„Cea mai puternică monedă din lume” a ajuns la maximul ultimilor 11 ani, însă asta provoacă îngrijorări în Elveția
HotNews.ro,
28 ianuarie 2026 16:30
Activele de refugiu au avut un început bun în 2026, incertitudinea generalizată la nivel internațional împingând aurul și argintul către noi recorduri, iar francul elvețian fiind tranzacționat la maximele ultimului deceniu. Însă, în Elveția, factorii…
• • •
Alte ştiri de HotNews.ro
Acum 5 minute
19:40
Singurul argument invocat de Kremlin pentru a respinge studiul care arată că rușii au pierdut 1,2 milioane de soldați în Ucraina până acum # HotNews.ro
Kremlinul a respins miercuri estimarea făcută de grup de experți americani potrivit căreia numărul victimelor militare ale Rusiei în războiul din Ucraina a ajuns la 1,2 milioane de oameni, spunând că aceste cifre nu prezintă…
19:40
VIDEO Cancelarul german Friedrich Merz: „Zilele regimului din Iran sunt numărate”, dar Vestul are opțiuni limitate # HotNews.ro
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat miercuri că zilele regimului iranian „sunt numărate”, dar a precizat că posibilitățile Occidentului de a interveni în Iran și Siria sunt „limitate”. Întrebat, într-o conferință de presă susținută alături…
Acum 30 minute
19:20
ULTIMA ORĂ Tranzacție surpriză în România – Cel mai mare conglomerat din Turcia cumpără Automecanica S.A. Mediaș # HotNews.ro
Compania turcă Otokar cumpără pachetul majoritar de acțiuni al Automecanica Mediaș, achiziționând o participație de 96%. După ce a câștigat cea mai mare licitație pentru vehicule blindate din istoria României, gigantul turc va avea acum…
Acum o oră
19:10
Merz oferă câteva detalii despre starea de sănătate a lui Donald Trump, „pe baza întâlnirilor mele cu el” # HotNews.ro
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat miercuri nu are niciun motiv să creadă că președintele SUA, Donald Trump, nu este apt să-și îndeplinească atribuțiile din motive de sănătate, scrie Reuters. „Pe baza întâlnirilor mele cu…
19:10
Marco Rubio spune că administrația Trump vrea transformarea Venezuelei într-o țară „prietenoasă, stabilă, prosperă și democratică” # HotNews.ro
Secretarul de Stat Marco Rubio a declarat miercuri în fața Senatului SUA că noii lideri ai Venezuelei se îndreaptă spre relații mai strânse cu Statele Unite, în prima sa audiere publică în fața parlamentarilor de…
19:00
Acuzații de consum de droguri și „ritualuri de inițiere potențial umilitoare” la o academie militară din Germania. Investigații în desfășurare # HotNews.ro
Ministerul german al apărării a anunțat miercuri că armata a lansat o investigație în privința acuzațiilor de consum de droguri de la o academie militară din țară, transmite AFP. „Nu numai că ar fi fost…
18:50
Atacat violent după ce a fost surprins cu Ilie Bolojan la un restaurant, Mihai Morar vine cu explicații: „Știu cine a făcut fotografia” # HotNews.ro
Vedeta Radio Zu răspunde celor care l-au atacat în ultimele zile pentru o fotografie în care apare alături de actualul premier, scrie PaginadeMedia. Morar spune că are o relație personală cu Bolojan de pe vremea…
Acum 2 ore
18:40
Ministerul pe care nu îl vrea nimeni. Ilie Bolojan nu a găsit încă un ministru al Educației, la mai bine de o lună de la demisia lui Daniel David # HotNews.ro
În ultimele două ședințe ale Biroului Politic Național ale PNL nu a existat nicio discuție despre numele persoanei care trebuie să primească sprijinul partidului pentru a ocupa funcția de ministru al Educației, au spus pentru…
18:20
