Hunedoara: Accident între două autocamioane pe autostrada A1 / Unul dintre TIR-uri transporta sulfat de amoniu, iar o parte din încărcătură a ajuns pe carosabil / Perimetru de siguranţă - FOTO
News.ro,
10 februarie 2026 13:50
Un accident rutier în care au fost implicate două autocamioane a avut loc, marţi, pe autostrada A1, între Deva şi Orăştie, în judeţul Hunedoara. Unul dintre TIR-uri transporta anvelope, iar celălalt transporta 23 de tone de sulfat de amoniu. O parte din încărcătura celui de-al doilea TIR a ajuns pe carosabil, iar la faţa locului au sosit inclusiv inspectori de la Garda de Mediu.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
15:30
Primarul Vlad Oprea, către Bolojan: Sunt convins că sunteţi de cea mai bună credinţă, că vreţi să rezolvaţi problemele din ţară într-o situaţie destul de delicată în care ne aflăm, dar, fără sprijinul autorităţilor locale, nu o puteţi face # News.ro
Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, i-a transmis marţi premierului Ilie Bolojan că este convins de faptul că este de cea mai bună credinţă şi că vrea să rezolve problemele din ţară într-o situaţie destul de delicată în care ne aflăm, dar crede de asemenea că fără sprijinul autorităţilor locale, indiferent că vorbim de comune, de oraşe, de municipii sau de judeţe, nu o poate face.
15:30
Sepsi OSK, echipă din Liga 2, continuă întărirea lotului şi a ajuns la un acord cu mijlocaşul olandez Joeri de Kamps, care şi-a pus semnătura pe contract chiar de ziua sa de naştere.
Acum 15 minute
15:20
Dominic Fritz, după ce Curtea de Apel Timişoara i-a respins cererea de anulare a raportului ANI potrivit căruia ar fi fost în conflict de interese: Să nu-şi facă false speranţe unii - nu plec niciunde! # News.ro
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, marţi, că este ”cu capul sus”, după ce Curtea de Apel Timişoara a respins cererea sa de anulare a raportului ANI care a constatat că ar fi fost în conflict de interese în 2020. Fritz a dat asigurări că nu pleacă niciunde şi anunţă că va contesta decizia.
Acum 30 minute
15:10
Tanczos Barna: Salariile din administraţia publică locală sunt incorect de mici. În 2021, ni s-a spus: Ce, Hunor, unde am ajuns să trăiască primarul din salariu? / Impozitul pe venit trebuie să rămână în propoziţie de 100% la nivel local # News.ro
Vicepremierul UDMR Tanczos Barna a declarat, marţi, că salariile din administraţia publică locală sunt incorect de mici, el arătând că în 2021, când liderul UDMR, Kelemen Hunor, a pus această problemă, i s-a răspuns: Ce, Hunor, unde am ajuns să trăiască primarul din salariu? Tanczos Barna a mai afirmat că impozitul pe venit trebuie să rămână în propoziţie de 100% la nivel local iar acest lucru trebuie continuat şi în 2026.
Acum o oră
15:00
Actriţa canadiană Catherine O'Hara, celebră pentru rolurile sale din „Beetlejuice” şi „Home Alone”, a murit din cauza unei embolii pulmonare, potrivit unui certificat de deces făcut public luni.
15:00
Tanczos Barna: Salariile din administraţia publică locală sunt incorect de mici / Impozitul pe venit trebuie să rămână în propoziţie de 100% la nivel local. Acest lucru trebuie continuat şi în 2026 # News.ro
Vicepremierul UDMR Tanczos Barna a declarat, marţi, că salariile din administraţia publică locală sunt incorect de mici, el arătând că impozitul pe venit trebuie să rămână în propoziţie de 100% la nivel local iar acest lucru trebuie continuat şi în 2026.
15:00
Vâlcea: Cinci persoane au fost răniite, după un accident provocat de un tânăr de 18 ani care nu a adaptat viteza maşinii într-o curbă periculoasă # News.ro
Cinci persoane au făst rănite, marţi, într-un accident rutier produs pe DN DN 65C, în judeţul Vâlcea. Un tânăr de 18 ani nu a adaptat viteza maşinii într-o curbă periculoasă şi a lovit alt autoturism.
