Asociaţia Forumul Judecătorilor din România: Este inacceptabil ca magistraţi cu funcţii de conducere să recurgă la un limbaj defăimător, în loc să angajeze un dialog onest asupra problemelor semnalate de colegi ai lor
News.ro,
12 ianuarie 2026 14:10
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România consideră „inacceptabil” ca magistraţi cu funcţii de conducere „să recurgă la un limbaj defăimător, în loc să angajeze un dialog instituţional onest asupra problemelor semnalate de colegi ai lor referitoare la presiuni ierarhice, standarde duble şi frică generalizată în rândul corpului magistraţilor”. Membrii asociaţiei afirmă că în ultimele zile spaţiul public este „invadat de atacuri individuale ale unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii” şi ale unor site-uri pe care le consideră „controversate”, la adresa organizaţiei şi a reprezentanţilor săi. „Aceste poziţii dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că toate criticile publice la adresa funcţionării precare a justiţiei au un fundament real, legitimând din plin modificările legislative necesare redresării sale”, precizează sursa citată.
Citeşte toată ştirea
• • •
Alte ştiri de News.ro
17:00
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) anunţă, luni, că greşelile frecvente în mediul online apar din utilizarea unor practici necorespunzătoare. Utilizatorii adesea recurg la parole slabe sau le reutilizează pe mai multe platforme, făcându-le vulnerabile în faţa atacurilor.
17:00
O reluarea a dialogului Uniunii Europene cu preşedintele rus Vladimir Putin - evocată recent de către preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Giorgia Meloni - nu se află încă pe ordinea zilei, dă asigurări luni o purtătoare de cuvânt UE, Paula Pinho, relatează AFP.
16:50
Un tribunal din cantonul elveţian Valais a dispus luni arestarea preventivă pentru o perioadă iniţială de trei luni a lui Jacques Moretti, coproprietar împreună cu soţia sa al barului Le Constellation din staţiunea de schi elveţiană Crans-Montana, care a ars în noaptea de Anul Nou, a declarat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.
16:30
Deputatul PNL Ion Iordache anunţă luni că a iniţiat un proiect de lege pentru reglementarea autorizarea şi controlul activităţilor de natură sexuală, el precizând că, deşi este un subiect sensibil, a ales asumarea. Parlamentul afirmă că aceste activităţi există, însă astăzi se desfăşoară în „zona neagră”, fără control sanitar, fără protecţie juridică şi sub dominaţia reţelelor de trafic de persoane. El menţionează că legea propune un control riguros, nu o promovare a activităţii.
16:30
Actualul şef al casei de Habsburg-Lorraine, Karl Habsburg, a acuzat o parte din grupul parlamentar european Patrioţi pentru Europa că ar fi „a cincea coloană a Moscovei” în Uniunea Europeană, provocând indignarea partidului austriac de extremă dreapta FPÖ, relatează AFP.
16:20
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că avansul fizic al proiectului Neptun Deep este puţin mai bun decât graficul asumat la început iar estimarea sa este că în prima jumătate a anului 2027 vom începe efectiv extragerea primei molecule de gaz din Marea Neagră.
16:20
Pilotul sud-african Saood Variawa (Toyota) a câştigat luni etapa a 8-a a Raliului Dakar, o buclă în jurul Wadi ad-Dawasir.
16:20
Revoluţia în plină desfăşurare din Iran a pornit nu de la conspiraţii ale Americii şi Israelului, ci de la proiectul de buget pe 2026-2027 publicat de Guvernul de la Teheran, explică experta în relaţii internaţionale şi economie Diana Năsulea, profesoară la Facultatea de Istorie din Bucureşti, într-un interviu pentru News.ro. Guvernul a anunţat că doar 2,17 miliarde de dolari din uriaşele încasări realizate prin exportul petrolului vor fi destinate populaţiei, restul banilor fiind luaţi de Gardienii Revoluţiei pentru a finanţa diverse grupări teroriste. Acest lucru a dus la o explozie socială, arată Diana Năsulea.
16:10
DSP Sibiu anunţă, luni, primele decese provocate de gripă, în sezonul 2025 – 2026, fiind vorba despre doi pacienţi în vârstă. Ambii au fost confirmaţi cu gripă de tip A.
16:10
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, într-un interviu cu doi cunoscuţi jurnalişti britanici că ar vota „DA” în cazul unui eventual referendum pe tema unirii cu România. Este pentru prima dată când şefa statului moldovean face un comentariu în acest sens.
16:10
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (ISGU) anunţă, luni, că, în primele zece zile ale anului, s-au produs 793 de incendii, peste 500 la locuinţe. Cele mai multe incendii au avut drept cauză mijloace de încălzire defecte sau improvizate, iar pompierii recomandă verificarea acestora.
