Șansele lui Zelenski de a rămâne președinte după război. Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie. Cine sunt adversarii care l-ar învinge
Gândul,
19 ianuarie 2026 19:20
După aproape patru ani de la invazia Rusiei, cota de încredere a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns la 62%, potrivit unui sondaj publicat luni în Ucraina. Zelenski a fost depășit de ambasadorului Ucrainei în Marea Britanie și fostului comandant-șef al Forțelor Armate Ucrainene, Valeri Zalujnîi, precum și de șeful său de birou, Kirilo Budanov, […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
Acum 5 minute
21:10
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, s-a întâlnit cu șeful militar al NATO. Ce au discutat cei doi oficiali # Gândul
Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut o întrevedere cu generalul Alexus G. Grynkewich, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) și comandantul Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa (USEUCOM), în contextul vizitei sale pe care o efectuează în România. Evenimentul s-a desfășurat la […]
Acum 30 minute
20:50
Gabriela Firea, despre cazul primarului acuzat că ar fi trimis imagini indecente unei copile de 13 ani: „Inocența fetei a ajuns să coste 500 de lei?” # Gândul
Europarlamentarul și vicepreședintele PSD Gabriela Firea comentează cazul primarului PNL din comuna Izvoarele, Cazacu Silviu Marius, care este acuzat că ar fi trimis imagini indecente unei fete de 13 ani și ar fi încercat apoi să-i cumpere tăcerea cu 500 de lei. „Șocant! Inocența unei fete de 13 a ajuns să coste 500 de lei, […]
Acum o oră
20:30
Victor Ponta despre poziția României în contextul crizei externe: „Boii noștri sunt tare mici” # Gândul
Fostul premier Victor Ponta a declarat, în cadrul unei emisiuni transmise live de B1 TV, că lumea se confruntă cu o criză externă uriașă marcată de conflicte și tensiuni geopolitice. Acesta a vorbit și despre poziția României în fața marilor provocări globale. Victor Ponta a făcut referire la războiul din Ucraina și la conflictul din […]
Acum 2 ore
20:00
Bogdan Pârlog, procurorul militar care a participat la întâlnirea cu Nicușor Dan, a fost sancționat disciplinar de Înalta Curte de Casație și Justiție # Gândul
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins, luni, recursul procurorului militar Bogdan Ciprian Pârlog împotriva sancțiunii disciplinare decisă de Consilul Superior al Magistraturii. Procurorul, care conduce asociația „Inițiativă pentru Justiție”, fusese sancționat cu diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni pentru „încălcarea obligațiilor de serviciu”. Bogdan Pârlog a participat în […]
19:50
Stephen Graham, vedeta din „Adolescence”, a pierdut trofeul de la Globurile de Aur primit pentru rolul din celebrul serial. Actorul a povestit totul # Gândul
Actorul Stephen Graham, în vârstă de 52 de ani, a dezvăluit că a pierdut trofeul, la câteva ore după ce a fost încoronat „cel mai bun actor” pentru rolul din serialul Netflix „Adolescence” la Globurile de Aur din acest an. În timpul unei apariții la radioul Capital Breakfast, actorul a explicat că se grăbea enorm, […]
19:40
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a anunțat luni, 19 ianuarie, că demisionează. Președintele Bulgariei Rumen Radev este președinte din 2017 și a fost o figură cheie în politica bulgară pe fondul unei crize politice prelungite, al alegerilor frecvente și al unui impas între guvernul prezidențial și partidele parlamentare. Guvernul bulgar, condus de prim-ministru, a demisionat în […]
19:30
Patrick Andre de Hillerin comentează prezența președinților români la Forumul de la Davos. „Pe undeva, îi înțeleg și pe ei, omenește vorbind” # Gândul
