UNSAR: În primele două săptămâni din ianuarie au avut loc peste 800 de incendii, dintre care peste 500 la locuinţe. Cea mai mare despăgubire plătită în primul semestru din 2025 pentru o locuinţă afectată de un incendiu a fost de peste 760.000 lei
News.ro,
26 ianuarie 2026 13:30
În primele două săptămâni din ianuarie au avut loc peste 800 de incendii în România, dintre care peste 500 la locuinţe, arată datele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).De exemplu, cea mai mare despăgubire plătită în primul semestru al anului trecut pentru o locuinţă afectată de un incendiu a fost de peste 760.000 lei, în timp ce pentru o companie pagubele acoperite s-au ridicat la 36 milioane lei.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 10 minute
15:20
Ţările UE au dat aprobarea finală pentru interdicţia gazului rusesc. UE va opri importurile de GNL din Rusia până la sfârşitul anului 2026 şi importurile de gaze prin conducte până în 2027. Ungaria va contesta decizia la CJUE # News.ro
Ţările Uniunii Europene au aprobat definitiv, luni, interzicerea importurilor de gaz rusesc până la sfârşitul anului 2027, făcând astfel angajamentul lor de a rupe legăturile cu fostul lor furnizor principal obligatoriu din punct de vedere legal, la aproape patru ani de la invazia rusă pe scară largă din Ucraina, relatează Reuters.
15:20
Australian Open: Ben Shelton s-a calificat în sferturi, unde îl va întâlni pe Jannik Sinner # News.ro
Americanul Ben Shelton, numărul 7 mondial, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale Openului Australiei, eliminându-l pe norvegianul Casper Ruud (locul 13), scor 3-6, 6-4, 6-3, 6-4.
Acum 30 minute
15:10
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean: În ultimul an, societatea românească a asistat la ascensiunea discursului instigator la ură şi manifestărilor extremiste în spaţiul public / Nu avem voie să lăsăm loc răului să crească, să facem loc minciunii # News.ro
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis luni, cu prilejul comemorării Victimelor Holocaustului, că în ultimul an, societatea românească a asistat la ascensiunea discursului instigator la ură şi manifestărilor extremiste în spaţiul public, el precizând că nu avem voie să lăsăm loc răului să crească, să facem loc minciunii.
15:00
Ministrul Justiţiei, despre turcul evadat în timpul permisiei şi aflat la Rahova în regim semi-deschis: A avut 24 de permisii de ieşire din penitenciar fără să se fi întâmplat nimic până acum/ Marinescu anunţă „cele mai ferme măsuri”, în caz de nereguli # News.ro
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, afirmă, în legătură cu situaţia afaceristului turc Abdullah Atas, încarcerat la Rahova din 2015 pentru uciderea unui poliţist şi aflat în regim semi-deschis, care a evadat în timpul permisiei avute între 23 şi 26 ianuarie, că acesta a mai avut 24 de astfel de permisii de ieşire din penitenciar fără să se fi întâmplat nimic până acum. Marinescu a explicat că, datorită comportamentului său, chiar dacă a săvârşit infracţiuni grave, a beneficiat „etapizat” de trecerea la un regim de detenţie mai permisiv, cel semi-deschis, după ce a fost evaluat de către specialişti. Ministrul avertizează însă că vor fi luate „cele mai ferme măsuri”, în cazul în care vor fi găsite nereguli.
15:00
O organizaţie neguvernamentală confirmă moartea a aproape 6.000 de persoane în timpul manifestaţiilor din Iran # News.ro
Un ONG cu sediul în Statele Unite a declarat luni că a confirmat moartea a aproape 6.000 de persoane şi că investighează alte mii de cazuri, după mişcarea de protest care a zguduit Iranul la începutul lunii, înainte de a fi reprimată în sânge. Potrivit Human Rights Activists News Agency (HRANA), 5.848 de persoane au fost ucise, dintre care 5520 de manifestanţi, 77 de minori, 209 membri ai forţelor de securitate şi 42 de trecători, relatează AFP.
