MAE, atenţionare de călătorie pentru românii care vor să călătorească în Franţa: Cod roşu de inundaţii, ploi şi vânt puternic/ În Alpi, ninsori abundente, cu risc ridicat de avalanşe/ Pot fi perturbări ale traficului rutier, feroviar şi aerian
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că Institutul francez de meteorologie a emis o alertă de cod roşu de ploi, inundaţii şi vânt puternic în mai multe regiuni din această ţară, pentru zilele de 12 şi 13 februarie 2026. Potrivit meteorologilor, furtuna NILS afectează teritoriul francez joi, cu vânt puternic în sudul ţării, în special în departamentele Aude şi Pyrénées-Orientales, şi cu precipitaţii însemnate în numeroase regiuni. În zona Alpilor, în Departamentul Savoie, sunt prognozate ninsori abundente, cu risc ridicat de producere a avalanşelor. În acest context, MAE avertizează că există riscul unor perturbări ale traficului rutier, feroviar şi aerian, dar şi ale reţelelor electrice şi de alimentare cu apă.
Alte ştiri de News.ro
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.