Follow The Money: Finanţarea podului peste strâmtoarea Messina, vulnerabilă la infiltrarea Mafiei

Bursa, 15 ianuarie 2026 15:20

Proiectul colosal al podului peste Strâmtoarea Messina, prezentat de guvernul de la Roma drept o investiţie strategică istorică menită să lege Sicilia de Italia continentală şi să scoată sudul ţării din subdezvoltare, a devenit în realitate unul dintre cele mai controversate şi explozive dosare publice ale Italiei contemporane

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 5 minute
17:30
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a semnat cel de-al doilea contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare de 500 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă emis redacţiei. Împrumutul este destinat susţinerii realizării Autostrăzii A1 Sibiu-Piteşti, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România, a relatat sursa citată.
Acum 30 minute
17:10
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada 12-15 ianuarie 2026, o serie de acţiuni de control la nivel naţional, având ca obiectiv verificarea respectării legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Controalele au vizat peste 1.100 de operatori economici, din sectoare cu impact direct asupra sănătăţii şi siguranţei populaţiei, a relatat comunicatul.
Acum o oră
17:00
Echipa BWT Alpine Formula One Team şi eToro au anunţat astăzi un parteneriat pentru mult aşteptatul sezon 2026, eToro devenind partenerul exclusiv al echipei în domeniul tranzacţionării şi investiţiilor, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
16:50
OPTIMUS LIGHT, companie românească specializată în sisteme integrate de refrigerare pentru spaţii comerciale, instalaţii electrice şi automatizare pentru retail şi HoReCa, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de peste un milion de euro, marcând un an de consolidare a activităţii şi confirmând maturizarea modelului său de business, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Acum 2 ore
16:30
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a iniţiat, în cadrul unui proiect pilot, o serie de acţiuni de control care urmăreşte identificarea achiziţiilor de autoturisme de lux realizate din fonduri a căror provenienţă fiscală nu poate fi demonstrată, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
15:40
INDAGRA FOOD este dedicat în totalitate publicului profesionist, reunind companii, specialişti, furnizori şi decidenţi din întreaga industrie alimentară şi HoReCa, la Romexpo, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Acum 4 ore
15:20
Proiectul colosal al podului peste Strâmtoarea Messina, prezentat de guvernul de la Roma drept o investiţie strategică istorică menită să lege Sicilia de Italia continentală şi să scoată sudul ţării din subdezvoltare, a devenit în realitate unul dintre cele mai controversate şi explozive dosare publice ale Italiei contemporane
15:20
#TotulPentruCasaTa2026, un concept integrat care reuneşte, sub acelaşi acoperiş, patru târguri importante şi complementare, va avea loc la Romexpo, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
15:10
INDAGRA 2026 va găzdui un eveniment de notat în calendarul companiilor care activează în sectorul agricol şi în industriile conexe şi care doresc să fie prezente în faţa fermierilor, procesatorilor, distribuitorilor, investitorilor şi instituţiilor de profil, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
15:00
Cosmetics Beauty Hair reuneşte producători, distribuitori, saloane, tehnicieni, academii de beauty, traineri, branduri consacrate şi startup-uri inovatoare, într-un mix echilibrat între expoziţie, vânzare, demonstraţii şi conexiuni B2B, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
14:40
În perioada 12-15 februarie 2026, la Romexpo, are loc ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României (TTR I 2026), eveniment dedicat tuturor celor care îşi planifică vacanţele de vară din acest an, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
14:30
Alimentarea cu apă a Palatului Parlamentului va fi oprită complet începând de joi, de la ora 06:00, până vineri, la ora 01:00, pentru efectuarea unor lucrări la instalaţiile de distribuţie. Intervenţiile vizează realizarea unui bypass şi înlocuirea unor componente ale conductelor
14:30
Economia britanică a revenit pe creştere, impulsionată de reluarea activităţii unui producător, după atacul cibernetic. În luna noiembrie, produsul intern brut al Regatului Unit a crescut cu 0,3%, cel mai rapid ritm de expansiune din iunie, după o scădere de 0,1% în octombrie. Avansul a depăşit estimările economiştilor, care prognozau o creştere de 0,2%
14:30
Schneider Electric România a inaugurat oficial noul său sediu central, situat în Bucureşti, în cadrul Globalworth Campus
14:30
