Criza iraniană explicată: devalorizarea rialului, morţii din stradă şi miza geopolitică
Bursa,
9 ianuarie 2026 00:00
Ceea ce vedem de o săptămână în Iran reprezintă o criză, în care un şoc economic foarte vizibil - cauzat de cursul rialului, creşterea preţurilor şi a inflaţiei - a declanşat proteste în zonele comerciale şi urbane (bazaruri şi negustori), care apoi au absorbit frustrări politice şi sociale mai vechi (reprimare, corupţie, lipsă de perspectivă), iar statul a răspuns simultan prin măsuri paliative şi printr-o linie de securitate care se întăreşte pe măsură ce protestul se extinde geografic.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 30 minute
21:10
Vameşiii constănţeni au favorizat evaziunea fiscală pentru combustibilul destinat Armatei, reiese dintr-un raport al Corpului de Control al Ministrului Finanţelor intrat în posesia G4Media.
Acum o oră
20:30
WhatsApp, aplicaţia de mesagerie a Meta, va putea fi supusă unor reguli stricte privind conţinutul online, vizând conţinutul ilegal şi dăunător, după ce a atins pragul de utilizatori prevăzut în acest sens, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, vineri, potrivit Reuters.
Acum 2 ore
19:40
Forţele SUA au confiscat un al cincilea tanc petrolier în Marea Caraibilor, conform anunţului făcut vineri de Comandamentul sudic al armatei SUA, potrivit CNN.
Acum 4 ore
19:20
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR, Petrişor Peiu, critică atât Guvernul, cât şi Administraţia Prezidenţială pentru faptul că ţara noastră a fost de acord cu acordul UE-Mercosur, potrivit Hotnews. Peiu susţine, într-o reacţie publicată pe site-ul partidului, că fermierii români vor fi grav afectaţi de acest acord şi spune că autorităţile din ţară au acţionat împotriva and #8222;interesului naţional and #8221;, a transmis sursa citată.
19:00
Ministerul Transporturilor a aprobat răscumpărarea pachetului deţinut de FP la Aeroporturi Bucureşti # Bursa
*În noiembrie anul trecut, ministerul a respins reluarea procesului de selecţie a auditorului financiar al companiei, în sarcina căruia intra şi pregătirea listării la BVBMinisterul Transporturilor, care deţine 80% din Aeroporturi Bucureşti, a aprobat, în adunarea acţionarilor de astăzi, intenţia de răscumpărare a pachetului de 20% din societatea care administrează cele două aeroporturi din zona Capitalei, deţinut de Fondul Proprietatea, potrivit raportului publicat de administratorul Franklin Templeton pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
18:50
Vicepremierul ucrainean Oleksii Kuleba a declarat, astăzi, că forţele ruse au atacat două nave de transport sub pavilion străin, cu drone, în zona regiunii Odesa din sudul Ucrainei, potrivit Reuters.
18:40
Aprobarea acordului UE-Mercosur înseamnă o oportunitate pentru producătorii din ţara noastră, dacă ne raportăm la faptul că schimburile comerciale între ţara noastră şi zona şi Mercosur sunt destul de reduse, ridicându-se potrivit datelor din 2023 şi 2024 la 711 milioane euro, conform Economedia.
18:00
Bitcoin a continuat să urce gradual la început de an, prelungind revenirea din zona high-80.000 USD şi tranzacţionând pentru scurt timp peste 93.000 USD, înainte de a reveni spre intervalul low-91.000 USD până joi. În prima săptămână din ianuarie, BTC a câştigat aproximativ 5-7%, recuperând ferm nivelurile de peste zona de consolidare de la finalul lui decembrie şi consolidând o structură bullish pe termen scurt, în pofida unor corecţii minore
18:00
Cei doi administratori ai barului and #8222;Le Constellation and #8221; din Crans-Montana, soţ şi soţie, au fost audiaţi vineri dimineaţă de autorităţile din Elveţia, potrivit Hotnews. La finalul audierii, unul dintre proprietari, Jacques Moretti a fost plasat în arestat preventiv, a relatat sursa citată.