Patrick Andre de Hillerin a comentat motivul pentru care președinții României nu s-au arătat entuziasmați să participe la Forumul Mondial de la Davos. Jurnalistul a făcut o retrospectivă a modului în care șefii de la Cotroceni s-au raportat la acest eveniment, de-a lungul istoriei recente, și concluzionat că acestora le-o fi greu „să bată atâta […]
19:20
Șansele lui Zelenski de a rămâne președinte după război. Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie. Cine sunt adversarii care l-ar învinge # Gândul
După aproape patru ani de la invazia Rusiei, cota de încredere a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns la 62%, potrivit unui sondaj publicat luni în Ucraina. Zelenski a fost depășit de ambasadorului Ucrainei în Marea Britanie și fostului comandant-șef al Forțelor Armate Ucrainene, Valeri Zalujnîi, precum și de șeful său de birou, Kirilo Budanov, […]
19:20
Valentino Garavani, celebrul creator de modă, a încetat din viață la vârsta de 93 de ani, la reședința sa din Roma. Valentino Garavani, creatorul de modă roman care și-a lansat marca în 1960 și a câștigat faimă mondială îmbrăcând membri ai familiei regale europene, prime doamne americane și vedete ale vremii, a murit la domiciliul […]
19:20
În timp ce premierul Bolojan lasă orașele să înghețe, primarul Bolojan era campionul ajutoarelor pentru termoficarea Oradei: 200 de milioane de lei din Fondul de Rezervă, dublu față de celelalte municipii # Gândul
Premierul Ilie Bolojan dă semne că ar vrea să reducă inclusiv ajutoarele pentru serviciile de termoficare. Paradoxal, un document consultat în exclusivitate de Gândul arată că actualul premier a fost „campionul” ajutoarelor primite din Fondul de Rezervă cât a fost primar la Oradea. Documentul arată situația alocărilor de sume de la bugetul de stat către […]
Acum 4 ore
19:10
Dacă nu ar fi practicat tenisul de masă, Andrei Istrate, vicecampion european cu echipa națională de seniori, și-ar fi dorit să joace fotbal. De la 4 ani, el ține cu Real Madrid și dezvăluie că atunci când joacă echipa favorită, nimeni nu stă cu el în cameră. Pe lângă tenisul de masă, Andrei Istrate, vicecampion […]
19:10
A murit jurnalista Monica Tripon, care avea o carieră de peste 30 de ani. Primele sale materiale au fost despre Revoluția din decembrie 1989 # Gândul
Jurnalista Monica Tripon, cu o carieră de peste 30 de ani, a încetat din viață. Anunțul trist a fost făcut de colegii săi de la ziarul „Făclia” din orașul Cluj-Napoca, unde și-a desfășurat activitatea în ultimii ani, potrivit Cancan. De altfel, a iubit această profesie și a făcut-o cu multă dăruire până la final. „Dispariția […]
19:00
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 20 ianuarie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Sorin Grindeanu # Gândul
Invitatul emisiunii este Sorin Grindeanu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.
18:40
Ce riscă românii care își închiriază locuințele „la negru”. Cum se calculează impozitul anual pe care trebuie să îl plătească un proprietar # Gândul
Noua metodă de calcul a taxelor și impozitelor a creat confuzie în rândul contribuabililor românilor care își dau locuințele în chirie. Conform legii, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) poate identifica venituri obținute din chirii care nu au fost declarate și poate stabili […]
18:40
Saveta Bogdan face dezvăluiri din căsniciile sale. ”Primul soț le avea cu băutura, cel de-al doilea m-a înșelat cât a putut” # Gândul
Interpreta de muzică populară Saveta Bogdan, în vârstă de 80 de ani, a făcut dezvăluiri din cele două mariaje pe care le-a avut. Saveta Bogdan nu a avut tocmai o viață fericită. Primul său soț, care avea probleme cu băutura, a murit, iar cel de-al doilea i-a fost infidel, având nu mai puțin de 80 […]
18:30
Primarii liberali care au vorbit despre problemele lor au primit vizite de la corpul de control. Rareș Bogdan: „Sunt foarte speriați” # Gândul
