Teza de doctorat a ministrului Radu Marinescu va fi verificată de Universitatea din Craiova

SportMedia, 16 ianuarie 2026 19:00

Comisia de Etică a Universităţii din Craiova a decis, vineri, să analizeze sesizările care îl vizează pe ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat de plagiat. „Comisia de Etică Universitară a Universităţii din Craiova, întrunită în şedinţă extraordinară, astăzi, a hotărât deschiderea unui dosar de analiză referitor la sesizările nr. 56/13.01.2026 şi nr. 76/14.01.2026”, se arată într-un … The post Teza de doctorat a ministrului Radu Marinescu va fi verificată de Universitatea din Craiova appeared first on spotmedia.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de SportMedia

Acum 10 minute
21:00
Donald Trump a amenințat vineri cu taxe vamale țările care nu susțin planurile sale ca SUA să anexeze Groenlanda, în timp ce mai multe țări europene au anunțat că vor trimite acolo trupe în sprijinul Danemarcei. ”S-ar putea să pun taxe vamale țărilor care nu mă susțin pentru Groenlanda, întrucât avem nevoie de Groenlanda pentru … The post Trump amenință cu taxe vamale țările care contestă planurile sale de anexare a Groenlandei appeared first on spotmedia.ro.
21:00
Cel mai curat oraș din lume în anul 2025 a fost declarat Cracovia. Orașul polonez este una dintre una dintre destinațiile populare de city-break din Europa. Clasamentul celor mai curate orașe din lume a fost realizat pe baza unei analize a datelor realizate de Radical Storage, folosind peste 70.000 de recenzii Google, potrivit Express. Cracovia … The post Cel mai curat oraș din lume este în Europa Centrală. Are numeroși turiști, dar și o problemă appeared first on spotmedia.ro.
21:00
România a fost învinsă de Portugalia, scor 40-34, vineri, la meciul de debut al „tricolorilor” de la Campionatul European de handbal masculin. România a început bine și a condus la două goluri diferență, dar a urmat o cădere a elevilor lui George Buricea, care n-au mai reușit să înscrie timp de cinci minute. Portugalia a … The post România pierde clar cu Portugalia la primul meci de la Campionatul European de handbal masculin appeared first on spotmedia.ro.
21:00
Horoscop de weekend pentru zilele de 17 si 18 ianuarie 2026. The post Horoscop de weekend: 17 – 18 ianuarie appeared first on spotmedia.ro.
21:00
Fosta șefă a guvernului ucrainean, Iulia Timoșenko, a fost eliberată vineri din detenție pe cauțiune de către un tribunal din Kiev, în așteptarea unui proces de corupție care va trebui să clarifice dacă ea le-a oferit sume de bani unor parlamentari pentru a influența voturile în legislativ. Iulia Timoșenko, în vârstă de 65 de ani … The post Iulia Timoșenko a fost eliberată pe cauțiune appeared first on spotmedia.ro.
Acum 4 ore
19:00
Liderul mondial Carlos Alcaraz și fostul său antrenor, Juan Carlos Ferrero, care au încheiat o colaborare de peste șapte ani în luna decembrie, s-au despărțit ‘de comun acord’, a declarat jucătorul spaniol de tenis, vineri, la Melbourne, citat de AFP. ‘Am încheiat acest capitol de comun acord’, a explicat Alcaraz în timpul conferinței de presă … The post Carlos Alcaraz insistă că despărțirea de antrenorul Juan Carlos Ferrero s-a produs de comun acord appeared first on spotmedia.ro.
19:00
A fost nevoie de intervenția polițiștilor pentru aplanarea unui conflict izbucnit la sediul societății Sinaia Forever, firmă aflată în subordinea Consiliul Local Sinaia. Doi consilieri locali care au încercat să depună documente privind activitatea societății nu au fost primiți în clădire, iar situația a degenerat într-un scandal soldat cu ordine de protecție și deschiderea unui … The post Scandal la sediul unei firme a Consiliului Local Sinaia: Dosar penal și ordine de protecție (Video) appeared first on spotmedia.ro.
19:00
Rusia salută ceea ce consideră a fi o disponibilitate tot mai mare a unor state europene de a relua dialogul cu Moscova pe tema războiului din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus vineri că declarațiile recente venite din Italia, Franța și Germania ar putea indica o schimbare de atitudine la nivel … The post Rusia vede o „schimbare semnificativă” în Italia, Franța și Germania pe tema Ucrainei appeared first on spotmedia.ro.