16:00
Electrocentrale Bucureşti SA precizează că funcţionarea sigură a sistemului de termoficare presupune respectarea limitelor tehnice ale întregului circuit şi că orice solicitare de majorare suplimentară a debitului ar implica, între altele, funcţionarea CET în regimuri tehnice anormale şi creşterea exponenţială a riscului de avarii la instalaţii. „Din acest motiv, ELCEN operează centralele într-un regim sigur şi stabil, care permite menţinerea livrării agentului termic către reţeaua de termoficare, evitând riscuri majore ce ar putea avea consecinţe mult mai grave pentru consumatori”, explică reprezentanţii companiei. Potrivit aceleiaşi surse, dacă parametrii de retur ai circuitului ar fi asiguraţi corespunzător, atunci şi instalaţiile din CET-urile ELCEN ar putea fi automat încărcate la maximum, cu randamente mai bune şi eficienţă mai ridicată.
16:00
Sindicaliştii din Agricultură reclamă, luni, că acordul Mercosur expune lucrătorii, lasă agricultura neprotejată şi drepturile lucrătorilor inaplicabile, iar Comisia Europeană a mers mai departe cu negocierile ”fără evaluări adecvate şi detaliate ale impactului socio-economic şi fără măsuri de anticipare a schimbărilor”. Sindicaliştii au identificat o serie de deficienţe ale acordului şi cer Comisiei Europene şi Parlamentului European ”să nu continue cu un acord care riscă să aibă consecinţe negative pentru agricultura şi industria alimentară”.
15:50
ELCEN precizează că funcţionarea sigură a sistemului de termoficare presupune respectarea limitelor tehnice ale întregului circuit şi că orice solicitare de majorare suplimentară a debitului ar implica, între altele, funcţionarea CET în regimuri tehnice anormale şi creşterea exponenţială a riscului de avarii la instalaţii. „Din acest motiv, ELCEN operează centralele într-un regim sigur şi stabil, care permite menţinerea livrării agentului termic către reţeaua de termoficare, evitând riscuri majore ce ar putea avea consecinţe mult mai grave pentru consumatori”, explică ELCEN. Potrivit companiei, dacă parametrii de retur ai circuitului ar fi asiguraţi corespunzător, atunci şi instalaţiile din CET-urile ELCEN ar putea fi automat încărcate la maximum, cu randamente mai bune şi eficienţă mai ridicată.
15:50
Industria activelor digitale se află în faţa unei transformări, astfel că, în 2026, diferenţele dintre pieţele cripto şi pieţele financiare tradiţionale vor dispărea tot mai mult la nivel de infrastructură, arată o analiză Bitget, cea mai mare platformă de schimb universal din lume.
15:50
Nouă şoferi, majoritatea tineri, au fost amendaţi de către poliţiştii din Ploieşti, după ce au fost prinşi făcând drifturi pe străzile acoperite de zăpadă sau polei. Un parc din zona centrală a oraşului este zona preferată de tinerii care vor să facă derapaje controlate.
15:30
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă luni că începe proiectarea pentru încă un lot al Autostrăzii A8, 1D Joseni-Ditrău, asocierea de constructori din România şi Bulgaria având termen de 10 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic.
15:20
Finalist la Wimbledon în 2016, Milos Raonic a anunţat că se retrage din activitate la vârsta de 35 de ani. Canadianul nu mai jucase în competiţii de peste un an şi jumătate.
15:00
Un incendiu puternic a izbucnit, luni după-amiază, la o locuinţă din satul Homorâciu, în comuna prahoveană Izvoarele. Focul s-a extins rapid, pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, în condiţiile în care în gospodărie este depozitată o cantitate mare de lemn. Pompierii intervin cu cinci autospeciale pentru stingerea focului.
15:00
Preşedintele american Donald Trump a distribuit duminică pe reţeaua sa Truth Social imagine falsă, care copiază stilul Wikipedia, în care figurează ca preşedintele interimar al Venezuelei, intrat în funcţie în ianuarie 2026, în luna capturării preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.
14:50
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, în ultimele săptămâni, peste 1.400 de operatori economici din staţiuni, zone turistice şi târguri de Crăciun, fiind date amenzi în valoare de 3,4 milioane de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la vânzare produse de aproximativ 200.000 de lei şi a fost închisă temporar activitatea pentru 21 de operatori economici. Echipele de control au găsit mai multe nereguli, printre care: produse expirate, nerespectarea condiţiilor de depozitare, preparate culinare cu stare termică modificată, vânzarea unor jucării cu deficienţe de informare.
