Atacantul Karim Benzema consideră jignitoare oferta de prelungire a contractului cu Al-Ittihad

News.ro, 29 ianuarie 2026 17:30

Aventura cu Al-Ittihad ar putea lua sfârşit mai devreme decât se preconiza pentru atacantul Karim Benzema.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
19:20
Salvamontişti şi poliţişti de frontieră intervin, joi seară, pentru recuperarea a doi tineri ucraineni rămaşi blocaţi într-o zonă greu accesibilă din Munţii Maramureşului, fără provizii. Misiunea are loc în condiţii dificile, temperaturile fiind foarte scăzute, iar stratul de zăpadă depăşind doi metri în unele zone.
19:20
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Iaşi au descoperit, în urma unor acţiuni în zona de competenţă, şase autoturisme aflate în atenţia autorităţilor europene, estimate la o valoare de aproximativ 2 milioane de lei. Trei dintre maşini fuseseră dezmembrate pentru a fi transportate şi exportate pentru a ascunde provenienţa acestora.
19:20
Tribunalul Federal Elveţian a anunţat, joi, într-un comunicat, că a admis cererile de revizuire în cazul medaliei Anei Bărbosu de la Jocurile Olimpice de la Paris pe baza unei “înregistrări audiovizuale” descoperite după hotărârea TAS în acest caz.
Acum 30 minute
19:00
Kremlinul estimează joi că ”potenţialul” unor negocieri rodnice în dosarul nuclear iranian este ”departe de a fi epuizat”, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că ”ceasul ticăie” împotriva Teheranului înaintea unui atac american, relatează AFP.
Acum o oră
18:50
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi urmează să efectueze vineri o vizită în Turcia, care doreşte să medieze în vederea unei liniştiri a tensiunilor între Iran şi Statele Unite, anunţă joi un oficial de la Ministerul turc de Externe, relatează AFP.
18:50
Microbuzul de nouă locuri care trasporta zece suporteri ai echipei greceşti de fotbal PAOK, implicat în accidentul din judeţul Timiş soldat cu şapte morţi şi trei răniţi, fusese închiriat de la o firmă din Edessa şi nu dispunea de sistem de asistenţă la menţinerea benzii de circulaţie (lane assist), relatează presa elenă. Potrivit jurnaliştilor greci, la momentul actual, scenariul cel mai probabil în privinţa cauzelor producerii tragediei este cel al distragerii atenţiei şoferului. În schimb, conform primelor estimări, este exclusă varianta unei defecţiuni mecanice, cum ar fi o pană de cauciuc sau contactul cu un alt vehicul înainte de coliziunea cu tirul, adaugă ziariştii greci.
18:30
Miniştrii de Externe ai Uniunii Europene au aprobat joi adăugarea Corpului Gardienilor Revoluţiei din Iran (CGRI) pe lista europeană a organizaţiilor teroriste, anunţă pe X şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, relatează AFP.
18:30
Boxerul profesionist american Gervonta „Tank” Davis a fost arestat joi, pentru tentativă de răpire, sechestrare ilegală şi vătămare corporală. El va rămâne într-o închisoare din Miami.
Acum 2 ore
18:10
Miniştrii de Externe ai Uniunii Europene au aprobat joi adăugarea Corpului Gardienilor Revoluţiei din Iran (CGRI) pe lista europeană a organizaţiilor teroriste, anunţă pe X şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, relatează AFP.
18:10
Poliţiştii din Petroşani, judeţul Hunedoara, s-au sesizat din oficiu, joi, după ce un bărbat a ameninţat mai multe persoane în timpul unui live pe reţelele de socializare. În plus, bărbatul s-a dezbrăcat în timpul transmisiunii, a înjurat şi a avut un comportament indecent.
18:00
Apa din reţeaua publică din Curtea de Argeş conţine Clostridium perfringens, potrivit rezultatelor analizelor de laborator prezentate, joi, de compania de apă din zonă, Preşedintele PNL Argeş, Alina Gorghiu, cere măsuri de la autorităţile locale şi judeţele, apreciind că este inacceptabil ca de patru luni 50.000 de oameni să nu aibă acces la apă potabilă. De asemenea, AUR anunţă că va participa, sâmbătă, la un protest faţă de autorităţile locale şi compania de apă.
17:50
Clubul francez Rennes şi saudiţii de la Al-Hilal au ajuns joi la un acord pentru transferul atacantului de 18 ani Kader Meite la clubul din Arabia Saudită.
17:40
Emisarul preşedintelui american Donald Trunmp la Minneapolis, Tom Homan, s-a angajat joi ”să restabilească legea şi ordinea” în acest oraş zguduit de uciderea de la începutul lui ianuarie a doi americani de către agenţi federali în două incidente, relatează AFP.