17:40
Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea unei participaţii la Valtec Premium Lubricants de Repsol # Bursa
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Repsol Downstream Internacional S.A.U., Spania, preia o parte din capitalul social al Valtec Premium Lubricants SRL, conform News.ro.
Acum 6 ore
17:20
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, generalul american Alexus G. Grynkewich, a respins vineri opiniile potrivit cărora alianţa ar fi într-o and #8222;criză and #8221; din cauza ameninţărilor făcute de preşedintele american Donald Trump în privinţa Groenlandei, potrivit Hotnews.
17:10
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă faptul că el a cerut ca România să voteze în favoarea acordului UE-Mercosur, potrivit News.ro. Poziţia preşedintelui vine în contextul în care este un scandal de proporţii în interiorul Guvernului, asta pentru că Florin Barbu (PSD), ministrul Agriculturii s-a opus acestui acord, în timp ce ministrul de Externe, Oana Ţoiu (USR) l-a semnat în numele României, a relatat sursa citată.
17:00
PSD: Votul în favoarea acordului UE-Mercosur, act de trădare din partea Ministerului Afacerilor Externe # Bursa
PSD spune că nu este de acord cu decizia ca ţara noastră să voteze pentru acordul UE-Mercosur şi menţionează că ministrul Agriculturii, de la PSD, a atras atenţia de mai multe ori că acest acord and #8222;va afecta puternic agricultura românească and #8221;, potrivit Hotnews.
16:30
Premierul Ilie Bolojan a anunţat astăzi, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, că investiţiile publice făcute în 2025 au totalizat 137,5 miliarde lei, reprezentând 7,2% din PIB, cel mai ridicat nivel nu numai din ultimii 5 ani, ci din istoria postdecembristă a ţării noastre.
16:20
Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, vineri, cu scorul de 2-0, de echipa belgiană Gent, într-o partidă de verificare din cadrul cantonamentului de la Oliva Nova
16:20
BingX, un crypto exchange de top şi companie Web3 axată pe inteligenţă artificială, anunţă lansarea BingX TradFi, o funcţionalitate inovatoare care le permite utilizatorilor să tranzacţioneze contracte futures pe o gamă diversificată de active globale, inclusiv comodităţi, forex, acţiuni şi indici
16:10
Supercupa Franţei: Olympique Marseille a întors rezultatul, dar a pierdut trofeul la penaltiuri, 1-4 cu PSG # Bursa
Echipa franceză PSG a câştigat joi seara Supercupa Franţei, în Kuwait, învingând pe Olympique Marseille cu 4-1, după lovituri de departajare. După 90 de minute scorul a fost egal, 2-2
16:10
Echipa italiană Cagliari a revenit de la 0-2 şi a terminat la egalitate joi seara, scor 2-2, cu gruparea Cremonese, în etapa a 19-a din Serie A
16:10
Comisia Europeană a cerut platformei X, deţinută de Elon Musk, să extindă perioada de păstrare a tuturor documentelor interne legate de chatbotul său de inteligenţă artificială, Grok, în timp ce autorităţile europene verifică respectarea regulilor privind conţinutul ilegal, după apariţia unor imagini sexualizate generate de AI
16:10
Atacul masiv cu rachete efectuat de forţele ruse noaptea trecută s-a soldat cu cel puţin patru morţi şi 24 de răniţi, şi a lăsat fără căldură jumătate dintre clădirile rezidenţiale din Kiev, determinându-l pe primarul oraşului să îi îndemne vineri pe locuitori să evacueze and #8222;temporar' capitala ucraineană, potrivit AFP.