Bolojan explică de ce România nu poate adera la zona euro mai repede, cum a făcut Bulgaria. „Până atunci, acest tip de problemă nu este agendă” # HotNews.ro
Premierul Ilie Bolojan afirmă că, până când România nu va atinge o cotă de deficit sub 3%, „nu este pe agendă” aderarea țării noastre la zona euro. „Aderarea României la zona euro este o temă…
18:20
„Fetele sunt învățate de mici că acesta e scopul lor”. Afișul folosit de un lanț de magazine de bricolaj, criticat de o organizație feministă # HotNews.ro
Un afiș cu o familie, postat în magazinele Leroy Merlin, a atras acuzații din partea Centrului Filia că încurajează stereotipurile despre femei și fete și promovează ideea că munca domestică aparține femeilor. Ce arată afișul?…
18:00
Consilierul lui Putin care a spus că rușii au un cromozom în plus față de restul lumii e criticat chiar în Rusia pentru noile sale manuale de istorie # HotNews.ro
Profesorii practicanți au depus un număr record de comentarii și reclamații cu privire la erorile factuale din noile manuale de istorie, elaborate sub supravegherea lui Vladimir Medinski, principalul consilier pe probleme culturale al președintelui Vladimir…
17:50
Traian Băsescu mai câștigă un proces după ce a fost lăsat fără privilegii. Ce sumă trebuie să îi plătească statul # HotNews.ro
Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză fostului președinte Traian Băsescu într-un proces cu Administrația Prezidențială prin care a cerut recuperarea indemnizației de fost șef al statului pentru perioada 2022 – 2025. Indemnizația…
17:50
Iranul avertizează că va răspunde „într-o manieră fără precedent” dacă va fi atacat de SUA # HotNews.ro
Iranul este pregătit pentru discuții cu Statele Unite, dar va răspunde fără precedent oricărui atac, a transmis miercuri misiunea Teheranului la Națiunile Unite, potrivit Reuters și AFP. „Iranul este pregătit pentru dialog, pe baza respectului…
17:50
Suedia vrea să interzică telefoanele mobile în școli, „o victorie atât pentru predare, cât și pentru sănătatea mintală” # HotNews.ro
Guvernul suedez a anunțat miercuri că propune interzicerea telefoanelor mobile în școlile primare și gimnaziale astfel încât elevii să se poată concentra asupra studiului în sala de clasă, transmite AFP. Dacă interdicția va intra în…
17:50
VIDEO Bolojan și Merz, într-o conferință comună, îi dau dreptate șefului NATO: „SUA au rol determinant în sistemul de apărare” al Europei / Memorandum româno-german pentru exporturile de armament # HotNews.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, într-o conferință de presă comună la Berlin cu cancelarul Friedrich Merz , că de zeci de ani, „pacea şi siguranţa în Europa sunt asigurate de NATO”, iar SUA au…
Acum 4 ore
17:20
Kremlinul e dispus să îl primească pe Zelenski pentru o întâlnire cu Putin: „Îi garantăm securitatea” # HotNews.ro
Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a declarat miercuri că orice întâlnire care ar putea avea loc între președintele rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar trebui să fie bine pregătită…
17:10
„Eu nu-mi schimb credința”. O discuție, pe ascuns, cu un preot român din Ucraina ridicat de armată pentru a fi dus pe front # HotNews.ro
Un preot român din Ucraina a fost reținut de militarii ucraineni la un punct de control și dus cu forța la un centru de recrutare, deși oamenii bisericii sunt exceptați de la serviciul militar. Într-o…
17:10
Ambasada americană i-a înfuriat pe danezi. Cum a explicat decizia de a îndepărta drapelele care îi onorau pe militarii uciși în Afganistan # HotNews.ro
