CORESPONDENTA DIN STRASBOURG Fermierii europeni protestează: agricultura UE - sacrificată de acordul încheiat cu Mercosur

Bursa, 21 ianuarie 2026 00:00

Niciun protest nu seamănă cu altul sau Strasbourg nu este Bruxelles. Cel puţin asta se poate spune după ce, ieri, peste 5000 de fermieri din Franţa, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Germania, Bulgaria, Belgia şi România au participat la protestul din faţa sediului de la Strasbourg al Parlamentului European pentru a-şi exprima nemulţumirea cu privire la acordul comercial încheiat de Uniunea Europeană cu Mercosur.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 8 ore
00:00
Prognoza pentru RomâniaVremea va fi geroasă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării, iar noaptea în nordul Crişanei, în Maramureş, nordul Moldovei şi pe alocuri în Transilvania.
00:00
Reprezentanţii Uniunii Studenţilor din România şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul în care Guvernul gestionează procesul de elaborare a bugetului pentru Educaţie în anul 2026, acuzând refuzul dialogului cu actorii relevanţi din sistemul educaţional.
00:00
Oceanul global a absorbit mai multă căldură în 2025 decât în orice alt an de la începutul măsurătorilor moderne, realizate începând cu 1960, potrivit unei noi analize publicate în revista ştiinţifică Advances in Atmospheric Science, citată de publicaţia Live Science.
00:00
Universitatea and #8222;Babeş-Bolyai and #8221; (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că, în perioada 2023-2025, a alocat din venituri proprii peste 20 de milioane de lei pentru bursele studenţeşti, consolidându-şi poziţia de una dintre universităţile româneşti cu cel mai puternic şi constant sprijin financiar acordat studenţilor în ultimii ani.
00:00
Citigroup a raportat o profitabilitate peste aşteptări pentru ultimul trimestru din 2025, susţinută de provizioane mai mici şi progres operaţional, dar cu venituri sub estimările pieţei şi un profit net în scădere din cauza elementelor excepţionale.
00:00
Uniunea Europeană a ajuns, indirect, în centrul atenţiei în finala Cupei Africii pe Naţiuni, disputată între Maroc şi Senegal, după ce pe panourile publicitare de pe marginea terenului a apărut steagul UE, alături de sigla programului Global Gateway.
00:00
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a coborât la 5,64%, de la 5,65% în sesiunea anterioară.
00:00
Euro s-a apreciat, ieri, cu 0,08 bani faţă de leu Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 5,0929 lei/euro.
00:00
Grupul Czechoslovak Group (CSG), cu sediul la Praga, va lista până la 15,2% din acţiuni în cadrul unei ofertei publice iniţiale (IPO), a anunţat ieri compania, evaluarea rezultată fiind de 25 de miliarde de euro (29,19 miliarde de dolari), în ceea ce poate deveni cea mai mare listare din istorie din sectorul apărării, scrie Reuters.
00:00
Niciun protest nu seamănă cu altul sau Strasbourg nu este Bruxelles. Cel puţin asta se poate spune după ce, ieri, peste 5000 de fermieri din Franţa, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Germania, Bulgaria, Belgia şi România au participat la protestul din faţa sediului de la Strasbourg al Parlamentului European pentru a-şi exprima nemulţumirea cu privire la acordul comercial încheiat de Uniunea Europeană cu Mercosur.
00:00
* Emmanuel Macron: and #8221;Ne îndreptăm spre o lume fără legi, în care dreptul internaţional este călcat în picioare and #8221;* Ursula von der Leyen anunţă and #8221;mama tuturor acordurilor comerciale and #8221; cu India
00:00
* Schimburi de 117 milioane de lei, sub nivelul din sesiunea anterioară
00:00
Efectul reţelelor de socializare asupra copiilor este tot mai nociv. O arată numeroase studii de specialitate, dar situaţia este vizibilă şi cu and #8221;ochiul liber and #8221;. Influenţa şcolii şi a părinţilor este tot mai mică, în timp ce creşte cea a platformelor precum Facebook, Instagram şi TikTok.