14:50
Siegfrid Mureşan: Am adoptat măsurile de sprijin pentru fermieri în contextul Acordului UE – Mercosur # News.ro
Europarlamentarul PNL Siegfrid Mureşan anunţă marţi că a votat, în plenul Parlamentului European, măsurile de salvgardare pentru fermieri, în contextul viitoarei intrări în vigoare a acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările din America de Sud membre ale Mercosur.
14:40
Protocol de colaborare pentru modernizarea, extinderea şi dotarea bazei Clubului Sportiv Rapid Bucureşti – Primăria Sector 1 va finanţa cu 50 de milioane de lei, iar Clubul Rapid va contribui la costurile modernizării # News.ro
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă, marţi, încheierea unui protocol pentru modernizarea, extinderea şi dotarea bazei Clubului Sportiv Rapid Bucureşti. Lucrările vor fi finanţate de către Primăria Sector 1, cu 50 de milioane de lei, iar Clubul Rapid va contribui la costurile modernizării.
Acum 2 ore
14:20
Aplicaţia de mesagerie Telegram riscă amenzi de până la 64 de milioane de ruble (820.000 de dolari) în urma a opt şedinţe de judecată care vor avea loc în Rusia, a informat marţi agenţia rusă de ştiri RIA, finanţată de stat, citând documente judiciare, relatează Reuters.
14:20
Buncăr oncologic la Spitalul Universitar Bucureşti, la 12 metri sub nivelul solului - Cătălin Cîrstoiu: O zi în care, practic, cu un ochi plâng şi cu unul râd/ Alexandru Rogobete: Singurul centru public care va realiza radioterapie stereotactică - FOTO # News.ro
Un buncăr oncologic a fost construit la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, la 12 metri sub nivelul solului, având pereţi şi planşee de până la 2 metri grosime, ecranare completă, funcţionare în pânza freatică şi circuite separate pentru pacienţi, personal şi echipamente. Centrul va fi funcţional în aproximativ două luni de zile, după autorizarea echipamentelor. Directorul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, a afirmat că este o zi în care cu un ochi plânge – pentru că prima încercare de a realiza acest centru datează din 2012, dar cu altul râde, pentru că centrul se apropie de momentul în care va fi funcţional. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a precizat că o să fie singurul centru public din ţară care va realiza radioterapie stereotactică.
14:20
Bolojan: Stabilirea nivelului minim al impozitelor locale a fost decisă de guvern, eu nu fug de asta. Dar avem multe situaţii în care unele primării au majorat cu mult mai mult peste acest impozit. Acum, vor să le reducă, pentru că au avut scandal # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că stabilirea nivelului minim al impozitelor locale a fost decisă de guvern, arătând că el nu fuge de asta, dar avem multe situaţii în care unele primării au majorat cu mult mai mult peste acest impozit iar acum vor să le reducă, pentru că au avut scandal.
14:20
British Museum va conserva „Inima Tudor”, un pandantiv datând din epoca lui Henric al VIII-lea # News.ro
British Museum a anunţat marţi că a reuşit să strângă suma de aproximativ 3,5 milioane de lire sterline (peste 4 milioane de euro) necesară pentru achiziţionarea unui pandantiv rar datând din perioada căsătoriei lui Henric al VIII-lea cu Catherine de Aragon, prima dintre cele şase soţii ale sale.
14:20
Constanţa: Doi poliţişti au fost agresaţi de un bărbat cu afecţiuni psihice, când au intervenit pentru prevenirea unui conflict / Agresorul a fost imobilizat şi încătuşat, iar apoi dus la Psihiatrie - VIDEO # News.ro
Doi poliţişti din Constanţa au fost agresaţi de un bărbat cunoscut cu afecţiuni psihice, după ce fuseseră chemaţi de fosta sa parteneră pentru a preveni apariţia unui conflict cu acesta. Poliţiştii au reuşit în cele din urmă să îl imobilizeze şi să-l încătuşeze pe bărbat. Acesta a fost dus la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa.
