Percheziţii la firme care au făcut transporturi agabaritice neconfome. Prejudiciul se ridică la 1,6 milioane €
ObservatorNews,
4 februarie 2026 13:00
Poliţiştii au făcut 14 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Prahova, Constanţa şi Gorj, într-un dosar de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Potrivit anchetatorilor, sunt vizaţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale şi pe acţiuni, care ar fi făcut peste 1.300 de transporturi agabaritice şi ar fi declarat, în cererile de eliberare a autorizaţiilor, date tehnice neconforme caracteristicilor reale ale transporturilor, cu scopul de a reduce tariful de drum. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 1.600.000 de euro.
• • •
Alte ştiri de ObservatorNews
Acum o oră
14:40
Un poliţist din Ialomiţa, aflat în timpul liber, a găsit 10.000 de euro pe jos. Reacţia imediată a agentului # ObservatorNews
Un agent de poliţie din cadrul Biroului Ordine Publică Feteşti a găsit şi a restituit proprietarului o sumă de 10.000 de euro, bani pierduţi în zona unei bănci din municipiul Feteşti, a informat miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa.
14:30
Cinci obiceiuri aparent banale care ne scurtează viața. Trei dintre ele, la fel de periculoase ca fumatul # ObservatorNews
Alcoolul și fumatul sunt recunoscute drept factori majori de risc pentru sănătate, însă specialiștii atrag atenția că și unele obiceiuri considerate "normale" pot avea efecte la fel de grave asupra organismului. Medicul Mihail Pautov avertizează că anumite comportamente zilnice cresc riscul de boli cronice, infarct, depresie și pot reduce semnificativ speranța de viață.
14:30
Ce i-a spus Putin lui Xi Jinping după ce liderii occidentali au vizitat Beijingul. Mesajul ascuns al discuţiei # ObservatorNews
Președintele Chinei, Xi Jinping, a vorbit miercuri prin videoconferință cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Liderul rus a calificat alianţa politică, economică şi de securitate dintre Moscova şi Beijing drept o forţă "stabilizatoare" într-un "context de turbulențe globale tot mai mari" şi a spus că parteneriatul lor este exemplar.
14:20
Jurist: "Tendinţa de rigidizare a societăţii faţă de copii este urmată de consecinţe negative" # ObservatorNews
Vă aducem acum în atenţie un subiect pe care cu siguranţă îl ştiţi deja dar peste care intenţionat am lăsat timpul să se aştearnă puţin, emoţiile să se mai tempereze. Vorbim despre petiţia pentru Legea Mario, legea prin care peste 30.000 de oameni cer ca răspunderea penală a minorilor să înceapă de la vârsta de 10 ani.
Acum 2 ore
14:10
Fiara care terorizează zi și noapte sătenii din Vadu. Oamenii și-au ridicat garduri electrice sau din beton # ObservatorNews
Localnicii din satul Vadu, judeţul Constanţa, sunt terorizaţi de şacali. Animalele s-au înmulțit peste măsură în ultima perioadă şi acum atacă animalele din curţile oamenilor.
14:00
Bătrână de 81 de ani, omorâtă de un tânăr de 18 ani, în Olt. Individul a lovit-o cu un lemn în cap # ObservatorNews
O femeie de 81 de ani a fost omorâtă de un tânăr de 18 ani, care a lovit-o cu un lemn în cap. Agresorul a reacţionat astfel pentru că se temea că victima va anunţa Poliţia fiindcă îi dăduse bancnote euro false în schimbul unei sume de bani.
14:00
De la fast-food la fine dining: Cartofii prăjiți se reinventează și devin preparatele vedetă din farfurie # ObservatorNews
Cartofii prăjiți nu mai sunt demult doar o garnitură, ci au devenit un preparat de sine stătător, tot mai prezent în meniurile restaurantelor. De la simple porții clasice până la combinații sofisticate cu brânzeturi fine, trufe sau sosuri speciale, cartofii ajung tot mai des în centrul farfuriei.
14:00
Joi, 5 februarie 2026, este prăznuită Sfânta Muceniţă Agata, sfântă cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
14:00
5 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului # ObservatorNews
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 5 februarie de-a lungul timpului.
14:00
Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că joi, 5 februarie 2026, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.