00:00
Clownul este un actor. Liniile principale ale rolului său sunt trasate de cei care au scris scenariul spectacolului, cei care organizează şi plătesc and #8221;menajeria and #8221; circului. În marginea acestor linii, clownul are însă obligaţia să improvizeze. Din public pare însă un soi de libertate. Nelimitată!
00:00
* and #8221;Privesc cu foarte mult optimism anul 2026, în primul rând datorită datelor din execuţia bugetară and #8221;* and #8221;Scopul nostru pentru 2026 este să avem un buget al relansării, al investiţiilor and #8221;* and #8221;Proiecţia de creştere economică este în jur de 1% pentru 2026, PIB-ul prognozat este 2.045 de miliarde; ţinta de deficit este spre 6% and #8221;* and #8221;Deficitul cash înregistrat în 2025 este mai mic decât cel prognozat and #8221;
00:00
Majoritatea deputaţilor Partidului Popular European nu va vota, astăzi, propunerea de trimitere a acordului UE-Mercosur pentru obţinerea unui aviz din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, susţine Siegfried Mureşan, vicepreşedintele grupului politic din Parlamentul European.
00:00
Acordul UE-Mercosur este un agreement anti-Trump, a declarat Manfred Weber, preşedintele Partidului Popular European, într-un briefing de presă susţinut în această dimineaţă la Strasbourg, în sediul Parlamentului European.
00:00
Reprezentanţii Guvernului au greşit că nu au discutat poziţia ţării noastre privind acordul UE-Mercosur cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri, a declarat, ieri, Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European, deputat european din partea PSD/S and D.
00:00
Bursele europene au scăzut şi ieri, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va impune tarife vamale de 200% pe importurile de vinuri franceze.
Acum 12 ore
21:40
Avertisment:* Din această ştire, cititorul ar putea deduce că preşedintele Statelor Unite ale Americii este afectat de probleme psihice, neajunsuri culturale şi intelectuale şi suferă de grave lipsuri de caracter.*Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat că una dintre motivaţiile pentru insistenţa sa privind preluarea Groenlandei este faptul că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace, potrivit unui schimb de mesaje text cu premierul Norvegiei, Jonas Gahr St and #248;re, relatat de The New York Times.
21:20
Ministrul britanic pentru tehnologie, Liz Kendall, a anunţat că guvernul va lansa o consultare privind accesul minorilor la social media, fiind avute în vedere măsuri care se referă inclusiv la creşterea pragului de vârstă şi la restricţionarea caracteristicilor de design care pot crea adicţie, potrivit dpa.
20:40
Preşedintele american Donald Trump a susţinut marţi că and #8222;nicio persoană, sau niciun preşedinte, nu a făcut pentru NATO mai mult and #8221; decât a făcut el, într-un nou mesaj pe social media adresat ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice, pe unele dintre care le-a ameninţat cu taxe vamale dacă se opun planurilor sale de a anexa insula arctică Groenlanda, potrivit EFE.
19:50
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat marţi, la Davos, că nu îşi va modifica agenda pentru a se întâlni cu preşedintele SUA, Donald Trump, afirmând că nu plănuia să rămână în staţiunea elveţiană în ziua următoare, potrivit relatărilor din presa franceză.
19:40
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat marţi că and #8222;Groenlanda nu este o parte naturală a Danemarcei and #8221; şi a negat, de asemenea, că Moscova ar avea vreun interes asupra insulei, potrivit Reuters.
19:30
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat marţi, la Davos, că nu îşi va modifica agenda pentru a se întâlni cu preşedintele SUA, Donald Trump, afirmând că nu plănuia să rămână în staţiunea elveţiană în ziua următoare, potrivit relatărilor din presa franceză.
19:20
Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între Uniunea Europeană şi SUA, ca urmare a recentelor ameninţări din partea preşedintelui american Donald Trump, au confirmat marţi principalele grupuri politice europarlamentare, potrivit AFP.
19:00
Achiziţiile de acţiuni Fondul Proprietatea realizate la 19 ianuarie 2026 de Andrei-Octav Moise şi Matej Rigelnik nu pot fi citite ca simple tranzacţii personale. Ele reprezintă o mutare strategică, cu valoare de semnal, într-un moment-cheie al confruntării dintre actuala conducere a Fondului, investitorii care contestă subevaluarea activelor şi ofensiva lansată de Lion Capital.