Acum o oră
14:50
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat cu premierul Ilie Bolojan despre pregătirea vizitei oficiale a premierului în Germania şi bugetul pe 2026 # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a avut, luni, o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni, în care căreia au discutat despre pregătirea vizitei oficiale a premierului în Germania şi bugetul pe 2026. Prim-ministrul Ilie Bolojan urmează să efectueze o vizită oficială la Berlin, miercuri, la invitaţia omologului său german, cancelarul federal Friedrich Merz.
14:50
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău anunţă că, la nivelul judeţului, sunt identificate 53 de adăposturi de protecţie civilă, însă doar 5 dintre acestea sunt complet operaţionale. Restul de 48 sunt fie neoperaţionale, fie funcţionează doar parţial.
14:40
Copilul de 13 ani implicat în crima din Cenei, supus unor ample evaluări, atât medicale cât şi psihologice / DGASPC Timiş: Aceste demersuri durează şi sunt deosebit de importante pentru a putea stabili măsuri / Copilul ar putea fi instituţionalizat # News.ro
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecşia Copilului (DGASPC) Timiş a anunţat, luni, că minorul de 13 ani implicat în crima din Cenei, dar care nu răspunde penal, este supus unor ample evaluări, atât medicale cât şi psihologice, cu acordul şi cu participarea familiei. Specialiştii precizează, însă, că aceste demersuri durează şi sunt deosebit de importante pentru a putea stabili măsuri ulterior, inclusiv includerea copilului în diferite tipuri de programme. De rezultatul evaluărilor şi de specificitatea cazului va depinde şi dacă minorul va rămâne sau nu în familie sau va fi instituţionalizat într-un centru rezidenţial.
14:30
Dave Grohl a anunţat, în timpul unui concert în Australia, că a terminat înregistrarea unui nou album, la trei ani după „But Here We Are”.
14:30
Căpitanul echipei CS Minaur Baia Mare, Maria Gomes da Costa, a semnat prelungirea contractului până în 2028.
Acum 2 ore
14:10
Virna Toppi şi Nicola Del Freo, prim-balerinii Teatrului La Scala din Milano, vor dansa în Gala de Balet Balanchine’s Legacy de la Bucureşti # News.ro
Gala Internaţională de Balet „Balanchine’s Legacy”, care va avea loc în 11 februarie, la Sala Palatului, anunţă prezenţa-surpriză în distribuţia galei a doi prim-balerini de la celebrul Teatru La Scala din Milano, legendarii Virna Toppi şi Nicola Del Freo. Cei doi, care vor dansa „Emeralds”, partea întâi din celebrul balet Jewels de George Balanchine, se alătură astfel unei distribuţii formată din prim-balerini de la Opera Garnier din Paris, New York City Ballet, Houston Ballet şi Royal Danish Ballet.
14:00
Comisia Europeană deschide o anchetă împotriva X după scandalul imaginilor sexuale realizate cu Grok # News.ro
Compania X a lui Elon Musk este anchetată de Comisia Europeană din cauza îngrijorărilor că nu a reuşit să împiedice chatbotul său Grok AI să răspândească imagini deepfake „ce pot constitui material susceptibil de abuz sexual asupra copiilor”, informează Bloomberg.
14:00
Copilul de 13 ani implicat în crima din judeţul Timiş, supravegheat în Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă, după ce a fost scos din casa bunicilor / Precizările procurorilor # News.ro
Copilul de 13 ani implicat în crima din judeţul Timiş, dar care nu răspunde penal şi faţă de care a fost luată măsura specială a plasamentului şi supravegherii specializate de către familie, se află în Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă. El a fost scos, duminică după-amiază, de către jandarmi din casa bunicilor, după ce aproximativ 150 de localnici au protestat în faţa imobilului, cerând ca minorul să nu se stabilească în localitate. Procurorii explică faptul că, nerăspunzând penal, faţă de el nu se poate lua niciun fel de măsură şi nu se poate dispune efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice.