19:00
Producătorul german de automobile sport Porsche AG a raportat o scădere de 10% a vânzărilor la nivel mondial în 2025, pe fondul condițiilor dificile de pe piața auto și al intensificării concurenței. Compania, care face parte din grupul Volkswagen, a livrat anul trecut 279.400 de mașini sport și SUV-uri la nivel global, potrivit agenției DPA. … The post Porsche raportează un declin global de 10% al vânzărilor în 2025 appeared first on spotmedia.ro.
19:00
Comisia de Etică a Universităţii din Craiova a decis, vineri, să analizeze sesizările care îl vizează pe ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat de plagiat. „Comisia de Etică Universitară a Universităţii din Craiova, întrunită în şedinţă extraordinară, astăzi, a hotărât deschiderea unui dosar de analiză referitor la sesizările nr. 56/13.01.2026 şi nr. 76/14.01.2026”, se arată într-un … The post Teza de doctorat a ministrului Radu Marinescu va fi verificată de Universitatea din Craiova appeared first on spotmedia.ro.
19:00
Curtea de Apel București a admis o contestație în anulare depusă de omul de afaceri Nelu Iordache și i-a redus acestuia condamnarea primită în dosarul fraudei cu fonduri europene alocate pentru construcția autostrăzii Nădlac – Arad de la 11 ani și 9 luni la 5 ani și 10 luni închisoare, după ce instanța a constatat … The post Pedeapsă redusă pentru Nelu Iordache în dosarul autostrăzii Nădlac-Arad, după prescrierea unor fapte appeared first on spotmedia.ro.
Acum 6 ore
17:00
FCSB a decis viitorul lui Daniel Bîrligea (25 de ani), atacantul echipei. Prin vocea lui Gigi Becali, patronul, FCSB a făcut anunț ferm despre Daniel Bîrligea, după ce Gazzetta dello Sport a scris că atacantul se află pe lista mai multor echipe din Serie A. Becali nici nu se gândește să se despartă de Bîrligea … The post Italienii vin după Daniel Bîrligea: FCSB a dat răspunsul pe loc appeared first on spotmedia.ro.
17:00
Cetățenii încă se luptă să se alăture tranziției către o energie curată a Europei. Acest articol testează două abordări practice care transformă gazdele în parteneri: comunitățile energetice, unde cetățenii dețin și împart puterea, și clauzele de beneficii pentru comunitate care distribuie valoarea la nivel local. Noi, Tinerii Ambasadori ai Energiei, arătăm cum Ghișeele Unice (OSS) … The post Cum ne putem asigura că noul Pachet Energie pentru Cetățeni îi implică eficient pe locuitorii din UE într-un viitor cu energie curată? appeared first on spotmedia.ro.
17:00
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat vineri eliberarea unui cetățean român, aflat de peste un an în detenție în Venezuela. MAE a transmis mulțumiri Delegației Uniunii Europene la Caracas pentru asistența consulară acordată. Reprezentanții UE au preluat cetățeanul român imediat după eliberare, iar Cehia a oferit sprijin esențial pentru revenirea românului în țară, relatează Mediafax. … The post Un român a fost eliberat din Venezuela după un an de detenție appeared first on spotmedia.ro.
17:00
Horațiu Moldovan (27 de ani) se pregătește de transfer. Spaniolii anunță că portarul român va pleca de la Real Oviedo și va lua drumul Arabiei Saudite, de unde a primit o ofertă importantă. Rezervă la Oviedo, unde a fost împrumutat de Altetico Madrid, Moldovan a primit „o ofertă de nerefuzat” și își negociază rezilierea contractului … The post Horațiu Moldovan schimbă echipa appeared first on spotmedia.ro.
17:00
CNAIR lansează licitaţia pentru „capătul de nord” al drumului expres spre Ucraina, capătul nordic al Autostrăzii Moldovei – A7. Proiectul finanţat prin instrumentul SAFE implică și modernizarea a 15 km din drumul național M19 din Ucraina spre Cernăuți. ”Premieră strategică! Lansăm licitaţia pentru „capătul de nord” al Drumului Expres spre Ucraina! Lotul 3 (Bălcăuţi – … The post ”Premieră strategică”: România modernizează un drum din Ucraina appeared first on spotmedia.ro.
