de Mediu, folosind un echipament modern achiziționat prin PNRR. Scanerul cu raze X, în valoare de aproximativ 2 […]
21:40
Peste 56% din magistrații din România au completat chestionarul lansat de CSM, privind problemele din sistem. Totuși, aproape jumătate dintre ei au ales să rămână anonimi. Din totalul de 2.583 de judecători participanți, 55,9% provin de la judecătorii, 24,8% de la tribunale, 16,8% de la curți de apel și 2,5% de la Înalta Curte de […]
21:30
Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației, luni, 22 decembrie, conform unor surse politice. Informația nu a fost, momentan, confirmată oficial. Daniel David ar fi refuzat să facă alte tăieri de la Educație, așa cum ceruse premierul Ilie Bolojan. Daniel David spunea chiar duminică seară că se gândește să își dea […]
21:10
Peste 8.000 de candidați au participat la un examen de recrutare pentru Garda Națională în Odisha, India. Totul s-a petrecut pe pista aeroportului Jamadarpali din districtul Sambalpur. Candidații au scris testul direct pe suprafața pistei, fără mese sau saltele. Dronele au supravegheat locația pentru a menține ordinea. Deși calificarea minimă necesară era absolvirea clasei a […]
Acum 24 ore
20:50
Regimul de la Moscova se află în ultimul timp într-o amplă campanie de dezinformare menită să le inducă europenilor ideea că nu reprezintă un pericol la adresa lor deși îi amenință în mod direct. Vladimir Putin și retorica victimizatoare agresivă pentru a impune o realitate distorsionată De câteva săptămâni încoace, liderul rus Vladimir Putin a […]
20:40
Un șofer a atacat un grup de cicliști care se antrenau pe o șosea din Italia. Sportivii a trăit un adevărat coșmar în momentul în care bărbatul a început să tragă cu pistolul în ei. Martorii susțin că drumul era liber și că nu blocau pe nimeni. Cum s-a petrecut incidentul din Italia, unde șoferul […]
20:20
Premierul Ilie Bolojan a făcut declarații la Antena 3 CNN, în cadrul emisiunii Top News, luni seară, de la ora 19:00. Acesta a avertizat că vor exista concedieri la instituțiile statului în 2026 și a vorbit și despre noua ordonanță „Trenuleț”. „O parte din români sunt supărați pe mine. Sunt împăcat” Ilie Bolojan a vorbit […]
20:20
Sursa foto: pexels.com În 2026, curățenia în spitale, clinici, instituții publice, școli și magazine este tratată ca un proces critic de siguranță, nu ca o simplă activitate de întreținere. Suprafețele sunt extinse, traficul este constant, iar riscurile microbiologice impun echipamente fiabile, ușor de standardizat și compatibile cu proceduri clare de igienizare. În acest context, cele […]
20:10
Moțiunile simple împotriva miniștrilor Justiției și Internelor, dezbătute în Parlament, luni, au fost respinse. Moțiunile au fost depuse de AUR și au vizat activitatea miniștrilor Radu Marinescu și Cătălin Predoiu. În Camera Deputaților, de la ora 15.00, a fost dezbătută și respinsă moțiunea împotriva ministrului Justiției, Radu Marinescu, cu titlul „Dreptate pentru România! Justiția trebuie să devină cu adevărat un serviciu […]
20:00
Crăciunul e în sfârșit aici, iar cei care nu au apucat încă să cumpere cadouri pentru cei dragi pot opta pentru câteva idei bune pe ultima sută de metri. Așadar, într-o ediție specială a 5 Știri by Libertatea – Tech, am aruncat o privire să vedem care sunt cele mai interesante gadgeturi pe care poți […]
19:40
Primăria Cluj-Napoca propune o creștere suplimentară de 5,6% a tarifelor de parcare pentru anul 2026, în plus față de indexarea cu rata inflației aplicată pentru 2025. Proiectul, aflat în consultare publică, va afecta atât locuitorii din cartiere, cât și pe cei din zona centrală. Cum ar urma să crească tarifele pentru locurile de parcare din […]
19:20
Pasiunea pentru Lego a unui inginer mecanic s-a transformat într-un proiect impresionant de construcție care a crescut în ultimii opt ani. Totul a început cu un singur set Lego și de atunci, Johnny nu s-a mai uitat înapoi. Acest hobby a luat naștere în urma unei situații nefericite. Acum opt ani, Johnny a suferit o […]
19:00
Doi elvețieni consideră că au fost victimele unei erori costisitoare din partea SWISS după o călătorie în Thailanda, în timpul căreia au fost nevoiți să acopere cheltuieli neprevăzute în valoare de 2.466 de euro de fiecare. Ei dau vina pe un simplu schimb de replici cu o însoțitoare de bord și solicită să li se […]
18:50
Autoritățile locale din București s-au pregătit pentru prima zăpadă din această iarnă. PMB a anunțat cum vor face față ninsorii de Crăciun și ce măsuri au luat pentru zilele în care meteorologii au anunțat că o să ningă. Primăria Municipiului București a anunțat cum va face față ninsorii de Crăciun Conform prognozei ANM, Bucureștiul se […]
18:30
Anotimpul rece aduce, an de an, o creștere semnificativă a cazurilor de infecții respiratorii, de la viroze banale până la pneumonii bacteriene sau complicații postvirale. Chiar și atunci când simptomele par să se fi rezolvat, plămânii pot rămâne afectați, uneori silențios, prin leziuni reziduale care pot evolua în probleme serioase dacă nu sunt depistate la […]
18:20
