"Ca să nu fie ceva neclar". Robert Negoiţă a făcut public rezultatul testului antidrog făcut la INML

ObservatorNews, 17 februarie 2026 14:40

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, vizat de o anchetă DNA, a anunţat, marţi, că rezultatele analizei toxicologice de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) indică absenţa drogurilor în organismul său. Edilul a decis să facă această analiză după ce, săptămâna trecută, a ieşit pozitiv la cocaină, la un test rapid făcut pe holurile Tribunalului Bucureşti, la solicitatea unui activist civic. 

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 5 minute
17:10
O femeie de 38 de ani, administrator al unei firme din București, a fost reținută după ce ar fi înșelat mai multe persoane prin intermedieri fictive de vacanțe "last minute" în destinații exotice. Prejudiciul este estimat la aproximativ 40.000 de euro, iar anchetatorii spun că victimele erau convinse să plătească pe baza unor ordine de plată false, potrivit News.ro.
17:10
Durerea dentară este una dintre cele mai frecvente probleme medicale și, în același timp, una dintre cele mai ignorate. Mulți pacienți așteaptă ca disconfortul să treacă de la sine, fără să știe dacă este un simptom minor sau un semnal de alarmă care necesită intervenție imediată.
Acum 15 minute
17:00
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunţat suspendarea cursurilor, programate pentru miercuri, 18 februarie 2026, ca urmare a mesajelor de avertizare meteorologică cod portocaliu ce vizează ninsoare abundentă, strat consistent de zăpadă și viscol, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru municipiul București.
Acum 30 minute
16:50
Război în lumea influencerițelor: Andreea Bostănică face acuzații dure la adresa Iulianei Beregoi.... susține că aceasta din urmă ar fi implicată într-un grav caz de șantaj anchetat de ofițerii de la Crimă Organizată din Republica Moldova. Totul ar fi pornit de la o întâmplare macabră a cărei protagonistă a fost o altă creatoare de conținut moldoveancă: aceasta s-a trezit la poartă cu un sicriu pe care era scris numele ei și data la care ar fi urmat să moară.
Acum o oră
16:40
Delegaţia rusă a ocolit spațiile aeriene ale Poloniei, Germaniei, Greciei și Cehiei, transformând un zbor de trei ore într-un drum de peste nouă ore, pentru a ajunge la Geneva, unde Rusia, Ucraina și SUA au început marți o nouă rundă de negocieri pentru a găsi o soluție la războiul de patru ani din Ucraina. 
16:40
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că sunt necesare măsuri legislative clare pentru protejarea personalului medical, după cazul de agresiune asupra unui medic de la UPU Târgu Jiu. Rogobete susține că astfel de fapte ar trebui încadrate la ultraj și sancționate mai dur, subliniind că violențele din spitale au devenit o problemă reală a sistemului sanitar.
Acum 2 ore
16:10
Pastorul Jesse Louis Jackson, una dintre cele mai influente figuri ale luptei pentru drepturile civile din Statele Unite și un lider care a schimbat profund politica americană, a murit marți dimineață, la vârsta de 84 de ani, înconjurat de familie.
16:00
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Potrivit raportului aprobat de BNR, rata anuală a inflaţiei îşi va prelungi scăderea lentă în trimestrul I 2026, în trimestrul următor va consemna o creştere iar apoi va cunoaşte o corecţie descendentă abruptă în trimestrul III 2026. Aceasta a fost prima şedinţă de politică monetară a BNR după intrarea României în recesiune tehnică.
15:40
Neil Simpson, un bărbat de 61 de ani din Sydney, a fost condamnat la opt ani de închisoare după ce a încercat să exporte ilegal sute de reptile native, inclusiv șopârle cu limbă albastră, dragoni cu barbă și skink-uri de deșert, către Hong Kong, România, Coreea de Sud și Sri Lanka, în perioada 2018 - 2023, relatează presa din Australia. 
15:30
Ninsorile și vântul puternic vor domina vremea de mâine în mare parte din țară, în special în sud, centru și est, unde se va depune un nou strat consistent de zăpadă. În Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, temperaturile maxime vor rămâne scăzute, între -6 și 1 grad, în timp ce în restul regiunilor valorile vor ajunge la 8 grade. În sud-est și la munte, rafalele vor atinge până la 90 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea. În Capitală va continua să ningă până spre prânz, iar la munte condițiile vor fi dificile din cauza vântului puternic.
15:30
Un şef al cunoscutei companii de consultanță şi audit KPMG a fost amendat în Australia pentru că a folosit inteligența artificială pentru a trișa în timpul unui curs intern de formare despre inteligența artificială, relatează Financial Times. Partenerul, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost amendat cu aproape 6000 de euro. 
Acum 4 ore
15:10
Dinamo Bucureşti este pe punctul de a face un transfer de senzaţie şi a-l înregimenta pe atacantul George Puşcaş, fotbalist care este liber de contract din vara anului trecut.
