Femeie, rănită de un cal care a căzut peste ea, la o competiție ecvestră de Bobotează. Momentul, filmat
ObservatorNews,
8 ianuarie 2026 20:50
O femeie a ajuns la spital în ziua de Bobotează, după ce a fost lovită de un cal. Speriat de mulţimea de oameni, animalul se urcă pe una dintre mașinile parcate şi se rostogoleşte peste ea. Femeia care era pe margine a fost rănită. Oamenii participau la o competiţie ecvestră în Constanţa.
• • •
Alte ştiri de ObservatorNews
Acum 15 minute
15:10
Antrenorul român Cristian Chivu scrie istorie pe banca tehnică a celor de la Internazionale Milano, tehnicianul de 45 de ani având un parcurs de invidiat în Serie A.
Acum 30 minute
15:00
Horațiu Potra rămâne după gratii. Judecătorii au hotărât să mențină măsura arestului preventiv # ObservatorNews
Horațiu Potra a ajuns din nou în fața magistraților. Procurorii au cerut prelungirea arestării preventive atât pentru el, cât și pentru fiul și nepotul său. Toţi sunt acuzaţi de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, dar şi de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Cei trei sunt în spatele gratiilor din 20 noiembrie, când au fost extrădaţi din Dubai.
15:00
Președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu, avertizează că scăderea consumului s-a accentuat în noiembrie, astfel că există riscul să înregistrăm o reducere a produsului intern brut și în trimestrul IV din 2025 față de cel anterior și să avem o recesiune tehnică. De asemenea, volumul comerțului în România a înregistrat cel mai semnificativ declin în luna noiembrie, comparativ cu restul UE și zona euro, care, comparativ cu perioada similară din 2024, a înregistrat o creștere de 2,3%, conform datelor publicate vineri de Eurostat.
Acum o oră
14:50
INS: Economia României, creștere mai mare decât estimările inițiale. Ce sectoare au depăşit aşteptările # ObservatorNews
Institutul Național de Statistică (INS) a revizuit în creștere evoluția economiei României în primele nouă luni din 2025. Produsul Intern Brut a avansat cu 0,9% pe seria brută și cu 1,5% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2024, potrivit datelor provizorii.
14:50
Din cauza problemelor economice cu care se confruntă România, autorităţile au decis ca, pentru 2026, alocaţiile copiilor să fie îngheţate, ceea ce înseamnă că acestea nu vor fi majorate sub nicio formă.
14:30
Primar reţinut de poliţişti după ce s-a urcat băut la volan. Edilul venea de la o petrecere ţinută la primărie # ObservatorNews
Primarul unei comune din Vaslui a fost reţinut după ce a fost prins beat la volan şi a ajuns cu maşina într-un şanţ de pe marginea drumului. Edilul se întorcea de la o petrecere organizată chiar în sediul primăriei. Luat la întrebări de poliţişti acesta a încercat să-i ducă pe o pistă falsă.
Acum 2 ore
14:20
Analiză. Rusia este "marele câștigător" dacă tensiunile din relația SUA-Europa continuă. De ce tace România # ObservatorNews
Liderii europeni reacţionează dur faţă de tendinţele neo-colonialiste ale lui Donald Trump, care insistă să pună mâna pe Groenlanda. Preşedintele Emmanuel Macron a sancţionat tentaţia de împărţire a lumii între marile puteri şi spune că Franţa respinge neocolonialismul şi neoimperialismul, la fel ca vasalitatea şi defetismul. Asta, în timp ce preşedintele Germaniei a acuzat Statele Unite că distrug ordinea mondială iar asta va transforma lumea într-o "peşteră de tâlhari", în care cei fără scrupule iau tot ce vor.
14:20
Mireasa. Capriciile Iubirii și Mireasa. Direct din culise cu Raluca Preda și Andreea Frățilă vin cu sezoane noi, pe Antena Stars și AntenaPLAY, începând cu 12 și 13 ianuarie.
14:20
Sezonul 13 Mireasa: Meciul Iubirii se vede începând de luni, 12 ianuarie, pe Antena 1 și AntenaPLAY # ObservatorNews
Mireasa vine cu o nouă provocare, dar și o lecție de curaj, noul sezon aflându-se sub influența numărului 13, care, în numerologie, înseamnă echilibru și transformare. În anul în care toți ochii se îndreaptă către lumea fotbalului, emisiunea transformă spiritul competiției într-o metaforă a celui mai pur sentiment, dragostea. Meciul Iubirii se va vedea începând de luni, 12 ianuarie, pe Antena 1 și AntenaPLAY, iar noii concurenți sunt pregătiți să își testeze limitele și să lupte cu pasiune pentru a-și găsi jumătatea.