În România, milioane de găini ouătoare trăiesc în ferme industriale, în condiții care le limitează comportamentele naturale și bunăstarea. Libertatea de mișcare și de a-și manifesta comportamente specifice nu sunt doar condiții de bază pentru bunăstarea animalelor, ci influențează direct calitatea alimentelor, arată studiile: ouăle de la găini crescute liber sau ecologic au gust mai […]
18:10
DNAsusțin că Bogdan Nica ar fi primit bani de la o firmă care a avut contracte cu unitatea medicală. Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” din Ploiești ar fi primit suma de 50.000 de lei la administratorii firmei. Nica și alte trei persoane au fost trimise în judecată. Fostul manager al […]
18:10
Andreea Marin a împlinit astăzi 51 de ani, iar cu această ocazie, vedeta a transmis un mesaj, în care împărtășește cu fanii ei momentele mai puțin plăcute din viața ei. De ziua vedetei, fiica ei, Violeta, se va întoarce acasă, după o perioadă petrecută la studii peste Ocean. Andreea Marin are încredere că anul viitor […]
18:00
Un militar în vârstă de 23 de ani, cu gradul de sergent, a fost găsit mort luni dimineață, 22 decembrie, în incinta Unității Militare 01794 din municipiul Deva, județul Hunedoara. Potrivit informațiilor oficiale, reprezentanții unității militare au fost cei care au alertat autoritățile. La fața locului a intervenit un echipaj medical de urgență, care a […]
17:40
Dacă deții un iPhone 17 Pro Max, probabil că știi deja cât de avansată și intuitivă este această tehnologie. Totuși, ca orice alt dispozitiv sofisticat, acesta ascunde multiple funcții și setări care pot îmbunătăți semnificativ experiența de utilizare.  Fie că este vorba de economisirea bateriei, ajustarea setărilor de confidențialitate sau automatizarea unor sarcini zilnice, vei […]
17:40
Cântărețul britanic, Chris Rea, cunoscut pentru hitul „Driving home for Christmas”, a murit la vârsta de 74 de ani. Informația a fost confirmată pentru BBC de purtătorul de cuvânt al familiei sale. „Cu imensă tristeţe anunţăm moartea iubitului nostru Chris. El a trecut în nefiinţă astăzi, în pace, la spital, după o scurtă perioadă în […]
17:40
Foto:  https://tiriacautorent.ro Vacanțele de iarnă în familie vin cu multe bagaje, echipamente de ski, copii și dorința de confort. În acest context, închirierea unei mașini spațioase pe termen scurt devine o soluție practică și eficientă. Mercedes V-Class – spațiu și confort pentru întreaga familie Pentru familii numeroase sau grupuri de prieteni, Mercedes V-Class este una dintre cele mai potrivite […]
17:30
Te-ai întrebat vreodată cum reușesc vedetele să aibă mereu bucle impecabile la fiecare apariție publică? Secretul poate părea complicat, dar este mai accesibil decât crezi. Acest articol îți va dezvălui trucurile și tehnicile folosite de celebrități pentru a obține bucle perfecte care rezistă întreaga zi. De la selecția produselor de styling până la pașii esențiali […]
17:30
Sfârșitul de an o prinde pe Lavinia Pîrva atât pe scenă, cât și în casele românilor, datorită momentului pe care îl va avea pe micile ecrane la „Revelionul cel nebun”, emisiunea dintre ani prezentată de Antena 1, care începe pe 31 decembrie 2025, de la ora 20.00. Cu doar câteva zile înaintea ca Liviu Vârciu, […]
17:30
În ultimii ani, afecțiunile gastroenterologice au devenit tot mai frecvente, indiferent de vârstă. Specialiștii în gastroenterologie observă tot mai des pacienți tineri care se confruntă cu balonare, arsuri gastrice, dureri abdominale sau tulburări de tranzit. Aceste simptome erau asociate în trecut mai degrabă cu vârste mai înaintate. Astăzi aceste afecțiuni sunt des întâlnite și necesită […]
17:30
Alegerea periei rotative perfecte poate transforma rutina de styling a părului într-o experiență plăcută și eficientă. Cu o varietate de opțiuni disponibile pe piață, decizia poate părea copleșitoare, mai ales când vrei ca peria să se potrivească perfect nevoilor tale specifice. Fie că ai părul lung, scurt, fin, des sau deteriorat, există o perie rotativă […]
17:20
Fiul mijlociu al Mirelei Vaida, Vladimir, i-a pregătit mamei sale o farsă neașteptată. I-a lipit portofelul de mobilier cu super glue, spre amuzamentul și… surprinderea vedetei. Mirela Vaida a avut parte de o surpriză pe cât de amuzantă, pe atât de… lipicioasă. Prezentatoarea „Acces Direct” a fost recent surprinsă de fiul ei mijlociu, Vladimir, care […]
17:20
Dacă te gândești să faci un pas important în carieră, probabil că ai auzit deja de MBA – Master of Business Administration. Dar nu toate programele MBA sunt la fel și nu toate se potrivesc fiecărui profesionist. În funcție de experiența ta, obiectivele pe termen lung și timpul disponibil, există mai multe opțiuni, fiecare cu […]
17:10
Rusia dezvoltă o armă antisatelit cu intenția de a dezactiva rețeaua Starlink a lui Elon Musk, relatează The Associated Press (AP), care citează serviciile de informații ale două state membre NATO. Conform unui document consultat de AP, arma este concepută în așa fel încât să „bombardeze” constelația Starlink cu sute de mii de proiectile foarte […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.