18:50
* Titlurile fondului au crescut astăzi cu 0,9% până la pretul de 0,673 lei, FP fiind printre puţinii emitenţi în creştere din indicele BET* Lion Capital va lansa, poimâine, o ofertă de cumpărare pentru 6% din fond; unii acţionari au anunţat că nu intenţionează să vândă în ofertăMatej Rigelnik, preşedintele Comitetului Reprezentanţilor Acţionarilor Fondului Proprietatea (FP) şi Octav-Andrei Moise, membru al boardului, au achiziţionat ieri circa 1,1 milioane de acţiuni FP, potrivit unui raport al administratorului Franklin Templeton, publicat astăzi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
18:40
Uniunea Europeană este aproape de finalizarea unui acord de liber schimb cu India, în timp ce China a avertizat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că ordinea economică globală riscă să alunece spre and #8222;legea junglei and #8221;, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale, relatează Reuters.
18:30
Escaladarea discursului preşedintelui american Donald Trump privind impunerea de tarife europene în legătură cu Groenlanda a declanşat o corecţie sincronizată pe pieţele financiare, confirmând cât de sensibil a devenit capitalul global la şocurile politice cu potenţial comercial, potrivit unei relatări publicate de The Guardian.
18:00
Republica Moldova este o ţară cu and #8222;predictibilitate, transparenţă, precum şi cu reguli clare de joc pentru toţi antreprenorii and #8221;, a afirmat vicepremierul Eugeniu Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, care participă, alături de premierul Alexandru Munteanu, la cea de-a 56-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, potrivit Radio Moldova. Reprezentanţii Guvernului de la Chişinău îşi propun să consolideze dialogul cu partenerii internaţionali şi să atragă noi investiţii strategice în Republica Moldova, a relatat sursa citată.
17:50
Paralela45 finalizează un proces de transformare organizaţională, devenind societate pe acţiuni, Paralela45 Turism S.A., cu un capital social de 90.000 de lei, şi îşi consolidează structura de guvernanţă prin numirea unui nou board administrativ şi a unui CEO
17:50
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a anunţat că sistemul american anti-dronă MEROPS va fi introdus and #8222;foarte curând and #8221; pentru apărarea spaţiului aerian naţional, fiind deja instruite echipele care urmează să deservească acest sistem, potrivit Hotnews.
Acum 24 ore
17:30
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se declară marţi îngrijorat de o pierdere a atenţiei internaţionale faţă de războiul din Ucraina, din cauza ultimelor declaraţii ale lui Donald Trump cu privire la Groenlanda, potrivit AFP.
17:10
Industria cripto se maturizează, iar 2026 se conturează ca anul reglementării şi al integrării reale cu finanţele clasice, arată Ignacio Aguirre Franco, directorul de marketing al Bitget, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Datele globale confirmă interesul tot mai mare faţă de activele digitale, cu o estimare de 600 milioane de deţinători la nivel mondial, a relatat comunicatul.
16:00
Pe măsură ce se apropie termenul limită din iunie 2026 referitor la Directiva Europenă privind transparenţa salarială, angajatorii şi candidaţii intră într-o nouă etapă de stabilire a remuneraţiei. Hipo.ro, una dintre cele mai mari platforme de recrutare din ţara noastră pune la dispoziţia pieţei un instrument bazat pe salariile şi beneficiile din anunţurile publicate de angajatori, oferind un reper concret pentru negocierile salariale şi deciziile de carieră, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
15:40
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, se arată optimist în ceea ce priveşte perspectivele privind economia românească în anul 2026, el arătând că, după obţinerea câtorva avize, sunt and #8221;şanse foarte mari and #8221; ca România să adere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an
15:40
Grupul MOL a anunţat marţi că a semnat un acord-cadru cu caracter contractual cu Gazprom Neft pentru a achiziţiona participaţia de 56,15% deţinută în compania sârbă Naftna Industrija Srbije (NIS)
15:40
Preşedinţia rusă anunţă marţi că and #8221;nu a primit and #8221; nicio invitaţie să se alăture unui eventual summit G7 la Paris, în urma unor SMS-uri cu privire la acest subiect între Emmanuel Macron şi Donald Trump
15:40
Două noi contingente de soldaţi danezi au aterizat în noaptea de luni spre marţi în Groenlanda, în cadrul misiunii de consolidare a securităţii pe insulă şi în zona Arcticii, în contextul ameninţărilor din partea Statelor Unite, care doresc să pună stăpânire pe acest teritoriu autonom al Danemarcei
15:40
Paralela45 finalizează un proces de transformare organizaţională, devenind societate pe acţiuni, Paralela45 Turism, cu un capital social de 90.000 de lei, şi îşi consolidează structura de guvernanţă prin numirea unui nou board administrativ şi a unui CEO, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Din structura de conducere fac parte Ioana Burcea, Ondina Dobriban, Valentina Breazu, Dawid Manicki, în poziţii de directori, şi Mariusz Kozlowski, în calitate de CEO, a relatat sursa citată. Alin Burcea continuă colaborarea cu Paralela45, agenţie pe care a înfiinţat-o în urmă cu 36 de ani, în calitate de Preşedinte al Boardului de Supervizare, a mai relatat comunicatul.