15:10
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, marţi, că numirea şefilor serviciilor secrete a fost amânată din motive obiective, însă o decizie în acest sens va fi luată "relativ curând". Preşedintele a subliniat că este foarte important ca România "să transmită un semnal de stabilitate" prin numirea şefilor SRI şi SIE, iar o "propunere a preşedintelui care să fie respinsă de Parlament nu e deloc un semn de stabilitate", scrie Agerpres. 
15:00
Marţi şi miercuri se joacă meciurile din prima manşă a play-off-ului pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
15:00
Populaţia României s-a redus cu peste 4,16 milioane de persoane, în 35 de ani, marjă în care migraţia externă a avut o contribuţie de 63%, iar sporul natural negativ de 37%, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată marţi, de către preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
14:50
În mai puțin de două săptămâni, Irina Fodor va da startul sezonului 17 Chefi la cuțite, la Antena 1 și AntenaPLAY. Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Orlando Zaharia și Chef Ștefan Popescu se reunesc, din 2 martie, la masa juraților în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, pregătiți să descopere poveștile noilor concurenți și să analizeze atent preparatele cu care aceștia se prezintă în fața lor.
14:40
Norma de hrană pentru polițiști și militari ar putea fi tăiată. Varianta discutată în cadrul coaliției de guvernare a creat scandal. Pentru moment, însă, nu există un acord politic. Un scenariu luat în calcul este eliminarea normei de hrană doar pentru personalul civil din aceste ministere, nu și pentru militari și polițiști. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că el nu semnează un document care presupune eliminarea normei de hrană pentru Armata Română.
14:40
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, vizat de o anchetă DNA, a anunţat, marţi, că rezultatele analizei toxicologice de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) indică absenţa drogurilor în organismul său. Edilul a decis să facă această analiză după ce, săptămâna trecută, a ieşit pozitiv la cocaină, la un test rapid făcut pe holurile Tribunalului Bucureşti, la solicitatea unui activist civic. 
14:30
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, ameninţă marţi că portavionul american desfăşurat la Golful Persic poate fi scufundat. Asta în timp ce noi negocieri indirecte au început în Elveţia între Statele Unite şi Iran, relatează AFP, citată de news.ro.
14:20
Zeci de trenuri care circulă pe magistrala București - Timișoara vor avea program modificat sau vor fi anulate din cauza unor lucrări care se fac la viaductul Cârcea, în apropierea Craiovei. Pentru a asigura continuitatea transportului, pasagerii vor fi transpordați cu microbuze pe o distanţă de aproximativ 25 km.
14:20
Autorităţile din judeţul Giurgiu anunţă măsuri speciale în condiţiile în care judeţul se află sub avertizare Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol. Miercuri, cursurile şcolare se vor desfăşura online, societăţile care asigură utilităţi publice vor suplimenta echipe de intervenţie, iar la primării se va asigura serviciul de permanenţă.
14:20
Pentru un observator obișnuit, mâinile lui Ianis Chele sunt o iluzie optică. Tânărul rezolvă un Cub Rubik clasic în 4,07 secunde - timpul în care un om obișnuit abia apucă să clipească sau să își deblocheze telefonul. Dar dincolo de viteza de execuție care i-a adus 68 de recorduri naționale și statutul de cel mai rapid „cuber” din România, se ascunde o arhitectură mentală fascinantă. Recent, Ianis a schimbat scena competițiilor cu laboratorul de cercetare, devenind unul dintre participanții studiului „Tiparul Neurocognitiv al Excelenței Românești”.
14:10
Este în interesul României să participe la Consiliul pentru Pace, în calitate de observator, a explicat preşedintele Nicuşor Dan la Radio România Actualităţi.
14:10
Un bărbat din Nepal a fost jefuit şi bătut în Bucureşti. Incidentul s-a petrecut luni, 16 februarie, pe şoseaua Alexandriei.
14:00
Șoferii care circulă în localitățile de la granița României riscă să fie taxați suplimentar fără să părăsească țara. În Timiș și Caraș-Severin, autoritățile au montat zeci de panouri de avertizare privind riscul de roaming involuntar, pentru a preveni facturile încărcate neașteptat.
14:00
Autoritățile ungare susțin că cel puţin 12 școli și instituții publice au primit recent amenințări cu bombă  redactate în ucraineană. Acuzaţiile vin cu două luni înaintea alegerilor care l-ar putea înlătura pe premierul pro-rus Viktor Orban, relatează Financial Times. Bombele nu au existat, iar unii directori de școli au spus că mesajele erau, de fapt, scrise în maghiară. Experții în securitate cred că ar putea fi vorba despre o "operațiune sub steag fals" pentru a da vina pe Ucraina şi a crea tensiuni pentru a influența alegerile.
14:00
Drumul Național 1 rămâne cea mai periculoasă șosea din România. Potrivit datelor oficiale furnizate de Poliția Română, artera care leagă Capitala de Valea Prahovei și Brașov este zilnic scena unor tragedii. Doar anul trecut au fost peste 400 de accidente în care zeci de oameni şi-au pierdut viaţa iar sute au fost răniţi.
