24 ianuarie, „prima sărbătoare națională a românilor”
Ziarul Lumina,
22 ianuarie 2026 20:00
Ca formă de manifestare publică, sărbătoarea națională capătă contur și dimensiune simbolică odată cu Unirea Principatelor. Iar 24 ianuarie se instituie în mentalul colectiv ca prim moment care trebuie
• • •
Alte ştiri de Ziarul Lumina
Acum 2 ore
22:30
Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăștiați printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia și în Bitinia, aleși după cea mai dinainte știință a lui
22:20
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Și, la vremea potrivită, a trimis la lucrători un
22:20
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XL, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 487„Desfrânatele și vameșii s-au izbăvit de păcatele lor și au dobândit ceea ce
22:10
Sf. Sfinţit Mc. Clement, Episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sf. Părinţi de la Sinodul al VI-lea Ecumenic # Ziarul Lumina
Sfântul Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Ancirei, s-a născut în anul 280, în Ancira, capitala provinciei Galatia din Asia Mică. A intrat în mănăstire la vârsta de 12 ani, iar la vârsta de 20 de ani a fost hi
22:00
Un spaţiu suficient luminat şi o temperatură de peste 20 de grade Celsius pot asigura, într-un apartament, condiţiile minime necesare unei culturi de legume sau de verdeţuri pentru consum pe timp de iarnă, arată
22:00
Parlamentul European a decis miercuri să solicite Curţii de Justiţie a UE (CJUE) să evalueze dacă acordul cu Mercosur este conform cu tratatele UE. Aceasta înseamnă că tratatul poate rămâne blocat și doi
22:00
Consorţiul care derulează proiectul „Creştem prin Educaţie Agricolă” lansează un apel către fermieri de a-şi deschide porţile tinerilor din licee agricole, prin campania „Ia elevi în practică”,
22:00
Peste 29 de milioane de euro sunt disponibile pentru investiţii în acvacultură şi procesarea produselor din peşte prin două acţiuni aferente Programului pentru Acvacultură şi Pescuit 2021-2027, a anunţat
Acum 4 ore
21:50
În livezile din Maramureș, pomii fructiferi plantaţi în toamnă protejaţi neadecvat, pomii tineri, dar și cei curățați la începutul lunii decembrie au avut de suferit din cauza temperaturilor neașteptat de sc
21:40
Pe parcursul lunii ianuarie, în unitățile de învățământ din municipiul Bucureşti sunt prezentate elevilor „personalităţi româneşti care au marcat universul spiritual și civilizația universală, creații
21:40
Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi va derula şi în acest an proiectul educaţional „Muzeele prin ochii copiilor”, adresat elevilor din mediul rural, dar şi celor din oraşele Tecuci, Bereşti şi Târgu Bujor,
21:20
Institutul Cultural Român (ICR) organizează, în perioada 2 februarie - 2 aprilie 2026, cursuri de limba română destinate cetățenilor străini. Acestea vor avea caracter extensiv și se vor desfășura atât cu
21:20
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a supus dezbaterii publice un proiect de ordin privind aprobarea programei şcolare pentru disciplina „Ora cu şi despre animale”, care va putea fi introdusă, la nivel
21:20
Un studiu realizat de cercetători ai Universității „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, în colaborare cu parteneri internaționali, evidenţiază mai multe beneficii în cazul utilizării roboţilor în
21:10
Mă, aveți grijă să nu vă calce vreo sanie!, ne spuneau mamele când ne vedeau c-o zbughim afară. Adică pe linie, cum i se zicea drumului pe la noi. Ea, linia, era afara noastră. Îndeosebi atunci când ningea. Ș
20:30
Minunea vindecării celor 10 leproși, recapitulată duminica trecută și consemnată în Evanghelia după Sfântul Luca la capitolul 17, are o valoare pregătitoare pentru corpul Bisericii în vederea apropierii
20:00
Ca formă de manifestare publică, sărbătoarea națională capătă contur și dimensiune simbolică odată cu Unirea Principatelor. Iar 24 ianuarie se instituie în mentalul colectiv ca prim moment care trebuie
Acum 8 ore
17:40
Într-o lume aglomerată, aflată într-o continuă schimbare, în care valorile morale sunt adesea relativizate, familia creştină rămâne una dintre cele mai puternice şi mai fragile instituţii deopotrivă. Puternică prin vocaţia ei divină, prin rolul fundamental în formarea persoanei umane şi în transmiterea credinţei, dar fragilă în faţa presiunilor sociale, economice şi culturale ale prezentului. Acesta este şi motivul pentru care reflecţia asupra importanţei familiei creştine nu este un exerciţiu nostalgic, ci o necesitate actuală.
