BURSELE LUMII Investitorii, atenţi la raportările companiilor
Bursa,
28 ianuarie 2026 00:00
Bursele europene au fluctuat ieri, investitorii urmărind acordul comercial istoric încheiat de Uniunea Europenă cu India şi informaţiile legate de raportările companiilor.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 10 minute
07:50
Bursele europene au închis marţi în teritoriu pozitiv, investitorii reacţionând la acordul comercial major dintre Uniunea Europeană şi India şi pregătindu-se pentru un val de rezultate financiare, transmite CNBC.
07:50
Statele Unite au început procesul de deblocare a fondurilor venezuelene îngheţate în urma sancţiunilor internaţionale, a anunţat marţi preşedintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodríguez.
07:50
Războiul din Ucraina a făcut aproape două milioane de victime militare ruse şi ucrainene - răniţi, ucişi şi dispăruţi -, potrivit unui studiu publicat marţi de un think tank american, citat de AFP.
Acum 2 ore
06:50
Finala Cupei Mondiale de fotbal din 2030 va avea loc în Spania, a declarat preşedintele federaţiei de fotbal iberice, citat de BBC.
Acum 8 ore
00:00
Comisia Europeană a decis că serviciul de mesagerie WhatsApp trebuie să respecte reguli mai stricte în Uniunea Europeană, după ce funcţia sa Canale a ajuns la cel puţin 45 de milioane de utilizatori în spaţiul comunitar, prag care declanşează aplicarea unor obligaţii suplimentare prevăzute de Legea privind serviciile digitale (DSA), relatează dpa.
00:00
ASE deschide admiterea pentru 2026-2027: peste 12.900 de locuri la licenţă, masterat, MBA şi doctorat # Bursa
Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) a publicat pe site-ul oficial, informaţiile privind admiterea pentru anul universitar 2026-2027, punând la dispoziţia candidaţilor peste 12.900 de locuri la programe de licenţă, masterat, MBA şi doctorat.
00:00
The Procter and Gamble Company (P and G) din SUA a raportat venituri uşor mai mari pentru al doilea trimestru din anul fiscal 2026, în contextul în care majorările de preţ au compensat scăderea volumelor de vânzări.
00:00
Prognoza pentru RomâniaRegimul termic va fi caracterizat de valori mai mari decât cele specifice datei în majoritatea zonelor, dar mai ales în vestul şi sudul ţării. Cerul va fi temporar noros, iar îndeosebi din orele serii, dar mai ales noaptea va ploua în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, pe arii restrânse în Muntenia şi izolat în Moldova.
00:00
Tabloul pieţei imobiliare în 2026: sectorul office revine în forţă, rezidenţialul rămâne sub presiune # Bursa
Piaţa imobiliară din România intră în 2026 într-o nouă etapă, după câţiva ani de creştere rapidă şi ajustări succesive, etapă definită mai degrabă de încetinire, recalibrare şi repoziţionare strategică decât de relansare accelerată, au afirmat ieri experţii companiei Colliers în cadrul conferinţei de presă în cadrul căreia au prezentat raportul and #8222;Top 10 previziuni pentru piaţa imobiliară din România în 2026 and #8221;.
00:00
Aproximativ 3,8 miliarde de persoane ar putea fi expuse la valuri de căldură extremă până în 2050, arată un studiu publicat în revista Nature Sustainability, citat de AFP.
00:00
* BET marchează un nou record istoric * Schimburile cu titluri Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul rulajului
00:00
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a coborât la 5,64%, de la 5,65% în sesiunea anterioară.
00:00
Euro s-a depreciat, ieri, cu 0,01 bani faţă de leu Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 5,0959 lei/euro.
00:00
Grupul aerospaţial american Boeing Co. a raportat ieri primul său profit net anual de după 2018, un rezultat pozitiv de 1,89 miliarde de dolari înregistrat în 2025, în principal datorită unui câştig de aproape 10 miliarde de dolari obţinut din vânzarea Digital Aviation Solutions, informează AFP, conform Agerpres.