14:00
Evenimente culturale dedicate victimelor Holocaustului, la reprezentanţele ICR din ţară şi din străinătate # News.ro
Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, stabilită printr-o rezoluţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 27 ianuarie, este marcată de Institutul Cultural Român şi reprezentanţele sale de la Berlin, Chişinău, Londra, Tel Aviv, New York, Paris, Stockholm, Varşovia şi Viena prin evenimente culturale dedicate victimelor Holocaustului, cu accent pe istoria evreilor din România, incluzând însă şi un alt grup minoritar persecutat de nazişti - romii. Data la care, în 1945, lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat, reprezintă o ocazie de reflecţie asupra consecinţelor intoleranţei şi discriminării, precum şi o oportunitate de dezbatere, rememorare şi descoperire a faptelor istorice, contribuind la o mai bună înţelegere şi asumare a trecutului.
14:00
O femeie de 39 de ani, medic radiolog, găsită moartă în locuinţa sa din Capitală de către un bărbat care a sesizat Poliţia/ Cercetarea, făcută de poliţişti de la Serviciul Omoruri şi de procurori ai Parchetului Tribunalului Bucureşti # News.ro
O femeie de 39 de ani, medic radiolog, a fost găsită moartă în locuinţa sa din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, de către un bărbat care a sesizat Poliţia. Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti de la Serviciul Omoruri fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
13:30
UNSAR: În primele două săptămâni din ianuarie au avut loc peste 800 de incendii, dintre care peste 500 la locuinţe. Cea mai mare despăgubire plătită în primul semestru din 2025 pentru o locuinţă afectată de un incendiu a fost de peste 760.000 lei # News.ro
În primele două săptămâni din ianuarie au avut loc peste 800 de incendii în România, dintre care peste 500 la locuinţe, arată datele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).De exemplu, cea mai mare despăgubire plătită în primul semestru al anului trecut pentru o locuinţă afectată de un incendiu a fost de peste 760.000 lei, în timp ce pentru o companie pagubele acoperite s-au ridicat la 36 milioane lei.
13:30
Galeria Madrigal din Aleea Dealu Mitropoliei nr.11 va fi redeschisă, miercuri, cu vernisajul expoziţiei „Toate liniile converg către mine”, ce prezintă lucrări semnate de artista Mariana Papară.
13:30
Coaliţia de guvernare s-a reunit în şedinţă. Stabilirea calendarului asumării răspunderii pe pachetul de reformă a administraţiei şi pe cel privind relansarea economică, dar şi bugetul pe 2026, pe agendă # News.ro
Coaliţia de guvernare s-a reunit, luni,în şedinţă, la Palatul Victoria, stabilirea calendarului asumării răspunderii pe pachetul de reformă a administraţiei şi pe cel privind relansarea economică, aflându-se pe agenda partidelor. Partidele trebuie să finalizeze şi discuţiile privind proiectul bugetului de stat pe 2026.
Acum 4 ore
13:20
UPDATE - O dronă a fost semnalată în Marea Neagră, la intrarea în portul Midia / Scafandri specializaţi în explozibili evaluează situaţia / Precizările Ministerului Apărării # News.ro
O dronă a fost semnalată în Marea Neagră, luni, în zona Midia, iar specialiştii s-au îndreptat spre zona indicată pentru evaluarea situaţiei. Ministerul Apărării a precizat că urmează a fi stabilită natura obiectului ce poate pune în pericol siguranţa navigaţiei.
13:20
Giurgiu: Cetăţean francez, urmărit internaţional, descoperit de poliţiştii de frontieră într-un autocar care circula pe ruta România – Turcia # News.ro
Un cetăţean francez, dat în urmărire internaţională, a fost descoperit de poliţiştii de frontieră de la Giurgiu, într-un autocar înmatriculat în Turcia, care circula pe ruta România – Turcia.
13:20
Surpriză în lotul Franţei pentru JO de iarnă: Alexis Pinturault, schiorul cu cel mai important palmares, nu a fost reţinut pentru competiţia de la Milano-Cortina # News.ro
Alexis Pinturault, schiorul cu cel mai mare palmares al schiului alpin francez, nu a fost selecţionat în lotul Franţei pentru Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina (6-22 februarie).