16:10
Comisia Europeană a publicat vineri orientări referitoare la regulamentul privind subvenţiile străine, cu scopul de a aduce mai multă previzibilitate şi de a asigura transparenţa pentru întreprinderi
16:10
Europa ar trebui să reia dialogul cu Rusia, a declarat vineri prim-ministrul italian Giorgia Meloni, adăugând însă că este mult prea devreme pentru a discuta despre o reincludere a Moscovei în G7, ceea ce ar însemna revenirea la G8
16:00
O majoritate a statelor europene a susţinut vineri, la Bruxelles, Acordul de liber-schimb UE-Mercosur, în pofida furiei agricultorilor şi opoziţiei Franţei
16:00
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a condamnat ferm vineri protestele naţionale împotriva regimului de le Teheran, denunţând într-un discurs and #39; and #39;agitatorii and #39; and #39; şi oamenii care and #8221;rănesc ţara and #8221;
16:00
Campioana Angliei, FC Liverpool, a terminat la egalitate joi seara, în deplasare, scor 0-0, cu Arsenal Londra, în etapa a 21-a din Premier League
16:00
Echipa Real Madrid s-a calificat joi seara în finala Supercupei Spaniei, după ce a dispus cu 2-1, la Jeddah, de Atletico Madrid, în a doua semifinală a competiţiei
16:00
Echipa italiană Genoa a încheiat la egalitate joi seara, în deplasare, scor 1-1, gruparea AC Milan, în etapa a 19-a din Serie A. Mijlocaşul român Nicolae Stanciu a ratat un penalti pentru oaspeţi, la ultima fază a meciului
15:50
Eurostat: România a avut cea mai mare scădere din UE a vânzărilor cu amănuntul, în noiembrie 2025 # Bursa
Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 2,3% în Uniunea Europeană şi în zona euro, în noiembrie, comparativ cu perioada similară din 2024, dar România a înregistrat cel mai semnificativ declin al acestui indicator, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică
15:50
Grupul american Meta Platforms, compania mamă a Facebook şi WhatsApp, a anunţat vineri că a semnat acorduri pe 20 de ani pentru a cumpăra energie de la trei centrale nucleare Vistra din centrul Statelor Unite precum şi cu alte două companii care speră să construiască reactoare modulare mici (SMR)
15:50
Ursula von der Leyen: and #8221;UE va face tot posibilul pentru a ajuta la reconstrucţia Siriei and #8221; # Bursa
Uniunea Europeană va face and #39;tot posibilul and #39; pentru a ajuta la reconstrucţia Siriei, a promis vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în urma întrevederii avute la Damasc cu liderul sirian Ahmad al-Sharaa
15:40
Ministerul Finanţelor a publicat lista actualizată a proiectelor de investiţii publice semnificative, conform unui comunicat de presă emis redacţiei. Documentul centralizează proiectele cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, ierarhizate conform metodologiilor de selecţie şi prioritizare, a relatat sursa citată.
15:30
Proiectul strategic privind lotul 3 al Drumului Expres Suceava - Siret include şi realizarea a 15 kilometri de drum în Ucraina, potrivit contractului de finanţare întocmit pe baza mecanismului european SAFE, a anunţat Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR, potrivit Digi 24.
15:30
Mercenarul Horaţiu Potra, fiul şi nepotul său, aduşi în ţară din Dubai în 20 noiembrie 2025, rămân în arest, după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, vineri, măsura arestării preventive în cazul celor trei până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile, potrivit News.ro.
Acum 8 ore
15:00
Conform tradiţiei, Teatrul Naţional and #8222;I.L. Caragiale and #8221; onorează şi în acest an, la 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, având uşile deschise pentru publicul spectator, invitat să participe la o selecţie din cele mai reprezentative activităţi ale primei scene a ţării, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
14:50
O majoritate calificată a statelor europene a aprobat astăzi acordul de liber schimb cu Mercosur, în ciuda nemulţumirii fermierilor şi a opoziţiei Franţei, potrivit Antena 3 CNN.
14:10
INS: Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au scăzut cu 2,2% în perioada ianuarie-noiembrie 2025 # Bursa
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în primele 11 luni din 2025, au însumat 13,010 milioane persoane, în scădere cu 2,2% faţă de perioada similară din 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS)
14:10
Proiectul strategic privind lotul 3 al Drumului Expres Suceava - Siret include şi realizarea a 15 kilometri de drum în Ucraina, potrivit contractului de finanţare întocmit pe baza mecanismului european SAFE, a anunţat Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR, potrivit Digi 24.