00:00
La cinci ani după ce un grup de traderi activi în spaţiul online a propulsat acţiunile producătorului de jocuri GameStop la cote ameţitoare şi a răsturnat presupunerile Wall Street-ului despre and #171;dumb money and #187;, influenţa investitorilor de retail se dovedeşte mai solidă şi de mai lungă durată decât se aşteptau mulţi, scrie CNBC.
00:00
Raportul anual pentru 2024 al Asociaţiei Producătorilor Germani de Maşini-Unelte (VDW), sublinia că 'ascensiunea producătorilor chinezi, care au făcut progrese tehnologice considerabile în ultimii ani, pare a fi de neoprit', în condiţiile în care 'tot mai multe companii din China oferă acum maşini-unelte mai competitive - adesea echipate cu aplicaţii de inteligenţă artificială'.
00:00
Recunosc, sunt consumator profesionist de programe, evenimente şi întîmplări publicitare.
00:00
* Irina Răilean, Mosaiq8: and #8221;Estimările privind sectorul bancar pentru anul 2026 indică o normalizare treptată a performanţei, după anii excepţionali din punct de vedere al profitabilităţii and #8221;* Aurelian Dochia: and #8221;Dacă întreaga bursă va fi cuprinsă de un sentiment negativ, atunci este posibil ca şi băncile să sufere, chiar dacă nu se va schimba nimic în privinţa profitabilităţii lor and #8221;* Adrian Codirlaşu, CFA: and #8221;Nivelul de bancarizare din România este unul dintre cele mai reduse din Europa; este loc mare de creştere and #8221;* Cristian Sporiş, Raiffeisen Bank: and #8221;Sistemul bancar este pregătit pentru un val masiv de investiţii în perioada imediat următoare and #8221;
00:00
Tensiunile comerciale, geopolitica şi incertitudinea politică se află în fruntea listei riscurilor care îi îngrijorează pe miliardari în 2026, conform unui sondaj realizat de banca elveţiană UBS, citat de visualcapitalist.com.
00:00
Bursele europene au fluctuat ieri, investitorii urmărind acordul comercial istoric încheiat de Uniunea Europenă cu India şi informaţiile legate de raportările companiilor.
Acum 12 ore
21:50
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a avut marţi o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), concentrată pe consolidarea cooperării pentru susţinerea investiţiilor private şi diversificarea surselor de finanţare în România. Discuţiile au vizat noi oportunităţi de investiţii în infrastructură, cu un accent special pe sectorul energetic, inclusiv proiecte de stocare a energiei.
21:00
Premierul Ilie Bolojan a avut marţi seară o întâlnire cu Dr. Volker Treier, Chief Executive Foreign Trade and Global Network, în contextul vizitei oficiale pe care o desfăşoară în Germania. În cadrul aceleiaşi vizite, premierul are programată şi o întrevedere cu preşedintele Camerei Germane de Comerţ şi Industrie, Peter Adrian.
21:00
Felipe Gonzalez, fost premier spaniol: and #8222;Trump este un preşedinte complet nebun and #8221; # Bursa
Fostul premier socialist spaniol Felipe Gonzalez a estimat că Donald Trump este un preşedinte and #8222;complet nebun and #8221;, care tratează lumea întreagă ca şi cum ar fi and #8222;servitoarea sa and #8221; şi a reuşit să and #8222;tulbure tot ceea ce avea o licărire de ordine mondială and #8221;, prin urmare UE trebuie să reacţioneze şi să încerce să impună respect, potrivit EFE.
20:50
Peste o sută de persoane au participat marţi seara, în faţa Primăriei municipiului Bistriţa, la un protest organizat de filiala judeţeană AUR Bistriţa-Năsăud, ca reacţie la majorarea taxelor şi impozitelor locale. La manifestaţie au luat parte atât locuitori ai municipiului, cât şi persoane din alte zone ale judeţului.
20:40
Admiterea Ucrainei la Uniunea Europeană ar trebui finalizată până în 2027, a afirmat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit căruia Kievul consideră aderarea la blocul comunitar ca fiind parte a garanţiilor de securitate pentru ţara sa devastată de război, a relatat Reuters.