13:10
UPDATE - Un turc închis la Rahova pentru uciderea unui poliţist nu a mai revenit în penitenciar după permisia pe care a avut-o între 23 şi 26 ianuarie/ Bărbatul nu a fost găsit la locuinţa din Voluntari, fiind căutat/ Precizările Penitenciarului Rahova # News.ro
Un cetăţean turc închis la Penitenciarul Rahova pentru omor calificat nu a mai revenit în închisoare după permisia de trei zile pe care a avut-o între 23 şi 26 ianuarie. Poliţia Capitalei informează că bărbatul a fost căutat la domiciliu, în Voluntari, dar nu a fost găsit, astfel că poliţiştii fac verificări pentru localizarea acestuia. Potrivit Penitenciarului Bucureşti-Rahova, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, era condamnat la 22 de ani şi 10 luni de închisoare şi îşi ispăşea pedeapsa în regim semi-deschis. În august 2015, Abdullah Atas l-a ucis pe un poliţist care îi făcuse semn să oprească, lovindu-l intenţionat cu maşina. Ulterior, rezultatele au evidenţiat că turcul consumase alcool, având o alcoolemie de aproape 2 la mie.
13:10
Ministrul Transporturilor anunţă că a început implementarea proiectului de modernizare şi extindere a infrastructurii de apă şi canalizare în Portul Constanţa / Investiţia se apropie de 165 de milioane de lei # News.ro
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că a început implementarea proiectului de modernizare şi extindere a infrastructurii de apă şi canalizare în Portul Constanţa, o investiţie care se apropie de 165 de milioane de lei.
13:10
Nicuşor Dan: Comemorarea victimelor Holocaustului devine cu atât mai relevantă într-o lume în care memoria colectivă pare să se estompeze, iar mişcările extremiste sunt în ascensiune # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis luni, un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului şi memoriei victimelor Pogromului legionar antievreiesc din Bucureşti în care arată că comemorarea victimelor Holocaustului devine cu atât mai relevantă într-o lume în care memoria colectivă pare să se estompeze, iar mişcările extremiste sunt în ascensiune, el menţionând că noile generaţii nu mai au răbdarea de a aprofunda trecutul, în timp ce suferinţa umană capătă din nou amploare, pe fondul conflictelor, al crizelor globale şi al erodării încrederii.
12:50
UPDATE - Un turc închis la Rahova pentru omor nu a mai revenit în penitenciar după permisia pe care a avut-o între 23 şi 26 ianuarie/ Bărbatul nu a fost găsit la domiciliul său din Voluntari, fiind căutat de poliţişti/ Precizările Penitenciarului Rahova # News.ro
Un cetăţean turc închis la Penitenciarul Rahova pentru omor calificat nu a mai revenit în închisoare după permisia de trei zile pe care a avut-o între 23 şi 26 ianuarie. Poliţia Capitalei informează că bărbatul a fost căutat la domiciliu, în Voluntari, dar nu a fost găsit, astfel că poliţiştii fac verficicări pentru localizarea acestuia. Potrivit Penitenciarului Bucureşti-Rahova, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, era condamnat la 22 de ani şi 10 luni de închisoare şi îşi ispăşea pedeapsa în regim semi-deschis.
12:50
O dronă a fost semnalată în Marea Neagră / Scafandri specializaţi în explozibili urmează să evalueze situaţia # News.ro
O dronă a fost semnalată în Marea Neagră, luni, în zona Midia, iar specialiştii se îndreaptă acolo pentru evaluarea situaţiei.
12:40
Grindeanu: Vedem manifestări actuale, în special prin discursul instigator la ură şi dezinformare, răspândite cu precădere în mediul online / Acest tip de conţinut devine foarte repede viral, ceea ce alimentează polarizarea şi lipsa de toleranţă # News.ro
Sorin Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat luni, în cadrul ceremoniei dedicate Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului şi memoriei victimelor Pogromului legionar antievreiesc din Bucureşti, că combaterea atitudinilor antisemite nu se poate realiza izolat şi este esenţială o colaborare constantă între autorităţi, comunităţile evreieşti şi organizaţiile societăţii civile, pentru ca astfel de reflexe periculoase să fie contracarate eficient. Potrivit lui Grindeanu, vedem manifestări actuale, în special prin discursul instigator la ură şi dezinformare, răspândite cu precădere în mediul online iar acest tip de conţinut extremist devine foarte repede viral, ceea ce alimentează polarizarea şi lipsa de toleranţă.