14:20
CIO îi permite sportivului ucrainean Vladislav Heraskevich să poarte o banderolă neagră în competiţia de skeleton. Acestuia i s-a interzis să poarte o cască prin care omagia sportivi ucişi în Ucraina # News.ro
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) l-a autorizat, marţi, pe sportivul ucrainean Vladislav Heraskevich să poarte o banderolă neagră în proba de skeleton, după ce nu i-a permis să evolueze cu o cască ornată cu fotografii ale sportivilor ucişi în conflictul cu Rusia.
14:10
Bolojan: Mi-aş dori să avem o lege a salarizării, în care să văd creşteri de salarii acolo unde trebuie, dar poate să vedem şi tăieri de salarii acolo unde s-a sărit peste cap / Am rezerve că vom vedea şi corecturi în sensul negativ # News.ro
Premierul Ilie Bolojan le-a trasnsmis, marţi, primarilor de comune că şi-ar dori o legea salarizării în care să vadă creşteri de salarii acolo unde trebuie, dar şi tăieri de salarii acolo unde s-a sărit peste cap, el precizând că are rezerve că vor vedea şi corecturi în sensul negativ, el apreciind că probabil că intrarea în vigoare a acesteia se va face etapizat.
14:10
Ce este supergripa şi de ce poate provoca simptome severe. Dr. Veronica Buganu, MedLife, explică riscurile şi când trebuie să mergem la medic # News.ro
Sezonul rece vine aproape inevitabil la pachet cu tuse, febră, nas înfundat, mai ales în familiile cu copii mici. De la simple răceli până la gripă sau infecţii cu virusul sinciţial respirator (VRS), virozele respiratorii sunt extrem de frecvente în această perioadă a anului.
14:10
Ovidiu Haţegan şi Cristina Trandafir au fost invitaţi, în perioada 10-12 februarie, la Viena, să ia parte la seminarul FIFA dedicat arbitrilor VAR, informează frf.ro.
14:00
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, despre resturile de dronă găsite pe plaja din Mamaia: Nu există indicii că aparatul de zbor provine dintr-o zonă de conflict şi nu există pericol pentru populaţie # News.ro
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au afirmat, marţi, că nu există indicii că drona ale cărei resturi au fost găsite pe plaja din Mamaia provine dintr-o zonă de conflict şi au menţionat că nu există pericol pentru populaţie.
14:00
Ilie Bolojan: Voi susţine că, dacă beneficiezi în ţara noastră de o pregătire medicală pe toată durata, studii la buget, rezidenţiat plătit de stat, ai o obligaţie faţă de ţară şi cel puţin câţiva ani de zile trebuie să lucrezi undeva în România # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că va susţine că, dacă beneficiezi în ţara noastră de o pregătire medicală pe toată durata, studii la buget, rezidenţiat plătit de stat, ai o obligaţie faţă de ţară şi cel puţin câţiva ani de zile trebuie să lucrezi undeva în România. ”Trebuie să avem curajul să luăm nişte decizii care uneori nu sună bine şi să distribuim o parte din medicii noştri acolo unde este nevoie, în ruralul mai îndepărtat, în urbanul mic”, a mai spus el.
14:00
Gorj: Dosar penal pentru tentativă de omor, în cazul unei fetiţe de patru ani care a ajuns la spital cu semne de violenţă pe corp # News.ro
Procurorii din judeţul Gorj au deschis o anchetă după ce au fost anunţaţi despre cazul unei fetiţe care a ajuns la spital cu leziuni grave pe corp. Iniţial, au declanşat cercetări pentru vătămare corporală, însă încadrarea juridică a fost schimbată în tentativă de omor.
14:00
SUA vor finanţa iniţiative pentru libertatea de exprimare în Europa, anunţă la Budapesta un oficial al administraţiei Trump # News.ro
Administraţia Trump va finanţa eforturile de promovare a libertăţii de exprimare în ţările occidentale aliate cu Washingtonul, a declarat luni un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat în timpul unei vizite în Europa axate pe respingerea reglementărilor europene pe care oficialii americani le-au calificat drept cenzură, relatează Reuters.