20:30
Orologiul apocalipsei - simbol al iminenţei unui cataclism global din 1947 - s-a apropiat marţi de miezul nopţii mai mult decât oricând, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de armamentul nuclear, schimbările climatice şi dezinformare.
20:20
Angajaţii Serviciului de Imigrare şi Vamă al SUA vor fi implicaţi în protejarea delegaţiilor americane la Jocurile Olimpice de iarnă din Italia, a declarat marţi o sursă din cadrul ambasadei SUA, ceea a confirmat informaţiile apărute în presa locală despre prezenţa agenţilor ICE şi a stârnit furia unor politicieni din Peninsulă, potrivit Reuters.
20:00
Titus Corlăţean, reprezentant APCE la Comisia de la Veneţia pentru drepturi omeneşti şi afaceri juridice # Bursa
Senatorul Titus Corlăţean a fost ales reprezentant al Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru Afaceri juridice şi drepturile omului în Comisia de la Veneţia.
19:50
Primăria Iaşi a solicitat companiei ApaVital, controlată de Consiliul Judeţean, să reducă tarifele la apă şi canalizare, argumentând că acestea se numără printre cele mai mari din ţară. Municipalitatea a anunţat că, dacă va primi un răspuns negativ, va sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea deciziei de majorare a tarifelor.
19:40
Deputatul PNL Raluca Turcan a afirmat, marţi, că situaţiile în care copiii ajung să comită infracţiuni grave reflectă and #8222;un eşec al adulţilor din jurul lor and #8221;, subliniind că scăderea vârstei răspunderii penale nu responsabilizează copilul, ci îl stigmatizează, îl introduce într-un sistem conceput pentru adulţi şi îi reduce semnificativ şansele reale de recuperare.
19:20
Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, face apel la unitate şi îi îndeamnă pe americani să manifesteze paşnic, în contextul în care tensiunile rămân ridicate la Minneapolis
19:00
Joe Biden: and #8222;Violenţa şi teroarea nu au ce căuta în Statele Unite ale Americii and #8221; # Bursa
Fostul preşedinte american Joe Biden a condamnat evenimentele care au avut loc în ultimele săptămâni la Minneapolis şi uciderea a doi americani de către agenţi federali, în timpul unor manifestaţii împotriva prezenţei poliţiei imigraţiei (ICE) în oraş, potrivit AFP.
Acum 24 ore
18:50
GRAFFITI PLUS (GRF+) a anunţat suprasubscrierea acţiunilor sale nou emise, după primele 3 zile ale rundei de plasament privat, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
18:40
Parchetul European (EPPO) anunţă că, marţi, au fost efectuate douăzeci şi cinci de percheziţii domiciliare în oraşul Focşani şi alte locaţii din judeţul Vrancea, în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă cu fonduri europene, destinate susţinerii companiilor înfiinţate de tineri defavorizaţi
18:40
Buzău: Anul agricol începe sub auspicii favorabile, dar cu avertismente clare pentru fermieri # Bursa
Punerea în funcţiune a staţiei meteorologice din cadrul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, în vara anului trecut, s-a dovedit a fi un instrument esenţial pentru agricultorii din zonă
18:40
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială anunţă, marţi, că a făcut 9.200 de controale anul trecut, aplicând amenzi de peste 8,4 milioane de lei
18:40
Guvernul britanic a anunţat marţi un pachet de sprijin pentru pub-uri şi localuri cu muzică live, revenind asupra creşterilor de impozite pe proprietate anunţate anul trecut, care au lăsat industria ospitalităţii în dificultate
18:30
Suedia avansează cu planurile de reducere a vârstei răspunderii penale de la 15 la 13 ani în cazurile grave, pe fondul creşterii numărului de copii recrutaţi de bandele criminale pentru a comite infracţiuni violente fără a se confrunta cu repercusiuni legale grave
18:30
Tragerea la sorţi de marţi, la sediul FR Handbal, a stabilit confruntările din optimile de finală ale Cupei României, fază din care intră în competiţie şi echipele din cupele europene
18:30
Meciul FCSB - Fenerbahce, care va avea loc, joi, în ultima etapă a grupei principale a Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă din Serbia, cu Nenad Minaković la centru
18:30
China transmite Moscovei că intenţionează să and #8222;consolideze coordonarea strategică and #8221; cu Rusia # Bursa
Ministrul chinez al apărării i-a spus marţi omologului său rus că ţările lor ar trebui să and #8222;îşi consolideze coordonarea strategică and #8221;, potrivit postului public de televiziune CCTV, care precizează că cei doi au avut o videoconferinţă
18:30
Preşedintele Donald Trump a reluat o afirmaţie puternică în discursul său despre relaţia Statelor Unite cu Israel, sugerând că statul and #8222;nu ar exista and #8221; fără acţiunile administraţiei sale, inclusiv loviturile împotriva Iranului şi sprijinul militar extins acordat Tel Avivului, potrivit G4Media.