17:30
Aventura cu Al-Ittihad ar putea lua sfârşit mai devreme decât se preconiza pentru atacantul Karim Benzema.
Acum 4 ore
17:20
Emisarul preşedintelui american Donald Trunmp la Minneapolis, Tom Homan, s-a angajat joi ”să restabilească legea şi ordinea” în acest oraş zguduit de uciderea de la începutul lui ianuarie a doi americani de către agenţi federali în două incidente, relatează AFP.
17:20
Miniştrii de Externe ai Uniunii Europene au aprobat joi adăugarea Corpului Gardienilor Revoluţiei din Iran (CGRI) pe lista europeană a organizaţiilor teroriste, anunţă pe X şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, relatează AFP.
17:10
Emisarul preşedintelui american Donald Trunmp la Minneapolis, Tom Homan, s-a angajat joi ”să restabilească legea şi ordinea” în acest oraş zguduit de uciderea de la începutul lui ianuarie a doi americani de către agenţi federali în două incidente, relatează AFP.
17:10
Trupurile neînsufleţite ale celor şapte suporteri ai echipei PAOK Salonic, morţi în accidentul de marţi de lângă Lugoj, sunt transportate, joi, cu un avion militar care a sosit pe Aeroportul Internaţional Timişoara din Grecia.
17:10
Românii îşi aleg maşinile în funcţie de preţ, rezistenţă, disponibilitatea de piese şi service-uri, dotări, costuri reduse de întreţinere şi eficienţă financiară, astfel că 7 din 10 autoturisme înmatriculate în 2025 sunt din categoria maşini rulate, potrivit datelor oficiale DRPCIV, publicate de markeplace-ul Plus-Auto.ro. Volkswagen, Dacia şi BMW predomină în alegerile şoferilor, iar SUV-urile sunt preferate în Bucureşti.
17:10
Şeful armatei iraniene, Amir Hatami, a anunţat joi că a dotat regimentele de luptă cu 1.000 de drone şi se declară pregătit pentru un „răspuns zdrobitor” dat oricărei ameninţări externe, în condiţiile în care Donald Trump pare să-şi reînnoiască presiunea şi, potrivit unor surse, să ia în calcul un nou atac ţintit asupra Iranului, iar Uniunea Europeană decide dacă va pune trupele de elită ale regimului islamic, Corpul Gardienilor Revoluţiei, pe lista sa cu organizaţii teroriste, toate aceste tensiuni acumulându-se în urma reprimării violente a celor mai ample proteste cu care s-a confruntat conducerea de la Teheran în ultimele decenii.
17:00
Preşedintele PSD Bucureşti, Daniel Băluţă, a transmis joi, după şedinţa CGMB în care consilierii PSD au respins majorarea tariferlor biletelor STB, că Primarul General a găsit de cuviinţă să înceapă să “rezolve” problemele critice ale oraşului pe spatele bucureştenilor. Băluţă arată că se opune categoric acestei măsuri profund greşite şi nu va susţine niciodată politici care lovesc direct în oamenii vulnerabili, adăugând că ceea ce vedem astăzi în Bucureşti nu este un accident, ci este continuarea şi radicalizarea unei politici nocive promovate de premierul Ilie Bolojan, ce distruge puterea de cumpărare, prăbuşeşte nivelul de trai şi încearcă, în mod deliberat, să îngenuncheze Capitala.
17:00
Sabin Gherdan, avocatul Anei Bărbosu, a confirmat joi că Tribunalul Federal Elveţian a dispus trimiterea cazului medaliei de la JO a Anei Bărbosu spre rejudecare la TAS.
17:00
Rata anuală a inflaţiei va continua să descrească lent în primele trei luni ale anului curent, relativ în linie cu prognoza pe termen mediu din noiembrie 2025, care indica scăderea modestă a acesteia în prima jumătate a anului 2026 şi pe o traiectorie fluctuantă, potrivit noilor date şi analize publicate de Banca Naţională a României (BNR). Referitor la perspectiva pe termen foarte scurt a poziţiei ciclice a economiei, membrii Consiliului de administraţie au observat că noile evaluări indică o stagnare a activităţii economice în trimestrele IV 2025 şi I 2026, în contextul măsurilor fiscal-bugetare deja implementate şi al nivelului ridicat al ratei anuale a inflaţiei.
16:40
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, explică joi votul din şedinţa CGMB în care mai multe proiecte pe care le-a propus au fost respinse de noua majoritate, precizând că PSD, PPUSL şi AUR au dorit o şedinţă de calibrare, de măsurare a forţelor, să înţeleagă că este dependent de ei şi anunţând că îi invită săptămâna viitoare la negocieri. Potrivit lui Ciucu, situaţia Primăriei este atât de precară, încât îi este teamă că discută despre praful de pe tobă.