Poliţiştii efectuează şase percheziţii în judeţele Constanţa şi Buzău, într-un dosar penal ce vizează infracţiuni de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals privind identitatea
14:30
Producţia industrială a scăzut ca serie brută cu 1,1%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,5%, în primele 11 luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, potrivit Agerpres, pe baza datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică
14:30
Turcia va participa la misiunile NATO de poliţie aeriană prin desfăşurarea de avioane de vânătoare în Estonia şi România, anunţă reprezentanţii Ministerului Apărării turc
14:30
Judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) contestă decizia premierului Ilie Bolojan de a înfiinţa Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei
14:20
Dezvoltatorul imobiliar Park Properties, condus de Alexandru Mănăilă, s-a asociat cu antreprenorul şi investitorul George Peltecu, cunoscut pentru proiecte de referinţă în domeniul medical privat din ţara noastră şi pregătesc demararea construcţiei SunLake Snagov Signature Collection, o dezvoltare exclusivă de vile amplasate pa malul lacului Snagov, apartamente high-end şi spaţii comerciale, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
14:20
Statele Unite au prelungit până la 28 februarie 2026 termenul-limită pentru negocierile privind achiziţia activelor internaţionale ale companiei ruse Lukoil, potrivit unui comunicat publicat miercuri pe site-ul Trezoreriei SUA
14:20
Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, a anunţat miercuri că va avea o întrevedere cu omologul său american, Donald Trump, pe 3 februarie, în Statele Unite, confirmând astfel o detensionare a relaţiilor dintre cele două ţări
13:50
Eurowind Energy România anunţă dezvoltarea proiectului Siminoc, un parc hibrid eolian-fotovoltaic amplasat în judeţul Constanţa, cu o investiţie estimată la aproximativ 65 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Proiectul beneficiază de sprijin prin mecanismul Contractelor pentru Diferenţă (CfD), ceea ce conferă stabilitate investiţiei şi susţine o execuţie predictibilă, a relatat sursa citată.
13:40
Revolut a anunţat lansarea unei noi funcţii, menite să protejeze utilizatorii de unul dintre cele mai răspândite tipuri de fraudă: înşelătoriile prin impersonare, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Acum 6 ore
13:20
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că and #8221;crede că se va găsi o soluţie and #8221; cu privire la Groenlanda, pe care o râvneşte din motive de securitate naţională, în pofida faptului că Danemarca şi-a exprimat and #8221;dezacordul fundamental and #8221; cu preşedintele american pe tema teritoriului arctic autonom, relatează AFP.
12:40
Diplomaţia rusă şi-a exprimat joi and #8222;serioasa îngrijorare and #8221; cu privire la anunţul trimiterii de trupe NATO în Groenlanda, după o întâlnire la Casa Albă a oficialilor americani cu şefii diplomaţiilor din Groenlanda şi Danemarca, în contextul presiunilor pe care Donald Trump le face pentru a i se ceda insula arctică, potrivit comunicărilor diplomatice citate în articol.
12:40
Există un moment în viaţa oricărei companii în care tehnologia încetează să mai fie doar un instrument şi devine infrastructură critică. Digitalizarea accelerată a economiei a adus beneficii clare pentru companii, dar şi un nivel de expunere fără precedent la riscuri cibernetice
Acum 8 ore
11:30
În ultimii ani, am învăţat că stabilitatea financiară nu mai este o stare, ci un proces. Mă numesc Mihai, am 45 de ani, sunt manager şi consultant într-o firmă de dimensiuni medii, am doi copii foarte mici şi o familie care depinde de un singur venit principal.
11:30
Preşedintele SUA, Donald Trump, le-a transmis consilierilor săi de securitate naţională că îşi doreşte o acţiune rapidă şi decisivă, în cazul unei intervenţii militare în Iran
10:50
Lumea jocurilor de noroc s-a schimbat radical odată cu digitalizarea, oferind oportunităţi care în cazinourile fizice de acum două decenii păreau imposibile. Una dintre cele mai mari atracţii ale erei moderne este posibilitatea de a accesa jocuri fără a scoate niciun ban din buzunar.
10:40
Senatorii republicani din SUA au reuşit, miercuri, să blocheze o rezoluţie care l-ar fi împiedicat pe preşedintele Donald Trump să iniţieze noi acţiuni militare în Venezuela fără aprobarea Congresului. Liderul de la Casa Albă a făcut presiuni asupra membrilor propriului partid care susţineau iniţiativa
10:40
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că este dispus să reducă personalul, în contextul discuţiilor privind diminuarea cheltuielilor publice la nivelul administraţiilor locale
10:30
Wizz Air, una dintre companiile aeriene low-cost din Europa, marchează astăzi un moment important din istoria sa: atingerea pragului de 500 de milioane de pasageri transportaţi de la începutul operaţiunilor.