Veterani din Danemarca au criticat miercuri ambasada Statelor Unite la Copenhaga pentru decizia de a îndepărta drapelele daneze care fuseseră amplasate în fața misiunii diplomatice în onoarea trupelor ucise în Afganistan, potrivit AFP. Ulterior, reprezentanții…
17:00
Escrocherie imobiliară în Chiajna. Cum au fost convinși cumpărătorii să semneze antecontracte pentru apartamente deja vândute / Prejudiciu de sute de mii de euro # HotNews.ro
Opt persoane care au semnat antecontracte pentru cumpărarea unor apartamente într-un complex rezidențial din comuna Chiajna, județul Ilfov, au rămas fără banii plătiți, după ce au descoperit că locuințele făceau deja obiectul unor promisiuni sau…
17:00
Șeful DNA a dat un interviu inedit pentru podcastul unui avocat: Prescripția „este sancțiunea pentru pasivitatea statului, nu a justiției” # HotNews.ro
Procurorul-șef DNA Marius Voineag a fost prezent în podcastul avocatului Florentin Țucă în care a vorbit despre cei trei ani în fruntea instituției, dar și „recentele atacuri la adresa justiției”, am vorbit despre fenomenul „telejustiției”…
16:50
Germania și cele cinci țări din UE pe care le-a chemat încearcă să avanseze azi cu planul pentru o Europă „cu două viteze”. Ce își propun # HotNews.ro
Miniștrii din șase economii europene importante, printre care Germania și Franța, vor discuta miercuri planurile de a continua proiectele comune fără restul UE, în cadrul unui efort care își propune să ușureze luarea rapidă a…
16:40
Titi Aur respinge ipoteza înaintată de un supraviețuitor al accidentului cu șapte morți: „Nu cred că este posibil” # HotNews.ro
Sunt șanse minime ca sistemul de asistență la menținerea benzii de circulație să fi fost de vină pentru accidentul în care au murit șapte oameni, marți, în județul Timiș, a spus pentru HotNews pilotul Titi…
16:30
Gránit Asset Management, companie ungară controlată de István Tiborcz, a bătut palma cu suedezii de la Skanska pentru a cumpăra și a doua clădire din complexul de birouri Equilibrium din București, potrivit Profit.ro. Firma omului…
16:30
„Cea mai puternică monedă din lume” a ajuns la maximul ultimilor 11 ani, însă asta provoacă îngrijorări în Elveția # HotNews.ro
Activele de refugiu au avut un început bun în 2026, incertitudinea generalizată la nivel internațional împingând aurul și argintul către noi recorduri, iar francul elvețian fiind tranzacționat la maximele ultimului deceniu. Însă, în Elveția, factorii…
16:10
Decizie a instanței într-un scandal din campania pentru prezidențiale în care a fost acuzată Elena Lasconi # HotNews.ro
Fosta președintă USR Elena Lasconi a câștigat în instanță procesul cu femeia care a susținut că Lasconi a lucrat la SRI și că actuala primăriță a obținut chiar și un apartament din partea serviciului de…
15:50
Rusia vrea să declare internetul prin satelit și smartphone-urile occidentale amenințări pentru securitatea sa națională # HotNews.ro
Dispozitivele mobile, sistemele de internet prin satelit precum „Starlink”, precum și serviciile de email și alte tehnologii IT ale companiilor occidentale sunt folosite pentru „influența distructivă a tehnologiei informației” împotriva Rusiei, afirmă Dmitri Gribkov, secretar…
15:50
StartupCafe.ro: Business CheckIn. De la HR-istă, la antreprenoare. Cristina tocmai și-a deschis propriul studio de pilates în Popești-Leordeni # HotNews.ro
Cristina Drăghici (foto) a intrat în antreprenoriat după un parcurs profesional construit în mediul corporate, în special în zona de resurse umane. Absolventă de Informatică Managerială și cu studii complementare în domeniul medical, ea a…
Acum 6 ore
15:40