18:30
Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunţat că există un jalon PNRR până pe 31 august pentru realizarea planurilor de restructurare pentru cel puţin trei companii de stat
18:30
Şeful Statului Major rus, Valeri Gherassimov, a vizitat trupele care luptă în estul Ucrainei, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Moscova, în timp ce ruşii, ucrainenii şi americanii urmează să poarte noi discuţii la Abu Dhabi, începând cu 1 februarie
18:30
Spitalul Judeţean and #8222;Sf. Pantelimon and #8221; din Focşani se confruntă cu un deficit de personal medical în Secţia Cardiologie, care va afecta asigurarea gărzilor începând cu data de 1 februarie. Situaţia a apărut după ce un medic şi-a reluat activitatea într-un alt judeţ, iar o altă colegă, aflată într-o sarcină cu risc, a intrat în concediu medical
18:20
Compania Wizz Air va introduce, din luna mai, două noi curse de la Iaşi către Milano-Malpensa şi Pisa, în timp ce AJet va avea zboruri de la Iaşi către Istanbul-Sabina Gokcen
18:20
Preşedintele Curţii Federale din Minnesota a ordonat directorului interimar al Serviciului de Imigrare şi Vamă al SUA (ICE) să se prezinte vineri în faţa instanţei pentru a explica personal de ce agenţia nu a respectat zeci de ordine judecătoreşti în ultimele săptămâni
18:10
Ministrul german al Apărării: and #8222;NATO şi SUA se apropie de un acord pentru o misiune comună în Groenlanda and #8221; # Bursa
Ministrul german al Apărării a transmis că discuţiile dintre NATO şi SUA pentru o misiune comună în Groenlanda au progresat semnificativ, potrivit dpa.
18:00
Hidroelectrica atinge un nou maxim istoric, susţinut de încrederea investitorilor şi proiecte strategice majore # Bursa
Astăzi, 27 ianuarie 2026, acţiunea Hidroelectrica S.A. a atins un nou maxim istoric, la 138,40 lei, cel mai ridicat nivel înregistrat de la listarea companiei la Bursa de Valori Bucureşti, din 12 iulie 2023. La această cotaţie, capitalizarea Hidroelectrica ajunge la 62,3 miliarde de lei. În perioada 1 septembrie 2025 - 27 ianuarie 2026, acţiunea a înregistrat o creştere de aproximativ 14%, evoluţie care reflectă interesul în creştere al investitorilor faţă de strategia de dezvoltare a companiei, stabilitatea financiară şi perspectivele favorabile pe termen mediu şi lung
17:50
Parlamentul norvegian a aprobat achiziţionarea unor echipamente de artilerie în valoare de două miliarde de dolari # Bursa
Parlamentul Norvegiei a aprobat un plan pentru achiziţionarea unor echipamente de artilerie cu rază lungă de acţiune în valoare de două militare de dolari pentru a consolida descurajarea ţării NATO împotriva Rusiei în Arctica, unde cele două naţiuni împart aceeaşi graniţă, conform Reuters.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.