14:50
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că i se pare inadmisibil că în 2026, în capitala României, o metropolă europeană, să fie sute de mii de oameni, bolnavi, în vârstă, copii mici, fără acces la căldură, el arătând că nu are cum să rezolve în câteva săptămâni ce n-a fost rezolvat 35 de ani. Ministrul a mai spus că, în continuare, sute de kilometri de reţele de transport şi distribuţie a agentului termic de la nivelul Bucureştiului sunt vechi de peste 40-50 de ani.
14:40
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, luni, că se află într-o nouă vizită oficială la Paris, unde conduce delegaţia României în cadrul unei etape avansate a evaluǎrilor OCDE, parte a parcursului cǎtre aderare a României la „clubul economiilor dezvoltate”. Potrivit ministrului, discuţiile cu partenerii internaţionali vizează reformele economice, stabilitatea finanţelor publice şi direcţiile de dezvoltare ale României pe termen lung.
14:40
Două persoane din judeţul Prahova, ambele în vârstă, au ajuns la spital cu hipotermie. La Ploieşti, o femeie de 87 de ani a fost preluată din locuinţa sa având o temperatură a corpului de doar 26,8 grade Celsius.
14:30
Dezvoltatorul imobiliar Ecovillas Company anunţă lansarea unui proiect rezidenţial premium lângă pădurea Moţoc de la Mogoşoaia, un ansambl cu doar 16 case individuale exclusiviste, cu preţuri începând de la 500.000 euro plus TVA. Proiectul Nouvert are o valoare estimată de 8,6 milioane de euro.
14:30
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni, după Comandamentul energetic naţional, că a fost rezolvată problema celor 95.000 de locuinţe neealimentate cu energie, din cauza condiţiilor meteo extreme şi din punct de vedere a prognozei meteo, dificultăţile vor fi până miercuri, apoi vom reveni pe mediile anuale, lucru care va reduce significativ presiunea asupra sistemului energetic naţional al României.
14:30
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, deschiderea apelului pentru înscrierea unităţilor de învăţământ interesate în pilotarea standardelor naţionale de evaluare pentru învăţământul primar şi gimnazial. Vor fi alese unităţi atât din mediul rural, cât şi din urban, din toate regiunile ţării. Acestea vor implementa noile standarde la anumite clase la disciplinele din trunchiul comun.
14:20
Autorul omorului comis în anul 1999 în juţul Tulcea şi prins în toamna anului trecut, după ce s-a constatat o potrivire între probele de la faţa locului şi profilul său genetic aflat în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, a fost trimis în judecată.
14:20
Pilotul Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) a ocupat locul 37 în etapa a opta a Raliului Dakar, disputată luni, la Wadi ad-Dawasir.
14:20
Aeroportul Internaţional Sibiu anunţă, luni, o creştere cu 21% a numărului de pasageri înregistraţi în anul 2025 faţă de anul precedent.
14:10
Dezvoltatorul imobiliar Ecovillas Company anunţă lansarea unui proiect rezidenţial premium lângă pădurea Moţoc de la Mogoşoaia, un ansambl cu doar 16 case individuale exclusiviste, cu preţuri începând de la 500.000 euro plus TVA. Proiectul Nouvert are o valoare estimată de 8,6 milioane de euro.
14:10
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Iranului, Esmaeil Baghaei, a declarat luni că liniile de comunicare cu Statele Unite rămân deschise între cele două ţări, precum şi cu Elveţia, care joacă rolul de intermediar, relatează Al-Jazeera.
14:10
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România consideră „inacceptabil” ca magistraţi cu funcţii de conducere „să recurgă la un limbaj defăimător, în loc să angajeze un dialog instituţional onest asupra problemelor semnalate de colegi ai lor referitoare la presiuni ierarhice, standarde duble şi frică generalizată în rândul corpului magistraţilor”. Membrii asociaţiei afirmă că în ultimele zile spaţiul public este „invadat de atacuri individuale ale unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii” şi ale unor site-uri pe care le consideră „controversate”, la adresa organizaţiei şi a reprezentanţilor săi. „Aceste poziţii dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că toate criticile publice la adresa funcţionării precare a justiţiei au un fundament real, legitimând din plin modificările legislative necesare redresării sale”, precizează sursa citată.
13:50
Viceprimarul municipiului Timişoara, Paula Romocean, a reacţionat, luni, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că a încălcat regimului juridic al incompatibilităţilor, întrucât a deţinut funcţie în structura de partid în tip ce era membru în CA al Spitalului Municipal Timişoara. Romocean spune că cele două posturi ocupate nu au fost remunerate, având valoare simbolică.