12:40
Un turc închis la Rahova pentru omor nu a mai revenit în penitenciar după permisia pe care a avut-o între 23 şi 26 ianuarie/ Bărbatul nu a fost găsit la domiciliul său din Voluntari/ Cetăţeanul turc este căutat de poliţişti - FOTO # News.ro
Un cetăţean turc închis la Penitenciarul Rahova pentru omor nu a mai revenit în închisoare după permisia de trei zile pe care a avut-o între 23 şi 26 ianuarie. Poliţia Capitalei informează că bărbatul a fost căutat la domiciliu, în Voluntari, dar nu a fost găsit, astfel că poliţiştii fac verficicări pentru localizarea acestuia.
12:40
POLITICO: Cele mai dificile 5 posturi de conducere de la Bruxelles. Kaja Kallas spune în privat că Ursula von der Leyen este o „dictatoare” # News.ro
Munca la Bruxelles poate deveni un coşmar, în ciuda vizibilităţii, salariului ridicat şi a altor avantaje, scrie POLITICO, prezentând cele mai dificile cinci posturi de conducere de la Bruxelles şi motivând de ce le consideră aşa.
12:30
Jannik Sinner, numărul 2 ATP, şi Iga Swiatek, numărul 2 WTA, au ajuns în sferturi la Australian Open # News.ro
Jannik Sinner, numărul 2 ATP, şi Iga Swiatek, numărul 2 WTA, s-au calificat, luni, în sferturi la Australian Open, primul turneu de grand slam al anului.
12:20
Magazinul online evomag a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 54 milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de anul precedent, şi estimează pentru anul acesta venituri de peste 60 milioane de euro # News.ro
Magazinul online evomag a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 54 milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de anul precedent, şi estimează pentru anul acesta venituri de peste 60 milioane de euro. Creşterea a fost susţinută de investiţii în logistică, stocuri şi eficientizarea operaţiunilor. Pentru 2026, compania bugetează investiţii de 500.000 de euro şi îşi continuă strategia de consolidare.
12:10
A doua prelevare de organe din acest an la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – Pentru prima dată în 2026 s-au prelevat şi ţesuturi # News.ro
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş anunţă, luni, că a fost realizată a doua prelevare de organe din acest an în unitatea medicală, ceea ce a reprezentat şi prima prelevare de ţesuturi din 2026.
12:00
Hidrologii anunţă pericol de inundaţii în mai multe judeţe / Pentru râuri din Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova a fost emis cod portocaliu # News.ro
Hidrologii au emis, luni, avertizări cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru mai multe judeţe ale ţării. Până marţi după-amiază este cod portocaliu în Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
11:50
Presupuşii asasini ai jurnalistului slovac Jan Kuciak sunt judecaţi pentru a treia oară, la opt ani de la comiterea faptelor # News.ro
Presupuşii responsabili de asasinarea jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak şi a logodnicei sale Martina Kusnirova sunt judecaţi pentru a treia oară începând de luni în Slovacia, la opt ani de la crima care a şocat această ţară din Europa Centrală, relatează AFP.
11:50
Robbie Williams a înregistrat al 16-lea album pe locul 1 în Marea Britanie, depăşind recordul stabilit de The Beatles în 2000 şi devenind deţinătorul recordului absolut în topuri.