13:50
Livrator nigerian, tâlhărit de 3 tineri din Bucureşti pentru 200 de lei. Agresorii, prinşi de poliţie # ObservatorNews
Trei tineri din Sectorul 6 al Capitalei au jefuit un livrator pe care îl chemaseră cu comanda. Agresorii au fost reţinuţi rapid de poliţie.
13:40
Kremlinul anunţă că "operaţiunea militară specială" în Ucraina "va continua" atât timp cât Kievul nu-i acceptă condiţiile, în prima zi a celei de a doua runde de negcieri directe la Abu Dhabi
13:40
Anchete după prăbușirea turnului bisericii din Cehu Silvaniei. Proiectant: În ziduri au apărut recent fisuri # ObservatorNews
Jumătate de mileniu de istorie s-a făcut praf seara trecută, după ce turnul bisericii reformate din orașul Cehu Silvaniei, județul Sălaj, s-a prăbuşit. Este vorba despre o biserică monument istoric care era în plin proces de renovare. În momentul prăbuşirii, o poliţistă a fost rănită. Şi o maşină a fost distrusă după ce a fost prinsă sub dărâmături. Acum se fac mai multe anchete.
13:30
Preşedintele AUR, George Simion, a cerut, miercuri, "revenirea la democraţie", la votul poporului şi organizarea de alegeri parlamentare anticipate.
13:30
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru miercuri, 4 februarie 2026, iar cifrele arată că indicele ROBOR la 3 luni este în staţionare, în raport cu cifrele date publicităţii în ziua precedentă.
13:20
Un sat care a apărut în Game of Thrones a devenit atracție turistică: "M-aș muta acolo într-o clipă" # ObservatorNews
Un sat care a apărut în serialul Game of Thrones a devenit o atracție turistică. Turiștii sunt atrași de vechile case, de peisajele uimitoare și de peșterile spectaculoase. Toate acestea au apărut în celebrul serial.
13:20
Curs BNR, 4 februarie 2026. Leul românesc pierde teren important în raport cu lira sterlină # ObservatorNews
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru miercuri, 4 februarie 2026, iar cifrele arată că leul românesc a pierdut teren important în raport cu lira sterlină.
13:20
Preţul aurului, 4 februarie 2026. Preţul pentru un gram de aur a crescut cu peste 17 lei # ObservatorNews
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru miercuri, 4 februarie 2026, iar cifrele arată că preţul pentru un gram de aur este în creştere, faţă de preţul afişat în ziua precedentă.
Acum 4 ore
13:10
Tigru siberian liber într-o curte în Dâmbovița. Menajerie ilegală, promovată pe TikTok: Vai ce mare s-a făcut! # ObservatorNews
Un tigru siberian a fost filmat liber într-o curte din județul Dâmbovița, stârnind dezbateri dacă imaginile sunt generate cu inteligență artificială sau filmate în altă țară. Poliția a deschis un dosar penal pentru suspiciune de deținere ilegală a unui animal sălbatic protejat. Imaginile au fost postate pe TikTok de o menajerie locală, sancționată în trecut de Garda de Mediu pentru nereguli grave privind condițiile și lipsa autorizațiilor legale. Anul trecut, proprietarul primea vizitatori, contra-cost, iar un bilet costa 100 de lei, potrivit presei locale.
13:10
Un bărbat şi fiul său de 14 ani, reţinuţi de poliţişti după o bătaie în trafic. Un al treilea agresor, căutat # ObservatorNews
Un conflict spontan între șoferi, provocat de neacordarea priorității la schimbarea benzilor, s-a transformat într-un incident violent pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei. Polițiștii Secției 19 au reținut doi dintre participanți. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani și fiul său de 14 ani, care sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice. Cea de-a treia persoană implicată este în continuare căutată de autorități.
13:00
Percheziţii la firme care au făcut transporturi agabaritice neconfome. Prejudiciul se ridică la 1,6 milioane € # ObservatorNews
Poliţiştii au făcut 14 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Prahova, Constanţa şi Gorj, într-un dosar de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Potrivit anchetatorilor, sunt vizaţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale şi pe acţiuni, care ar fi făcut peste 1.300 de transporturi agabaritice şi ar fi declarat, în cererile de eliberare a autorizaţiilor, date tehnice neconforme caracteristicilor reale ale transporturilor, cu scopul de a reduce tariful de drum. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 1.600.000 de euro.