Ședință tensionată la PNL. Rareș Bogdan spune că primarii liberali care au vorbit despre problemele lor au primit vizite de la corpul de control al premierului sau ale Curții de Conturi. El spune că nu i se pare firesc acest lucru. „Nu mi se pare firesc, mai ales în Partidul Național Liberal, unde trebuie să […]
18:30
Ce riscă românii care își închiriază casele sau apartamentele „la negru”! Cum se calculează impozitul pe care trebuie să îl plătească un proprietar # Gândul
Noua metodă de calcul a taxelor și impozitelor a creat confuzie în rândul contribuabililor românilor care își dau locuințele în chirie. Conform legii, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) poate identifica venituri obținute din chirii care nu au fost declarate și poate stabili […]
18:30
Ianuarie la MrBit înseamnă un upgrade complet al experienței de casino. Roata Norocului abandonează premiile simbolice și trece la gadget-uri de ultimă generație, iar promoția 2026x Hit testează precizia jucătorilor cu un bonus de peste 20.000 RON pentru o singură rotire perfectă, în timp ce Drops & Wins de la Pragmatic Play împarte peste 36 […]
18:10
Modul în care gândim a devenit unul dintre cei mai importanți factori care ne influențează succesul, relațiile și starea de bine. Specialiștii în psihologie vorbesc tot mai des despre mindset. Ce înseamnă el? Cine l-a definit și unde te încadrezi tu din punct de vedere psihologic? În articolul de față răspundem la toate aceste întrebări. […]
18:10
Călin Georgescu anunță că va depune o coroană de flori de Ziua Unirii Principatelor: „Veniți să ne unim vocile și inimile” # Gândul
Călin Georgescu a revenit cu o nouă postare pentru susținătorii săi în care spune că va depune o coroană de flori la Momumentul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, de Ziua Unirii Principatelor. Acesta îi îndeamnă pe oameni să se unească și susține că România „se face și se reface prin unire, cultură și patriotism”. […]
18:10
Un bărbat din Timișoara s-a decapitat singur cu o ghilotină improvizată. Cum a construit instrumentul care i-a adus sfârștiul # Gândul
Un bărbat de 45 de ani a fost găsit decedat într-un apartament închiriat în regim hotelier, situat pe strada Marginii din municipiul Timișoara. Bărbatul a construit singur instrumentul cu ajutorul căruia și-a provocat decesul. Surse din anchetă spun că bărbatul avea domiciliul în Timișoara și că, în locuință, au fost găsite mai multe indicii care […]
18:10
CTP reia textul pe care l-a scris în ziua realegerii lui Trump. „A ieșit șarpele de sub pragul lumii să se încălzească” # Gândul
Cristian Tudor Popescu a republicat luni, 19 ianuarie, textul pe care l-a scris în ziua în care Donald Trump a câștigat al doilea mandat la Casa Albă, ca președinte al Statelor Unite. În contextul manifestărilor expasioniste ale lui Trump, ce vizează teritorii din Europa, dar și America Latina, descrierea acestuia ca o reptilă uriașă ce […]
18:00
Davos 2026: ultima șansă de a salva vechea ordine mondială? Care sunt principalele teme dezbătute de Trump și liderii lumii # Gândul
Donald Trump va conduce cea mai mare delegație a SUA care a participat vreodată la Forumul Economic Mondial. Președintele american are planuri „mărețe” pentru a-și instaura Noua Ordine Mondială după viziunea sa: „America Prima”. Forumul Economic Mondial, aflat la cea de-a 56-a întâlnire anuală programată pentru 19-23 ianuarie 2026, a propus ca temă pentru întrunirea […]
18:00
Singurul sat din Republica Moldova unde se află case de „hobbiți”. Turiștii sunt atrași de locuințele neobișnuite ale localnicilor # Gândul
Satul Rogojeni ar fi singura așezare din Republica Moldova unde se află case care seamănă precum cele de „hobbiți” din celebra trilogie „Lord of the Rings”. Turiștii sunt atrași de locuințele neobișnuite ale localnicilor. În satul Rogojeni din Republica Moldova, aflat la circa 2 ore de Chișinău, se regăsesc locuințe care se aseamănă cu cele […]
17:40