11:40
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului cere ministrului Radu Miruţă să-şi ceară scuze, după ce a sugerat că Nicolae Ceauşescu ar fi fost patriot / Miruţă: Admit că puteam să nuanţez mult mai bine răspunsul # News.ro
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc cere ministrului Apărării, Radu Miruţă, să adreseze public scuze ”tuturor celor care au suferit în timpul regimului comunist, precum şi faţă de toţi cetăţenii acestei ţări care cred în valorile democraţiei şi în adevărul istoric”, după ce a sugerat că Niculae Ceauşescu ar fi fost patriot. ”Astfel de afirmaţii devin periculoase”, cred specialiştii. Miruţă a explicat ulterior că a încercat să explice de ce unii încă îl văd ca pe un erou şi de ce aceste argumente nu sunt valide. ”Admit că puteam să nuanţez mult mai bine răspunsul”, a transmis ministrul.
11:40
Pionierii muzicii electronice Kraftwerk anunţă un nou show live la Bucureşti, care va avea loc în 22 iulie, la Arenele Romane. Biletele vor fi disponibile la bilete.emagic.ro şi Entertix în presale începând de marţi, 27 ianuarie, ora 10:00. Vânzarea pentru publicul general începe miercuri, 28 ianuarie, ora 10:00.
11:40
Istvan Kovacs arbitrează în runda decisivă din Liga Campionilor. El a fost delegat la meciul Borussia Dortmund - Inter Milano # News.ro
Istvan Kovacs a fost delegat la meciul Borussia Dortmund – Inter Milano, care va avea loc, miercuri, în etapa decisivă a grupei principale a Ligii Campionilor.
11:40
Grindeanu, după discuţia cu delegaţia băncii americane JP Morgan: Stimularea economiei este esenţială, mai ales în actualul context socio-economic - FOTO # News.ro
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Sorin Grindenau, afirmă, după discuţia cu delegaţia băncii americane JP Morgan, că timularea economiei este esenţială, mai ales în actualul context socio-economic, el amintind şi de programulPSD de măsuri privind relansarea economiei. ”Vrem să îl aplicăm rapid şi să producă rezultate concrete, în folosul companiilor româneşti”, subliniază liderul PSD.
11:30
Protocolul „căldură extremă”, destinat protejării sănătăţii jucătorilor, va intra în vigoare marţi la Openul Australiei pentru a doua oară în cadrul turneului, au anunţat, luni, organizatorii primului grand slam al anului.
Acum 6 ore
11:20
Hunedoara: Incendiu la o construcţie în care se aflau depozitate lemne, în apropierea unui bloc / Au fost afectate geamurile de la casa scării, aceasta fiind inundată cu fum / Trei persoane, între care un copil de 8 ani, au avut nevoie de îngrijiri medica # News.ro
Un incendiu a cuprins, luni, o construcţie în interiorul căreia se aflau mai multe magazii pentru depozitarea lemnelor, în localitatea în Lunca Cernii de Jos, judeţul Hunedoara. Au fost afectate geamurile de la casa scării, aceasta fiind inundată cu fum. Locatarii s-au autoevacuat, iar trei persoane, între care un copil de 8 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
11:00
Maramureş: Adolescent de 14 ani, prins la volanul unei maşini / Anchetă deschisă de poliţişti # News.ro
Un adolescent de 14 ani a fost prins la volanul unei maşini, într-o localitate din judeţul Maramureş, fiind demarată o anchetă pentru a stabili dacă a sustras maşina sau i-a fost oferită.
11:00
Raportul asupra proiectului de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced, adoptat în şedinţă comună de Comisia Juridică din Senat şi Comisia specială "România fără violenţă domestică" # News.ro
Comisia juridică din Senat şi Comisia specială "România fără violenţă domestică" au adoptat, în şedinţă comună, raportul asupra proiectului de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Proiectul urmează să fie supus la vot în plenul Senatului. Potrivit iniţiatorilor, această lege este „necesară” în condiţiile în care, în lipsa unei definiţii juridice, a unor date centralizate şi a unor instrumente clare de analiză, statul a reacţionat până acum „tardiv„, după producerea tragediei, iar femicidul este „previzibil şi prevenibil”. „Legea corectează aceste vulnerabilităţi şi mută responsabilitatea de la victimă pe umerii instituţiilor publice”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Alina Gorghiu, preşedintele Comisiei speciale.