13:50
Hunedoara: Accident între două autocamioane pe autostrada A1 / Unul dintre TIR-uri transporta sulfat de amoniu, iar o parte din încărcătură a ajuns pe carosabil / Perimetru de siguranţă - FOTO # News.ro
Un accident rutier în care au fost implicate două autocamioane a avut loc, marţi, pe autostrada A1, între Deva şi Orăştie, în judeţul Hunedoara. Unul dintre TIR-uri transporta anvelope, iar celălalt transporta 23 de tone de sulfat de amoniu. O parte din încărcătura celui de-al doilea TIR a ajuns pe carosabil, iar la faţa locului au sosit inclusiv inspectori de la Garda de Mediu.
13:40
Preşedintele Asociaţiei Comunelor, către Bolojan: Folosiţi cuvântul pachet. Nu aţi făcut altceva decât să ne împachetaţi / Bolojan: Ne-a împachetat realitatea # News.ro
Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, i-a transmis premierului Ilie Bolojan că de când ocupă această funcţie foloseşte cuvântul ”pachet” şi a adăugat că acesta nu a făcut altceva decât să ”împacheteze” populaţia. Premierul a replicat că realitatea ”ne-a împachetat” şi că avem cifre bugetare care nu mai permit acest lucru, dar că trebuie văzut din ce bani se vor face acestea pentru că ţara noastră nu îi mai are şi este nevoită să se împrumute.
13:40
Bolojan: Mi-aş dori să avem o legea salarizării, în care să văd creşteri de salarii acolo unde trebuie, dar poate să vedem şi tăieri de salarii acolo unde s-a sărit peste cap / Am rezerve că vom vedea şi corecturi în sensul negativ # News.ro
Premierul Ilie Bolojan le-a trasnsmis, marţi, primarilor de comune că şi-ar dori o legea salarizării în care să vadă creşteri de salarii acolo unde trebuie, dar şi tăieri de salarii acolo unde s-a sărit peste cap, el precizând că are rezerve că vor vedea şi corecturi în sensul negativ, el apreciind că probabil că intrarea în vigoare a acesteia se va face etapizat.
Acum 4 ore
13:30
Termoergetica, clarificări privind calculul facturii: Conform legii, e deja inclus şi pus în aplicare un mecanism de ajustare a facturii în situaţiile în care parametrii de furnizare nu sunt respectaţi # News.ro
Termoenergetica anunţă, marţi, că există deja stipulat în lege şi este pus în aplicare în Bucureşti un mesanism de ajustare a facturilor pentru apă caldă şi căldură, dacă temneratura furnizată nu este cea stabilită în contract. Precizările vin după ce preşedintele PSD Bucureşti, Daniel Băluţă, a anunţat convocarea nei şedinţe extraordinare a CGMB, în care se va dezbate proiectul prin care apa caldă trebuie să fie plătită doar dacă este la temperatura corectă contractuală.
13:20
Hunedoara: Accident între două autocamioane pe autostrada A1 / Unul dintre TIR-uri transporta sulfat de amoniu, iar o parte din încărcătură a ajuns pe carosabil / Percimetru de siguranţă - FOTO # News.ro
Un accident rutier în care au fost implicate două autocamioane a avut loc, marţi, pe autostrada A1, între Deva şi Orăştie, în judeţul Hunedoara. Unul dintre TIR-uri transporta anvelope, iar celălalt transporta 23 de tone de sulfat de amoniu. O parte din încărcătura celui de-al doilea TIR a ajuns pe carosabil, iar la faţa locului au sosit inclusiv inspectori de la Garda de Mediu.
13:20
Bolojan: Reducerile de personal nu sunt făcute cu barda. Oamenii pot să lucreze cu jumătate de normă, în două comune / Trebuie să existe o legătură între cotele defalcate care vin de la guvern către bugete locale şi gradul de încasare al impozitelor # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, în întâlnirea cu primarii de comune, că reducerile de personal nu sunt făcute cu barda iar în unele locuri oamenii pot să lucreze cu jumătate de normă, în două comune alăturate. El a mai spus că trebuie să existe o legătură între cotele defalcate care vin de la guvern către bugete locale şi gradul de încasare al impozitelor locale.