10:30
Deşi legislaţia prevede neimpozitarea cheltuielilor de transport şi cazare acordate administratorilor şi directorilor and #8222;pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul desfăşurării activităţii and #8221;, Codul fiscal nu defineşte noţiunea de and #8222;altă localitate and #8221; în contextul raporturilor de mandat.
10:20
Kazahstanul a cerut miercuri SUA şi Europei să contribuie la securizarea transportului de petrol, în urma atacurilor cu drone asupra petrolierelor care se îndreptau spre un terminal din Marea Neagră, pe coasta rusă, care gestionează 1% din aprovizionarea globală, relatează Reuters.
10:20
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri că este mulţumit de relaţiile sale cu actuala conducere a Venezuelei, în urma unei lungi convorbiri telefonice cu preşedinta interimară Delcy Rodriguez, relatează dpa.
10:10
Jaqueline Cristian, locul 37 WTA, a fost eliminată, joi, în sferturile de fnală ale turneului de categorie WTA 500 de la Adelaide.
10:00
Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse şi Sorana Cîrstea şi-au aflat adversarele din primul tur la Australian Open, primul grand slam al anului.
09:40
Echipa germană Bayern Munchen a revenit de la 0-1 miercuri seara, la în deplasare, şi a învins cu 3-1 pe FC Koln, în etapa a 17-a din Bundesliga
09:40
Echipa engleză Arsenal Londra a învins miercuri seara, în deplasare, scor 3-2, formaţia londoneză Chelsea, în prima manşă a semifinalei Cupei Ligii
09:40
Medicul Raed Arafat, fondatorul sistemului SMURD în România, afirmă că au fost cazuri în care situaţiile de urgenţă au folosite drept and #8221;teren de luptă politică and #8221;, iar unii aşa-zis specialişti au dat verdicte înainte de a şti ce s-a întâmplat
Acum 12 ore
09:20
Bulgaria este pregătită să joace un rol activ în activităţile de explorare a zăcămintelor de gaze şi petrol din Marea Neagră, unindu-şi forţele cu companiile energetice internaţionale OMV şi NewMed, a anunţat ministrul Energiei, Zhecho Stankov, aflat la final de mandat, informează Novinite.
09:20
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, în mesajul transmis de Ziua Culturii Române, că, chiar şi într-un context marcat de provocări economice şi geopolitice, avem obligaţia de a nu abandona cultura.
09:10
Producţia de petrol a Rusiei a scăzut cu aproximativ 0,7% anul trecut, ajungând la 9,129 milioane de barili pe zi, potrivit datelor lunare publicate miercuri de OPEC, citate de Reuters.
09:10
Forţele ruse au ocupat peste 300 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean în prima jumătate a lunii ianuarie, a declarat joi Valeri Gherasimov, şeful Statului Major General rus, scrie Reuters.
08:30
Ryanair a anunţat miercuri că nu intenţionează să echipeze aeronavele sale cu serviciul de internet prin satelit Starlink, deţinut de Elon Musk, motivând decizia prin creşterea consumului de combustibil cauzată de antenă şi prin durata relativ scurtă a zborurilor operate de companie, relatează Reuters.
07:30
Iranul şi-a redeschis spaţiul aerian după o închidere de aproape cinci ore, pe fondul îngrijorărilor legate de o posibilă acţiune militară între SUA şi Iran, care a forţat companiile aeriene să anuleze, să redirecţioneze sau să întârzie unele zboruri, conform Reuters.
07:30
Regatul Unit şi-a 'închis temporar' ambasada din Iran, a declarat miercuri pentru AFP Ministerul britanic de Externe.
07:20
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că and #8221;crede că se va găsi o soluţie and #8221; cu privire la Groenlanda, pe care o râvneşte din motive de securitate naţională, în pofida faptului că Danemarca şi-a exprimat and #8221;dezacordul fundamental and #8221; cu preşedintele american pe tema teritoriului arctic autonom, relatează AFP.
07:20
Pieţele europene de acţiuni au închis miercuri în creştere, investitorii concentrându-se pe o reuniune programată între oficiali din SUA, Groenlanda şi Danemarca, care vizează viitorul insulei arctice, într-un context geopolitic tot mai tensionat, relatează CNBC.
06:50
Scandări rasiste împotriva atacantului brazilian al echipei Real Madrid, Vinícius Jr, au fost auzite miercuri în faţa stadionului Carlos Belmonte, înaintea meciului din Cupa Spaniei împotriva formaţiei Albacete, relatează Reuters.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.