13:00
Producătorii de electronice şi electrocasnice vor fi obligaţi să le repare şi după expirarea garanţiei # ObservatorNews
Mii de electrocasnice se vând în fiecare zi în ţară. De ce? Pentru că atunci când un aparat se strică, cei mai mulţi aleg să cumpere altul, nicidecum să se complice să îl repare. Mai ales dacă nu mai este în garanţie, pentru că asta ar însemna mai multe bătăi de cap, iar costurile pentru reparaţii nu ar fi cu mult mai avantajoase decât cumpărarea unui produs nou. Şi uite aşa milioane de tone de electrice şi electrocasnice ajung în fiecare an la gunoi. Drept care vestea următoare este minunată şi pentru noi, clienţii şi pentru planetă. În curând, producătorii vor fi obligaţi să repare produsele chiar şi după expirarea garanţiei. Inclusiv telefoanele şi tabletele.
12:50
Rușii ar putea fi reprimiți în fotbal. Bucurie la Kremlin, furie la Kiev: Suferim un război total de patru ani # ObservatorNews
Ucrainenii critică planul şefului FIFA de a reintegra Rusia în fotbal. Declarațiile lui Gianni Infantino au stârnit reacții dure la Kiev, dar bucurie la Kremlin.
12:50
Primăria Bucureşti: "Plătim apa caldă și căldura doar atunci când sunt livrate la parametrii normali!" # ObservatorNews
Primăria Municipiului București anunță, miercuri, faptul că bucureștenii care nu au apă caldă și căldură nu vor plăti agentul termic la preț întreg, ci strict în funcție de consumul real și de parametrii la care acesta este livrat.
12:40
Un băiat de 13 ani a înotat 4 ore pentru a-şi salva mama şi fraţii luaţi de valuri, după o plimbare cu caiacul # ObservatorNews
Un băiat de 13 ani a înotat patru ore în apele reci şi agitate pentru a-şi salva mama şi cei doi fraţi mai mici care fuseseră luaţi de valuri, în largul coastei Australiei de Vest, relatează AP.
12:30
Bărbatul care a încercat să îl asasineze pe Donald Trump ar putea ajunge la închisoare pe viaţă # ObservatorNews
Procurorii federali urmează să solicite condamnarea la închisoare pe viață a unui bărbat condamnat pentru tentativă de asasinare a președintelui american Donald Trump pe un teren de golf din Florida în 2024.
12:30
Din 2 martie, Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Orlando Zaharia și Chef Ștefan Popescu se întorc la masa juraților pentru o nouă rundă de audiții pe nevăzute, dar și în arena aprigelor bătălii pentru amulete, care se va dezvălui telespectatorilor cu o înfățișare proaspătă. Prezentatoarea show-ului culinar, Irina Fodor, va da startul sezonului 17 Chefi la cuțite, cei patru jurați întrecându-se în competiția cea mai puternică din ringul culinar în fiecare luni, marți și miercuri seara, la Antena 1 și AntenaPLAY.
12:20
Care este cel mai căutat și cel mai bine plătit loc de muncă în era AI. Nu este programatorul # ObservatorNews
În plin boom al inteligenței artificiale generative, "vibe coding-ul" și expertiza AI au devenit competențe tot mai căutate în CV-uri. Însă marile companii tech sunt dispuse să plătească sume record pentru o abilitate care există de dinaintea AI-ului: arta comunicării, scrie Business Insider.
12:20
Diseară, cuplurile vor avea parte de o provocare senzorială în labirintul simțurilor, la Power Couple # ObservatorNews
Provocări de neuitat, care arată că totul e posibil, atunci când te bucuri de experiență și când îți dai voie să faci lucruri care te sperie și pe care le consideri în afara zonei tale de confort. Investiții care subliniază încrederea pe care partenerii și-o poartă și care devin tot mai relevante în contextul competiției care se îndreaptă, pas cu pas, spre marele final. O nouă săptămână de Power Couple ajunge diseară la final, de la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
12:10
Pacient de la Spitalul Judeţean din Arad, nevoit să-şi cumpere o pernă pentru că nu i s-a oferit una # ObservatorNews
Un pacient al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a reclamat faptul că a fost nevoit să-şi cumpere perna, pentru că nu i-a fost oferită una la internare, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), cel care a făcut public cazul, transmiţându-le "cadrelor medicale care nu fac faţă acestor cerinţe" să se transfere în sistemul privat sau să se reorienteze în carieră.