Victor Yila, originar din Congo, a spus cum face față temperaturilor foarte scăzute din România: ”Iarna, la micul dejun, mănânc slăninuță de porc, cu pâine și cu ceapă, iar seara, la fel. Și, uite asa, rezist iernile, în România”. Victor Yila s-a născut în Congo, dar este stabilit în România de foarte mulți ani. […]
17:30
Noul director de la Apele Române vine de la Institutul de Hidrologie. Dragoş Cazan are peste 30 de ani de experienţă # Gândul
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunşat că a găsit un director pentru Apele Române. Acesta se numeşte Dragoş Cazan şi munceşte de-o viaţă în instituţie, în cadrul mai multor departamente. Ministrul subliniază că acesta are „0 zile de membru într-un partid politic” şi „30+ ani de experiență în domeniu”. Dragoş Cazan a […]
17:30
În ediția de luni 19 ianuarie a emisiunii Ai Aflat!, jurnalistul Ionuț Cristache și invitatul său, publicistul și analistul politic Ion Cristoiu au comentat decizia surprinzătoare a lui Nicușor Dan de a nu participa la forumul de la Davos, care reunește toți marii lideri politici ai lumii. În context, invitatul a menționat interviul acordat de […]
17:20
Impozit 2026. Anual, una dintre obligațiile fiscale ale cetățenilor reprezintă taxa pe teren. Anul acesta, impozitul a avut efecte directe asupra bugetului propriu, având în vedere că această taxă locală a cunoscut majorări în aproape toate colțurile României. Vă reamintim că, în anumite cazuri, românii s-au trezit că au de plătit un impozit chiar de […]
Acum 6 ore
17:10
În prima decizie din 2026 Isărescu vine cu vești proaste pentru români. Dobânzile nu vor scădea, consumul scade și inflația rămâne mare # Gândul
Deși România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, Banca Națională a României (BNR) a decis în prima ședință de politică monetară din acest an să mențină dobânda-cheie la 6,5% pe an. Anul trecut, dobânda-cheie a rămas neschimbată în condițiile în care inflația a fost aproape de 10%, în urma transferării integrale a majorării […]
17:10
Atlas Geografic scrie, pe pagina sa de Facebook, despre cazul straniu al unui oraș în care ziua durează doar 91 de minute în luna decembrie, transformând acest interval de lumină într-un fenomen aproape ireal. Este vorba despre Inuvik, un oraș din Canada cu 3.337 locuitori, situat dincolo de Cercul Polar, în nordul extrem al țării. […]
17:00
Aceleași Legi ale Justiției, două mesaje opuse: ce susținea Crin Bologa în 2022 și ce acuză astăzi fostul șef DNA despre „pactul” politic # Gândul
Crin Bologa a susținut în 2022, în Parlament, că noile Legi ale Justiției întăresc Direcția Națională Anticorupție și îi garantează independența. Patru ani mai târziu, același pachet legislativ este descris de Bologa drept rezultatul unui proces opac, legat de un „pact de neagresiune” și de blocarea Justiției. În toamna anului 2022, Bologa vorbea în calitate […]
17:00
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, va dezbate viitorul muncii, la Davos, în contextul noilor industrii # Gândul
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, se va afla zilele acestea la Davos, în Elveţia, acolo unde are loc Forumul Economic Mondial, care se va desfăşura între 19-21 ianuarie 2026. Aceasta este comisar european pentru pentru Drepturi Sociale și Competențe, Locuri de Muncă de Calitate și Pregătire. Roxana Mînzatu va lua parte la dezbateri, în cadrul […]
16:40
Gheorghe Turda, în vârstă de 77 de ani, a povestit cum erau petrecerile de ziua de naștere a dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu și ce mâncăruri îi plăceau acestuia. Cântărețul de muzică populară Gheorghe Turda are o carieră impresionantă de peste 55 de ani. Artistul a activat la două ansambluri cunoscute, Ciocârlia și Rapsodia Română, […]
16:40