13:20
LPF: Toate aspectele legate de desfăşurarea meciului CFR Cluj- U Cluj şi de comportamentul persoanelor implicate vor fi analizate de organismele jurisdicţionale competente din cadrul FRF # News.ro
LPF anunţă, marţi, că, în conformitate cu procedurile regulamentare, toate aspectele legate de desfăşurarea meciului CFR Cluj şi FC Universitatea Cluj şi de comportamentul persoanelor implicate urmează să fie analizate şi soluţionate de organismele jurisdicţionale competente din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.
13:10
Preşedintele Asociaţie Comunelor, către Bolojan: Folosiţi cuvântul pachet. Nu aţi făcut altceva decât să ne împachetaţi / Bolojan: Ne-a împachetat realitatea # News.ro
Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, i-a transmis premierului Ilie Bolojan că de când ocupă această funcţie foloseşte cuvântul ”pachet” şi a adăugat că acesta nu a făcut altceva decât să ”împacheteze” populaţia. Premierul a replicat că realitatea ”ne-a împachetat” şi că avem cifre bugetare care nu mai permit acest lucru, dar că trebuie văzut din ce bani se vor face acestea pentru că ţara noastră nu îi mai are şi este nevoită să se împrumute.
13:10
Aproape 150.000 de persoane au apelat anul trecut la serviciul de informaţii interne rus pentru a transmite informaţii, dintre care unele au dat naştere la „operaţiuni semnificative”, ajungând până la urmăriri penale pentru „acte teroriste”, a anunţat marţi FSB într-un comunicat, citat de AFP.
13:10
Marian Neacşu (PSD): Această reformă administrativă este din august în discuţie şi cred că încă nu ne aflăm în faţa formei finale, chiar dacă într-o primă fază ea a intrat în circuitul de avizare # News.ro
Vicepremierul PSd Marian Neacşu a declarat, marţi, la a 29-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, că această reformă administrativă este din august în discuţie şi crede că încă nu ne aflăm în faţa formei finale, chiar dacă într-o primă fază ea a intrat în circuitul de avizare, el adăugând că urmează alte discuţii în aceste zile.
13:10
Opt persoane, rănite într-un accident rutier în judeţul Giurgiu / Un microbuz condus de un tânăr de 22 de ani a lovit o maşină care circula în faţa sa, dar şi un utilaj care efectua lucrări de întreţinere a drumului - FOTO # News.ro
Opt persoane au fost rănite, marţi, într-un accident rutier care s-a produs pe DN 5, în judeţul Giurgiu. Un microbuz condus de un tânăr de 22 de ani a lovit o maşină care circula în faţa sa, dar şi un utilaj care efectua lucrări de întreţinere a drumului. Trei persoane din microbuz au fost încarcerate.
13:00
Dosarul introducerii de arme în România – Propunere de arestare preventivă pentru un inculpat / Procurorii îl acuză că, la finalul anului trecut, a vândut trei arme, cu 4.500 de euro # News.ro
Parchetul General anunţă că a dispus punerea în mişcare a urmăririi penale şi a formulat propunere de arestare preventivă a unui inculpat, în urma percheziţiilor care au avut loc în judeţul Dâmboviţa şi care vizează un cetăţean de 35 de ani suspectat că introduce ilegal în ţară arme de foc din Turcia. Potrivit probatoriului, acesta ar fi vândut trei arme, la finalul anului trecut, cu suma de 4.500 de euro.
12:30
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni Bucureşti a fost primită, luni, de peste 1.400 de spectatori cu aplauze, râsete şi bucurie.
12:30
Bolojan: Capacitatea de a mai asigura la fel de multe fonduri de transfer ca anii trecuţi nu mai există / Anul acesta va fi un an de vârf al investiţiilor / Capacitatea de a deschide noi investiţii este foarte scăzută # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a transmis, marţi, primarilor de comune, că nu mai există ca în anii trecuţi capacitatea de a mai asigura la fel de mult fonduri de transfer către administraţiilor publice locale şi a precizat că în acest an va fi un vârf al investiţiilor, atât prin PNRR, cât şi prin Compania Naţională de Investiţii, şi trebuie asigurată o alocare rezonabilă pentru ca aceste proiecte să continue. Bolojan a mai afirmat că este scăzută capacitatea de a deschide noi investiţii.