12:10
Ce spune legea despre animalele de companie la bloc. Se trec la întreţinere? Este nevoie de acordul vecinilor? # ObservatorNews
După cum se ştie, viaţa la bloc nu este deloc uşoară, mulţi români fiind nemulţumiţi de reacţiile vecinilor lor, în special când vine vorba despre existenţa unor animale de companie la bloc.
12:00
Fostul prinț Andrew a plecat din casa din Windsor, după ultimele dezvăluiri din dosarele Epstein # ObservatorNews
Fostul prinț Andrew a părăsit casa sa din Windsor după noile dezvăluiri despre legăturile sale cu infractorul sexual Jeffrey Epstein.
12:00
Directorul general al Grup Feroviar Român, sub control judiciar după ce a promis o mită de 500.000 € # ObservatorNews
Directorul general al Grup Feroviar Român, Cristian Rădulescu, a fost plasat de DNA sub control judiciar în schimbul unei cauţiuni de 500.000 de lei, în dosarul în care au avut loc percheziţii marţi seară. El este suspectat că i-ar fi promis 500.000 de euro şi suplimentarea onorariului practicianului în insolvenţă desemnat să se ocupe de concordatul preventiv al firmei, în ipoteza deschiderii procedurii de insolvenţă pentru o firmă din acelaşi grup. Scopul era urgentarea dobândirii, de către grupul de firme, a unui imobil din Bucureşti, inclus în activul societăţii aflate în concordat.
12:00
TAROM introduce noi tarife mai accesibile pentru zborurile interne, fără bagaj de cală inclus, destinată pasagerilor care călătoresc uşor şi pe distanţe scurte.
11:50
Medic din Alba, reținut pentru că lua mită de la pensionari. A fost condamnat anterior pentru fapte similare # ObservatorNews
Un medic din Sebeş, judeţul Alba, care activitatea de expertiză a capacităţii de muncă, a fost reţinut de procuror pentru luare de mită în formă continuată, după ce ar fi primit de la şase persoane sume între 100 şi 600 de euro pentru revizuirea medicală a pensionarilor de invaliditate. Medicul a fost condamnat, anterior, prin acord de recunoaştere a vinovăţiei, pentru fapte similare.
11:40
"O premieră pentru Dacia". Noul model, dezvăluit de francezi: când va fi lansat şi ce motorizări are # ObservatorNews
Noul model de la Dacia, care va reprezenta şi vârful gamei uzinei din Mioveni, a fost dezvăluit aproape integral de presa franceză. Se ştiu deja data de lansare, data de intrare în producţie, precum şi motorizările. Nu se cunosc deocamdată preţurile şi nici numele oficial.
11:30
O țară în care trăiesc foarte mulți români angajează urgent 10.000 de asistenți maternali # ObservatorNews
O țară în care trăiesc foarte mulți români vrea să recruteze 10.000 de asistenți maternali. Este vorba despre Marea Britanie care se confruntă cu o criză a sistemului de protecție socială.
11:30
Rusia, acuzată de spionaj în spaţiu: "Călcâiul lui Ahile. Oricine poate paraliza națiuni întregi" # ObservatorNews
Două nave spațiale rusești au interceptat comunicațiile a cel puțin 12 sateliți cheie deasupra Europei, spun oficialii din domeniul securității. Navele spațiale spion rusești pot manipula traiectoriile sateliților europeni cheie și chiar îi pot prăbuși, spun oficialii din domeniul securității.
11:30
Estimativ, în România există zeci de mii de proprietari, iar cine stă la bloc ştie că fiecare asociaţie de proprietari vine la pachet cu anumite probleme specifice.
11:20
Reacția lui Elon Musk la raportul SUA care acuză Comisia Europeană de ingerințe în alegerile din România # ObservatorNews
Miliardarul american Elon Musk a reacționat cu "wow" la mesajul distribuit pe platforma X de un propagandist rus, referitor la raportul Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților din SUA, care acuză Comisia Europeană de interferențe în alegerile din mai multe țări europene, între care și România.