14:20
Astăzi, la Antena 1: cel mai așteptat reality show al momentului: SURVIVOR - FAIMOȘI vs RĂZBOINICI # ObservatorNews
Formatul de televiziune care a rescris orice condiție de supraviețuire, care a demonstrat că omul are limite, doar pentru a le depăși și care a adus în fața celor de acasă unele dintre cele mai puternice caractere, este gata de revenire. În doar câteva ore, din Republica Dominicană, de sub soarele torid, Adi Vasile, prezentatorul SURVIVOR ROMÂNIA, este gata să dea fluierul de start într-o competiție ce nu poate fi ratată! Astăzi, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, este prima ediție din lupta preferată a românilor – Faimoși vs Războinici.
14:20
Îngrijirea pijamalelor celor mici este esențială nu doar pentru a le păstra aspectul frumos și îngrijit, dar și pentru a garanta că materialul rămâne blând cu pielea sensibilă a copilului tău.
14:10
Două cartiere din Târgu Jiu au rămas fără apă potabilă după ce canalizarea a refulat din cauza inundaţiilor # ObservatorNews
Direcţia de Sănătate Publică a dat alertă de apă contaminată la Târgu Jiu, după inundaţiile de zilele trecute. Canalizarea a refulat, iar oamenii s-au trezit cu gospodăriile inundate cu reziduuri menajere. Autorităţile au recoltat probe şi le recomandă oamenilor ca momentan să nu bea apa de la robinet sau din fântâni.
14:00
Un bărbat din orașul Bocșa, județul Caraș-Severin, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a mușcat trei agenți de poliție veniți să intervină la un apel la 112. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, incidentul a avut loc în apartamentul suspectului, iar polițiștii au suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
14:00
Revoltă în SUA din cauza agenţilor ICE. Un nou incident, în Portland, alimentează tensiunile # ObservatorNews
O femeie şi un bărbat au fost împuşcaţi de agenţii federali americani în Portland. Oamenii sunt în spital şi nu sunt alte informaţii despre starea lor.
14:00
După un 2025 spectaculos, 2026 ne aşteaptă şi el cu o mulţime de fenomene astronomice, totul urmând a culmina cu eclipsa totală de Soare din august 2026.
13:50
Spray-ul nazal, de la salvare la probleme serioase de sănătate. De ce nu trebuie folosit mai mult de 7 zile # ObservatorNews
Când aveţi nasul înfundat din cauza răcelii, spray-ul nazal pare salvarea. Soluția rapidă devine însă capcană - utilizarea prelungită creează dependență gravă. Medicii spun că unii pacienţi dezvoltă chiar afecţiuni permanente.
13:50
Fenomene meteo extreme în toată ţara. Chiar şi echipele de intervenţie au avut nevoie de intervenţie # ObservatorNews
Ninsorile abundente şi viscolul au cauzat probleme în mai multe județe din țară. Localități întregi au rămas fără curent și sunt complet izolate, iar pe șosele accidentele s-au ținut lanț. Echipele de intervenţie au avut la rândul lor nevoie de salvare după ce au rămas blocate pe drumuri troienite. Meteorologii anunţă că ninsorile vor continua în weekend, iar gerul va mai dura cel puţin o săptămână.
13:40
Urmează să vină facturile la gaze pentru luna decembrie, iar veştile nu ne încălzesc mai deloc.
Acum 4 ore
13:20
Ucrainenii, îndemnați să părăsească Kievul. Rusia a lăsat orașul fără încălzire, apă și curent, pe timp de ger # ObservatorNews
Jumătate din Kiev a rămas fără încălzire după atacul rusesc din noaptea trecută, în timp ce Ucraina se confruntă cu ger și temperaturi scăzute. Au fost afectate și sistemele de alimentare cu apă, iar peste 500.000 de consumatori au rămas fără curent electric în capitală și în regiunea Kievului. Patru oameni au murit în urma atacului. Primarul Vitali Klitschko a îndemnat locuitorii Kievului să părăsească orașul: "Oricine are posibilitatea să părăsească Kievul ar trebui să plece", a declarat acesta.