16:40
Salvamont Argeş anunţă că a intervenit, în zona greu accesibilă a localităţii Nucşoara, pentru a acorda primul ajutor şi a transporta o persoană care a fost atacată de mistreţ. Victima prezenta multiple traumatisme şi pierdere de sânge.
16:40
Kievul a luat legătura cu SpaceX, compania americană a lui Elon Musk, după acuzaţii potrivit cărora dronele de atac ruseşti ar folosi sistemul său de internet prin satelit Starlink în timpul atacurilor din Ucraina, a anunţat joi ministrul ucrainean al apărării, relatează Reuters şi AFP.
16:40
Un minut de reculegere va fi ţinut în această seară la Groupama Stadium înaintea meciului din Liga Europa dintre Olympique Lyon şi PAOK, în memoria suporterilor decedaţi într-un accident rutier în România.
16:40
Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunţă că s-a stabilit un calendar clar pentru funcţionarea semnăturii electronice şi că s-au axat pe blocajele reale din utilizarea semnăturii electronice, pe interpretările diferite la plecare şi pe ce trebuie schimbat ca digitalizarea să începe să funcţioneze.
16:30
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat agenţii economici din Complexul ”Dragonul Roşu” şi au găsit mai multe nereguli, printre care jucării periculoase, vânzarea unor produse textile fără menţionarea obligatorie a compoziţiei fibroase, echipamente electrice de joasă tensiune, fără documente, care să ateste că sunt conforme cu normele de siguranţă ale Uniunii Europene. Echipele de control au dat amenzi de aproape 900.000 de lei şi au oprit temporar de la vânzare produse de peste cinci milioane de lei.
16:20
Cu câteva luni înainte de vizita lui Donald Trump la Beijing, China a avertizat joi Statele Unite în privinţa obstacolelor „sortite eşecului”, în condiţiile în care administraţia americană a indicat săptămâna trecută, în mult aşteptata sa Strategie de apărare naţională, intenţia de a „descuraja prin forţă” Beijingul în regiunea Indo-Pacific, relatează AFP.
16:20
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a transmis, joi, că 17,7 milioane de pasageri au ales, în 2025, aeroporturile din Capitală, în creştere cu peste 10% faţă de anul precedent.
16:20
WTA a reacţionat după criticile şi îngrijorările exprimate în special de Coco Gauff şi Iga Swiatek cu privire la omniprezenţa camerelor de filmat la Openul Australiei. Instanţa care guvernează circuitul de tenis feminin s-a aliat jucătoarelor sale, în timp ce directorul Grand Slamului australian, Craig Tiley, a reacţionat şi el la polemică.
16:20
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, afirmă, în legătură cu dezbaterile din societate privind scăderea vârstei de la care minorii să răspundă penal, în contextul crimei din Timiş, că „nu cu legislaţie penală se rezolvă toate problemele”, ci „prevenţia este foarte importantă”. Ministrul spune că în România „lipseşte o strategie naţională integrată cu privire la abordarea acestui fenomen de infracţionalitate a minorilor”, care să conţină şi componente de prevenţie, educaţionale, de asistenţă socială şi „la final această componentă sancţionatorie”. Declaraţia a fost făcută în contextul în care, joi, „Salvaţi Copiii” avertiza că scăderea vârstei în cazul răspunderii penale a copiilor care comit infracţiuni „nu este o soluţie” pentru „a corecta cauzele” care duc la „evenimente tragice”, ci „poate deschide un cerc vicios al delincvenţei”, cu atât mai mult cu cât sistemul românesc de protecţie şi reabilitare a acestor inori este „marcat de lipsuri”.
16:10
Sindicaliştii SANITAS anunţă, joi, că au discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre preconizata reducere cu 10% a cheltuielilir de personal, primid asigurări, ”în procent de 90%, că unităţile sanitare publice cu paturi şi serviciile publice de ambulanţă vor fi exceptate.
16:00
Tribunalul Federal Elveţian a dispus trimiterea cazului privind medalia de bronz câştigată de gimnasta Ana Maria Bărbosu la Jocurile Olimpice de la Paris spre rejudecare la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Potrivit golazo.ro, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv îi acordase această medalie, în urma unei contestaţii depusă de delegaţia României, Tribunalul Federal Elveţian întoarce cazul spre rejudecare.