15:30
Fostul numărul 1 mondial Naomi Osaka (ocupanta locului 17 în clasamentul WTA) s-a calificat marţi, în trei seturi, în turul al doilea al Openului Australiei
15:30
Centrala Nucleară de la Cernobîl a pierdut toată alimentarea electrică externă marţi, dimineaţa, din cauza unor operaţiuni militare intense, anunţă pe X Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA)
15:30
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu anunţă marţi că a votat pentru adoptarea unui set unic de reguli armonizate, cunoscut sub numele de and #8222;al 28-lea regim and #8221;, menit să asigure condiţii de concurenţă echitabile pentru întreprinderile din întreaga Uniune Europeană
15:20
În 2026, se preconizează că veniturile din industria aeriană globală vor atinge noi recorduri, Jocurile Olimpice de iarnă şi Cupa Mondială FIFA urmând să stimuleze călătoriile, în timp ce transportul aerian de marfă ar putea beneficia de creşterea transporturilor legate de hardware pentru sistemele AI, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Companiile aeriene se aşteaptă la o creştere de 4,5% in acest an, după ce în 2025 se estimează că industria a înregistrat deja cea mai bună performanţă financiară din istorie, Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) raportând că veniturile totale au depăşit pragul de 1 trilion de dolari pentru prima dată în istorie, a relatat comunicatul.
15:00
Una dintre cele mai apreciate balerine ale scenei internaţionale contemporane, Maria Kochetkova, va evolua pentru prima dată în ţara noastră, în cadrul Bucharest International Ballet Gala, eveniment care va avea loc pe 5 martie 2026, de la ora 19:30, la Sala Palatului, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
14:20
GRAFFITI PLUS (GRF+) deschide joi, pe 22 ianuarie, oferta de acţiuni nou emise, disponibilă în cadrul rundei de plasament privat pre-listare adresată investitorilor de retail, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Valoarea minimă a ticketului de participare este de aproximativ 2.700 euro, iar subscrierile din primele 3 zile beneficiază de un discount special, a relatat comunicatul.
14:10
Modificările legislative începând cu anul 2026 nu înseamnă doar taxe mai mari, ci reflectă capacitatea firmelor de a se adapta la digitalizarea fiscalităţii şi administraţiei publice
14:10
De-a lungul timpului, jocurile de noroc au reuşit să îşi păstreze popularitatea printre pasionaţii de casino şi să atragă jucători de toate vârstele. Fie că vorbim despre tineri în căutarea unor experienţe interactive şi pline de adrenalină, fie despre persoane mature care văd jocurile ca pe o formă de relaxare, acest domeniu s-a adaptat constant preferinţelor fiecărei generaţii
14:00
Compania de investiţii pe bursele internaţionale XTB a introdus în aplicaţia proprie un instrument de analiză a sentimentului mediatic care evaluează presa şi indică rapid tonul (pozitiv sau negativ) pentru instrumentele şi companiile listate la bursă, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Noul modul are la bază inteligenţa artificială şi ajută investitorii români să navigheze mai uşor prin numărul mare de ştiri, a relatat comunicatul.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.