12:20
Primar independent către Grindeanu: Nu vă plac măsurile, dar nu votarăţi împreună? / Răspunsul liderului PSD # News.ro
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Sorin Grindeanu, care participă, marţi, la o dezbatere cu primarii de comnune, a fost întrebat de un primar independent de ce critică măsurile adoptate de Guvern, PSD făcând parte din coaliţie şi votând aceste măsuri. ”Nu vă plac măsurile, dar nu votarăţi împreună?”, a afirmat primarul. Sorin Grindeanu a reiterat ideea că PSD îşi doreşte ca banii colectaţi din taxe şi impozite să rămână la administraţiile locale pentru ca acestea să continue investiţiile.
12:20
Echipa de ligă secundă Chindia Târgovişte anunţă transferul definitiv al mijlocaşului român Miguel Constantinescu, în vârstă de 21 de ani, de la Petrolul Ploieşti.
12:10
Câinii-roboţi vor asista poliţia mexicană în timpul Cupei Mondiale, au anunţat luni autorităţile din Guadalupe, un oraş din nord-estul ţării care găzduieşte unul dintre stadioanele Cupei Mondiale din 2026.
12:10
Expoziţia "Brâncuşi 150 - Brâncuşi ne priveşte pe toţi" va fi vernisată la Muzeul Naţional de Artă al României # News.ro
Expoziţia "Brâncuşi 150 - Brâncuşi ne priveşte pe toţi", un traseu prin viaţa marelui sculptor, va fi deschisă joi, la Sala Kretyulescu a Muzeului Naţional de Artă al României.
12:00
Colliers: Cererea pentru spaţii industriale şi logistice a atins un nivel record în 2025, cu tranzacţii de închiriere anunţate public de aproape 1 milion de metri pătraţi. Stocul total este evaluat la aproximativ 8 milioane de metri pătraţi # News.ro
Cererea pentru spaţii industriale şi logistice a atins un nivel record în 2025, cu tranzacţii de închiriere anunţate public de aproape 1 milion de metri pătraţi, faţă de aproximativ 600.000 de metri pătraţi în 2024, potrivit raportului anual al companiei de consultanţă imobiliară Colliers, care arată că piaţa spaţiilor industriale şi logistice din România a continuat să crească în 2025, cu peste 300.000 de metri pătraţi de spaţii moderne livrate, ceea ce a dus stocul total la aproximativ 8 milioane de metri pătraţi.
12:00
Cetăţean turc, depistat pe Aeroportul Otopeni în timp ce încerca să călătorească la Atena cu un paşaport fals # News.ro
Poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Henri Coandă Otopeni au depistat un cetăţean turc care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosind un paşaport fals care era inscripţionat cu însemnele autorităţilor din Bulgaria.
12:00
Emmanuel Macron avertizează că tensiunile cu SUA vor reapărea şi îndeamnă UE să profite de „momentul Groenlanda” pentru a face reforme # News.ro
Europa ar trebui să se pregătească pentru mai multe momente de ostilitate din partea SUA, avertizează preşedintele francez Emmanuel Macron, şi ar trebui să trateze ceea ce el a numit „momentul Groenlanda” ca un semnal de alarmă pentru a promova reformele amânate de mult timp pentru a consolida puterea globală a blocului, relatează AFP şi Reuters
11:50
Sorin Grindeanu: Să lăsăm la o parte discursurile triumfaliste / S-a încercat diabolizarea primarului din România / Nimeni nu se va atinge de fondurile destinate comunelor / Îngheţarea investiţiilor ar fi fost un act de sabotaj economic şi social - VIDEO # News.ro
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, la o dezbatere organizată de Asociaţia Comunelor din România la care participă şi premierul ILie Bolojan, că în ultima perioadă s-a încercat, prin toate mijloacele, diabolizarea primarilor din România care de multe ori au fost catalogaţi ca fiind incapabili. Grindeanu a subliniat că nimeni nu se va atinge de fondurile comunelor, însă este necesară o reorganizare a organigramei primăriilor, acolo unde acestea sunt supraîncărcate. De asemenea, liderul PSD a afirmat că îngheţarea investiţiilor ”ar fi fost un act de sabotaj economic şi social”.