O femeie a fost ucisă și alte șase persoane, printre care trei polițiști, au fost rănite într-un atac armat la primăria unui orășel din Cehia, luni. Potrivit datelor Reuters, atacatorul a fost și el ucis. Poliția a declarat pe platforma de socializare X că a securizat clădirea din orașul Chribska, situat la 110 km nord […]
16:40
Emil Gânj, trimis în judecată pentru uciderea Andei Gyurca. Criminalul fugar ar avea un colaborator secret # Gândul
Criminalul fugar, Emil Gânj, ucigașul Andei Gyurca, a fost trimis în judecată, pe fond, după ce instanța de la Tribunalul Mureș a admis legalitatea rechizitioriului, a precizat avocatul Adrian Cuculis. Potrivit surselor Gândul, Gânj ar fi fost ajutat să se ascundă de o altă persoană, care i-a oferit adăpost. Emil Gânj a fost trimis în […]
16:30
Cazul bizar al unui pensionar român. Deși a acumulat peste 30 de ani de muncă, cetățeanul s-a trezit cu o pensie mică, aspect care a creat o revoltă pe un forum dedicat pensionarilor. Un pensionar român s-a trezit cu o pensie cu puțin mai mare decât cea minimă (socială), după mai bine de 30 de […]
16:30
Cristoiu descifrează miza declarației despre unirea României și Republicii Moldova: Maia Sandu a bătut câmpii # Gândul
Declarația săptămânii trecute a venit de peste Prut, când Maia Sandu a afirmat, pentru un podcast din Marea Britanie, că ar vota favorabil dacă s-ar organiza un referendum pe tema unirii Republicii Moldova și României. Jurnaliștii Ion Cristoiu și Ionuț Cristache, moderatorul emisiunii Ai Aflat!, transmisă live din studioul Gândul, au comentat ce se află […]
16:30
Miruţă a fost luat la mişto de Kelemen Hunor. Liderul UDMR i-a spus că se oferă voluntar pentru Groenlanda # Gândul
Coaliţia de luni a fost una foarte animată, iar unul dintre miniştri luaţi la ţintă de colegi a fost şi cel al Apărării, Radu Miruţă. Acela care l-a luat la mişto a fost chiar liderul UDMR, pe tema afirmaţiilor publice, retractate ulterior, cu privirea la trimiterea de trupe româneşti în Groenlanda. Miruţă nu a reuşit […]
16:30
Leguma preferată de români care scurtează viața cu 5 ani. Medicul Virgiliu Stroescu: „Cea mai mare nenorocire a unui om” # Gândul
Medicul Virgiliu Stroescu, specialist în endocrinologie și nutriție, a dezvăluit leguma nocivă pentru sănătate, sub o anumită formă. Este preferată de români și ne poate scurta viața cu 5 ani. Celebrul specialist chiar o numește… „cea mai mare nenorocire a unui om”. El a tot atras atenția, de-a lungul timpului, în diverse ocazii, că – […]
16:30
Scandal în Coaliție între Cătălin Predoiu și liderii USR. Prim-vicepreședintele PNL le-a spus USR-iștilor că s-a săturat să fie atacat de ei # Gândul
Tensiuni în Coaliție între ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, și reprezentanții USR. Predoiu le-a reproșat foarte dur celor de la USR că s-a săturat să fie atacat nejustificat de pe conturile acestora legat de Legile Justiției (mandatul anterior al acestuia, de la Justiție), au declarat surse politice din Coaliție pentru Gândul. Prima ședință de Coaliție din […]
16:10
Scandal în Coaliţie. PSD vrea ca Oana Ţoiu să explice votul României în favoarea Acordului Mercosur: „Să nu mai ia decizii pentru români” # Gândul
Coaliţia de luni, convocată la Palatul Victoria, a aprins încă o dată spiritele din cauza Acordului Mercosur, votat de România în ciuda ecourilor din ţară. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat modul în care MAE a gestionat situația și a solicitat, alături de șeful UDMR-Klemen Hunor, ca Oana Țoiu să vină să explice la următoarea Coaliție […]
16:10
Bolojan face un comitet pentru bugetul pe 2026, la propunerea PSD. În compoziție vor fi Finanțele, reprezentanții partidelor și ai primăriilor – SURSE # Gândul
Executivul va face un comitet cu Finanțele, reprezentanții partidelor și ai primarilor, după ce, în ședința coaliției de luni, PSD a cerut discuții clare despre planul de reducere a cotelor defalcate, care ar putea lăsa multe orașe și comune fără bani suficienți pentru a-și acoperi cheltuielile, potrivit unor surse politice. Premierul Ilie Bolojan a declarat […]