13:50
Scene şocante în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Târgu Jiu. Un medic de gardă a trecut prin clipe de coşmar, după ce a fost atacat de rudele unui pacient. Motivul? Familia nu a fost mulţumită de tratamentul şi îngrijirile oferite acestuia. În haosul creat, doctoriţa a fost lovită şi a ajuns chiar ea pe mâna colegilor de breaslă pentru îngrijiri.
13:50
Accident grav, în această dimineaţă, într-o intersecţie din Constanţa! O ambulanţă aflată în misiune, cu semnalele pornite şi un pacient în stare critică, a fost lovită de un autoturism chiar înainte să ajungă la spital. În urma impactului violent, o asistentă a fost şi ea rănită, iar pacientul a fost mutat în grabă într-o altă ambulanţă. 
13:50
Ai deschis buletinul de analize și ți-a sărit în ochi rândul „monocite”? E o reacție firească: valorile din analize par greu de legat de ceea ce simți zi de zi. Monocitele, însă, fac parte din celulele albe din sânge și oferă medicului indicii despre felul în care organismul răspunde la infecții și inflamație. Important: nu stabilesc un diagnostic, dar ajută la conturarea imaginii de ansamblu, mai ales dacă le corelezi cu simptomele și cu restul analizelor.
13:40
O tulpină bacteriană, veche de 5.000 de ani, a fost descoperită în peştera Scărişoara din România. Bacteria este rezistentă la zece antibiotice moderne, potrivit unui nou studiu, citat de Euronews.com.
13:30
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru marţi, 17 februarie 2026, iar cifrele arată că preţul pentru un gram de aur este în scădere, faţă de preţul afişat în ziua precedentă.
13:30
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru marţi, 17 februarie 2026, iar cifrele arată că indicele ROBOR la 3 luni este în scădere, în raport cu cifrele date publicităţii în ziua precedentă.
13:20
Un caz revoltător de neglijenţă şi rele tratamente într-o creşă de copii este anchetat la Brăila. Un băieţel de nici 3 ani ar fi fost "educat" cu lovituri şi ţinut izolat într-un "pătuţ al pedepsiţilor". După ce părinţii au făcut reclamaţii, au început mai multe anchete şi s-a deschis un dosar penal.
13:20
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru marţi, 17 februarie 2026, iar cifrele arată că leul românesc a pierdut teren important în raport cu francul elveţian.
Acum 6 ore
13:10
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului feminin de tenis de la Dubai, Emiratele Arabe Unite, competiţie dotată cu premii în valoare de peste patru milioane de dolari.
13:00
Cinci companii care produc lapte praf pentru bebeluși sunt anchetate penal în Franţa, în contextul extinderii crizei generate de retragerile succesive de produse posibil contaminate.
13:00
Cinci cupluri rămase în competiție. Cinci ediții din sezonul 3. Power Couple este tot mai aproape de marea finală și de momentul în care o singură pereche va câștiga marele premiu care poate atinge 100.000 de euro. Până acolo, o nouă etapă a show-ului ajunge de la 20:30, la final, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
13:00
Capitala ar putea avea în curând o aşa numită hartă termică. Adică o reţea de adăposturi climatice care să ofere refugiu rapid la fiecare avertizare meterologică, atât pe timp de ger, cât şi pe timp de caniculă. Şi o platformă digitală care să ne ghideze.
12:50
Jocurile Olimpice de iarnă, ediţia din acest an, au intrat în linie dreaptă, săptămâna aceasta urmând a fi acordate ultimele medalii puse în joc.
12:40
După aproape o lună de căutări, pompierii au descoperit cadavrul lui Sebi, băieţelul de 4 ani căzut în Someșul Mic. Familia a sperat la o minune până în ultima clipă. 
12:20
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în noiembrie 2025, până la 1.121 miliarde lei, de la 1.116 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF), consultate de Agerpres.
12:00
Cinci tineri și-au pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit luni seara într-un bloc de locuințe cu cinci etaje din municipiul Manlleu, situat în apropiere de Barcelona. 
12:00
Deşi suntem, încă, în prima parte a săptămânii, ziua de miercuri, 18 februarie, aduce o mulţime de evenimente de care bucureştenii, mai mari sau mai mici, se pot bucura cu încredere.
11:50
Senatoarea democrată Jeanne Shaheen, membră în Comisia pentru Relații Externe din Senatul SUA și implicată în dosare de politică externă, securitate și apărare, a declarat luni, într-o vizită la București, că acel controversat raport al Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților privind alegerile din România este unul "eronat" și "partizan" şi că nu trebuie luat în serios. 
11:50
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 18 februarie de-a lungul timpului.
11:50
Miercuri, 18 februarie 2026, este prăznuit Sfântul Leon, Papa al Romei, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
11:20
Inteligența artificială schimbă piața muncii într-un ritm fără precedent. Automatizează deja activități care ţin de introducerea de date și relații cu clienții până la anumite sarcini creative, scrie Forbes.
11:20
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de marţi, iar rulajul se cifra la 15,41 milioane de lei (3,02 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Acum 8 ore
11:10
Uniunea Europeană va pune aşa-numitul "oţel verde" în centrul eforturilor sale pentru a relansa industria continentului, în contextul presiunilor venite din SUA şi China pentru a rămâne competitivă, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.