11:20
ANCPI: Piața imobiliară a început anul în declin. Numărul imobilelor vândute a scăzut cu 30.000 în ianuarie # ObservatorNews
Piața imobiliară din România este în scădere, potrivit celor mai recente date ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Volumul tranzacțiilor s-a redus în ianuarie, față de luna precedentă pe toate palierele.
Acum 6 ore
11:10
Reacția UE la raportul aliaților lui Trump care acuză CE de interferențe în alegerile din România: "Prostii" # ObservatorNews
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a respins ferm raportul Congresului SUA, dominat de republicani, care susține că Uniunea Europeană ar încerca să "cenzureze internetul global" și libertatea de exprimare a cetățenilor americani.
11:00
Reacția lui Elon Musk la raportul SUA care acuză Comisia Europeană de ingerințe în alegeri # ObservatorNews
Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din Statele Unite a acuzat Comisia Europeană că ar fi intervenit în procesele electorale din mai multe țări europene, inclusiv România. Pe fondul acestor acuzații, miliardarul american Elon Musk a reacționat cu un scurt "wow" pe platforma X la un mesaj care făcea trimitere la raportul legislativilor americani, mesaj distribuit de un propagandist rus.
11:00
Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că nu au fost adoptate măsuri legislative pentru organizarea concursului de admitere directă în magistratură, iar Consiliul nu a fost înştiinţat de ce o derogare în domeniul justiţiei nu este posibilă. În prezent, sunt 759 de posturi de judecător vacante, deficitul fiind în jur de 15%. "Dispoziţiile legale care au blocat organizarea concursurilor de admitere în magistratură nu fac decât să genereze premisele amplificării de la o lună la alta a lipsei cronice de resurse umane la nivelul instanţelor judecătoreşti", arată CSM.
10:40
Roboţii nu vor să ne elimine, vor să ne închirieze. Cum ajungi să lucrezi pentru IA şi cu cât eşti plătit # ObservatorNews
"RentAHuman.ai" este o platformă care schimbă narațiunea tradițională a automatizării, permițând agenților IA să angajeze direct persoane fizice pentru acțiuni din lumea reală pe care sistemele digitale nu le pot efectua încă independent.
10:20
Peste 140 de minore au născut la Spitalul Județean Miercurea-Ciuc în ultimii 3 ani. Cea mai tânără avea 12 ani # ObservatorNews
Peste 140 de mame minore au născut în cadrul Secţiei de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea-Ciuc, în ultimii trei ani, cele mai tinere dintre ele având vârste cuprinse între 13 şi 14 ani, arată datele transmise de unitatea medicală, la solicitarea Agerpres.
10:20
SUA acuză Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din România şi alte 5 ţări europene # ObservatorNews
Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor din SUA acuză Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din mai multe ţări europene, între care şi România, începând din 2023, susţinând că aceasta a presat platformele online să cenzureze discursul politic. "Iar noi documente, nepublice, aruncă îndoieli asupra acuzaţiilor privind interferenţa rusă care a făcut ca o instanţă din România să anuleze rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2024 din ţară", adaugă Comisia Juridică.
10:10
Producătorii vor fi obligați să repare produsele și după expirarea garanției, nu doar să le înlocuiască, dacă acestea pot fi reparate tehnic. Măsura se aplică unei game largi de aparate, de la electrocasnice la telefoane și tablete, iar reparațiile trebuie să fie la un cost rezonabil, cu piese de schimb disponibile într-un termen clar.
10:10
Apple cumpără o companie specializată în "detectarea cuvintelor rostite, emoţiilor, ritmului cardiac" # ObservatorNews
Compania israeliană, care până acum a operat discret, a depus anul trecut o cerere de brevet pentru a utiliza "micromișcări ale pielii faciale" pentru a detecta cuvintele rostite pe gură, a identifica o persoană și a-i evalua emoțiile, ritmul cardiac și alți indicatori.
10:00
ANSVSA: Două loturi de lapte praf pentru bebeluşi, retrase de la consum din cauza unei toxine # ObservatorNews
Nestle România a decis, pe baza noilor metode de testare anunţate de autorităţile europene, extinderea rechemării de la consumatori a două loturi de formulă de lapte pentru sugari, iniţiată la data de 6 ianuarie 2026, a anunţat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-o postare pe Facebook.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.