Acum 8 ore
15:00
Alessandro Altobelli (70 de ani), fostul fotbalist de legendă al lui Inter, s-a convins de Cristi Chivu, după o primă jumătate de sezon a românului pe banca echipei „nerazzurrilor”. Fostul atacant crede că Inter a făcut alegerea corectă când l-a pus pe Chivu antrenor în locul lui Simone Inzaghi. Altobelli este de părere că românul … The post Alessandro Altobelli s-a convins de Cristi Chivu: Verdict ferm al legendarului italian appeared first on spotmedia.ro.
15:00
Colecția de artă a fostului ministru Darius Vâlcov, care include lucrări cu valoare muzeală, este scoasă la vânzare prin executare silită. Demersul are loc în cadrul unei licitații de artă organizate de Casa de licitaţii A10 by Artmark, în baza procedurilor legale inițiate de ANAF Craiova, pentru recuperarea prejudiciilor stabilite printr-o hotărâre definitivă. Conform legislației … The post Executarea silită a lui Darius Vâlcov aduce o premieră Picasso pentru România appeared first on spotmedia.ro.
15:00
FCSB dezvăluie „o încercare oprită” de transfer a lui Luca Szimionaș (19 ani), un mijlocaș de la Verona. Szimionaș este legitimat la echipa de tineret a italienilor de la Verona, iar Mihai Stoica s-a interesat de posibilitatea aducerii sale la FCSB. Oficialul „roș-albaștrilor” a dezvăluit detalii despre discuțiile purtate cu agentul Federico Pastorello și Gigi … The post FCSB dezvăluie o „încercare oprită” de transfer: Detalii de la negocieri appeared first on spotmedia.ro.
15:00
Se pare că grupul de lucru pentru Groenlanda a început cu stângul, după ce Casa Albă a declarat că ar fi fost creat doar pentru discuții tehnice privind achiziția insulei de către americani. Evident că, la aşa afirmaţie, Danemarca a reacţionat ferm: dacă asta e premisa americanilor, discuțiile vor fi extrem de scurte. În acest … The post Ce mai e nou cu Groenlanda. Casa Albă a înțeles pe dos grupul de lucru. Franța amenință, Italia e ironică. Hop și Moscova în discuție appeared first on spotmedia.ro.
15:00
Bulgaria va organiza din nou alegeri anticipate, după ce principalele partide au refuzat mandatul de a forma un guvern, a anunțat vineri președintele Rumen Radev. Criza politică se prelungește după demisia guvernului de coaliție condus de premierul Rosen Jeliazkov, susținut de alianța GERB-SDS, potrivit Reuters. Executivul a renunțat la mandat în luna decembrie, în urma … The post Bulgaria face iar anticipate, după eșecul formării Guvernului. E al optulea rând de alegeri în 4 ani appeared first on spotmedia.ro.
15:00
Mașinile parcate neregulamentar în Sectorul 3 nu vor mai fi ridicate, dacă șoferul afișează un număr de telefon și răspunde apelului polițiștilor. Primăria Sector 3 a anunțat o procedură mai flexibilă pentru situațiile de parcare neregulamentară, cu scopul de a debloca rapid trotuarele, căile de acces și zonele pietonale. Măsura a fost dispusă de primarul … The post Negoiță nu mai vrea mașini ridicate în sectorul lui. Care e noua procedură a Poliției appeared first on spotmedia.ro.
15:00
Doi apropiați ai lui Donald Trump, implicați în campania de contestare a alegerilor prezidențiale din SUA din 2020, încearcă să obțină un contract strategic în Balcani, pentru construcția unei conducte de gaze menite să reducă dependența Bosniei de Rusia. Miza: un proiect de circa 200 de milioane de dolari, cu implicații energetice și geopolitice majore. … The post Afacerea bosniacă a oamenilor lui Trump appeared first on spotmedia.ro.
Acum 12 ore
13:00
Numărul dosarelor deschise de procurori pentru infracțiuni precum negarea Holocaustului, propaganda legionară sau apologia criminalilor de război a crescut puternic în 2025. Ministerul Public a primit anul trecut 248 de cauze în baza OUG 31/2002, care interzice organizațiile și simbolurile fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității … The post Legea împotriva extremismului: Din 248 de dosare deschise, doar 20 de trimiteri în judecată în 2025 appeared first on spotmedia.ro.