16:40
Ziua Unirii Principatelor Române constituie un prilej binecuvântat în care aducem mulţumire lui Dumnezeu şi comemorăm cu recunoştinţă pe toţi cei care au contribuit la Unirea Principatelor Române, arătând as
16:00
Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a găzduit astăzi, 22 ianuarie 2026, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel,
Acum 12 ore
15:50
Secția de științe istorice și arheologie a Academiei Române a găzduit joi, 22 ianuarie, conferința „Mănăstirea «Sfântul Pavel» de la Muntele Athos și Țările Române. Privire sintetică, la sfârșit de
15:50
În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, miercuri, 21 ianuarie, paraclisul ridicat în proximitatea Spitalului de Recuperare „Sfântul Nicolae” din Pitești și‑a sărbătorit unul dintre
15:30
‑ Raport general privind activitățile Arhiepiscopiei Bucureștilor în anul 2025 -Anul 2025 a reprezentat un prag istoric și spiritual de o semnificație majoră pentru Biserica Ortodoxă Română, fiind
15:00
La biserica Parohiei Iancu Vechi‑Mătăsari din Capitală a avut loc joi, 22 ianuarie, festivitatea de premiere a elevilor care au participat la proiectul „Biserica - locul unde cerul atinge pământul”,
13:00
Miercuri, 21 ianuarie, a avut loc prima ședință administrativă din acest an a preoților din Protoieria Onești. Aceasta s‑a desfășurat la sediul protopopiatului, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului
12:30
Vicepreședintele Camerei Deputaților în vizită oficială la Reședința Mitropoliei Basarabiei # Ziarul Lumina
Miercuri, 21 ianuarie 2026, Reședința Mitropoliei Basarabiei din Chișinău a fost gazda unei vizite oficiale din partea unei delegații de la București. Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul
12:10
Centenarul Patriarhiei Române și proclamarea de noi sfinți români‑ Raport general privind activitățile Arhiepiscopiei Bucureștilor în anul 2025 - Anul 2025 a reprezentat un prag istoric și
11:50
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie, marţi, 20 ianuarie, în Biserica „Sfântul Simion Ștefan” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din
11:40
Activitățile organizate la nivel local în cadrul proiectului „Centrul de activități cu tineretul «Sfântul Ilie Tesviteanul»” al Patriarhiei Române reunesc aproximativ 300 de persoane şi au ca scop
11:30
În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, miercuri, 21 ianuarie, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie,
Ieri
21:10
Fraților, supuneți-vă lui Dumnezeu. Stați împotriva diavolului, și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu, și Se va apropia și El de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor, și sfințiți-vă
21:10
Sfântul Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, Cartea a VIII-a, Cap. 2-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 212-213„(...) Susțin (unii) că nu este greșit a ne mânia pe
20:50
Sfântul Apostol Timotei a fost ucenicul Sfântului Apostol Pavel, fiind de loc din Listra, ce se afla în provincia Licaonia din Asia Mică. Tatăl său era un grec păgân, iar mama sa era evreică. El a fost
20:50
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
20:30
Condacul 1Veniți, toți iubitorii de Hristos, să-l lăudăm pe Sfântul Apostol Timotei, Luminătorul Efesului și dumnezeiesc ucenic al Sfântului Pavel, Apostolul neamurilor, și, cinstindu-l în cântări, ca
20:20
În scrierile Noului Testament, relația dintre învățător și ucenic strălucește ca o icoană vie, în care cuvântul se face faptă, iar pilda devine drum. Apostolul Pavel a avut mulți ucenici, iar cărțile
20:20
În primele luni de viață, se întâmplă frecvent ca bebelușii să regurgiteze, atât cei alăptați, cât și cei hrăniți cu lapte praf. Este un proces fiziologic normal și inofensiv în această etapă a
20:20
Cauzele bolii Alzheimer sunt încă insuficient cunoscute pentru a dezvolta un tratament cu adevărat eficient, deși în ultimele decenii au existat numeroase studii pe această temă. Cercetătorii canadieni
20:20
Cercetătorii de la Universitatea din Sydney au obținut în premieră dovezi directe privind capacitatea naturală a inimii umane de se reface după un infarct miocardic, fiind descoperite mai multe proteine despre
20:20
Timpul petrecut în exces în fața televizorului sau pe dispozitivele digitale întârzie dezvoltarea vorbirii la copiii de vârstă mică, este concluzia unui studiu realizat în Marea Britanie, citat de cotidianul
20:20
Utilizate în exces, antibioticele, esențiale în tratarea infecțiilor bacteriene, pot avea efecte care depășesc sfera bolilor infecțioase. Ele pot influența inclusiv starea psihică, prin modificările pe care la
20:20
Armata Română are în plan, împreună cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, mai multe programe de pregătire a populației, potrivit șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă
20:20
Evenimentul de lansare a Federaţiei Patronatelor Antreprenorilor din Domeniul Medical a adus marți la aceeași masă reprezentanţi ai sistemului medical privat, ai autorităţilor, ai învățământului de
20:20
Un sfert (25,5%) dintre români au încredere foarte multă sau destul de multă în justiţie, iar 70,5% își declară neîncrederea (25,7% au destul de puţină încredere şi 44,8% foarte puţină sau deloc),
20:20
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a declarat, la Ploieşti, că încă nu a fost luată o decizie cu privire la programul Rabla, dar că speră că va fi disponibil şi în
20:20
Anul acesta va începe procesul de aducere a fibrei optice în comunităţile din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, în cadrul proiectului „5G Connect Danube Delta”, finanţat de Comisia Europeană, potrivit
20:20
O echipă de cercetători a inaugurat, în Antarctica, prima arhivă de gheaţă provenită de la gheţari, informează DPA. Inițiativa are ca scop păstrarea pentru posteritate a mostrelor de gheaţă montană
20:20
Multe țări au marcat în această lună, la 10 ianuarie, Ziua reducerii costurilor de energie (National Cut Your Energy Costs Day), o iniţiativă a Alianţei canadiene pentru eficienţă energetică, care-și propune
20:20
La sediul Institutului Cultural Român din București (ICR) va avea loc mâine o dezbatere dedicată Zilei Internaționale a Scrisului de Mână, sărbătorită anual pe 23 ianuarie. Invitatele manifestării sunt
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.