Șeful Fiscului, despre „o nebunie generală că ANAF-ul te controlează dacă ai rude”: „Sunt oameni cu venituri zero care își cumpără mașini de 150.000 de euro pe numele bunicii de 87 de ani” # HotNews.ro
Nicio persoană nu este controlată de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) doar pe baza rudelor sale, a subliniat șeful ANAF într-o declarație de presă, dar persoanele cu venituri nedeclarate sau cu bunuri peste măsura…
15:40
Top 10 al celor mai bune universități din Europa este dominat de universități britanice. Cel mai bine plasată universitate din România în clasamentul universităților din Europa realizat de QS World University Rankings este „Babeș Bolyai”.…
15:40
Rollercoaster-ul temperaturilor în februarie. Un val de aer foarte rece dinspre Rusia ajunge în România, însă va fi și un episod primăveratic # HotNews.ro
Luna februarie va fi o lună a contrastelor termice, a anunțat, miercuri, Administraţia Naţională de Meteorologie. Vremea va fi asemănătoare cu cea din prima lună a anului, cu intervale de timp în care se va…
15:30
Primărița din Câmpulung, Elena Lasconi, fostă președintă a USR și candidată la prezidențiale, a demisionat miercuri de la șefia filialei locale a partidului. Lasconi a declarat pentru Cotidianul că la mijloc nu este vorba despre…
14:40
VIDEO Momentul în care congresmana Ilhan Omar a fost stropită cu o substanță necunoscută în timpul unui discurs în Minneapolis # HotNews.ro
Reprezentanta democrată Ilhan Omar a fost atacată de către un bărbat, marți, în Minneapolis, cu o substanță necunoscută, în timpul unei ședințe publice în cadrul căreia a cerut abolirea „definitivă” a ICE și demisia secretarului pentru Securitate…
14:40
Scandalul afaceristului turc lăsat de permisie deși e condamnat pentru crimă: Ministrul Justiției se plânge de numărul prea mare de deținuți din penitenciare # HotNews.ro
Ministrul Justiției a explicat că există o „mare problemă” în sistemul penitenciar din România – numărul prea mare de deținuți, raportat la numărul de agenți de pază ai Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Pentru a…
14:30
„Exploziile accidentale de gaze nu sunt fenomene naturale”: Noi critici la schimbările propuse la asigurarea obligatorie a locuințelor # HotNews.ro
Consiliul Economic și Social (CES) a transmis recent un aviz nefavorabil la proiectul de lege care propune ca riscul de explozie accidentală de gaze să fie acoperit de asigurarea obligatorie a locuințelor. „Asimilarea exploziilor accidentale…
14:30
FOTO Cum fura Securitatea din coletele românilor și ce se afla pe lista obiectelor confiscate din pachetele primite din străinătate # HotNews.ro
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat miercuri mai multe documente din arhiva fostei Securități, care arată cum românilor le erau desfăcute și golite coletele primite din străinătate de la rude care reușiseră…
14:30
Guvernul Meloni clarifică rolul agenților americani ICE la Jocurile Olimpice Milano Cortina, pe fondul furiei publice izbucnite în Italia # HotNews.ro
Prezența agenților ICE în timpul viitoarelor Jocuri Olimpice de iarnă de la Milano Cortina a generat o reacție violentă în Italia, pe fondul șocului provocat de tacticile utilizate de aceștia în SUA, scrie Financial Times.…
14:20
ULTIMA ORĂ Donald Trump amenință explicit Iranul cu o intervenție militară, „la fel ca în cazul Venezuelei”: „Timpul se scurge” # HotNews.ro
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri după-amiaza Iranul cu o intervenție militară și a amintit regimului de la Teheran de acțiunea SUA în Venezuela. Știre în curs de actualizare.