13:00
România a fost joi, 15 ianuarie, pentru a doua zi consecutiv, cea mai scumpă piață spot de energie electrică din Europa, pe fondul unui consum foarte ridicat, alimentat de temperaturile scăzute din ultima perioadă. Potrivit datelor analizate de Profit, cererea de electricitate a atins în ultimele zile cele mai mari valori din ultimii patru ani, … The post România, din nou cea mai scumpă piață de energie din Europa, pe fondul consumului record appeared first on spotmedia.ro.
13:00
FCSB este convinsă că transferurile făcute în această iarnă o vor ajuta să-și îndeplinească obiectivele. Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a anunțat că „am făcut cele mai bune transferuri”, pe posturi deficitare. Andre Duarte, prezentat deja oficial la FCSB, și Ofri Arad s-au alăturat lotului condus de Elias Charlambous și Mihai Pintilii … The post Certitudinea pe care o are FCSB în privința transferurilor făcute appeared first on spotmedia.ro.
13:00
Două jafuri spectaculoase sunt anchetate în paralel, după ce hoții au vizat bunuri de mare valoare în Mediaș și București. Vorbim la Mediaş de un seif cu 700 de grame de aur, bijuterii și suma de 1 milion de euro. Iar în Capitală s-a furat un ceas din aur de 175.000 de euro! Anchetă amplă … The post Două jafuri spectaculoase în România: Seif cu aur și 1 milion de euro și un ceas de 175.000 de euro appeared first on spotmedia.ro.
13:00
Mesajul „Marș la Moscova” a fost proiectat joi seara pe clădirile din Piața Universității în timpul protestului organizat de AUR. Cel care a afișat mesajul este Adrian Băzăvan, iar pentru asta activistul civic a fost amendat cu 1.000 de lei. ”În contextul adunării publice din data de 15.01.2025, din Piaţa Universităţii, pe timpul deplasării manifestanţilor, … The post Activistul care a proiectat mesajul ”Marș la Moscova” în timpul protestului AUR a fost amendat appeared first on spotmedia.ro.
13:00
Serviciul rus de informații militare GRU a orchestrat o tentativă de incendiere, în 2024, a unei fabrici din Lituania care furnizează armatei ucrainene scanere de unde radio, au anunțat vineri oficiali lituanieni. Grupul a încercat să comită atacuri similare și alte țări, inclusiv în România. Șase cetățeni din Spania, Columbia, Cuba, Rusia și Belarus au … The post Lituania a depistat un grup de sabotori ruși care țintea și România appeared first on spotmedia.ro.
13:00
Ratarea reformei pensiilor speciale ne poate arde la buzunar ca ţară, pentru că pierdem sute de milioane de euro din PNRR. Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, afirmă, la RFI România, că România a ratat termenul-limită pentru îndeplinirea acestui jalon și că nu există nicio certitudine privind recuperarea banilor pierduți, sumă estimată la 231 … The post CCR ne costă banii din PNRR? Dragoș Pîslaru: Am ratat termenul, nu pot crea speranțe privind recuperarea banilor appeared first on spotmedia.ro.
13:00
Ziua 1423 de război a început cu noi atacuri aeriene în Ucraina și în Rusia. Numai că astăzi raportul de forțe s-a inversat: antiaeriana rusă a avut mai mult de furcă decât cea ucraineană. Forțele ruse au lansat în timpul nopții 76 de drone, iar apărarea aeriană a distrus sau bruiat 53. Atacurile au distrus … The post Ziua 1423 Mai multe drone în Rusia decât în Ucraina. Bloc lovit în plin, la 180 km de Moscova. Deficit peste așteptări pentru Kremlin appeared first on spotmedia.ro.
11:00
Piața auto se transformă constant, iar mașinile second hand câștigă tot mai multă popularitate. Alegerea unei mașini la comandă nu mai este doar o variantă accesibilă, ci și una flexibilă, care poate fi adaptată ușor nevoilor fiecăruia. De la diversitatea tot mai mare de opțiuni disponibile până la un proces de achiziție mai transparent, această … The post Tendințe în piața de mașini second hand: de ce opțiunea la comandă devine tot mai populară appeared first on spotmedia.ro.
11:00
Cazinoul din Constanța anunță o nouă expoziție organizată în parteneriat cu Art Safari, un proiect cultural național strategic. Expoziția EA: Regina și Marea va aduce în fața publicului iubitor de artă și istorie un concept expozițional unic, care explorează relația profundă dintre Regina Maria, cea mai iubită suverană a României, și Marea Neagră, pe malurile căreia … The post Cazinoul din Constanța și Art Safari prezintă expoziția EA: Regina și Marea appeared first on spotmedia.ro.