16:00
Un deţinut de la Penitenciarul Iaşi este cercetat pentru tentativă la omor şi s-a dispus arestarea sa în această cauză, după ce l-a înjunghiat pe un altul. Incidentul s-a produs pe holurile penitenciarului, fiind folosit un cuţit semiartizanal.
15:50
Preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, susţine că mediul de afaceri trebuie să apere cota unică de impozitare, el apreciind că datorită acestei cote, economia României a crescut de patru ani în ultimii 20 de ani.
15:50
Tribunalul Federal Elveţian a dispus trimiterea cazului privind medalia de bronz câştigată de gimnasta Ana Maria Bărbosu la Jocurile Olimpice de la Paris spre rejudecare la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Potrivit golazo.ro, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv îi acordase această medalie, în urma unei contestaţii depusă de delegaţia României, Tribunalul Federal Elveţian întoarce cazul spre rejudecare.
15:50
Premierul Ilie Bolojan afirmă, joi, că vizita de la Berlin a întărit parteneriatele economice şi strategice, el anunţând că i-a adresat cancelarului Merz invitaţia de a veni la Bucureşti, ca să continue discuţiile şi să ducă proiectele comune mai departe.
15:40
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi în Bundestag că Europa şi-a regăsit „respectul de sine” prin susţinerea unei ordini globale bazate pe reguli şi a îndemnat la consolidarea NATO în Europa, continuând totodată să întindă mâna cooperării către Statele Unite, relatează Reuters.
15:40
Secţia pentru procurori a CSM solicită să fie garantat accesul procurorilor la dosarele instanţelor, după ce Secţia pentru judecători a limitat accesul la personalul instanţelor, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, alţi participanţi la proces urmând să utilizeze dosarul electronic. ”Restricţionarea accesului Ministerului Public ca reprezentant al intereselor generale ale societăţii la aplicaţia ECRIS, fără nici o justificare logică şi fără o alternativă funcţională, reprezintă expresia unei greşite înţelegeri a rolului fiecărui participant la procesul penal”, afirmă Secţia pentru procurori a CSM după ce a primit sesizări din partea mai multor unităţi de Parchet.
15:30
Analizele făcute de anchetatori au arătat că şoferul grec al microbuzului implicat în accidentul rutier din Timiş, în care şapte oameni au murit şi alţi trei au fost răniţi, consumase cannabis şi cocaină, dar şi alcool. Expertiza tehnică cu privire la o eventuală blocare a volanului în timpul depăşirii nu s-a finalizat.
15:30
Tenorul vedetă Roberto Alagna, bolnav, nu a putut încheia interpretarea operei Turandot la Royal Opera House din Londra şi a fost înlocuit în ultimul moment cu directorul său muzical. Acesta din urmă nu a fost în măsură să cânte „Nessun Dorma”, una dintre cele mai celebre arii de operă.
Acum 6 ore
15:20
Baza de cantonament a naţionalei Spaniei pentru Cupa Mondială din 2026 va fi situată în oraşul Chattanooga, din statul Tennessee (sud), la aproximativ două ore de mers cu maşina de Atlanta, unde ibericii vor disputa două dintre cele trei meciuri din grupă.
15:20
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSM;B) anunţă că a fost finalizată prima Bancă de Ţesuturi din România, investiţie de 6,2 milioane de euro.
15:10
Dosarul taximetristului agresat de trei copii cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani a fost preluat de Tribunalul Mureş, care face cercetări pentru tentativă de omor, deşi iniţial a vizat infracţiuunea de tâlhărie calificată. Adolescenţii de 15 şi 16 ani au fost arestaţi preventiv.
15:00
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a vorbit, joi, la finalul primei şedinţe de consiliu pe care a condus-o, despre necesitatea schimbării modului în care sunt gândite politicile de dezvoltare la nivel judeţean, subliniind că administraţia nu trebuie să funcţioneze pe criterii politice sau individuale.
15:00
Femeia suspectată că şi-a ucis mama, ajutată de o asistentă medicală, pentru a intra în posesia averii acesteia rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a decis să menţină hotărârea Tribunalului Sibiu prin care a fost prelungită măsura privativă de liberatate în cazul acesteia.
14:50
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a respins, joi, proiectul privind majorarea preţului unei călătorii metropolitane de la 3 lei la 5 lei. Proiectul a fost respins cu 23 de voturi ”pentru”, 22 abţineri si 5 voturi împotrivă. Prrimarul Ciprian Ciucu a declarat în şedinţă că este extrem de îngrijorat cu privire la situaţia STB şi că e foarte puţin probabil să se evite insolvenţa.
14:50
Transmisia în direct a canalului portughez de ştiri Now a fost perturbată, miercuri seară, de golul marcat de Benfica Lisabona la finalul meciului cu Real Madrid, care a asigurat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.