11:50
Bolojan: Nu mai putem să rămânem la taxele pe care le-am avut / Majorarea a fost dublată şi de eliminarea unor excepţii / De anul viitor mecanismul de stabilire a taxelor va fi modificat # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că nu mai puteam rămâne la taxele pe care le-am avut deoarece componenta de venituri din taxele locale, din impozitele pe proprietate este în România de 0,55% din PIB, în timp ce în ţările Uniunii Europene media este de 1,85%. El a precizat că majorarea a fost dublată şi de eliminarea unor excepţii, iar în acest caz pentru anumite categorii creşterile au fost mai mari decât cele estimate. Bolojan a anunţat că de anul viitor mecanismul de stabilire a taxelor va fi modificat, urmând să fie calculat la valoarile de piaţă din fiecare localitate.
11:40
Romsilva câştigă definitiv procesul pentru 43.227 hectare de pădure din Bacău, în valoare de 300 de milioane de euro/ Suprafeţele retrocedate ilegal lui Gheorghe Paltin Sturdza în 2012 rămân în proprietatea statului # News.ro
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a obţinut o decizie definitivă favorabilă în dosarul privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 hectare de fond forestier, administrate de Direcţia Silvică Bacău. Tribunalul Mureş a respins recursul şi cererea de revizuire formulate de către Gheorghe Paltin Sturdza pentru suprafeţele respective, cu o valoare estimată la 300 de milioane de euro, dispunând menţinerea pădurilor în proprietatea publică a statului şi în administrarea Romsilva. În 2012, Tribunalul Covasna dispusese retrocedarea fondului forestier în favoarea lui Sturdza, însă vara trecută Tribunalul Mureş a admis cererea de revizuire formulată de juriştii Romsilva şi a desfiinţat decizia primei instanţe, rejudecând cauza.
Acum 6 ore
11:30
Primar din judeţul Boroşani, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită / Ar fi primit 90.000 de lei de la administratorul unei firme cu care primăria avea contract, pentru plata unor facturi aferente lucrărilor efectuate # News.ro
Primarul comunei comunei Drăguşeni, judeţul Botoşani, a fost trimis în judecată de DNA, pentru luare de mită. Procurorii îl acuză că ar fi pretins bani de la administratorul unei firme pentru efectuarea plăţilor aferente unor contracte aflate în derulare. Primarul ar fi primit efectiv 90.000 de lei din suma de 200.000 de lei cerută.
11:20
UPDATE - Bolojan: Lucrurile în administraţia locală şi centrală nu vor mai putea fi aşa cum eram obişnuiţi până acum. Avem nişte deficite foarte mari, pe care guvernele noastre s-au angajat să le corecteze - VIDEO # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că lucrurile în administraţia locală şi cea centrală nu vor mai putea fi aşa cum eram obişnuiţi până acum şi a explicat că avem nişte deficite foarte mari pe care guvernele s-au angajat să le corecteze.
11:20
Primar din judeţul Boroşani, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită / Ar fi primit 90.000 de lei de la administratorul unei firme cu care primăria avea contract, pentru plata unor facturi aferente lucrărilor efectuate # News.ro
Primarul comunei comunei Drăguşeni, judeţul Botoşani, a fost trimis în judecată de DNA, pentru luare de mită. Procurorii îl acuză că ar fi pretins bani de la administratorul unei firme pentru efectuarea plăţilor aferente unor contracte aflate în derulare. Primarul ar fi primit efectiv 90.000 de lei din suma de 200.000 de lei cerută.
11:20
„Moartea României”. Cum se foloseşte propaganda rusă de scenarii false pentru a ameninţa România cu un atac nuclear: „Bucureştiul nu este un loc împotriva căruia ne-am sfii să folosim mijloace speciale, inclusiv ogive nucleare, dacă va fi cazul” # News.ro
Un site de ştiri de la Moscova, NEWS.ru, pleacă de la o informaţie falsă - că Germania ar fi cerut ca trupe NATO să fie dislocate în Transnistria - ca pretext pentru a consulta diverşi „experţi” ruşi care spun că un astfel de scenariu ar duce la folosirea armelor nucleare, iar România ar deveni o ţintă prioritară pentru Rusia. Articolului site-ului rusesc se intitulează ameninţător „Moartea României: de ce NATO nu va staţiona trupe în Transnistria”.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.