11:00
Marea Britanie s-a distanțat de Franța și Italia în privința posibilității ca Europa să reia dialogul direct cu președintele rus Vladimir Putin, avertizând că Moscova nu a arătat până acum niciun interes credibil pentru pace. Mesajul a fost transmis de ministrul britanic de Externe, Yvette Cooper, într-un interviu acordat Politico. Yvette Cooper a respins sugestiile … The post Marea Britanie se rupe de Franța și Italia în privința lui Putin appeared first on spotmedia.ro.
11:00
CCR a amânat (a patra oară), de data asta pentru 11 februarie, pronunţarea pe reforma pensiilor speciale. Judecătorii au ieșit din sală după doar 30 de minute. Curtea Constituțională ar fi trebuit să ia, în sfârşit, vineri, o decizie în privința Legii privind pensiile magistraților, după trei amânări succesive cauzate de lipsa cvorumului. Toți cei … The post Curtea Constituțională amână până în februarie decizia pe pensiile magistraților appeared first on spotmedia.ro.
11:00
După sărbători sau după o perioadă de excese alimentare, apar semne ușor de recunoscut: senzația de greutate după masă, digestia mai lentă, balonarea, oboseala care se instalează mai repede. Când alimentația devine mai bogată în grăsimi, zahăr și produse ultraprocesate, iar alcoolul sau porțiile mari intră frecvent în rutină, ficatul ajunge să fie mai solicitat.  … The post Detoxifierea ficatului după perioade de excese alimentare appeared first on spotmedia.ro.
09:00
Curtea de Apel București este așteptată să se pronunțe vineri asupra cererilor formulate de avocata AUR Silvia Uscov privind suspendarea actelor de numire a lui Mihai Busuioc și Dacian Dragoș în funcțiile de judecători ai Curții Constituționale. Ședința este programată pentru ora 9.00, cu o oră înainte de plenul CCR în care ar urma să … The post Curtea de Apel București, decizie privind suspendarea a doi judecători CCR în ziua verdictului pe pensiile speciale appeared first on spotmedia.ro.
09:00
Românii resimt direct efectele schimbărilor climatice nu doar prin episoade de caniculă sau secetă, ci și printr-o degradare vizibilă a stării de sănătate, relevă un studiu Infoclima. Mai mult, temperaturile tot mai ridicate și perioadele prelungite de secetă au dus la o creștere cu 10-15% a deceselor cauzate direct de stresul termic, a declarat Sorin … The post Schimbările climatice lovesc direct în sănătatea românilor. „Avem o creștere de 10-15% a deceselor cauzate de stresul termic” appeared first on spotmedia.ro.
09:00
FCSB a anunțat un acord total cu un nou jucător. Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a anunțat că are un acord total pentru transferul lui Ofri Arad (27 de ani). Liber de contract după plecarea de la Kairat Almaty, Ofri Arad a acceptat propunerea FCSB, care l-a convins cu un salariu de … The post FCSB, acord total cu un nou jucător: L-a convins cu un salariu de 240.000 de euro pe an appeared first on spotmedia.ro.
09:00
Adrian Ilie a făcut o declarație plină de sinceritate la adresa lui Octavian Popescu (23 de ani), căzut în dizgrație la FCSB. Fostul mare fotbalist al României crede că Popescu are nevoie de încredere pentru a-și reveni la forma de altă dată. „Cobra” cred că, dacă nu va reuși să-l „resusciteze” pe Octavian Popescu, FCSB … The post Adrian Ilie face o declarație plină de sinceritate despre Octavian Popescu appeared first on spotmedia.ro.
09:00
Radu Drăgușin (23 de ani) își dorește să plece de la Tottenham în 2026 pentru a juca mai mult. El a revenit, după o accidentare gravă la genunchi, iar Fabrizio Romano scoate la iveală detalii de la negocierile pentru transferul lui. Fundașul român se află pe lista mai multor echipe. Reputatul jurnalist susține că Florin … The post Fabrizio Romano vine cu detalii de la negocierile pentru transferul lui Radu Drăgușin appeared first on spotmedia.ro.