16:00
Coaliția a decis ca Guvernul să își angajeze răspunderea pe două pachete distincte de legi: unul privind reforma administrației și altul pentru relansarea economică propusă de PSD, pentru a evita riscuri de neconstituționalitate și blocaje în aplicare, potrivit unor surse politice. Reforma administrației Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere reforma administrației centrale și locale. Ținta […]
15:50
Anunțul oficial al Ministrului Muncii. Ce sprijin se va acorda pentru pensionari, după ce creșterile de pensii nu au fost indexate cu inflația # Gândul
Petre Florin Manole, Ministrul Muncii, a făcut o serie de declarații în cursul serii de duminică, 18 ianuarie 2026, referitoare la sprijinul acordat pensionarilor, după ce creșterile de pensii nu au fost indexate cu inflația. Deși legea cerea să fie îndeplinit acest aspect, la data de 1 ianuarie 2026, pensiile nu au fost indexate în […]
15:50
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis luni 19 ianuarie înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Dorian și Alexandru Cosmin Potra, fiul și nepotul lui Horațiu Potra. Potrivit aceleiași decizii, mercenarul Horațiu Potra rămâne arest preventiv. Decizia instanței este definitivă. Horațiu Potra, un fost membru al Legiunii Străine franceze, […]
15:50
Cristoiu explică de ce nu merge Nicușor Dan la Davos. ”Niciodată România nu a avut ghinionul unui asemenea președinte” # Gândul
România nu e reprezentată la Forumul de la Davos, la care participă principalii lideri ai lumii. Președintele Nicușor Dan a justificat senin absența ta de la acest eveniment crucial prin faptul că nu umblă ”teleleu”prin lume. Jurnalistul Ionuț Cristache a comentat, alături de invitatul său în emisiunea Ai Aflat! de luni, mizele absenței României. În […]
15:50
Starmer respinge amenințările lui Trump cu tarife vamale pentru Europa: „Războiul comercial nu este în interesul nimănui” # Gândul
Premierul britanic Keir Starmer a îndemnat Regatul Unit să se unească în fața amenințărilor președintelui american Donald Trump de a invada Groenlanda și de a impune tarife vamale Londrei și altor aliați europeni, subliniind că un război comercial „nu este în interesul nimănui”, relatează New York Times. Într-o conferință de presă de luni dimineață la […]
15:50
Ultima modă în materie de Escape Room: Realitatea virtuală. „Poți să fii în spațiu, sub apă sau să lupți cu un „final boss”. Cât costă o oră de joc # Gândul
Modul în care sunt gândite jocurile de tip escape room începe să fie schimbat de realitatea virtuală. Escape room-urile în realitate virtuală devin o extensie a conceptului clasic, însă nu un înlocuitor, relatează Mediafax. „Până să vorbim despre diferențe, cred că putem vorbi despre asemănări. Escape room-urile clasice și cele în realitate virtuală au aceleași […]
15:40
Gabriela Cristea, enervată la culme din cauza traficului. ”E frustrant să fiu luată de fraieră” # Gândul
Gabriela Cristea, în vârstă de 50 de ani, a răbufnit în mediul online cu privire la trafic. ”E frustrant să fiu luată de fraieră” , a comentat aceasta. Gabriela Cristea este căsătorită cu muzicianul Tavi Clonda din anul 2015. Din mariajul cu Tavi Clonda, Gabriela Cristea are două fetițe, Victoria și Iris. Înainte de a […]
15:40
Meci de gală pentru Istvan Kovacs! La ce meci de Liga Campionilor a fost delegat arbitrul român # Gândul
Istvan Kovacs are parte de un meci important din grupele Champions League în această săptămână. Miercuri, 21 ianuarie, de la 19:45, centralul din Carei se va afla la centru la partida Galatasaray – Atletico Madrid, din faza principală a UEFA Champions League. Meci de gală pentru Istvan Kovacs! La ce meci de Liga Campionilor a […]
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.