11:00
Hunedoara: Incendiu la o construcţie în care se afau depozitate lemne, în apropierea unui bloc / Au fost afectate geamurile de la casa scării, aceasta fiind inundată cu fum / Trei persoane, între care un copil de 8 ani, au avut nevoie de îngrijiri medical # News.ro
Un incendiu a cuprins, luni, o construcţie în interiorul căreia se aflau mai multe magazii pentru depozitarea lemnelor, în localitatea în Lunca Cernii de Jos, judeţul Hunedoara. Au fost afectate geamurile de la casa scării, aceasta fiind inundată cu fum. Locatarii s-au autoevacuat, iar trei persoane, între care un copil de 8 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
10:40
Dr. Constantin Busuioc, Oncoteam Diagnostic: „Biopsia lichidă – cancerul descifrat într-o picătură de sânge” # News.ro
În lupta cu cancerul, timpul şi precizia sunt cei mai importanţi aliaţi. Până de curând, singura cale de a înţelege „codul genetic” al unei tumori era biopsia clasică – o procedură adesea dureroasă şi invazivă, însoţită de riscuri peri-operatorii.
10:40
Timiş: Cei doi adolescenţi de 15 ani arestaţi în dosarul de omor ar fi agresat anterior un băiat de 18 ani / Victima a depus plângere, dar a retras-o ulterior / Familia susţine că ar fi fost atacat cu un briceag # News.ro
Cei doi adolescenţi de 15 ani arestaţi în dosarul de omor de la Cenei, judeţul Timiş, ar fi agresat anterior un băiat de 18 ani. Incidentul s-ar fi produs la finalul anului trecut, victima a depus plângere, dar ulterior a retras-o. Tatăl lui susţine că a fost atacat pe stradă cu un briceag.
10:40
O maşină s-a răsturnat pe un drum din judeţul Braşov / O fată de 14 ani a murit / Un adult şi cinci copii au fost răniţi # News.ro
O maşină în careb se aflau un adult şi şase copii s-a răsturnat, luni, pe un drum din judeţul Braşov, iar o fată de 14 ani a murit. Adultul şi ceilalţi copii au fost răniţi.
10:40
Kremlinul a declarat luni că problema teritoriului rămâne fundamentală pentru Rusia în perspectiva încheierii unui acord pentru încetarea luptelor din Ucraina, a relatat agenţia de ştiri a statului, TASS, după negocierile trilaterale de la Abu Dhabi din weekend.
10:30
Cod portocaliu de ploaie şi lapoviţă luni şi marţi, în zonele de deal şi de munte din şase judeţe/ La altitudini mari, zăpadă de aproape jumătate de metru/ Cantităţi de apă de până la 80 de litri pe metru pătrat/ Ploi şi în alte zone din ţară # News.ro
Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploaie şi lapoviţă valabil de luni, de la ora 10.00, până marţi, la ora 20.00, pentru zona de deal şi de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, unde cantităţile de apă acumulate şi din topirea zăpezilor pot ajunge până la 80 de litri pe metru pătrat. La altitudini de peste 1700 de metri, va ninge şi se va depune strat de zăpadă de până la 40 de centimetri, iar vântul va bate cu putere, cu rafale de peste 100 km/h, viscolind ninsoarea şi reduccând vizibilitatea sub 50 metri. În acelaşi interval, vor fi precipitaţii însemnate cantitativ sub formă de ploaie în sudul Banatului, în jumătatea nordică a Olteniei şi a Munteniei şi mixte în zona montană a judeţelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna şi Vrancea favorizând topirea zăpezii.
10:30
Timiş: Cei doi adolescenţi de 15 ani arestaţi în dosarul de omor ar fi agresat anterior un băiat de 18 ani / Victima a depus plângere, dar a retras-o ulterior / Familia susţine că ar fi foat atacat cu un briceag # News.ro
Cei doi adolescenţi de 15 ani arestaţi în dosarul de omor de la Cenei, judeţul Timiş, ar fi agresat anterior un băiat de 18 ani. Incidentul s-ar fi produs la finalul anului trecut, victima a depus plângere, dar ulterior a retras-o. Tatăl lui susţine că a fost atacat pe stradă cu un briceag.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.