09:00
O echipă de cercetători din Japonia a dezvoltat o piele artificială capabilă să emită un semnal fluorescent verde atunci când detectează semnale inflamatorii în organism. Detectarea timpurie a proceselor inflamatorii reprezintă una dintre marile provocări ale medicinei, deoarece inflamaţia se poate instala cu mult timp înainte ca simptomele să devină vizibile. Însă problema e pe cale de … The post A fost creată pielea artificială care semnalează inflamația din organism înainte de apariția simptomelor appeared first on spotmedia.ro.
09:00
Vremea rece va continua în România, iar meteorologii anunță că temperaturile vor rămâne sub mediile normale până la jumătatea lunii februarie, conform prognozei transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Vremea în săptămâna 19 – 26 ianuarie Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele obișnuite pentru această perioadă pe întreg teritoriul țării, cu diferențe … The post Gerul nu se lasă: ANM anunță frig persistent până la mijlocul lunii februarie appeared first on spotmedia.ro.
09:00
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), instituţie care în primele două luni ale anului derulează campania ”Fii conştient! Viaţa trăită online are consecinţe offline!”, explică, pe înţelesul copiilor, care sunt semnele care le arată că au exagerat cu timpul petrecut în faţa ecranelor. Dr. Eugenia Bratu, care este medic primar de sănătate publică şi management, … The post Cum își pot da seama singuri copiii că stau prea mult pe telefon appeared first on spotmedia.ro.
Acum 24 ore
07:00
O echipă de cercetători de la Universitatea din Sydney, Australia, a găsit dovezi care arată că diabetul zaharat de tip 2 modifică direct structura inimii şi modul în care aceasta produce energie. Descoperirile ajută la explicarea motivului pentru care pacienţii cu diabet au un risc mult mai mare de a dezvolta insuficienţă cardiacă. În cadrul … The post Diabetul modifică fizic inima pacienților appeared first on spotmedia.ro.
07:00
Lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, a discutat, la Casa Albă, despre viitorul Venezuelei cu președintele SUA, Donald Trump, la mai puțin de două săptămâni după ce forțele americane l-au capturat pe fostul președinte Nicolás Maduro și pe soția acestuia, într-un raid militar desfășurat la Caracas. Întâlnirea are loc în condițiile în care Trump a … The post Lidera Opoziției din Venezuela i-a dat lui Trump Nobelul pentru Pace chiar la Casa Albă: Mulțumesc, Maria! appeared first on spotmedia.ro.
07:00
Curtea Constituțională este așteptată să ia, în sfârşit, vineri, o decizie în privința Legii privind pensiile magistraților, contestată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul este programat pe ordinea de zi a plenului CCR de la ora 10.00, după trei amânări succesive cauzate de lipsa cvorumului. La termenul din 29 decembrie 2025, ședința nu … The post Zi crucială la Curtea Constituțională: decizia pe pensiile magistraților, așteptată după trei amânări și o expertiză de ultim moment appeared first on spotmedia.ro.
07:00
Dacă Donald Trump folosește forța militară pentru a prelua Groenlanda, Danemarca are opțiuni dincolo de NATO. Nucleul securității Danemarcei se bazează pe alianța transatlantică – dar este probabil ca acest lucru să fie de puțin ajutor într-o confruntare cu SUA, deoarece America domină NATO. În schimb, Danemarca ar putea declanșa o clauză puțin cunoscută din … The post Modul puțin cunoscut al UE de a salva Groenlanda fără NATO appeared first on spotmedia.ro.
07:00
Trimiterea de militari europeni în Groenlanda nu schimbă cu nimic poziția președintelui american Donald Trump privind preluarea insulei arctice, a transmis Casa Albă, după ce mai multe state au anunțat desfășurări de trupe pentru exerciții militare. „Nu cred că trupele europene influențează procesul decizional al președintelui sau îi afectează în vreun fel obiectivul de a … The post Casa Albă: Trupele europene din Groenlanda nu îl vor opri pe Trump appeared first on spotmedia.ro.
07:00
Premierul Ilie Bolojan a avut a întrevedere la Palatul Victoria cu Ali Yerlikaya, ministrul Afacerilor Interne din Turcia, după ce anterior ministrul Apărării, Radu Miruță, s-a întâlnit cu ambasadorul turc Özgür Kıvanç Altan, pentru a discuta despre stadiul relațiilor româno-turce în domeniul apărării și perspectivele de extindere a cooperării militare. Care să fie mizele acestor … The post Turcia – un jucător tot mai activ în economia României. Investițiile turcești au crescut cu 34% într-un singur an și s-au dublat în ultimii 5 appeared first on spotmedia.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.