14:10
Fundașul spaniol Esteban Orozco, în vârstă de 27 de ani, a fost transferat definitiv de la echipa de fotbal FC Argeș la formația Unirea Slobozia, au anunțat, miercuri, cele două cluburi,scrie Agerpres. Esteban Orozco a…
13:50
Cercetătorii au lansat un sistem care reduce dramatic timpul necesar pentru prezicerea unei furtuni # HotNews.ro
O echipă de oameni de știință din Hong Kong a dezvoltat un sistem de prognoză meteo bazat pe inteligență artificială (AI), capabil să prezică furtuni și ploi torențiale cu până la patru ore înainte ca…
Acum 8 ore
13:40
Poza trimisă de Putin, făcută împreună cu Trump în Alaska, înrămată și agățată pe un perete de la Casa Albă # HotNews.ro
O fotografie a președintelui american Donald Trump alături de liderul rus Vladimir Putin a fost expusă în holul reședinței oficiale din Washington, potrivit corespondentei PBS News la Casa Albă, Elizabeth Landers, relatează Ukrainska Pravda. Fotografia…
13:30
Fost senator condamnat la închisoare după ce a drogat o colegă deputat cu intenția de o agresa, în Franța # HotNews.ro
Fostul senator Joël Guerriau a fost condamnat marți la 4 ani de închisoare, dintre care 18 luni cu executare, pentru drogarea deputatei Sandrine Josso. Sentința instanței din Paris marchează un moment simbolic în lupta împotriva „supunerii chimice”, temă centrală în…
13:10
„O tendință a noii generații să prioritizeze echilibrul dintre viață și muncă”. Surpriza din alegerea noii generații de rezidenți # HotNews.ro
Dermatologia a devenit, de câțiva ani, cea mai „râvnită” specialitate medicală în rândul celor mai buni medici rezidenți din România. Este România o excepție sau vorbim despre o tendință în Europa, pe datele comparative din…
13:10
Accident mortal în București. Un pieton a fost lovit în plin de un camion. Tramvaiul 21, blocat pe ambele sensuri # HotNews.ro
Accidentul a avut loc miercuri dimineața la intersecția Strada Gherghiței cu Șoseaua Colentina din sectorul 2 al Capitalei. O persoană care voia să traverseze strada și-a pierdut viața, a anunțat Brigada Rutieră. Accidentul a fost…
13:10
Procurorii ungari l-au pus oficial sub acuzare pe primarul liberal al Budapestei, dar cer să fie pedepsit fără proces pentru organizarea unei adunări ilegale # HotNews.ro
Procurorii din Ungaria au formulat acuzații împotriva primarului liberal al Budapestei, Gergely Karacsony, pentru rolul său în organizarea unui miting pentru drepturile comunității LGBTQ+ și solicită aplicarea unei amenzi penale fără organizarea unui proces, transmit…
13:10
Copilul se taie. Se arde cu bricheta. Se lovește, se zgârie. Cum ajunge un copil la automutilare și ce pot face părinții ca să oprească suferința # HotNews.ro
Sunt gesturi prin care copilul sau adolescentul își provoacă durere ca să facă față unei stări emoționale copleșitoare. Automutilarea la adolescenți este adesea înțeleasă greșit: confundată cu o fază, un gest de manipulare sau un semn…
13:10
VIDEO: „Moare SRL-ul românesc!”- frizează ridicolul. Ministrul Pîslaru a explicat cum ar putea funcționa de fapt EU Inc., prin care românii își vor putea lansa firme europene în orice stat UE, online # HotNews.ro
Cetățenii din Uniunea Europeană, inclusiv românii, își vor putea înregistra întreprinderi europene, online, în 48 de ore, în oricare dintre cele 27 de țări UE, potrivit anunțului făcut de președinta Comisiei Europene la Forumul Economic…
12:50
Fierbe Coaliția: Miniștrii PSD, convocați în ședință de Grindeanu la o zi după ce Bolojan a spus că nu exclude varianta unui guvern minoritar # HotNews.ro
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, se întâlnește cu cei șapte miniștri PSD pentru a discuta despre bugetul pentru anul 2026, cu declarat pentru HotNews surse din partid. Ședinta vine la o zi după ce premierul Bolojan…
12:50
Una din țările nordice îi ademenește pe specialiștii din Silicon Valley sătui să lucreze peste program: „Ți se îngustează gândirea dacă doar muncești” # HotNews.ro
Finlanda intră în competiția globală pentru atragerea talentelor din tehnologie, țara nordică depunând eforturi pentru a atrage specialiști IT din străinătate, în special din Statele Unite. Scopul este atragerea inginerilor și cercetătorilor care lucrează în…
12:40
Schoenherr a asistat asociatul unic al All Birotic Devices Trade & Service (ABD), o companie românească de tehnologie specializată în recondiționarea de echipamente IT, în cadrul vânzării companiei către Foxway, lider european în domeniul tehnologiei…
12:30
O mină marină a fost descoperită miercuri dimineața de către militarii de la poligonul de tragere Midia, au transmis reprezentanții MApN. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, militarii au depistat, miercuri, în jurul orei 10.05, mina marină…
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.