13:20
Un tânăr de 20 de ani a fost reţinut după ce a fost blocat în trafic de poliţişti pentru că nu a oprit la semnalele acestora autoturismul pe care îl conducea, între Eforie Nord şi Agigea, reieşind că era băut şi fără permis de conducere, a informat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
13:20
Franţa amână summitul G7 din cauza meciului UFC organizat de Donald Trump la Casa Albă # ObservatorNews
Franța va amâna summitul Grupului celor 7 din acest an pentru a evita un conflict cu evenimentul de arte marțiale mixte planificat la Casa Albă pe 14 iunie, au declarat pentru POLITICO doi oficiali cu cunoștințe directe despre planificarea G7.
13:20
Curs BNR, 9 ianuarie 2026. Leul românesc pierde teren important în raport cu dolarul american # ObservatorNews
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru vineri, 9 ianuarie 2026, iar cifrele arată că leul românesc a pierdut teren important în raport cu dolarul american.
12:50
Trump: Doar moralitatea şi mintea mea mă pot opri în politica externă. Nu am nevoie de dreptul internaţional # ObservatorNews
Donald Trump a spus, într‑un amplu interviu acordat publicației The New York Times, că nu are nevoie de dreptul internațional şi că doar propria sa moralitate și minte îl pot opri din acțiune în materie de politică externă. Potrivit lui, Statele Unite ar putea rămâne implicate ani de zile în Venezuela. Între timp însă, senatorii americani încearcă să‑i mai taie elanul, au aprobat o rezoluție care îl obligă să obțină acordul Congresului înainte de a lansa noi acțiuni militare împotriva Venezuelei. Oficialii de la Caracas au început să elibereze deținuții considerați prizonieri politici de către grupurile pentru drepturile omului, într‑un gest descris de oficiali drept un semn de bunăvoință și un semn al dorinței de pace.
12:50
Sute de mii de ruşi au rămas fără electricitate, după un atac al Ucrainei în regiunea Belgorod # ObservatorNews
Peste 500.000 de persoane au rămas fără electricitate în regiunea rusă Belgorod, în urma unui atac ucrainean asupra infrastructurii energetice, a anunțat vineri guvernatorul local, Veaceslav Gladkov. Autoritățile susțin că sute de mii de locuitori au rămas și fără încălzire și apă, în timp ce lucrările de reparații sunt în desfășurare.
12:50
30.000 de euro a încasat proprietarul unei locuinţe pentru daune provocate de zăpadă # ObservatorNews
Ninsorile abundente, greutatea zăpezii şi topirea acesteia generează, în fiecare iarnă, mii de daune la locuinţe, avertizează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
12:50
Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat joi că a semnat un acord cu platforma de divertisment TikTok pentru a îmbunătăţi acoperirea Cupei Mondiale din această vară.
12:40
Femeie din Călăraşi, la spital după ce a fost snopită de iubit. Individul, lăsat în libertate de judecători # ObservatorNews
Un caz grav de violență domestică a ajuns în atenția instanței, după ce un bărbat din județul Călărași este acuzat că și-a agresat concubina, provocându-i fracturi costale. Deși procurorii au cerut arestarea preventivă, judecătorul a decis ca suspectul să fie cercetat în libertate, sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile.
12:40
Ce se întâmplă cu creierul tău dacă începi să uiţi numere de telefon. Amnezia digitală afectează tinerii # ObservatorNews
Dacă nu mai știți numere de telefon, parole sau chiar ce ați mâncat ieri, cercetătorii au diagnosticul - amnezie digitală. Specialiștii spun că tehnologia ne face viața mai ușoară, dar și creierul mai leneş. Aşa am ajuns să nu ne mai putem concentra mai mult de zece secunde pe un subiect. În timp, folosirea excesivă a tehnologiei poate duce la afecţiuni grave ale creierului.
12:30
Este suficient să audă cuvinte precum "plimbare" sau "jucărie" pentru ca majoritatea câinilor să devină atenți. Însă un nou studiu publicat în revista Science arată că unii câini excepționali pot merge mult mai departe: sunt capabili să învețe cuvinte noi doar ascultând conversațiile oamenilor, într-un mod similar copiilor foarte mici.
12:30
Horoscop weekend 10-11 ianuarie 2025. Weekendul aduce multă energie, inițiative curajoase și dorința de schimbare, dar și tensiuni generate de opoziția Soare–Marte cu Jupiter. E un moment bun pentru decizii importante, însă doar dacă sunt luate cu maturitate și echilibru. Relațiile, banii și rutina zilnică pot fi provocate, iar cheia este adaptarea inteligentă. Află ce îți rezervă astrele!