14:10
Ţara noastră va avea 1.200 de ambulanţe noi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care vor fi folosite de echipajele SMURD şi Serviciile Judeţene de Ambulanţă, potrivit Digi24. Primele ambulanţe au fost deja livrate, iar proiectul va fi finalizat până în august 2026, modernizând parcul auto destinat intervenţiilor medicale de urgenţă, a mai transmis sursa citată, care a subliniat că valoarea contractului este de peste 1,1 miliarde lei.
14:10
Combatanţii kurzi refuză să fie evacuaţi din Alep şi anunţă că vor să reziste armatei siriene # Bursa
Combatanţi kurzi refuză să evacueze cartierele Ashrafieh şi Sheikh Maqsoud, în care s-au baricadat, la Alep, în nordul Siriei, şi vor să and #8221;reziste and #8221; armatei siriene care i-a încercuit, anunţă vineri Comitete Locale din cele două cartiere
14:00
LPF a anunţat, vineri, programul etapei a 23-a a Superligii. Meciurile se vor disputa în perioada 23-26 ianuarie
14:00
Stan Wawrinka a primit un wildcard pentru Australian Open, în momentul în care începe ultimul sezon al carierei sale
14:00
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă că, la ora actuală, doar 4.000 de gospodării mai sunt încă fără energie electrică, din cele aproape 95.000 de gospodării afectate de ninsoarea şi viscolul din ultimele zile, potrivit News.ro. Conform ministrului, a relatat sursa menţionată, joi seară, la ora 17.45, consumul de energie electrică a atins 8.800 MW, iar Sistemul Energetic Naţional a funcţionat şi funcţionează în continuare fără probleme.
14:00
INS: PIB-ul României estimat pentru trimestrul III din 2025 a crescut la 518,092 miliarde lei # Bursa
Produsul Intern Brut al României estimat pentru trimestrul III 2025 a fost de 518,092 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 1,7%, pe serie brută, faţă de trimestrul III 2024, arată datele provizorii (2) publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS)
14:00
INS: În primele 11 luni din 2025 au fost eliberate 34.602 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale # Bursa
În perioada ianuarie-noiembrie 2025, au fost eliberate 34.602 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,4% faţă de perioada similară din 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică
13:40
Groenlanda a devenit epicentrul unei crize geopolitice care ameninţă să arunce NATO într-un paradox istoric fără precedent, care include un posibil scenariu în care un amiral american ar fi obligat să apere Danemarca şi Groenlanda împotriva propriului preşedinte al Statelor Unite, potrivit unor informaţii obţinute de site-ul german de ştiri Welt.
13:40
Papa Leon al XIV-lea trage un semnal de alarmă împotriva revenirii războiului şi ascensiunii unei diplomaţii a forţei, denunţă o slăbire a multilateralismului şi avertizează că este ameninţată respectarea frontierelor stabilite după al Doilea Război Mondial, conform AFP.
13:40
Stan Wawrinka a primit un wildcard pentru Australian Open, în momentul în care începe ultimul sezon al carierei sale.
13:40
FIFA a ales TikTok ca prima and #8222;platformă preferată and #8221; pentru conţinutul video pe reţelele sociale la Cupa Mondială, a anunţat forul fotbalistic.
13:40
Federaţia Română de Handbal anunţă că România a primit dreptul de a organiza Campionatul Mondial IHF Feminin de Tineret (U18), competiţie care se va desfăşura în perioada 29 iulie - 9 august 2026.
Acum 12 ore
13:00
Vânzările de automobile din China au înregistrat în 2025 cel mai slab ritm de creştere din ultimii trei ani, în timp ce exporturile de maşini fabricate în China au depăşit estimările, deoarece producătorii auto şi-au intensificat expansiunea în străinătate pentru a contracara o piaţă internă anemică, transmite Reuters.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.