13:40
Consiliul Concurenţei anunţă că a amendat opt companii, între care Automobile-Dacia şi Renault Technologie Roumanie, cu 163,71 milioane lei (aproximativ 32,15 milioane euro) în total, pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială constând în împărţirea pieţei forţei de muncă pentru a limita mobilitatea angajaţilor şi a menţine costurile reduse cu resursa umană.
13:30
În contextul dezbaterii despre noua programă şcolară pentru clasa a IX-a, Gabi Bartic îi povesteşte fiului ei despre literatura veche.
13:20
În contextul dezbaterii despre noua programă şcolară pentru clasa a IX-a, Gabi Bartic îi povesteşte fiului ei despre literatura veche.
13:20
Poetul franco-român Zéno Bianu, autorul unei opere multiforme care a îmbinat scrisul, teatrul şi jazzul, a decedat vineri la vârsta de 75 de ani, a anunţat editorul său, Gallimard, relatează AFP.
13:20
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au anunţat, luni, că au demarat o anchetă internă, după ce doi copii au intrat în moarte cerebrală în urma unor intervenţii chirurgicale în unitatea medicală. Comisia medicală întrunită a solicitat documentele în cele două cazuri.
13:20
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca precizează, într-un comunicat de presă, că profesorul universitar Dacian Dragoş, a cărui numire la CCR a fost contestată în instanţă pe motiv că nu ar îndeplini condiţiile de 18 ani vechime în specialitatea juridică în învăţământul superior, este angajatul instituţiei de învăţământ superior din anul 2002, ocupând, pe rând, funcţiile didactice de asistent, lector, conferenţiar şi profesor universitar. „UBB îşi exprimă ferm dezaprobarea faţă de lansarea în spaţiul public a unor susţineri vădit neîntemeiate, menite doar să fragilizeze statutul şi autoritatea unei entităţi fundamentale a statului de drept – Curtea Constituţională –, demers care nu serveşte consolidării democraţiei şi care nu trebuie promovat”, precizează instituţia.
13:20
SC Oţelul Galaţi şi atacantul brazilian Luan Campos au semnat un contract valabil până la jumătatea anului 2028.
13:10
Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunţă luni că România a atins la termen un jalon important din PNRR în domeniul semiconductorilor, cu peste 375 milioane euro în proiecte de inovare.
13:00
Marţi începe în Franţa un proces care va decide dacă Marine Le Pen sau dimpotrivă, protejatul ei, Jordan Bardella, va candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor ca favorit al partidului de extremă dreapta Rassemblement National (RN), scrie POLITICO.
13:00
Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmis, luni, o serie de recomandări pentru perioada codului galben de ger şi avertisează populaţia să evite expunerea prelungită la frig. De asemenea, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă avertizează ca maşinile să fie echipate corepunzător pentru iarmă, mai ales pentru deplasările lungi, având în vedere că vremea poate fi imprevizibilă. Structurile Ministerului de Interne vor monitoriza situaţia în întreaga ţară.
12:50
PSD anunţă luni că îl susţine fără rezerve pe ministrul Justiţiei Radu Marinescu şi ”condamnă manevra josnică prin care acesta a fost acuzat de plagiat, imediat după ce a anunţat că numirile şefilor la parchetele de rang înalt nu vor fi de natură politică”. Potrivit PSD, este în mod evident un atac politic menit să determine înlăturarea ministrului.
12:40
Primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea, anunţă, luni, că a verificat lucrările de reabilitare şi modernizare de la Creşa nr 8 şi a fost forte dezamăgit. Lucrările ar trebui finalizate în aprilie, dar şantierul este în stadiu incipient.
12:30
Un fost ministru al partidului conservator polonez Dreptate şi Justiţie (PiS, naţionalist), Zbigniew Ziobro, urmărit în ţara sa pentru deturnare de fonduri, a anunţat luni că a obţinut azil politic în Ungaria lui Viktor Orban, relatează AFP şi Reuters.
12:20
Jaqueline Cristian este în continuare jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA, ea ocupând locul 37, în urcare un loc, cu 1.324 de puncte. Este cea mai bună clasare din carieră pentru Jaqueline Cristian.
12:20
Treizeci de angajaţi de la Direcţia Silvică Caraş-Severin intervin, luni, în condiţii extrem de dificile, pentru eliberarea unor drumuri afectate de căderea copacilor şi a depunerilor masive de zăpadă. Cele mai afectate localităţi sunt Gârnic, Padina Matei şi Moldoviţa, pentru locuitori fiind asigurate rute alternative.
12:10
Fost fundaş, apoi antrenor şi consultant, Rolland Courbis a decedat luni dimineaţă. Figură importantă a fotbalului francez de peste jumătate de secol, el avea 72 de ani.