12:30
Franţa: "Civilizaţia europeană nu va dispărea. Dar organizarea noastră politică este în pericol" # ObservatorNews
Organizarea politică europeană "este astăzi în pericol", a afirmat vineri şeful diplomaţiei franceze în discursul său anual susţinut în faţa ambasadorilor Franţei.
12:20
Tot mai mulţi români sunt interesaţi de investiţiile în monede virtuale, cu accent pe renumita bitcoin, chiar dacă aceasta a ajuns la un nivel ridicat, în raport cu alte monede virtuale, astfel că am decis să vedem ce ne spun cifrele astăzi, vineri, 9 ianuarie 2026.
12:00
Ger năprasnic în toată țara, ninsori şi viscol până pe 15 ianuarie. Prognoza pentru Bucureşti # ObservatorNews
Vremea se răceşte semnificativ, meteorologii anunţă ger năprasnic în toată țara. Vor fi temperaturi de până la -18 grade, ninsori și viscol până la mijlocul lunii ianuarie.
11:40
Iranul a tăiat internetul. Trump: Regimul s-ar putea prăbuși, dacă trag în protestatari îi vom lovi puternic # ObservatorNews
Regimul iranian a tăiat internetul în țară pentru a controla valul de proteste. Oamenii cer înlăturarea regimului islamic, iar mișcarea pare să capete amploare. Președintele Donald Trump a declarat joi, la Fox News, că regimul s-ar putea prăbuși. El a adăugat că SUA sunt pregătite să sprijine protestatarii și că i-a avertizat pe oficialii de la Teheran că americanii vor riposta dur dacă va fi deschis focul asupra civililor neînarmați.
11:30
Donald Trump susţine că "ar putea avea de ales" între Groenlanda şi integritatea NATO # ObservatorNews
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat publicației New York Times că SUA "ar putea avea de ales" între preluarea controlului asupra Groenlandei și menținerea integrității NATO, una dintre cele mai vechi și importante alianțe militare din lume.
Acum 6 ore
11:20
Economia României, creștere mai mare decât estimările inițiale. Ce sectoare au depăşit aşteptările # ObservatorNews
Institutul Național de Statistică (INS) a revizuit în creștere evoluția economiei României în primele nouă luni din 2025. Produsul Intern Brut a avansat cu 0,9% pe seria brută și cu 1,5% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2024, potrivit datelor provizorii.
11:00
4 astronauţi de pe Staţia Internaţională urmează să se întoarcă mai repede, din cauza unor probleme medicale # ObservatorNews
Patru astronauți se vor întoarce de pe Stația Spațială Internațională cu mai mult de o lună înainte de termen, după ce un membru al echipajului a întâmpinat o problemă medicală.
10:50
Iarna și-a intrat în drepturi în România. După câteva zile cu ninsori și viscol, meteorologii anunță că în perioada următoare gerul va pune stăpânire pe țara noastră. În acest context, specialiștii vin cu o serie de recomandări.
10:40
Furtuna Goretti, prăpăd în Marea Britanie. Cod roşu de viscol şi ninsori, rafale de până la 160 de km/h # ObservatorNews
Este alertă în Marea Britanie din cauza furtunii Goretti! Meteorologii au emis o avertizare de Cod roşu, iar rafalele au ajuns în unele zone chiar şi până la 160 de kilometri pe oră! Pe aeroportul din Birmingham au fost anulate mai multe zboruri din cauza ninsorilor abundente. Şi în Italia au fost probleme, dar din cauza gerului. Temperaturile au coborât până la minus 23 de grade Celsius.
10:40
De ce jocurile de noroc sunt o capcană financiară pe termen lung: 7 din 10 oameni pierd în fiecare an # ObservatorNews
Industria jocurilor de noroc a crescut de peste 5 ori în ultimii 15 ani, mult mai rapid decât economia și salariile. La IQ Financiar, Iancu Guda a explicat de ce câștigurile pe termen scurt sunt o iluzie și cum jocurile de noroc pot afecta grav stabilitatea financiară pe termen lung.
10:30
Nicuşor Dan: A acuza preşedintele de minciună în legătură cu gestul unui alt stat - un atac la imaginea ţării # ObservatorNews
Preşedintele Nicuşor Dan a publicat, joi seară, pe reţelele de socializare, înregistrarea convorbirii dinte pilotul român al aeronavei Spartan cu care preşedintele a zburat şi controlorul de trafic din Zurich, în care este comunicată decizia de escortare a aeronavei româneşti.
10:20
Vin facturile la gaze pentru luna decembrie, iar acestea vor fi, cel mai probabil, mai mari decât în luna precedentă. Pentru o familie care locuiește într-un apartament de trei camere, factura poate depăși 600 de lei. Între timp, au apărut și primele oferte de preț după expirarea plafonării, în martie. Mai mulți furnizori au publicat tarifele valabile din 1 aprilie 2026, odată cu liberalizarea pieței. Noile prețuri sunt mai mari cu până la 35%. Unii furnizori propun tarife de 36 sau 42 de bani pe kWh.
10:00
Proteste violente în Iran din cauza scumpirilor. Cel puţin 38 de oameni au fost ucişi # ObservatorNews
Se intensifică protestele violente din Iran împotriva scumpirilor. Internetul şi telefonia au fost tăiate după ce prinţul aflat în exil a chemat oamenii la protest. Cel puţin 38 de persoane au murit în ciocnirile cu forţele de ordine. Statele Unite, în conflict strategic cu Iranul din cauza programului nuclear de la Teheran, au avertizat regimul că ar putea interveni.
09:50
Bărbat din judeţul Brăila, arestat preventiv după ce i-a tăiat gâtul unui consătean # ObservatorNews
Incident șocant în Brăila. Un bărbat în vârstă de 61 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, după ce ar fi atacat un consătean, de aceeaşi vârstă.
09:30
Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda. Americanii ar fi pregătiţi să ofere sume mari de bani locuitorilor # ObservatorNews
Statele Unite vor să cumpere Groenlanda cu orice preţ. Potrivit celor mai recente informaţii apărute în presa internaţională, administraţia Trump ar putea să le ofere locuitorilor de pe insulă sume enorme pentru a-i convinge să se separe de Danemarca.
09:30
Cum sunt protejate de ger animalele de la ZOO: "Le oferim o temperatură ambientală până la 20 de grade" # ObservatorNews
Iarna a ajuns şi la Târgu Mureş. Angajaţii Grădinii Zoologice fac tot posibilul pentru a se asigura că animalele sunt ferite de temperaturile scăzute. Pentru animalele exotice au fost pregătite încăperi încălzite în care să petreacă aceste luni friguroase. Totuşi, sunt şi anumite exemplare din ţările calde ce preferă să iasă în ţarcuri şi să se bucure de zăpadă, chiar şi două ore pe zi.
Acum 8 ore
09:20
Cum arată cel mai periculos aeroport din lume. Majoritatea piloților nu pot ateriza aici # ObservatorNews
Aeroportul Tenzing-Hillary din Lukla, Nepal, este considerat cel mai periculos aeroport din lume. Pista aeroportului extrem de scurtă, vremea imprevizibilă și locația la aproape 2.900 metri altitudine transformă fiecare aterizare într-o provocare extremă pentru piloţi, potrivit Express.
09:10
Val de furie la ghişee, după creşterea taxelor. Proteste în mai multe localităţi: "Am copii de întreţinut" # ObservatorNews
Românii au cerut socoteală funcţionarilor după ce au aflat cât s-au mărit taxele pe proprietate. Un bucureştean a fost somat să plătească impozit de 300 de ori mai mare decât anul trecut. Iar într-o localitate din judeţul Suceava, sute de localnici au mers la primărie şi au cerut demisia edilului.
09:10
Rusia acuză Statele Unite de piraterie şi ameninţă cu scufundarea navelor americane. Furia Moscovei vine după ce militarii americani au confiscat două petroliere care făceau afaceri cu Venezuela, unul dintre ele sub steag rusesc.
09:00
Vacanță perfectă pentru turiști, epuizantă pentru salvamontiști. Peste 50 de răniţi pe pârtii în Poiana Braşov # ObservatorNews
Hotelierii trag linie la final de vacanţă! Deşi perioada Revelionului nu părea promiţătoare, pârtiile deschise şi zăpada abundentă au salvat situaţia. În cele şase zile de vacanţă, în Poiana Braşov au fost peste 150 de mii de schiori, iar hotelurile au avut grad de ocupare chiar şi de 100%. Însă, la pachet cu numărul mare de vizitatori au venit şi accidentele. Salvatorii montani au avut de lucru constant.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.